Stimul de primavara

De data aceasta sunt zgarcita la vorbe, si darnica la imagini...

Am gasit doua poze de exceptie, pe cardul de memorie al aparatului foto, si imi plac atat de mult incat nu ma pot abtine sa nu le impartasesc cu cititorii :)

Primul buchet de ghiocei din an, unul gigant care a venit pe inserate...pe neanuntate...(nu azi)



Cum, necum, am zis sa nu sufoc gingasele flori, asa ca am desfacut buchetul in 35 de mici buchete, pe care le-am pus prin casa.





Masuta din camera e o adevarata capodopera...





Enjoy!

Let me kill your Valentine!

Probabil ca era de asteptat pe un asemenea blog roz, de blonda platinata, sa gasiti stimati cititori, acum in aceasta perioada plina de naduf, o droaie de inimi si inimioare, care de care mai roz si rosii...nu?
NU!
Am cateva motive bune sa ma rastesc la acest Valentin, american, sa-i trag un mare sut in boase, si sa-i spun ca e agasant si comerical!
S-o luam pe rand: badea Valentin, mosneag, sfant, protector al indragostitilor? Nu se pupa deloc cu imaginea de azi, trasa prin zahar sau in forma de bomboana cu lichior...
Acum vreo 12-14 ani (Doamne nu pot sa cred ca am amintiri mai vechi de atat) la orele de engleza tocmai aflasem noi de "Ziua Indragostitilor" si faceam de mana cateva inimioare de hartie, creionate frumos in roz, pe care le dadeam mai apoi tuturor colegilor cu mesajul "Be my Valentine", indiferent daca le ofeream fetelor sau baietilor...
Pe atunci era o chestiune amuzanta, stimulai imaginatia copiilor, lucru manual inca in vigoare, iar felicitarea hand-made era simbolica.
Azi...pretext pentru tigancile din colt "ia zambila, ia ghiocelu, simbolul dragostei"...
Sunt asaltata pe strazi de fluturasi, "targul indragostitilor...bla bla", declara-ti dragostea, si ultima bombonica de pe coliva "de ziua indragostitilor vino sa-ti mobilezi casa"...reclama la nustiuce magazin de mobila!
Mda...maine mai mult ca niciodata, amorezii isi vor redecora casele cu mobila roz?!
De cativa ani buni incoace in jurul datii de 14 februarie Bucurestiul e impanzit de tarabe cu plusuri, targuri si evenimente dedicate iubirii. Teoretic, e o chestie buna, hai sa ne sarbatorim public sentimentele...
Mie personal mi se pare un nou prilej comercial de-a ne imbuiba cu ciocolati, bomboane fondante, de-a maltrata animalele urate de plus, care odata trase de coada chitzaie un "i love you" sfarsit de bateria jumate consumata.
Fiti atenti, maine, pe strazi, pariu ca fiecare tanar (amorez) va avea cate o floare in mana, si-o punga cu un mutzunache!
Cei care n-au intra in doua categorii: n-au gagici (tocilarilooor!) sau nu tin cont de eveniment (asa va vreau!).
Fetele dau pernute in forma de inimioare, isi schimba religiile din amor, sau isi fac un tatuaj "Georgica" scris in araba..."uite iubi, mi-am scris numele tau pe buca, in caz ca ne-ntalnim cu Osama, sa stie cine esti".
Uite-asa cu tevatura roz, declaratii siropoase, manelistice, muuult masacru in plus, bani florareselor (in plina criza) vom trece dragilor si de batranul si comercialul Valentin.
Vin dragobetele! Sunt curioasa, cum petrecem? O bombonica?Un urs injunghiat?Un cupidon castrat ceva?
Eu imi sarbatoresc sentimentele zilnic!N-am nevoie sa-mi spuna americanii cand sa impart cadouri, cand sa-i fac declaratii, si nici macar de-o zi reprezentativa pentru ceea ce simt.

Acestea fiind spuse... Would you let me kill your valentine?

Poveste reala

De ce ar conta povestea asta mai mult decat oricare alta? Poate ca este una din multele, insa a ajuns la mine, acum ceva timp, am avut acces in sufletul ei, am incercat sa lupt pentru ca povestile noastre se asemanau cumva...
A fost odata o fata (si inca mai este)...frumoasa. O fata vie, cu sufletul firav, gata sa-l puna in palma cuiva...fara masuri de precautie (as spune eu).
Nu-i era teama de durere, nu se hranea cu suspiciuni, era decisa sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi fost ultima. Vroia sa-si dea frau liber nebuniei din priviri, sa rada in hohote, sa faca dragoste, facand abstractie de lumea gri.
Pentru ca nu se poate altfel...a cunoscut un barbat. Da, un barbat, pentru ca n-avea nevoe de un baiat...baietii ii dovedisera ca-i pot frange fericirea c-un strop de incostienta.
In nebunia momentului...au facut un pact : fara obligatii (cum ar spune americanii - no strings attached). S-au gandit ca daca-si ofera reciproc suficienta pasiune, omitand cu buna stiinta de existenta sufletului, se vor diferentia de gloata normala si suferinda.
Povestea a mers ca pe roate, aproximativ un an de zile. Ea femeia pasionala, el barbatul incitat. Fara cuvinte, fara simtire, chirurgical as spune...prietenia lor (caci nu gasesc alt termen) se baza pe ocazionale devorari trupesti.
Cine a incalcat pactul, si mai ales de ce?
L-a incalcat ea, din toate motivele scrise mai sus. Era femeie. Oricat si-ar fi cenzurat latura umana la un moment dat colapsul ar fi venit...a inceput sa iubeasca...Si-a facut din asta un secret! Secretul ei, vina ei, a incalcat pactul (bine stabilit de altfel) si n-avea tarie sa ii spuna barbatului (si nu baiatului) ca il vrea. Sa-i spuna ce? Ca-i vrea sufletul, ca ii vrea dragostea, ca tanjeste dupa un alint, ca sexul animalic a apus, si-ar visa poate la clipe de tandrete, la povesti din filme...in care ei, amandoi, stabilisera ca nu cred...
Fata frumoasa a plecat capul... Pastrand un secret, ascunzand o dorinta, povara i-a intristat privirea, i-a sters licarul nebun de pe chip.
Incet, fara sa-si dea seama, cauta in fiecare gest al lui urme de tandrete, franturi de sentimente... Ajunsese sa le caute facand sacrificii. Sa lase senzualitatea, pasiunea, nebunia, sa puna in loc o vorba calda, sa-i asterne la picioare o femeie de casa, o femeie disponibila in orice moment, chiar si pentru curatenie, pentru calcat, spalat, gatit, ce mai...menaj...servicii.
N-a observat diferenta?Sau poate ca el primea un bonus...Cineva care-i oferea amor, dar si menaj, respectandu-i conditiile, nici o obligatie, nici o expunere, nici un cuvant.
Cu pasi siguri fata indragostita a devenit un caine supus. Un caine care-si venereaza stapanul, care ii stie de frica, care lupta pentru atentie dar lupta de fapt doar in sinea ei, caci de primit n-o primea.
Dupa alt an, de data aceasta unul plin de durere (pentru ea) si indiferenta (pentru el) fata si-a luat in brate ramasitele-i de energie ramasa si i-a declarat pentru prima oara ce simtea.
Cat de greu ar fi fost pentru el sa-si dea seama? Marioneta cu suflet, femeia cu ochii tristi, care te slujeste la propriu, iti marturisete ca te iubeste...ca o sclava, ca o boala, ai ajuns sa-i conduci existenta fara ca tu, barbate, sa stii???
Povestea are detalii multe, umilinte de nedescris, care ar strapuge orice urma de logica umana. Purtand acest stindard al dragostei, fata din poveste a uitat sa traiasca, sa zambeasca, sa vorbeasca... Fata si-a pierdut putin cate putin orice urma de echilibru, de ratiune, de intelepciune si-a devenit vie doar prin cuvintele (comenzile lui). Sa ne intelegem: vizita scurta, menaj, sex, acasa! Asta inseamna o comanda ferma, iar ea nevoita s-o execute.
Nevoita? De ce, ma veti intreba crispati...Pentru ca dragostea e oarba, rad, si nu pot decat sa-i accept aceasta explicatie...
Ce-a spus barbatul cand fata i-a marturisit povara ce-o apasa de-atata timp?
"Nu ma intereseaza"
Ea n-are insa suficienta putere sa se desprinda din poveste... Nu poate sa se rupa din acest univers bolnav care o inconjoara...care o subjuga, care-i rumega viata ca un virus de netratat...
As folosi cuvinte reci, si-as spune ca este o poveste clasica de misoginism si masochism. El misogin, ea masochista, insa nu pot sa ma dau batuta inainte de-a intelege ce simte...
E o poveste fara final, caci el (oricare-ar fi) se lasa asteptat...
Fata priveste fiecare noua zi cu speranta inclesatata in minte. Se lupta cand cu demonii ce-o fac sclava lui, cand cu frica de-al pierde...atat cat il are...
Nebunia, dragostea, frica, suferinta, pasiunea, dorinta, speranta, sunt cuvinte care-i par bolnave...cuvinte care inlantuie de fapt o poveste, o drama, fara titlu...fara logica, fara final?
De ce am scris? Pentru ca omitem sa credem in astfel de intamplari, pentru ca pastram distanta, pentru ca nu dam pareri...nu dam sfaturi...Pentru ca eu refuz sa cred ca n-o putem ajuta...

Hai sa nu catalogam, sa cautam un raspuns (un final ipotetic)...care sa redea viata fetei din povestea reala...

Reguli antisociale:

Sunt antisociala!
Va evit, ma fofilez, n-am chef de vorbe pe mess, la telefon, pe mail, prin sms, nu-mi arde de nimic!
S-o luam pe rand: esti in gama celor pe care ii consider deja obsedati? Urmatoarele semnalmente ; nu ti-am raspuns la telefon de mai bine de sase luni, la sms niciodata, pe messenger niciodata, ai ajuns deja sa ma suni cu diferite numere, iar cand o faci eu te recunosc greu si-ti spun ca sunt foarte ocupata? Ok, fugi la psiholog! De regula nu mai raspund la telefon dupa circa trei refuzuri. Cat de bolnav trebuie sa fi sa ma suni si dupa SASE LUNI?
Ce-ar trebui sa fac eu in aceasta situatie? Sa devin brusc interesata?
Din categoria acolitilor in lista de messenger precizez: nu dau add doar pentru ca imi citesti blogul! Esti un cititor?Multumesc, ma flatezi, si dupa ce ma asigur ca n-ai ramas doar cu ochi-n pozele de pe blog, poate mai schimbam o vorba. Dar nu caut flirt, aventurele, intalniri online, zau asa!
Am si eu, ca tot omu' cateva persoane in lista de mess cu care nu vorbesc niciodata. Unii nu i-am sters din motive simple: ne stim de prea mult timp, vreau sa stiu daca au murit sau ba, mi-e lene sa-mi updatez lista de yahoo messenger.
Ce rost are sa ma ai in lista ta de prieteni doar pentru a-mi viziona poza de la avatar? Pentru a-mi vedea statusurile psihotice si pentru a ma bombarda cu mass-uri? Vrei sa intri in lista de ignore?
Lista de ignore : e mare!
In grupul de prieteni imi permit sa integrez oamenii cu care m-am vazut cel putin odata. Oameni cu care vorbesc la telefon cel putin o data la doua saptamani, oameni cu care ma vad minimum o data pe luna.
Nu duc lipsa de amici, cunostinte, nu ma intereseaza sa devin amic virtual, sa fac cybersex, sa fiu sunata, comentata, controversata!
Sunt antisociala!
Peste tot ce-am scris de-a lungul timpului aici pe blog, chiar daca m-am deschis, m-am lasat citita si analizata, descompusa in piese de puzzle, etc, am un dram de ratiune, cateva kilograme bune de venin, si decamdata ma abtin la le injectez.
Sunt pur si simplu satula sa fiu asaltata in toate felurile posibile cu replici siropoase (si stupide) sau cu tentative de prietenii iesite din neant.
Am o viata, zau asa...chiar daca nu pare, ma duce capul, chit ca uneori o iau pe aratura.
Hai ca m-am lungit aiurea, am deviat de la ideea de baza, asa ca ma repet: ANTISOCIALA!

Beteaga

N-am inspiratie...asadar citind ce urmeaza va asigurati cateva minute de plictis...
Imi permit sa-mi fie lene de cuvinte, sa am degetele amortite, sa imi simt incheieturile incatusate de durere si sa respir sacadat.
Am racit. Rau. Stiu...lichide, calmante, bomboane de gat, fara tigari...ochii imi sunt infundati in cap, sau cel putin in malformatia rotunda si blonda ce-o port pe umeri cu greutate.
N-am energie nici sa ma ridic din pat daramite sa jonglez cu vorbe frumoase, sa astern aici bucati de suflet si apoi sa ma bucur de coltul roz.
Daca tot sunt apatica ma gandeam sa fac o lista cu lucrurile de facut in perioada urmatoare :
- vreau sa citesc mai mult ; de cand nu mai circul cu metroul n-am mai citit, "Intoarcerea din Rai a lui Eliade sta la pagina 54, asteptand cuminte depunerile de praf, pe masuta roz.
- trebuie sa mergem la patinoar ; am fost doar o singura data iarna asta si la cat de schimbatoare e vremea va fi nevoie sa scot rolele mai degraba.
- vreau sa ma vad cu fetele. Cu toate, pe rand, sau in acelasi timp. Am chef de povesti si chicoteli...so, care ma scoate in oras, dupa ce-mi revin?
- vreau sa-l duc pe Nemo la nenea doctorul. E cam ciudatel in ultima vreme si mi-e sa nu-l fi apucat nabadaile acum spre miezul vietii. Nemo are patru ani si e virgin...n-a intrat niciodata in calduri, dar in ultima vreme pare agitat...
- vreau sa-mi caut haine pentru personalizat ; vine concertul Depeche Mode si mi-am promis un tricou imprimat si-o pereche de pantaloni in ton cu concertul (concertele).
- trebuie sa ma apuc de renovarea bucatariei ; stil japonez...sper eu...Ar trebui sa caut sfaturi si sugestii pe internet.
- vreau sa ma dau si sa iau examenult moto.Am amanat din cauza iernii, insa ard de nerabdare!
- sa ma apuc de sport...reiau pilates si tae-bo, sau chiar merg la o sala ceva...in functie de timp si lene.
- sa pun in functiune storcatorul de fructe! it's a MUST!
- vreau sa merg la gradina zoologica...mi-e dor de ratoni.Ii iubesc!
Vreau sa vina primavara! Fara astenie de data asta...Plimbari prin Cismigiu, flori de cires in par, ghiocei si zambile la coltul blocului, chiar si insecte vii pentru liliecii din fata blocului care-au dat in anorexie acum cu frigul.
Cam atat...momentan imi ajung, hai sa le bifam in timp, si punem altele in loc...
Ma duc sa-mi desfund nasul, sa iau aspirinele, si bomboanele de gat!

Nu va zgarciti cu sugestiile :)

Ce nu stiti despre mine?

Ca mi-am ros unghiile pana la 22 de ani...Eram extrem de complexata de mainile,degetele mele, dar nici ca puteam sa-mi stapanesc acest tic uracios.
Ma uitam admirativ la toate mainile, si incercam sa compensez prin pedichiura. Intotdeauna am vrut sa am o pedichiura exemplara. Tot de la acest obicei urat am ramas cu un fetis ; ma uit la mainile si picioarele interlocutorului extrem de critic, caut perfectiunea!
Ca am vrut sa devin medic legist stiati? Pe pricipiul "nu vreau sa stric ceva" am zis c-ar fi mai bine sa "operez" cadavre.
Am tot citit carti despre medicina legala, am ajuns sa ingrop un pui de gaina (murise dupa nastere) si sa-l dezgrop dupa 3 zile, sa vad ce s-a intamplat. Am facut o disectie precisa cu un topor, pe o broasca verde, si mare mi-a fost dezamagirea ca jumatate de broasca a sarit cat colo...
Am aflat apoi ca medicii legisti au si pacienti vii, ca trebuie sa concluzioneze violente si violuri, rani si schingiuieli, ceea ce m-a facut sa-mi treaca pofta de medicina legala.
Doua dintre cele mai mari fobii ale mele sunt insectele si cutremurele. La capitolul insecte, paralizez de spaima, indiferent cat de mica e lighioana, nu-i pot face nici un rau.
Odata am urmarit cu dusul (in baia dintr-o pensiune din Vama Veche) o ganganie timp de 15 minute pana am reusit s-o duc cu jetul de apa pe scurgere. Acela mi s-a parut cel mai mare act de curaj al meu din toate timpurile.
Despre cutremure - am fost martora unui singur eveniment, primul si ultimul (sper), ramanand traumatizata si cu multe vise urate dupa. Cred ca am realizat ca viata e scurta, ca oamenii mor si n-am ce face impotriva acestui lucru.
Am avut trei pseudo pasiuni in copilarie (pe la 9-11 ani), toate trei de la TV, dupa cum urmeaza: Adrian Paul (Highlander aka nemuritorul), George Vintila (Generatia pro) si Dj Bobo (cantaretul). Am facut un mare efort si-am marturisit despre ele, credeti-ma ... nu ma mandresc deloc!
Ma ia durerea de cap daca nu aranjez toate decoratiunile din casa, sau daca li se schimba locul. Asta e veche, si mania mea de aranja in continuu "coltisorul perfectiunii" posibil c-am mai scris despre asta la capitolul tabieturi.
Toate animalele mele de plus au cate un nume (uneori imi vine greu sa mi le amintesc chiar eu) si acum ca am o herghelie le tin ascunse in dulap, mai ales ca de unele m-am plictisit si mi se par urate. Stiu, nu-i corect fata de ele, cateodata imi cer scuze, si le promit o baie spumanta in masina de spalat si o defilare glorioasa pe rafturile din hol...
Stiati ca nu ma pot concentra la cuvinte? Conversatiile mi se par mult mai dificile si prefer sa scriu... Niciodata nu stiu despre ce voi scrie, n-am cum sa-mi setez un subiect mental, n-am cum sa-l dezvolt, n-am cum sa-l planuiesc. Inspiratia vine pe loc sau nu vine...deloc.
Imi doresc (cand o fi timpul si momentul) sa am doi baieti, Victor si David. Uneori ma gandesc la ei ca la doi copii roscati cu pistrui si ochi verzi. Partea cu ochii ar fi realizabila, dar pistruii si parul rosu n-au sanse. N-am nici o legatura de sange cu vreun Lepricon irlandez.
Inca unul dintre "secretele existentiale" ar fi ca incerc sa ghicesc gandurile oamenilor (si uneori chiar imi iese). Oriunde as fi, incerc sa citesc pe fetzele oamenilor din jurul meu expresii si trairi ascunse. Am senzatia ca fiecare ascunde un secret care ar putea fi frumos sau interesant, depinde ce ochii si conceptiile celor ce analizeaza.
Florile mele preferate sunt ghioceii. In general iubesc toate florile (mai putin garoafele) insa primii mentionati sunt capabili sa-mi genereze o mare emotie. Au o frumusete sensibila, atat de delicata incat am impresia ca fiecare buchet are suflet si personalitate. Oare exista un parfum de ghiocei?
Ma pregatesc sa inchei aici seria destainurilor mai putin normale, nu inainte de-a va marturisii un ultim secret (dar n-o sa vedeti poze niciodata!) ; primii trei ani de liceu am fost in echipa de majorete! Si dansam cu alte 8 fete cate 3 ore zilnic, iar in weekend aveam spectacole. Eram varf de piramida :))

Acum ca am scapat si de aceasta piatra de moara ce-mi coplesea memoria (mint) va las sa faceti misto...

Codul relelor maniere

Sa vorbim despre serviciile de proasta calitate, ce spuneti?
Stiu ca s-a facut propaganda, s-a scris, s-a protestat, s-a aratat cu degetul, ce mai, ne apucam de greva, persoanele care lucreaza cu publicul ar trebui sa mearga la o scoala de specialitate...
Am vizualizat mental un interviu pentru un astfel de job:
- Buna ziua, sunteti bun(a) in a comunica cu oamenii?
- Nu
- Sunteti capabil sa prestati un serviciu (platit fiind) si sa tratati clietul cu respect?
- Nu
- Aveti cea mai mica idee despre politete, socializare, amabilitate?
- Nu
- Perfect, sunteti angajat(a)!
De preferat pe un salariu caldut...
N-o sa fac o insiruire prea mare de exemple ; mi-e sila sa-mi reamintesc.
Aproape zilnic, in drumul spre birou ma opresc la un magazin alimentar, sa-mi iau tigari. Domnisoara vanzatoare, mereu aceeasi, privire pierduta, rictus inghetat, emanand sictir prin fiecare por - vorbeste la telefon...
Eu ma postez in fata tejghelei, ii observ privirea vizibil deranjata, astept sa ma bage in seama.
Termina de vorbit la telefon, se uita la mine,ridica barbia, un gest al capului care-mi "permite" sa vorbesc:
"Buna ziua, un pachet de tigari va rog"
Intotdeauna ii pregatec banii si ii pun pe tejghea, astept restul, multumesc, urez o zi buna. Niciodata nu mi-a raspuns. Intotdeauna vorbeste la telefon si inainte si dupa.
Alte intamplari din acelasi cerc stupid ; angajatii de la benzinariile OMV care-si tutuiesc clientii...
Ca sa fac abstractie de faptul ca ni s-a luat comanda de catre o tinerica plictisita care tinea cu tot dinadinsul sa ne faca ea sa comandam ce ne indica, vorbea agitata, spre isterica, si ne tutuiam de parca am fi facut "armata impreuna".
Asta da client service!
Ce sa mai spun despre evenimentul neplacut de-a ajunge la urgenta si de-a fi ghidati de catre femeia de serviciu (care mai avea putin si ne plesnea) spre doctorul de garda?
O asistenta oarecare ne intreaba "Ce s-a intamplat?Ce aveti?" (la plural, ca eram doi)
"pai DACA stiam, nu mai veneam la doctor!"
Iar tutuiala...
I-am facut cateva observatii, s-a iritat vizibil si-a plecat ofuscata.
Multumesc pe aceasta cale sistemului medical romanesc! Imi ofera garantia ca as putea sa mor in orice clipa, ca viata mea nu valoreaza nimic, si ca personalul e de mare exceptie.
Un ultim exemplu din gama relelor maniere al fi acela de chelnerita ratata de club fandosit.
Am fost intr-un club ( e drept, nu in Bucuresti) si-am avut deosebita placere sa fim serviti de o pustoaica foarte frumoasa dar tot pe atat de mofturoasa.
Solar, radiant gloss, unghii false, haine de firma pe sub sortulet, si o atitudine de diva care-si invita sclavii la contributie baneasca.
Am zis sa nu-i spulberam visele...N-avea rost sa-i comunicam ca va ajunge la 30 de ani rascolita si cu patru puradei, spaland vase si tivindu-si barbatul transpirat pe la buzunare. Pana atunci frumusetea adolescentina dispare pisi!
Traim in mocirla, dupa cum spunea la un moment dat Cabral ne place si uneori chiar participam la ea.
Dar ce facem atunci cand n-avem nici o vina? Ce ne facem atunci cand in fiecare zi incercam sa fim mai buni intr-o adunatura de gunoi?

Reinventam conduita?Astept exemple de rele maniere de la voi :)

Ludovic...un cactus pierdut

..."ma cheama Ludovic... sunt doar un cactus mic"

Il plang dragilor! Pe el, pe micul meu tzepos, micul si timidul Ludovic.
Saptamana trecuta intr-o seara...motanul negricios pe nume Nemo, s-a strecurat pe raftul cu diverse...Diverse, printre care si un ghiveci galben cu sclipici, desenat vesel, care adapostea trei brate firave aparent, insa de neatins.
L-am placut pe Ludovic inca din noaptea aceea in hypermarket, cand parea singurul atat de tzepos, avea ceva nobil in varfurile rosiatice ale fiecarui ac. L-am asezat acasa, in raftul inferior al mesei de camera, insa el, vigilent, de vita nobila, era atat de sensibil la atingere, incat nu se sfia sa ne lase cate 2-3 ace in degete de fiecare data cand ii invadam spatiul...Fie ca-l atingeam, fie ca nu...acele tasneau spre degetele noastre, si se infigeau chirurgical.
Dupa cum spuneam, Nemo, si-a unduit dosul prin spatiul cactusului...iar cactusul l-a taxat.
Am zis ca-si invata lectia, am tras motanul de coada, l-am atentionat sa nu-si mai faca veacul prin rafturi de mobila.
Atunci, in apararea motanului a intervenit jumatatea-mi: sa schimb locul cactusului, e periculos, tzepii in sus, tzepii in jos, nu e bine...
"Nu-l mut domle' nu e zen!Aici e feng-shui, armonios, placut la vedere si-l iubesc!"
O discutie in contradictoriu mai tarziu...m-am umflat ca o albie de rau, mi-au sarit toti piticii satanisti in cap, l-am apucat pe Ludovic de...ghiveci si l-am scos pe holul blocului, pe prag...
Apoi cu pasi apasati si furiosi, m-am trantit in pat bosumflata.
"nah ca l-am mutat!"
Am adormit, gandind in sinea mea..."dupa ce adoarme el, ma duc si-l iau pe bietul Ludovic din frig, de pe prag, il mut undeva, sa nu bata la ochi"

L-am visat pe Ludovic...ma rasuceam pe toate partile....
M-am trezit...
Ceasul arata orele 0:30. "am dormit doar o ora?!"
Tiptil...m-am dat jos din pat...cu pasi de pitic...pashi-pashi...spre hol...
Ajung la usa de la intrare...incet, incet, rasucesc cheia, trag cu urechea inspre dormitor, sa nu se trezeasca iubitul...si daca m-ar fi vazut, ce-ar fi zis?Ca evadez?!
Deschid usa, fara zgomot, scot un cap ciufulit si blond prin deschizatura si-l caut pe mititel...
NU E!!!
"Ludovic!!!!!???"
Cine sa-l fi rapit intr-o ora de stat pe prag?
Buimaca si cu suspine, ma uit la ceas din nou: se oprise...de fapt era dimineata, cam devreme, 7:15
Am inceput sa ma zmiorcai, am trezit gagicul, cu suspine si vaicareli: "Il vreau pe Ludovic, l-a furat cinevaaaaa!!!"
"asa-ti trebuie daca-l scoti pe prag"
Dupa cateva cercetari am deslusit misterul: vecina de langa (cea cu lada) l-a inhatat. Era frumusel, stralucitor, ghiveci vesel, si abandonat...cum sa nu-l iei?!
"O sa-l iau pe Ludovic al-II-lea"
"Si ai sa ajungi la al-XIV-lea...dupa ce aprovizionezi toate vecinele de pe palier cu ludovici"


Vreaaau un cactus mic...
Pe nume...Ludovic...
al doilea! :P

Sponsorizeaza un catel

Intrati pe site (link in text) si vedeti cat de putin costa sa ajuti un suflet nevinovat.

Intr-o lume perfecta

...nu exista zile triste...
Nu exista zile mohorate si ploioase, nu exista cer gri, vant rece, asfalt ud si murdar, copaci goi scheletici, pasari zgriburite, munti de gunoaie, stradute care miros a urina, zgomod vulgar, sirene de ambulante blocate in trafic, bolnavi care-si asteapta medicii...
Nu sunt deloc trista, poate-ar trebui, sa vad, sa simt mai des, sa aud, sa nu ignor suferinta celor din jur, sa nu ma ascund in lumea mea roz de toata durerea ce se lasa purtata de vant pe crestetul fiecaruia dintre noi, la un moment dat.
Mi-e teama uneori...cand ies din casa, si merg cu capul in jos, grabita, s-ajung cat mai repede la birou...sa nu casc ochii la lume...sa nu aud nimic...
Ati vazut vreodata privirea cainilor vagabonzi? Iarna? I-ati vazut cum stau chirciti pe langa vreo sursa de caldura? Se plimba repede si prudenti, ocolind oamenii, si cand te uiti spre el fuge, fara sa aiba curajul sa te priveasca in ochi? Daca totusi le vezi ochii...acei ochi mari, caprui, parca pe jumatate inchisi ce ascund atat de multa frica si tristete... Coditele lor stau vesnic ascunse intre picioare, urechile lor au uitat sa se ridice, nu mai sunt curiosi si nici veseli...chiar daca le dai mancare, se apropie prudent...asteptand parca o capcana...
Cei bolnavi...Doamne, asteptand cuminti in suferinta lor...nu plang, nu vor decat liniste...intr-un oras in care linistea a apus demult.
Ati vazut vreodata mainile unui cersetor batran? Ati vazut cata rusine ascunde chipul lor? Indiferent de nationalitate, cei batrani, par sa fi prins alte vremuri, mai demne...Nu vorbesc de aurolacii ametiti care duhnesc a bronz, vorbesc de batranii curati, care intind o mana trecatorilor...Batranele care vand servetele la metrou, si tin o iconita in mana...
Cei care in ciuda anilor multi ce-i duc in spate, stau cat e ziua de lunga la mila oamenilor grabiti ce rareori ajung sa-i observe... Cei care n-au familii...n-au loc in azilul de batrani, n-au case, asigurari medicale, n-au o masa calda...
Nu stie nimeni cat traiesc...Cand mor?Unde se duc? Unde dorm?Ce mananca? Cum suna vocea lor?Ce inseamna viata lor?E cineva curios?
Ce vad...(uneori cand am curajul sa ma uit) si ma intristeaza...oamenii saraci. Saraci, decenti, curati, insa modest imbracati... Iti dai seama de oboseala lor, de aerul lor pierdut, le privesti mainile...parul, pantofii...Toate sunt ingrijite, insa toate sunt ponosite. Fac parte dintr-o alta lume, o lume in care viata inseamna munca de dimineata pana seara, pe bani putini...
Uneori vad cate o mama, modest imbracata, imbatranita prematur, alaturi copilul, straluceste. Copilul are hainutele noi, este dolofan, rade. Ea...incearca sa-i zambeasca, in ciuda oboselii ce i se ghiceste in fiecare gest. Traieste pentru el. O aud mental "sa-i fie lui mai bine".
Nu trag nici o concluzie...nu judec, nu ma intreb de ce, sau cum...vad o imagine, plec capul...pentru ca in lumea mea e mai bine.
In lumea mea am timp sa analizez si sa observ detalii...In lumea mea fug de aceste imagini triste, le vad, ma dor, dar le uit imediat, si de cele mai multe ori...ridic din umeri neputincioasa...
Daca-mi imaginez o zi perfecta, pare superficial sa vizualizez...oameni ...razand? Caini fericiti? Cersetori milionari? Sa despic firul in patru, sa-mi doresc cer senin, aer proaspat, liniste, flori?
M-as ingropa in ignoranta, incercand sa uit de tristetea ce zace-n jurul meu... Sa alerg cu ochii inchisi, sa nu ma lovesc niciodata de o privire tematoare, de una dezamagita, de una fara licar de speranta...
Ma fac vinovata de neputinta...
Inca sunt receptiva la fiinte, la mediu, la caldura, la suflete.
Ei exista...doar pentru ca noi ii vedem, ii auzim, ne uitam spre ei, ii lasam sa intre putin in lumea noastra... Sa nu inchidem ochii!Sa nu ne-ascundem privirea!
Gandind cu totii ca suntem neputinciosi, devenim asa! Gandind ca le-am flutura ostentativ o alta lume pe sub nas, ajungem s-o facem, ajungem sa-i ocolim.
Daca in lumea noastra perfecta exista doar soare si zambet, poate ca exista o sansa si pentru ei, poate e suficient de cald la noi, poate e molipsitor sa zambesti...


Voi ce-ati schimba in lumea voastra?

Noi doi la Danes

Tocmai s-a incheiat din cel mai frumos weekend al vietii mele.
Desi vineri seara eram putin impotriva ideii de-a pleca din oras, nu m-am impotrivit.
Initial imi planificasem mental un weekend romantic in doi, lumanari, baie cu spuma, betisoare parfumate, sampanie...muzica buna...(ati prins ideea)
Jumatatea, pesemne planificase o mica evadare surpriza...si oricat am incercat sa-l trag de limba...n-am primit nici un indiciu.
N-am stat prea mult pe ganduri, am indesat niste haine in rucsac,si-am pornit...fara sa stim incotro.
Am tot mers...si-am tot mers, "la drum de seara", sub cerul noros, ca-ntr-o poveste...Eu citeam "Ultimii cinci ani" (toate cele 37 de pagini) si din cand in cand trageam cu ochiul pe geam cautand indicii despre locul spre care ne indreptam.
Si-am ajuns...la...Sibiu!
Era miezul noptii, eram doar noi, asa cum ne dorisem, de ziua lui, departe de tot si toate...
Orasul linistit dormea sub un cer senin, parea ca ne asteptase tacut, sa-i spulberam noaptea cu bucuria noastra.
Dupa mai multe cautari am decis sa ne cazam la Hotel Premier. Am ras de domnul receptioner confuz si politicos care a dibuit data nasterii din buletin si s-a balbait "la multi ani!".
De fiecare data cand ajungem intr-o camera de hotel o transformam in acasa . Intai ritualul sariturilor in pat, apoi ne aruncam lucrurile peste tot, nu uitam sa luam "cadourile" sub forma de pliculete de sampon si sapunuri minuscule oferite de hotel.
Dimineata gazda ne-a pregatit un mic dejun absolt delicios (omleta, lapte proaspat,salata de cruditati,ceai,cafea,fresh,mezeluri,oua fierte) socializand pana ne-am imprietenit promitandu-i ca vom reveni cu prima ocazie.
Am fost placut surprinsi de ospitalitatea tipic ardeleneasca. N-am intalnit nimic din aerul protocolar al hotelurilor. Desi locul arata impecabil ne-am simtit ca niste musafiri dragi. Il recomand cu caldura celor ce viziteaza imprejurimile.
Prima jumatate a zilei de sambata am petrecut-o in centrul istoric al Sibiului. Am vrut sa ne plimbam pe indelete, sa cascam ochii la fiecare detaliu local. Sa ne tinem de mana, sa ne inghete nasul lipit de fiecare vitrina, sa jucam (pentru prima oara) la loto, si sa ne facem planuri de turul lumii cu rulota din banii castigati :)
Ne-am dorit apoi sa respectam traditia de cuplu care implica vizitarea unui muzeu in fiecare weekend asa ca am ajuns la Brukenthal... Muzeul este inchis pentru renovare, asa ca i-am admirat portile masive, si-am facut cale intoarsa.
Centrul istoric era destul de aglomerat in ciudat vremii morocanoase... Oamenii se plimbau linistiti admirand privelistea. Casele vechi si ingrijite, magazinele de antichitati si suveniruri, nenea care canta la chitara si la muzicuta, copii care tipau pe langa derdelusul artificial...toate acestea parca intr-un colt de alta lume...
Am avut senzatia ca nu eram in Romania. Chiar si la raspunsul plin de zambet al taximetristului care ne-a indrumat spre Sighisoara. Era prea amabil sa vorbeasca serios. Si totusi...
Ne-am indreptat plini de entuziasm spre... Danes.
Am auzit despre locul acesta din multe povesti ale cunoscutilor mei. Mi-am dorit sa-l vad, fiind indragostita de cai si de echitatie. In plus...candva...primisem o promisiune privind vizitarea acestui loc, iar acum era onorata.
La Domeniul Dracul Danes (va invit macar sa le vizitati site-ul) era plin de turisti...Camera noastra din cadrul pensiunii se numea Acompaniatorul Ecvestru :)
Pentru ca exista manej acoperit, mi-am programat primul curs de echitatie din viata mea...
Asa l-am cunoscut pe Cristi, instructorul, un tanar pasionat de acest sport, extrem de talentat, si cu muuulta rabdare.
Timp de o ora am invatat sa stau in sa, sa incerc sa dirijez calul, sa-l opresc, sa-i dau pinteni. Credeti-ma, nu-i deloc atat de simplu, nici atat de natural precum vedem noi in filme. Mi-am castigat un nou respect pentru actorii filmelor din Vestul Salbatic.
Dupa o ora calare pe Delphis, tot corpul imi cerea odihna. Am programat totusi inca o sedinte pentru a doua zi, inainte de plecare.
Cristi ne-a aratat grajdul domeniului, unde stateau la adapost cei mai frumosi cai de vita nobila. Bineinteles si poneii erau de mare efect.
Seara am luat cina in crama Dracula, un loc atat de bine amenajat si primitor incat mi-e greu sa cred ca nu exista un designer vigilent care sa urmareasca mereu armonizarea locului.
Apropo...bucate delicioase!(o sa scriu pe Critica de Carciuma)
Am incheiat superba zi cu o sticla de sampanie....savurata in caldurica si comfortul asternuturilor.
Duminica,somnoroasa, la micul dejun, cu greu imi mai simteam corpul...
Desi fusesem avertizata, am mai riscat inca o ultima jumatate de ora (atat am rezistat) calare pe Delphis. De data aceasta am invatat cateva miscari de echilibru, rotatii complete ale corpului in timpul mersului la pas. Interesant, va asigur!
Imediat dupa ultima lectie de calarie ne pregateam sa parasim locul acela minunat. Ne-am promis o revenire cat mai curand posibil.
O saptamana din vara ce vine este cu siguranta alocata Domeniului Danes.
Drumul de intoarcere a fost cu popas in Sighisoara, la cetate.
Din cetate ne-am cumparat palarii, a mea de cowboy, a lui de mafiot. Si ca sa fim in ton, am luat si-o cravasa, cine stie :)
Astfel echipati am servit un gulas "demonic" in casa (transformata in restaurant) Vlad Dracul. Deloc picant, insa aromat de la chimen.
Cu burtile pline, zambetul pe buze,amintiri placute, muuult mai relaxati, am pornit spre batranul, aglomeratul, ploiosul Bucuresti...


P.S. Poate n-am reusit sa redau frumusetea locurilor, sentimentele care m-au incercat in aceste trei zile, sau emotia de-a calcula totul in doi...
Nu le pot avea pe toate, se stie deja, cand sunt fericita, talentul meu la scris...paleste.
Prefer varianta cu fericirea :)

Nu cumparati online de la DOMO!

Si nici de la www.techstore.ro !

Saptamana asta am avut de-a face cu shopping-ul online.Nu de femei, m-as fi descurcat, ci IT!
Vroiam sa-i fac iubitului o surpriza, sa-i arat ca blonda se pricepe la chestii tehnice, ca se descurca si are tinere de minte... (La multi ani dragul meu!)
In primul rand am cautat produsul...pe net. L-am identificat in cateva magazine online. Le-am luat prin eliminare, si dupa cateva telefoane am ramas la techstore.ro. M-am inregistrat, am facut comanda...totul perfect. Asteptam emailul de confirmare.
N-a mai venit.
A doua zi sun la numarul de telefon din site, un tanar amabil ma identifica, imi identifica comanda, si-mi spune nosalant:
"Nu avem produsul in stoc"
"Cuuum?Pai si DE CE il aveti pe site?!??"
Pauza de balbaiala...
I-am spus sa-mi anuleze comanda, i-am trantit telefonul in nas.
Am reinceput cautarea...si din link in link, ajung la Domo...Magazinul virtual imi prezenta produsul, totul parea posibil.
Ma inregistrez, fac comanda...astept.
In scurt timp ma suna o domnisoara amabila, imi confirm comanda, solicit livrarea produsului la mine la birou, mi se promit maximum 48 de ore pana intru in posesia acestuia.
M-am linistit. Uite domle ca se poate!
Dupa primele 24 de ore sun la Domo sa intreb de ce nu am fost contactata de echipa cu livrarea pentru a stabilii ora. Ma linisteste un tanar, imi spune sa astept...
Joi..aceeasi poveste! De doua ori! In conditiile in care imi cam pierdeam rabdarea...vroiam produsul pana vineri cel tarziu.
Vineri dimineata isterica de-a dreptul sun din nou la magazinul virtual Domo pentru a solicita numarul de telefon de la cei cu livrarea. Tanarul nosalant, aceeasi poveste, cu asteptati, cu bla bla-uri ieftine! Intr-un final imi da numarul, aflu ca este vorba despre DOMO Pantelimon...din hypermarketul Cora.
Sun!Sun!Sun!
Nimic!
La capatul puterilor ma decid sa merg pana acolo. Vant, ploaie, coafura rezista, tocurile la fel. Inghesuita prin metrou si sufocata de furie am ajuns la capatul pamantului, statia Republica, destinatia : Domo.
"Buna ziua, am venit sa-mi ridic o comanda"
"Asteptati un moment..."
"NU!Nu astept un moment!"
"Cand ati facut comanda?"
"Marti!In conditiile in care promiteti livrarea in 24 - 48 de ore maximum, si n-a fost onorata!"
Au tacut malc, s-au prefacut ca nu-mi aud nici unul din reprosuri, mi-au adus produsul, mi-au facut factura si la final vanzatoarea:
"Doriti si o punga?"
"doooh!!!"
"60 de bani"
I-am trantit monedele in scarba si-am plecat. Halal politica de magazin. In orice alta conditie as fi refuzat sa mai cumpar de la ei...insa am fost silita de timp si de imprejurari.

A fost prima oara cand am cumparat online...ultima cand am cumparat de la Domo!

Sunt o femeie ON LINE :)

Azi m-am upgradat pe internet.
Am actionat IT :)
In creierasul meu de blonda (artificiala) piticii internetului sunt roz, si in functie de cat de repede alearga ei avem internet de mare viteza.
Sunt mandra posesoare a multiplelor identitati/conturi pe site-urile si in comunitatile de femei de pe internet.
Pana acum am activat mai mult pe eva.ro (portal interactiv dedicat femeilor) care este pe locul intai in trafic.ro.
Mi-am refacut profilul pentru petocuri.ro (cea mai selecta comunitate de femei) deoarece au o revista lunara destul de interesanta care pana acum...era trimisa... pe o alta adresa. (Si e chiar pacat sa folosesti o revista glossy pe post de hartie igienica :) )
Dupa ce-am dat piept (92 cm mai nou) cu aceste doua universe femeiesti setea mea a devenit de necontrolat...
Next stop: cosmopolitan.ro (site despre si pentru femei cu sfaturi utile, trucuri de frumusete, moda si lifestyle). Am devenit cosmo girl! Glamour baby!
Dar o femeie trebuie sa fie puternica, pe langa toate celelalte...asa ca am poposit pe la tabu.ro (cel mai curajos site de femei) unde mi-am creeat profil blond.
Cel mai dragut mi-a parut site-ul ele.ro (un portal pentru femeile care au ceva de spus).
Ele.ro mi-au dat ocazia sa-mi exprim trei dorinte... O ferma de animale ; Fericita si Iubita ; Sa vizitez India!
Escapada online a continuat pe lady4ever.ro (cel mai bun site de cumparaturi online pentru femei) unde a fost musai sa ma inregistrez, la un asemena slogan. Shopping baby!
Ca sa nu uit pe ce planeta traiesc, am aterizat pe mayra.ro (mayra - traieste urban, cool, sexy!) pentru ca pana la urma am nevoie de sfaturi...urbane? Cool si sexy...sunt by default, dar deh!
Cei de la garbo.ro (ladies only) m-au convins sa recomand site-ul prietenelor mele. Cinci la numar. De ce? Ca sa castig o lenjerie intima foarte senzuala "acum in apropierea Sfantului Valentin". Zis si facut.
Din colectie nu putea sa lipseasca divahair.ro (Portal dedicat îngrijirii părului). M-am distrat in coaforul virtual, mi-am pus poza si m-am testat cu vreo cinci tunsori. Am ajuns la concluzia ca actuala-mi vine cel mai bine.
Ultimul dar nu cel din urma este lumene.ro (the secret of arctic nature) unde m-am plimbat gura-casca prin paginile pline de cosmetice arctice. Aveau si concurs, nu l-am castigat, dar am comandat toate mostrele gratuite.

Dupa toate aceste plimbari prin comunitati virtuale pline de minunatii si sclipici, mi-am gasit mailul plin de confirmari si mesaje de bun venit.Politicosi domle!

Sabbra e online :)
Sa-mi fie de bine!

Ordine interioara

Aseara.
Noi doi. Purtand pantalonii de pijama si cate un tricou labartat.
Tu scoti rufele din masina, eu montez masa de calcat. Tu le separi si le pregatesti de intins, eu am bagat fierul de calcat in priza.
Te uiti la mine, imi zambesti, eu zic: "azi calc doua...camasi"
"Se calca mai bine umede"
Tu te-ai apucat sa pui rufele pe intinzator, aranjand cum poti, perechile de chestii mici si dantelate...
"ce casnici suntem" mi-ai spus razand.
Ma opresc... Ma uit la tine...ma uit la mine, ma uit la noi... Imi soptesc in gand ca urmeaza sesiunea de cosmetizare inainte de somn...
Acesta ar fi fost poate momentul in care intreg interiorul meu ar fi urlat, mintea se ineca in sange, colaps la nivel psihic...
Ma uit la tine, si zau daca imi vine in gand ceva ce pot sa iubesc mai mult? Poate doar tu...cu Nemo in brate, poate doar asta ar fi o imagine pe care as iubi-o mai mult decat ceea ce vad acum.
Am nevoie de zeci si sute de confirmari, ca lumea este la picioarele mele, ca am o capacitate cerebrala mai mare decat majoritatea inconjuratoare, ca aspectul exterior conteaza, zeci de alte sageti total neimportante in acest moment... Acum, imi spun "fericirea e compusa din lucruri simple..."
Cineva mi-a spus ca a iubi neconditionat, inseamna sa oferi fiecare resursa din tine fara sa-ti pese daca ceea ce dai este apreciat, daca primesti inapoi, daca suferi, fara teama de viitor, de consecinte. Teoria asta in acel moment imi suna infiorator.
Pentru ca nu iubeam neconditionat!
Mi-era atat de teama ca nu cumva sa navaleasca cineva atat de adanc in fiinta mea incat gandurile sa nu-mi mai apartina...sufletul sa nu-mi mai apartina... Cine ar avea permisiunea sa-mi rascoleasca orgoliul celibatar?
N-am daruit niciodata totul sau neconditionat pentru ca n-am considerat niciodata ca am epuizat resursele. Probabil din acelasi motiv o sa continuam sa ne poluam planeta, pana cand o s-o distrugem de tot...
Cand imi plangeam de mila dand vina pe "fear of commitment" mi s-a spus c-am "sa tot fug, cu poalele fustii ridicate, pana am sa dau de el".
Iar atunci am sa ma daruiesc fara sa fiu macar constienta c-o fac.
Nu pot sa ma scald in superficialitate, sa tip in stanga-n-dreapta : e fun, e romantic, e special, sa cred ca al meu e cel mai cel, ca noi suntem rezultatul destinului...
E simplu : e normal!
E normal sa-mi fie atat de in suflet, e normal sa-i fiu atat de in suflet. E normal sa nu-mi doresc nimic altceva, e perfect normal sa am certitudinea unui viitor impreuna, e absolut normala bucuria timpului nostru.
M-am cenzurat prea mult. Paradoxal pentru toate celelalte dezvaluiri intime facute de-a lungul lunilor trecute, aici pe blog.
Mi-e bine. N-am cum s-o spun altfel. Nu ma sperie normalitatea si simplitatea acestei stari de bine. Nici n-o grabesc tintind obligatoriu spre felurite rezultate...Nici n-o critic ca fiind lipsita de sclipici.
In filme poate oamenii inghit pastile de nebunie ca sa radieze sentimente...

La noi insa...miracolele fac parte din normalitatea cotidiana :)

Weekend de ianuarie

Mi-am inceput weekend-ul poftind la mancaruri traditionale romanesti....
Salivam cu gandul la sarmalute, mamaliguta,muraturi, orice e home-made si imi aduce aminte de bucate ca acasa la bunica...
O carciuma rustica mai tarziu, si ma aflam in fata unui platou "rustic" cu sarmalute, pastrama de oaie, mamaliguta si ardei iute murat.
Prima oara dupa ceva timp, n-am simtit deloc nevoia sa constientizez americanescul friday night in nici un fel...N-avem chef sa caut adanc in misterele Bucurestiului dupa o alta carciuma/bar, e suficient ca mai nou intreb peste tot "se fumeaza?"...
Asa ca vineri seara, activitati sportive, monopoly! Jocul asta e obsesiv...mai ales in varianta virtuala. Strica familii si prietenii! Ajungem sa dam tot ce mai rau din noi, sa negociem ca hienele pe o bucata de carne...Si timpul nu mai devine un impediment...La un moment dat, cu siguranta, unul dintre juctori se roaga sa iasa din meci. Ceilalti insa merg pana la capatul puterilor. Situatiile se rastoarna cand nimeni nu s-ar fi gandit, si daca intr-un moment conduci jocul, in celalalt...poti sa-l pierzi!
Sambata, Bucurestiul ploios ne-a determinat sa cautam activitati...noi :) Dupa un mic dejun delicios la The Coffe Store (recomand!!!), am zis sa ne "potolim setea de cultura" si-am pus in planul activitatilor de cuplu...vizitarea cat mai multor muzee.
De cand sunt in capitala, spre rusinea mea, n-am avut initiative culturale...nu muzeu...nu opera, nu teatru, decat in Laptarie :)
"Hai la muzeul Militar"
"Hai!"
Dupa doua ore (ultimele doua ore de vizita ale zilei) de tur al frumosului loc, m-am decis: cucerita!
Oamenii...nu mai merg la muzee? Cati dintre voi ati fost in ultimele sase luni la un muzeu , si care a fost?
Timp de doua ore cat ne-am plimbat si-am admirat curiozitatile istoriei...am fost singurii oameni de acolo! Ceea ce m-a intristat... Cu o intrare de doar cinci lei, romanii prefera sa ignore...bucati de cultura.
Nu fac eu pe desteapta, ca vezi Doamne, am fost, si-acum gata, ma dau culta si integra...dar ma asteptam sa fie ceva populatie...asteptari zadarnice...
Ne-am propus ca in fiecare weekend sa vizitam cate un muzeu. Vreau sa le stiu pe toate, vreau sa-mi dedic timp acestei noi activitati de cuplu.
Dupa muzeu, tot cautand o cafenea...un loc dragut si nou...am ajuns...in Sinaia :)
Zapada si aglomeratie.
Am mancat bine, si din nou traditional, dupa care am cautat un loc dragut, dar ferit de forfota centrala. Am gasit o pensiune la intrarea in Sinaia, extrem de primitoare.
Odihna n-a fost una pe masura deoarece pensiunea era aproape de calea ferata, si odata la o ora/doua trece un tren zgomotos care iti atragea atentia :)
Cand s-a incheiat programul CFR...a inceput simfonia cainelui gazdei, si mai apoi...matinalul concert al cocosului...

Weekend-ul s-a incheiat relativ repede...am inceput deja sa cred in diminuarea timpului...mai ales a celui in doi.

Mic dejun copios, drumul de intoarcere acompaniat de muzica buna, nitel shopping, si gata...o noua zi de luni.

Totusi, o ruptura din cotidian, casuta mai primitoare la intoarcere, somnul muuuult asteptat in patul meu, parca mai trece timpul...spre vara :)

Si cand te gandesti ca azi trebuia sa fie cea mai depresiva zi din an, fiind si luni pe deasupra (conform statisticilor virtuale).

Sapte zile minunate oameni buni!

Lada de zestre!

Am iesit aseara in chiloti, de fapt n-am iesit pe bune, ci doar am intins o mana prin deschizatura usii, cu gandul sa pun gunoiul langa usa...
Il las langa usa, si dimineata il duc la ghena, ghena fiind jos. Asta-i alta poveste, cu ghena, vecinii mei, certurile lor saptamanale...
Mi-au cazut ochii pe mormanul de mobila veche ce isi astepta cuminte transportul spre...ghena.
Curioasa din fire, oare ce mobila au vecinii mei, oare ce arunca, babele astea care oricum au menirea sa pastreze intr-u eternitate toate chichitele...am studiat o secunda coltul maro...
Am vazut-o!
Brusc si vijelios m-am intors in casa, am trantit usa, m-am napustit asupra gagicului: "Da-mi pantalonii tai!"
L-am dezbracat, m-am imbracat eu (mentionez ca pantalonii lui scurti erau fusta-pantalon pentru mine) si-am iesit pe holul blocului, in inspectie...
Un rest de cuier, un pres vechi, o cutie de carton mohorata si...o lada de zestre! Mare, dreptunghiulara, cu doua manere din metal, usor scorojita, inchisa la culoare, dormea pe racoarea din holul blocului de la etajul patru, lada cea veche a vecinei mele...
Ochii imi sclipeau! Ceeee descoperireeee!
O fi murit vecina? Stiam ca langa mine, sta o tanti cam batrana si cam bolnava, fara nici o intentie de redecorare asadar. Cine sa fi pus pe hol o asemenea antichitate?
Am intrat inapoi in casa, topaind de bucurie, si mi-am pledat cazul, incercand sa conving jumatatea ca VREAU (doresc, tanjesc, admir, innebunesc) respectiva lada de zestre de afara!
Cred ca n-am fost eu prea convingatoare, am fost refuzata in ciuda insistentelor puerile care-au durat pana spre miezul noptii...
Daca are bacterii?
Daca e putreda?
Daca, daca...sa nu uitam, mobila veche, vecina moarta, dorinte macabre, etc! Mi-au fost aduse toate la cunostinta...
Dimineata, cand am plecat spre birou, lada de zestre, inca pe holul blocului!
M-am uitat la ea cu ciuda!
Astazi mi-a bantuit mintile! Si deja stiu unde-o pun, cum vreau sa fie reconditionata, ce pun in ea, cat de bine o sa dea...i-am multumit vecinei (in gand) pentru ea...doar doar s-o AM odata!
Asta-i ghinionul meu, ca imi plac lucrurile cu poveste, cu istorie, ca tanjesc la antichitati, ca lucrurile noi si moderne mi se par fara personalitate si fara viata...
Toate obiectele pe care le am au cate o poveste...De ce sa nu pun si lada de zestre langa ele?
Asta daca o mai gasesc cand ma intorc acasa!

Astept pareri, pro si contra!


P.S. poza originala :)

Horoscopul meu

M-a fascinat intotdeauna horoscopul. Nu ma ghidez dupa el, nu-l las sa-mi limiteze concluziile insa in linii mari si generale imi place sa centralizez similitudinile dintre oameni si semnul lor zodiacal.
N-am citit carti de specialitate, dar marturisesc ca am facut studii de caz :)
Printre primele intrebari pe care le pun in momentul in care cunosc un om nou se afla si : Ce zodie esti?
Apoi...ii studiez discret caracteristicile.
De-a lungul timpului mi-am facut niste statistici...comparatii, am cunoscut mai multi sagetatori, i-am analizat pe unul in functie de celalalt, si asa mai departe...
Acum as vrea sa fiu rautacioasa, sa dau din casa, sa trag doua, trei concluzii, despre fiecare figurina astrologica in parte...dupa cum urmeaza:

1.Gemeni - sinonimul cuvantului meticulos!Despicati firul de par in 4000, vedeti, se poate?

2.Balanta - cum bate vantul?Stanga?Dreapta?echilibruuuu fratilorrrr!indecis sau nehotarat?

3.Berbec - ok!You are the best!Ever!Centrul, miezului,dreptatii!si NU esti capos!AI ZIS!

4.Taur -calm!calm!calm!calm!calm!calm!calm!ISTERRRRRRRRRRRIIIIIIIICCCCCCCCC!end...

5.Pesti - deci doi!doua personalitati...doua fetze,doua vieti...in functie de interactionari...

6.Varsator - Tu esti Dumnezeu!Si ai cea mai grea misiune, dar esti perfect!Creeaza!

7.Sagetator - Pieptisorul lui, pana corbului...Altarul orgoliului!Smart&fun though!

8.Leu - miau!pisicuta nebuna!nu stiu daca torci sau ataci...tu stii oare?

9.Capricorn - nu esti singur pe planeta!incearca sa admiti asta?!si nici nu trebuie s-o repopulezi!

10.Rac - trei pasi inapoi, unul inainte.NU, nu mergi tu in directia buna, si restul in cea gresita :)

11.Fecioara - poate reusesti sa faci timpul sa stea in loc...pana atunci, stai tu in loc :)

si... Scorpion (dooh) - EU!EU!EU! - ti-a ajuns acul in ceafa!

Ce le-as ura eu zodiilor intr-o dimineata inainte sa iasa din casa?

Gemeni: NU bea cafea!
Fecioara: Bineinteles ca arati ravasitor!
Capricorn: Sa nu faci prea multe victime!
Leu: Be cool!Pe ei!Pe mama lor!
Pesti: Ai toata lumea la dispozitie!
Balanta: Spor la shopping!
Taur: O zi linistita, ca toate celelalte!
Berbec: Nu priva lumea de existenta-ti!
Varsator: Ai dreptate!
Sagetator: Ai grija la accidente!
Rac: Cum vrei tu!
Scorpion: NU te uraste nimeni!

Cam atat cu previziunile astrologice a` la moi.
Astrograme, compatibilitati si previziuni pe 009, fac la cerere, si nu inainte de-a semna un contract :)

Sunt fericita. Deci expirata?

Am luat un comentariu de pe un articol(de-al meu) trecut ca pe o provocare...
Tanara domnisoara sustinea ca ma pricep mult mai bine la a scrie despre metamorfoze existentiale, chestii sentimentale, drame personale, intimitaturi picante, decat la subiecte de interes general cu public larg si vieti normale.
Asa o fi?
E drept, am inceput sa scriu pe acest blog dintr-o nevoie de justificare virtuala, ca o eliberare a constiintei, ca o parere in plus peste toate momentele mele de tacere penibila si absurda.
N-am avut completata o organigrama, un schelet, n-am pornit cu reguli de scris, si teme de abordat...
L-am numit universul meu virtual si l-am umplut de poze si de opinii proprii deoarece mi-am dorit sa-l personalizez cat mai mult posibil, sa fie un fel de reflexie a mea...in coltul acesta de internet.
Am vrut ca blogul sa devina oarecum uman, sa fie plin de cuvinte vii, ca si cum m-as intalni la o cafea cu fiecare cititor si i-as raspunde la intrebarea "ce-ai mai facut?" sau, "ce crezi despre?".
Mi-a placut sa ma joc de-a scriitoarea, sa detin controlul "coltului meu de internet" sa dau din taste si sa-mi simt mintea inundata de idei care n-aveau cum sa sufere cenzura. O fi abuz de putere?
Din joaca, am trecut la confesiuni...e drept, confesiuni sentimentale, existentiale, poate uneori prea personale, dar care intr-un final ma ajutau sa-mi depasesc momentele dificile...Eram intr-un fel de razboi privat care se transmitea totusi in direct...
Viata mea devenea o contradictie pana si pentru mine, o scriam si-o rescriam ca mai apoi s-o citesc, s-o analizez, poate si sa astept din partea cititorilor un sfat, o mana intinsa...de ce nu, o consolare...
De la franturi sentimentale, am zburat la jurnale de calatorie. Am reusit sa imi reconstruiesc propriul puzzle spiritual calatorind, transmitand emotiile mele din fiecare loc...
Curand mi-am dat seama ca toate starile mele, toate etapele mele, toate locurile vazute, ce mai, aproape toate intamplarile ma emotionau si prin prisma acestui blog. De ce? Pentru ca ajunsesem sa gandesc "o sa scriu despre asta" mai mereu. Locul meu trebuia sa devina VIU! Sa contina emotii, cuvinte, trairi, sentimente, oameni, intamplari!
Si e mare lucru sa construiesti un blog (fie el si necomercial) care sa redea realitatea si sa transpuna umanitatea de zi cu zi in pagini functionale cu refresh.
E drept, cititorii s-au inmultit, am ajuns sa fac parte din ceea ce unii numesc blogosfera, mi-am facut cativa prieteni noi foarte frumosi ca oameni, si a devenit un reflex scrisul...
Cam asta e rasplata...
Peste ceea ce s-a citit pana in momentul de fata, cursul vietii, soarta/destinul, a luat o turnura, in favoarea mea...sunt fericita!
Da, stiu, asta cu fericirea o turui aproape mereu, eu sunt fericita si daca ma latra cainii pe strada, reusesc cumva sa rad la pietrele de pe drum, lupt cu depresia facand misto de ea, si plang ca sa contribui la circuitul apei in natura...
Mormanul meu de articole "citite" insa reprezinta o dovada: am fost citita cel mai des cand scriam despre dilemele mintii mele nebune...am fost observata cand ma drogam cu esecuri sentimentale, am fost criticata pentru modul de viata, pentru expunere indecenta, etc...
Ori...cand...o buna parte din energia mea o depun acum...altundeva, acasica, si nu dau raportu', am activitati extrascolare, si-mi permit sa aberez pe blog...mi se transmit mesaje de genul "esti mai buna la..."
Stiu! Sunt capabila sa sufar atat de frumos :) Aproape ca e contagios, nu?
Dar acum sunt fericita! Sa zic de bine zilnic? Am mai scris ca nu am sa impart acel loc cu nimeni!E locul meu!
Imi permit sa public din cand in cand articole ironice si acide, scrise in stil propriu ; adica zurliu, pe diverse/perverse subiecte. Nu va asteptati la un talent spetzial, nu-l am... Cand critic politicienii, carciumile, bloggerii, sau cand vorbesc despre vreme, n-am cum s-o fac prea estetic...Prefer sa vorbesc (ca sa ma citez) in NEcunostinta de cauza!
Pentru ca sunt un copchil tembel care si-a tras blog si abereaza pe internet oameni buni!
Hai, ca iar am scris prea mult :)
Ce-am pierdut odata ce-am redevenit fericita?Am expirat?

De-a leapsa pe bloguri

Am primit si eu (in sfarsit) leapsa, de la Lia. Am vazut ca se poarta, imi place ideea, si am de gand s-o dau mai departe catre Buddha si Adi. Hai baieti!
La joacaaaaa!

1. Ce îti place sa faci atât de mult, încât ai plati pentru asta?
Imi plac pastele bolognese, si cand nu le gatesc eu, platesc pentru ele. Imi place Nemo, daca n-ar fi al meu as plati o fundatie de animale, o data pe saptamana sa-mi permita vizita de joaca cu necuvantatoarele. Imi place masajul la picioare :)

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Exact ce-am facut si ieri :) Traiesc oricum ca si cum fiecare zi ar fi ultima. Si daca mi s-ar da 5 ani, as lua-o ca pe un termen scadent fooooaaarte indepartat.

3. Daca ai câstiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Sure, why not :) Mi-as permite sa am SI acest hobby :)

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Celebra scriitoare, lanseaza al - X - lea volum, care intra direct in top...bla bla...bestseller...extraordinar, foarte bine scris, carti de succes...etc, samd...

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
Am vrea si noi sa murim in plin orgasm la 97 de ani ca si ea!!!! Ce batranica cool!

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
Sub acest pamant ar fi trebuit sa se odihneasca Cristina, insa ne-am decis cu totii (mai mult ca sa fim siguri) s-o incineram si sa-i aruncam cenusa-n vant :)

7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?
- tanti aia misto din reclama la rujul rosu, de pe RTL

8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Un bebe!
As face o carciuma...cu cele mai bune mancaruri, cea mai calda atmosfera...
O fundatie pentru animale...

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Bunica voastra e zen, hippi, fashion,si singurul om din lume in fata caruia e musai sa fiti sinceri!

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi în viitor, in ultima zi a vietii tale si sa îti iei un interviu, care sunt trei întrebari pe care ti le-ai adresa?
Esti fericita?
Nu te-ai plictisit sa traiesti 97 de ani?
Crezi ca si Dave Gahan a ajuns in rai?

Tuberculosilor, natiunea ne vrea binele!

Am ajuns asta-seara in "la Mama" ne-am asezat, am comandat, si...asteptand papica, am aprins si noi o tigare.
De nicaieri, din piatra seaca, rasare un chelner la masa noastra: "Stiti, nu se fumeaza"
Noi (constinenti ca suntem totusi la sectiunea fumatori): "!?!?!? de cand?"
''Pai stiti...cu reglementarile...am fost nevoiti..." s-a balbait tanarul cu cateva explicatii...
I-am inmanat tacticos tigarile, aprinse si ne-am pus pe carcotic.
Jos in cafenea, se fuma, "pe riscul lor" dupa cum ni s-a explicat. Amenzile variaza intre 200 si 2000 de lei noi.
Am mormait cateva injuraturi, asa ca pentru noi, am halit repede si sec, si-am plecat, ca din pusca, aprinzandu-ne tigarile de dupa masa "copioasa" abia in fata restaurantului.
Da nenica!Bine ati venit in Romanica! Avem di tati! Si caini vagabonzi, si pusti aurolaci, si prea multi cersetori, si curve prea-scolite!Da' nu fumam in spatii publice!
N-avem locuri de parcare, n-avem curatenie in orase, n-avem reglementari privind drepturile simple ale cetateanului, n-avem suficiente medicamente in farmacii, n-avem spitale curate si demne, n-avem autostrazi de Europa, n-avem militieni cinstiti, ca sa nu mai vorbesc de gloata nesatula de sex oral care ne conduc cu pantalonii in vine! Ne conformam totusi normelor europene!
Care era problema cu spatiile pentru fumatori si pentru nefumatori?
Ati ridicat pretul tigarilor conform normelor de afara, ne-ati umplut pachetele de tutun cu poze photoshopate oribile care au menirea sa ne avertizeze, chipurile, nu dati tigari la chioscuri minorilor, si asa mai departe.
Constipatii aia de gandesc cu dosul, oare nu-si fumeaza tigara de dupa? Sau in abstinenta lor maxima, au mai decis ceva in favoarea noastra...a celor ce de buna voie si nesiliti de nimeni, dedicam plamanii nostri plin de nicotina necuratului!
N-o sa renunt la fumat pentru ca ati majorat pretul tigarilor!Nici pentru ca ati pus poze jenante!Nu ma mai atrag spatiile in care fumatul este interzis!
Am sa fumez la mine acasa! Cum, cred ca or sa fac multi altii de altfel.
Care-i scopul unei cafenele, pentru astia viciosii, daca nu poti aprinde o tigara?
Zic asa: unii vor renunta la tutun, altii vor renunta la locale. In ambele cazuri, bani mai putini pentru voi, cei ce va odihniti hemoroizii in functii de conducere pe la Stat.
Am o sugestie pentru astia cu reglementarile si legile de genul acesta: interziceti sexul in spatii publice! Am auzit ca se practica!
Pentru o mai mare reusita, eventual interziceti vanzarea de prezervative catre tinerii care au sub 30 de ani (cei trecuti de prima tinerete fac reumatism in cadrul acestor expuneri). Apoi interziceti avorturile!
Legalizati prostitutia, vorba celor de pa Parazitii...

Up your asses!