Primul ei Crăciun

Primul Craciun al Lunei. 

Al doilea ei drum în Maramureș. 

Totul planificat. 

Primul Craciun în formulă extinsă. Era deja, de pe 11 Octombrie, și David al soră-mii pe lumea asta. 

Eram fericită. Obosită. Nedormită de trei luni, dar, pe cât se putea: bine. Rezistam singură cu Luna în Bucureși și câte o săptămână întreagă. 

Luna a fost un bebeluș (și este un copil) cu particularități precise în ceea ce privește somnul. Odată ce am înțeles asta, totul a fost mai confortabil pentru mine. 

Dormea doar lângă mine. Cu pielea ei lângă pielea mea. Știu că circulă triliarde de sfaturi despre cum să obișnuiești și să dezobișnuiești copilul de chestii. 

Printre cele mai bune instincte materne pe care le-am avut au fost două: primul să ignor toate sfaturile nesolicitate și al doilea să ințeleg că, macar o perioadă, nu mai este despre mine, prieteni, iesiri, bifat socializare sau altele din fosta mea viață. 

Cateva luni, măcar primele din viața ei, aveam să-i dăruiesc exclusivitate. 

Pentru că, odată ce nu mai cauți tot felul de “trucuri” sa dresezi UN BEBELUȘ, viața ta e mai bună. 

Am ajuns la Baia Mare pe 23 Decembrie, 2018. Pe 24 Decembrie, în ajunul Crăciunului eram deja la camera de gardă de la spital. Luna părea bolnavă. Plângea mult, nu putea să respire, nu putea să tragă laptele din sân. Era un cerc vicios. 

Azi, privind înapoi, înțeleg. 

Dar, când copilul are 3 luni, când experiența ta e de doar 3 luni, situația se schimbă. 

Nu avea febră, totuși, nu dormea, nu mânca și nu respira normal. Asta înseamna ca nici eu nu dormeam și nu mâncam și nu eram ok. 

Am ajuns la camera de gardă de 3 ori în decurs de 3 zile. 

A venit chiar și un medic pediatru la ai mei acasă. 

Copilul pana în 3 luni este vulnerabil. Nu poate lua antitermice. 

Tot ce puteam eu să fac era să îi pun ser fiziologic în nas și să o țin la sân. Orice schimbare a situației trebuia monitorizată și saturația de oxigen trebuia să rămână în parametri normali. 

Am ajuns ulterior și la un spital privat din Baia Mare si am cunoscut o doctoriță pediatră minunată. 

Nu mai e azi printre noi, o port în gândurile mele pentru că a fost primul medic empatic care a tratat si “simptomele” mamei. 

Când TOATĂ lumea se uită la tine ca la o nebună, ceea ce probabil pari, după vreo 3 zile fără somn, DAR trebuie să iei decizia BUNĂ. 

Și, parte din decizia aia bună e să îi spui unui medic pediatru că NU dai antibiotic unui copil de doar 3 luni FĂRĂ analize medicale și nici ventolin + dexametazonă. (Căutați pe google). 

Și simți că o iei razna. Mai ales pe la 2-3 dimineața, când copilul îți urlă în brațe până se sufocă. Stă o secundă între respirații, apoi tace. 

Apoi iar o luați de la capăt. Și tu ești mama. Și ar trebui să știi ce să faci. Dar nu știi. 

A treia noapte am făcut un atac de panică. 

Din nou, maică-mea a venit în dormitorul în care eram eu și Luna și mi-a spus că o ține ea în brațe și că să încerv săaform și eu, macar o oră. 

Luna trebuia ținută cumva în sus ca sa împiedici acumularea mucozităților și să favorizezi astfel o respirație mai bună. 

Eu eram atât de obosită încât am început să țip la maică-mea că nu o las, că nu știu ce să fac, că ce se întâmplă, deliram. 

Mama încerca să mă convingă să iau un magneziu și să ma culc o oră, că se ocupă EA! M-am chircit într-un colț de pat și am plâns până am adormit. 

Ora aia a făcut minuni. 

Luna a început să se simtă mai binișor, să respire mai normal. 

Ni s-a recomandat (de catre medic)  sesiuni de aerosoli la intervale regulate de timp. 

Urma sa plecam de la Baia Mare, la munte, sa petrecem primul revelion al Lunei intr-un grup de prieteni. 

În contextul ultimelor zile și al recomandărilor medicale, am dorit să anulez planul de cabană montană, petrecere, oricât de restrânsă ar fi fost. Nu mi s-a părut deloc confortabil pentru mine, ca mamă, să plec la un drum de câteva sute de kilometri cu un copil bolnav și să îi fac ședințele de aerosoli în mașină, improvizat. 

Cred că atunci am început să conștientizez faptul că identitatea și deciziile mele ca mamă nu vor fi în asentimentul publicului. 

Țin minte cu lux de amănunte cum a trebuit să justific DE CE îmi doresc să anulez “planul” și DE CE nu ar fi confortabil să fac copilei aerosoli în mașină. 

Și DE CE mi se pare mie că e riscant și DE CE nu înțeleg că e DOAR o răceală pe care EU o văd mai dramatic pentru că “e prima oară când copilul răcește” și voi ajunge să “mă obișnuiesc”. 

Alte mame ar fi făcut asta, doar ca să nu se abată de la planul de grup. 

Eu am început să înțeleg cât de mult începeam să mă abat de la turmă.