Weekend de ianuarie

Mi-am inceput weekend-ul poftind la mancaruri traditionale romanesti....
Salivam cu gandul la sarmalute, mamaliguta,muraturi, orice e home-made si imi aduce aminte de bucate ca acasa la bunica...
O carciuma rustica mai tarziu, si ma aflam in fata unui platou "rustic" cu sarmalute, pastrama de oaie, mamaliguta si ardei iute murat.
Prima oara dupa ceva timp, n-am simtit deloc nevoia sa constientizez americanescul friday night in nici un fel...N-avem chef sa caut adanc in misterele Bucurestiului dupa o alta carciuma/bar, e suficient ca mai nou intreb peste tot "se fumeaza?"...
Asa ca vineri seara, activitati sportive, monopoly! Jocul asta e obsesiv...mai ales in varianta virtuala. Strica familii si prietenii! Ajungem sa dam tot ce mai rau din noi, sa negociem ca hienele pe o bucata de carne...Si timpul nu mai devine un impediment...La un moment dat, cu siguranta, unul dintre juctori se roaga sa iasa din meci. Ceilalti insa merg pana la capatul puterilor. Situatiile se rastoarna cand nimeni nu s-ar fi gandit, si daca intr-un moment conduci jocul, in celalalt...poti sa-l pierzi!
Sambata, Bucurestiul ploios ne-a determinat sa cautam activitati...noi :) Dupa un mic dejun delicios la The Coffe Store (recomand!!!), am zis sa ne "potolim setea de cultura" si-am pus in planul activitatilor de cuplu...vizitarea cat mai multor muzee.
De cand sunt in capitala, spre rusinea mea, n-am avut initiative culturale...nu muzeu...nu opera, nu teatru, decat in Laptarie :)
"Hai la muzeul Militar"
"Hai!"
Dupa doua ore (ultimele doua ore de vizita ale zilei) de tur al frumosului loc, m-am decis: cucerita!
Oamenii...nu mai merg la muzee? Cati dintre voi ati fost in ultimele sase luni la un muzeu , si care a fost?
Timp de doua ore cat ne-am plimbat si-am admirat curiozitatile istoriei...am fost singurii oameni de acolo! Ceea ce m-a intristat... Cu o intrare de doar cinci lei, romanii prefera sa ignore...bucati de cultura.
Nu fac eu pe desteapta, ca vezi Doamne, am fost, si-acum gata, ma dau culta si integra...dar ma asteptam sa fie ceva populatie...asteptari zadarnice...
Ne-am propus ca in fiecare weekend sa vizitam cate un muzeu. Vreau sa le stiu pe toate, vreau sa-mi dedic timp acestei noi activitati de cuplu.
Dupa muzeu, tot cautand o cafenea...un loc dragut si nou...am ajuns...in Sinaia :)
Zapada si aglomeratie.
Am mancat bine, si din nou traditional, dupa care am cautat un loc dragut, dar ferit de forfota centrala. Am gasit o pensiune la intrarea in Sinaia, extrem de primitoare.
Odihna n-a fost una pe masura deoarece pensiunea era aproape de calea ferata, si odata la o ora/doua trece un tren zgomotos care iti atragea atentia :)
Cand s-a incheiat programul CFR...a inceput simfonia cainelui gazdei, si mai apoi...matinalul concert al cocosului...

Weekend-ul s-a incheiat relativ repede...am inceput deja sa cred in diminuarea timpului...mai ales a celui in doi.

Mic dejun copios, drumul de intoarcere acompaniat de muzica buna, nitel shopping, si gata...o noua zi de luni.

Totusi, o ruptura din cotidian, casuta mai primitoare la intoarcere, somnul muuuult asteptat in patul meu, parca mai trece timpul...spre vara :)

Si cand te gandesti ca azi trebuia sa fie cea mai depresiva zi din an, fiind si luni pe deasupra (conform statisticilor virtuale).

Sapte zile minunate oameni buni!

Weekend (foto) la munte

Prima saptamana de munca s-a dus repede si cu evenimente placute. Vineri seara eram la hotel Rin, la Ecommerce, am intrat in weekend dupa orele 22 cand am ajuns acasa...
Dupa bunul obicei, am adormit dimineata devreme, asta in conditiile in care stiam ca sambata la 8, cel mai tarziu, trebuie sa fiu cu bagajele gata, pentru un weekend (in doi) la munte.
Patru ore de somn, o sambata dimineata innorata, si 30 de minute de intarziere, mi-au fost suficiente pentru a-mi cladi "crima-n priviri". N-aveam tinta, porneam spre Brasov. Se pare ca latte machiato-ul fierbinte si-a facut efectul si m-am umanizat pana la iesirea din capitala.

Pe principiul "sa nu bazaie femeia isterica" Radu mi-a adus unul din aparatele lui foto, si mi-a dat mana libera dupa un scurt instructaj. Asa am devenit familia Canon, fiecare cu "scula" lui. El cu EOS 40D, eu cu EOS 400D.
Prima oprire, castelul Peles, Sinaia. O zi de toamna superba, calda, culori si lumina, oameni in numar acceptabil. Prima si ultima mea vizita la Peles a fost prin 2003, iarna, strict in muzeu. Sambata ne-am plimbat cam o ora, pozand detalii in exterior. Am vazut castelul prin obiectictivul aparatului foto si mi-a placut la nebunie.

Urmatoarea oprire, cetatea Rasnov. Imi place la cetate, e printre locurile mele favorite. Are un aspect bine conservat, restaurarea desi merge incet e una placuta, care mentine istoria locului.
Are un aer calm, pasnic, te indeamna sa visezi de acolo din varful lumii, la libertatea cerului, la dincolo de zidurile vietii, la norii care fug repede pe deasupra ta, locul acela pare atat de rupt de realitatea zilnica incat nici macar turistii nu m-au deranjat. Erau destul de multi vizitatori, dar cu toate acestea am reusit sa facem o multime de poze. Am testat si sepia, am invatat si eu cum sta cu incadrarea, ce inseamna lumina...nu prea multe setari, creierasul blond inca are fixatie pe scoala moto si nu retine detaliile inconjuratoare.

De la cetate am coborat in oras, era Sarbatoarea Recoltei, si un spectacol local care ne-a retinut pentru cateva poze cu oameni. Aglomeratie, scena, muzica populara, ansamblul Mugurelul, pastrama, mici si bere.
Dansul majoretelor de la liceul industrial Rasnov a fost unul de mare exceptie. Am pozat diverse (perverse) etape ale dansului, si am surprins cea mai frumoasa blonda autentica. Dupa dans a fost musai s-o cunosc personal. Ioana are 16 ani, si are cei mai frumosi ochi albastri din lume. Am rugat-o sa ne pozeze, vroiam sa-i facem cateva portrete. Mi-a fost greu sa n-o cer de nevasta! Avea o prospetime adolescentina care credeam ca s-a pierdut in multimea emo de azi. Nu-mi venea sa cred cat de naturala si timida era.

Am pornit apoi spre Plaiul Foii unde urma sa inoptam. Satucul e dupa orasul Zarnesti, avand o mare bucata din Piatra Craiului ca panorama. Am mai fost acolo la inceputul lunii august, am petrecut cateva zile de relaxare totala, insa eram atat de zdrucinata pe-atunci incat nu retin decat jumatate din Rem al lui Cartarescu, si balansoarul de pe veranda.
De data aceasta insa n-am ratat panorama iesita din comun, am pozat muntii, padurea, am vizitat chiar si-o crescatorie de animale salbatice unde am reusit sa pozez "mandria" cerbului in calduri.
Seara s-a incheiat la cabana-restaurant Plaiul Foii cu o delicioasa ciorba de fasole in paine, dupa care a trebuit sa-mi desfac atat cureaua de la pantaloni cat si primul nasture. Gata cu glumele despre anorexia mea, nu mai e cazul, va asigur.
Am adormit repede in camera copiilor,din mansarda (ceea ce mi s-a parut kinky) in patul mare de lemn, plin cu pernute colorate, incojurati de trenulete de jucarie si casute pentru papusi.
Dimineata am lenevit vreo doua ore cu genele pline de somn, era tare bine sub plapuma calduroasa, desi vedeam razele soarelui prin fereastra mi-am invins curiozitatea de a-mi umple plamanii cu aer proaspat.
Am reusit sa-mi inving lenea deoarece stiam ca urmeaza sa mergem sa vizitam grajdurile. Vorbisem cu ingrijitorul, si ne astepta.
Am vazut aproximativ 20 de cai de rasa, i-am mangaiat si le-am dat miez de paine printre gratiile spatiilor unde erau tinuti. Apoi ne-am dus in spate in curtea amenajata, unde erau doua iepe cuminti, un magarus si vreo 4 ponei cam timizi. Ador caii, poneii, magarusii! Caii au ceva nobil in ei, ceva ce urla a libertate. Poneii sunt o intruchipare mai plina de dragoste si personalitate, iar magarusii sunt amuzanti si credinciosi. N-ai cum sa nu-i sa nu-i iubesti. Dupa ce am petrecut o jumatate de ora pe pajiste, am decis sa pornim din nou la drum.
Pe tot drumul de intoarcere (printre alte opriri) am admirat in voie peisajele de toamna. Am decis ca luna octombrie e preferata mea. Toamna teoretic natura moare in fiecare zi cate putin...insa culorile acestui anotimp exprima totusi apogeul frumusetii. Rosu aprins, galben stralucitor, maroniu, verde pal, aramiu, un curcubeu tacut care vegheaza cat cuprinzi cu ochii. Moartea naturii e ca ultimul cantec al lebedei, cel mai incantator peisaj care-si atinge gloria inainte de a se ascunde sub povara zapezii.

Desi scurt, weekend-ul a fost pe deplin savurat...am intrat iar in mirajul calatoriilor, insa de data aceasta am gustat prospetimea lor fara a le cersi frumusetea pentru a-mi vindeca sufletul zdrobit...