Un subiect tabu: sexul

Incepem saptamana vijelios-erotic-eroic fara nici un fel de inhibitii discutand de parca ne-am fi dat jos din pat, transpirati, cautand o tigara din care sa sugem cu pasiune?

Cei pudici sa se-ascunda in coltul rusinii. Cei ce arata cu degetul posibil sa ma creada deja vulgara sau exibitionista asa ca le sugerez o manichiura onorabila pentru ca urmeaza sa-si intinda degetele aratatoare.

De ce sexul este un subiect tabu cu preponderenta la noi, la romani? De ce n-aveam (pe vremea mea) ora de educatie sexuala ci doar o singura pagina in manualul de biologie cu organele "de reproducere ale barbatului si ale femeii"? Iar noi la cei 12 ani eram atat de speriati de batranul "prof de bio" care trasase cu creta intr-un colt al clasei "loc de dat cu capul" incat am memorat si pagina aceasta din carte, la fel ca orice poezie din alte pagini, fara sa punem intrebari, fara sa cautam raspunsuri.

Apoi, un coleg care ramase repetent si era cu un an mai mare decat noi, a venit la scoala cu o carte mare si cu muuulte pagini: "Ghid sexual". Aproape o luna, cartea a trecut din mana in mana, pe la toti cei 25 de colegi. Facusem grupuri de cate 3-4 cititori, ne sacrificam pauzele sau orele de sport pentru a devora capitolele educative si paginile cu desene explicative. In carte erau explicate toate procesele tinerilor; pubertate ; adolescenta ; procese psihice, excitatia, visul erotic, sexul, pozitii sexuale, precautii, boli cu transmitere sexuala, protejarea cu prezervativ, masturbarea, etc - etc.

Astazi consider respectiva carte ca fiind cea mai benefica experienta educativa prin care am trecut.

Parintii nostri (nu doar ai mei si ai colegilor si prietenilor) erau timorati cand de fiecare data cand odrasla deschidea un subiect atat de delicat precum sexul.

E drept, am discutat cu mama subiectul, chiar si cu tata insa detaliile erau stangace, ei emotionati, iar eu am devenit stinghera in a-i mai intreba.

Asta pana intr-o zi cand i-am spus mamei, brusc, la masa : "nu cred c-o sa ma marit virgina".

Mama s-a blocat pentru cateva secunde, apoi mi-a insirat cateva teorii extrem de ortodoxe pe care le stia evident de la bunica mea.

I-am spus ca-i respect convingerile si crezul puritatii femeii, dar ca alegerea imi apartine si i-am promis ca voi deschide bine ochii in momentul in care ma voi simti pregatita sa-mi incep viata sexuala.

Nu mi-am discutat alegerile sexuale cu mama decat poate in amanunte vagi lipsite de picanterii. Am simtit din partea ei o reticenta pe care n-am vrut s-o stimulez. Asa sunt eu,respect convingerile interlocutorului chiar daca acestea nu-mi apartin.

Am ajuns o persoana extrem de multumita de sexualitatea mea. Nu sunt o persoana vulgara, sunt o persoana deschisa. Nu rosesc daca vorbim de experiente sexuale ci iau in serios fiecare informatie.

Umorul sexual mi se pare aberant, barfele cu tenta sexuala mi se par mediocre iar picanteriile si palmaresul mi se par ca exprima intotdeauna frustrari.

Traim intr-o lume in care sexul vinde, conduce, schimba perceptii. Traim intr-o lume a sexului, care desi extrem de in libertate (in ultima perioada) a reusit sa frustreze sau sa subjuge vieti.

Din adolescenta curiozitatea sexuala se imprima in creierele umane si am senzatia ca nu le mai paraseste nici macar cand ne aflam in imposibilitatea de a practica.

Cine poate sa afirme ca nu exista instinct sexual inca de la primul contact intre doua persoane?

Eu nu cred in frigiditate, poate doar frigiditatea mentala explica comportamentului reticent la placerea sexuala.

Suntem creati pentru a avea orgasm. O viata sexuala sanatoasa stimuleaza mai departe un trai sanatos.

Nu trag concluzii pripite, ca si cu orice "bun de larg consum" consumul excesiv dauneaza, desi procentul de luciditate este inspre minimum el nu lipseste cu desavarsire asa ca propriul corp trebuie tratat ca atare.

Cred cu tarie in incompatibilitatea sexuala. Daca toti oamenii ar fi compatibili n-ar mai exista monogamie...am trai in haita precum sultanii care-si cresc haremul. Dar haremul nu conteaza. Haremul n-are constinta, vointa proprie si nici nu simte placerea sexuala.

Nu trebuie sa faci 1000 de incercari pentru a-ti gasi jumatatea compatibila. Dar trebuie SA STII ce sa cauti :)

Barbatii sunt vanatori. Ei vaneaza, ei supun, ei poseda. Incercati (macar ca experienta de viata) sa schimbati putin rolurile - sa deveniti vanatori. Femeile se comporta de parca ar fi fost intr-adevar haituite, vanate, supuse si mai apoi deposedate. De parca ar fi oferit acces intr-un loc nemaiintalnit iar specimenul masculin ii este dator cu o supunere vesnica.

Sa ne intelegem: placerea sexuala vine din ambele parti. Avem si noi (femeile) optiunea de-a utiliza un barbat.

Masculii au o predispozitie in a insamanta si a pleca mai departe spre o alta femela. Instinct animalic, nimic de compatimit.

In alta ordine de idei afirm cu sinceritate ca indiferent cat de mare e stolul de fluturasi din stomac daca in pat nu exista scantei...se complica situatia.

Traditionala monotonie ce "se instaleaza" intr-un cuplu in care femeia (in general) sau barbatul (uneori) percepe dormitorul ca o indatorire/obligatie este dupa parerea mea un mit creeat sa invinuiasca de fapt lipsa de comunicare.

Suntem supusi acestei placeri carnale care devine monotona doar in momentul in care nu-i mai acordam suficient de multa atentie.

Nu trebuie sa deschidem larg usile dormitorului, nici sa ne trambitam apetitul sexual, nici sa rescriu Kama Sutra pentru a ma simti confortabil cu faptul ca sunt o persoana sexuala.

Nu am nici un fel de inhibitii iar aspectul acesta al vietii mele devine cu atat mai privat cu cat nu am nici cea mai mica problema in a admite ca sunt o femeie satisfacuta.

Noi ca natie avem mari probleme de exprimare, de comunicare si de perceptie. Probleme care ne indobitocesc minte si asa fragila. Preferam sa catalogam, sa tragem concluzii pripite, sa facem sex dupa ora 22 cu lumina stinsa si "on silent mode" sa ne cultivam o frigiditate existentiala in loc sa dam frau liber unei personalitati GENETIC axata pe evolutie.

Da, omul este creeat pentru a evolua.

Asta daca nu si-ar pune singur bariere.

Ca sa inchei frumos, in aproape aceeasi maniera in care am inceput, voi cita o persoana draga mie care mi-a urat : "Sa faci sex cat mai mult, cat mai des!Dar nu cu oricine! In cazuri extreme...chiar si cu tine" :)

Ce nu stiti despre mine?

Ca mi-am ros unghiile pana la 22 de ani...Eram extrem de complexata de mainile,degetele mele, dar nici ca puteam sa-mi stapanesc acest tic uracios.
Ma uitam admirativ la toate mainile, si incercam sa compensez prin pedichiura. Intotdeauna am vrut sa am o pedichiura exemplara. Tot de la acest obicei urat am ramas cu un fetis ; ma uit la mainile si picioarele interlocutorului extrem de critic, caut perfectiunea!
Ca am vrut sa devin medic legist stiati? Pe pricipiul "nu vreau sa stric ceva" am zis c-ar fi mai bine sa "operez" cadavre.
Am tot citit carti despre medicina legala, am ajuns sa ingrop un pui de gaina (murise dupa nastere) si sa-l dezgrop dupa 3 zile, sa vad ce s-a intamplat. Am facut o disectie precisa cu un topor, pe o broasca verde, si mare mi-a fost dezamagirea ca jumatate de broasca a sarit cat colo...
Am aflat apoi ca medicii legisti au si pacienti vii, ca trebuie sa concluzioneze violente si violuri, rani si schingiuieli, ceea ce m-a facut sa-mi treaca pofta de medicina legala.
Doua dintre cele mai mari fobii ale mele sunt insectele si cutremurele. La capitolul insecte, paralizez de spaima, indiferent cat de mica e lighioana, nu-i pot face nici un rau.
Odata am urmarit cu dusul (in baia dintr-o pensiune din Vama Veche) o ganganie timp de 15 minute pana am reusit s-o duc cu jetul de apa pe scurgere. Acela mi s-a parut cel mai mare act de curaj al meu din toate timpurile.
Despre cutremure - am fost martora unui singur eveniment, primul si ultimul (sper), ramanand traumatizata si cu multe vise urate dupa. Cred ca am realizat ca viata e scurta, ca oamenii mor si n-am ce face impotriva acestui lucru.
Am avut trei pseudo pasiuni in copilarie (pe la 9-11 ani), toate trei de la TV, dupa cum urmeaza: Adrian Paul (Highlander aka nemuritorul), George Vintila (Generatia pro) si Dj Bobo (cantaretul). Am facut un mare efort si-am marturisit despre ele, credeti-ma ... nu ma mandresc deloc!
Ma ia durerea de cap daca nu aranjez toate decoratiunile din casa, sau daca li se schimba locul. Asta e veche, si mania mea de aranja in continuu "coltisorul perfectiunii" posibil c-am mai scris despre asta la capitolul tabieturi.
Toate animalele mele de plus au cate un nume (uneori imi vine greu sa mi le amintesc chiar eu) si acum ca am o herghelie le tin ascunse in dulap, mai ales ca de unele m-am plictisit si mi se par urate. Stiu, nu-i corect fata de ele, cateodata imi cer scuze, si le promit o baie spumanta in masina de spalat si o defilare glorioasa pe rafturile din hol...
Stiati ca nu ma pot concentra la cuvinte? Conversatiile mi se par mult mai dificile si prefer sa scriu... Niciodata nu stiu despre ce voi scrie, n-am cum sa-mi setez un subiect mental, n-am cum sa-l dezvolt, n-am cum sa-l planuiesc. Inspiratia vine pe loc sau nu vine...deloc.
Imi doresc (cand o fi timpul si momentul) sa am doi baieti, Victor si David. Uneori ma gandesc la ei ca la doi copii roscati cu pistrui si ochi verzi. Partea cu ochii ar fi realizabila, dar pistruii si parul rosu n-au sanse. N-am nici o legatura de sange cu vreun Lepricon irlandez.
Inca unul dintre "secretele existentiale" ar fi ca incerc sa ghicesc gandurile oamenilor (si uneori chiar imi iese). Oriunde as fi, incerc sa citesc pe fetzele oamenilor din jurul meu expresii si trairi ascunse. Am senzatia ca fiecare ascunde un secret care ar putea fi frumos sau interesant, depinde ce ochii si conceptiile celor ce analizeaza.
Florile mele preferate sunt ghioceii. In general iubesc toate florile (mai putin garoafele) insa primii mentionati sunt capabili sa-mi genereze o mare emotie. Au o frumusete sensibila, atat de delicata incat am impresia ca fiecare buchet are suflet si personalitate. Oare exista un parfum de ghiocei?
Ma pregatesc sa inchei aici seria destainurilor mai putin normale, nu inainte de-a va marturisii un ultim secret (dar n-o sa vedeti poze niciodata!) ; primii trei ani de liceu am fost in echipa de majorete! Si dansam cu alte 8 fete cate 3 ore zilnic, iar in weekend aveam spectacole. Eram varf de piramida :))

Acum ca am scapat si de aceasta piatra de moara ce-mi coplesea memoria (mint) va las sa faceti misto...

Detalii necesare vs tabieturi

Nu-s o persoana tipicara (yeah right) imi place doar sa ma alint ritualic zi dupa zi dupa zi, fara sa ma plictisesc de repetitie. Din contra ; cu cat bat inspre identic ma bucur ca de nou :))
Raman constanta in fapte in timp ce in vorbe probabil ca ma contrazic destul de des.
La capitolul tabieturi I'm a freak, ma trezesc aproape la aceleasi ore (2,4, 6) noaptea/dimineata dupa care adorm bustean pana pe la 10 oprind alarma telefonului din 15' n' 15' . Am o ordine exacta a lucrurilor de facut dimineata, identica zi dupa zi, pornind de la spalatul pe dinti, dus, body lotion, ales tinuta, ma machiez intotdeauna inainte sa ma imbrac, ma spal pe maini de 100 de ori in tip ce ma machiez desi niciodata nu m-am patat cu fard... pana si plecatul din casa e un ritual, imi asez intotdeauna in aceeasi ordine, telefoanele, portofelul si tigarile in poseta, in ACEEASI pozitie si plec. Nu am ajuns inca la fel de dusa ca si personajul principal din "as good as it gets", dar e pe-aproape :)
Chestiile de pe computerul meu de la birou: o steluta de mare, un tablou mic cu pisici (avertisment pentru cei care nu iubesc pisicile...au fost probabil soareci intr-o viata anterioara), un crab de plastic, asezate de mai bine de 3 ani in exact aceeasi pozitie, totul etichetat cu numele meu, si daca alte obiecte/lucruri deranjate ajung pe portiunea mea de masa...ma apuca brusc durerea de cap. Sa nu uit de marele pahar de plastic cu Donald/Mikey-Mouse, paharul feng-shui plin de pixuri pe care NU imi place sa le imprumut, nici macar sa le folosesc...
Pana aici am vorbit de tabieturi, sau macar de o mica parte din ele :)
La capitolul "obsesia/fixatia" sau delicat spus "detalii necesare" o sa fac doar doua precizari: branzoaica zilnica si Depeche Mode :)
Nu sunt fan produse de patiserie, din contra, insa am gasit de ceva vreme o patiserie la metrou la unirii unde au niste branzoaice senzationale. Imi aduc aminte de casa (acasa la baia mare), sunt extrem de proaspete, ieftine, si accesibile dat fiind ca circul cu metroul zilnic. Totul ok pana aici. Acum vreo saptamana ajung mai tarziu ca de obicei la patiserie, in drum spre casa, deja adulmecam in gand mirosul de pufos, nu ma prea ajutau tocurile sa maresc pasul, vad prin vitrina mare ca tanti vanzatoarea strange tavile cu bunatati, dar gemuletzul de servire era deschis: "o branzoaica VA ROG!" . Avem o privire de caine flamand, femeie gravida, incercam totusi sa-i par prietenoasa in timp ce sorbeam din ochi SINGURA branzoiaca expusa in vitrina, evident ultima. "Am inchis!" a venit raspunsul flegmatic. Am ramas proptita cu nasul de geam, o senzatie de deja-vou mi-a strapuns mintea...acum vreo 5 ani ani freshly on the market, in minunata capitala, chirie noua,job nou, banuti deloc. Era totusi dimineata, tavile cu bunatati de la aceeasi patiserie, eu tanjind dupa acelasi exponate "o branzoaica va rog!!!" ... "10 mii" . Mi-am numarat repede monedele din portofel,din buzunare, din poseta... 9 mii , CINCI sute ... de lei.Vanzatoarea s-a uitat la fel de flegmatic la mine, eu am ramas la fel de proptita cu nasul in geam.
A doua zi, dupa "am inchis" dimineata asta data, puctuala chiar, ajung la unirii, trec plutind printre multimea de robotzei, ajung la geam...caut din ochi tava cu bunatati "branzoaica???" ... "Nu mai avem!" Aceeasi privire, acelasi nas proptit...
AZI , dupa 3 zile de pofte, pentru ca nu renunt, pentru ca n-o sa-mi pun pofta in cui, pentru ca am 15 mii, si poate pentru ca era chiar ALTA vanzatoare, nasul meu nu s-a mai proptit de nici un geam, ba chiar a stat semet pana la birou, cu branzoica in mana...visand la devorare :)
(to be continued)