Tanara domnisoara sustinea ca ma pricep mult mai bine la a scrie despre metamorfoze existentiale, chestii sentimentale, drame personale, intimitaturi picante, decat la subiecte de interes general cu public larg si vieti normale.
Asa o fi?
E drept, am inceput sa scriu pe acest blog dintr-o nevoie de justificare virtuala, ca o eliberare a constiintei, ca o parere in plus peste toate momentele mele de tacere penibila si absurda.
N-am avut completata o organigrama, un schelet, n-am pornit cu reguli de scris, si teme de abordat...
L-am numit universul meu virtual si l-am umplut de poze si de opinii proprii deoarece mi-am dorit sa-l personalizez cat mai mult posibil, sa fie un fel de reflexie a mea...in coltul acesta de internet.
Am vrut ca blogul sa devina oarecum uman, sa fie plin de cuvinte vii, ca si cum m-as intalni la o cafea cu fiecare cititor si i-as raspunde la intrebarea "ce-ai mai facut?" sau, "ce crezi despre?".
Mi-a placut sa ma joc de-a scriitoarea, sa detin controlul "coltului meu de internet" sa dau din taste si sa-mi simt mintea inundata de idei care n-aveau cum sa sufere cenzura. O fi abuz de putere?
Din joaca, am trecut la confesiuni...e drept, confesiuni sentimentale, existentiale, poate uneori prea personale, dar care intr-un final ma ajutau sa-mi depasesc momentele dificile...Eram intr-un fel de razboi privat care se transmitea totusi in direct...
Viata mea devenea o contradictie pana si pentru mine, o scriam si-o rescriam ca mai apoi s-o citesc, s-o analizez, poate si sa astept din partea cititorilor un sfat, o mana intinsa...de ce nu, o consolare...
De la franturi sentimentale, am zburat la jurnale de calatorie. Am reusit sa imi reconstruiesc propriul puzzle spiritual calatorind, transmitand emotiile mele din fiecare loc...
Curand mi-am dat seama ca toate starile mele, toate etapele mele, toate locurile vazute, ce mai, aproape toate intamplarile ma emotionau si prin prisma acestui blog. De ce? Pentru ca ajunsesem sa gandesc "o sa scriu despre asta" mai mereu. Locul meu trebuia sa devina VIU! Sa contina emotii, cuvinte, trairi, sentimente, oameni, intamplari!
Si e mare lucru sa construiesti un blog (fie el si necomercial) care sa redea realitatea si sa transpuna umanitatea de zi cu zi in pagini functionale cu refresh.
E drept, cititorii s-au inmultit, am ajuns sa fac parte din ceea ce unii numesc blogosfera, mi-am facut cativa prieteni noi foarte frumosi ca oameni, si a devenit un reflex scrisul...
Cam asta e rasplata...
Peste ceea ce s-a citit pana in momentul de fata, cursul vietii, soarta/destinul, a luat o turnura, in favoarea mea...sunt fericita!
Da, stiu, asta cu fericirea o turui aproape mereu, eu sunt fericita si daca ma latra cainii pe strada, reusesc cumva sa rad la pietrele de pe drum, lupt cu depresia facand misto de ea, si plang ca sa contribui la circuitul apei in natura...
Mormanul meu de articole "citite" insa reprezinta o dovada: am fost citita cel mai des cand scriam despre dilemele mintii mele nebune...am fost observata cand ma drogam cu esecuri sentimentale, am fost criticata pentru modul de viata, pentru expunere indecenta, etc...
Ori...cand...o buna parte din energia mea o depun acum...altundeva, acasica, si nu dau raportu', am activitati extrascolare, si-mi permit sa aberez pe blog...mi se transmit mesaje de genul "esti mai buna la..."
Stiu! Sunt capabila sa sufar atat de frumos :) Aproape ca e contagios, nu?
Dar acum sunt fericita! Sa zic de bine zilnic? Am mai scris ca nu am sa impart acel loc cu nimeni!E locul meu!
Imi permit sa public din cand in cand articole ironice si acide, scrise in stil propriu ; adica zurliu, pe diverse/perverse subiecte. Nu va asteptati la un talent spetzial, nu-l am... Cand critic politicienii, carciumile, bloggerii, sau cand vorbesc despre vreme, n-am cum s-o fac prea estetic...Prefer sa vorbesc (ca sa ma citez) in NEcunostinta de cauza!
Pentru ca sunt un copchil tembel care si-a tras blog si abereaza pe internet oameni buni!
Hai, ca iar am scris prea mult :)
Ce-am pierdut odata ce-am redevenit fericita?Am expirat?
Postări
