Mai puțin poetă

Asta am observat la mine. Pe măsură ce mă bucur de libertate totală de exprimare, îmi vine tot mai greu să-mi ordonez gândurile în scris.
Pesemne blogul era un fel de debara plină cu frustrări? Sau, aici era locul în care evadam și aveam audiență maximă atunci când aveam nevoie de atenție.
Nu mai simt nevoia să-mi expun deloc aventurile vieții. Chiar acum, recitind cuvântul "expus", nu-mi vine a crede că eu l-am folosit.
N-am fost niciodată o persoană privată, dar mi s-a părut amuzant cum anumiți cititori au avut impresia că mă pot cunoaște doar citindu-mi blogul. Sau urmărindu-mi pagina de Facebook. O blondă rebelă cu o mie de hobby-uri. Poetă și filozoafă. Mare scofală.
N-o să-mi închid blogul. Pentru că sigur vor mai exista momente în care voi vrea să mă psihanalizez. Sigur vor mai exista concluzii. Revelații. Întâmplări. Momente. Și...chiar îmi place să scriu.
Dar, între timp am învățat să mai și trăiesc. Să mă bucur de lucruri doar ale mele, fără să le expun aici. Sau pe Facebook.
Dacă în cazul Facebook-ului pot comunica mai ușor cu tonele de prieteni, blogul de gânduri îl consider așa...cumva...un fel de ogradă în care n-am de gând să primesc orice musafir. De asta am ales să moderez comentariile. Pentru a preîntâmpina nepoftiții care cred că mă pot judeca, fără a mă cunoaște.
Deși m-am exprimat de cele mai multe ori liber și voi continua să spun lucrurilor pe nume, anumitor trăiri nu voi acorda drept de apel.
De aproape un an întreg sunt într-un proces de redescoperire a mea. Învăț în fiecare zi câte puțin despre mine. Mă simt ca un copil care absoarbe informația din jur fără a fi îngrădit. Și, dacă de cele mai multe ori prefer să și dezbat lecțiile învățate cu prietenii, în cazul blogului, concluzionările sunt mai mult pentru mine.
Există o mână de oameni pe care blogul mi i-a adus în viața și cu care mă bucur că am ajuns să mă cunosc. Sunt atât de puțini tocmai pentru că e greu să mă citești printre rânduri. Și eu scriu codat. Da, am mai spus-o. Fiecare propoziție are un mesaj ascuns.
Dar..uite-mă cum am ajuns să îmi justific deciziile fără să fiu datoare cu asta :)

Ideea era că îmi voi păstra poeziile pentru mine, pe cât posibil. De dragul anilor în care monologul a fost singura mea modalitate de a mă face auzită.

În rest...morții cu morții și ceilalți...care pe unde au inspirație.

Daca Feisbuc nu e....nimic nu e!

Cand s-a inventat Facebook (milions and milions of years ago) eram intr-o agentie de online si-am zis sa-mi fac cont ca sa fiu up to date (adica in pas cu data) cu tot ceea ce inseamna mediul de comunicare pe net, retele sociale si asa mai departe.
Da' vroiam cont asa...ca sa-i vaz io pe ceilalti, nu sa ma vaza si ei pe mine. Asa ca mi-am setat o regula: dau accept (adica acord prietenia) doar persoanelor pe care le cunosc, fata in fata si cu care am interactionat cel putin odata.
Oh well...
Din acest motiv mi-am pus toate informatiile publice, n-am tinut ascunse poze sau "status updates". Ma gandeam ca daca exista fiinte care vor doar sa-mi vada pozele sa le dau o sansa, poate nu-si mai bateau capul sa-mi ceara si prietenia. Plus ca mai postam linkuri spre blog si stiam ca exista femei frustrate care nu-si pot atinge cei 12 pasi (ca-n sistemul american de alcoolic anonim - ai 12 pasi de respectat) de vindecare cerebrala fara sa poata scuipa pe pozele-mi si pe articolele mele de blog.
Deci da, mi-am facut cont ca sa inteleg mai bine ce inseaman o retea sociala, sa tin legatura cu amicii si sa dau peste nas intrusilor. Motive bune nu?
Dupa primii 100 de prieteni virtuali pe care-i stiam...am inceput sa primesc cereri de prietenie de la necunoscuti. O perioada le-am ignorat, apoi a venit moda sa-ti faci cont daca esti firma, celebritate,blogger sau orice alta forma de existenta publica. Apoi trebuia sa fii prieten cu prietenii prietenilor ca deh, aveati ceva in comun.
Cea mai misto faza a fost acum un an (?!? cred) cand am cunoscut o fatuca - de fapt n-am cunoscut-o , ma stiam bine cu doi prieteni de-ai ei, dar ea nu mi-a fost prezentata - am stat o seara intreaga intr-un club, nu chiar impreuna, mai statea pe la masa noastra si dansa cam la 1-2 metri de noi; A doua zi la prima ora si eu si Costin aveam ADD pe facebook din partea ei.... WTF mate?!
Bon, recunosc, am dat si io add unor personaje pe care nu le stiu face-to-face gen...David Gahan?Saaaau cu alte ocazii cand am vrut sa intru in contact cu oameni (instructori de calarie in general) m-am prezentat, mi-am facut publice intentiile...
Revenim in prezent cand am o lista de prieteni destul de mare, cunosc poate jumate din oamenii de acolo...vreo 20% sunt antreprenori (intr-un fel sau altul) si am dat "accept" cu duiumul tuturor fanilor de echitatie (asta e punctul meu slab).
Dar...m-am trezit cu vreo 30 de fetite si baietei cu varste intre 12 si 18 ani, in lista mea de prieteni...care... nu m-ar deranja aproape deloc in mod normal. Insa trebuie sa mentionez ca sunt atat de inculti incat imi trece pana si mila fata de varsta lor frageda si creierele lor nedezvoltate...
Aceste personaje tin cu tot dinadinsul sa posteze si sa "vorbeasca public" - sau ar fi mai corecta metafora "sa se afirme"?
Nu ma deranjeaza atat de mult greselile gramaticale (le fac si eu constant) cat ma deranjeaza prostia. In stilul cel mai porcesc posibil! "Suntem prosti pentru ca PUTEM si pentru ca NE PLACE - Ne-am facut Feisbuc sa NE agaTZam onlain si sa NE punem poze secsi."
Anyways, am inceput sa unfrienduiesc (adica sa tai din lista) tot felul de young-pitzi-girl-or-boy.
Ah, da, am sperat ca daca pun link pe facebook cu acest nou articol or sa se sesizeze si o sa ma stearga ei din lista :) Sau poate chiar sa ma blocheze (adica sa ne ignoram pe viata) , pentru ca prefer sa am de-a face cu insecte (cine ma cunoaste stie ce inseamna afirmatia asta) decat sa ma citesc rahaturi online...


P.S. cuvinte de genul "feisbuc", unfrienduies si formulari de tipul "in pas cu data" au fost facute intentionat pentru a va stimula carliontii cerebrali, da?

Doi ani de blog

Astazi coltul meu de internet implineste doi ani :)

Am inceput cu roz, am continuat sa umplu pagini de blog cu ganduri peste ganduri lasand bucati din mine in toata arhiva ultimilor doi ani.

Poate am evoluat, cu siguranta m-am schimbat, categoric am invatat muuulte in ultimii doi ani.

Am ales roz, pentru blog, din mai multe motive ; unul dintre ele evident e ironia. Pot sa fiu roz fara sa fiu vulgara, pot sa fiu blonda si roz dar cu spini pe spinare, pot sa fac orice e roz in universul meu virtual pentru ca roz-ul meu inseamna renuntarea la negru.

Am inceput sa scriu ca o continuare a personalitatii mele, dorindu-mi sa las aici toate gandurile gri, sa impart bucuriile cu cei ce ma indragesc, sa-mi descarc sufletul si sa-mi pastrez cuvintele pentru cei ce cred ca ma inteleg, sau, de ce nu, pentru mine, peste ani si ani.

Imi iubesc blogul, imi iubesc cititorii, chiar si cei ce n-au fost pe aceeasi lungime de unda cu mine.

Sunt incantata de cati oameni frumosi am cunoscut prin intermediul acestui blog si sunt multumita ca am reusit sa ajut la randul meu, fiind auzita/citita.

Pentru mine "blogul roz" e mai mult decat un jurnal online, e dovada vie ca omul evolueaza, ca omul se face auzit/ascultat, dovada ca exista cuvinte, e de fapt o bucatica din sufletul meu, un copil virtual...

E drept ca mi-ar fi placut s-avem o petrecere, cu toti cei ce ma citesc, cu toti cei pentru care am scris (inclusiv Depeche Mode hahaha) sa uitam de zile gri, de nori sau ganduri cetoase...

Astazi, in mijloc de saptamana prefer totusi sa multumesc tuturor oamenilor frumosi vizitatori ai coltului meu roz si sa sper ca nu va trece prea mult pana sa tinem totus petrecerea de blog, il asteptam sa creasca mai mare si sa se elibereze putin agenda Depeche Mode :))

De-a leapsa pe bloguri

Am primit si eu (in sfarsit) leapsa, de la Lia. Am vazut ca se poarta, imi place ideea, si am de gand s-o dau mai departe catre Buddha si Adi. Hai baieti!
La joacaaaaa!

1. Ce îti place sa faci atât de mult, încât ai plati pentru asta?
Imi plac pastele bolognese, si cand nu le gatesc eu, platesc pentru ele. Imi place Nemo, daca n-ar fi al meu as plati o fundatie de animale, o data pe saptamana sa-mi permita vizita de joaca cu necuvantatoarele. Imi place masajul la picioare :)

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Exact ce-am facut si ieri :) Traiesc oricum ca si cum fiecare zi ar fi ultima. Si daca mi s-ar da 5 ani, as lua-o ca pe un termen scadent fooooaaarte indepartat.

3. Daca ai câstiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Sure, why not :) Mi-as permite sa am SI acest hobby :)

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Celebra scriitoare, lanseaza al - X - lea volum, care intra direct in top...bla bla...bestseller...extraordinar, foarte bine scris, carti de succes...etc, samd...

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
Am vrea si noi sa murim in plin orgasm la 97 de ani ca si ea!!!! Ce batranica cool!

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
Sub acest pamant ar fi trebuit sa se odihneasca Cristina, insa ne-am decis cu totii (mai mult ca sa fim siguri) s-o incineram si sa-i aruncam cenusa-n vant :)

7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?
- tanti aia misto din reclama la rujul rosu, de pe RTL

8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Un bebe!
As face o carciuma...cu cele mai bune mancaruri, cea mai calda atmosfera...
O fundatie pentru animale...

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Bunica voastra e zen, hippi, fashion,si singurul om din lume in fata caruia e musai sa fiti sinceri!

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi în viitor, in ultima zi a vietii tale si sa îti iei un interviu, care sunt trei întrebari pe care ti le-ai adresa?
Esti fericita?
Nu te-ai plictisit sa traiesti 97 de ani?
Crezi ca si Dave Gahan a ajuns in rai?