Se spune ca atunci cand ceva e menit sa se intample...se intampla. Fara dificultati. Ca nu putem sta in calea "destinului" , cum zice americanu' "what its meant to be...it will be".
Nu-s total de acord, dar...nici nu ma opun vehement (a se remarca starea de mijloc a opiniei exprimata de blonda extremista).
Si tot din mult-adorata limba engleza mai sustrag un citat (promit ca nu devin un copy-paste pildos) pe care vreau sa-l defaimez : "Old habbits die hard" (obiceiurile vechi mor greu).
Nu va las sa cititi printre randuri de data asta. Incerc sa explic fara a parea ostentativa. Omul suferind are tendinta de a-si distorsiona drama, iar eu, masochista, am tendinta de a o face sa explodeze. Iar cand momentele dramatice se estompeaza fericirea devine ceva...dumnezeiesc....
"Da, da, da, imi explodeaza mintea de ganduri fericite si sufletul de iubire"
Ei bine nu. Not this time. Am promis ca lupt impotriva instinctelor mele bolnavicioase asadar nu zicem nimic de fericire.
Vorbim insa de usurinta cu care "old habbits" devin "no habbits". Sunt absolut fascinata de transformarile psihice prin care poate sa treaca un om in procesul de pace si acceptare cu sine.
Si aici nu mai e vorba de rabdare, impacare, acceptare sau bucurie. Este vorba strict despre indiferenta.
Daca nu ma credeti acum, va veti convinge pe parcurs (poate) ca devenim obiectivi (100%) numai si numai si numai in momentul in care atingem starea adevarata de indiferenta.
Nu iertarea, nu ura, nu frica, nu ranile in curs de cicatrizare arata ca am mers mai departe, am trecut peste o situatie dificila. Indiferenta cu care privim in jur, indiferenta vis a vis de temerile noastre arata care este starea actuala a fiecaruia dintre noi.
Din pacate nu putem forta aparitia indiferentei in context. N-am fi oameni daca am face asta. E drept, exista situatii in care ne mintim reciproc sau in oglinda ca suntem indiferenti...dar...mai devreme sau mai tarziu...ramanem singuri, goi si panicati in prezenta adevarului.
De asta depinde si starea de profunzime pe care putem sa o atingem. Ca...daca cel mai profund lucru care ti s-a intamplat a fost sa..."imparti o Cola cu un prieten" ...ramai asa. Asta sa-ti fie bucuria :)
Si apoi, dupa ce ne loveste indiferenta (pe care cu drag o numeam candva durere-n...cur) nu-ti mai ramane altceva decat sa constati ca ...niciun obicei vechi nu este impenetrabil. Din contra.
Nu-ti mai amintesti de tine ca personaj trecut, compus din experientele trecutului ci esti 100% ancorat intr-un prezent complet nou. Prezentul placut ... in care habar n-ai cine naiba esti dar iti place foarte tare de tine. Nici macar in oglinda nu regasesti vreo trasatura (sau rid) a celei ce-ai fost candva...
Nu iti ies artificii din .. cur atunci cand mergi pe strada si nici n-ai un public larg caruia sa incerci sa-i fii mentor...insa TIMPUL ala banal de linistit cu tine si gandurile tale este de nepretuit.
Pentru toate celelalte...exista mastercard :)
Se afișează postările cu eticheta obiceiuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obiceiuri. Afișați toate postările
joi, 18 iulie 2013
joi, 5 februarie 2009
Ce nu stiti despre mine?
Ca mi-am ros unghiile pana la 22 de ani...Eram extrem de complexata de mainile,degetele mele, dar nici ca puteam sa-mi stapanesc acest tic uracios.
Ma uitam admirativ la toate mainile, si incercam sa compensez prin pedichiura. Intotdeauna am vrut sa am o pedichiura exemplara. Tot de la acest obicei urat am ramas cu un fetis ; ma uit la mainile si picioarele interlocutorului extrem de critic, caut perfectiunea!
Ca am vrut sa devin medic legist stiati? Pe pricipiul "nu vreau sa stric ceva" am zis c-ar fi mai bine sa "operez" cadavre.
Am tot citit carti despre medicina legala, am ajuns sa ingrop un pui de gaina (murise dupa nastere) si sa-l dezgrop dupa 3 zile, sa vad ce s-a intamplat. Am facut o disectie precisa cu un topor, pe o broasca verde, si mare mi-a fost dezamagirea ca jumatate de broasca a sarit cat colo...
Am aflat apoi ca medicii legisti au si pacienti vii, ca trebuie sa concluzioneze violente si violuri, rani si schingiuieli, ceea ce m-a facut sa-mi treaca pofta de medicina legala.
Doua dintre cele mai mari fobii ale mele sunt insectele si cutremurele. La capitolul insecte, paralizez de spaima, indiferent cat de mica e lighioana, nu-i pot face nici un rau.
Odata am urmarit cu dusul (in baia dintr-o pensiune din Vama Veche) o ganganie timp de 15 minute pana am reusit s-o duc cu jetul de apa pe scurgere. Acela mi s-a parut cel mai mare act de curaj al meu din toate timpurile.
Despre cutremure - am fost martora unui singur eveniment, primul si ultimul (sper), ramanand traumatizata si cu multe vise urate dupa. Cred ca am realizat ca viata e scurta, ca oamenii mor si n-am ce face impotriva acestui lucru.
Am avut trei pseudo pasiuni in copilarie (pe la 9-11 ani), toate trei de la TV, dupa cum urmeaza: Adrian Paul (Highlander aka nemuritorul), George Vintila (Generatia pro) si D
j Bobo (cantaretul). Am facut un mare efort si-am marturisit despre ele, credeti-ma ... nu ma mandresc deloc!
Ma ia durerea de cap daca nu aranjez toate decoratiunile din casa, sau daca li se schimba locul. Asta e veche, si mania mea de aranja in continuu "coltisorul perfectiunii" posibil c-am mai scris despre asta la capitolul tabieturi.
Toate animalele mele de plus au cate un nume (uneori imi vine greu sa mi le amintesc chiar eu) si acum ca am o herghelie le tin ascunse in dulap, mai ales ca de unele m-am plictisit si mi se par urate. Stiu, nu-i corect fata de ele, cateodata imi cer scuze, si le promit o baie spumanta in masina de spalat si o defilare glorioasa pe rafturile din hol...
Stiati ca nu ma pot concentra la cuvinte? Conversatiile mi se par mult mai dificile si prefer sa scriu... Niciodata nu stiu despre ce voi scrie, n-am cum sa-mi setez un subiect mental, n-am cum sa-l dezvolt, n-am cum sa-l planuiesc. Inspiratia vine pe loc sau nu vine...deloc.
Imi doresc (cand o fi timpul si momentul) sa am doi baieti, Victor si David. Uneori ma gandesc la ei ca la doi copii roscati cu pistrui si ochi verzi. Partea cu ochii ar fi realizabila, dar pistruii s
i parul rosu n-au sanse. N-am nici o legatura de sange cu vreun Lepricon irlandez.
Inca unul dintre "secretele existentiale" ar fi ca incerc sa ghicesc gandurile oamenilor (si uneori chiar imi iese). Oriunde as fi, incerc sa citesc pe fetzele oamenilor din jurul meu expresii si trairi ascunse. Am senzatia ca fiecare ascunde un secret care ar putea fi frumos sau interesant, depinde ce ochii si conceptiile celor ce analizeaza.
Florile mele preferate sunt ghioceii. In general iubesc toate florile (mai putin garoafele) insa primii mentionati sunt capabili sa-mi genereze o mare emotie. Au o frumusete sensibila, atat de delicata incat am impresia ca fiecare buchet are suflet si personalitate. Oare exista un parfum de ghiocei?
Ma pregatesc sa inchei aici seria destainurilor mai putin normale, nu inainte de-a va marturisii un ultim secret (dar n-o sa vedeti poze niciodata!) ; primii trei ani de liceu am fost in echipa de majorete! Si dansam cu alte 8 fete cate 3 ore zilnic, iar in weekend aveam spectacole. Eram varf de piramida :))
Acum ca am scapat si de aceasta piatra de moara ce-mi coplesea memoria (mint) va las sa faceti misto...
Ma uitam admirativ la toate mainile, si incercam sa compensez prin pedichiura. Intotdeauna am vrut sa am o pedichiura exemplara. Tot de la acest obicei urat am ramas cu un fetis ; ma uit la mainile si picioarele interlocutorului extrem de critic, caut perfectiunea!
Ca am vrut sa devin medic legist stiati? Pe pricipiul "nu vreau sa stric ceva" am zis c-ar fi mai bine sa "operez" cadavre.
Am tot citit carti despre medicina legala, am ajuns sa ingrop un pui de gaina (murise dupa nastere) si sa-l dezgrop dupa 3 zile, sa vad ce s-a intamplat. Am facut o disectie precisa cu un topor, pe o broasca verde, si mare mi-a fost dezamagirea ca jumatate de broasca a sarit cat colo...
Am aflat apoi ca medicii legisti au si pacienti vii, ca trebuie sa concluzioneze violente si violuri, rani si schingiuieli, ceea ce m-a facut sa-mi treaca pofta de medicina legala.
Doua dintre cele mai mari fobii ale mele sunt insectele si cutremurele. La capitolul insecte, paralizez de spaima, indiferent cat de mica e lighioana, nu-i pot face nici un rau.
Odata am urmarit cu dusul (in baia dintr-o pensiune din Vama Veche) o ganganie timp de 15 minute pana am reusit s-o duc cu jetul de apa pe scurgere. Acela mi s-a parut cel mai mare act de curaj al meu din toate timpurile.
Despre cutremure - am fost martora unui singur eveniment, primul si ultimul (sper), ramanand traumatizata si cu multe vise urate dupa. Cred ca am realizat ca viata e scurta, ca oamenii mor si n-am ce face impotriva acestui lucru.
Am avut trei pseudo pasiuni in copilarie (pe la 9-11 ani), toate trei de la TV, dupa cum urmeaza: Adrian Paul (Highlander aka nemuritorul), George Vintila (Generatia pro) si D
j Bobo (cantaretul). Am facut un mare efort si-am marturisit despre ele, credeti-ma ... nu ma mandresc deloc!Ma ia durerea de cap daca nu aranjez toate decoratiunile din casa, sau daca li se schimba locul. Asta e veche, si mania mea de aranja in continuu "coltisorul perfectiunii" posibil c-am mai scris despre asta la capitolul tabieturi.
Toate animalele mele de plus au cate un nume (uneori imi vine greu sa mi le amintesc chiar eu) si acum ca am o herghelie le tin ascunse in dulap, mai ales ca de unele m-am plictisit si mi se par urate. Stiu, nu-i corect fata de ele, cateodata imi cer scuze, si le promit o baie spumanta in masina de spalat si o defilare glorioasa pe rafturile din hol...
Stiati ca nu ma pot concentra la cuvinte? Conversatiile mi se par mult mai dificile si prefer sa scriu... Niciodata nu stiu despre ce voi scrie, n-am cum sa-mi setez un subiect mental, n-am cum sa-l dezvolt, n-am cum sa-l planuiesc. Inspiratia vine pe loc sau nu vine...deloc.
Imi doresc (cand o fi timpul si momentul) sa am doi baieti, Victor si David. Uneori ma gandesc la ei ca la doi copii roscati cu pistrui si ochi verzi. Partea cu ochii ar fi realizabila, dar pistruii s
i parul rosu n-au sanse. N-am nici o legatura de sange cu vreun Lepricon irlandez.Inca unul dintre "secretele existentiale" ar fi ca incerc sa ghicesc gandurile oamenilor (si uneori chiar imi iese). Oriunde as fi, incerc sa citesc pe fetzele oamenilor din jurul meu expresii si trairi ascunse. Am senzatia ca fiecare ascunde un secret care ar putea fi frumos sau interesant, depinde ce ochii si conceptiile celor ce analizeaza.
Florile mele preferate sunt ghioceii. In general iubesc toate florile (mai putin garoafele) insa primii mentionati sunt capabili sa-mi genereze o mare emotie. Au o frumusete sensibila, atat de delicata incat am impresia ca fiecare buchet are suflet si personalitate. Oare exista un parfum de ghiocei?
Ma pregatesc sa inchei aici seria destainurilor mai putin normale, nu inainte de-a va marturisii un ultim secret (dar n-o sa vedeti poze niciodata!) ; primii trei ani de liceu am fost in echipa de majorete! Si dansam cu alte 8 fete cate 3 ore zilnic, iar in weekend aveam spectacole. Eram varf de piramida :))
Acum ca am scapat si de aceasta piatra de moara ce-mi coplesea memoria (mint) va las sa faceti misto...
joi, 10 iulie 2008
Detalii necesare vs tabieturi
Nu-s o persoana tipicara (yeah right) imi place doar sa ma alint ritualic zi dupa zi dupa zi, fara sa ma plictisesc de repetitie. Din contra ; cu cat bat inspre identic ma bucur ca de nou :))
Raman constanta in fapte in timp ce in vorbe probabil ca ma contrazic destul de des.
La capitolul tabieturi I'm a freak, ma trezesc aproape la aceleasi ore (2,4, 6) noaptea/dimineata dupa care adorm bustean pana pe la 10 oprind alarma telefonului din 15' n' 15' . Am o ordine exacta a lucrurilor de facut dimineata, identica zi dupa zi, pornind de la spalatul pe dinti, dus, body lotion, ales tinuta, ma machiez intotdeauna inainte sa ma imbrac, ma spal pe maini de 100 de ori in tip ce ma machiez desi niciodata nu m-am patat cu fard... pana si plecatul din casa e un ritual, imi asez intotdeauna in aceeasi ordine, telefoanele, portofelul si tigarile in poseta, in ACEEASI pozitie si plec. Nu am ajuns inca la fel de dusa ca si personajul principal din "as good as it gets", dar e pe-aproape :)
Chestiile de pe computerul meu de la birou: o steluta de mare, un tablou mic cu pisici (avertisment pentru cei care nu iubesc pisicile...au fost probabil soareci intr-o viata anterioara), un crab de plastic, asezate de mai bine de 3 ani in exact aceeasi pozitie, totul etichetat cu numele meu, si daca alte obiecte/lucruri deranjate ajung pe portiunea mea de masa...ma apuca brusc durerea de cap. Sa nu uit de marele pahar de plastic cu Donald/Mikey-Mouse, paharul feng-shui plin de pixuri pe care NU imi place sa le imprumut, nici macar sa le folosesc...
Pana aici am vorbit de tabieturi, sau macar de o mica parte din ele :)
La capitolul "obsesia/fixatia" sau delicat spus "detalii necesare" o sa fac doar doua precizari: branzoaica zilnica si Depeche Mode :)
Nu sunt fan produse de patiserie, din contra, insa am gasit de ceva vreme o patiserie la metrou la unirii unde au niste branzoaice senzationale. Imi aduc aminte de casa (acasa la baia mare), sunt extrem de proaspete, ieftine, si accesibile dat fiind ca circul cu metroul zilnic. Totul ok pana aici. Acum vreo saptamana ajung mai tarziu ca de obicei la patiserie, in drum spre casa, deja adulmecam in gand mirosul de pufos, nu ma prea ajutau tocurile sa maresc pasul, vad prin vitrina mare ca tanti vanzatoarea strange tavile cu bunatati, dar gemuletzul de servire era deschis: "o branzoaica VA ROG!" . Avem o privire de caine flamand, femeie gravida, incercam totusi sa-i par prietenoasa in timp ce sorbeam din ochi SINGURA branzoiaca expusa in vitrina, evident ultima. "Am inchis!" a venit raspunsul flegmatic. Am ramas proptita cu nasul de geam, o senzatie de deja-vou mi-a strapuns mintea...acum vreo 5 ani ani freshly on the market, in minunata capitala, chirie noua,job nou, banuti deloc. Era totusi dimineata, tavile cu bunatati de la aceeasi patiserie, eu tanjind dupa acelasi exponate "o branzoaica va rog!!!" ... "10 mii" . Mi-am numarat repede monedele din portofel,din buzunare, din poseta... 9 mii , CINCI sute ... de lei.Vanzatoarea s-a uitat la fel de flegmatic la mine, eu am ramas la fel de proptita cu nasul in geam.
A doua zi, dupa "am inchis" dimineata asta data, puctuala chiar, ajung la unirii, trec plutind printre multimea de robotzei, ajung la geam...caut din ochi tava cu bunatati "branzoaica???" ... "Nu mai avem!" Aceeasi privire, acelasi nas proptit...
AZI , dupa 3 zile de pofte, pentru ca nu renunt, pentru ca n-o sa-mi pun pofta in cui, pentru ca am 15 mii, si poate pentru ca era chiar ALTA vanzatoare, nasul meu nu s-a mai proptit de nici un geam, ba chiar a stat semet pana la birou, cu branzoica in mana...visand la devorare :)
(to be continued)
Raman constanta in fapte in timp ce in vorbe probabil ca ma contrazic destul de des.
La capitolul tabieturi I'm a freak, ma trezesc aproape la aceleasi ore (2,4, 6) noaptea/dimineata dupa care adorm bustean pana pe la 10 oprind alarma telefonului din 15' n' 15' . Am o ordine exacta a lucrurilor de facut dimineata, identica zi dupa zi, pornind de la spalatul pe dinti, dus, body lotion, ales tinuta, ma machiez intotdeauna inainte sa ma imbrac, ma spal pe maini de 100 de ori in tip ce ma machiez desi niciodata nu m-am patat cu fard... pana si plecatul din casa e un ritual, imi asez intotdeauna in aceeasi ordine, telefoanele, portofelul si tigarile in poseta, in ACEEASI pozitie si plec. Nu am ajuns inca la fel de dusa ca si personajul principal din "as good as it gets", dar e pe-aproape :)
Chestiile de pe computerul meu de la birou: o steluta de mare, un tablou mic cu pisici (avertisment pentru cei care nu iubesc pisicile...au fost probabil soareci intr-o viata anterioara), un crab de plastic, asezate de mai bine de 3 ani in exact aceeasi pozitie, totul etichetat cu numele meu, si daca alte obiecte/lucruri deranjate ajung pe portiunea mea de masa...ma apuca brusc durerea de cap. Sa nu uit de marele pahar de plastic cu Donald/Mikey-Mouse, paharul feng-shui plin de pixuri pe care NU imi place sa le imprumut, nici macar sa le folosesc...
Pana aici am vorbit de tabieturi, sau macar de o mica parte din ele :)
La capitolul "obsesia/fixatia" sau delicat spus "detalii necesare" o sa fac doar doua precizari: branzoaica zilnica si Depeche Mode :)
Nu sunt fan produse de patiserie, din contra, insa am gasit de ceva vreme o patiserie la metrou la unirii unde au niste branzoaice senzationale. Imi aduc aminte de casa (acasa la baia mare), sunt extrem de proaspete, ieftine, si accesibile dat fiind ca circul cu metroul zilnic. Totul ok pana aici. Acum vreo saptamana ajung mai tarziu ca de obicei la patiserie, in drum spre casa, deja adulmecam in gand mirosul de pufos, nu ma prea ajutau tocurile sa maresc pasul, vad prin vitrina mare ca tanti vanzatoarea strange tavile cu bunatati, dar gemuletzul de servire era deschis: "o branzoaica VA ROG!" . Avem o privire de caine flamand, femeie gravida, incercam totusi sa-i par prietenoasa in timp ce sorbeam din ochi SINGURA branzoiaca expusa in vitrina, evident ultima. "Am inchis!" a venit raspunsul flegmatic. Am ramas proptita cu nasul de geam, o senzatie de deja-vou mi-a strapuns mintea...acum vreo 5 ani ani freshly on the market, in minunata capitala, chirie noua,job nou, banuti deloc. Era totusi dimineata, tavile cu bunatati de la aceeasi patiserie, eu tanjind dupa acelasi exponate "o branzoaica va rog!!!" ... "10 mii" . Mi-am numarat repede monedele din portofel,din buzunare, din poseta... 9 mii , CINCI sute ... de lei.Vanzatoarea s-a uitat la fel de flegmatic la mine, eu am ramas la fel de proptita cu nasul in geam.
A doua zi, dupa "am inchis" dimineata asta data, puctuala chiar, ajung la unirii, trec plutind printre multimea de robotzei, ajung la geam...caut din ochi tava cu bunatati "branzoaica???" ... "Nu mai avem!" Aceeasi privire, acelasi nas proptit...
AZI , dupa 3 zile de pofte, pentru ca nu renunt, pentru ca n-o sa-mi pun pofta in cui, pentru ca am 15 mii, si poate pentru ca era chiar ALTA vanzatoare, nasul meu nu s-a mai proptit de nici un geam, ba chiar a stat semet pana la birou, cu branzoica in mana...visand la devorare :)
(to be continued)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
http://sabbrasthughts.blogspot.com
Postări
Comentarii