Se afișează postările cu eticheta antichitati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antichitati. Afișați toate postările

luni, 10 august 2009

Doua din weekend

Doua intamplari.
Inainte sa istorisesc aspectele pozitive ale sfarsitului de saptamana incheiat trebuie sa fac o precizare ; traiesc de pe un weekend pe celalat. De indata ce se sfarseste unul visez la cel ce vine.
Am iesit intr-un restaurant nou sambata seara. "Orasul Interzis" un loc cu mancare chinezeasca remarcabila. Voi detalia pe blogul de carciuma. Imi era dor sa lenevesc intr-un Bucuresti mai putin incins, mai mult racoros, sambata seara cu prietenii.
Imi era dor sa plec dintr-un restaurant cochet, cu burta plina de mancare delicioasa, spre un club in care sa sper sa gasesc loc in ringul de dans.
Acum doua saptamani am pornit devreme spre Barfly "sa prindem loc la masa" si-am gasit clubul gol-golut, fara chip de om pana dupa miezul noptii cand am plecat la casele noastre.
Sambata seara insa pe la 12 trecute fix Barfly-ul canta muzica buna din vremuri apuse, era la fel de plin de fum precum imi aminteam eu, oameni cu chef de dans si fara prospaturi iesite la bere din banii de alocatie.
Acesta e un alt motiv pentru care evit sa ma inghesui in cluburi ; tineretul intre 17 - 21 de primaveri. Ei cu timiditatea si cosurile la vedere, ele cu o dorinta nestavilita de imperehere...
Stiu... "Cristina dar tu cand aveai 21 de ani?!"
"Eu cand aveam 21 de ani, maica, faceam scoala de dimineata si job dupa-amiaza." Nu detaliez cu lectii de morala si educatie tehnologica ca nu da bine.

A doua intamplare de weekend a fost targul de antichitati. Duminica, dupa pranz, aglomeratie. Pasionata fiind de bijuteriile vintage am incercat sa gasesc un chilipir. Am incercat.
Cateva observatii: daca bijuteriile de argint sunt tratate cu o substanta speciala nu inseamna ca sunt neaparat vechi ; substanta-tratament are efectul dorit numai daca este aplicata de catre cunoscatori ; supra-pretul pentru un fake nu merge pe timp de criza.
Inca ceva: daca se organizeaza un targ vintage "middle-age" cred ca va avea un real succes. Niciodata nu am vazut mai multe batranici simpatice intre 60 - 80 de ani dornice de-a se impopotona cu bijuuri. Nu puteai sa treci de ele, erau ca o baricada stafidita in adulmecarea de bling-bling-uri.
Sunt rautacioasa? Putin. Am ramas uimita de energia ce-o debordau doamnele bine trecute de varsta a doua la acest targ de antichitati - credeti-ma era un efort sa parcurgi bulevardul dintr-un capat in celalalt pe jos, oprindu-te la fiecare stand in aglomeratia respectiva - si am comparat comportamentul acestor doamne in mijloacele de transport in comun - you do the math.
Sunt o persoana cu mult bun simt (uneori prea mult) si am un respect deplin pentru cei trecuti de prima tinerete - deh, cu totii ajungem acolo (Doamne da!) - insa am mica pretentie sa nu fiu calcata in picioare fara macar scuzele de rigoare.
Per total targul a fost o idee desteapta si-am putut admira piese de mobilier absolut superbe, tablouri autentice, vesela argintata si muulte alte obiecte vechi valoroase.
Acestea fiind spuse s-a incheiat al doilea weekend de august.
Oficial , conform calendarului popular am intrat in toamna.

Neoficial - va tin la curent!

vineri, 16 ianuarie 2009

Lada de zestre!

Am iesit aseara in chiloti, de fapt n-am iesit pe bune, ci doar am intins o mana prin deschizatura usii, cu gandul sa pun gunoiul langa usa...
Il las langa usa, si dimineata il duc la ghena, ghena fiind jos. Asta-i alta poveste, cu ghena, vecinii mei, certurile lor saptamanale...
Mi-au cazut ochii pe mormanul de mobila veche ce isi astepta cuminte transportul spre...ghena.
Curioasa din fire, oare ce mobila au vecinii mei, oare ce arunca, babele astea care oricum au menirea sa pastreze intr-u eternitate toate chichitele...am studiat o secunda coltul maro...
Am vazut-o!
Brusc si vijelios m-am intors in casa, am trantit usa, m-am napustit asupra gagicului: "Da-mi pantalonii tai!"
L-am dezbracat, m-am imbracat eu (mentionez ca pantalonii lui scurti erau fusta-pantalon pentru mine) si-am iesit pe holul blocului, in inspectie...
Un rest de cuier, un pres vechi, o cutie de carton mohorata si...o lada de zestre! Mare, dreptunghiulara, cu doua manere din metal, usor scorojita, inchisa la culoare, dormea pe racoarea din holul blocului de la etajul patru, lada cea veche a vecinei mele...
Ochii imi sclipeau! Ceeee descoperireeee!
O fi murit vecina? Stiam ca langa mine, sta o tanti cam batrana si cam bolnava, fara nici o intentie de redecorare asadar. Cine sa fi pus pe hol o asemenea antichitate?
Am intrat inapoi in casa, topaind de bucurie, si mi-am pledat cazul, incercand sa conving jumatatea ca VREAU (doresc, tanjesc, admir, innebunesc) respectiva lada de zestre de afara!
Cred ca n-am fost eu prea convingatoare, am fost refuzata in ciuda insistentelor puerile care-au durat pana spre miezul noptii...
Daca are bacterii?
Daca e putreda?
Daca, daca...sa nu uitam, mobila veche, vecina moarta, dorinte macabre, etc! Mi-au fost aduse toate la cunostinta...
Dimineata, cand am plecat spre birou, lada de zestre, inca pe holul blocului!
M-am uitat la ea cu ciuda!
Astazi mi-a bantuit mintile! Si deja stiu unde-o pun, cum vreau sa fie reconditionata, ce pun in ea, cat de bine o sa dea...i-am multumit vecinei (in gand) pentru ea...doar doar s-o AM odata!
Asta-i ghinionul meu, ca imi plac lucrurile cu poveste, cu istorie, ca tanjesc la antichitati, ca lucrurile noi si moderne mi se par fara personalitate si fara viata...
Toate obiectele pe care le am au cate o poveste...De ce sa nu pun si lada de zestre langa ele?
Asta daca o mai gasesc cand ma intorc acasa!

Astept pareri, pro si contra!


P.S. poza originala :)