Primul Craciun petrecut impreuna avea deja o
semnificatie...hmm..daca-i spun divina o fi exagerat?
El isi dorea mai mult ca niciodata un Craciun cu mine. Stiam ca nu avusese alt
Craciun plin de dragoste, ca fusese singur, sau insotit de cate cineva irelevant.
Nu traise in familie, nu iubise, nu se bucurase asa cum numai in carti sau in
filme se poate.
Dar...eu...ii puteam oferi toate acestea...
"Sa fie Craciun, sa fim noi, sa mirosim a noi"
Eram ca doi copii care asteptau cu nasurile lipite de geam prima zapada.
Colindasem magazinele dupa cadouri, ii scriam lui Mos Craciun...rumegam dulciuri,
cantam colinzi.
Eu ma umanizasem.
Deja il vedeam ca o prelungire a mea, ceva indispensabil...Lasasem putin din
orgoliul feminin, eram mai dragastoasa, mai putin sexuala, mai mult calda, mai
putin femeie, mai mult iubita.
Am facut o groaza de cumparaturi...cadouri si-am planificat un Craciun alaturi
de familia mea.
A fost atat de natural, atat de cald, atat de in
familie incat eram parca la al nu stiu catelea Craciun
petrecut impreuna.
S-a integrat in familia mea. Eram amandoi copii
nebuni care starneau rasetele celor din jur.
Pusi pe nebunii, ornam casa cu zapada artificiala, despachetam si impachetam
cadouri, aranjam invers bradul de Craciun, furam bunatatile din frigider,
pandeam pe la usi, cantam fals colinzile...
Excursii la partiile de schi, vin fiert, vizite pe la cei dragi...si noi
excentrici, exotici, tinandu-ne de mana....
Am spus..."te iubesc".
Nu alesesem strategic sarbatoarea, doar ca n-am mai putut sa rabd o zi fara
sa-l las liber.
Imi ardea buzele, imi pangarea pieptul.
Acel te iubesc a iesit atat de natural din mine, s-a asezat pe trupu-i, in timp
ce stateam tolaniti pe covorul din sufrageria parintilor mei...luminati
alternativ de beculetele bradului...de Craciun.
S-a ridicat, s-a uitat la mine si apoi m-a sarutat apasat, mi-a muscat buza pana la sange. [...]
"DA, te iubesc! Chiar te iubesc si-mi simt inima mai usoara, acum c-am
spus-o"
"Si eu te iubesc frumoasa mea"
Nimic nu mai conta.
Pamantul putea sa se roteasca invers, moartea putea sa inlantuie intreaga
umanitate...eu imi simteam fiecare bucata din trup si pentru prima oara in
viata mea imi vizualizam sufletul, vedeam "noi-ul" cum exista COMPLET ca un intreg!
"Sunt numai si numai al tau!"
"Tot!" a completat.
Era perfect.
Definisem perfectiunea intaia oara. Perfectiunea eram noi, era Craciunul, era
iubirea...
Si toti cei din jurul nostru ne priveau fascinati...
Craciunul a devenit un fel de juramant...al sentimentelor noastre...
Se afișează postările cu eticheta noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noi. Afișați toate postările
joi, 28 noiembrie 2013
miercuri, 20 noiembrie 2013
Mos Nicolae (partea a-IX-a)
Tot mai des simteam nevoia acuta sa-i raspund acelui "te iubesc". N-o faceam.
Uneori adormeam cu capul pe umarul lui si ramaneam cu buzele intre deschise soptind acele cuvinte magice.
Deja somnul alaturi de el devenise un ritual. Nu puteam sa adorm decat daca ma lua in brate si-l auzeam spunand "noapte buna iubita mea".
Daca dormeam singura il visam, ma trezeam, il sunam, sau ma urcam in taxi indiferent de ora si porneam spre el, spre patul lui, acolo unde-mi era cald, unde mirosea a noi, unde dormeam ca o singura fiinta.
Incepuse cel mai frumos decembrie al nostru, luna cadourilor, a planurilor, a Craciunului si nu puteam sa nu fiu uimita de acest noi care prinsese contur.
Credeam in noi, deja teama disparea...se evapora cate putin, inlocuita fiind de o stare euforica generala.
Aveam micile noastre tabieturi...si nasteam altele noi zilnic. Ne intreceam in copilarisme si in nebunie. Ieseam noaptea la cumparaturi in supermarket imbracati de vara, tremuram de frig, dar ne cumparam inghetata si-o lingeam pofticios pentru a oripila clientii.
Ne jucam de v-ati-ascunselea printre rafturi numarand "rauri de mississipi" interminabile pana celalalt se ascundea printre pungi de orez si sticle de bere.
Ne imbracam unul in hainele celuilalt si ne pozam ca mai apoi sa ne deranjam prietenii din somn la ore tarzii cerandu-le pareri precise.
Dimineata cumparam cafeaua de la chioscul din fata blocului si o sorbeam impreuna cantand in blocajele din trafic...
In weekend-uri stateam in pat dezbracati contempland lumea noastra...
Totul devenise absolut rupt de lume si de realitate, o realitate numai si numai a noastra,egoista dar exagerat de pasionala.
Eram amandoi emotionati ca vom petrece primul Craciun impreuna...
Exista un noi. Noi-ul era hranit zilnic, se dezvolta ca un sugar, alimentandu-se cu energia si cu sufletele noastre.
Noi-ul vroia Craciun!
P.S. stiu ca am utilizat de prea multe ori "noi" , "nostru" dar am facut-o intentioat pentru a sublinia nebunia acestor cuvinte si exagerearea lor spre infinit...
nimic nu ni se parea prea mult, totul era inspre "mai vreau!"
Uneori adormeam cu capul pe umarul lui si ramaneam cu buzele intre deschise soptind acele cuvinte magice.
Deja somnul alaturi de el devenise un ritual. Nu puteam sa adorm decat daca ma lua in brate si-l auzeam spunand "noapte buna iubita mea".
Daca dormeam singura il visam, ma trezeam, il sunam, sau ma urcam in taxi indiferent de ora si porneam spre el, spre patul lui, acolo unde-mi era cald, unde mirosea a noi, unde dormeam ca o singura fiinta.
Incepuse cel mai frumos decembrie al nostru, luna cadourilor, a planurilor, a Craciunului si nu puteam sa nu fiu uimita de acest noi care prinsese contur.
Credeam in noi, deja teama disparea...se evapora cate putin, inlocuita fiind de o stare euforica generala.
Aveam micile noastre tabieturi...si nasteam altele noi zilnic. Ne intreceam in copilarisme si in nebunie. Ieseam noaptea la cumparaturi in supermarket imbracati de vara, tremuram de frig, dar ne cumparam inghetata si-o lingeam pofticios pentru a oripila clientii.
Ne jucam de v-ati-ascunselea printre rafturi numarand "rauri de mississipi" interminabile pana celalalt se ascundea printre pungi de orez si sticle de bere.
Ne imbracam unul in hainele celuilalt si ne pozam ca mai apoi sa ne deranjam prietenii din somn la ore tarzii cerandu-le pareri precise.
Dimineata cumparam cafeaua de la chioscul din fata blocului si o sorbeam impreuna cantand in blocajele din trafic...
In weekend-uri stateam in pat dezbracati contempland lumea noastra...
Totul devenise absolut rupt de lume si de realitate, o realitate numai si numai a noastra,egoista dar exagerat de pasionala.
M-a speriat insa
putin o propunere a lui "muta-te cu mine"
Am discutat-o indelung...vreo doua zile intorcand-o pe toate partile, pana cand el a concluzionat:
"n-ai decat s-o amani, da, s-o amani, pentru ca de intamplat, se va intampla"
Am discutat-o indelung...vreo doua zile intorcand-o pe toate partile, pana cand el a concluzionat:
"n-ai decat s-o amani, da, s-o amani, pentru ca de intamplat, se va intampla"
Eram amandoi emotionati ca vom petrece primul Craciun impreuna...
Inainte de asta a fost insa Mos Nicolae...
In stilul nostru caracteristic, ne-am facut cadou, unul celuilalt, impachetati in hartie igienica.
Eu m-am transformat intr-un sul gigant de hartie igienica, apoi el la fel si toata casa era imbracata in hartia galbena ce parea o panglica enorma, greu de rupt mai apoi pentru a "despacheta cadoul" si a "profita de jucarii".
In stilul nostru caracteristic, ne-am facut cadou, unul celuilalt, impachetati in hartie igienica.
Eu m-am transformat intr-un sul gigant de hartie igienica, apoi el la fel si toata casa era imbracata in hartia galbena ce parea o panglica enorma, greu de rupt mai apoi pentru a "despacheta cadoul" si a "profita de jucarii".
Exista un noi. Noi-ul era hranit zilnic, se dezvolta ca un sugar, alimentandu-se cu energia si cu sufletele noastre.
Noi-ul vroia Craciun!
P.S. stiu ca am utilizat de prea multe ori "noi" , "nostru" dar am facut-o intentioat pentru a sublinia nebunia acestor cuvinte si exagerearea lor spre infinit...
nimic nu ni se parea prea mult, totul era inspre "mai vreau!"
luni, 19 aprilie 2010
La multi ani Nemo!
Azi e ziua lui, cel mai frumos motan din lume, cel mai iubit si cel mai snob :)
Acum cinci ani, intr-o seara de club A (revenim si cu istoria clubului) imi sarbatoream prietena (Adina la multi aaaaniii!!!) in gasca de fete iar Lia mi-a dat vestea ca o mamica-pisica are 4 pui pe care putem sa-i vedem de indata ce fac ochi (asta pentru ca stia ca-mi doresc o pisica alba).
N-am ales pisica alba, am ales motanul negru, cel mai slab si amarat, avea doar 3 saptamani dar era adorabil.
Asa a inceput viata noastra impreuna. Evident au urmat multe peripetii. Unele mi-au oprit inima-n loc, altele m-au facut sa-l iubesc si mai mult (daca o fi posibil).
Nemo este mai mult decat un motan destept si frumos, e un membru al familiei, un sufletel rasfatat, un motiv in plus sa zambesc seara sau dimineata cand ii vad pozitiile de somn...sau sa-l cert pentru nazbatiile lui caraghioase.
A invatat sa-si ia sigur de mancare (daca imi permit sa ajung mai tarziu acasa), a invatat sa dea pupici musafirilor, sa raspunda cand il certi, si mai ales a invatat cam cat poate sa intinda coarda pana sa devin furioasa de-adevaratelea.
Astazi implinim cinci ani si ne dorim sa ne bucuram de urmatorii ce vin in aceeasi formula, cocolosul de blanita urmand a fi rasfatat cum se cuvine diseara.
Va pupam pisiceste! (cu nasucul umed si cald)
Acum cinci ani, intr-o seara de club A (revenim si cu istoria clubului) imi sarbatoream prietena (Adina la multi aaaaniii!!!) in gasca de fete iar Lia mi-a dat vestea ca o mamica-pisica are 4 pui pe care putem sa-i vedem de indata ce fac ochi (asta pentru ca stia ca-mi doresc o pisica alba).
N-am ales pisica alba, am ales motanul negru, cel mai slab si amarat, avea doar 3 saptamani dar era adorabil.
Asa a inceput viata noastra impreuna. Evident au urmat multe peripetii. Unele mi-au oprit inima-n loc, altele m-au facut sa-l iubesc si mai mult (daca o fi posibil).
Nemo este mai mult decat un motan destept si frumos, e un membru al familiei, un sufletel rasfatat, un motiv in plus sa zambesc seara sau dimineata cand ii vad pozitiile de somn...sau sa-l cert pentru nazbatiile lui caraghioase.
A invatat sa-si ia sigur de mancare (daca imi permit sa ajung mai tarziu acasa), a invatat sa dea pupici musafirilor, sa raspunda cand il certi, si mai ales a invatat cam cat poate sa intinda coarda pana sa devin furioasa de-adevaratelea.Astazi implinim cinci ani si ne dorim sa ne bucuram de urmatorii ce vin in aceeasi formula, cocolosul de blanita urmand a fi rasfatat cum se cuvine diseara.
Va pupam pisiceste! (cu nasucul umed si cald)
vineri, 18 decembrie 2009
Decembrie, iar
Oare am asteptat sa ninga pentru a intelege cat de aproape este Craciunul?
A mai trecut un an. Spun asta de Paste, apoi la final de vara, apoi de ziua mea si in cea din urma luna a anului.
Nu vreau sa fac acum nici o retrospectiva, mai trag de zilele geroase, nici n-am decis ce sa-i scriu Mosului, vreau sa-mi odihnesc mintea, apoi pe final de an sa-mi setez cateva obiective pentru 2010. Cred ca ajuta.
Am inceput luna furtunos, campanii electorale agresive, alegeri si noroi, invinsi si invingatori, ziua Romaniei fara surle sau trambite...
Bucurestiul are acelasi brad metalic la Universitate iar anul acesta ornamentele si luminitele au fost reciclate. N-o spun cu rautate, a fost un an de criza, buzunarele au panze de paianjen, oamenii par a se intoarce la modestie si decenta, "belsugul" si lacomia anilor trecuti n-au facut decat sa comercializeze la maximum si sa impietreasca suflete.
Au fost si petreceri de Craciun, poate mai putine ca-n alti ani, insa oamenii inca se bucura in echipa, inca rad, inca danseaza...
Apoi a nins...si tot ninge de 3 zile si 3 nopti. Avem un oras acoperit de nameti si ma intreb cine se bucura de zapada?
La birou astazi ne jucam de-a "secret Santa", avem deja un brad impodobit cu muuulte cadouri in jurul lui. Pe rand "spiridusii" au lasat cate un pachetel cu numele destinatarului.
De dimineata alt spiridus ne-a pregatit un mic dejun la "masa de sedinta" , paine cu dulceata si ceai Zen. Se anunta o zi plina de cadouri, surprize, jocuri si voie buna.
Sunt in sfarsit impacata cu mine, am cele cateva fapte bune bifate/realizate si stiu ca in noaptea Sfanta alti oameni vor zambi datorita mie.
Ne apropiem de finalul unui an dificil. Cat de mult am asteptat eu acest 009! Cat de repede a trecut acest 009. Nebuniile din ultima perioada au pus amprenta pe unii oameni, obositi, stresati, sau din contra impacati, linistiti,toti asteptam numaratoarea inversa.
Decembrie aduce cu sine o dorinta de schimbare. Dorinta de-a fi mai bun, dorinta de-a spune oamenilor dragi ca iti sunt dragi, de-a ajuta, de-a bucura, speranta, retrospectiva, planuri, familie, iubire, multa iubire si daca suntem norocosi (cei ce inca se mai bucura de ninsoare) avem zapada.
Acestea sunt gandurile de sub zapada, dar inca mai sunt cateva zile pana sa impartim cadouri si sa bem sampanie (am scris-o romaneste) nu-i asa?
Voi ce faceti de Sarbatori?
A mai trecut un an. Spun asta de Paste, apoi la final de vara, apoi de ziua mea si in cea din urma luna a anului.
Nu vreau sa fac acum nici o retrospectiva, mai trag de zilele geroase, nici n-am decis ce sa-i scriu Mosului, vreau sa-mi odihnesc mintea, apoi pe final de an sa-mi setez cateva obiective pentru 2010. Cred ca ajuta.
Am inceput luna furtunos, campanii electorale agresive, alegeri si noroi, invinsi si invingatori, ziua Romaniei fara surle sau trambite...
Bucurestiul are acelasi brad metalic la Universitate iar anul acesta ornamentele si luminitele au fost reciclate. N-o spun cu rautate, a fost un an de criza, buzunarele au panze de paianjen, oamenii par a se intoarce la modestie si decenta, "belsugul" si lacomia anilor trecuti n-au facut decat sa comercializeze la maximum si sa impietreasca suflete.
Au fost si petreceri de Craciun, poate mai putine ca-n alti ani, insa oamenii inca se bucura in echipa, inca rad, inca danseaza...
Apoi a nins...si tot ninge de 3 zile si 3 nopti. Avem un oras acoperit de nameti si ma intreb cine se bucura de zapada?
La birou astazi ne jucam de-a "secret Santa", avem deja un brad impodobit cu muuulte cadouri in jurul lui. Pe rand "spiridusii" au lasat cate un pachetel cu numele destinatarului.
De dimineata alt spiridus ne-a pregatit un mic dejun la "masa de sedinta" , paine cu dulceata si ceai Zen. Se anunta o zi plina de cadouri, surprize, jocuri si voie buna.
Sunt in sfarsit impacata cu mine, am cele cateva fapte bune bifate/realizate si stiu ca in noaptea Sfanta alti oameni vor zambi datorita mie.
Ne apropiem de finalul unui an dificil. Cat de mult am asteptat eu acest 009! Cat de repede a trecut acest 009. Nebuniile din ultima perioada au pus amprenta pe unii oameni, obositi, stresati, sau din contra impacati, linistiti,toti asteptam numaratoarea inversa.
Decembrie aduce cu sine o dorinta de schimbare. Dorinta de-a fi mai bun, dorinta de-a spune oamenilor dragi ca iti sunt dragi, de-a ajuta, de-a bucura, speranta, retrospectiva, planuri, familie, iubire, multa iubire si daca suntem norocosi (cei ce inca se mai bucura de ninsoare) avem zapada.
Acestea sunt gandurile de sub zapada, dar inca mai sunt cateva zile pana sa impartim cadouri si sa bem sampanie (am scris-o romaneste) nu-i asa?
Voi ce faceti de Sarbatori?
joi, 1 octombrie 2009
Despre sila sau nevoie de optimism
N-am avut cu ce sa-mi umplu paginile de blog. As fi putut sa fac un print-screen la calendarul meu din outlook, sa iasa la iveala pe unde-mi impart eu timpul, dar nu ma laud si n-o sa includ nimic carieristic in acest colt de internet.
Am inceput sa scormonesc dupa idei de abandonat tara asta. Nu-mi pasa deloc cine, cum ma judeca, as pleca maine daca as gasi o solutie viabila sa-l iau si pe Nemo si sa-mi inchid ratele la banca.
Ok, recunosc, mi-e sila. Din nou. Am devenit atat de acra, acida, recalcitranta, poate ipocrita sau superficiala, habar n-am. Din doua in doua postari ma regasesc ba in armonie cu exteriorul si incarcata din punct de vedere energetic, ba intr-un sictir total. Nu gasesc o cale de mijloc intre albul si negrul infinit. Am inceput sa-mi cumpar haine colorate, cine stie, poate imi ajuta zen-ul.
Am fantezii despre cum o sa arunc eu bricheta in benzinarie si-o sa plec lasand in urma o mega explozie. In secunda imediat urmatoare ma intreb daca am musai nevoie de o iesire glorioasa din peisaj. Ce peisaj? Iarasi habar n-am. Probabil peisajul in care unii mai ticalosi isi permit sa-mi inunde lumea cu prostie si perseverenta in absurd. Nu doar mie...
Sarind dintr-un subiect intr-altul mentionez ca de putin timp ajung pe jos la munca. Am schimbat sediul, mi-am propus sa fac miscare si iaca, vin la pas. Well, de la iesirea din bloc - unde situatia e de rahat - se intind cativa metri de gainat (de cioara)...apoi pe tot traseul ma delectez cu miros (sau mostre) de urina (animala sau umana). Si nu lucrez in Ferentari!
Ca si cum n-ar fi un motiv suficient de bun sa-mi lumineze zilele, traseul imi aduce de cele mai multe ori in cale nenumarate specimene masculine care saluta salivoso-libidinoso-grotesc. As fi incercat sa vin cu bicicleta la munca (in ciuda faptului ca am zilnic intalniri care impun o anumita tinuta) insa dat fiind traficul din oras...prefer o altfel de sinucidere.
Peste zi sunt din taxi in taxi la intalniri. Taximetristii sunt de doua feluri : simpatici sau insuportabili. Cei simpatici iti vorbesc frumos, respectuos, povestesc de criza (ca noi toti de altfel) si au intotdeauna rest. Cei insuportabili se fac ca nu aud locatia, dau muzica tare, te ocolesc putin - suficient cat sa aiba 1-2 km in plus pe ceas si insuficient ca sa te poti lua de ei - iar cand ajungi la destinatie desi le las cate 10% spaga, unii mai au tupeu sa-mi spuna ca n-au sa-mi dea rest si astfel isi dubleaza bacsisul singuri. Nu, spaga lor nu o deconteaza firma mea :)
Serile de dupa munca si diminetile de weekend sunt in continuare luminitele de la capetele de tunel.
Am inceput sa scormonesc dupa idei de abandonat tara asta. Nu-mi pasa deloc cine, cum ma judeca, as pleca maine daca as gasi o solutie viabila sa-l iau si pe Nemo si sa-mi inchid ratele la banca.Sunt cu ochii pe noile restaurante/carciumi/cluburi deschise in capitala (pe timp de criza) si de asemenea prezenta pe la evenimente/fest-uri organizate in weekend-uri. De ce? Ca sa am subiecte de carcoteala.
Aud ca baselu vrea sa ne legalizeze prostitutia si consumul de iarba. Pffff... buna metoda sa abordeze generatia ce abia-si castiga dreptul de vot. Desigur...vorbesc de copchii iemo care or sa-l voteze cu speranta ca vor putea fuma legal pe treptele de la TNB.
On the other hand, partea cu prostitia e buna (macar pe hartie) sunt atat de multi bani cheltuiti de politicieni pe tarfe...incat ar fi chiar cool ca o parte din ei sa fie chiar justificati :P
In incheiere, celor mai optimisti dintre voi, cei ce ma citesc, va cer sa ma suportati sau poate sa ma indrumati spre o cale cu mai mult zambet.
marți, 8 septembrie 2009
Alt septembrie
Prea a lovit toamna in noi nu credeti?
Prea am sarit din bratele sufocante de 34 de grade in coltii aspri de abia 15 cu +.
Inca unul din motivele pentru care-mi place sa scriu este acela ca pot sa recitesc peste luni de zile.
Azi reciteam scrierea de pe 08.09 , anul trecut. Prea imi pare lipsita de viata perioada asta. Paradoxal caci lumea s-a intors din concediu, capitala se umple de corporatisti eleganti si grabiti, copii care-si cauta rechizite, studenti emotionati batand pe la usile facultatilor de arte...
Artisti, poeti, angajati model, viitori scolari, oameni prea ocupati cu functii prea importante...si eu. (poeta de data aceasta)
Eu care anul trecut ma intrebam daca sa fie nord sau sud.
Anul trecut cu plamanii bolnavi ma ascundeam in balcon ca sa respir o tigara mentolata. Si tu ma sunai la ore inumane si-mi radeai in telefon si ma intrebai de ce nu dorm. Radeam la tine si te intrebam acelasi lucru. Apoi dadeam cu banul incercand sa-mi aleg orasul in care aveam sa vietuiesc...Adormeam in telefon gandindu-ma ca ceva atat de frumos dureaza si se intampla doar pentru ca nu real...
Acum vreau sa rad de agitatia asta ; vreau sa nu-mi pese de ploaie, de nori, de programul strict de la job, de agenda mea plina, si nu vreau sa-ti rad la telefon!Vreau sa rad cand imi tii fata in palme, vreau sa iti aud vocea aproape de urechea mea, sprijinindu-ti barbia pe umarul meu, stiind ca existi.
Sa visam impreuna la omleta de weekend; promit ca n-am sa fiu niciodata atat de lenesa incat sa te amagesc cu lapte si cereale ca sa uiti de omleta cu branza. (gata, destula poezie)
In alta ordine de idei, mi-e dooor, tare dor de casa alor mei. Se apropie Sarbatoarea Castanelor, vreau sa beau must proaspat, dulce si sa rontai castane coapte in jar. Parca nicaieri nu-i toamna mai vesela ca in nordul tarii.
Au alergat minutele, orele, zilele si lunile atat de repede peste acest 009 ca nu-i constientizez inca luna a noua. Luna care va da nastere unui copil blond cu par din frunze moarte, cu ochi albastri aproape inghetati. Si-o sa-l cheme Iarna. Si unora o sa le fie tare drag... Si mie o sa-mi fie drag.
Am vrut sa-mi gasesc motive sa iubesc si acest septembrie. Le-am gasit. Am in fiecare zi de sarbatorit ceva, iar daca ramane spatiu liber - inventez.
Voi ce va doriti pentru toamna aceasta?
Prea am sarit din bratele sufocante de 34 de grade in coltii aspri de abia 15 cu +.
Inca unul din motivele pentru care-mi place sa scriu este acela ca pot sa recitesc peste luni de zile.
Azi reciteam scrierea de pe 08.09 , anul trecut. Prea imi pare lipsita de viata perioada asta. Paradoxal caci lumea s-a intors din concediu, capitala se umple de corporatisti eleganti si grabiti, copii care-si cauta rechizite, studenti emotionati batand pe la usile facultatilor de arte...
Artisti, poeti, angajati model, viitori scolari, oameni prea ocupati cu functii prea importante...si eu. (poeta de data aceasta)
Eu care anul trecut ma intrebam daca sa fie nord sau sud.
Anul trecut cu plamanii bolnavi ma ascundeam in balcon ca sa respir o tigara mentolata. Si tu ma sunai la ore inumane si-mi radeai in telefon si ma intrebai de ce nu dorm. Radeam la tine si te intrebam acelasi lucru. Apoi dadeam cu banul incercand sa-mi aleg orasul in care aveam sa vietuiesc...Adormeam in telefon gandindu-ma ca ceva atat de frumos dureaza si se intampla doar pentru ca nu real...
Acum vreau sa rad de agitatia asta ; vreau sa nu-mi pese de ploaie, de nori, de programul strict de la job, de agenda mea plina, si nu vreau sa-ti rad la telefon!Vreau sa rad cand imi tii fata in palme, vreau sa iti aud vocea aproape de urechea mea, sprijinindu-ti barbia pe umarul meu, stiind ca existi.
Sa visam impreuna la omleta de weekend; promit ca n-am sa fiu niciodata atat de lenesa incat sa te amagesc cu lapte si cereale ca sa uiti de omleta cu branza. (gata, destula poezie)
In alta ordine de idei, mi-e dooor, tare dor de casa alor mei. Se apropie Sarbatoarea Castanelor, vreau sa beau must proaspat, dulce si sa rontai castane coapte in jar. Parca nicaieri nu-i toamna mai vesela ca in nordul tarii.
Au alergat minutele, orele, zilele si lunile atat de repede peste acest 009 ca nu-i constientizez inca luna a noua. Luna care va da nastere unui copil blond cu par din frunze moarte, cu ochi albastri aproape inghetati. Si-o sa-l cheme Iarna. Si unora o sa le fie tare drag... Si mie o sa-mi fie drag.
Am vrut sa-mi gasesc motive sa iubesc si acest septembrie. Le-am gasit. Am in fiecare zi de sarbatorit ceva, iar daca ramane spatiu liber - inventez.
Voi ce va doriti pentru toamna aceasta?
joi, 9 iulie 2009
Ganduri...cu nori
Nu pot sa va mint, nici sa va ascund...voua, celor ce uneori va sunt de folos cuvintele mele, celor ce le cititi din pura curiozitate, celor dragi ce ma citesc pentru ca ma iubesc, celor ce vin aici pentru noutati/curiozitati, de orice fel ...trebuie sa va marturisesc ceva:
ma gandesc la viitor!
La viitorul meu, la viitorul nostru, la sufletul meu, la linistea mea, la o lume mai buna, la ceva stabil, la o casa, peste timpuri lungi la un el - mic, Victor...
Asa cum toate constatarile destepte vin greu, aceasta a mea s-a lasat indelung asteptata. Am renuntat la limitarile de genul "niciodata", mi-am intrebat sufletul si mi-am raspuns sincer, acum iata-ma cu un motiv in plus sa privesc optimista spre un viitor ce am posibilitatea sa mi-l construiesc si pe care nu-l mai vreau lasat la voia intamplarii.
Insa cel mai dureros lucru pe care mi l-am recunoscut in acest moment de sinceritate...a fost ca viitorul meu/nostru nu-si prea are locul aici.
Daca doar constientizez fara sa si pun in practica voi tinde spre o viata ce acumuleaza frustrari...
Azi de exemplu m-am saturat, ma doare capul, mi-e sila, de tot ceea ce ma inconjoara.
O tara ce involueaza, o natie ce-si pierde sufletul in fiecare moment, un sistem corupt si prost, o situatie economica jalnica, oameni rai...(aici vroiam sa ajung), multi oameni rai, malefici chiar.
Falsitate, minciuna, coruptie, prostie, mizerie...
Putinele sanse cu care ne nastem pe lumea asta ajung sa fie faramitate daca nu tinem cu dintii de ele...
Ma intreb: chiar nu exista un loc mai bun? Chiar nu exista o lume mai buna care sa-mi zambeasca, unde sa pot sa exist si sa nu am tendinta sa ma otravesc?
Sunt putin obosita sa fiu optimista, sunt putin dezamagita sa cultiv speranta, sa ma prefac ca lumea e roz, sa cred mai mult intr-un univers imaginar...Sa caut cu forta bunatatea din sufletele oamenilor (acele suflete ce nu s-au pierdut inca), sa incerc sa cred in CEVA-ul himeric...
Au disparut mainile intinse, intentiile bune, prietenia, socializarea, bunul simt...
Strang din dinti, imi pacalesc mintea ca de fapt am eu o zi mai proasta si o tendinta spre macabru...dar azi spun STOP!
In afara de un om minunat cu care-mi impart si bune si rele, ajung sa constat ca nimic nu-mi mai smulge un zambet...
Am tras pentru "o cariera" de cand am ajuns in Bucuresti. Acum imi spun..."de ce cariera?"
Pentru a-mi permite un trai pe care il detest?!?
Cariera care sa imi umple viata de sedinte si intalniri, un program care-mi permite 4 ore pe seara cu familia mea (adica el) , timp pe care realmente NU stiu cum sa-l impart astfel incat sa fie de calitate.
Astept weekend-urile cu sete ca sa...dorm...si sunt atat de avida dupa "good quality time" cu el incat prefer sa nu-mi vad prietenii/amicii, sa renunt la cluburi doar pentru a petrece mai mult timp in doi!
Pentru ceea ce IMI DORESC cu adevarat sa fac...nu am timp; sa-i vad pe ai mei, sa iesim la taclale lungi cu amicii, sa ne apucam de pictura, de cursuri foto, de calatorit...
Vreau sa-l fac pe el fericit, sa-i ofer o femeie frumoasa, deschisa, alaturi, care sa-l umple de pofta de viata.
Si in loc de asta ma transform intr-un carierista, cu "Dress-code", obosita, si neimplinita...cu prea multe regrete...astenii si oscilatii de comportament.
Sa presupunem c-as vrea un copil da? Imi spun "il faci cand ai sa poti sa-i oferi ceva" Si de fapt ce ma sperie, de ce nu-l fac, ce vreau sa-i ofer? Suficienti bani sa-i angajez o bona? Bani sa-l trimit in vacante? Bani sa-i iau jucarii care sa-l tina ocupat cand eu NU sunt acasa? Asta vreau? NU! Ajung asadar sa concluzionez "nu ai timp sa te gandesti la asa ceva"
Asta daca stilul de viata, poluarea, alimentele si toti ceilalti factori externi vor permite organismului meu sa procreeze...cand..."o sa am timp sa ma gandesc la asa ceva".
Stiu ca bunatatea sta in adancul nostru, frumusetea in ochii privitorului, dar lumea de azi iti ucide pana si irealul.
Imi fura visele!
Ajung sa-mi spun "cel mai mult iti doresti o casa" ... si posibilitatile sa o cumpar sunt acelea de "profita de criza financiara si de colapsul imobiliar".
Dar "voi avea stabilitate financiara, acum cu toate disponibilizarile?"
O privesc pe femeia aceasta in oglinda si-i spun "TRAIESTE!", iar ea imi raspunde: "caut o solutie si te anunt".
Astept acel "maine" idilic de-atatea zile incat numar un an prin articole de blog, fara alte amintiri.
Dar...cu toate acestea, sunt optimista, cred, iubesc, traiesc.
Optimista ca pot sa-mi aleg un viitor mai bun, pot sa-l gandesc si nu renunt la el.
Cred ca nu toti oamenii isi pierd sufletele si n-o sa ma tem (prea tare) de semenii mei.
Traiesc, asa cum pot, uneori euforic, alteori chinuit.
Faptul ca iubesc e poate motivatia pentru care toate devin suportabile, tolerez si trec peste
impedimente, am acel refugiu personal, sanctuarul meu...raiul din iad...
Am nevoie de cei ce sunt sinceri, darnici cu un sfat si care stiu sa citeasca printre randuri.
Va intreb acum ; sunteti complet multumiti de vietile voastre?(da stiu, nimeni nu e multumit, cu totii luptam pentru mai bine, asta o fac DEJA)
Aveti vre un regret, o reprimare o frustrare care va apasa de ceva vreme?
Ce ati vrea sa schimbati?
Va ganditi la viitor?Si daca da, cum arata el?
ma gandesc la viitor!
La viitorul meu, la viitorul nostru, la sufletul meu, la linistea mea, la o lume mai buna, la ceva stabil, la o casa, peste timpuri lungi la un el - mic, Victor...
Asa cum toate constatarile destepte vin greu, aceasta a mea s-a lasat indelung asteptata. Am renuntat la limitarile de genul "niciodata", mi-am intrebat sufletul si mi-am raspuns sincer, acum iata-ma cu un motiv in plus sa privesc optimista spre un viitor ce am posibilitatea sa mi-l construiesc si pe care nu-l mai vreau lasat la voia intamplarii.
Insa cel mai dureros lucru pe care mi l-am recunoscut in acest moment de sinceritate...a fost ca viitorul meu/nostru nu-si prea are locul aici.
Daca doar constientizez fara sa si pun in practica voi tinde spre o viata ce acumuleaza frustrari...
Azi de exemplu m-am saturat, ma doare capul, mi-e sila, de tot ceea ce ma inconjoara.
O tara ce involueaza, o natie ce-si pierde sufletul in fiecare moment, un sistem corupt si prost, o situatie economica jalnica, oameni rai...(aici vroiam sa ajung), multi oameni rai, malefici chiar.
Falsitate, minciuna, coruptie, prostie, mizerie...
Putinele sanse cu care ne nastem pe lumea asta ajung sa fie faramitate daca nu tinem cu dintii de ele...
Ma intreb: chiar nu exista un loc mai bun? Chiar nu exista o lume mai buna care sa-mi zambeasca, unde sa pot sa exist si sa nu am tendinta sa ma otravesc?
Sunt putin obosita sa fiu optimista, sunt putin dezamagita sa cultiv speranta, sa ma prefac ca lumea e roz, sa cred mai mult intr-un univers imaginar...Sa caut cu forta bunatatea din sufletele oamenilor (acele suflete ce nu s-au pierdut inca), sa incerc sa cred in CEVA-ul himeric...
Au disparut mainile intinse, intentiile bune, prietenia, socializarea, bunul simt...
Strang din dinti, imi pacalesc mintea ca de fapt am eu o zi mai proasta si o tendinta spre macabru...dar azi spun STOP!
In afara de un om minunat cu care-mi impart si bune si rele, ajung sa constat ca nimic nu-mi mai smulge un zambet...
Am tras pentru "o cariera" de cand am ajuns in Bucuresti. Acum imi spun..."de ce cariera?"
Pentru a-mi permite un trai pe care il detest?!?
Cariera care sa imi umple viata de sedinte si intalniri, un program care-mi permite 4 ore pe seara cu familia mea (adica el) , timp pe care realmente NU stiu cum sa-l impart astfel incat sa fie de calitate.
Astept weekend-urile cu sete ca sa...dorm...si sunt atat de avida dupa "good quality time" cu el incat prefer sa nu-mi vad prietenii/amicii, sa renunt la cluburi doar pentru a petrece mai mult timp in doi!
Pentru ceea ce IMI DORESC cu adevarat sa fac...nu am timp; sa-i vad pe ai mei, sa iesim la taclale lungi cu amicii, sa ne apucam de pictura, de cursuri foto, de calatorit...
Vreau sa-l fac pe el fericit, sa-i ofer o femeie frumoasa, deschisa, alaturi, care sa-l umple de pofta de viata.
Si in loc de asta ma transform intr-un carierista, cu "Dress-code", obosita, si neimplinita...cu prea multe regrete...astenii si oscilatii de comportament.
Sa presupunem c-as vrea un copil da? Imi spun "il faci cand ai sa poti sa-i oferi ceva" Si de fapt ce ma sperie, de ce nu-l fac, ce vreau sa-i ofer? Suficienti bani sa-i angajez o bona? Bani sa-l trimit in vacante? Bani sa-i iau jucarii care sa-l tina ocupat cand eu NU sunt acasa? Asta vreau? NU! Ajung asadar sa concluzionez "nu ai timp sa te gandesti la asa ceva"
Asta daca stilul de viata, poluarea, alimentele si toti ceilalti factori externi vor permite organismului meu sa procreeze...cand..."o sa am timp sa ma gandesc la asa ceva".
Stiu ca bunatatea sta in adancul nostru, frumusetea in ochii privitorului, dar lumea de azi iti ucide pana si irealul.
Imi fura visele!
Ajung sa-mi spun "cel mai mult iti doresti o casa" ... si posibilitatile sa o cumpar sunt acelea de "profita de criza financiara si de colapsul imobiliar".
Dar "voi avea stabilitate financiara, acum cu toate disponibilizarile?"
O privesc pe femeia aceasta in oglinda si-i spun "TRAIESTE!", iar ea imi raspunde: "caut o solutie si te anunt".
Astept acel "maine" idilic de-atatea zile incat numar un an prin articole de blog, fara alte amintiri.
Dar...cu toate acestea, sunt optimista, cred, iubesc, traiesc.
Optimista ca pot sa-mi aleg un viitor mai bun, pot sa-l gandesc si nu renunt la el.
Cred ca nu toti oamenii isi pierd sufletele si n-o sa ma tem (prea tare) de semenii mei.
Traiesc, asa cum pot, uneori euforic, alteori chinuit.
Faptul ca iubesc e poate motivatia pentru care toate devin suportabile, tolerez si trec peste
impedimente, am acel refugiu personal, sanctuarul meu...raiul din iad...Am nevoie de cei ce sunt sinceri, darnici cu un sfat si care stiu sa citeasca printre randuri.
Va intreb acum ; sunteti complet multumiti de vietile voastre?(da stiu, nimeni nu e multumit, cu totii luptam pentru mai bine, asta o fac DEJA)
Aveti vre un regret, o reprimare o frustrare care va apasa de ceva vreme?
Ce ati vrea sa schimbati?
Va ganditi la viitor?Si daca da, cum arata el?
marți, 23 iunie 2009
Mananca, Roaga-te, Iubeste!
Am mancat, m-am rugat, si-am ajuns sa si iubesc. 
Recomand cu tot sufletul aceasta carte! Am facut-o pana acum, primind ulterior telefoane de genul "Cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Zambesc si spun "a fost scrisa pentru noi toate".
Scriu abia acum, zambind, analizand ultimele luni, ultimul an din viata mea, ma identific abia acum cu ultimele pagini ale cartii mele preferate, si realizez ca este atat de simplu...sa traiesti "din carti".
Cartea lui Elizabeth Gilbert a ajuns sa fie vanduta in milioane de exemplare, sa fie idolatrizata, sa inspire femei de pe intreaga planeta.
De ce?
Pentru ca fiecare femeie se identifica la un moment dat in ceea ce spune autoarea cartii "Mananca, Roaga-te, Iubeste!" , povestind anul decisiv al vietii ei.
Nici nu ma intereseaza daca e intradevar jurnalul ei, ceea ce conteaza cu adevarat e ca poti sa iei pe rand fiecare lucru cu care te confrunti si poti sa zambesti intr-un final cand faci "retrospectiva".
Cartea a ajuns la mine intr-un moment...foarte potrivit...in care trebuia sa fac orice altceva decat sa-mi analizez viata sau actiunile.
Dupa ce-am devorat primele 3 pagini plangeam si-mi spuneam "cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Nici nu stiam daca pot s-o citesc pana la capat...daca suport sa-mi regasesc gandurile imprastiate in paginile unei alte femei. Ma simteam dezgolita de idei, de sentimente, sau exact pe dos ; banala, etichetata ca si ceva atat de comun, incadrata in "tipologia feminina" de pretutindeni.
Nu vreau sa dedic cuvinte si noi pagini pentru a REaminti cum si de ce ajunsesem in situatia aceea pierduta... E cert ca eram desprinsa din primele pagini ale cartii.
A inceput Italia, prima tara in care eroina mea invata sa-si segmenteze trairile...sa detina controlul propriei persoane si sa...manance.
Avem si eu 40 de kilograme, si eram nevrotica...asa ca am pornit la drum...
Repet; fara sa fiu constienta ca parcurg un traseu anume, fara sa-mi doresc sa urmez vreun exemplu sau sa copiez o reteta de suflet!
Am vazut multe locuri frumoase, mi-am hranit mintea si sufletul cu ele, si apoi mi-am desfatat papilele gustative ca un copil ce are voie ciocolata pentru prima oara in viata.
Cred ca deja terminasem Cartea cand am sesizat...kilogramele.
Am invatat sa ma rog...in fiecare zi in care ma simteam singura si abandonata. Nefiind insa in India. Stiu ca oamenii tind sa se arunce in bratele religiei doar in momentele grele insa eu m-am abandonat intr-o lume mai buna, mai frumoasa, in care iti multumesti ca existi si ca iubesti pana si pietrele de pe drum.
Am cautat echilibrul ideal intre mintea si corpul meu, intre mine ca om si restul de oameni, intre ce reprezint eu si ce reprezinta lumea, eliminand conceptul de "element nesemnificativ" si strecurandu-ma in multime fara scut de protectie, crezand in existenta bunatatii simple.
Am invatat sa rad, sa ma bucur de viata, sa privesc cicatricile trecutului fara resentimente.
Citeam din nou ultimele paginii ale Cartii, cu naturaletea omului hranit, satul, fericit si pozitiv insa...curios... "Pana aici...asa a fost, dar...cand am sa si iubesc?!"
M-am desprins oarecum de traseul pe care-l urmaream inconstient si ma resemnam intr-o asteptare...a unui ceva pe care il constientizam ca existent dar mi se parea irealizabil. Si nici nu eram in Indonezia...
Dar, a venit! A venit si iubirea, i-am dat toate cuvintele mele, fiecare suflare, fara sa ezit, fara sa cuget, stiind ca e cel mai firesc mod sa exist...
Urlam la lume fara sa-mi pese, fara sa fiu constienta, fara sa-mi reprim emotiile, pentru ca nu-i asa, dragostea e oarba, nebuna, egoista dar cea mai frumoasa!
Coincidenta? Faptul ca am mancat, m-am rugat si ca iubesc, spune despre mine ca ma incadrez in tipologiile normalului sau ca sunt un caz aparte? Eu cred ca nu ma deosebesc cu nimic de autoarea cartii, avem chiar un lucru in comun ; amandoua ne-am "scris jurnalul", ea insa a stiut s-o scrie mai bine decat mine.
Recomand cu tot sufletul aceasta carte! Am facut-o pana acum, primind ulterior telefoane de genul "Cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Zambesc si spun "a fost scrisa pentru noi toate". Nu iti divulga vreun secret, nu-ti arata o cale nebanuita, ci doar te invita...prieteneste sa mananci, sa te rogi, si sa iubesti...constientizand ceea ce faci si acordandu-le atentia meritata fiecaruia in parte.
Lectura placuta!
miercuri, 17 iunie 2009
Dansul cuvintelor mele preferate
Liniste - a devenit un cuvant aproape sfant pentru mine...
De fapt cuvintele ce-mi plac mie cel mai mult si mai mult sunt: liniste, noi, doi, acasa, miros, atins, ascuns, vant, ploaie, apa, lapte, degete...ar mai fi, nu le vizualizez eu acum...
Cand spun "liniste" primul lucru care-mi vine in minte este rasaritul din Sfantu Gheorghe, apoi trec prin gandul meu toti oamenii frumosi care m-au indrumat de-a lungul anilor...si in cele din urma cuvantul liniste poposeste azi in bratele mele atunci cand sunt la randu-mi luata in brate (ma joc cu toate cuvintele).
"Noi" a luat locul lui "eu", a devenit o fiinta vie, format din bucati ce se completeaza perfect, se imbina si devin functionale ca un intreg...puternic, mai puternic cu fiecare secunda, plin de personalitate, distinctiv in toata existenta umana, noi-ul arogant caruia i se cuvine lumea iar daca lumea e totusi prea mica va inalta o alta doar pentru a-si asigura traiul etern...
Gandesc in "doi", dar, fiind si oarecum pasionata de numerologie stiu ca numarul doi este simbolul opozitiei, al conflictului, al rasfrangerii, este cifra tuturor ambivalentelor si dedublarilor.
Este prima si cea mai radicala dintre diviziuni:creatorul si creatura albul si negrul,masculinul si femininul,materia si spiritul,etc.Pentru ca semnifica principiul feminin era ,in antichitate atribuit mamei.Numarul doi exprima, prin excelenta, un antagonism care din latent devine manifest:o rivalitate, o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii, o opozitie care poate fi contrara si incompatibila sau, tot atat de bine complementara si fecunda. Ma reprezinta deoarece imi place sa ating mereu ambele capete ale oricarei situatii...
"Acasa" e cuvantul melodios pe care eu l-am impartit cu generozitate fiecarui loc minunat pe care l-am vazut. E greu sa devina "acasa" dar odata ce devine, primeste o farama de suflet si ne face sa apartinem universului din mai multe laturi, nefiind inlantuiti unui singur acasa...cu incapatanare (sau cel putin asta simt eu).
Am avut multi de "acasa", nu stiu daca ma face nestatornica sau poate inseamna ca ma atasez usor si ma abandonez cu drag in fata a ceea ce-mi pare mie un camin cald.
Sunt inzestrata cu un simt al mirosului deosebit...Pentru mine mirosul este un criteriu natural de selectie. Cand rostesc orice alt cuvant trebuie sa-i asociez un miros, indiferent de cuvant...Stiu ca pare ciudat, imposibil chiar, insa imaginile sunt pe locul secund, primand "mirosul". Imi place cum suna, cum se pronunta, ce ascunde, ce delimiteaza. Fac referinta la partea pozitiva a mirosului, iubind cuvantul in sine, nu tot ceea ce reprezinta el.
Revenind la cuvinte placute auzului, buzelor si limbii mele, "atins" face parte din gama cuvintelor intime. Nu-l asociez doar cu un anumit tip de atingeri, de fapt "a atinge" imi suna ca o muzica pe care o ascult doar eu..."Atins" invadeaza spatiul intim si trebuie sa aiba conotatii pozitive...rime placute, soapte discrete, delicatea gestului pe care-l imparti rareori.
"Ascuns" sta in fiecare detaliu al mintii si al corpului meu. Poate ca isi are explicatia in afinitatea pentru cifra doi, reprezentand dualitatea, insa "ascunse" sunt toate gandurile, sunt personalitatile fiecaruia din noi. Cititul printre randuri, atentia la detalii, perfectiunea individuala, intelesurile diverse ; toate acestea pot fi asociate cuvantului "ascuns". Aproape niciodata nu lipseste dintr-un peisaj...Nu-mi plac fatadele prea evidente si rareori cred in simplitatea pusa pe tava...Exista ceva ascuns in fiecare atom...Ma joc descoperind detalii, le ascund la randu-mi asteptand cu interes sa fie sesizate sau macar intuite...
Vant, ploaie si apa, sunt cele trei cuvinte care se unesc, fac amor, se despart, le iau pe rand, le rostesc, ma imbrac cu ele, le soptesc, le ascult, le ador, le dezmierd...Vantul, imi bantuie auzul, ma biciuie cu rautate uneori asprindu-mi buzele,
ravasindu-mi parul, inundandu-mi plamanii...Vantul inseamna putere, vantul inseamna zbor, vantul nu cunoaste limitele intimitatii, patrunde prin haine, prin geamul usor deschis, poarta in bratele-i invizible miresme, parfumuri, fiori, si ...picaturi de ploaie...
Inchid ochii, si spun cu voce tare: ploaie, APA, a-pa, ploa-ie, le rostesc iar si iar si iar (il pun pe iubit sa-mi desparta in silabe cuvintele acestea doua, si-mi spune ca "apa" o singura silaba, dar...). Suna frumos, am senzatia ca tin intreaga omenire intr-o picatura de apa...un strop de ploaie...
Simt mirosul si aud ploaia de vara din satul bunicii ce a ravasit un intreg camp cu picaturile mari si agresive...A transformat o pajiste intr-o platforma de namol, a biciuit cu tunete si fulgere tot satul, a inspaimantat pe toata lumea, mai putin trei copi
i zurlii ce alergau ca tampitii prin ploaia mare de vara, uzi pana la piele razand si tavalindu-se in namol. Urlam "vine ploaia, bine-mi pareeeeee!!!"
De-ge-te ; degete!Degetele, mititele, ne jucam cu ele! Oamenii sunt compusi din apa si din degete...Eu vad toate degetele din lume, le analizez, le cataloghez, le invidiez...V-am mai spus ca am o fixatie referitoare la mainile interlocutorilor.
Am si niste degete preferate, am si niste labute preferate, se stiu ele, se lasa pupate si dezmierdate si studiate si alintate! Final de om: final de deget!
Nu in ultimul rand, mentionez unul dintre cele mai frumoase si delicioase cuvinte: lapte! Aici cei cu lacto-intoleranta sa ma ierte, dar, incercati sa pronuntati totusi inocentul cuvant, ma uimeste rezonanta, chiar si in limba romana a acestui cuvant...
Laptele insemna sanatate... As bea un
pahar de lapte stand intr-o cada cu lapte si tot asa...
Imi incep ziua cu un pahar de lapte inainte de orice altceva...Ceea ce va recomand si voua!
De fapt cuvintele ce-mi plac mie cel mai mult si mai mult sunt: liniste, noi, doi, acasa, miros, atins, ascuns, vant, ploaie, apa, lapte, degete...ar mai fi, nu le vizualizez eu acum...
Cand spun "liniste" primul lucru care-mi vine in minte este rasaritul din Sfantu Gheorghe, apoi trec prin gandul meu toti oamenii frumosi care m-au indrumat de-a lungul anilor...si in cele din urma cuvantul liniste poposeste azi in bratele mele atunci cand sunt la randu-mi luata in brate (ma joc cu toate cuvintele).
"Noi" a luat locul lui "eu", a devenit o fiinta vie, format din bucati ce se completeaza perfect, se imbina si devin functionale ca un intreg...puternic, mai puternic cu fiecare secunda, plin de personalitate, distinctiv in toata existenta umana, noi-ul arogant caruia i se cuvine lumea iar daca lumea e totusi prea mica va inalta o alta doar pentru a-si asigura traiul etern...
Gandesc in "doi", dar, fiind si oarecum pasionata de numerologie stiu ca numarul doi este simbolul opozitiei, al conflictului, al rasfrangerii, este cifra tuturor ambivalentelor si dedublarilor.
Este prima si cea mai radicala dintre diviziuni:creatorul si creatura albul si negrul,masculinul si femininul,materia si spiritul,etc.Pentru ca semnifica principiul feminin era ,in antichitate atribuit mamei.Numarul doi exprima, prin excelenta, un antagonism care din latent devine manifest:o rivalitate, o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii, o opozitie care poate fi contrara si incompatibila sau, tot atat de bine complementara si fecunda. Ma reprezinta deoarece imi place sa ating mereu ambele capete ale oricarei situatii...
"Acasa" e cuvantul melodios pe care eu l-am impartit cu generozitate fiecarui loc minunat pe care l-am vazut. E greu sa devina "acasa" dar odata ce devine, primeste o farama de suflet si ne face sa apartinem universului din mai multe laturi, nefiind inlantuiti unui singur acasa...cu incapatanare (sau cel putin asta simt eu).
Am avut multi de "acasa", nu stiu daca ma face nestatornica sau poate inseamna ca ma atasez usor si ma abandonez cu drag in fata a ceea ce-mi pare mie un camin cald.
Sunt inzestrata cu un simt al mirosului deosebit...Pentru mine mirosul este un criteriu natural de selectie. Cand rostesc orice alt cuvant trebuie sa-i asociez un miros, indiferent de cuvant...Stiu ca pare ciudat, imposibil chiar, insa imaginile sunt pe locul secund, primand "mirosul". Imi place cum suna, cum se pronunta, ce ascunde, ce delimiteaza. Fac referinta la partea pozitiva a mirosului, iubind cuvantul in sine, nu tot ceea ce reprezinta el.
Revenind la cuvinte placute auzului, buzelor si limbii mele, "atins" face parte din gama cuvintelor intime. Nu-l asociez doar cu un anumit tip de atingeri, de fapt "a atinge" imi suna ca o muzica pe care o ascult doar eu..."Atins" invadeaza spatiul intim si trebuie sa aiba conotatii pozitive...rime placute, soapte discrete, delicatea gestului pe care-l imparti rareori.
"Ascuns" sta in fiecare detaliu al mintii si al corpului meu. Poate ca isi are explicatia in afinitatea pentru cifra doi, reprezentand dualitatea, insa "ascunse" sunt toate gandurile, sunt personalitatile fiecaruia din noi. Cititul printre randuri, atentia la detalii, perfectiunea individuala, intelesurile diverse ; toate acestea pot fi asociate cuvantului "ascuns". Aproape niciodata nu lipseste dintr-un peisaj...Nu-mi plac fatadele prea evidente si rareori cred in simplitatea pusa pe tava...Exista ceva ascuns in fiecare atom...Ma joc descoperind detalii, le ascund la randu-mi asteptand cu interes sa fie sesizate sau macar intuite...
Vant, ploaie si apa, sunt cele trei cuvinte care se unesc, fac amor, se despart, le iau pe rand, le rostesc, ma imbrac cu ele, le soptesc, le ascult, le ador, le dezmierd...Vantul, imi bantuie auzul, ma biciuie cu rautate uneori asprindu-mi buzele,
ravasindu-mi parul, inundandu-mi plamanii...Vantul inseamna putere, vantul inseamna zbor, vantul nu cunoaste limitele intimitatii, patrunde prin haine, prin geamul usor deschis, poarta in bratele-i invizible miresme, parfumuri, fiori, si ...picaturi de ploaie...Inchid ochii, si spun cu voce tare: ploaie, APA, a-pa, ploa-ie, le rostesc iar si iar si iar (il pun pe iubit sa-mi desparta in silabe cuvintele acestea doua, si-mi spune ca "apa" o singura silaba, dar...). Suna frumos, am senzatia ca tin intreaga omenire intr-o picatura de apa...un strop de ploaie...
Simt mirosul si aud ploaia de vara din satul bunicii ce a ravasit un intreg camp cu picaturile mari si agresive...A transformat o pajiste intr-o platforma de namol, a biciuit cu tunete si fulgere tot satul, a inspaimantat pe toata lumea, mai putin trei copi
i zurlii ce alergau ca tampitii prin ploaia mare de vara, uzi pana la piele razand si tavalindu-se in namol. Urlam "vine ploaia, bine-mi pareeeeee!!!"De-ge-te ; degete!Degetele, mititele, ne jucam cu ele! Oamenii sunt compusi din apa si din degete...Eu vad toate degetele din lume, le analizez, le cataloghez, le invidiez...V-am mai spus ca am o fixatie referitoare la mainile interlocutorilor.
Am si niste degete preferate, am si niste labute preferate, se stiu ele, se lasa pupate si dezmierdate si studiate si alintate! Final de om: final de deget!
Nu in ultimul rand, mentionez unul dintre cele mai frumoase si delicioase cuvinte: lapte! Aici cei cu lacto-intoleranta sa ma ierte, dar, incercati sa pronuntati totusi inocentul cuvant, ma uimeste rezonanta, chiar si in limba romana a acestui cuvant...
Laptele insemna sanatate... As bea un
pahar de lapte stand intr-o cada cu lapte si tot asa...Imi incep ziua cu un pahar de lapte inainte de orice altceva...Ceea ce va recomand si voua!
Cam asa arata poezia cuvintelor mele preferate...Care sunt ale voastre?Si de ce?
luni, 1 iunie 2009
Zile de vacanta (partea II)
Ne-am trezit devreme, odihniti, in ciuda faptului ca ne-am inghesuit intr-un singur pat (din cele doua) doar pentru a putea dormi imbratisati.
Asa cum fusesem asigurati de catre personalul hotelului, furtuna fusese "de vara" iar acum soarele se juca in balconul nostru, marea era limpede si calma, linistea din jur ne facea sa credem ca suntem izolati de restul insulei...de celelalte locatii...desi evident ca nu era asa.
Am schimbat camera, am obtinut o alta camera, la ultimul etaj (3) al hotelului, mare, frumoasa, pat gigant, cu baldachin, un balcon infinit, de fapt era o terasa cu o priveliste...deosebita, si cu un jacuzzi tentant... Ne-am declarat multumiti, si-am pornit seria explorarilor de vacanta...
Am foarte multe de povestit, pe nerasuflate chiar, insa pentru a-mi pastra coerenta voi schita in cateva cuvinte programul fiecarei zile si micile detalii picante petrecute pana la plecarea din Thassos ;
Luni - am inchiriat un scuter, mititel si rosu, de 125, si-am "demarat" pe serpentinele locale. Aratam ca doi extraterestrii cu castile gigant pe care doar turistii le primeau... Am gasit un prim loc de popas, o constructie din marmura a tuturor semnelor zodiacale...ne-am pozat cu ale noastre, si goana mai departe. O noua ploaie de vara ne-a calit in mers, imi doream stergatoare la casca pana am oprit la o taverna in Aliki...unde am infulecat niste bunatati locale, si ne-am uscat de ploaie.
Prima dupa-amiaza de concediu, s-a incheiat la plaja, la piscina hotelului, iar apoi doua ore in jacuzzi-ul spumant!
Marti - am schimbat scuter-ul, ne-am ales cu unul masiv de 250, mai stabil, mai curajos, am gonit mai tare, spre disperarea mea care aveam deja bronz cu maieu si pantaloni scurti...
Am gasit prima plaja abandonata unde am alergat in cucul gol si m-am tavalit in nisip pana am obosit...
Spre seara eram deja incinsa, aspirina si crema "de dupa" m-au salvat si m-au vitalizat!
Miercuri - am gasit Archangelo Beach - un golf cu o plaja incredibil de frumoasa...Accesul era mai greu, insa cu putina indeletnicire, am reusit sa ajungem cu scuter-ul, pe el, pana jos la nisip...
Mi-am adunat colectia de pietre de pe plaja, care de care mai fina, mai alba, mai stralucitoare.
Spre seara am dat un tur complet de insula si-am cinat in taverna "The Twins" din motive evidente...romanesti...
Joi - am aterizat pe nissipul "cel mai fin" si in cele mai frumoase valuri din Paradise Beach. Cred ca era singura plaja unde nu aveai nevoie de swimming shoes, nici o piatra, nici un arici de mare... ca sa nu mai vorbim de valuri...
Desi temperaturile erau intre 22 - 27 de grade parea ca arde soarele nemaipomenit (amice)...asa ca n-am rezistat fara umbra maslinului (cliseu...)
Am ales sa lenevesc toata dupa amiaza de dupa plaja in balconul nostru, in spuma si apa calduta, care sa ma hidrateze deoarece ma parlisem cam peste tot...Norocul meu ca scapasem de bronzul cu urme de haine si-mi uniformizasem culoarea pielii.
Vineri - a fost ziua de plimbare...Am cutreierat insula in lung si-n lat...Cu aceasta ocazie am aflat cum pot grecii in doar doua zile sa faca 4-5 km de strada excelenta!
Am vizitat orasul "de munte" (din varful insulei) Panagia, cel mai reprezentativ pentru natia si cultura locala...
Asa cum fusesem asigurati de catre personalul hotelului, furtuna fusese "de vara" iar acum soarele se juca in balconul nostru, marea era limpede si calma, linistea din jur ne facea sa credem ca suntem izolati de restul insulei...de celelalte locatii...desi evident ca nu era asa.
Am schimbat camera, am obtinut o alta camera, la ultimul etaj (3) al hotelului, mare, frumoasa, pat gigant, cu baldachin, un balcon infinit, de fapt era o terasa cu o priveliste...deosebita, si cu un jacuzzi tentant... Ne-am declarat multumiti, si-am pornit seria explorarilor de vacanta...
Am foarte multe de povestit, pe nerasuflate chiar, insa pentru a-mi pastra coerenta voi schita in cateva cuvinte programul fiecarei zile si micile detalii picante petrecute pana la plecarea din Thassos ;
Luni - am inchiriat un scuter, mititel si rosu, de 125, si-am "demarat" pe serpentinele locale. Aratam ca doi extraterestrii cu castile gigant pe care doar turistii le primeau... Am gasit un prim loc de popas, o constructie din marmura a tuturor semnelor zodiacale...ne-am pozat cu ale noastre, si goana mai departe. O noua ploaie de vara ne-a calit in mers, imi doream stergatoare la casca pana am oprit la o taverna in Aliki...unde am infulecat niste bunatati locale, si ne-am uscat de ploaie.
Prima dupa-amiaza de concediu, s-a incheiat la plaja, la piscina hotelului, iar apoi doua ore in jacuzzi-ul spumant!
Marti - am schimbat scuter-ul, ne-am ales cu unul masiv de 250, mai stabil, mai curajos, am gonit mai tare, spre disperarea mea care aveam deja bronz cu maieu si pantaloni scurti...
Am gasit prima plaja abandonata unde am alergat in cucul gol si m-am tavalit in nisip pana am obosit...
Spre seara eram deja incinsa, aspirina si crema "de dupa" m-au salvat si m-au vitalizat!
Miercuri - am gasit Archangelo Beach - un golf cu o plaja incredibil de frumoasa...Accesul era mai greu, insa cu putina indeletnicire, am reusit sa ajungem cu scuter-ul, pe el, pana jos la nisip...
Mi-am adunat colectia de pietre de pe plaja, care de care mai fina, mai alba, mai stralucitoare.
Spre seara am dat un tur complet de insula si-am cinat in taverna "The Twins" din motive evidente...romanesti...
Joi - am aterizat pe nissipul "cel mai fin" si in cele mai frumoase valuri din Paradise Beach. Cred ca era singura plaja unde nu aveai nevoie de swimming shoes, nici o piatra, nici un arici de mare... ca sa nu mai vorbim de valuri...
Desi temperaturile erau intre 22 - 27 de grade parea ca arde soarele nemaipomenit (amice)...asa ca n-am rezistat fara umbra maslinului (cliseu...)
Am ales sa lenevesc toata dupa amiaza de dupa plaja in balconul nostru, in spuma si apa calduta, care sa ma hidrateze deoarece ma parlisem cam peste tot...Norocul meu ca scapasem de bronzul cu urme de haine si-mi uniformizasem culoarea pielii.
Vineri - a fost ziua de plimbare...Am cutreierat insula in lung si-n lat...Cu aceasta ocazie am aflat cum pot grecii in doar doua zile sa faca 4-5 km de strada excelenta!
Am vizitat orasul "de munte" (din varful insulei) Panagia, cel mai reprezentativ pentru natia si cultura locala...
Am primit cadoul de vacanta :p, un superb inel (fara conotatii da?!) ales dintr-un butic de bijuterii unde-am zabovit pana m-a luat cu lesin! Am aruncat banuti in fantana cu dorinte, nu stim inca daca se implinesc, dar stim ca am aruncat ultimii centi si nu ne-au ajuns de merdenele grecesti :)
Sambata si duminica de buna voie si nesiliti de nimeni ne-am conturat bronzul in Paradise Beach si la piscina hotelului gazda din Tripiti...
Am incercat sa alung urmele de melancolie care-mi sopteau ca e pe sfarsit concediu, sa respir aerul de vacanta al insulei, sa memorez fiecare loc frumos vazut...
N-am sa uit niciodata mirosul acela local, venind din arbustii cu flori galbene (posibil iasomie salbatica) care umplea aerul de prospetime...curtile pline de cei mai mari si colorati trandafiri, apa limpede si foooarte sarata care-mi facea pielea aspra...tavernele cochete si prietenoase imbibate de cele mai delicioase arome...si muzica noastra greceasca din masina care-a devenit obsedanta intre timp...
Toate aceste intamplari frumoase ale zilelor noastre impletite cu noi-ul (care de fapt a 
facut totul posibil)...au devenit combinatia de care m-am indragastit inca o data...Mi-a placut de noi in vacanta, de noi pe plaja construind castele din nisip cu jucarelele mele de plastic...de noi tolaniti in patul cu baldachin, de noi tarziu in noapte pe terasa, in jacuzzi...de noi sarati de la apa de mare, imbratisati pe scuter, as putea continua...insa anumite lucruri le vreau doar in mintea mea :)
facut totul posibil)...au devenit combinatia de care m-am indragastit inca o data...Mi-a placut de noi in vacanta, de noi pe plaja construind castele din nisip cu jucarelele mele de plastic...de noi tolaniti in patul cu baldachin, de noi tarziu in noapte pe terasa, in jacuzzi...de noi sarati de la apa de mare, imbratisati pe scuter, as putea continua...insa anumite lucruri le vreau doar in mintea mea :)Din nou luni, decisi sa plecam din Grecia cu o zi mai devreme ...pentru a savura "nisipurile de aur" ale bulgarilor...asa ca iata-ne imediat dupa micul dejun gonind nebuneste spre portul Thassos, de unde urma sa luam vaporul.
Eram in criza de timp, avem o jumatate de ora sa ajungem, ceva trafic "de vacanta" si vreo 40 de kilometri pana in port...
Am ajuns la ora 09:29, cu doar UN minut inainte de plecare...si-am reusit sa ne imbarcam!
Aceeasi pescarusi, vicleni, hraniti de pasageri, ne-au insotit pana in celalat mal, apoi, in scurt timp, ne indreptam cantand spre Bulgaria...
(aventuri noi cu bulgarii in urmatorul articol...)
sâmbătă, 30 mai 2009
Ah...concediul!(partea I)
S-a dus...
Aproape...
Dar am inca pielea maronie, aud in minte muzica populara greceasca... mi-e pofta sa zac seara cu un Mythos rece intr-o mana si dosul in jacuzzi :)
Snobish? neaaah!
Hai sa o luam de la inceput, vreau sa parcurg mental ultimele doua saptamani, sa zambesc lenesa, sa impart cu cei ce n-au renuntat inca sa ma citeasca...
Primele doua saptamani din mai, la fel de nebune ca ultima perioada (de cand cu noul job, respir mai putin) m-au innebunit ca o menghina ; pe o parte strangea euforia concertului Depeche Mode, pe cealalta ideea de Thassos - Grecia, soare, plaja, vacantaaaaa! Am reusit sa-mi pastrez entuzismul de robotel corporatist, sa ma concentrez la birou, sa strang din dinti la fiecare concert pe care-l mai anulau idolii mei...
Am trecut peste ultimele doua zile de inainte de concediu cu un ritm nazist, organizat, falci inclestate si minte clara...se schimbase programul ; doliu la Bucuresti, doliu la Bulgaria, doua serii de bilete complet inutile, n-am sa-mi recuperez banii pe ele, asa ca am doua variante - le inramez si spun nepotilor de teapa luata SAU sper ca vor reprograma...Asadar plecarea din Romania s-a produs cu o zi mai devreme, duminica 17 mai al lui 009.
Dis de dimineata, bagajele facute, entuziasmul la subrat, ustensile si device-uri atasate masinii, noi cu somnu-n nas, spre Ruse gospodin!
Bulgaria e frumoasa...pana in Sofia, si dupa Sofia...au ei sechele la drumuri, dar cine suntem noi romanii sa vedem paiul din lanurile lor de 
castraveti, cand barna din mamaliga noastra...are mai putin de 300 km de autostrada?
castraveti, cand barna din mamaliga noastra...are mai putin de 300 km de autostrada?Am vazut jumatate de tara prin obiectivul camerei, verdeata, munti, paduri parfumate de salcami, campii intinse inrosite de maci, soarele dogorind, autostrazi si tunele luminate, rauri curate si zgomotoase, indicagtoare intr-o limba incalcita de care ma amuzam inainte sa vad Grecia...
Fara leva in buzunar, am traversat Bulgaria, am iesit prin punctul de frontiera Kulata si-am dat de 33 de grade ale grecilor...cu panorama lor semi-arida (de luna mai), stanci, praf si boscheti...
Am ajuns in Kavala , o statiune - port, prima remarcabila dupa zecile de kilometri de dealuri si maslini... cautand ferry-boat-ul care urma sa ne duca pe insula Thassos.
N-am avut prea mult timp de analizat orasul deoarece am urcat cu tot cu masina pe ferry, am luat cate un frappe si ne-am instalat "la ultimul etaj" pivind marea albastra, ce nu mirosea a mare (surprizator), n-avea valuri si nici nu avea acel vant sarat caracteristic marii autohtone...
Pescarusii au urmarit vaporul tot drumul (o ora si jumatate) croncanind prosteste, si uimin
du-ne cu dimensiunile lor de pasari supraponderale (am aflat mai tarziu de ce).
du-ne cu dimensiunile lor de pasari supraponderale (am aflat mai tarziu de ce).La 18:30 trecute, fix, am coborat pe ritmurile lui Zorba de pe gigantul vapor, gonind pe stradutele inguste ale insulei unde viteza legala era de: 80 km/h!
Pentru mine, neumblata prin lume...insula mi-a parut (desi eram obosita dupa mai bine de 10 ore de drum) un colt de rai... Soarele strabatea timid de sub un strat subtire de nori si ceata...Apa...cat vezi cu ochii, marginind soseaua in dreapta, iar in stanga munti...si maslini.
Maslini peste tot...pe fiecare colt de stanca, in fi
ecare gradina, livezi intregi...maslini si iar maslini!
ecare gradina, livezi intregi...maslini si iar maslini!Apa albastra - verzuie, incredibil de curata...peisaje de plaja mirifice, nisip auriu, si muuulti copaci pana aproape in mare... Asta e ceea ce am reusit sa vad pana am ajuns in Tripiti la hotel...
Blue Dream Palace, deschis abia la finele lui aprilie, a fost gazda noastra pentru urmatoarele zile pe insula. Hotelul a fost intradevar de 4 stele, demipensiune, cu facilitati pe masura. Vreau din suflet sa-l recomand deoarece am petrecut cea mai frumoasa vacanta alaturi de cele mai ospitaliere gazde.
Ni s-a pregatit initial o camera la etajul intai, cu vedere la mare (cred ca toate camerele au fost construite astfel incat sa aiba vedere la superba intindere de apa). Ajunsi pe la orele 19:00 in timp pentru cina, am savurat pofticiosi si abia apoi ne-am dus in "inspectie"... Ireprosabil cu o mica exceptie : patul era compus din alte doua paturi...cu roti...care...patinau pe gresia din camera...
"maine schimbam camera"
Am petrecut prima seara pe insula admirand din balcon furtuna teribila ce lumina cerul si asurzea totul in jur. "it's just a summer rain" ni s-a spus, si noi n-am contestat...Spectacolul era fascinant!
(to be continued)
marți, 20 ianuarie 2009
Ordine interioara
Aseara.
Noi doi. Purtand pantalonii de pijama si cate un tricou labartat.
Tu scoti rufele din masina, eu montez masa de calcat. Tu le separi si le pregatesti de intins, eu am bagat fierul de calcat in priza.
Te uiti la mine, imi zambesti, eu zic: "azi calc doua...camasi"
"Se calca mai bine umede"
Tu te-ai apucat sa pui rufele pe intinzator, aranjand cum poti, perechile de chestii mici si dantelate...
"ce casnici suntem" mi-ai spus razand.
Ma opresc... Ma uit la tine...ma uit la mine, ma uit la noi... Imi soptesc in gand ca urmeaza sesiunea de cosmetizare inainte de somn...
Acesta ar fi fost poate momentul in care intreg interiorul meu ar fi urlat, mintea se ineca in sange, colaps la nivel psihic...
Ma uit la tine, si zau daca imi vine in gand ceva ce pot sa iubesc mai mult? Poate doar tu...cu Nemo in brate, poate doar asta ar fi o imagine pe care as iubi-o mai mult decat ceea ce vad acum.
Am nevoie de zeci si sute de confirmari, ca lumea este la picioarele mele, ca am o capacitate cerebrala mai mare decat majoritatea inconjuratoare, ca aspectul exterior conteaza, zeci de alte sageti total neimportante in acest moment... Acum, imi spun "fericirea e compusa din lucruri simple..."
Cineva mi-a spus ca a iubi neconditionat, inseamna sa oferi fiecare resursa din tine fara sa-ti pese daca ceea ce dai este apreciat, daca primesti inapoi, daca suferi, fara teama de viitor, de consecinte. Teoria asta in acel moment imi suna infiorator.
Pentru ca nu iubeam neconditionat!
Mi-era atat de teama ca nu cumva sa navaleasca cineva atat de adanc in fiinta mea incat gandurile sa nu-mi mai apartina...sufletul sa nu-mi mai apartina... Cine ar avea permisiunea sa-mi rascoleasca orgoliul celibatar?
N-am daruit niciodata totul sau neconditionat pentru ca n-am considerat niciodata ca am epuizat resursele. Probabil din acelasi motiv o sa continuam sa ne poluam planeta, pana cand o s-o distrugem de tot...
Cand imi plangeam de mila dand vina pe "fear of commitment" mi s-a spus c-am "sa tot fug, cu poalele fustii ridicate, pana am sa dau de el".
Iar atunci am sa ma daruiesc fara sa fiu macar constienta c-o fac.
Nu pot sa ma scald in superficialitate, sa tip in stanga-n-dreapta : e fun, e romantic, e special, sa cred ca al meu e cel mai cel, ca noi suntem rezultatul destinului...
E simplu : e normal!
E normal sa-mi fie atat de in suflet, e normal sa-i fiu atat de in suflet. E normal sa nu-mi doresc nimic altceva, e perfect normal sa am certitudinea unui viitor impreuna, e absolut normala bucuria timpului nostru.
M-am cenzurat prea mult. Paradoxal pentru toate celelalte dezvaluiri intime facute de-a lungul lunilor trecute, aici pe blog.
Mi-e bine. N-am cum s-o spun altfel. Nu ma sperie normalitatea si simplitatea acestei stari de bine. Nici n-o grabesc tintind obligatoriu spre felurite rezultate...Nici n-o critic ca fiind lipsita de sclipici.
In filme poate oamenii inghit pastile de nebunie ca sa radieze sentimente...
La noi insa...miracolele fac parte din normalitatea cotidiana :)
Noi doi. Purtand pantalonii de pijama si cate un tricou labartat.
Tu scoti rufele din masina, eu montez masa de calcat. Tu le separi si le pregatesti de intins, eu am bagat fierul de calcat in priza.
Te uiti la mine, imi zambesti, eu zic: "azi calc doua...camasi"
"Se calca mai bine umede"
Tu te-ai apucat sa pui rufele pe intinzator, aranjand cum poti, perechile de chestii mici si dantelate...
"ce casnici suntem" mi-ai spus razand.
Ma opresc... Ma uit la tine...ma uit la mine, ma uit la noi... Imi soptesc in gand ca urmeaza sesiunea de cosmetizare inainte de somn...
Acesta ar fi fost poate momentul in care intreg interiorul meu ar fi urlat, mintea se ineca in sange, colaps la nivel psihic...
Ma uit la tine, si zau daca imi vine in gand ceva ce pot sa iubesc mai mult? Poate doar tu...cu Nemo in brate, poate doar asta ar fi o imagine pe care as iubi-o mai mult decat ceea ce vad acum.
Am nevoie de zeci si sute de confirmari, ca lumea este la picioarele mele, ca am o capacitate cerebrala mai mare decat majoritatea inconjuratoare, ca aspectul exterior conteaza, zeci de alte sageti total neimportante in acest moment... Acum, imi spun "fericirea e compusa din lucruri simple..."
Cineva mi-a spus ca a iubi neconditionat, inseamna sa oferi fiecare resursa din tine fara sa-ti pese daca ceea ce dai este apreciat, daca primesti inapoi, daca suferi, fara teama de viitor, de consecinte. Teoria asta in acel moment imi suna infiorator.
Pentru ca nu iubeam neconditionat!
Mi-era atat de teama ca nu cumva sa navaleasca cineva atat de adanc in fiinta mea incat gandurile sa nu-mi mai apartina...sufletul sa nu-mi mai apartina... Cine ar avea permisiunea sa-mi rascoleasca orgoliul celibatar?
N-am daruit niciodata totul sau neconditionat pentru ca n-am considerat niciodata ca am epuizat resursele. Probabil din acelasi motiv o sa continuam sa ne poluam planeta, pana cand o s-o distrugem de tot...
Cand imi plangeam de mila dand vina pe "fear of commitment" mi s-a spus c-am "sa tot fug, cu poalele fustii ridicate, pana am sa dau de el".
Iar atunci am sa ma daruiesc fara sa fiu macar constienta c-o fac.
Nu pot sa ma scald in superficialitate, sa tip in stanga-n-dreapta : e fun, e romantic, e special, sa cred ca al meu e cel mai cel, ca noi suntem rezultatul destinului...
E simplu : e normal!
E normal sa-mi fie atat de in suflet, e normal sa-i fiu atat de in suflet. E normal sa nu-mi doresc nimic altceva, e perfect normal sa am certitudinea unui viitor impreuna, e absolut normala bucuria timpului nostru.
M-am cenzurat prea mult. Paradoxal pentru toate celelalte dezvaluiri intime facute de-a lungul lunilor trecute, aici pe blog.
Mi-e bine. N-am cum s-o spun altfel. Nu ma sperie normalitatea si simplitatea acestei stari de bine. Nici n-o grabesc tintind obligatoriu spre felurite rezultate...Nici n-o critic ca fiind lipsita de sclipici.
In filme poate oamenii inghit pastile de nebunie ca sa radieze sentimente...
La noi insa...miracolele fac parte din normalitatea cotidiana :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
http://sabbrasthughts.blogspot.com
Postări
Comentarii