marți, 23 decembrie 2008

D'ale Craciunului

Ce-am apucat sa scriu inainte de ... :

...azi e ajunul Ajunului Craciunului :) Am luat-o razna stiu. E sezonul tuturor posibilitatilor si mai ales luna cadourilor.
Stiu ca ma laudam acum ceva vreme cu bunastarea mea spirituala, its the season to be jolly, insa n-am intrat deloc in armonia ce se presupune c-ar trebui sa ne incununeze ultimii pasi de an.
E grotesc! Bucurestiul nu mai poate fi indulcit nici de luminite, nici de brazi, nici de soarele ce se incapataneaza sa pastreze o aroma primavaratica. Aici e dementa, isterie, oamenii sunt tot mai multi, tot mai ciudati, nervosi, rai, tristi, si asa mai departe.
Nu mai exista oameni cu sufletul deschis, oameni politicosi, oameni frumosi, macar indiferenti. Nu nenica, toti iti vor capul. De parca le-ar turna cineva statuie-n centru, la kilometrul 0.
S-au impopotonat localurile, carciumile, magazinele, strazile. A fost ceva "inedit", au scos oramentele in sictir, le-au aruncat peste tot cu naturaletea mersului la toaleta, si-acum se presupune ca e o atmosfera speciala...
Ascultam colinde? Se aud undeva in fundal sub toate scrasniturile de roti, sub injuraturile din trafic, sub sirenele masinilor de politie sau salvarilor care folosesc girofarul ca pretext de trecere pe rosu.
Orice persoana cu care am interactionat mi s-a plans de oboseala, nervi, agitatie. Am pus cu totii starea pe seama finalului de an, cand toate energiile negative ies din noi.
Imi DORESC sa fie '009! Sa ingrop odata acest an in trecut, sa-l uit, sa-l blestem, sa-i schimb cifra din final! Dar nu uit totusi sa traiesc. Hibernez placut. Imi numar zilele incercand sa am activitati multiple. Si nu sunt rea!Nici nu urasc gloata furibunda care ar calca in picioare orice suflet la o "coada de cadouri pentru cei dragi, cu care sa ne petrecem sarbatorile linistite".
(...)

Cum am petrecut de fapt?
In acelasi ajun de ajun l-am internat pe Nemo. Inainte sa plecam de acasa pentru cateva zile, l-am observat pe Miaunache in multiplele-i incercari de-a urina.
Ce-a facut Nemo de Craciun? A fost in spitalul de animale, epilat pe burtica si labute... Mosul i-a usurat stapana de cateva sute de lei grei, dar si vezica (motanului) de cateva firicele buclucase de nisip. REGIM!
Ceilalti membrii ai familiei (subsemnata si jumatatea) au petrecut linistit un Craciun alaturi de familie, pe meleaguri natale, langa bradul impodobit, cu masa plina de mancaruri traditionale ardelenesti...si muuuulte cadouri.
Mosul m-a incurajat intr-ale scrisului cu un mic-mic laptop de poseta (trebuia sa ma laud).
Craciunul mi-a adus zapada, schi, oameni dragi alaturi, si un kilogram in plus. Il bifez asadar ca fiind trecut cu brio.
Ne-am intors in Bucuresti, am luat ghemotocul blanos acasa si numar orele ramase din '008.
Ultimele ramasite ale acestui an sunt poate incercari de-a smulge pareri de rau, retrospective, amintiri, sentimente, concluzii...
Ce-mi doresc eu de fapt e sa muncesc la regasirea de sine...Sa ma bucur de fiecare minut viu care mi-a fost dat, sa multumesc vietii pentru bucatile de bine, dar si pentru gramezile de rau care mi-au fost utile in cele din urma...
Daca aproape am trecut de anul infinitului fara sa simt un gust amar, inseamna ca anul perfectiunii divine ma va surprinde placut. Sper!

Sunt in pana de idei dragilor, asa ca ne...citim cu bine...la anu' :)



P.S. la sugestia publicului, blondul a devenit...nisip :P

duminică, 21 decembrie 2008

This boots are made for walking

Unul dintre secretele mele neimpartasite (inca) aici pe blog, e acela ca sunt shoe obssesed.Da, vad o pereche de pantofi/cizme/botine/sandale, si daca sunt alese trebuie sa le am cu orice pret. Si cand spun "cu orice pret" vanzarea organelor interne pare chiar convenabila.

Doua mici impedimente stau in calea fericirii mele in universul incaltamintei : port 35!si sunt foarte pretentioasa!
Am aventuri nenumarate in alesul pantofilor. Uneori sunt pedepsita, gasesc perechea perfecta, dar nu se fabrica si numarul 35.
Prefer sa am cateva, nu multe perechi de pantofi, chiar daca au peste un an, sunt pantofii mei speciali, cu drag alesi, indeplinesc toate criteriile, si nu ma plictisesc de ei decat cand devin nefunctionali. Dar functionalitatea este un alt criteriu pe care ma bazez cand imi aleg pretiosii stapani ai picioarelor.
O pereche de "incaltari" trebuie sa aiba cam tot atata personalitate cat mine. In functie de anotimp trebuie sa comunice ceva. Frumusetea e evident un criteriu de luat in seama, chiar daca nu tin deloc la trend sau la marca. Si bineinteles...the feeling!.
De obicei pornesc in cautarea lor (a pantofilor/cizmelor/botinelor/sandalelor) cu ceva timp inainte sa fiu complet decisa ca am nevoie. Initial studiez piata. Ulterior imi fac o idee de preturi. Si apoooi...caut acel sentiment de implinire mentala, comunicarea extrasenzoriala cu minunile minione ce urmeaza sa-mi inveleasca...picioarele.
V-am speriat? Am incercat sa nu detaliez prea mult...si sa nu elaborez trucurile si criteriile care-mi bantuie mie mintile cand ies la vanatoare de pantofi.
Cei cu sechele si traume majore sunt insotitorii mei in ...astfel de...aventuri. Ei sunt cei chinuiti sa asiste la ritualul alegerii imposibile de luat. Ei imi sustin lesinurile, "atitudinile teatrale", ei ma tin de portofel/card, ei sunt acolo cand fac o scena/criza si nu-mi pot stapani durerea perechii perfecte: sunt prea scumpi (rareori...dar deh), nu au numarul meu, nu au culoarea mea, nu sunt comozi, au defect, nu-mi vine nici chiar numarul meu, nu am la ce sa-i asortez si totusi sper la o interventie divina.
Poveste punctuala: de doua saptamani imi cautam cizme.
Ati observat "imi cautam"? Dupa ce am vazut cel putin 200 de magazine de pantofi, intrecandu-mi recordul personal de nemultumire...si am refuzat (silita de circumstante) o prima pereche de cizme alese din motive evidente financiare (am rinichii stricati, nu valoreaza atat), am GASIT perechea!
Universul m-a sarutat, energia pamantului a devenit roz...eu am devenit un om mai bun, toti ceilalti m-au iubit pentru o secuna mai intens...si cizmele triumfa si acum pe masuta mea de cafea.
Pentru ca sunt cele mai frumoase...mi-e...greu sa le oropsesc...purtandu-le :)

vineri, 19 decembrie 2008

101

Aceasta este scrierea cu numarul 101!
As vrea sa fac referire la Depeche Mode, ei sunt primii care-mi vin in minte cand spun 101...mai repede decat cei 101 dalmatieni...
Totusi, vreau sa rad cu mine, la mine, de mine, de bucurie ca am ceva construit cu pasiune, din cuvinte.
Cuvintele sunt valoroase, cuvintele sunt ce mi-au ramas, la ce ma pricep si o mare parte din ce iubesc.
Ma definesc si ma imbrac in cuvinte.
M-am regasit in acest colt de internet, l-am considerat numai si numai al meu, l-am desenat cu suflet, i-am cladit din cuvinte o personalitate foarte asemanatoare cu a mea si mai apoi am daruit-o fiecarui cititor.
De fiecare data cand cineva imi marturiseste ca ma citeste cu drag am senzatia ca daruiesc o bucata din mine spre universul din care fac parte.
Sa ne...citim cu drag!

Azi a 101-a oara :)

Arta seductiei

ta na na na!

Am fost aseara la un seminar...de...dating! "Dating", mai pe romaneste a agatza. Participantii fiind membrii site-ului www.therealman.ro .
Am ajuns acolo printr-o conjunctura pe care n-am s-o dezvalui :) de data asta (si nu numai) deoarece sunt de partea celor ce isi doresc anonimatul. Eram oricum invitata pe post de observator.
Trainingul nu se adresa femeilor, ci (ati ghicit) barbatilor.
M-am gandit ca ar fi amuzant sa particip si sa aflu din culise, ce mesaje le sunt transmise celor nefamiliarizati cu arta seductiei.
Recunosc, initial nu-mi venea sa cred ca exista astfel de seminarii/traininguri pe melagurile noastre...daramite participanti.
Am fost surprinsa de prezenta open minded din locatia cu pricina. De altfel eram curioasa cine ar avea nevoie de educatie intr-ale agatatului cotidian (agatat imi pare totusi un termen vulgar si n-am sa-l mai folosesc).
Personajele in cauza, m-au surprins prin modul de gandire, aspectul si inteligenta lor. Si atunci ce probleme aveti dragilor cu fetele? Ei bine...timiditatea. Saaaau...lipsa de experienta. Sau...fear of commitment.
Speakerii, patru la numar, au prezentat pe rand cateva modalitati, numai bune de pus in practica prin care cursantii pot depasi aceasta stare incipienta de timiditate sau nestiinta intr-ale interactionarii cu femeile/fetele.
Primul discurs a relevat pas cu pas traseul unei prime intalniri ; de la cum o obtii, la ce trebuie sa faci in timp ce, sau cum iti asiguri (ca barbat) o a doua intalnire.
Eu (si inca doua fete prezente) am oferit pareri pro sau contra referitoare la aceste metode, aplicate, aplicabile, in raport cu ce am experimentat.
Am invatat asadar :
- ce au de facut barbatii la prima intalnire? Si credeti-ma fetelor, daca ar pune in practica ceea ce li s-a predat, ati fi toate incantate!
- cum se aplica detasarea in lupta cu timiditatea?
- ce planuri de viitor au trainerii pentru cursantii lor? Fetelor, nu stiu daca sa va dezvalui sau nu...veti fi surprinse daca va intalniti cu unul din ei, pe strada, in club, in bar, intr-o cafenea...
- cum reactioneaza femeile si de ce? In anumite cirscumstante, exemplificate de altfel. Concluzia fiind "Femeile sunt diferite de noi. Daca ne descurcam cu ele, nimic altceva nu e prea dificil"
Pe langa ideea de baza a acestui seminar, a fost o discutie libera cu pareri, opinii, intamplari si puncte de refer in ceea ce priveste actiunea interumana.
Sincer, ma bucur ca am participat. Aveam o impresie ciudata despre... (am zis ca nu mai zic) agatat :) Nu mi-am schimbat-o. Insa ma bucura ca exista oameni care incearca sa schimbe conceptia si mentalitatea vulgara a acestui fenomen. Oamenii interactioneaza! Am fost obisnuiti cu tehnici si replici care transformau interactiunea intre sexe intr-un sport de genul "care pe care".
Daca se va putea vreodata transforma acest concept intr-unul civilizat, de bun simt, si uman probabil ca nu vor exista atat de multe depresii si frustrari sentimentale.
Evident, nu-mi doresc o societate in care oamenii se "cupleaza" pe strada, in parcuri, in baruri, de dragul reusitei sau aplicand o metoda standardizata. Daaar...oricum ei incearca! De ce sa fluiere dupa tine pe strada, sa urle "pepushe bem o ciorbitza?" sa-ti traga o palma in dos, sau sa saliveze in decolteul tau? De ce sa nu te abordeze haios/civilizat, si sa-ti accepte refuzul (daca e cazul)?

Le urez succes baietilor, si la cat mai multe fete :)

Cat despre mine...I'm off the market :) And proud to be :)

miercuri, 17 decembrie 2008

Santa, baby...

Sunt in pana de idei!
Ma gandeam sa deschid o lista, oficiala, aici pe blog, unde am optiunea de "edit" la indemana si-o pot "updata" pe masura ce-mi saliveaza mintea la tolba mosului...
Fac un efort de memorie, caci sunt tanara, si memoria mea e mai buna decat a mosului, asa ca n-am cum sa-l intreb..."ce mi-ai adus anii trecuti?"...trebuie sa cuget...
Ma simt ca marmota din reclama Milka "am vazuuuttt...munti de ciocolataaaa" cam asta-i tot ce-mi amintesc eu sa fi primit in anii precedenti...
Ma minunez si eu ca mi-a iesit glicemia in limitele admise la ultimele analize, dupa tonele de bomboane, ciocolati, simaistiueuce-uri bune de mancat.
Ce vreau anul acesta de la tine, stimabile Mos Craciun? Ai observat, iti spun stimabile, toti ceilalti te agata ca pe o curva-n gara "draga moshule...adu-mi si mie"...de cand esti "draga" cu ei?
Da, stiu, vei spune ca te indragesc copii, ei bine, cati dintre ei iti mai scriu an de an? Si cand zic "scris" ma refer la o coala alba si la un creion/pix/stilou, nicidecum la un sms, un mms, un mail, un mass...etc.
Am auzit ca ti-ai tras computer...ca sa...mearga treaba mai usor...stiu, am inteles. Posibil ca exista "one milion requests pending" la care elful informatician, responsabil de IT raspunde zilnic, in speranta ca drogatul ala de Rudolf o sa lase prafurile, si-o sa se apuce calumea de antrenament, ca sa nu va faceti iar de ras in comparatie cu roshcovanul ala inventat de coca cola care reuseste cumva an de an sa satisfaca necesitatile copiilor obezi din toata lumea.
N-a fost intentia mea sa te critic, m-a luat gura pe dinainte, stii bine ca te iubesc, te respect si iti sustin cauza.
Inca te dau exemplu cu trucul cu papusile alea doua de sub brad. Habar n-am cum ai facut-o!Eram cu ochii pe ei, pe parinti...le studiam fiecare miscare...n-au iesit din bucatarie, mai ales ca incercau sa-mi faca soldateii din painea cu unt... Apoi...le-am gasit...amandoua, mici, rozalii, sub brad, cuminti.
Nu ti-am spus niciodata mosule, erau cele mai urate papusi pe care le-am vazut vreodata...Cred ca din acest motiv ne-au placut atat de mult. Ne gandeam ca toate celelalte papusi frumoase au admiratori, pe cand ele...doar pe noi. Sora-mea s-a speriat putin de ochii lor, dar am prins-o de mana! "Taci!"
In toti ceilalti ani, ai continuat sa apari...cu urme in zapada de pe balcon, cu urma nasului turtit de geam, si chiar l-ai infruntat pe tata cand ne-a spus ca "mosul n-are ce cauta anul asta p-aci, ca-i rup picioarele".
Ai vazut, odata cu trecerea timpului ti-am dat lista cu variante de raspuns, a, b, c, toate variantele de mai sus, niciuna, variante aleatorii... nu ti-am ingreunat deloc...sania. Tu stii cat de lunga ti-e...barba...si cat poate ea...duce.
Am sapte zile la dispozitie, si tu la fel (ah, era sa-ti spun draga moshule) eu aici in Bucurestiul gri si prea aglomerat, tu acolo in casuta ta de la capatul lumii, timp in care sa ne gandim, eu la lista, tu...la ce merit, sa-mi aduci :)
Oricum livrezi miliarde de cadouri, eu trebuie sa ma decid ce-mi doresc.
Aici vroiam sa ajung. Habar n-am ce-mi doresc.
M-am sfiit sa-ti spun din prima, stiu ca odata cu trecerea anilor ai calatorit cu renii si sania incarcat de cele mai perverse cadouri, si n-as vrea sa-ti solicit imaginatia, nu sunt genul.
Stiu foarte bine ce n-as vrea sa-mi aduci, si poate daca fac o lista cu toate lucrurile pe care nu mi le doresc, ce ramane...e un posibil cadou, dupa metoda noastra : a, b, c, d, imi bifezi tu, ca in fiecare an, ce-mi aduci.
Nu stiu stimabile Mos Craciun, zau, nu-mi da prin minte nimic...

Las lista deschisa?

Ce zici? Batem palma?







P.S. Ce sa-i cer mosului??? Aici aveti link catre ceva extrem de reprezentativ pentru acest articol.

marți, 16 decembrie 2008

Povestea dietelor ; cum slabesc?Ana sau Mia?

Am evitat sa deschid acest subiect... Credeti-ma, o fi el popular, insa este unul epuizant.
Cum slabesc? Care e dieta potrivita?Cate calorii?Lupta impotriva kilogramelor... Intrebari obsesive ale persoanelor care isi doresc cu disperare sa arda surplusul de greutate...
As vrea cumva sa ajut aceste persoane...si poate ca impartasind povestea mea, aduc un beneficiu celor care nu stiu incotro sa se indrepte.
Cum ajungem supraponderali? Bine, sa nu exageram, ne vedem in oglinda mult mai plinute decat suntem. Oglinda minte! Oglinda este reflexia subconstientului! Cantarul spune intotdeauna adevarul insa....
Cu un program deloc flexibil, munca de birou, pauza chinuita de masa, si bineinteles totala dezorganizare zilnica, am ajuns si eu intr-un an sa pun...pas cu pas vreo 10 kilograme...distribuite (cum altfel) pe abdomen, solduri, fund si piept...
Sunt o tipa micuta de inaltime, am 163 cm, deci rotunjimile nu mai erau de mult apetisante...
N-as fi crezut niciodata ca imi voi chinuii mintea cu diete si regim, dar dupa o vara cu mult soare, plaja, si prea multe trupuri frumoase, am decis: e timpul sa tin dieta!
Am inceput sa bat internetul in lung si-n lat, forumuri, discutii cu persoane avizate... Sport, cat de cat...si salate din belsug... Programe fixe si infometari...
Dupa doua luni chinuite am ajuns sa am aproape 14 kilograme peste ceea ce-mi doream eu....Dezastru!
Greutatea fusese ultimul lucru pe lista de ingrijorari, avusesem 45 de kilograme din clasa a 9-a! Iata-ma la 58!
Am aterizat pe eva.ro, sectiunea dieta citind si comentand tot... Apoi s-a deschis un topic "pro ana sau mia?" si eu am fost cel mai insensibil critic la adresa fetelor care-si plangeau boala. Ana insemnand anorexie si mia - bulimie.
Curand insa problemele mele de greutate au fost incununate de probleme de sanatate... iar tinta mea era sa scap de kilogramele care-mi ingreunau existenta.
Nu stiu cand m-am decis sa incep postul negru. Stiu ca mi-am spus "orice ai manca se va depune, ai nevoie de un restart".
Am luat decizia sa tin un post detoxifiant de 10 zile. Fara mancare, in totalitate.
Aveam nevoie de un consult medical, si de multa odihna. Organismul meu urma sa intre intr-un fel de standby si sa se hraneasca cu surplusul de kilograme, toxine, si sa-mi schimbe complet modalitatea de a ma alimenta si perceptia despre diete.
In paralel, fetele suferinde ma meditau, si imi erau alaturi. Cele pe care le criticasem.
Programul meu se manifesta in felul urmator: trezirea la ora 7, un pahar mare de apa cu supradyn (efervescent, continand minerale si vitamine), programul de munca de 8 ore, in cursul zilei consumand 1-2 litri de apa. La orele 19:30 eram in pat, dupa un pahar cu suc proaspat stors de portocale. In fiecare zi schimbam sucul alternand intre portocale, mere, telina, morcovi sau rosii.
Primele doua zile au fost ciudate, usoare ameteli, si oboseala accentuata.
Din ziua trei, am inceput sa plutesc. Toate simturile mi se ascutisera, in special cel al mirosului. Aveam o energie iesita din comun, cu toate acestea insa incercam sa dorm peste 12 ore...
In ziua 9 am gatit. Foloseam ingrediente in cantitati normale, analizate dupa miros si vaz. Nu am mancat eu, erau pentru co-locatarii mei :)
Dupa ziua 10, prima masa urma sa insemne...un fruct. Am ales: kiwi. Unul mic! Mic, dar mare...pentru stomacul meu instrainat de alimente. L-am mancat incet, deloc infometata, m-am simtit brusc plina, ca in vremurile apuse dupa o masa copioasa.
Am inteles ca fusese bine sa ma opresc dupa 10 zile, altfel riscam sa nu mai vreau sa mananc niciodata.
Am slabit 5-6 kilograme in 10 zile. Ajunsesem la aproximativ 50 de kilograme, tintind spre 45!
In timpul postului n-avusesem voie sa fac efort fizic...asa ca dupa post am inceput sportul.
Aveam winsor pilates si tae bo with billy blanks pe doua dvd-uri. Zilnic, 40 de minute de pilates, si 30 de minute de tae-bo. Dimineata si seara.
Ce mancam?
Inafara de faptul ca aveam un tabel de calorii al tuturor alimentelor posibile lipit de frigider, citeam etichetele tuturor produselor inainte sa le iau din raft si sa le salt in cos. Gatitul insemna fiert sau crud.
Uleiul si zaharul imi iesisera din reflex. Painea la fel. Fructele devenisera cele mai bune prietene ale mele. Apa!!! Eu nu consumasem apa de mai bine de doi ani. Sangele meu era imbinat de suc acidulat.
Trei mese pe zi. Indiferent cat de aglomerat era programul meu, puteam sa-mi dedic 30 de minute dimineata pentru a-mi prepara micul dejun. Pranzul era la fel, preparat de mine, o salata, o bucata de carne fiarta, o branzica degresta...ceva cu vitamine, proteine, si echilibrat totusi.
Stiu, insir de fapt o dieta...nu-i asa, credeti-ma.
E drept, stomacul meu nu mai suporta la propriu toxine din alimente, ma schimonoseam numai cand simteam miros de mancare grasa.
In plus eram motivata de kilogramele care continuat sa se dizolve. Sportul imi dadea o energie nemaipomenita. Mancarea imi parea mai gustoasa. Oglinda incepea sa ma iubeasca!
Cateva luni am mentinut acest ritm.
Dupa o buna perioada de timp, am fost curpinsa de o panica "DACA ma ingras?".
Desi aveam toate semnele unei vieti echilibrate, mancam indeajuns, gateam bine, parca nu mai era motivant.
Aveam 46 de kilograme... cand am inceput sa.. ma tem de mancare.
Mancam normal. Ajunsesem sa pot manca la restaurant, odata de doua ori pe saptaman, chiar si o fripturica... Sportul si restartul dat corpului meu imi mentineau arderile intense.
Marturisesc ca am petrecut aproximativ doua-trei luni cu spaima-n suflet...apeland la ... pastile laxative. N-as fi vrut sa devin mia (sa provoc voma intentionat) doar din teama sa nu ma ingras. De fapt nu aveam pofta de mancare, iar ceea ce mancam, era urgent eliminat...
Am ajuns la 44 de kilograme. Le-am mentinut o perioada destul de lunga, am ajuns sa sarbatoresc un an de cand ma apucasem de slabit...cu un minus destul de relevant.
Unii s-au speriat. Eu eram insa in apogeul multumirii de sine.
Dupa un an de zile, greutate mentinuta...soarta a facut sa ma confrunt cu o serie de greutati. PE plan personal, si chiar profesional.
Mi se spusese..."ai sa-ti consumi resursele fizice". Cand resursele psihice sunt epuizate, cele fizice compenseaza. Ei bine, ale mele...erau consumate...majoritatea din excel de sel si de buna voie.
Intr-o perioada de cateva luni (extrem de dificile) am ajuns...la infricosatoarea greutate de... 40 de kilograme!
Aratam infiorator! Pana si mie imi era teama sa nu ma frang...sa nu ma ia vantul, sa nu...dispar pur si simplu...
Ce folos ca citisem toate cartile despre nutritie, ca stiam toate caloriile pe din afara, ca aveam mintea imbibata in modalitati naturale de hrana, ca exercitiile fizice fusesera benefice, daca atunci...organismul meu refuza sa mai lupte, pentru ca eu il adusesem...la limita!
De la complimentele de genul "ce misto ai slabit" la intrebari indiscrete "esti bolnava" si in ultima instanta la acuzatii "se drogheaza!".

Acum, azi, si poate si dupa cele "Cinci kilograme de septembrie" ma simt bine. Am temeri in ambele extreme...kilograme puse, sau kilograme pierdute.
Kilograme!

luni, 15 decembrie 2008

Pisica cu Sapte Vieti

Banuiesc ca despre Nemo stiti cu totii, insa cati dintre voi stiu despre Seven?

Prin iunie '007 intr-o zi frumoasa, dupa o noapte ploioasa, de fapt dupa o vijelie care inundase strazile capitalei, ne bucuram de soarele caldut, afara, in fata Mediafaxului, fumand o tigara.
Una dintre colegele mele apare cu un ghemotoc murdar, o chestie blanoasa, urata si plina de noroi, ce parea (doar daca priveai atent) a fi o pisica, mica-mica.
O colectase din mijlocul unei intersectii, de sub masina, in plin trafic, minunandu-se ca a scapat cu viata, odata, datorita furtunii din seara precedenta, a doua oara, dat fiind traficul din capitala.
Mi se dusese buhul ca sunt obsedata de pisici, asa ca eu am fost prima interogata: "Nu vrei o pisica?"
Mi-am calculat mental sansele ; aveam deja un motan negru de doi ani, un gagic care ameninta ca ma paraseste daca mai aduc vreo pisica, si uitandu-ma la mogaldeata din bratele colegei mele...nu-i dadeam prea multe sanse de supravietuire. Avea nasul mucios, parea ca nu se mai opreste din curs...Ochii lipiti rau, si colcaia de purici...Arata deprorabil...
N-am putut insa sa nu-l...hranesc. L-am apucat de dupa ceafa, l-am asezat intr-o cutie de carton, si l-am dus in subsol...unde l-am baricadat cu cateva carpe vechi, pana i-am adus un plic de carnita pentru pisici.
Cred ca dupa miros...a venit...ca de vazut, nu reusea, si a infulecat disperat totul.
"Daca mananca, inseamna ca nu e chiar asa bolnav" mi-am spus.
Pana la finalul zilei ma decisesem ; "il iau acasa, il spal, deparazitez, hranesc, vindec, si-l dau cuiva, ca dupa ce-l fac frumos, o sa am cereri"
Am rezolvat si cu obiectiile...de acasa, greu intradevar...insa mogaldeata era la mine, langa pat, proaspat spalat, deparazitat de 3 ori, despuricat, cu burta plina, dormind dus...
O saptamana mai tarziu, dupa zile la rand de cabinet veterinar si injectii, motanul gri era vindecat...si adorabil.
"La ce pneumonie am vindecat, mai are doar 8 vieti" mi-a spus doctorita tanarului cenusiu.
Aveam cereri de adoptie, dar nu mai aveam...tragere de inima sa renunt la el.
Era al meu! Si i-am spus Seven...cause Seven is bigger than Six, and Seven , Eight, Nine" (era o gluma)
Am devenit mamica pentru a doua oara :) Al doilea copil insa era un mic demon cenusiu. A devenit repede rasfatatul casei, si extrem de constient de asta...Toate jucariile devenisera ale lui, mancarea lui Nemo era evident degustata din plin, dar n-aveai cum sa nu-l iubesti deoarece stia sa iti intre pe sub piele, sa dea pupici, sa ia pozitii dragalase, fara sa-i poti rezista...
In primavara lui '008 (dupa mutare) am decis ca doua pisici intr-o casa...mica...nu e tocmai o miscare inteligenta, asa ca...Seven a fost adoptat, de Vali.
M-am prins destul de repede ca de fapt pisica se nascuse pentru Vali, la doua zile dupa mutare, nu ma mai cunostea...Devenisera stapan si motan, perfect compatibili.
De ce scriu eu despre Seven acum?

Sambata (13!) , Seven, stimabilul, devenit motan in toata regula...chiar cu dor de...dragoste pisiceasca, a mai scapat de-o viata (din cele noua).
Cum?
A sarit de la ...etaj. Etajul... zece!
A fost recuperat de indata, de jos, din gradina, si parea ca in afara de o sperietura grava n-are nimic rupt, la o prima verificare.
Apoi...o dara...de sange...
Ne-am speriat, l-am dus de indata la clinica. La aceeasi, din tineretea-i.
Primul diagnostic n-a fost deloc optimist ; hemoragie interna, o coasta rupta, posibil sa-i fi penetrat plamanul...urma a doua zi radiografia.
Dupa o noapte de spitalizare, nedormita de noi, cei de-acasa...(el sub sedative), Seven a fost dus la radiografie care a reliefat urmatoarele: nici o fractura! stern dislocat, coasta fisurata.
Seven s-a intors acasa, putin ametit, cu labutele incatusate de leucoplast si branule in ambele.
Era vesel ca e acasa. Si-a pupat stapanul, si-a cerut mangaierile, s-a tolanit cu greu aproape peste tot torcand zgomotos...
Inca cateva zile de antibiotic, si va fi tinut sub supraveghere...insa a devenit... pisica cu sapte vieti.

Noi, toti, suntem recunoscatori ca il avem pe Seven!

joi, 11 decembrie 2008

Ce (cum) ar fi fost daca...

Intrebarea asta bantuie probabil mintile multora dintre noi, in diverse ipostaze. Nu e o intrebare pe care sa ne-o dorim, a ajunge la ea atrage cu sine multe regrete.
Si totusi...nu v-ati intrebat niciodata, ce-ar fi fost daca...(si aici las continuarea la latitudinea fiecaruia dintre voi).
Nu sunt deloc genul de om care sa priveasca in urma si sa regrete...Am spus intotdeauna "mai bine sa fac, si sa regret, decat sa nu fac, si sa regret" dar nu imi pot abtine imboldul de-a privi in trecutul nu foarte indepartat si de-a incerca sa ma intreb "ce-ai schimba Cristina?"
De cele mai multe ori imi dau raspunsul "Nu vreau sa schimb nimic, toate-au fost trimise cu un scop, indiferent cat m-au afectat".
Mi-am promis sa nu mai fac articole lungi, asa ca initiez o (noua) retrospectiva, cat mai la obiect posibila:
Ce-ar fi fost daca...n-as fi plecat niciodata din Baia Mare? Mi-as fi luat un job acolo, o chirie?Sunt extrem de curioasa ce as fi facut...pentru ca (iertat sa-mi fie snobismul) azi nu-mi pot inchipui sub nici o forma, o existenta a mea acolo, alaturi...de ...cineva?!
Automat daca nu as fi plecat, ultimii mei cinci ani nu ar fi existat, deci, niciunul dintre oamenii momentan participanti la existenta mea, n-ar fi fost prezenti...Deja regret...
N-as putea sa nu fi cunoscut vreodata toti acesti oameni!
Cum ar fi fost daca mi-as fi gasit prima chirie, singura, in garsoniera sinistra din Dristor? N-as mai fi iesit niciodata din casa de teama ca "tre sa-mi infig mobilul in dos ca sa nu mi-l fure" (l-am citat pe cel ce ma sfatuia prietenos referitor la zona). M-as fi imprietenit cu vecinele tiganizate, si azi as fi ascultat copilu' salam si-as fi purtat cercei rotunzi suflati cu haur, in fata scarii suipand seminte?
Nici macar ipotetic, nu-mi pot imagina ce ar fi fost daca n-as fi intalnit doi, trei oameni, care mi-au schimbat aproape complet conceptiile despre, prietenie, iubire, relatii, convietuire, daruire, credinta. Cei care au creat odata cu mine conexiunile necesare viitorului.
Cu sufletul trist ma intreb...cum ar fi fost daca bunica mea n-ar fi plecat in Rai?Aici imi pun obsesiv aceasta intrebare si imi doresc cateodata sa dau timpul inapoi... Cum ar fi fost daca as fi avut inca, acel loc de basm la care sa visez vara dupa vara, sau Craciun dupa Craciun? Ma pierd putin cu firea...Dumnezeu nu vrea sa stiu cum ar fi fost daca...
Ce-ar fi fost daca n-as fi invatat lectia orgoliului, a umilintei si a iubirii? As mai fi fost eu cea de azi?As fi inteles oare ca sufletul poate fi strivit intr-o secunda?
Cum ar fi fost daca n-ar fi fost...Nemo? Ghemotocul meu blanos, pufos, iubitor, mieunache, miaunescu!
Ce-as schimba? Cate din cele ce-au fost, sau n-au fost, le regret azi? Daca iau o coala de hartie si desenez cate o floare pentru fiecare eveniment marcant, ele se vor imbina, se vor atinge, vor deveni un buchet...incomplet daca le rup coditele, incomplet daca le smulg petalele, incomplet daca se ofilesc florile...si n-ar mai fi deloc buchet daca eu nu le-as fi desenat una cate una.
Invat uimita ca generam viitorul traind in prezent. Ca trecutul se lipeste disperat de memoria noastra pentru a scrie istoria amintirilor. Dar trecutul este neputincios. Din acest motiv suntem si noi neputinciosi in ceea ce-l priveste...
Suntem intradevar construiti de tot ceea ce ni s-a intamplat, de tot ceea ce am trait, avem inmagazinate bucati din sufletele oamenilor cu care am interactionat. Dar daca ei n-ar fi existat?
Ce-ar fi fost atunci?

Devoted

De fiecare data cand trec pe langa parcul Izvor incerc sa vizualizez seara concertului...
Zi calda (sper) de mai, adrenalina pulsandu-mi prin vene, arandu-mi prin piele pana spre orgasm.
Numar zilele, cu matematica mea stricata, stiu cate au trecut, stiu cate au ramas, stiu ca o sa am bagajele pregatite pentru Sofia, imediat dupa concertul de la noi.
Inca n-am decis nimic referitor la concertul din Budapesta... Sa fie trei concerte Depeche Mode vara asta?
Ma rog in gand ca toti fanii prezenti sa fie la fel de frumosi ca acum trei ani. Trebuie sa existam pentru ei! Sa le oferim si lor o seara pe masura muzicii care ne-o daruiesc de-atata timp!
Imi pun mintea la treaba pentru o costumatie personalizata, special pregatita pentru concert... Aveti idei? Va rog, un stat?!
Cateva ore, ale unei singure zile, in Romania, voi exista in stil Depeche Mode. Alaturi de toti ceilalti...
Visez inca putin:
- mi-a fost dor de voi baieti! hai sa va pup!
- ce cantati in seara asta? uite cata lume a venit sa va vada, sa va auda...
Ii vad, razand transpirati, spre public.
"good evening Bucharest!"

Lumea mea prin ochii lor, sau lumea lor prin ochii mei? Cuvintele care au descris fiecare gura de aer respirat cu sete...

Now let your mind do the walking
And let my body do the talking
Let me show you the world in my eyes....

miercuri, 10 decembrie 2008

Nemultumiri de moment

Ce ma nemultumeste?

Aglomeratia din oras! Incredibil! Nu credeam sa ma mai surprinda vreodata multimea din Bucuresti. Pardon, gloata!Turma! Vreau sa urlu si sa-i bat pe toti!
N-am mai mers cu metroul de ceva vreme...insa nu ma asteptam la o debandada de asemenea proportii.
La Unirii, n-aveam nici carte sa citesc, asa ca ma uitam tamp, mancand o merdenea. Urc in tren, bag nasu-n fular. In stanga doi racheti, vorbeau pi dulshili grai, mari cat bradu, fetze de recuperatori. Ridic ochii spre ei...ii plec repede...In dreapta doua fufe. De vreo cinspe' ani. Ascultau manele pe telefonul mobil, si trageau ochiane rusnacilor. Scartaia maneaua de-mi spargea timpanele. Ele plescaiau guma si chicoteau clipind stupid din genele cu prea mult rimel.
Tineau telefonul in aer...sa "destinda" atmosfera. N-aveati casti toantelor? Dati banu (sau platiti in natura) pentru telefoane ultima generatie, da n-aveti o suta de mii pentru o pereche casti?
Ghinionul meu tinut trei statii. Clar ca adi de vito n-are organe genitale. Altfel nu-mi explic guitzatul trist.
La intoarcere, tot trei statii, aglomeratia era de ordinul science fiction. Ma asteptam sa cedeze trenul.
De la Unirii I la Unirii II am facut 20 de minute. Pasi mici de chinezoaica chinuita pe tocuri de 10 centimetri. Oameni, oameni, oameni! Ma uitam dupa un chip frumos...Nici vorba!
Gata, nu mai sustin ca traiesc in Bucuresti. Traiesc in Romania. Orasul Romania. Capitala a devenit locuita de 20 de milioane de romani. Toti s-au mutat aici. Periferia e pe la Satu Mare. Centrul e la kilometrul 0. Avem cartiere gen Alba Iulia, Iasi, Craiova...
Mergeam pe strazi cu ochii in vitrine..."Las' ca ajung eu acasa, si scriu de toti astia, uratii, nesimtitii, ma descarc!"
Ajung la pasajul Universitate. E renovat. Frumos. Nou, luminat, alunecos, un brad in mijloc si colinde rasunand. Colinde d-ale mele, de la Marmu. Vine Craciunul! Am renuntat la frustrari pentru cateva clipe. Sa fim mai buni. "Nu te muta de-aici, ca tot aglomerat o sa fie" mi-am zis.
Am grabit pasul spre casa, cu drag ca ma ascund in locul meu cald si frumos.
Ajung.
N-am caldura!Au oprit-o!De ceeee??? Afara e cel mai frig! Am bagat iar caloriferul electric in priza...
Bine macar ca am apa calda! Macar atat...

Obsesiile sentimentale

Vreau sa tratez acest subiect delicat, poate cu ajutorul celor ce ma citesc, gasesc explicatiile necesare celor afectati...
Intial ma gandeam sa scriu despre obsesiile omenesti, dar ar fi prea multe, divizate si analizate n-ar mai focusa atentia pe ceva cu adevarat important: obsesiile sufletesti/sentimentale.
Cati dintre voi au trait la un moment dat o obsesie de genul acesta? Cati au constientizat-o si cum am depasit-o? Obsesie sentimentala, fizica, psihica, dramatica...
N-ar fi tocmai ortodox sa incheg un clasament al acestora, dar pot sa le amintesc pe cele mai des intalnite:
Obsesia adolescentina (asa o numesc eu) - prima dragoste. Se concretizeaza de indata de devenim capabili de sentimente. Uneori subiectul acesteia este o himera, un rock-star, o vedeta de film, un autor, insa fiecare element al obsesiei adolecentine este piesa a unui mare puzzle.
Nu este un microb puternic deoarece are menirea de-a chinui un suflet tanar cu mare capacitate de regenerare. Daca prima dragoste ramane ca o amintire amuzanta, depinde doar de puterea mentala a adolescentului. Latura morbida (din cele intamplate in ultimii ani) transforma o pasiune de acest gen intr-o drama (uneori) datorita emotiilor alimentate in exces...
Sa ramanem totusi cu o impresie de eveniment natural si sa cocluzionam ; fiecare dintre noi are o prima pasiune/dragoste/obsesie. De obicei acestea ne definesc capacitatea sentimentala de mai tarziu.
Obsesia perfectiunii - relatia perfecta. Intregul univers se concentreaza pe capacitatea umana de-a emite si recepta sentimente... Cei afectati de obsesia perfectiunii sunt vesnic neobositi, avand resurse inepuizabile de optimism si sperante. Relatia ta e perfecta, sentimentele tale sunt cele mai profunde, modalitatea ta de iubire este unica si irepetabila. Constientizata sau nu, aceasta obsesie devine un reflex al personalitatii noastre. Bineinteles, tindem cu totii spre propria perfectiune, si asta nu a afectat niciodata pe nimeni. Eu vorbesc despre delirul neimplinirii, suferinta infometata de a atinge orgasmul divin. Cei afectati au de strabatut etape puternice: nimeni nu este suficient de bun pentru a le impartasii sentimentele proprii? Cine iubeste mai mult intr-un cuplu? Cine iubeste mai frumos? Entuziasmul tine putin, frica de normalitate sufoca referentul, si intr-un final atinge apogeul egocentrist: nimeni si nimic nu merita ofranda mea sentimentala!
Obsesia fidelitatii - gelozia. Ca si in cazul celor mai sus mentionate, daca tinem cont de dozajul administrat suntem in siguranta. Cealalta extrema; gelozie, posesivitate, lipsa de incredere. Pacientii pot cu usurinta sa isi afecteze functiile cerebrale. E o boala pana la urma. Cu cat partenerul este incatusat, suspectat, verificat, controlat, testat, cu atat gelozia este alimentata. Nevinovatia partenerului e doar o chestiune de timp in mintea suferindului. Pana la urma va ceda! Si asa se si intampla!
In opinia mea cea mai importanta...ramura (sa-i zicem asa) e obsesia iubirii (neimplinite). Nu-mi permit sa-mi dau cu parerea despre pacientii suferinzi...pot doar sa intreb acum publicul: cati dintre voi ati trait o obsesie sentimentala de acest gen? Innebunit, suferit, suflet sfasiat, durere nemarginita? Si pur si simplu NU poti sa treci peste. E un blocaj emotional. Ati epuizat toate argumentele logice, ati analizat toate argumentele mai putin logice, v-ati lasat cunostintele si prietenii fara cuvinte, si cu toate acestea...o simti...e acolo, vie, ca niciodata, pulseaza in venele tale...intre tample, coborand incet spre piept, unde stii...daca ajunge, esti ca supus la electrosocuri. Nu exista motiv, cauze, urmari, contraindicatii. E un fel de zona crepusculara a ratiunii...
Duce intr-atat de departe incat justificarea "iubesc" suna fad. Ajunge sa-si supuna/subjuge pacientii intr-un asemenea hal incat acestia nutresc ura pentru sine, dar iubire pentru himera. Da, corect mentionat himera. In momentul in care ne-am infectat cu obsesia iubirii, de fapt obiectul adoratiei noastre nu exista. Ii alocam inteligenta, suflare, minte, verticalitate, chiar si un comportament autoimpus de subconstientul nostru. Totul pentru a persista in obsesie...
Sacrificiile unei iubiri obsesive nu au finalitate, nu au ratiune, nu au limite... din pacate.

Am scris ceva mai inflacarat despre aceasta ultima...forma obsesiva. Ce e mai dramatic? Sa fi suferit de ea? Sa nu fi suferit de ea, dar sa stii ca esti in pericol? Sa nu gasesti o cale de iesire? Sa se profite de situatie?
A nu se intelege gresit. Cred in puterea iubirii. Cred ca oamenii ajung sa se iubeasca frumos, sa imparta binele si raul impreuna...Obsesia iubirii apare ca forma justificativa. Nu ti se impartaseste iubirea transmisa initial, nu s-a concretizat ceva in care ai crezut, cauzele sunt multiple. Ideea e ca o suferinta de acest gen, transformata in obsesie, ajunge sa traumatizeze si sa afecteze de la fizic la psihic pacientul.
Ar trebui sa ofer solutii? Orice as spune suna a basm, cititorii afectati vor analiza prin ceata spusele mele si probabil nu au suficienta energie sa lupte pentru a le intelege.
Puterea sta in noi. Salasuieste in noi. Resursele umane sun inepuizabile (am mai spus-o) si autosugestia face miracole. Ca in cazul Alcoolicilor Anonimi, important e sa decidem directia. Sa fim convinsi de ea.
Imi aduc aminte de replica din Trainspotting : "I chose not to choose life!"
Abordand o explicatie oarecum mistica spun ca ceea ce ne e scris n-are cum sa fie evitat.Ni se dau puncte de reper pentru a mentine traseul vietii, insa noi suntem judecatorii supremi. Daca faramitam aceste experiente si trairi, le analizam (chiar si cu ultimele resurse) si reusim sa tragem concluziile potrivite, cred eu, in fiecare dintre noi se afla suficienta vointa, si capacitatea aferenta depasirii unei obsesii...

Been there, done that!

marți, 9 decembrie 2008

Ati auzit de criza financiara?

(din punctul meu superficial de vedere)
Se pare ca metoda mea de totala dezinformare nu prea da roade. Ma ascund de televizor, nu citesc presa, iar pe partea de online prefer sa pierd timpul pe bloguri aberante de frumusete si umor decat pe blogurile celor ce se dau atotinformati.
Lumea tipa sus si tare ca e criza financiara. N-ar trebui sa vorbesc despre subiecte total pe dinafara ariei mele de cunostinte nu?
Eh, nu-mi place nici sa fac/spun ce trebuie, pentru ca asta inseamna ca ma supun anumitor reguli sociale.
Am retinut urmatoarele: e criza, oamenii sunt concediati, piata valutara/monetara a luat-o razna, bursele au sarit in aer, piata imobiliara e in mare cadere, se inchid fabrici de masini, mari companii internationale in prag de faliment.
Ce pot sa spun in situatia de fata? Vine sfarsitul lumii? Sau: get the fuck outta here!?
Nu cred in criza! Nici in finante.
Oameni concediati? Cand n-au fost? Ca nu s-a facut focus pe situatia anagajatilor versus somerilor niciodata e altceva. Ca patronii prefera sa-si justifice libidiniosenia cu criza financiara? Ca n-o sa avem prime de sarbatori din cauza "crizei"? Pffff...povesti!
Piata valutara/monetara. Din nou, am retineri sa ma exprim...Imi vine sa rad in hohote! Stiti ce zic? Sa dea domle' drumu la fabricile de bani. Puneti nenica masinile si tiparnitele de print in functiune. Nu sunt bani destui?Faceti altii! Sau..legalizati prostitutia si traficul de droguri. Asta le rezolva pe toate!
La partea cu burse/banci, chiar nu ma bag. E un domeniu despre care chiar n-am nici cea mai vaga idee de aberatie. As vrea sa aberez pe langa acest subiect, dar chiar am retineri.
Piata imobliara! Oh, da! Am orgasm! Ma tin de nas si de gura acum, sunt o doamna, n-as vrea sa le urez apartamente la sfert de pret si chirii indopate in dos! Cat credeati ca o sa cresteti preturile? Sa va fie de bine fratilor! Sa va dati cu capul de bordura! Sa nu cumpere nimeni, sa inchirieze tot mai putini!
Fabricile de masini? Asta inseamna ca planeta se ecologizeaza! Eu in locul celor care construiesc biciclete as aprinde lumanari la biserica!
Companii internationale in prag de faliment? Oh well...shit happends! Ne focusam pe someri? Sau dam restart firmelor de apartament?
Am tratat superficial acest subiect? Stiu!
Oameni buni, mi se rupe sufletul sa vad cate un antreprenor cu credinta-n mass-media care isi teme afacerea. Clientii nu mai merg in vacante, contractele scad, populatia negociaza la sange, toti tin galbenii sub saltea.
Pana si curvele investesc in aur, certificate de trezorerie, banci, de frica crizei... chipurile. Daca am avea totusi curve atat de destepte n-am mai fi un popor atat de indobitocit...
Sa inteleg asadar ca aglomeratia asta panicata se cheama criza financiara? Ca stam cu banii la saltea si plangem ca nu ne mai putem lua masini de lux?
Ca ne plangem in pumnii incatusati de ceasuri de aur colapsul burselor? Ca marile corporatii constipate incep sa grohaie de spaima? Ca se va micsora comisionul de zeci de mii de euroi la case si proprietati?
Nu-s deloc afectata de criza. Bancile la care am rate n-or sa-mi mareasca dobanda ca am contracte destepte! Daca dau faliment cu atat mai bine, scap de-o cocoasa.
Chiria mi-e in valuta, dar ii fac fata, nu e un stres! Daca e sa-mi cumpar casa, o sa profit chiar de toata tevatura din imobiliare.
Masinile nu-mi plac!Cu cat mai putine, cu atat mai liber pe strazile arhi-imputite si poluate! O sa se scumpeasca benzina si motorina? Mergem pe ulei de la macdonalds...
Probabil ca percep eu agonia mondiala ca o floare la ureche... posibil ca-mi pasa de stratul de ozon, de animalele chinuite, de copii orfani, de holera si alte maladii...

Dar nici intr-un caz de finante!


Make love, not war :))

luni, 8 decembrie 2008

Oldies but Goldies

Am iesit in club... nu in orice club, ci intr-unul legendar...A.
N-am mai mers in A de vreo doi ani, ultima oara mi-am pierdut cercelul, la o pleata rockereasca... aveam si parul prea lung, si vreo 15 kilograme in plus.
Viata mea de cluburi n-a fost niciodata una prea incarcata, insa daca ieseam prin Barfly, El Comandante, Berarie, si chiar Club A, o faceam o data la doua, trei luni, si era foarte bine.
O noapte epuizata prin dans si socializare e chiar recomandata pentru o iesire din cotidian.
Club A imi aminteste de perioada mea "novice" in Bucuresti. Alti oameni, alte timpuri, primul meu salariu castigat si cheltuit intr-o singura seara...
Cele mai transpirate dansuri, ziua mea, si sampanie cu fetele. Odata chiar l-am ars cu tigara pe Cabral, din cauza de aglomeratie. A fost foarte amabil, in pofida ranii.
De vreo doi ani insa n-am mai calcat pe-acolo...desi obisnuiam aproape saptamanal in primul meu an de capitala. Punea Mircea muzica, martea si joia, era plin de "istorie" locul, dansam cu Lia pana bulbucau toti ochii, era amuzant, necunoscand totusi perioada de glorie a locului.
In ultimul an ('008) n-am fost atat de interactiva in plan underground...am calatorit pentru mine si suflet, iar de dansat, am dansat pe plaja...
Sambata, cand explodasera trotuarele cu oameni, era sarbatoare; au dat drumul la lumini, targuri de cadouri, patinoare, concerte, si alte comercialisme traditionale...am decis si noi sa ne incercam norocul in "baia de multime".
Nimic nu parea ideal (pro going out), nici traficul, nici plimbarea, nici carciumile...nu pareau ademenitoare.
N-aveam musai chef de club, dar parca nici sa "nu mai fac nimic" nu-mi ardea.
Initial am incercat in Barfly, am sunat cativa oameni, asa pe nepusa masa, "hai la un pahar de vorba". Se pare ca articolul meu de popor obosit, s-a confirmat, si-am primit mai mult amanari, din cauze de ... epuizare...
Nici Barfly-ul nu mai e ce-a fost! O fi el mai mare, mai aerisit, insa mi-a lasat o impresie trista...
Toate mesele rezervate, oameni cu fetzele "de sarbatoare" si muzica neinspirata... Am zis pas!
"Hai in club A"
Initial am strambat din nas... "am auzit ca s-a dus pe apa sambetei". But what the fuck? N-aveam nici o alta optiune de club, si nici nervi de-a incerca pe propria-mi piele vreun loc fandosit si plin de ifose.
Am ajuns intr-un alt club A decat ma asteptam. Unul renovat, mai curatel, si mult mai incapator...la o prima vedere.
Trei lei intrarea... ok:)
Socul meu a fost altul...oamenii...omuletii...pustanii...nici nu stiu cum sa-i numesc!
In opinia mea...EU sunt un copil...razgaiat si tolomac!
Nu as exagera daca as spune ca media de varsta (exceptand femeile de serviciu si baietii de la paza) era de 18-19 ani?!?
N-am nimic cu oamenii, pardon, copii, n-am iesit sa studiez mimici tampe, ci sa dansez si sa beau tequilla...
Cu jena declar ca m-am simtit...babaciune... trecuta, ofilita, nepotrivita locului...
Jena a fost incalzita de primele shoturi, si datorita muzicii...de alta data, m-am relaxat. In fond, aveam chef de dans.
Alta data probabil m-as fi simtit privita, un flirt, o poticneala la bar, o fatza cunoscuta, ceva. Acum insa m-as fi simtit pedofila si chiar profitoare de inconstienta puerila :)
Nu de suparare, ci din pura intamplare, m-am pilit...destul de bine...Dupa doua-trei ore de transpirat pe ritmuri, am zis "cut".
Ni s-a atras atentia la coada la toaleta (mie si gagicului) ca "n-ai voie sa intri cu ea, daca totusi o faci, lasi usa deschisa"
Sa lesinam (eu eram mai aproape de senzatie) nu alta... "Avem noi fatza de oameni care o pun in WC la club A?"
Adica, doamna respectabila, platinata, si domn responsabil si matur :) grijuliu fata de betia subsemnatei... N-aveam cu cine domle!
Deloc jigniti, foarte transpirati, usor obositi (mai mult eu) ne-am retras la casele noastre, unde poa' sa intre cu mine la baie, sa ne jucam cu ratusca de cauciuc si facem baie cu spuma!Sic!

M-am decis sa trec la fuste scolaresti, jambiere si cordelute...
Am 24 de ani, e timpul!


P.S. Azi am cazut pe scari...mi-am rupt o unghie...teribil accident!

vineri, 5 decembrie 2008

Hei, Mos Nic?!

Am iesit azi dimineata din casa, am luat-o prin parc...de-a dreptul confuza, soarele stralucea, pasarile cantau vesele, o zi de primavara in toata regula. Miros de primavara!
In totala neconcordanta cu gandurile mele, de ghetute lustruite, diseara, in asteptarea batranului Nicolae.
Mos Nic, m-astept la oua de ciocolata, iepurasi de plus? Nici macar portocala "traditionala" n-o sa mai dea bine in soseta de cadouri...

Imi aduc aminte ca Mos Nicolae pentru mine era primul dar dintr-un lung sir. Intotdeauna venea mosul la ai mei acasa, la bunica, la tusi, si uneori la scoala. Cred ca as fi putut recunoaste cadourile chiar daca le-as fi primit toate odata, in fata blocului...pentru ca defineau foarte bine...autorul, pardon, mosul.
Acasa la ai mei venea cu cate ceva practic, o caciula set cu fular si manusi, un paltonas, o pijama. La tusi venea cu dulciuri. La buni venea intr-o pungulita mica, pe perna, cu nuci, mere, prune uscate, mentosane si intotdeauna o batista cu model de flori...
In rarele dati cand venea la scoala, aduce o nuia, si cate un caiet. Si toti copii primeau la fel...

Traditia cu pantofii...nu mi se pare tocmai inspirata, dar cred ca din aces motiv s-au inventat sosetele rosii de cadouri. Unele in versiunea gozilla chiar :)
Eu inca mai cred in mosul cu nuci, mere, si batistute...nu ma-ntrebati de ce...mi-a ramas in suflet.
Diseara n-am sa pregatesc ghetele din doua motive (fashion creep) ; cizmele cu toc sunt so last seson si celelalte sunt cizmele de moto(nu pot fi lustruite)...asa ca mosule, sau Easter Bunny, ce-oi fi, te rog, lasa-mi crema de ghete pe care mi-o doresc, in balcon...

miercuri, 3 decembrie 2008

Barbatii femeilor din raionul de cosmetice

Posibil ca s-a mai scris despre asta, s-au facut analize mult mai complexe, s-au gasit cauze si motive mult mai detaliate...insa eu vorbesc (ca intotdeauna) numai din proprie experienta.
Ce-mi place mai mult decat shopping-ul fara limite (de timp si finante) ? Imi plac fetzele barbatilor tarati prin marketuri de iubitele lor.
In general barbatii nu au pasiuni de genul cumparaturi, cosmetice, lenjerii...decoratiuni... Exista evident si exceptiile care confirma regula, insa despre metrosexuali sau gay vorbim numai de bine.
Am si eu starile mele de spirit...cateodata sunt chitita spre anumite produse, intru, cumpar, ies si nu pierd deloc timpul...Alte dati stiu bine ca nu duc lipsa de nimic concret insa-mi propun sa imi clatesc ochii ceea ce e evident o alta formulare pentru hai sa petrecem trei ore-n market.
Cum timpul a devenit un lux greu de pastrat, din ce in ce mai multi romani ajung sa faca cumparaturile noaptea. Laudat sa fie Realul din Dristor pentru ca ne ofera aceasta posibilitate! Probabil ca sunt si alte centre comerciale non stop in capitala, nu stiu eu de ele, asa ca frecventez ceea ce cunosc deja.
Intotdeauna mergem dupa cico spre miezul noptii, si ne intorcem dupa 2 cu trei sacose de nimicuri.
Asa m-am pricopsit cu Ludovic, cactusul meu. L-am vazut in raionul de plante decorative in marea lui familie spinoasa si mi-a placut la nebunie. Mi-am adus aminte de Sancho, celalalt cactus al meu, luat din Obor acum ceva ani...mic, pricajit si deloc pretentios. Datorita circumstantelor deloc favorabile ne-am despartit dupa vreo doi-trei ani de convietuire. Ludovic n-a prea dat semne de iubire, si-a infipt spinii subtiri in degetele mele la aproape toate incercarile mele de dragalasenie, insa eu stiu sa privesc sub aspectul lui dur, si l-am luat acasa intr-un final.
Sa revenim totusi la cei oropsiti de soarta - barbatii. De fiecare data cand ajung la raionul de cosmetice, sau decoratuni sunt sincera si-mi exprim dorinta de-a petrece extra timp pentru studiu de piata. El are optiunea de a-si savura minutele de libertate pe la raionul cu chestii masculine, interesante, sculesinumaistiueuce sau poate alege tortura...de-a ma insoti.
Remarcabile sunt toate femeile din raion cu gura intredeschisa, ochii concentrati pe etichete, zambind aprobator catre produsele din raft. Pe de alta parte, in spatele lor, prietenii/iubitii privind confuz mormanele colorate, frumos mirositoare care subjuga partea feminina.
Unii dintre ei incearca subtil sa distraga atentia partenerei, s-o traga discret de mana spre alt raion. Atunci chiar si cea mai inocenta creatura scoate tandru coltii si-si maraie jumatatea...
"Back off beast!"
Depinde de timpul petrecut in zona dedicata femeilor, insotitorii pot fi vazuti pe viu cum incaruntesc...devin grizonati, ochii le devin din ce in ce mai tristi, buzele li se strang dezaprobator, totusi isi pastreaza demnitatea de creatura supusa frumusetii...feminine.
Am auzit de-a lungul timpului proteste de genul;
"Draga mea, esti frumoasa"
"Chiar ai nevoie de...?"
"Mai ai acasa o tona de..."
"Nu mai avem bani"
"Asta pentru ce e?" etc.
Nu mi-am smuls prea mult timp pentru a analiza cuplurile din jurul meu, insa remarcam aproape mereu ca dupa maratonul din raionul de cosmetice femeile ieseau fara doar si poate victorioase cu cel putin un produs in cosul de cumparaturi.
Barbatii...pierdusera o batalie, insa...pana la a pierde razboiul...mai sunt sanse...speram cu totii :)
Intotdeauna la raionul de cosmetice, odata intrati, domnilor, apartineti cu desavarsire doamnelor. Nu va impotriviti, si n-o luati personal. Pana la urma beneficiile acestor mici cumparaturi s-ar putea sa va incante.

marți, 2 decembrie 2008

Tigara de dupa...

...weekend.
A fost un weekend atat de lung si placut, incat simt nevoia acuta de-a fuma o tigara si de-a contempla postum.
Razand de aglomeratia tipica inceputului de sfarsit de saptamana, departe de-a planifica "o evadare" din cotidian, am decis sa nu facem nimic...concret, sau mai pe sleau, sa facem ce vrem.
M-am saturat de munte, chiar si de mare, de impachetat, despachetat, pentru o alergatura de cateva zile in care sa cauti relaxarea cu orice pret.
Sa fim seriosi, mancarea, somnul, linistea, umorul, chiar si amorul pot fi mai bune in orasul tau (ei bine, nu-i chiar orasul meu) la resedinta proprie.
N-am stat doar in casa, mi-am invins lenea si dragostea de asternuturi, am iesit la plimbarici nocturne si cetoase prin Bucuresti.
Sambata chiar am facut un drum mai lung, pana la Pitesti, unde-am savurat o masa copioasa, si-am ascultat o muzica excelenta. Nu-mi amintesc sa fi beneficiat de ambele in ultima vreme prin vreun local. Ori e muzica proasta si mancarea buna, ori viceversa. Intr-un colt de Pitesti, am zabovit cateva ore degustand de la aperitiv la desert (si altele incluse) pe ritmuri placute auzului.
Duminica am avut senzatia de vineri, lenesa, cu nasul in perna pana mult dupa pranz...cu o cafea mare cu mult lapte, care mi-a sters botul ciufut de somn.
Am uitat sa mentionez franturile de shopping din toate zilele libere... N-a fost magazin in care sa nu intru si sa nu-mi lipesc ceva de degete...sau poate ar fi mai corect sa spun ca mi-am golit de fapt portofelul? Ce mai conteaza? Tentatiile au fost multe, de la decoratiuni cu specific de Craciun, multe si diverse, la cosmetice, si accesorii vestimentare. Din toate cate putin, pentru ca merit!
Am lenevit in cafe Luis, cea mai romantica cafenea in care-am pasit pana acum..Muzica fina, ceai excelent, tort cu muulta ciocolata, si vorbe dulci.
Am decretat: a venit anotimpul cafenelelor, carciumilor mici si cochete, vin fiert, ceai aromat, muzica relaxanta, si poate o narghilea cu pepene galben...ca nu m-am putut abtine.
Oamenii cauta locuri linistite, colturi ce par rupte de lume, si socializari benefice pentru suflet.
Evident, n-am mers la vot!
De ziua romanilor, m-am trezit cu o cana mare de cafea cu scortisoara, si-o briosa cu afine...
"La multi ani romanco!"
"Asa sa fie!"
Eram sigura ca spre seara o sa fie nebunie in oras...Ca si anul trecut, ca si acum doi ani...
"Vor inaugura luminitele..." gandeam cu voce tare.
Fara prea multa tragere de inima am zis hai sa dam o tura "de centru", aruncam un ochi la toata poleiala comerciala ce-o fi rasarit peste noapte in vitrine...
Pas de tout!
"N-o fi iesit cine trebuie la alegeri?"
Bucurestiul transmitea 1 Decembrie prin cateva steaguri atarnate... Am vazut chiar si ca au renuntat la oribila aratare (metalica) ce se vroia "cel mai inalt pom de Craciun din Europa" de anul trecut de la Unirii... Cativa pomi asteptau in bezna podoabele... Ornamentele se zareau atarnand tacute si gri, dar nu palpaiau decat ici si colo unele...
In schimb...palpaiau mai multe ecrane gigant, cu leduri anuntand Cocor 2008... Tehnologie...Din punctul meu de vedere total inutila...dar, ce stiu eu?
Oameni multi pe strazi, probabil din aceleasi motive ca si noi...Or fi fost si ei dezamagiti?
Eu mi-am declarat "Sezonul sarbatorilor de iarna" deschis. Vreau colinde, cadouri si mancaruri traditionale... Asta inseamna pentru mine luna sarbatorilor de Iarna... Oameni dragi aproape, ganduri bune, suflete deschise, si bucurie...
Am scos din sertare sosetele de Craciun, lumaricile cu specific, ascult si fredonez colinde...
Daca e sa dau de vreun ziar, sa deschid vreun TV, sa casc urechile la lume am sa aud despre "criza financiara" si-am sa vad fete triste si incruntate...
Asa ca...fumez, dupa weekend...

Let it snow (poate dau astia drumul la patinoar) !

vineri, 28 noiembrie 2008

Fritz, Strudel si ... liliecii

Totul era perfect...
Nu aveam nimic de reprosat, ordine, disciplina, aromonie, zen...

Acum vreo saptamana, ajung acasa...ca tot omul, dupa o zi de munca, ma tolanesc pe canapea, aprind o tigara (da....stiu...dar fumez rar), pun niste Buddha Bar, mai schimb o vorba cu jumatatea...
Manata de anumite necesitati fiziologice, dau sa merg la baie...Aprind lumina, si brusc, fara pre multe politeturi, ii vad... amandoi, unul mic-mic celalat mai mare si mai gras.
Probabil ii luasem prin suprindere, au neglijat zgomotul din casa, si-au fost surprinsi in lumina (reflectoarelor) din baie... Doi...gandaci!!!(Fritz si Strudel, asa le-am spus eu)
Incep sa tip! Isteric!
Pentru un moment cred ca i-am socat...bateau in retragere rapida si s-au oprit...
Poate daca as fi avut auzul suficient de dezvoltat i-as fi auzit cum tipa si ei..."Fireeeee in zaaaa hooooleeee!!!"
Lasasem usa larg deschisa la baie si urlam cocotata pe canapea:
"Omoara-i!!! Ia-le gatuuuuul!!!"
Prea tarziu...fugisera!
Am abanonat..necesitatile fiziologice, vezica-mi plesnind ma avertiza ca n-o mai duc mult, insa imi planificam strategic modalitati de crima prin otravire. Si pandeam...
Dupa vreo ora, m-am apropiat tiptil...liniste...am pandit..
Ei...ma pandeau, bine camuflati, sub tavita lui Nemo.
"Prinde-i!!!Acoloooo suuunt!!!Pe ei!!!"
I-a prins, i-a exterminat, si i-a innecat in marele vas alb de ceramica.
De atunci nimic...n-a venit nimeni sa-i caute, n-au urmasi, n-au lasat urme.
Probabil ca erau cercetasii. Fusesera clar trimisi la moarte. Si daca nu s-au mai intors, nimeni n-a cutezat sa-i caute.
Ceea ce pentru mine e convenabil, am inundat baia in clor, si am in plan niste otravuri. Am avut grija s-o spun cu voce tare. Daca au auzit, cu atat mai bine.
In alta ordine de idei, seara de seara cand ajung acasa (mai nou o iau prin parc) in fata blocului, de sus, prea sus, se auzeau (si inca se aud) niste cantece ciudate. Un fel de tril...un piuit ascutit, prea real sa fie vreo masinarie.
"Ce pasari or fi avand vecinii?"
N-am dat o importanta prea mare pana acum doua zile, cand curiozitatea a invins dorul de casa si-am zabovit cateva minute in fata blocului privind crengile copacilor.
Autorii (caci sunt mai multi), mici, negrii, si vesnic grabiti. Am privit atent...Ciudate pasari! Ma simteam ca americanii aia stupizi de vad vaci pentru prima oara si li se explica ca laptele de fapt nu vine din cutie...
Batman!Batman!
Care va sa zica...lilieci! Sa aiba vreo legatura cu pisicile din fata blocului? Sau ele nu se incumeta?
Dar...pana la urma...canta atat de frumooos!



Ii inteleg pe membrii familiei Adams :)




miercuri, 26 noiembrie 2008

Anorexie sentimentala

O buna prietena ma intreaba:
"Tu de ce nu mai scrii despre iubire?"
"?!?"
"Esti intr-o alta perioada frumoasa a vietii tale, indragostita, fericita, dar ai devenit mult prea tehnica"

Apoi mi-a adus aminte de lunile mele sufocante, suferinde, "pline de suflet", despre Totul e permis in Dragoste si Razboi despre Things we lost in fire...scrieri mai vechi care la vremea lor mi-au spus povestea printe randuri.
"draga mea, azi am lasat in urma durerea cuvintelor, mi-am vindecat sufletul, si uite-l ca a cutezat sa traiasca"
Fiecare om e definit de capacitatea lui sentimentala. In masura in care putem sa experimentam sentimente precum dragostea, durerea, ura, dorul, frica...pasiunea...ne justificam existenta.
Intr-o lupta stransa se afla dragostea si ura...uneori impletindu-se sau chiar aparand in forma identica pentru a ne pune in faza unei alegeri dificile.
Credeti-ma, un suflet inflacarat de iubire are aceeasi putere cu un suflet macinat de ura. Daca in primul caz ne contopim cu toate energiile pozitive ale universului, in cel de-al doilea caz mistuim fiecare adiere fericita care ne iese in cale.
E foarte adevarata zicala ca "de la dragoste la ura nu e decat un pas" si foarte rar invers. Nu exclud posibilitatea...sufletul ne joaca feste si in neconcordanta cu mintea, pentru ca in dragoste ratiunea este ca un fel de antidot, sfarsim daruind sentimentul sublim persoanelor totalmente nepotrivite.
Mana in mana merg si frica cu durerea...generandu-se una pe cealalta, parerea mea. Daca ne temem de durere, de fapt alimentam doua trairi: frica - si suferinta fizica-psihica efectiva. Nu spun nimic nou, nimic iesit din comun, solutiile sunt multiple: masochismul (din ce in ce mai des practicat) sau lupta cu temerile. In fond nu exista pierderi atat de mari incat sa fie nerecuperabile (apropo de ce-am pierdut in incendiu).
Pana si speranta, odata pierduta-abandonata, avem sansa s-o recuperam pentru ca odata existent virusul in noi, nu exista antidot.
Omul este cel mai complex referent, compus dintr-un puzzle infinit, insa functional numai pe baza de iubire... Combustibilul umanitatii. Spun asta pentru ca la baza tuturor celorlalte trairi, suntem pana la urma vesnic infometati de acest sentiment. Si fara a stoca informatie sentimentala (ceea ce ne transforma in fiinte inteligente) ne transformam in obiecte cu functii locomotorii.
In general cei mai blamati oameni sunt cei incapabili sa simta. Ceva. Orice. Fiti tristi, fiti suferinzi, fiti malefici, fiti indragostiti, insa manifestati-va abilitatea de-a nurii sentimente.
Goliciunea sufleteasca si existentiala este e fapt sinonimul unui trai fad, robotizat...

In lupta noastra pentru sentimente alegem totusi desavarsirea iubirii. Ne luptam cu durerea, cu ura, cu melancolia, cu tristetea, uneori chiar si cu fericirea pentru ceea ce intr-un final sufletul dicteaza; dragostea.
Ciudat e ca odata inmagazinat in organismul nostru sentimentul acesta face ca orice impediment, orice greutate, orice traire concurenta, sa para de fapt rezolvabila. Iar daca nu am atins cu adevarat trairea totala a dragostei, daca nu suntem imbiati in iubire cu fiecare por o cautam insetati, infometati de parca ar fi Mecca fiecaruia. Din acest motiv se spune ca dragostea e oarba.
O situatie poate avea interpretare absolut diferita, daca suntem indragostiti, si daca nu.
Nu stiu daca am mai spus-o pana acum, insa iubirea absoluta, sincera si neconditionata e una, iar himerele ce iau temporar acest chip sunt alta... Vom realiza cu totii acest lucru, insa numai din experientele proprii.
Cat despre "sentimente intalnite o singura data in viata", e un mit al scriitorilor, scenaristilor, si asa mai departe. Nu exista sentimente unice si irepetabile. E drept, iubim de fiecare data altfel, insa intensitatea ramane, sau chiar creste... Resursele sentimentale sunt inepuizabile. As spune chiar ca, dupa traumele severe ne sporim capacitatea sentimentala. E drept, ni se ascut toate celelale simturi, dar odata cu ele si modalitatea de-a experimenta fericirea, care dupa o drama se intensifica...
Am ales pacea (cu mine) in detrimentul nebuniei (celorlalti), am ales viata in detrimentul depresiei, am ales optimismul, pozitivismul, am ales respectul in detrimentul ignorantei, am decis sa iert, mi-am dorit sa fiu iertata, si n-am incetat niciodata sa cred ca am sa iubesc (din nou) frumos si benefic in detrimentul unor sentimente toxice si nocive care mi-au epuizat toate celalte simturi.
Ce nu te omoara, te face insa mai puternic. Mi-am vindecat chiar si anorexia sentimentala...ca orice bolnav, muribund, fara speranta de revenire, timpul imi arata, secunda dupa secunda ca mijloacele sunt numai la indemana mea. Eu am de ales, eu trebuie sa iau decizii, si evident ca voi beneficia de ceea ce-mi asum.
Prezentul...construieste viitorul. Si (n-as vrea sa fiu data in judecata de orange, sau vodafone) viitorul suna bine :)

www.sabbra.ro

It's mine!!!
All mine!!!

Ei bine, ca sa fiu sincera, e al gagicului, da' cum gagicu e al meu, deci saitu' e tot al meu, intr-un final. Asa mi s-a explicat. Si inca cateva despre valoarea adaugata.
De fapt e cadoul meu.
Ca sa fim siguri ca punem stapanire pe Romania, am luat si domeniile sabbbra, sabra, .net , .ro in toate variantele.
Thoughts and Clouds se va muta in curand (sper cat mai repede) pe site, continut-text, poze...functional, tip blog, doar ca in posesia mea si numai a mea.
Pe langa varianta de blog, jurnal online, vor mai fi cateva subdomenii, functionale...informative...hmmm ...sa va spun?sa nu va spun?
Am sa ma joc cu turismul si critica...Voi colabora cu multa lume...pe diverse domenii de interes pentru publicul larg.
In timp imi doresc la lucrez la interactiunea site-ului. Am alaturi colegii de la Metromind, care ma vor ghida cu tehnicile lor (pe care blonda nu le pricepe dar le vinde). Asta in ce priveste notorietatea.
In acest moment ma gandesc la design...si cum am cel mai bun art-man alaturi, sunt sigura ca o sa iasa ceva frumos.
Nu pot decat sa fiu deschisa la sugestii si sa ma mentin peste asteptarile celor din jur.

Happy!Happy!Joy!Joy!

marți, 25 noiembrie 2008

Despre Iertare

Imi pregatesc mental cuvintele de ceva vreme...
M-am gasit citata (undeva pe internet) cu articolul Despre Oameni in care intrebam cat de des poti sa intorci si celalalt obraz, si incercam sa deslusesc cati oameni au fost "for a reason", cati "for a season" si care sunt "for a lifetime" in viata mea pana in momentul respectiv.
Astazi spun ca cei mai norocosi sunt cei din gama "for a reason", cei tulburati sunt "for a season" si bietii ghinionisti sunt... "for a lifetime"...
Cei care ne sunt alaturi toata viata, cei care ne sunt trimisi pentru eternitate, sunt deseori un fel de soldati ai binelui, care lupta pentru si alaturi de noi.
La randul nostru suntem "trimisi" catre alti oameni, si uite asa devenim cu totii interconectati.
O intrebare care-mi bantuie mintile : ce-o fi ai greu, sa ceri iertare sau sa ierti?Si daca alegi sa ierti, poti ierta odata sau de mai multe ori?De cate ori? Iata ca s-au inmultit curiozitatile mele.
Cand eram mica, la fiecare pedeapsa (de obicei tata era judecatorul) sora-mea se ducea imediat si spunea "Iarta-ma, nu mai fac!". Pedeapsa i se ridica...Eu...preferam sa raman la stadiul de "pedepsita" ore, zile la rand, pana in cele din urma parintii renuntau. Tin minte, la un moment dat chiar le-am spus "NU aveti cum sa ma pedepsiti!". Nu-mi ceream niciodata scuze, nu varsam o lacrima si indiferent de fapta, asteptam ca ea sa se prescrie.
Mama a abordat o atitudine noua in schimb: aveam oficial permisiunea sa n-am reguli si sa ramana la latitudinea si atitudinea mea. Daca o dadeam in bara, imi spunea "Esti copilul meu, am sa te iubesc oricum, insa m-ai dezamagit". Nu am aflat nici azi daca e vreo strategie parinteasca, insa durea ingrozitor...In respectivele momente lumea mea se naruia, si aveam dintii inclestati...n-as fi spus acel "imi pare rau", insa as fi dat timpul inapoi cu riscul sa-mi vand sufletul.
De-a lungul timpului m-am autoeducat ca scuzele si iertarile sunt pentru oameni slabi. N-am de ce sa-mi cer scuze pentru ca nu am sa gresesc. Nu am sa iert, pentru ca nu accept greseli. Ne bazam pe reciprociate nu? Mai mult, am autosetat conditia ca : daca voi ajunge sa gresesc, am sa fiu prima care n-am sa ma iert. Am mers atat de departe incat aveam un motto: "uit dar nu iert".
Viata (bate filmul) mi-a daramat una cate una aceste convingeri. Si pentru ca fiecare convingere era bine incrustata intr-un orgoliu infinit, odata cu greselile mele (in primul rand) mi s-a farmitat acest ego-fortareata.
"Invata sa te ierti mai intai pe tine, apoi sa faci pace cu toti cei din jur, poate in cele din urma vei spera la iertarea lor" mi-a pus o persoana draga mie.
Nu am plecat capul decat in fata a trei persoane pana acum...In fata lor, din respect si iubire, priveam in jos, cu urechile ciulite...sperand ca pot sa invat ceva.
Una dintre ele (un om cu are am petrecut cativa ani buni) a rabdat cu stoicism ranile adanci, pana cand am rasucit cutitul in os...si tot eu l-am abandonat miseleste.
A doua, a fost un fel de ghid (din umbra) care m-a plesnit peste nas, cand il aveam mai in vant, cateodata scuipam venin in directia-i, dar culmea...a avut curaj sa ma infrunte...De ce?Pentru ca ii pasa! Ei, ii adresez acum: de cate ori iarta un om?
A treia persoana (slava Domnului) a ramas alaturi de mine, cu un calm englezesc, si inca sunt mandra ca n-am ranit-o si dezmagit-o. E o norocoasa!Si eu la fel.
Iar eu, care inca mai lucrez la iertarea celor din jur, la iertarea mea, la acel imi pare rau zgarcit si crispat, nu pot decat sa lupt...for a lifetime!
Acum o aud din nou pe mama "nu stiu cat de norocoasa ai fost tu in viata, cu siguranta insa, ai avut noroc de oameni"
Tine de mine sa-i pastrez.

luni, 24 noiembrie 2008

Thoughts and clouds

De ce mi-am numit eu blogul thoughts and clouds? De ce in engleza? Cum suna in dulcea limba romaneasca ganduri si nori? Sau nori si ganduri? Ganduri innorate? E drept ca e mult mai permisiva, sugestiva, maleabila, insa cateodata si de lemn...tre' sa recunoastem.
Da, sunt o snoaba careia-i plac englezismele, in conditia in care nu ma descurc laudabil, sunt pe genul furculition si lingurition, dau capul pe spate exclamand "oh my God!" (chiar si in unele momente intime) , colindele de Craciun imi incep cu Jingle Bells, port jeansi imi dau cu gloss si la cel putin doua propozitii taragnez ok-ul deja tabiet (da' macar stiu ca vin de la 0 kills, ceea ce multi nu cred vor intelege).
Anyways, macar nu vorbesc cu sh, k, tz, bm, plm, fb, ETC! Si nu-s emo!Ah, si nici fada!Doar narcisista, dar in limitele normalului.
Revenind la thoughts and clouds , e o subdenumire, deoarece internetul in maretia lui nu permite blondelor platinate sa foloseasca pauze in linkuri, si asa ca i-am zis SabbrasThoughts fara apostrof...continuand ideea, care or mai fi si gandurile fructului de cactus (aka Sabbra), printre nori...pufoase,roz, insa, atentie la grindina. Si desigur la ploi acide. Las tunetele si fulgerele in seama celor cu probleme de digestie, eu ma folosesc doar de nori, uneori grei alteori liberi in inaltul cerului, ca-n desene animate.
De fapt cam asa vad eu internetul asta...etern, nesfarsit, greu de priceput, prea rapid pentru fi inteles si totusi suficient de incapator pentru fiecare. Un fel de "mare-i gradina Doamne" la modul "e loc pentru toti"... si daca-s suficient de inteligenti nici n-au sa se intalneasca vreodata.
Prima mea postare se numea "roz" asta pentru ca nu-mi justificam inca denumirea cu norisorii, insa am stiu din totdeauna ca o sa vina ziua in care am sa gasesc o explicatie plauzibila si pentru culoare si pentru combinatia de cuvinte.
Am renuntat chiar si la "&" si-am fost darnica cu un al treilea englezism and pentru ca-mi pare mai viu asa.
Alegeti asadar ce doriti, fie ca sunt gandurile, ca sunt norii, important e ca e loc suficient pentru toata lumea (buna) between my thoughts and clouds.

Welcome!

N-am sa merg la vot!

Ceea ce va dorim si dumneavoastra!
In primul rand, sub masca blonda (haha!), nu pricep o iota din idiotenia asta de campanie helectorala , in al doilea rand nu-mi plac fetzele candidatilor (da, pentru mine fatza e un criteriu destul de important) si nu in ultimul rand, votul e totalmente inutil.
N-o sa ma bag adanc in comentarii politice, nu-s experta si nici nu ma dau, insa am o dorinta arzatoare de-a biciui putin imaginile din tot Bucurestiul asta prafuit si geros.
Oameni buni, ati vazut cu ce afise electorale au iesit astia la inaintare? Eu cred ca trebuia sa-i puna sa fumeze cate un joint, sau sa li se ofere candidatilor cate doua laxative de caciula pentru a le disparea rictusul infometat.
N-am vazut nici o fatza extrem de cunoscuta (mie), toti sunt mormoloci nou iesiti din oua. Tanara clasa politica este una scarboasa!
A fost un singur an in viata mea cat am fost la curent cu ce se intampla in politica romaneasca, apoi inca doi ani m-am informat de buna voie deoarece inca mai studiam Stiinte Politice...Nu m-a atras subiectul indeajuns de mult...but I like to bitch about it :)
Da, fac parte din categoria de oameni ignoranti, inculti, etc,etc, care nu-si exercita dreptul de alege, vota...E inca o tara libera (cel putin asa ne laudam), o tara democratica, unde pot sa ma pish pe scarile de la intrarea in guvern fara sa... scap cu viata :)
Ma amuza mesajele lor electorale...pentru cetateni...As fi curioasa daca mai exista vreun cetatean care sa creada in sloganurile lor...
Am vazut un panou care mi-a starnit mila...un "taran fericit", om cu clop, par alb, parea (sub stratul gros de fond de ten) multumit de alegerea lui politica, afinitatea fata de partidul X ii aducea o vizibila multumire...crispata (cum altfel) intr-un zambet fals fara personalitate. Aproape ca mi-a dat o lacrima...uite cum manipuleaza oamenii batrani de la tara...Insa sufletul meu vested si imbibat in venin a fost crutat de durere doar la ideea ca nu castig eu intr-o luna cat a luat badea actoru' pentru posterul politic neinspirat.
N-o sa palavragesc mult pe acest subiect...Este unul fad, care-mi provoaca mila-sila. Inca nu emigrez, astept sa treaca criza financiara din lume. Afaceri in Romania n-am de gand sa fac, odata ca nu-mi pot imagina o colaborare in termeni legali cu aceasta hiena numita Stat si a doua oara ca nu sunt intr-atat de optimista incat sa cred ca ar putea avea succes intr-o astfel de perioada de foamete...
Asa ca nu-mi ramane altceva de facut decat sa...NU votez!

vineri, 21 noiembrie 2008

Degustare de vinuri cu Evinoteca.ro

Am aflat de Vinexpert acum vreo doi ani cand aveau o terasa in pasajul Villacross, un loc mic si cochet cu oameni amabili care serveau cele mai bune ceaiuri, cele mai naturale sucuri si bineinteles iti povesteau despre vinuri...Cand ai in fata un pahar bun de vin care mai are si o poveste, un buchet, o valoare, savurarea lui devine o arta...un plus de stil.
Eu am fost intotdeauna o pasionata de vinuri, inca de acum 3 ani cand am participat la o degustare oficiala Prince Stirbey. Am cautat mult timp pe rafturile magazinelor o sticla din colectia lor, si am fost dezamagita sa aflu ca nu se pot procura decat din anumite locuri. Ei bine, de cand cu evinoteca.ro vinurile de calitate au un loc bine ales si dispare sentimentul "de duzina" sau incertitudinea ca vinul ales din raft ar putea sa nu fie de fapt vin.
Catalin Paduraru si-a lansat ieri blogul personal intr-o incercare de-a fi mai aproape de publicul tanar cu deschidere spre acest domeniu.
Personal, am fost placut surprinsa de acest om...Un om natural, deschis, placut, unde mai pui si ca se pricepe la vinuri? E intradevar o arta, o arta in fiecare sticla de vin bun...Pe mine ma fascineaza aceasta industrie, si sunt deschisa spre oricine mi-ar putea imbunatati cunostintele in acest sens. Aceasta oportunitate de-a educa un public tanar, departe de calculator si "mondenitati" mi se pare o initiativa demna de laudat.
Evenimentul a avut loc la Casa Iancului (un restaurant relativ ok) incepand cu orele 20. Am ajuns acolo punctuala ca de obicei, gatita nevoie mare, ma gandeam ca o sa fie o seara din gama celor cu tinuta si atitudine impusa. Am gresit insa, oamenii erau foarte relaxati, zambitori, binevoitori, tinute casual, nimic "snobish", insa un iz elegant tot adia in jur.
Dupa un discurs de bun venit, Catalin ne-a spus povestea fiecarui vin care urma sa-l savuram in mici inghitituri. Evident n-am facut degustarea ca la carte, nici n-aveam cum, eram prea multi, vinurile prea bune...
Ne-au trecut prin pahare 17 vinuri alese din: Africa de Sud, Argentina, Chile, Noua Zeelanda, Franta, SUA, Italia, Australia si bineinteles Romania.
Noi romanii nu suntem deloc de exclus dintr-o lista de vinuri bune sa stiti.
Pot sa ma laud ca eram cunoscatoare a catorva vinuri aflate pe lista, si pot sa reamintesc cateva soiuri care mi-au ramas in minte ; din Argentina - Tamari Reserva - Torrontes (un vin alb), din Franta - E.Guigal Cotes du Rhone (vin rosu), febletea mea - Barros Ruby - Porto din Portugalia si nu in cele din urma vinul de colectie Pietroasele - Tamaioasa Romaneasca '88...un vin care n-a fost deversat in urne de nici unul dintre participanti chiar daca multi erau deja imbujorati.
Ne-am delectat papilele gustative cu cate o bucata de branza, iar la final am fost invitati la masa, totul stropit din belsug cu...vin, din butoaiele prezente.
A fost o experienta placuta din gama celor care ma fac nerabdatoare sa le repet. Nu am nimic de reprosat, pot doar sa-i urez lui Catalin succes, si sa-l rog sa ne tina conectati :)


P.S. click pentru stirea TV, cu subsemnata in plan...
P.S. 2 - multumesc Buddha pentru poze

miercuri, 19 noiembrie 2008

Personal Insanity Trainer



Am vazut recent un studiu care prezenta o viitoare era a ideilor out of the box ca fiind indispensabile existentei umane. In alta ordine de idei anual se nasc din nimic job-uri la care multi dintre noi nu ne-am fi gandit. Studentii de azi vor trece direct in antichitate la finalul facultatilor deoarece mormanul de informatie circula deja cu viteza gandului, asadar invataceii vor fi expirati cand vor deveni proaspat absolventi.Ironic nu?
Cu o medie sclipire de geniu in stilu-mi caracteristic am ajuns la concluzia ca urmatorul nivel al carierei mele ar trebui sa fie unul total diferit de ceea ce am facut pana acum.
Excentric, inventiv, iesit din tipare, deloc conventional, accesibil unui anumit tipar de oameni, domeniul de activitate pe care vreau sa-l abordez nu are nici un fel de limite...nu are reguli, se bazeaza pe un singur impuls: cel de moment! Nebunia!
Da dragilor, vreau sa predau, la nivel avansat, cursuri de nebunie. Temporara, impletita cu paranoia, nebunie de moment, nebunie excentrica, nebunie impusa, nebunie bazata pe adrenalina...you name it...or better, allow me :)
Am ajuns la concluzia asta in urma multiplelor cugetari rationale de genul "trebuie sa fi nebun sa..." sau "numai un om nebun" si m-am calificat la locul de munca suportand cu stoicism nebunia generata de-a lungul timpului de specimenele intalnite... Asadar nimic normal n-ar putea porni de la mine in ceea ce priveste publicul larg amator de socuri.
Exemplele zilnice sunt prea putin picante fata de ce-mi trece mie prin minte, insa ca o idee de baza, as lansa (la sugestia cuiva) un nou sport extrem:furtul cosurilor de cumparaturi prin hypermarketuri. Yup, it happend! Alegeti la intamplare un cos cat mai incarcat (dupa ce v-ati asigurat ca posesorul initial a sfarsit procesul de cumparaturi, ales atent, raft cu raft) si bucurati-va de "surprizele" pe care le veti achita (sa nu iesim din legalitate). Ba mai mult, renuntati la propria lista de cumparaturi incercand sa supravietuiti cu ce ati "achizitionat". Demne de urmarit sunt fetzele celor cu lista de cumparaturi, bifata...
Exista doua tipuri de nebunie: cea patologica, cu care te nasti, o ai in sange, deci n-ai cum s-o inveti, poate poti doar s-o maschezi, sa ti-o stapanesti, s-o tii sub pastile...si nebunia ca hobby, aplicabila in aproape orice circumstanta. Cea din urma este chiar recomandata.
Am vazut nebuni frumosi, insa prea putini...Am vazut nebuni cu acte, m-am speriat, am vazut nebuni siliti de imprejurari si marturisesc ca am ramas impresionata...
Eu ma consider cea mai normala persoana din universul meu, si singura anormala din universul vostru...Conexiunea intre cele doua lumi o stabilesc eu, fara drept de apel.
Nu vreau sa-mi limitez nici o traire, nici sa-mi justific vreo actiune, nici sa ma complac de dragul societatii intr-un mediu constipat...Nu-mi doresc sa ajung la peste 30 de ani atat de acrita de esecuri incat sa le inramez frumos in poleiala de prezervative incercand sa le consider reusite...
De ce sa mint?Imi place al naibii de mult sa ma joc cu mintile oamenilor...sunt pur si simplu niste bucati de plastilina, colorate, care pot fi modelate dupa chipul si asemanarea...oricarui animal...
De apreciat e ca am incetat sa ma joc din placere malefica, si acum vreau sa construim nebunia benefica unui trai pe muchie de cutit... Nu vreau sa am doua zile identice, sa intru in monotonia zilelor fara numar, exceptie facand doar tabieturile mele (la rang de ritualice),nu vreau sa stiu niciodata cum va fi maine, poimaine, n-am nimic planificat, pentru ca imi permit sa risc in fiecare moment!
Nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale, n-ar trebui sa fim nici unul dintre noi, e anost!Nu-s de o inteligenta iesita din comun, geniile traiesc putin, si mor de sifilis. Nu-s de o frumusete sclipitoare, narcisistii de obicei fac par in palma...Ma contrazic de cel putin trei ori intr-o fraza, astfel interlocutorii mei isi pierd puterea de concentratie, ma subestimeaza, eu pozez in naiva si intr-un final devin cea care rade la urma...
Nimic nu e planificat...viata e doar un joc!
Dupa cum scria in Carte "intre rai si iad nu-i nici o diferenta, conteaza drumul pana acolo".