miercuri, 26 noiembrie 2008

Anorexie sentimentala

O buna prietena ma intreaba:
"Tu de ce nu mai scrii despre iubire?"
"?!?"
"Esti intr-o alta perioada frumoasa a vietii tale, indragostita, fericita, dar ai devenit mult prea tehnica"

Apoi mi-a adus aminte de lunile mele sufocante, suferinde, "pline de suflet", despre Totul e permis in Dragoste si Razboi despre Things we lost in fire...scrieri mai vechi care la vremea lor mi-au spus povestea printe randuri.
"draga mea, azi am lasat in urma durerea cuvintelor, mi-am vindecat sufletul, si uite-l ca a cutezat sa traiasca"
Fiecare om e definit de capacitatea lui sentimentala. In masura in care putem sa experimentam sentimente precum dragostea, durerea, ura, dorul, frica...pasiunea...ne justificam existenta.
Intr-o lupta stransa se afla dragostea si ura...uneori impletindu-se sau chiar aparand in forma identica pentru a ne pune in faza unei alegeri dificile.
Credeti-ma, un suflet inflacarat de iubire are aceeasi putere cu un suflet macinat de ura. Daca in primul caz ne contopim cu toate energiile pozitive ale universului, in cel de-al doilea caz mistuim fiecare adiere fericita care ne iese in cale.
E foarte adevarata zicala ca "de la dragoste la ura nu e decat un pas" si foarte rar invers. Nu exclud posibilitatea...sufletul ne joaca feste si in neconcordanta cu mintea, pentru ca in dragoste ratiunea este ca un fel de antidot, sfarsim daruind sentimentul sublim persoanelor totalmente nepotrivite.
Mana in mana merg si frica cu durerea...generandu-se una pe cealalta, parerea mea. Daca ne temem de durere, de fapt alimentam doua trairi: frica - si suferinta fizica-psihica efectiva. Nu spun nimic nou, nimic iesit din comun, solutiile sunt multiple: masochismul (din ce in ce mai des practicat) sau lupta cu temerile. In fond nu exista pierderi atat de mari incat sa fie nerecuperabile (apropo de ce-am pierdut in incendiu).
Pana si speranta, odata pierduta-abandonata, avem sansa s-o recuperam pentru ca odata existent virusul in noi, nu exista antidot.
Omul este cel mai complex referent, compus dintr-un puzzle infinit, insa functional numai pe baza de iubire... Combustibilul umanitatii. Spun asta pentru ca la baza tuturor celorlalte trairi, suntem pana la urma vesnic infometati de acest sentiment. Si fara a stoca informatie sentimentala (ceea ce ne transforma in fiinte inteligente) ne transformam in obiecte cu functii locomotorii.
In general cei mai blamati oameni sunt cei incapabili sa simta. Ceva. Orice. Fiti tristi, fiti suferinzi, fiti malefici, fiti indragostiti, insa manifestati-va abilitatea de-a nurii sentimente.
Goliciunea sufleteasca si existentiala este e fapt sinonimul unui trai fad, robotizat...

In lupta noastra pentru sentimente alegem totusi desavarsirea iubirii. Ne luptam cu durerea, cu ura, cu melancolia, cu tristetea, uneori chiar si cu fericirea pentru ceea ce intr-un final sufletul dicteaza; dragostea.
Ciudat e ca odata inmagazinat in organismul nostru sentimentul acesta face ca orice impediment, orice greutate, orice traire concurenta, sa para de fapt rezolvabila. Iar daca nu am atins cu adevarat trairea totala a dragostei, daca nu suntem imbiati in iubire cu fiecare por o cautam insetati, infometati de parca ar fi Mecca fiecaruia. Din acest motiv se spune ca dragostea e oarba.
O situatie poate avea interpretare absolut diferita, daca suntem indragostiti, si daca nu.
Nu stiu daca am mai spus-o pana acum, insa iubirea absoluta, sincera si neconditionata e una, iar himerele ce iau temporar acest chip sunt alta... Vom realiza cu totii acest lucru, insa numai din experientele proprii.
Cat despre "sentimente intalnite o singura data in viata", e un mit al scriitorilor, scenaristilor, si asa mai departe. Nu exista sentimente unice si irepetabile. E drept, iubim de fiecare data altfel, insa intensitatea ramane, sau chiar creste... Resursele sentimentale sunt inepuizabile. As spune chiar ca, dupa traumele severe ne sporim capacitatea sentimentala. E drept, ni se ascut toate celelale simturi, dar odata cu ele si modalitatea de-a experimenta fericirea, care dupa o drama se intensifica...
Am ales pacea (cu mine) in detrimentul nebuniei (celorlalti), am ales viata in detrimentul depresiei, am ales optimismul, pozitivismul, am ales respectul in detrimentul ignorantei, am decis sa iert, mi-am dorit sa fiu iertata, si n-am incetat niciodata sa cred ca am sa iubesc (din nou) frumos si benefic in detrimentul unor sentimente toxice si nocive care mi-au epuizat toate celalte simturi.
Ce nu te omoara, te face insa mai puternic. Mi-am vindecat chiar si anorexia sentimentala...ca orice bolnav, muribund, fara speranta de revenire, timpul imi arata, secunda dupa secunda ca mijloacele sunt numai la indemana mea. Eu am de ales, eu trebuie sa iau decizii, si evident ca voi beneficia de ceea ce-mi asum.
Prezentul...construieste viitorul. Si (n-as vrea sa fiu data in judecata de orange, sau vodafone) viitorul suna bine :)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Mna..ok...si unde esti totusi?
Aseara iti ziceam de tine..de ceea ce venea tine.
De faptul ca tu scriai in lunile "acelea" despre tine..dar eu luam totul in mod egoist ca si cum ai fi scris despre mine.
Exista multa filozofie in ceea ce ai scris, ok. sunt de acord cu ea..
Dar unde esti tu..cea indragostita? (nu de tine ci de el)..
Candva ai scris despre rine, despre dragostea ta si despre suferinta ta..
Apoi da, ai devenit tehnica si analizezi totul dar nu mai traiesti.
Asa vad eu, poate ca e maturizare sar interiorizare (?!?).
Iubesti..simti fluturi in stomac..traiesti (?!?).

Mna, eu zic ca da..dar in felul tau si nu asa cum meriti..Vine Craciunul, il simti? Primul vostru Craciun impreuna.....
Mi-e dor de tine.

Sabbra spunea...

Daca as urla la lume povestea mea, ea n-ar deveni brusc mai frumoasa. Si-am mai spus, sunt egoista, de data asta vreau sa pastrez ce simt, numai pentru mine, pentru noi...
Traiesc!

Anonim spunea...

· · · — — — · · ·

Aka_Exitus

Sabbra spunea...

codul morse?
punct si de la capat?
punct linie, punct linie?

ceea ce va dorim si dvs domle Aka :P