miercuri, 6 august 2008

"Things we lost in fire"


Am incercat in acest cadru roz sa patrund numai inconjurata de energia pozitiva dupa care alerg cu sacul. Filosofarile sau relatarile zilnice sa fie pilde care sa-mi reaminteasca ce-mi doresc de fapt de la viata. N-as putea in acest moment sa pastrez o coerenta a cuvintelor ce vor urma, poate reusiti voi sa distingeti dintre multele concluzii ceva util. Franturi de lectii invatate se rotesc haotic sub scalpul meu. Le impartasesc...

Ieri am avut o zi plina, in ciuda caniculei, am alergat toata ziua dintr-un colt in altul al orasului asta incins si prafuit. Eram chiar plina de energie, pana la masa de pranz. Sonia mi-a pus o intrebare...brusc. "daca astepti mai mult de trei secunde pana sa raspunzi...e clar ca minti."
MINT!
(posibil ca noul meu stil de scris sa fie partial influentat de Charles Bukowski, a carui carte o citesc acum - "Posta")
Am luat cartea in mana, si citeam absorbita in timp ce schimbam trenuri spre Militari. Lia s-a intors din concediu, si mi-a adus bomboane Mozart si crema de ciocolata Mozart, si povesti multe despre Viena, Praga si Budapesta. Ne-am pus la curent reciproc cu ultimele 2-3 saptamani din viata noastra. As fi preferat s-o ascult fascinata cum si-a petrecut concediul, si eu sa-i spun "eu n-am facut nimic in ultimele trei saptamani".
Am filosofat, ne-am amintit de zilele, lunile, anii trecuti, am pus oarecum pe hartie lectiile de trai, concluziile evidente (ale mele sunt mai mult in teorie).
"ar trebui sa scrii despre asta, exact asa cum ai spus-o"
"adica cum?o relatie ca o tigara cu heroina?ce-o sa zica lumea?"
"ce-ti pasa?"
"ai dreptate...nu-mi pasa!"
Imi pusesem oarecum lacat pe suflet, am un cod al cuvintelor interzise, un cifru al gandurilor interzise, insa in fata catorva oameni care ma citesc perfect ma simt o moara neferecata care zornaie...Nu stiu daca pretextul meu de-a "ma descarca" e functional, poate de fapt ma incarc emotional in loc sa tac naibii si sa ma folosesc de autocontrolul si autosugestia cu care ma tot laudam in trecut.

Alte trenuri de schimbat, alte pagini de carte devorate, si ajung la Sonia. Acasa la ea e bine! E liniste, e o racoare placuta si ...calda (sufleteste vorbind). N-am cum sa intru acolo agitata, blazata, isterica, rau-intentionata. N-am cum pentru ca odata ce-i trec pragul toate se risipesc de parca o mana invizibila mi-ar face body-inspection si dizolva armele contra Zen.
Ne-am propus sa dedicam o zi ritualului feminin de cosmetizare. E mult mai placut in grup restrans, adica noi doua :)
Odata sfarsit procedeul de manechiura/pedichiura am vazut un film. Pentru curiosi devoratori de filme recomand calduros: http://www.imdb.com/title/tt0469623/
N-am cum sa povestesc filmul, insa ca un facut s-au legat cateva fraze:
"cum e heroina?"
"ca si cum te-ar fi sarutat Dumnezeu!"
Ma uitam tampa. "ai sa cauti mereu acele prime senzatii, dar n-ai sa le mai intalnesti!totusi...nimic nu se compara cu ele".
Mi-am dat seama ca sunt previzibila, citibila... E drept ca trebuie sa-ti dai interesul si sa dispui de rabdare pentru a-mi descifra exteriorul confuz.
Am analizat tigara dupa tigara franturile de fericire, nu ale mele, ci in general.
Despre mine pot sa spun ca n-am fost niciodata echilibrata cu toate ca piedestalul dorintelor (culmea, implinite de altfel) a fost mereu in cercetare de noi oportunitati.
Am concluzionat ca un doar un procent de 5 % al umanitatii se defineste ca fiind echilibrat...satifsfacut...multumit. Eu fac parte din procentul gigant de 95 % care-si cauta fericirea si tinde spre acel 5 %. Decizie grea la mijloc. "prea multa matematica" mi-a spus Sonia.
Sa imi accept conditia de om "normal" (normalul fiind definit de majoritatea) sau sa caut fara incetare sa-mi multumesc dramul de personalitate ramas. Ar fi un joc gen ruleta ruseasca deoarece de fiecare data imi spulber creierii (mintea,sufletul,ratiunea) si ma recladesc...dar ALTFEL.
Revin la morala filmului "cauta lucrurile bune"...Ce-am pierdut in incendiu?Perderile materiale versus pierderile spirituale. Pana la urma tot pierderi se cheama, si nu e relavanta prapastia dintre ele. Da, stiu, unele se redobandesc, importanta fiecarui obiect o dam noi, fiecare punandu-si amprena si insufland valoare. Ce vreau sa spun? Cateodata putem sa trecem peste momente de pierdere daca avem o justificare a lor. In film era vorba de un incendiu (in realitate nu am cum sa desenez exemplul).
Uneori insa pierdem...oameni, pierdem suflete, pierdem increderea, dezamagim,ranim, abandonam,sacrificam...
Cautam lucrurile bune ramase (daca mai e cazul) si in ele gasim suficienta motivatie pentru a merge mai departe. Dar daca am fost privati de ceva mult mai semnificativ? Am folosit doua zile la rand expresia "esti unul din oamenii la care nu renunt" si am primit cate un "multumesc" de fiecare data :) Vreau sa-mi amintesc de toti oamenii pe care i-am cunoscut in ultimii 5 ani, conjunctura in care i-am cunoscut si sa analizez legaturile actuale... Pentru ca uneori ei dispar fara ca eu sa pot face ceva...Si nu sunt momente in care am de ales, sunt pur si simplu circumstante care ma implica.
Azi, o noua zi, ma trezesc scaldata de somn, astept nerabdatoare sa adorm, sa fie maine?sa fie luni?sa fie Craciun?
Arunc un ochi in lista de messenger si vad un status al unei prietene "Azi...vreau isteric sa-mi schimb viata". Rad.
Vreau isteric de mult sa am suficienta tarie sa-mi povestesc viata. S-o ascult, s-o analizez, sa rad de ea, sa rad la ea, apoi o sa-i dau papucii...

5 comentarii:

Anonim spunea...

OK. Te-ai schimbat. Mult. E normal ca oamenii sa se schimbe intr-o oarecare masura dar tu ai facut-o mult prea radical (cred). Nu ne-am mai vazut de ceva ani si de vorbit cred ca numai fugitiv si nimic serios. Mi-a spus mie sefa ca te-ai schimbat dar nu ma asteptam sa fie chiar asa mult. Esti mult mai matura, gandesti mult mai mult (ceea ce nu e intotdeauana bine, :) ). Ceea ce scrii aici e deep pentru mine asa ca nu o sa ma prefac ca am inteles chiar tot :) (sau poate ca nu). In fine. Imi pare bine sa te cunosc din nou si poate ne-om intalni la o reuniune cu fosta firmulitza, ar fi dragutz sa vedem pe unde am ajuns fiecare. Bafta si numai bine, ne mai auzim. G

SabbraCadabbra spunea...

Merci Gaza :) te-am recunoscut imediat, inainte sa-ti citesc commenturile de la demisia mea :)
ma bucur ca ma citesti, si ai dreptate...m-am schimbat :)
inca nu stiu nici eu...in ce :)

LiaLia spunea...

Cred eu, cu mintea mea putzina :p ca pe masura ce vei scrie, vei realiza ca alea rele sunt tot mai difuze, iar alea frumoase sunt cumva f clare si vii. E creierashul nostru minunat care stie sa cearna amintirile si senzatiile. Vor fi episoade care iti vor "curge" din tastatura, iar la altele te vei chinui f tare. Si atunci sa stii ca e si din cauza ca inca esti subiectiva si afectata de ele si poate e mai bine sa mai astepti putin. Sa revii la cei ai scris dupa ceva vreme, o sa te amuzi, o sa stergi probabil, o sa zambesti melancolic si o sa ti se faca un dor nebun, iti garantez :)

LiaLia spunea...

P.S. Changing is part of growing up :) Si nu-i ceva asa de rau, pe bune :)

Anonim spunea...

True, true sefa. :). G