duminică, 21 decembrie 2008

This boots are made for walking

Unul dintre secretele mele neimpartasite (inca) aici pe blog, e acela ca sunt shoe obssesed.Da, vad o pereche de pantofi/cizme/botine/sandale, si daca sunt alese trebuie sa le am cu orice pret. Si cand spun "cu orice pret" vanzarea organelor interne pare chiar convenabila.

Doua mici impedimente stau in calea fericirii mele in universul incaltamintei : port 35!si sunt foarte pretentioasa!
Am aventuri nenumarate in alesul pantofilor. Uneori sunt pedepsita, gasesc perechea perfecta, dar nu se fabrica si numarul 35.
Prefer sa am cateva, nu multe perechi de pantofi, chiar daca au peste un an, sunt pantofii mei speciali, cu drag alesi, indeplinesc toate criteriile, si nu ma plictisesc de ei decat cand devin nefunctionali. Dar functionalitatea este un alt criteriu pe care ma bazez cand imi aleg pretiosii stapani ai picioarelor.
O pereche de "incaltari" trebuie sa aiba cam tot atata personalitate cat mine. In functie de anotimp trebuie sa comunice ceva. Frumusetea e evident un criteriu de luat in seama, chiar daca nu tin deloc la trend sau la marca. Si bineinteles...the feeling!.
De obicei pornesc in cautarea lor (a pantofilor/cizmelor/botinelor/sandalelor) cu ceva timp inainte sa fiu complet decisa ca am nevoie. Initial studiez piata. Ulterior imi fac o idee de preturi. Si apoooi...caut acel sentiment de implinire mentala, comunicarea extrasenzoriala cu minunile minione ce urmeaza sa-mi inveleasca...picioarele.
V-am speriat? Am incercat sa nu detaliez prea mult...si sa nu elaborez trucurile si criteriile care-mi bantuie mie mintile cand ies la vanatoare de pantofi.
Cei cu sechele si traume majore sunt insotitorii mei in ...astfel de...aventuri. Ei sunt cei chinuiti sa asiste la ritualul alegerii imposibile de luat. Ei imi sustin lesinurile, "atitudinile teatrale", ei ma tin de portofel/card, ei sunt acolo cand fac o scena/criza si nu-mi pot stapani durerea perechii perfecte: sunt prea scumpi (rareori...dar deh), nu au numarul meu, nu au culoarea mea, nu sunt comozi, au defect, nu-mi vine nici chiar numarul meu, nu am la ce sa-i asortez si totusi sper la o interventie divina.
Poveste punctuala: de doua saptamani imi cautam cizme.
Ati observat "imi cautam"? Dupa ce am vazut cel putin 200 de magazine de pantofi, intrecandu-mi recordul personal de nemultumire...si am refuzat (silita de circumstante) o prima pereche de cizme alese din motive evidente financiare (am rinichii stricati, nu valoreaza atat), am GASIT perechea!
Universul m-a sarutat, energia pamantului a devenit roz...eu am devenit un om mai bun, toti ceilalti m-au iubit pentru o secuna mai intens...si cizmele triumfa si acum pe masuta mea de cafea.
Pentru ca sunt cele mai frumoase...mi-e...greu sa le oropsesc...purtandu-le :)

3 comentarii:

Buddha spunea...

Am o prietenă ce foloseşte expresia "Camera Trofeelor", atunci când vorbeşte despre debaraua unde îşi ţine încălţămintea. Mi se pare mişto să porţi nişte cizme care te fac să te simţi atât de bine...
Legat de titlul articolului, în primă fază m-am gândit la asta ;;)

Liqueur spunea...

sunt superbe!!!

si eu mi-am luat ieri o pereche de cizme si una de botine. si te inteleg perfect la faza cu fetisu' asta cu pantofi (eu asa ii spun, fetis :P :) )

SabbraCadabbra spunea...

@Buddha - mi-ar placea sa am si eu camera trofeelor :) momentan am doar...raftul trofeelor :) dar muncesc la asta.
@liquer - ma bucur ca exista oameni care sa inteleaga exact sentimentul.
mi-era teama sa-i spun pe nume- adica...fetis :)