Totul e permis in dragoste si in razboi ...(o latura ascunsa a mea)

... cu conditia sa nu incurcam taberele. N-o sa facem amor cu baioneta, in front deschis :)

2 years ago...vara...canicula...Bucuresti incins, terase pline, bantuite la refuz. Oamenii din jurul meu ma plictiseau, ma plictisisem de mine, de serile cu dusuri reci, de somnul intr-un pat gol, de pielea mult prea arsa de soarele din Vama, devenisera ritualice weekendurile incepute in masina cu sticla de tequilla intr-o mana si lamaia in alta. Cautam ineditul in fiecare atom al interlocutorului... practicam jocuri cerebrale nestimulative... Pana si drama mea de zi cu zi era lenesa si incinsa. Incinsa la maximum si prea lenesa sa faca ceva. Imi aduc aminte ca imi era lene sa ma masturbez, si chiar sa visez ca o face cineva pentru mine :))
Nu cred ca am cautat ceva anume, nu mi-as fi imaginat ca pot fi scoasa din starea respectiva in care putrezeam zilnic. Tatonam terenuri, si din lipsa de ocupatie as fi incercat si melci la micul dejun...just to be diffrent.
Am dat curs unei invitatii mai neobisnuite intr-o seara. Hai sa socializam. Stiam ce va urma, nu era greu de imaginat, insa aveam NEVOIE de o aventura. Ma mir ca n-am refuzat-o pe motiv de lene... Asteptam o stimulare deloc cerebrala, foarte fizica. Cine putea sa ma scoata din starea respectiva? Stiam totul, traisem totul, nimic nu ma mai surprinde!Si in plus eram mai mult decat sigura ca vom consuma inceputul si sfarsitul in acelasi timp. Fara pretentii...fara asteptari...fuck like its the end of te world. Asa am si facut-o :) Ca si cum lumea se sfarsea, intre gloante si cutremure, iar noi (contextual noi, caci NOI nu exista din motive de individualism) ne imperecheam. Am luat o pauza de la iadul monoton mi-am corelat adn-ul cu al lui si apoi ca si cum nimic nu se intamplase am plecat. Mi-am scos din minte noaptea aceea in minutul in care am iesit pe usa. Ma simteam ca o hoata. Imi furasem cateva ore de VIATA.
Inca auzeam ploaia din "Sin City" si vocea grava a naratorului.
Daca nu ar fi fost febra musculara probabil as fi fugit si mai tare. Nu mi-am facut dus dupa ce am ajuns acasa, nu m-am schimbat de haine, am cazut iar in patul gol am dormit doua ore si apoi m-am dus la birou, asa "pangarita" mirosind a sex, a transpiratie in doi, si cu febra musculara. Tremuram! Am tremurat toata ziua...fara motiv. Nu simteam nimic. Nu aveam permisiunea sa simt ceva. Nu era cazul, momentul si nici persoana potrivita.
Mi-am facut un scurt instructaj mental, a fost pentru prima oara in viata mea cand am separat cu o precizie chirurgicala fizicul de psihic. Sufletul si mintea de trup. De fapt sufletul, mintea, trupul, fiecare reprezentand o entitate separata. Imi folosisem doar corpul. Mintea era adormita si plictisita, iar suflet nu stiam ca am...nu imi doream sa am.
Dupa aceasta paranteza totul a reintrat pe fagasul normal. Normalitatea cotidiana, cu care ne hranim fiecare dintre noi fara sa tinem cont ca ne imbuibam de fapt cu junk food.
N-am putut totusi sa uit. N-am fost lasata sa uit. Suna telefonul, seara, o data la doua/trei luni, ma uitam la ecranul lui, il puneam sub perna, imi incrucisam picioarele cu ciuda!De ce?!? Soneria imi derula instantaneu cateva imagini absolut erotice, senzatiile EXACTE, secundele, intensitatea, totul strict fizic, dar viu, al naibii de viu pentru mine care-mi ordonasem sa UIT.
Ma gandeam "once is ok, second time is a relationship, and you dont want that, dont you?"
Derulam pe repede inainte mai bine de un an si jumatate. Cele traite sunt relevate pe http://360.yahoo.com/sabbra_cof.
Ultimul mesaj din telefon suna cam asa "vroiam sa te vad (...) acum nu mai vreau sa te vad".
Un an si jumatate de normalitate, de rutina, monotonie, ma plafonasem...iar! Mi-e ciuda pe mine pentru nestatornicia de care dau dovada, si-mi vine sa fug odata cu vantul, sa alerg prin ploaie, sa copilaresc, sa tip la cer, si nimeni sa nu-mi ceara socoteala. Cateodata mi-as fi dorit sa pot ingheta timpul celor dragi (pe care astfel de rebeliuni ii pot ranii) sa fiu eu cea nerusinata si apoi sa ma intorc fara sentimente de vinovatie. Nu e corect! Si am invatat ca platim pentru micile greseli. Mai devreme sau mai tarziu.
O zi depresiva de toamna, o baie fierbinte si o sticla de vin alb, pahar dupa pahar, in cinstea mea plus "Best Of" Depeche Mode. Eram in fata oglinzii incercand sa ma uit crucis la mine si sa-mi fac morala...Am sfarsit pe podeua din baie, tremurand, beata/inconstienta, al naibii de singura, incercand sa derulez chipuri cunoscute care n-ar fi fost scarbite sa ma tina in brate cateva minute, sa ma bage in pat, sa ma inveleasca, sa nu-mi fie nici macar mie sila de astfel de dulcegarii. The hell with it! I need phizical!
Cateva mesaje eronate pe messenger, un status vulgar, o coincidenta macabra si un telefon la care am raspuns...Deja vu! Instructaj mental : "n-ai voie sa simti , n-ai voie sa gandesti"
Mergeam prin ploaie fara sa incerc macar sa gandesc ce-am sa spun, ce-am sa fac...n-ar fi contat. Eram oricum prea mahmura.
Ne-am intalnit ca doi vechi prieteni. Am stat in ploaie cateva minute imbratisati. De ce? Nu stiu!
Cand a devenit mental/sentimental ceva pur fizic? Atunci in...aceeasi seara.