New Template?!

Am nevoie de putin ajutor din partea voastra ;

Vreau sa schimb tapetul in coltul meu de internet, inca nu m-am decis cum renovez :)

Orice fel de sfaturi, sugestii si linkuri sunt binevenite.
E drept ca am inclinatii spre roz sau floral, insa e musai sa se pupe ceea ce scriu cu zugraveala de pe pereti, nu?

Calatorii in timp...

Am iesit si noi din Bucurestiul incins si prafuit...(cred ca toate articolele mele de calatorie incep asa)

Sambata pe la pranz, aerul conditionat cu filtrul schimbat, fara sa-mi bata totusi in fata (asta ca sa nu-mi stimulez nevralgiile contactate in ani de munca prin birourile autohtone), o ora de mers din semafor in semafor pana sa dam de "autostrada" ce duce spre Pitesti.

Despre soferi inconstienti cu permisul luat pe spagi...n-am sa vorbesc, am sa le urez doar viata lunga, indiferent de gradul de mutilare in care s-ar afla la finalul traseului de iad!

Well...revenind la tonul uman ; ne-am dat intalnire cu ai mei (mama&tata) la Caciulata.

Parintii mei frumosi si tineri isi fac concediul prin Romanica, cautand locuri deosebitein care sa poposeasca, batand tara in lung si-n lat, inca "turisti in Romania" (minunata campanie de outdoor by sweet MT).

Pentru ca erau la mai putin de 300 de km departare si nu in zona litoralului sau a hiper-populatului Brasov, am decis sa ne urnim noi inspre ei.

Caciulata desi o statiune ce pare uitata de timp/schimbari/evolutie s-a dovedit a fi neincapatoare pentru puhoiul de turisti.

Strandurile pline, pensiunile arhipline, terase, discoteci, buticuri, manastiri, ce mai...pana si la baile termale era coada...

Partea mai putin frumoasa (apropo de bai termale) era ca o data la jumatate de ora urla sirena de ambulanta. De ce? Cardiacii varstnici + apa termala (fara recomandare medicala ci la discretie) + temperaturile de afara.

Pentru mine a contat de fapt un singur lucru : ca i-am revazut pe ai mei (dupa cateva luni). Puteam sa fi fost in costum de cosmonaut pe Marte si tot m-as fi bucurat. Contextul a fost totusi favorabil, mai putin solicitant decat in cosmos :)

Sambata seara am alergat dupa licurici in parcul Caciulata, zona fantanii cu apa termala.

Nu eram singurii care au renuntat la zacutul pe terasa, sau la discotecile in aer liber.

Pe potecile intunecate ce margineau frumosul Olt misunau in bezna oameni, copii, animalute, si din loc in loc speriati si licuricii.

Am incercat sa pozam ganganiile fluorescente si la declansarea blitului s-au napustit spre noi in haita.

Am dedus de aici ca in starea lor de excitare licuricii clipesc repetat din...codite.

Departe de lumea mirifica din "povesti nemuritoare" in ramasitele de spatiu verde, facand abstractie de zgomotul muzicii house, exista INCA momente magice. Si licurici. Adevarati!

Duminica mi-am trait scurtul moment spiritual la manastirea Cozia, mai apoi la manastirea Turnu.

Spun scurtul moment deoarece l-am inghesuit in cateva secunde, suficiente cat sa aprind o lumanare pentru sufletul celor plecati dintre noi si o alta pentru sufletele ce-si cauta inca linistea pe pamant.

O revelatie nemaipomenita nu am avut oricat mi-as fi dorit. Dumnezeu salasuia in manastire, printre oamenii multi, unii faceau trafic cu bijuterii "sfintite", altii se spalau pe maini (sau isi racoreau pur si simplu cefele transpirate de multime) in fantana cu apa "Sfanta", altii cerseau (foarte multi), altii se inghionteau pur si simplu din curiozitatea de-al vedea pe preot...in cele din urma m-am scarbit cand am vazut cum se "sfinteste" un Logan, rosu (ca focu' , sa-i surada norocu'); parintele stropind motorul cu apa si busuioc iar proprietarii privind spasiti ritualul...

Aglomeratie si afaceri cu cele sfinte...in timp de criza. Caci Dumnezeu are taxa de protectie?!

Am decis sa vizitam imprejurimile, mai exact Voineasa, in speranta ca vom gasi un loc cu de-ale gurii.

Impresionant peisaj, popasul turistic Voineasa isi are "cireasa de pe munte" in spatiul dintre cele doua hoteluri comuniste. Unul poarta numele de Hotel Lotrisor, celalalt...since nu-mi amintesc.

Doua cladiri gigant - timpul s-a oprit cu urale si inscrieri patriotice in perioada Ceausista.

La parterul hotelului era o alimentara, un magazin de cadouri si-o cofetarie. Marcate cu fontul clasic, litere mari lipite pe geamurile murdare.

Zona pustie!

Am intrat in cofetarie mai mult pentru a poza relicva ce tinea loc de cantar ; din acela triunghiular de la Gostat. Tovarasa vanzatoare ne-a intampinat irascibila spunandu-ne pe un ton pitigaiat ca i s-au terminat prajiturile de sambata si ca duminica nu aprovizioneaza. Poate vroiam un cico? Brifcor?

"Am vrut doar sa pozam"

"N-aveti voie!"

Asa ni s-a spus si la Alimentara dupa ce tovarasul vanzator ne-a chestionat.

Locul gemea de tristete, ruinile scaldate de soare lacrimau dupa o perioada de glorie apusa, astazi intr-un sistem turistic bolnav de cancer neputand sa ofere curiosilor altceva decat legenda tichetelor de vacanta oferite de impuscatu'.

Am aflat ca spre Petrosani, pe o alta culme de munte, in paragina domnesc alte doua viitoare-foste hoteluri comuniste. Au fost construite de raposatu' pentru lotul olimpic dar nu si-au implinit niciodata scopul maret.

Mi-am adus aminte de vecinii greci care isi valorifica si cea mai nesemnificativa pietricica facand din istorie un atuu si inventand legende ce atrag turistii.

Doar ca noua nu ne plac maslinele si Ion nu e Zorba, iar mioarele noastre sunt rahitice si nu dau un iaurt atat de cremos...

Dupa scurta excursie la Voineasa am gasit (cu greu) un hotel privat la care sa luam masa. Una copioasa.

Dupa-amiaza de duminica am petrecut-o la o terasa, inapoi in Caciulata, cu o cafea marea cu gheata in fata. Da, recunosc, a trebuit sa educam si trainuim chelnerul in spiritul "ice-coffee" , insa acum ca a invatat ce inseamna latte si ce inseamna ice, presupun c-o sa aiba clienti mai multumiti. Si bacsis mai gras.

Uite-asa s-a incheiat un ultim weekend de iulie... Linistit, frumos, alaturi de cei dragi, cu mintea odihnita, si cu multa multa ingaduinta fata de semeni.

Voi ce-ai facut in weekend?

Despre "pupincurism"

Este noul trend setat de criza financiara in piata de business.

Evident n-am inventat eu acum "gaura macaroanei", dar sunt inca ametita si clipesc delicat fiind pentru prima oara cand ma lovesc de sportul acesta atat de vulgar - acum practicat ostentativ in vazul meu de fata simpla.

In continuare voi incerca sa-mi raspund singura la cateva intrebari sau macar sa descriu in linii mari acest nou tip de cariera, in cazul in care anumiti cititori se gandesc serios sa se reprofileze.

Am delimitat in scrieri trecute categorii de oameni care mi-a fost dat sa-i intalnesc ; oameni frumosi, oameni malefici, oameni ignoranti, oameni fara personalitate si asa mai departe.

Cred ca pentru fiecare categorie ar merge o descriere care sa ne ajute sa-i identificam mai usor...dar as divaga de la subiect , n-as mai avea timp si spatiu sa corelez titlul articolului cu articolul in sine.

Ce inseamna "pupincurism"? Asa cum reiese din denumire, la figurat (daca s-ar putea la propriu as descrie orgii) arta de-a maguli dosuri superioare pentru beneficiile proprii.

E drept, uneori practica pupincurismului se manifesta pur si simplu fara motivatie/scop/mijloace, din simplul motiv ca practicantul nu dispune de alte tactici care sa-l reprezinte.

Cum recunoastem un practicant al pupincurismului? E simplu - daca nu iese in evidenta din prima datorita personalitatii infecte, frustrarii in ceea ce priveste aspectul exterior sau lipsei de bun simt, etica si profesionalism...un pupincurist va cauta in permanenta dosuri disponibile (asadar sta cu nasul pe sus, dosurile fiind la nivel superior si nu totdeauna accesibile) pe care sa le adulmece.

Daca mai exista urma de indoiala, priviti, studiati mijloacele marsave prin care un asemenea specimen calca peste cadavre si invenineaza intreg mediul inconjurator pentru a se face remarcat.

La ce bun acest sport? Sincer...oricat mi-as chinui suvitele blonde tot nu gasesc un singur aspect pozitiv al pupincurismului. Amuzant ar fi daca as gasi; nimeni n-o sa recunoasca niciodata "da nene, asa ma manifest eu!"

Poate ca e singura sansa de "covor rosu" singura modalitate sa ajunga in "lumina reflectoarelor" si atunci n-o sa incerc sa inteleg visul celebritatii de acest gen...

Cum ne afecteaza pe noi, ceilalti pupincurismul? E ca o picatura chinezeasca ; o vezi, o recunosti ca metoda de tortura, cu toate acestea esti legat (de maini si de picioare) si nu prea ai remedii imediate. Exista tactici de preintampinare...sau de eliminare definitiva a celui infectat? Cred ca exista insa "nu te pui cu prostu oricum" , asadar inainte de-a incepe tratamentul e nevoie de studiu de caz. Studiem situatia, gasim solutii, cu timp si munca avem sanse sa devenim imuni.

Exista metode de anihilare? Eu cred ca daca intram in contact cu specimene predispuse la pupincurism trebuie sa dam dovada de ignoranta.

S-au intalnit cazuri in care personajele ingrate bolnave dupa atentie devin stimulate de ignoranta semenilor si persista in practicarea jalnica a pupincurismului.

Inteleg aceste cazuri, le compatimesc chiar, pentru ca in aceasta ultima situatie stiu ca nu mai este o etapa, o boala, o frustrare, este chiar un stil de viata...

Unul trist e drept, dar pentru ca n-am incercat , n-am degustat, n-am trait in felul acesta pana acum n-o sa-mi permit sa cataloghez.

Eu imi duc traiul nestingherita, in continuare, la adapost de astfel de oameni.

Ma intereseaza cati dintre voi, si in ce fel, ati avut de suferit sau v-ati intersectat cu pupincuristi?

Cea mai buna istorisire castiga un premiu :P (inca n-am decis premiul, dar nu-i bai)

Criza imobiliara - isterica!

Mi-am dorit mult sa ma pot abtine sa nu emit nici o parere referitoare la criza din piata imobiliara.

Imi doresc si-n acest moment sa ma cenzurez sa nu le-o dau prin... of...nu-mi iese.

Boon, putin putin tot tot sa rad, n-am avut o saptamana amuzanta pana sa intru pe az.ro si mai apoi pe imobiliare.ro .

Primii mentionati prezinta o situatie destul de tragica - apartamente de vanzare sub 100.000 euro, in scadere, oameni innebuniti sa vanda si la 55.000 euro.

Ei bine, cei din urma mentionati (va invit sa vizitazi linkul) raman pe pozitii cu preturi de milioane si sute de mii de euro.

Atunci am inceput sa rad.

Bai baieti! Veniti-va in fire!

Oricat de sufocat ar fi actualul guvern de situatia financiara absolut tragica...nici macar programul "prima casa" n-o sa salveze dosurile hienelor imobiliare.

Preturile de 55.000 de euro pentru un apartament de doua camere in stare jalnica este un pret absolut exagerat! Sa v-o luati in bot libidinosilor!

Chiriile sunt in scadere pentru ca potentialii chiriasi ar suporta conditii inumane pentru apartamente ieftine!

Cei ce inchiriaza n-au decat sa se sinucida cu facturile de la intretinere ale caselor lor goale!

Nu e bine sa te bucuri de necazul altuia...insa in cazul de fata ma bucur ca mor din cauza avarismului de care au dat dovada.

Nici un program imobiliar n-a fost construit niciodata in avantajul cumparatorului.

Oamenii care-si doresc o casa fac din asta stigmata si isi vad visul ca pe-o iluzie indepartata!

Acum as face dansul bucuriei cantand un cantecel : n-o sa vindeti ! n-o sa vindeti! veti da faliment pe capete si-o sa facem cripte si cavouri din ansamblurile voastre rezidentiale.

Daca s-or destepta in ultimul ceas cetatenii onorabili care-si vand casele pentru a platii ratele la banca si vor scadea preturile la un nivel decent - diferit de exemplu de preturile de case din Spania (care apropo, sunt mai mici decat la noi) - in acest caz vor vinde.

Atentie - guvernul garanteaza 60.000 de euro ptr PRIMA casa!

Oamenii care stau in chirii se orienteaza spre a cumpara o casa cu exact atatia bani.

Cei ce cresc preturile caselor si apartamentelor...gresesc, dar sunt liberi sa le pastreze...deoarece:

- cu cat mai multi cumparatori (ex chiriasi) de case au proprietati, cu atat mai mult o sa scada piata inchirierilor.

Asadar - cei ce n-au vandut initial pentru ca au avut preturi mai mari decat cel garantat de guvern...vor inchiria (in lipsa de altceva) la preturi mai mici.

VOILA!

Daca nu am ghicit intocmai mizeria in care se vor adancii proprietarii si patronii...imi cer scuze si astept sa fiu uimita!

Despre Michael Jackson

S-a scris mult despre Michael Jackson in ultima perioada...Au urlat toate blogurile, sa nu mai vorbesc despre reviste/tv, radio...

Cred ca zilele lui de glorie au inviat post-mortem.

Foarte multi oameni au plans, la fel de multi au ignorat, dar, mai multi au criticat.

Am vazut aseara un documentar - m-am uitat mai mult de curiozitate - care mi-a schimbat putin perceptia si stadiul de ignoranta in care ma aflam.

Sa fim seriosi...cu totii am fost fani Michael Jackson cel putin o data-n viata. E o zicala doar.

Am avut perioada de euforie de pe la 6 ani pana pe la 8 ani.

Mi-o amintesc atat de bine dintr-un singur motiv : Michael Jackson era prietenul meu imaginar.

Imi mai aduc aminte ca varul meu era adolescent, mergea pe la discoteci si uneori il vedeam "dansand Michael".

Ne uitam la video sau la tv la concerte, filme cu si despre el, atunci in Romania (in viziunea mea) toti erau Michael.

Eu vorbeam cu el in fiecare zi. N-am avut alt prieten imaginar, nu stiu de ce l-am ales pe el, dar eram fascinata de tot ceea ce insemna Michael, si-i povesteam in fiecare seara activitatile mele de peste zi.

Uneori spuneam cu voce tare "Tu ce crezi Michael?" si apoi ascultam pauza lungaaaa pana ce mintea-mi concepea un raspuns "pe masura".

A trecut perioada respectiva, cu toate etapele aferente fiecarei varsta a mea. A trecut si Michael si-mi aminteam amuzata de el, fara sa mai caut/ascult/studiez absolut nimic despre ce face.

Toate noutatile/stirile ajunse la mine au fost pur intamplatoare si nu le-am analizat in nici un fel.

De fapt...cred ca m-a intristat putin infatisarea lui din ultimii 7-8 ani. Mi s-a parut ca a exagerat.

Cand am aflat ca a...murit...am fost oarecum socata, mai apoi agasata de nebunia presei si in ultima instanta stupefiata de reactia si actiunile familiei lui.

Nu pot pleda in necunostinta de cauza nici pro nici contra Michael Jackson, pot sa-mi exprim o opinie in urma acestui documentar vazut, mentionat mai sus.

Ce-am inteles?

A fost un copil traumatizat. N-a avut copilarie. A trait ca o papusa in lumina reflectoarelor, o

mica masinarie de produs bani, coordonata sever de tatal inconstient.

Adolescenta i-a fost puternic marcata de o dorinta de libertate financiara...o independenta fata de o familie avara dupa faima.

El avea faima, avea banii insa nu cred ca stia ce sa faca cu ele...

Drama lui a fost aspectul exterior...motiv pentru care a incercat sa-l imbunatateasca constant dupa o perfectiune setata de mintea lui suferinda. Culoarea pielii, forma nasului, parul, fata...totul dus la extrem.

Tanjea dupa o copilarie, tocmai din acest motiv a creeat NeverLand.

Sunt convinsa ca era pueril si infantil si-am perceput asta simplu in urma reportajului : comunicarea cu realizatorul documentarului (adult) era una...sa-i zicem defensiva. Vorbea timid, usor speriat, parand chestionat, stanjenit dar totodata respectuos.

Comunicarea in NeverLand ,"domeniul lui" cu copii din jur...era un relaxata, mult mai in aria lui de intelegere, in largul lui, am perceput-o cam "la acelasi nivel cu ei".

Se simtea in siguranta doar in preajma celor inocenti pe care-i percepea ca fiind lumea lui. Lumea unui copil.

A vazut cineva filmul I am Sam? Acesta ar explica oarecum stadiul intelectual al lui Michael.

Nu, nu cred ca era retardat mintal! Cred doar ca isi creease un scut "anti-omenire" si din intamplare avea si resursele financiare pentru a-l dezvolta pana la nivelul ridicolului.

Tot din acest documentar am inteles abordarea lui paterna neobisnuita. Mastile pentru copii pentru a-i tine departe de hienele paparazzi... Lipsa prezentei materne; odata pentru a oferi el toata dragostea (din ambele puncte de vedere, atat al mamei cat si al tatalui) si nu in ultimul rand negatia unei autoritati si responsabilitati.

Admitand ca e parinte ar fi trebuit sa imparta aceasta sarcina cu o jumatate feminina. In cazul lui Michael, o sotie, o mama, ar fi fost perceputa ca o maturizare, ca o injumatatire a sarcinilor si deciziilor, iar el isi DOREA sa "do it all by himself" in cazul in care ceva ar fi mers prost "to have noone else to blame it on".

Dependenta de pastile - cert a fost una - am dedus-o din comportamentul lui schimbator in functie de situatie. In lumina reflectoarelor devenea robotelul fara personalitate care stie sa cante si sa danseze, iar acasa era (asa cum si el era convins ca e) Peter Pan.

Nu cred ca Michael Jackson s-a drogat constient. Cred doar c-a vrut sa poata mai mult. Stiu, nu e o scuza, insa n-a fost nimeni care sa-l ajute! Asta e dovedit.

Imi mentin pana in panzele albe parerea ca nimanui nu i-a pasat de omul, de sufletul, de fiinta Michael Jackson! Exista starul, exista excentricul, exista macho Michael.

Mai cred ceva...referitor la ignoranta maselor: Michael Jackson a crescut o generatie. A vandut muzica pentru copii/adolescenti/tineri, a vandut o imagine, un stil de viata care prinde o audienta cu o anumita mentalitate. Ei bine, in momentul in care natura a depasit bariera adolescentina...Michael a fost uitat.

A urmat scandalul si acuzatiile de pedofilie si-atunci nici un parinte n-a mai educat in spiritul muzical Michael...

NU CRED ca a abuzat vreun copil!

Caracteristic noua, oamenilor, am invatat ce insemna omul acesta, abia dupa ce el nu mai exista.

Avem vreo certitudine ca soarta lui ar fi fost altfel daca noi ne-am fi aratat sufletele, fara sa ne hranim urechile si-atat? Nu stiu.

Stiu ca e trist.

Odihneste-te in pace Michael!

Ganduri...cu nori

Nu pot sa va mint, nici sa va ascund...voua, celor ce uneori va sunt de folos cuvintele mele, celor ce le cititi din pura curiozitate, celor dragi ce ma citesc pentru ca ma iubesc, celor ce vin aici pentru noutati/curiozitati, de orice fel ...trebuie sa va marturisesc ceva:
ma gandesc la viitor!
La viitorul meu, la viitorul nostru, la sufletul meu, la linistea mea, la o lume mai buna, la ceva stabil, la o casa, peste timpuri lungi la un el - mic, Victor...
Asa cum toate constatarile destepte vin greu, aceasta a mea s-a lasat indelung asteptata. Am renuntat la limitarile de genul "niciodata", mi-am intrebat sufletul si mi-am raspuns sincer, acum iata-ma cu un motiv in plus sa privesc optimista spre un viitor ce am posibilitatea sa mi-l construiesc si pe care nu-l mai vreau lasat la voia intamplarii.
Insa cel mai dureros lucru pe care mi l-am recunoscut in acest moment de sinceritate...a fost ca viitorul meu/nostru nu-si prea are locul aici.
Daca doar constientizez fara sa si pun in practica voi tinde spre o viata ce acumuleaza frustrari...
Azi de exemplu m-am saturat, ma doare capul, mi-e sila, de tot ceea ce ma inconjoara.
O tara ce involueaza, o natie ce-si pierde sufletul in fiecare moment, un sistem corupt si prost, o situatie economica jalnica, oameni rai...(aici vroiam sa ajung), multi oameni rai, malefici chiar.
Falsitate, minciuna, coruptie, prostie, mizerie...
Putinele sanse cu care ne nastem pe lumea asta ajung sa fie faramitate daca nu tinem cu dintii de ele...
Ma intreb: chiar nu exista un loc mai bun? Chiar nu exista o lume mai buna care sa-mi zambeasca, unde sa pot sa exist si sa nu am tendinta sa ma otravesc?
Sunt putin obosita sa fiu optimista, sunt putin dezamagita sa cultiv speranta, sa ma prefac ca lumea e roz, sa cred mai mult intr-un univers imaginar...Sa caut cu forta bunatatea din sufletele oamenilor (acele suflete ce nu s-au pierdut inca), sa incerc sa cred in CEVA-ul himeric...
Au disparut mainile intinse, intentiile bune, prietenia, socializarea, bunul simt...
Strang din dinti, imi pacalesc mintea ca de fapt am eu o zi mai proasta si o tendinta spre macabru...dar azi spun STOP!
In afara de un om minunat cu care-mi impart si bune si rele, ajung sa constat ca nimic nu-mi mai smulge un zambet...
Am tras pentru "o cariera" de cand am ajuns in Bucuresti. Acum imi spun..."de ce cariera?"
Pentru a-mi permite un trai pe care il detest?!?
Cariera care sa imi umple viata de sedinte si intalniri, un program care-mi permite 4 ore pe seara cu familia mea (adica el) , timp pe care realmente NU stiu cum sa-l impart astfel incat sa fie de calitate.
Astept weekend-urile cu sete ca sa...dorm...si sunt atat de avida dupa "good quality time" cu el incat prefer sa nu-mi vad prietenii/amicii, sa renunt la cluburi doar pentru a petrece mai mult timp in doi!
Pentru ceea ce IMI DORESC cu adevarat sa fac...nu am timp; sa-i vad pe ai mei, sa iesim la taclale lungi cu amicii, sa ne apucam de pictura, de cursuri foto, de calatorit...
Vreau sa-l fac pe el fericit, sa-i ofer o femeie frumoasa, deschisa, alaturi, care sa-l umple de pofta de viata.
Si in loc de asta ma transform intr-un carierista, cu "Dress-code", obosita, si neimplinita...cu prea multe regrete...astenii si oscilatii de comportament.
Sa presupunem c-as vrea un copil da? Imi spun "il faci cand ai sa poti sa-i oferi ceva" Si de fapt ce ma sperie, de ce nu-l fac, ce vreau sa-i ofer? Suficienti bani sa-i angajez o bona? Bani sa-l trimit in vacante? Bani sa-i iau jucarii care sa-l tina ocupat cand eu NU sunt acasa? Asta vreau? NU! Ajung asadar sa concluzionez "nu ai timp sa te gandesti la asa ceva"
Asta daca stilul de viata, poluarea, alimentele si toti ceilalti factori externi vor permite organismului meu sa procreeze...cand..."o sa am timp sa ma gandesc la asa ceva".
Stiu ca bunatatea sta in adancul nostru, frumusetea in ochii privitorului, dar lumea de azi iti ucide pana si irealul.
Imi fura visele!
Ajung sa-mi spun "cel mai mult iti doresti o casa" ... si posibilitatile sa o cumpar sunt acelea de "profita de criza financiara si de colapsul imobiliar".
Dar "voi avea stabilitate financiara, acum cu toate disponibilizarile?"
O privesc pe femeia aceasta in oglinda si-i spun "TRAIESTE!", iar ea imi raspunde: "caut o solutie si te anunt".
Astept acel "maine" idilic de-atatea zile incat numar un an prin articole de blog, fara alte amintiri.
Dar...cu toate acestea, sunt optimista, cred, iubesc, traiesc.
Optimista ca pot sa-mi aleg un viitor mai bun, pot sa-l gandesc si nu renunt la el.
Cred ca nu toti oamenii isi pierd sufletele si n-o sa ma tem (prea tare) de semenii mei.
Traiesc, asa cum pot, uneori euforic, alteori chinuit.
Faptul ca iubesc e poate motivatia pentru care toate devin suportabile, tolerez si trec peste impedimente, am acel refugiu personal, sanctuarul meu...raiul din iad...

Am nevoie de cei ce sunt sinceri, darnici cu un sfat si care stiu sa citeasca printre randuri.
Va intreb acum ; sunteti complet multumiti de vietile voastre?(da stiu, nimeni nu e multumit, cu totii luptam pentru mai bine, asta o fac DEJA)
Aveti vre un regret, o reprimare o frustrare care va apasa de ceva vreme?
Ce ati vrea sa schimbati?
Va ganditi la viitor?Si daca da, cum arata el?

Am devenit "om mare"

adica din ala...care. ..ia decizii?!?

M-am trezit duminica dupa amiaza intr-o caldura insuportabila...
Chiar daca blocu-i racoros, la umbra soarelui de peste zi...deloc izolat fonic, asta in ceea ce privesc sutele de ciori ce-au poposit in copacii din cismigiu...eh, sa n-o lungesc, a venit vara, in toata puterea cuvatului!
Cum m-am trezit eu asa, jumate amortita, in bratele lui, destul de transpirati amandoi dupa somnicul de dupamiaza, aveam o pofta de inghetata...sa lesin nu alta!
"vreau inghetaaataaa" m-am smiorcait.
"hai sa luam"
L-am luat de mana, si-am iesit somnorosi sa cautam drogul arctic ne ne bantuia mintile, pesemne si lui ii era pofta!
Mi-am pus tricoul cu animalute ("feel free to be as you are"), pantalonii scurti, sandalutele rosii, si-mi tarsaiam picioarele agale, trasa de mana, ca un copchil tembel ce casca ochii minunandu-se iar si iar de fiece vietate din jur.
Trecand pe langa locul de joaca amenajat pentru copii...parcela de nisip cu tobogan, "casuta copiilor" , masinuta cu arc ; mi-am lipit privirea de toate acele minunatii imbietoare, si-am ramas o clipa pe ganduri...
O pofta tampita de joaca a pus stapanire pe mine, dar ca orice copil cuminte, am cerut mai intai voie : "Ce-as mai vrea si eu sa ma dau in masinuta...Oare as putea?"
"Pai...nu, masinutele sunt facute pentru copii, nu pentru oameni care se apropie de 30 de ani"
Asta mi-a spus el! El calm, dragut, tinandu-ma strans de mana, uitandu-se la mine cu cel mai mult drag posibil...
Iar mintea mea...a luat-o la goana, urland iar si iar si iar "Cristinaaaaa!!!Sa sti ca are dreptate!!!"
Sa ne intelegem ; nu-s absurda, nu ma victimizez, nu mi-am pierdut mintile, doar ca a fost PRIMA OARA cand am constientizat cu adevarat ca nu mai am deloc 17 ani!
E drept, pana spre 30 mai am ceva, cateva nopti de pierdut, cateva beri de baut, cateva veri de dansat! Si dupa 30 parca s-ar schimba ceva...inafara de mai multe amintiri, mai multa minte-n cap?
Daaaa, daaa... stiu toata filosofia din spatele povestii, si nu e nevoie sa radeti de-un biet copchil speriat!
De ce am ramas totusi atat de mirata, socata, stupefiata cand am aflat ca anul acesta trec de "my early 20's" si intru in "late 20's".
Daca eu am atat de multi ani asta inseamna ca si parintii mei au ceva mai multi nu? Ca si sora mea are mai multi, ca toti oamenii pe care-i stiu au mai multi ani si poate fiecare...alte prioritati?
E ca si cum mi s-ar fi parut brusc ridicol sa-mi port toate tricourile colorate, sa ma joc cu toate jucariile mele, sa port poseta in forma de vacuta, pijamalele roz cu pisici...inelul cu fluturas din cauciuc, papucii mei verzi cu sclipici???
Acum...ca sunt om mare, trebuie sa iau toate deciziile importante???
Si mai ales...daca am constientizat toate cele spuse mai sus, devin puerila?!
Toate aceste ganduri imi treceau prin cap in timp ce-l priveam tampa! Si mi-era dor de...casa!
Sa merg in spate, in masina alor mei, langa sora-mea, si sa ne maimutarim cantand toate cantecele de la radio, dansand si facand valuri in timp ce mama ne spune sa fim cuminti!
Sa vrem la pipi in plin traseu de serpentine, sa face picnic weekend de weekend, sa ne dam cu barca, sa pap ardei copti facuti de tata, sa dansam prin casa, sa ma prostesc in toate felurile si lor sa li se para normal, pentru ca SUNT (si n-au nici un drept sa ma refuze, sau sa conteste) COPILUL lor!
N-am inteles nici eu...de ce creierul meu tragediza...mi se zbatea sa-mi sara din cap, ochii musteau de lacrimi, fara motiv! N-am inteles de ce aceasta afirmatie facuta ironic/cald mi-ar fi dat peste cap gandurile jucause si le-ar fi innorat instantaneu...
Poate pentru ca suntem indoctrinati de conceptia conform careia "oamenii mari nu se joaca" , ei trebuie sa fie seriosi, calmi, rabdatori, sa ia decizii, sa munceasca, sa fie-n lumea lor de oameni mari remarcati si responsabili?





Sa ma lamureasca si pe mine cineva, fara insinuari sexuale, ironice, absurde, CUM se joaca oamenii mari, si cand stim sigur ca am devenit adulti?

Niciodata sau intotdeauna?

Pentru ca sunt alb sau negru, niciodata gri, pentru ca merg orbeste dintr-un capat in celalalt, am scos din "tolba de ganduri" o lista de do's and dont's...

Teoretic...nu fac altceva decat sa ma ingradesc singura, sa-mi pun calus, si sa devin sclava lui "eu niciodata..." sau "eu intotdeauna...".

Si cum concorda asemenea expresii cu cineva care (citez) "respira independenta"? Mentala evident! Nu-mi plac astfel de stereotipisme care ne ingradesc personalitatea si ne leaga mintea in lanturi... Nu ne putem defini exitenta prin fraze de genul "eu NICIODATA" , "eu nu" , "eu intotdeauna".

Cat de mult ne limitam orizontul afirmand asa ceva? Totusi, ma regasesc spunand pateticele cuvinte si apoi in cel din urma ceas corectez expresia cu un pansament: "niciodata nu spune niciodata".

Pana la urma jocul din cuvinte n-ar valora nimic daca nu s-ar transpune in actiuni, iar uneori actiunile acestor exprimari prohibitorii devin ireversibile pentru initiatorii lor.

Pe romaneste?

Daca intradevar suntem convinsi ca "noi niciodata" sau "noi intotdeauna" , actiunile noastre se restrang intr-un cerc bolnavicios. De ce? Pentru ca aceste statusuri creeaza dependenta existentiala.

Nu fac nota discordanta de semenii mei, ma incadrez la randu-mi in gloata ce poarta ochelari de cal.

Recent mi-am dat seama ca am vederea incetosata datorita acestor reprimari succesive.

Alta denumire chiar nu gasesc pentru aceste afirmatii. Primul pas, de altfel, a fost sa constientiez ca aceste doua afirmatii in taie brusc din raza existentiala multe posibilitati.

Doar GANDIND ca "eu niciodata" sau ca "eu intotdeauna" starpesc mentalitatea de "om deschis" la care aspir de o buna perioada.

Asadar elimin initial din modul de gandire aceste doua expresii.

Incepand cu o regula stupida (e prima care-mi vine in minte) ; "eu niciodata nu mananc verdeata" si finalizand cu o afirmatie apocaliptica ; "eu intotdeauna dau gres" las la latitudinea voastra sa alcatuiti compozitia de reprimari ce sta intre aceste extreme de care am abuzat intens.

De-a lungul timpul am ridicat la rang de lege aceste doua liste de "do's and dont's". M-am incadrat cu buna stiinta intre barierele regulilor impuse chiar de mine, crezand ca ma definesc, ca imi intaresc personalitatea, ca ma ajuta sa par concisa.

Cand am ajuns sa ma sufoc intre fapte pe care mi le interzic si fapte carora ma supun mi-am propus sa elimin una cate una aceste reguli si tot ceea ce vizeaza ele.

Carpe Omnius (traieste totul)!

Odata cu moartea lor se sting alte rani cum ar fi "a judeca" , "a cataloga" , "a condamna" , "a suporta"...

Curatenia mentala e de fapt o lunga experienta a carei rezultate se vad rar de cei din jur...

Eu va propun sa incercati sa numarati cati de "niciodata" si cati de "intotdeauna" va ingradesc si va ingreuneaza modalitatea de perceptie.

P.S. Stiu ca am abuzat poate de un "limbaj de lemn" trantand de fapt o teorie... In general descrierea unei stari psihice este altfel decat descrierea unei intamplari, a unei emotii sau a unui obiect.

Experimentul meu este acela de-a testa bariere :)

Nemo Miaunache si Seven Aeroplanul

De data asta...m-au scos din monotonia zilei de luni cei de la Hotcity cu leapsa lor pisiceasca, vreau sa le multumesc si poate sa le fur unul din tricourile cadou.

Mi-am dorit tricou cu pisici, ca tot am pijama cu pisici, sosete cu pisici, decoratiuni cu pisici...si chiar...pisici.

Pe Nemo, si pe Seven.

Eh..pe Seven il are Vali acum, dar mama "biologica" tot eu ii sunt :P

Iaca...poze:

Eveniment Esquire & Dunhill

Mie imi plac cei de la Sanoma, pe bune, chiar imi plac. Am citit si Esquire, le-am pus un clip destept pe blogu-mi (acum ceva vreme), am lucrat cu ei pentru niste virale FHM ( e drept, nu le-am facut eu personal) dar le-am impartit "cititorilor" , citesc Cosmo ocazional, si celelalte publicatii ale lor...

Eh, din acest motiv am stat pe ganduri daca sa fiu sincera si carcotasa saaau sa...tac ? Ei bine, tacerea nu mai e o virtute, asadar, baieti-fete (daca cititi) si va devin brusc antipatica incercati sa intelegeti ca pana la urma e parerea mea (umila-blonda), saaau..doar un sfat.

Am primit o invitatie, pe email la un eveniment intitulat "Fine experience by Esquire".

Prima chestie pe care am remarcat-o a fost ditamai pagina de email cu muuuulte muuuulte adrese ale unor oameni (importanti evident) din companiile autohtone, multinationale si luate in ordine alfabetica.

"N-or fi auzit de BCC?" mi-am spus. Dar, pentru ca mi s-a intamplat si mie, si pentru ca am luat-o drept strategie de marketing din gama ; "uite ce de invitati sunt, o sa vada toata lumea pe toata lumea, hai sa mergem".

Prin surse proprii am aflat ca era vorba de un party intr-o locatie usor neobisnuita, o surpriza pentru invitati. La orele 20:00 (trecute, fix).

Am ajuns acolo, pe la fara cinci minute, eu, al meu iubit, si colega lui de la PR (ei venind amandoi din partea companiei mama, eu de la 121).

Adresa exacta, cladire mare de birouri, nedata in folosinta inca, receptie imensa, pereti de sticla, si angajatii Sanoma la receptie pregateau pachetele cu daruri pentru invitati...

"Nu-s prea punctuali, ca deh, invitatii vin direct de la birou, chit ca ni s-a dus buhul ca intarziem la evenimente, uneori suntem exceptia care intareste regula"...

"hai sa mai fumam o tigara, mai asteptam p-afara 10 minute, sa nu fim primii"

Dupa 10 minute, am intrat, odata cu noi un mic alt puhoi de lume...

Cineva ne-a spus "buna seara" , altcineva ne-a facut o poza, intre timp ei tot mai impachetau cadouri...

Am urcat pe cladire, pe terasa amenajata superb, in stil japonez, canapele din perne albe, podea neagra, mese gen clepsidra, mancare japoneza, un bar amenajat...o muzica excelenta, niste hostese Dunhill imbracate in costume cam ciudate... Prima impresie ... foarte stilat!

Am asteptat putin sa fim bagati in seama, sa remarcam o fata cunoscuta, sa...apara restul de invitati...in fine, dupa 10-15 minute ne-am oprit in dreptul unei mese testand calitatea sushi-ului si dexteritatea in a manevra betisoarele japoneze (cele coreene si cele chinezesti sunt demult incercate).

In acelasi ambient minunat ne-a gasit...prima rafala de vant...

"Asta o fi surpriza?November rain?"

Cred ca am cobit (iertare!); in 10 minute era...devastata terasa...Cum asa? Uite asa:

Rafalele de vant au contenit sa apara, oamenii insarcinati in a monta niste perdele protecoare s-au miscat oarecum greu (e drept, era si dificil), insa ploaia a patruns rapid printre, a imprastiat pernele canapelelor, a spart paharele de pe mese, a daramat barul, si-a impins mare parte din invitati spre singurul perete disponibil...

"Cu meteo nu te pui frate!"

Norocul nostru a fost ca vijelia n-a tinut mult...poate un sfert de ora...cerul s-a eliberat de nori, iar oamenii lor s-au miscat rapid si-au curatat terasa...au redat o oarecare ordine amintind de ambientul initial.

Oamenii socializau, am savurat platoul de sushi, cocktailul cu pepene galben, pe la orele 21:30 a urcat pe scena (neanuntati) cativa oameni, o mini-orchestra care si-au inceput recitalul cu un cover Depeche Mode - World in my eyes, absolut genial, am innebunit!

O hostesa impartea tigari...

Am stat putin peste orele 22 , asteptand...un semn (divin) al organizatorilor ; un bun venit, o glumita referitoare la furtuna, un "enjoy the party", un "motiv", un concept...CEVA?!

Cum nimic de genul nu s-a petrecut...am decis sa ne retragem, cu atat mai mult cu cat trebuia sa fim matinali pentru a doua zi.

Ultima etapa ciudata a fost aceea ca nimeni nu s-a sesizat (si NU eram singurii care plecau)!

Nu ne-a condus nimeni, nu ne-au spus "la revedere", iar jos...in receptie...era gol, cu maldarul de pungi cadou (ce probabil asteptau sa fie oferite invitatilor la plecare) stand acolo...fara ca nimeni sa le pazeasca...sau...ofere...

After party thoughts: (ori probabil sunt eu obsedata de strategii de marketing) sa fi avut cineva din Sanoma ideea ca oaspetii sunt de obicei sufocati cu astfel de evenimente si blazati de atata "ospitalitate" iar ei au vrut sa faca un party cu un concept de genul "nu ne pasa, nu va bagam in seama, am vrut sa stiti ca existam"?!?!?

Ceva care sa para atat de autentic prost realizat incat sa se vorbeasca muuult timp despre asta?!

Daca e asa, jos palaria, a iesit perfect!

Daca nu...well guys...ati cam dat iama-n buget...degeaba...

Tips&Tricks pentru viitoare evenimente:

1. identificati targetul!

2. pastrati discretia cu adresele de e-mail!

3. FITI PUNCTUALI!

4. Intampinati invitatii intr-un mod placut si elegant, in ton cu petrecerea

5. Fiti mai atenti ca exista predictii meteo, si modalitati rapide si eficiente de back-up (just in case?)

6. SOCIALIZATI cu invitatii vostri.

7. Comunicati conceptul petrecerii...motivul, programul, etc...

8. Atentie mare la cei ce pleaca...?!

9. Spune-ti "multumim pentru prezenta, blabla" si aveti grija sa nu aiba impresia ca ies dintr-o "Casa parasita"

10. De obicei organizarea unui eveniment trebuie sa aiba un rezultat masurabil, o posibilitate de feedback si sa genereze...CEVA.

11. S-auzim de bine!

Mananca, Roaga-te, Iubeste!

Am mancat, m-am rugat, si-am ajuns sa si iubesc.

Scriu abia acum, zambind, analizand ultimele luni, ultimul an din viata mea, ma identific abia acum cu ultimele pagini ale cartii mele preferate, si realizez ca este atat de simplu...sa traiesti "din carti".

Cartea lui Elizabeth Gilbert a ajuns sa fie vanduta in milioane de exemplare, sa fie idolatrizata, sa inspire femei de pe intreaga planeta.

De ce?

Pentru ca fiecare femeie se identifica la un moment dat in ceea ce spune autoarea cartii "Mananca, Roaga-te, Iubeste!" , povestind anul decisiv al vietii ei.

Nici nu ma intereseaza daca e intradevar jurnalul ei, ceea ce conteaza cu adevarat e ca poti sa iei pe rand fiecare lucru cu care te confrunti si poti sa zambesti intr-un final cand faci "retrospectiva".

Cartea a ajuns la mine intr-un moment...foarte potrivit...in care trebuia sa fac orice altceva decat sa-mi analizez viata sau actiunile.

Dupa ce-am devorat primele 3 pagini plangeam si-mi spuneam "cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Nici nu stiam daca pot s-o citesc pana la capat...daca suport sa-mi regasesc gandurile imprastiate in paginile unei alte femei. Ma simteam dezgolita de idei, de sentimente, sau exact pe dos ; banala, etichetata ca si ceva atat de comun, incadrata in "tipologia feminina" de pretutindeni.

Nu vreau sa dedic cuvinte si noi pagini pentru a REaminti cum si de ce ajunsesem in situatia aceea pierduta... E cert ca eram desprinsa din primele pagini ale cartii.

A inceput Italia, prima tara in care eroina mea invata sa-si segmenteze trairile...sa detina controlul propriei persoane si sa...manance.

Avem si eu 40 de kilograme, si eram nevrotica...asa ca am pornit la drum...

Repet; fara sa fiu constienta ca parcurg un traseu anume, fara sa-mi doresc sa urmez vreun exemplu sau sa copiez o reteta de suflet!

Am vazut multe locuri frumoase, mi-am hranit mintea si sufletul cu ele, si apoi mi-am desfatat papilele gustative ca un copil ce are voie ciocolata pentru prima oara in viata.

Cred ca deja terminasem Cartea cand am sesizat...kilogramele.

Am invatat sa ma rog...in fiecare zi in care ma simteam singura si abandonata. Nefiind insa in India. Stiu ca oamenii tind sa se arunce in bratele religiei doar in momentele grele insa eu m-am abandonat intr-o lume mai buna, mai frumoasa, in care iti multumesti ca existi si ca iubesti pana si pietrele de pe drum.

Am cautat echilibrul ideal intre mintea si corpul meu, intre mine ca om si restul de oameni, intre ce reprezint eu si ce reprezinta lumea, eliminand conceptul de "element nesemnificativ" si strecurandu-ma in multime fara scut de protectie, crezand in existenta bunatatii simple.

Am invatat sa rad, sa ma bucur de viata, sa privesc cicatricile trecutului fara resentimente.

Citeam din nou ultimele paginii ale Cartii, cu naturaletea omului hranit, satul, fericit si pozitiv insa...curios... "Pana aici...asa a fost, dar...cand am sa si iubesc?!"

M-am desprins oarecum de traseul pe care-l urmaream inconstient si ma resemnam intr-o asteptare...a unui ceva pe care il constientizam ca existent dar mi se parea irealizabil. Si nici nu eram in Indonezia...

Dar, a venit! A venit si iubirea, i-am dat toate cuvintele mele, fiecare suflare, fara sa ezit, fara sa cuget, stiind ca e cel mai firesc mod sa exist...

Urlam la lume fara sa-mi pese, fara sa fiu constienta, fara sa-mi reprim emotiile, pentru ca nu-i asa, dragostea e oarba, nebuna, egoista dar cea mai frumoasa!

Coincidenta? Faptul ca am mancat, m-am rugat si ca iubesc, spune despre mine ca ma incadrez in tipologiile normalului sau ca sunt un caz aparte? Eu cred ca nu ma deosebesc cu nimic de autoarea cartii, avem chiar un lucru in comun ; amandoua ne-am "scris jurnalul", ea insa a stiut s-o scrie mai bine decat mine.

Recomand cu tot sufletul aceasta carte! Am facut-o pana acum, primind ulterior telefoane de genul "Cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Zambesc si spun "a fost scrisa pentru noi toate".

Nu iti divulga vreun secret, nu-ti arata o cale nebanuita, ci doar te invita...prieteneste sa mananci, sa te rogi, si sa iubesti...constientizand ceea ce faci si acordandu-le atentia meritata fiecaruia in parte.

Lectura placuta!

Ziua Mondiala a Laptelui

Planificasem pentru sambata o vizita la targul de antichitati de la Obor... Singura modalitate sa nu innebunesti in capitala e sa te comporti precum un turist. Asadar in fiecare weekend "vizitam" ceva... Ne facem poze, ne minunam, incercam sa rupem bucati frumoase dintr-un oras ce ...sincer...devine nelocuibil...

Am aflat apoi ca sambata are loc un eveniment in Parcul Tineretului - Ziua Mondiala a Laptelui, si mi-a suras ideea. Cu atat mai mult cu cat in articolul precedent marturiseam pasiunea pentru bunatatea laptelui!

M-am documentat pe site-ul dedicat evenimentului, m-am entuziasmat, desi nu sunt mamica, mi-am propus sa ma incadrez in sectiunea dedicata adultilor, sa aflu "mai multe despre lapte", sa fac testul de osteoporoza, sa sa ma imbrac in alb si sa petrec Milk Cocktail Day la Cafeneaua Actorilor, pe lacul din parc.

Zis si facut, matinali (sau nu prea) pe la orele pranzului eram in locatie, eu vesela si alba, cu chef de cascat ochii in jur.

Ma abat putin de la subiect pentru a aduce "la cunostinta" ca Parcul Tineretului a devenit un semi-strand ; spatiul verde fiind impanzit de oameni in costume de baie care stateau la plaja...

M-am minunat de intrecerile sportive acvatice, in jurul pancardei "Interzis SCALDATUL in lac!". Am facut poze, asa, de amintire...

Am ajuns la locul de joaca al copiilor...Erau cateva echipe de personaje de poveste ce pictau copii pe fata, vreo doi clowni ce imparteau baloane cu UHT , am primit si eu unul, ca aveam doua codite, si nu purtam tocuri :)

M-am dus la standul de testare a osteoporozei - am aflat ca sunt bagate in seama persoanele de la 40 de ani in sus. Ok, m-am incapatanat si-am luat un pliant, incercand sa dau de inteles ca astept "sfaturi de preventie si combatere a acesteia" precum mentiona programa site-ului...Intre timp o doamna, trecuta de 40 de ani a ajuns la stand cu aceleasi intentii, si norocul ei ca se si incadra in target.

"Ne pare rau, nu functioneaza aparatul...Incercati mai tarziu!"

Am plecat spre Cafeneaua Actorilor...cu gandul sa poposim la un cocktail de lapte, din partea casei.

In locatie exista o masa cu pliante UHT (am tras eu cu ochiul) dar nu s-a sinchisit nimeni sa ni le ofere! Ne-am asezat la masa, am asteptat vreo 10 minute sa fim bagati in seama (desi nu era aglomeratie si eram cam singurii cu articole vestimentare ALBE conform "intelegerii") iar apoi am decis ca nu vrem sa mai fim clientii lor...

Ne-am ridicat si am plecat...fara sa fi fost tratati conform programei (in caz ca mai exista dubii).

Dezamagire? Putina... M-am bucurat ca s-au distrat cei mici (desi n-o sa aflu cat).

La un calcul simplu, eveniment, perioada de vara SI de criza, rezultatele ar fi? As putea sa fiu mult mai critica, sa exemplific CE inseamna organizarea unui eveniment si care sunt pasii corecti pentru ca acesta sa aiba un rezultat masurabil, pentru ca in spatele acestei reusite (sau nu) sta o companie cu un nume mare, ce-a fost promovat pe fiecare balon alb...

Dansul cuvintelor mele preferate

Liniste - a devenit un cuvant aproape sfant pentru mine...
De fapt cuvintele ce-mi plac mie cel mai mult si mai mult sunt: liniste, noi, doi, acasa, miros, atins, ascuns, vant, ploaie, apa, lapte, degete...ar mai fi, nu le vizualizez eu acum...
Cand spun "liniste" primul lucru care-mi vine in minte este rasaritul din Sfantu Gheorghe, apoi trec prin gandul meu toti oamenii frumosi care m-au indrumat de-a lungul anilor...si in cele din urma cuvantul liniste poposeste azi in bratele mele atunci cand sunt la randu-mi luata in brate (ma joc cu toate cuvintele).
"Noi" a luat locul lui "eu", a devenit o fiinta vie, format din bucati ce se completeaza perfect, se imbina si devin functionale ca un intreg...puternic, mai puternic cu fiecare secunda, plin de personalitate, distinctiv in toata existenta umana, noi-ul arogant caruia i se cuvine lumea iar daca lumea e totusi prea mica va inalta o alta doar pentru a-si asigura traiul etern...
Gandesc in "doi", dar, fiind si oarecum pasionata de numerologie stiu ca numarul doi este simbolul opozitiei, al conflictului, al rasfrangerii, este cifra tuturor ambivalentelor si dedublarilor.
Este prima si cea mai radicala dintre diviziuni:creatorul si creatura albul si negrul,masculinul si femininul,materia si spiritul,etc.Pentru ca semnifica principiul feminin era ,in antichitate atribuit mamei.Numarul doi exprima, prin excelenta, un antagonism care din latent devine manifest:o rivalitate, o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii, o opozitie care poate fi contrara si incompatibila sau, tot atat de bine complementara si fecunda. Ma reprezinta deoarece imi place sa ating mereu ambele capete ale oricarei situatii...
"Acasa" e cuvantul melodios pe care eu l-am impartit cu generozitate fiecarui loc minunat pe care l-am vazut. E greu sa devina "acasa" dar odata ce devine, primeste o farama de suflet si ne face sa apartinem universului din mai multe laturi, nefiind inlantuiti unui singur acasa...cu incapatanare (sau cel putin asta simt eu).
Am avut multi de "acasa", nu stiu daca ma face nestatornica sau poate inseamna ca ma atasez usor si ma abandonez cu drag in fata a ceea ce-mi pare mie un camin cald.
Sunt inzestrata cu un simt al mirosului deosebit...Pentru mine mirosul este un criteriu natural de selectie. Cand rostesc orice alt cuvant trebuie sa-i asociez un miros, indiferent de cuvant...Stiu ca pare ciudat, imposibil chiar, insa imaginile sunt pe locul secund, primand "mirosul". Imi place cum suna, cum se pronunta, ce ascunde, ce delimiteaza. Fac referinta la partea pozitiva a mirosului, iubind cuvantul in sine, nu tot ceea ce reprezinta el.
Revenind la cuvinte placute auzului, buzelor si limbii mele, "atins" face parte din gama cuvintelor intime. Nu-l asociez doar cu un anumit tip de atingeri, de fapt "a atinge" imi suna ca o muzica pe care o ascult doar eu..."Atins" invadeaza spatiul intim si trebuie sa aiba conotatii pozitive...rime placute, soapte discrete, delicatea gestului pe care-l imparti rareori.
"Ascuns" sta in fiecare detaliu al mintii si al corpului meu. Poate ca isi are explicatia in afinitatea pentru cifra doi, reprezentand dualitatea, insa "ascunse" sunt toate gandurile, sunt personalitatile fiecaruia din noi. Cititul printre randuri, atentia la detalii, perfectiunea individuala, intelesurile diverse ; toate acestea pot fi asociate cuvantului "ascuns". Aproape niciodata nu lipseste dintr-un peisaj...Nu-mi plac fatadele prea evidente si rareori cred in simplitatea pusa pe tava...Exista ceva ascuns in fiecare atom...Ma joc descoperind detalii, le ascund la randu-mi asteptand cu interes sa fie sesizate sau macar intuite...
Vant, ploaie si apa, sunt cele trei cuvinte care se unesc, fac amor, se despart, le iau pe rand, le rostesc, ma imbrac cu ele, le soptesc, le ascult, le ador, le dezmierd...Vantul, imi bantuie auzul, ma biciuie cu rautate uneori asprindu-mi buzele, ravasindu-mi parul, inundandu-mi plamanii...Vantul inseamna putere, vantul inseamna zbor, vantul nu cunoaste limitele intimitatii, patrunde prin haine, prin geamul usor deschis, poarta in bratele-i invizible miresme, parfumuri, fiori, si ...picaturi de ploaie...
Inchid ochii, si spun cu voce tare: ploaie, APA, a-pa, ploa-ie, le rostesc iar si iar si iar (il pun pe iubit sa-mi desparta in silabe cuvintele acestea doua, si-mi spune ca "apa" o singura silaba, dar...). Suna frumos, am senzatia ca tin intreaga omenire intr-o picatura de apa...un strop de ploaie...
Simt mirosul si aud ploaia de vara din satul bunicii ce a ravasit un intreg camp cu picaturile mari si agresive...A transformat o pajiste intr-o platforma de namol, a biciuit cu tunete si fulgere tot satul, a inspaimantat pe toata lumea, mai putin trei copii zurlii ce alergau ca tampitii prin ploaia mare de vara, uzi pana la piele razand si tavalindu-se in namol. Urlam "vine ploaia, bine-mi pareeeeee!!!"
De-ge-te ; degete!Degetele, mititele, ne jucam cu ele! Oamenii sunt compusi din apa si din degete...Eu vad toate degetele din lume, le analizez, le cataloghez, le invidiez...V-am mai spus ca am o fixatie referitoare la mainile interlocutorilor.
Am si niste degete preferate, am si niste labute preferate, se stiu ele, se lasa pupate si dezmierdate si studiate si alintate! Final de om: final de deget!
Nu in ultimul rand, mentionez unul dintre cele mai frumoase si delicioase cuvinte: lapte! Aici cei cu lacto-intoleranta sa ma ierte, dar, incercati sa pronuntati totusi inocentul cuvant, ma uimeste rezonanta, chiar si in limba romana a acestui cuvant...
Laptele insemna sanatate... As bea un pahar de lapte stand intr-o cada cu lapte si tot asa...
Imi incep ziua cu un pahar de lapte inainte de orice altceva...Ceea ce va recomand si voua!

Cam asa arata poezia cuvintelor mele preferate...Care sunt ale voastre?Si de ce?

Fetele mele cucuiete

E o leapsa-concurs, sau altfel spus un imbold pe care l-am primit de la Lia, dupa ultimul ei articol, in care se dedica exclusiv doamnelor si vorbeste despre cele ce ii sunt aproape de suflet.

Eu pot sa ma laud cu cea mai durabila (si de suflet) prietenie a mea care are peste 20 de ani...nu spun exact cati, asta scrie in profilul meu de blogger...E drept ca de cand m-am mutat in Bucuresti ne vedem o data, de doua ori pe an, insa vorbim zilnic la telefon, ca fetele, cucuietele, nu exista detaliu nesemnificativ pentru noi si nici secrete intre noi.

Vorbesc despre mama mea, cea mai buna prietena, cel mai frumos om (si cine-o cunoaste, aproba).

In mintea si-n sufletul meu, un caz ideal in care sa fi devenit eu parinte ar fi fost sa-i urmez tiparul...sa fiu o mama tanara, sa am timp sa devin cel mai de gasca prieten al copilului meu. Stiu ca exista pareri contrare care sustin ca oricat de mult efor s-ar depune exista divergente de opinie, conceptii diferite si ca parintele trebuie respectat, iar o eventuala prietenie releva de fapt o buna comunicare...

Dragii mei, mama mea e cea mai cool/trendy/de gasca tipa pe care o stiu, si-mi permit sa-i fiu cateodata prietena inainte sa-i fiu copil. Si viceversa! Sfaturile "parintesti" au venit intotdeaua in urma unor discutii de la "fata la fata", n-am avut palme transpirate, emotii, nod in gat in fata ei.

Recunosc, mi-a fost uneori teama sa n-o dezamagesc insa am constientizat de fiecare data ca are toleranta si ingaduinta in ceea ce ma priveste, iar acestea sunt nelimitate...nu cunosc dezamagirea.

In fata ei sunt eu, omul, copilul, femeia, fara sa fie nevoie de cuvinte, am certitudinea ca ea exista pentru a-mi diminua orice stare negativa si pentru a savura fiecare mica victorie pe care o am.

Nu stiu daca aceasta relatie deosebita se datoreaza faptului ca este o mama tanara (mie mi-a plecat trenul...demult :p) sau poate se imbina perfect cu felul ei de-a fi, personalitatea puternica, adaptabilitatea la orice situatie si energia nesecata de care da dovada.

Asadar, mama, femeia constanta in viata mea, cea mai statornica si mai rabdatoare ma face norocoasa sa o am, prietena care-mi va fi (fie ca vrea fie ca nu) alaturi in toate zilele viitoare.

Am avut noroc sa cunosc inca doua femei minunate, foste colege de munca, Sonia si Mioara.

In ciuda timpului extrem de scurt pe care-l avem la dispozitie, in ciuda faptului ca vorbim mai rar, ne vedem si mai rar, ele sunt si vor ramane model de prietenie pentru mine.

Sonia este constiinta mea lucida, precisa si sfatul in care am cea mai mare incredere. Este "mana de fier" care ma trage de urechi (culmea ca si stau sa fiu trasa) si nu se sfieste sa-mi ofere cele mai sincere si necenzurate pareri. Departe de personalitatea si femeia puternica are un suflet mare, prea mare, si o vorba buna care vindeca orice rana. Sunt mandra ca o am!

Mioara este modelul meu de cariera, optimismul fara margini, si super-woman! Am avut o norocul s-o cunosc la inceputurile mele profesionale, ea a fost suficient de rabdatoare sa ma ghideze, ramanand totusi "fana" ei cea mai mare. In acelasi timp, a avut puterea sa spulbere miturile "femeii de cariera" si sa-si pastreze optimismul si carisma unui om vesnic cu chef de viata. Bonus c-as lua-o de nevasta, are toate calitatile si la randu-i e o mama deosebita.

As mai avea de mentionat, multe femei frumoase, speciale, pe care ma bucur ca le-am cunoscut, chiar cea de la care am pornit acest articol ; care m-a primit ca pe un pui de cuc, si sta martor al ultimilor sase ani, cu care in trecut am impartit bune si rele, depasind de fiecare data etapele negative din dorinta de-a ne umple vietile cu lucruri pozitive si frumoase. Rebela vulpe tatuata, LiaLia.

Regret ca am exclusivitate pe prietene, caci stau bine si la capitolul prieteni, dar promit ca daca e sa fie victorie in cadrul concursului (leapsa cu premii) HotCity, impart trofeul cu voi!

Dau leapsa mai departe spre Sonia, Diana si Sasha :) daca are timp :)

Epilog - Vama,Corbu,Vadu - hai sa emigram!

Exista momente cand imi iubesc tara, natia, semenii, am afectiune fata de cei din jur, mila fata de neputiciosi, intelegere fata de prostie...ati prins ideea... Exista si momente in care as juisa daca as putea fi Hitler...pentru cateva zile, sa am posibilitatea sa ii scutesc de suferinta vietii pe cei ce se chinuie in prostie, marlanie si aroganta...

Vineri seara am decis sa mergem la mare, sa profitam de weekendul prelungit, sa aterizam in Vama...
Cu bagajele facute,porniti spre autostrada, undeva pe la Morarilor, blonda suspina pofticioasa ea vrea cartofi prajiti de la MacDonald...In respectiva locatie, parea a fi pomana dupa mortul clown, dupa cum se inghesuiau subspecia de cocalari, de parca vroiau sa prinda toti o bucata de coliva si-un happy-meal.
La "mac-drive" era deja o coada de masini tunate din care se auzeau melodios manele cu bani,dusmani,parfumuri fine, fara organe genitale si creiere... Inauntru se inghesuiau flamanzii la tejghea duhnind a copii ieftine de parfumuri "originale" si inzorzonati cu bijuterii "D&G" toti iesiti cu pitzipoancele la o cina romantica, la restaurant...la Mac!
Eh, am zis pas, n-aveam nervi si nici rabddare sa astept fie si 5 minute in acelasi spatiu cu astfel de rebuturi sociale...hai sa plecam, trecand scarbita (in drumul spre parcare) pe langa monumentele de inteligenta care se usurau (da, faceau pipi) in pubela de gunoi de pe spatiul verde din CURTEA macDonalds-ului!!!
Cateva ore mai tarziu, pe autostrada, ( sa fi fost 1...) mergeam constant in bezna, eu motaiam in dreapta, iubitul atent la volan, Vali in spate cuminte, ascultam toti Amza Pelea si ai lui olteni de seama...
BRUSC din bezna vad un baston reflectorizant, si-o parasuta (aka fufa) atarnata de el, isterica aproape sa sara in fata masinii. Era atat de disperata sa opreasca o masina incat statea in mijlocul autostrazii, cu fustita-i scurta si maieu-i transparent, accesorizata de bastonul reflectorizant... Langa ea, alta fufa, in pozitia "capra" incerca sa schimbe o roata fara cric...
Socul unei aparitii bruste in fata masinii noastre a fost atat de mare incat o si vedeam din plin luata pe capota. Iubitul meu a incetinit, si-a oprit cativa metri mai incolo, crezand ca e vreo problema grava...nu sesizate pana...de inteligenta, si era la fel de speriat de agitatia bastonului in mijloc de banda...
Am pornit la drum cateva secunde mai tarziu, dupa ce si-a dat seama de situatia ornata cu idiotenie, si dupa ce l-am rugat insistent sa lase soarta pasaricilor in seama unor soferi de tir care-ar putea fi mai interesati de mecanica...
Am ajuns in Vama pe la 3...muzica, aglomeratie, alei cimentate, personaje colorate, ce mai, ca-n Vama...de ceva vreme-n coace.
2-3 ore mai tarziu, cu soarele rasarit, am tras fermoarul la cort, si-am zis "somn usor".
Mic dejun la Corsaru, ora 09:45, primim meniul fara micul dejun...
"Ah pentru micul dejun avem meniu separat..dar nu stiu daca se mai serveste..."
"POFTIM?!?!?!?!?!Anul trecut se servea pana la ora 11, e 10 fara un sfert, va rog, meniul de omlete!Nu-mi comand platou taranesc si musaka, la prima ora!"
Am prins doua ore de plaja, dupa micul dejun, si-apoi, cu dragalasenie, am fost acostati de cateva...(nu stiu daca sa le zic fete sau femei) personaje...
Ideea era: noi eram campati in fata terasei Spice, in seara respectiva urma sa aiba loc o nunta pe plaja, si chipurile ne rugau sa ne mutam masina...Nu prea erau rugaminti, dar am vrut noi sa ne simtim importanti, si educati, asa ca ne-am mutat masina.
Ne-au asigurat ca e ok, cermonia dureaza o ora, masina era cativa zeci de metri mai incolo, corturile nu vor fi deranjate...etc.
Juma de ora mai tarziu, de data asta fara rugaminti, ca deh, ni se comunica asa...de sus..ca ar trebui sa ne mutam cortul, ca la nunta or sa vina peste o suta de persoane, ca "n-o sa va convina"...
As fi vrut sa protestam...macar asa de forma, fetele fiind insotite de cativa " ajutanti de pasarici" , masculi feroce, la pieptul gol, misunand cu lopeti pe plaja, sapand in nisip locul ce urma sa serveasca drept altar...
Of...hai sa plecam d-aici...sa ne beep-beep in ea de Vama!
N-am terminat de zis bine asta...ca s-a facut intuneric...Cerul a devenit negru, vantul s-a intetit, si s-a pus de furtuna, de-abia am reusit sa strangem cortul si sa-l aruncam in portbagaj.
"Va doresc o ceremonie minunata, pe malul marii, o furtuna reusita, ca daca tot va doare-n dos de cate corturi mutati ca sa faceti circoteca asta ieftina de-i zice nunta, poate ma bucur si eu nitzel ca mi-ati stricat uichendu' da'...aveti o vreme de cacat!"
Pauza de mancat rapane in 2 Mai, dupa care am luat-o spre Corbu...
Ajunsi pe plaja din Corbu, surpriza ; era destul de mare gradul de ocupatie...insa toti pareau linistiti, calmi, civilizati...
Am campat exact in capatul opus celor doua gherete cu muzica...romaneaca...si personaje pitoresti zise "dah haur" , "dah vito", "minune", etc.
Era atat de liniste, de calm, de frumos, iar noi obositi dupa o zi plina, incat am adormit cu urechile pline de zgomot de valuri, undeva pe la orele 22:00.
M-am trezit ca dintr-un cosmar, tipand chiar, speriata, intr-un zgomot infernal de muzica, rasete, urlete, pocnituri...
Eram speriata, confuza, am scos capul din cort, si-am vazut in apropierea acestuia o gasca de oameni, galagiosi, care se pregateau sa faca focul, si spargeau lemne... M-am uitat la ceas...era 1 noaptea...si ei pesemne ca abia venisera...
Muzica urla dintr-o masina, acoperea cel putin 20 de metri in jur, exact spatiul nostru de pustietate din jurul cortului...
S-a trezit si al meu, ne-am uitat confuzi unul la celalalt..."macar n-asculta manele!"
I-a rugat sa se mute cu focul 3 metri mai departe de cortul nostru, deoarece deja simteam fumul invadandu-ne. Au zis ok, au dat chiar muzica putin mai incet, eu am respirat usurata, si m-am cuibarit la pieptul lui...adormind...
Aproximativ 3 ore mai tarziu, desi iubitul imi tinea urechile acoperite, m-am trezit cu aceeasi stare de spirit ; speriata, confuza, in tipete, urlete, injuraturi, urinat pe langa cort, oameni in calduri ce urlau ca vor sex si...manele...
Gasca de afara era alcoolizata, si de ceva vreme schimbasera ritmul...urland si injurand...Vama Veche...
In jur de ora 5, nedormit aproape deloc, al meu imi apune sa-mi strang tot ce pot lua, sa ma duc spre masina, urmand ca el si Vali sa adune cortul, sa ne caram dracului din perimetru.
Zis si facut...insa personajele pitoresti, s-au simtit alarmate de brusca noastra atitudine si-au devenit agresive...verbal...
"Ce bah, de ce plecati, aici nu-i Vama Veche! Nu va plac manelele?Credeti ca suntem cocalari?"
ACESTA fusese planul lor, sa puna manele si sa raga precum animalele, doar - doar or sa ne provoace...ei 10 insi, noi 3...
Am plecat linistiti, ignorand provocarile infecte ce veneau din partea frustratilor.
Da baieti, sunteti niste cocalari...Faptul ca femeile (chiar si cele platite) refuza sa se imperecheze cu voi, e absolut normal.
Uneori cand va suflati nasul dati drumul si la bucati de creier? Nici o problema, e atat de silk&smooth incat v-ar ingreuna degeaba carcasa craniana...
S-auzim de bine!
Experienta Corbu ne-a facut sa vedem rasaritul din masina, in drum spre Vadu...
Plaja Vadu - nedescoperita - dar totusi populata, accesul fiind mai dificil din soseaua principala, era gazda catorva corturi, si l-a primit si pe-al nostru...
Am petrecut jumatate de duminica acolo, apoi am decis sa ne intoarcem, si sa ne odihnim totusi in acest weekend prelungit, dar s-o facem in propriul pat.
Romania e frumoasa, inca nu stiu care ar fi metoda de "selectie naturala" ce i se aplica...
Mi-e rusine de natia asta, de prostia ce-o invaluie, mi-e greata de semenii mei...insa de surprins... nu ma surprinde nimic...
Ma lasa rece...ma stimuleaza in a crede in NIMIC! Nu merg la vot, nu cred in justitie, in turism, in medicina, in romani, in sistemul luat per total!
Nici o problema, sunt sigura ca ceea ce simt eu acum e mult prea comun, e in tiparul si-n standardele noastre de zi cu zi...
Nu dragilor, nu-s frustrata ca mi s-a dus de rapa weekend-ul, eu am reusit printre picaturi sa-mi savurez momentele frumoase, pentru ca sunt obisnuita sa calc peste prosti si sa disec incapabilii, ca sa nu-i mai mentionez pe cei cu probleme psihice...care ne ies in cale la tot pasul...

Asadar, cel mai frumos moment din tot weekend-ul...a fost drumul de intoarcere...Campul de flori mov (care-n poze au iesit albastre), lanurile de grau, pozele de final, mancarea buna din Lumina de "La botul calului" , pielea bronzata de soare+vant si ...patul linistit de acasa!

Despre Rosia Montana Gold Corporation...din nou

Azi dimineata, in drum spre birou, ascultam radio Guerilla...privind pe geam tulpinile taiate de trandafiri, cu gandul la cetatenii onorabili care vand florile prin intersectii dupa ce primaria o fi investit ceva in plantarea lor...dar...ce sa-i faci, tara-i grajd, noi animale, si stapanul...lipsa...

Aud o reclama la radio...imi fuge rapid prin urechi, raman doar cele "patru miliarde de dolari" si "rmgc"(rosia montana gold corporation)...cat de mult ar trebui sa conteze pentru noi acesti bani...pe care ei ii aduc in Romania...

First shoc: Iar voi nenica?!

Second shoc: In halul acesta se vand Guerilla?!

Am inteles, e criza, toti facem publicitate, dar ei militau pentru niste cauze...nobile pana acum de salvare a diverse locatii din tara...acum fac gingle-uri pentru RMGC?!

N-o sa fac pe suparata, imi place postul asta de radio, si pana la urma nu stiu cine tine la valori intr-o piata atat de corupta, dar mai ales...nu acesta este subiectul pe care doresc sa-l abordez acum.

Am intrat pe site-ul cu pricina, si-am ramas uimita de tupeul lor ; erau prezentate urmatoarele : "Rosia Montana ieri" - poze de acum 20-30 de ani, un orasel de munte frumos, cu potential, personaje pitoresti, peisaje vechi, mirifice...

"Rosia Montana azi" - poze actuale, de la vechiile mine, case daramate, locuri pustii...

Eh, da, cu 4 miliarde de dolari v-ati putea curata constiinta de a creea un lac de cianura pe un perimetru de cateva hectare!

Casele darmate sunt asa datorita angajatilor RMCG, care au daramat acoperisurile caselor pentru a fi siguri ca oamenii nu locuiesc acolo si dupa ce au vandut, pentru a impulsiona psihic ceilalti locatari!

Au ars terenuri intregi de iarba, imediat ce le-au cumparat , pentru ca oamenii sa nu-si culeaga fanul si sa nu-si hraneasca animalele!

Ne comunicati "gramajul de cianura dintr-o ceasca obisnuita de cafea" comparativ cu gramajul pe care doriti sa-l utilizati pentru extragerea aurului...ei bine....oamenii n-au prea murit de la cafea, dar nici dumneavoastra nu ati primit inca aprobarea DE MEDIU!

E trist ca oamenii din zona si-au vandut casele si amintirile, e trist ca au cedau promisionilor de case noi si ansamble rezidentiale pentru ei in judetul Alba...

E trist ca uitam de casele monument istoric din zona, de alte atractii turistice ce nu sunt mentionate nicaieri, e trist ca ne vindem pe 300 de tone de aur pamantul acela ce-a inghitit atata sange de-a lungul timpului, dar inca mai pastrezeaza frumuseti ale naturii...

Unii mai sceptici ar putea spune "de ce nu se valorifica turistic?statul n-o va face niciodata, asa ca mai bine luam banii, si facem altceva pentru tara"

Eu spun ca acei 4 miliarde de dolari nu vor fi niciodata investiti pentru binele poporului! Eu spun ca nici o viata de om nu merita banii otraviti...si ca desi neexploata turistic, zona Apuseni ramane o valoare inestimabila, o binecuvantare a naturii pentru oamenii care inca mai cred in frumos, in calm, in pace, in libertate, in verde, in viata!

Am incercat vara trecuta sa redau cate ceva din intentiile celor de la Gabriel Resources, sa arat poze cu locul, cu distrugerile lor...si-a acestei lacomii...aici (link). Nu stiu daca am miscat pe cineva, conteaza ca mi-am aerisit sufletul de atatea nemultumiri...

O fac si de aceasta data, rugandu-ma in sinea mea ca unii...sa aiba urechi, altii ochi, altii suflet ; stiu ca toate deodata sunt o povara prea mare...

Nu vreau sa moara locul acela, nu inca!Nu niciodata!

Aventuri pe final de concediu (partea III)

Iata-ne parasind Grecia, matinali, bronzati cu "tolba" plina de amintiri frumoase...

La indrumarea unui nene batran si grec care nu prea vorbea engleza am luat-o pe un traseu ce ocolea Turcia deoarece subsemnata n-are (inca) pasaport si nu poate calatori decat in UE. Cautam asadar un traseu Grecia - Bulgaria, unul care sa ne duca mai rapid spre Varna...spre Golden Sands (gospodin).

Traseul era Didimotiho - Orestiada -Soufli cu iesire prin Ormenio. Aveam harta desenata de omul in etate :)

Dupa zeci, sute de kilometri, initial grecesti, mai apoi bulgaresti, aveam totusi sansa sa prindem apusul pe malul Marii Negre.

De aceasta data n-am fost deloc voioasa pe drum, mai degraba plictisita si oarecum suparata ca "nu-mi pot petrece restul vietii pe insula" lucrand doar un sezon pe an...

Am traversat paduri dupa paduri, am razbit pe niste sosele in lucru, am tolerat soferii bulgari sinucigasi, am zarit chiar si intunecata noastra mare, dar Varna parea un punct indepartat, o fata morgana pretioasa...

N-am oprit aproape deloc pe tot drumul, eram cu burtile goale, pentru ca "stiu eu o carciuma buna unde o sa papam fructe de mare"

Am ajuns in Varna pe la orele 18:30, aglomeratie ca in capitala noastra prafuita...

"De data asta e musai sa ne convertim la leva"

Ramasesem cu euro in portofel si lei (just in case) pe card...

Socoteala din targ nu e niciodata aidoma celei de acasa...si-am sa va transmit si voua (stimati cititori) vasta mea intelepciune, poate ne amuzam impreuna...

Nerabdatori,obositi, infometati si nesabuiti, am cautat in Varna un Exchange...

Ora de vara, cu marea aproape, pesemne ca domnitele angajate au rupt usa pe final de program...asa ca erau inchise casele de schimb valutar... Mi-a sarit in ajutor un batranel, simpatic, oferindu-se sa schimbe euro in leva, ca un favor pentru noi, cetatenii confuzi si infometati...

Zis si facut...ultimii euro i-au fost inmanati domnului cu pricina, am luat mana de leva, si-am pornit spre a cumpara ceva de ale gurii la primul chiosc...

...cu leva vechi de mai bine de un deceniu... dupa cum a constatat tanara care servea...

Ce lei am fost, ce javre de rasul curcilor bulgare am ajuns... Cu buzunarele pline de leva expirate si coditele intre picioare ne-am intors faliti spre masina...rugandu-ne sa ne ajunga rezerva de pe card pentru benzina pana in iubita si frumoasa Romania!

Restul traseului s-a desfasurat regulamentar, dupa ce-am tusit injuraturi in toate limbile pe care le stiam, ne-am invinovatit pentru naivitatea si increderea pe care o avem in oameni, am dat-o pe haz de necaz...pe ritmurile vechi romanesti...

Am intrat in tara ascultand "am muncit si nopti, am muncit si zileeee" a lui Dinica, iar cand am fost intrebati la vama romaneasca daca avem ceva de declarat am raspuns in cor:

"ne-au furat bulgariiiiii!!!"

O ridicare prieteneasca din umeri ne-a dat de inteles ca "asta-i sistemul si n-avem ce face" , de altfel deloc surprinzator...

Prima asezare mioritica...Vama Veche!

"hai in vama!"

Imi revenea in cap o amintire amara a mea din 008 cand mi-am varsat of-ul pe blog criticand Vama Veche si ridicand in slavi Golden Sands. Ce-am realizat eu e ca turistii trebuie sa ajunga acolo! Daca ei sunt jefuiti pe drum...slabe sanse sa mai investeasca in turismul local!

Am dormit studenteste in Vama, in masina, pe plaja...nu inainte sa luam o cina copioasa si pe masura de ieftina (comparativ cu ce cheltuisem pana atunci) la Bibi.

Au fost draguti chelnerii si ne-au facut hamsii cu mamaliguta la orele 23:00 trecute, fix!

A doua zi ne-am baut cafeaua de la tonomatul magazinului alimentar , intrand deja pe buget de austeritate/criza ...dar cu mare pofta de viata...de mare, de plaja, de casa noastra...

N-am pornit spre casa inainte de-a vizita Corbu' ...

Am un filmulet, documentar, trist, despre ...ce-a fost si ce-a ajuns Corbu, plaja odinioara plina de melci maaari, de scoici, pustie, gata sa adaposteasca gandurile vizitatorilor cuminti, gata sa-ti bantuie ochii cu o priveliste energizanta...

Acum...macinata de plugurile de nisip, din scoici au mai ramas farame triste...melcii ii gasesti rar, doar daca ii cauti bine, iar pe nisip au inflorit doua chioscuri de unde urla trist manele...

Am cules 21 de melci, si-am fugit spre casa!

Avem o tara superba...stiu ca e o concluzie la care am ajuns de-atatea ori, uneori entuziasta, alteori trista, indragostita de pamantul romanesc...

N-o valorificam deloc, mai mult, o degradam in fiecare zi de parca am vrea s-o ucidem...

Noua ne-a fost dor de casa...de Nemo, de Cismigiu, de patul nostru, de plimbarile noastre la Zoo (unde-am si mers imediat ce ne-am intors in tara), de prieteni si de familie...

Data viitoare cand plecam in concediu nu mai schimbam banii decat cu precautie, si vom aduce mai multe cadouri pentru prieteni, promitem!

Pana atunci...la munci!

Zile de vacanta (partea II)

Ne-am trezit devreme, odihniti, in ciuda faptului ca ne-am inghesuit intr-un singur pat (din cele doua) doar pentru a putea dormi imbratisati.
Asa cum fusesem asigurati de catre personalul hotelului, furtuna fusese "de vara" iar acum soarele se juca in balconul nostru, marea era limpede si calma, linistea din jur ne facea sa credem ca suntem izolati de restul insulei...de celelalte locatii...desi evident ca nu era asa.
Am schimbat camera, am obtinut o alta camera, la ultimul etaj (3) al hotelului, mare, frumoasa, pat gigant, cu baldachin, un balcon infinit, de fapt era o terasa cu o priveliste...deosebita, si cu un jacuzzi tentant... Ne-am declarat multumiti, si-am pornit seria explorarilor de vacanta...
Am foarte multe de povestit, pe nerasuflate chiar, insa pentru a-mi pastra coerenta voi schita in cateva cuvinte programul fiecarei zile si micile detalii picante petrecute pana la plecarea din Thassos ;

Luni - am inchiriat un scuter, mititel si rosu, de 125, si-am "demarat" pe serpentinele locale. Aratam ca doi extraterestrii cu castile gigant pe care doar turistii le primeau... Am gasit un prim loc de popas, o constructie din marmura a tuturor semnelor zodiacale...ne-am pozat cu ale noastre, si goana mai departe. O noua ploaie de vara ne-a calit in mers, imi doream stergatoare la casca pana am oprit la o taverna in Aliki...unde am infulecat niste bunatati locale, si ne-am uscat de ploaie.
Prima dupa-amiaza de concediu, s-a incheiat la plaja, la piscina hotelului, iar apoi doua ore in jacuzzi-ul spumant!
Marti - am schimbat scuter-ul, ne-am ales cu unul masiv de 250, mai stabil, mai curajos, am gonit mai tare, spre disperarea mea care aveam deja bronz cu maieu si pantaloni scurti...
Am gasit prima plaja abandonata unde am alergat in cucul gol si m-am tavalit in nisip pana am obosit...
Spre seara eram deja incinsa, aspirina si crema "de dupa" m-au salvat si m-au vitalizat!
Miercuri - am gasit Archangelo Beach - un golf cu o plaja incredibil de frumoasa...Accesul era mai greu, insa cu putina indeletnicire, am reusit sa ajungem cu scuter-ul, pe el, pana jos la nisip...
Mi-am adunat colectia de pietre de pe plaja, care de care mai fina, mai alba, mai stralucitoare.
Spre seara am dat un tur complet de insula si-am cinat in taverna "The Twins" din motive evidente...romanesti...
Joi - am aterizat pe nissipul "cel mai fin" si in cele mai frumoase valuri din Paradise Beach. Cred ca era singura plaja unde nu aveai nevoie de swimming shoes, nici o piatra, nici un arici de mare... ca sa nu mai vorbim de valuri...
Desi temperaturile erau intre 22 - 27 de grade parea ca arde soarele nemaipomenit (amice)...asa ca n-am rezistat fara umbra maslinului (cliseu...)
Am ales sa lenevesc toata dupa amiaza de dupa plaja in balconul nostru, in spuma si apa calduta, care sa ma hidrateze deoarece ma parlisem cam peste tot...Norocul meu ca scapasem de bronzul cu urme de haine si-mi uniformizasem culoarea pielii.
Vineri - a fost ziua de plimbare...Am cutreierat insula in lung si-n lat...Cu aceasta ocazie am aflat cum pot grecii in doar doua zile sa faca 4-5 km de strada excelenta!
Am vizitat orasul "de munte" (din varful insulei) Panagia, cel mai reprezentativ pentru natia si cultura locala...

Am primit cadoul de vacanta :p, un superb inel (fara conotatii da?!) ales dintr-un butic de bijuterii unde-am zabovit pana m-a luat cu lesin! Am aruncat banuti in fantana cu dorinte, nu stim inca daca se implinesc, dar stim ca am aruncat ultimii centi si nu ne-au ajuns de merdenele grecesti :)

Sambata si duminica de buna voie si nesiliti de nimeni ne-am conturat bronzul in Paradise Beach si la piscina hotelului gazda din Tripiti...

Am incercat sa alung urmele de melancolie care-mi sopteau ca e pe sfarsit concediu, sa respir aerul de vacanta al insulei, sa memorez fiecare loc frumos vazut...

N-am sa uit niciodata mirosul acela local, venind din arbustii cu flori galbene (posibil iasomie salbatica) care umplea aerul de prospetime...curtile pline de cei mai mari si colorati trandafiri, apa limpede si foooarte sarata care-mi facea pielea aspra...tavernele cochete si prietenoase imbibate de cele mai delicioase arome...si muzica noastra greceasca din masina care-a devenit obsedanta intre timp...

Toate aceste intamplari frumoase ale zilelor noastre impletite cu noi-ul (care de fapt a facut totul posibil)...au devenit combinatia de care m-am indragastit inca o data...Mi-a placut de noi in vacanta, de noi pe plaja construind castele din nisip cu jucarelele mele de plastic...de noi tolaniti in patul cu baldachin, de noi tarziu in noapte pe terasa, in jacuzzi...de noi sarati de la apa de mare, imbratisati pe scuter, as putea continua...insa anumite lucruri le vreau doar in mintea mea :)

Din nou luni, decisi sa plecam din Grecia cu o zi mai devreme ...pentru a savura "nisipurile de aur" ale bulgarilor...asa ca iata-ne imediat dupa micul dejun gonind nebuneste spre portul Thassos, de unde urma sa luam vaporul.

Eram in criza de timp, avem o jumatate de ora sa ajungem, ceva trafic "de vacanta" si vreo 40 de kilometri pana in port...

Am ajuns la ora 09:29, cu doar UN minut inainte de plecare...si-am reusit sa ne imbarcam!

Aceeasi pescarusi, vicleni, hraniti de pasageri, ne-au insotit pana in celalat mal, apoi, in scurt timp, ne indreptam cantand spre Bulgaria...

(aventuri noi cu bulgarii in urmatorul articol...)