joi, 5 februarie 2009

Ce nu stiti despre mine?

Ca mi-am ros unghiile pana la 22 de ani...Eram extrem de complexata de mainile,degetele mele, dar nici ca puteam sa-mi stapanesc acest tic uracios.
Ma uitam admirativ la toate mainile, si incercam sa compensez prin pedichiura. Intotdeauna am vrut sa am o pedichiura exemplara. Tot de la acest obicei urat am ramas cu un fetis ; ma uit la mainile si picioarele interlocutorului extrem de critic, caut perfectiunea!
Ca am vrut sa devin medic legist stiati? Pe pricipiul "nu vreau sa stric ceva" am zis c-ar fi mai bine sa "operez" cadavre.
Am tot citit carti despre medicina legala, am ajuns sa ingrop un pui de gaina (murise dupa nastere) si sa-l dezgrop dupa 3 zile, sa vad ce s-a intamplat. Am facut o disectie precisa cu un topor, pe o broasca verde, si mare mi-a fost dezamagirea ca jumatate de broasca a sarit cat colo...
Am aflat apoi ca medicii legisti au si pacienti vii, ca trebuie sa concluzioneze violente si violuri, rani si schingiuieli, ceea ce m-a facut sa-mi treaca pofta de medicina legala.
Doua dintre cele mai mari fobii ale mele sunt insectele si cutremurele. La capitolul insecte, paralizez de spaima, indiferent cat de mica e lighioana, nu-i pot face nici un rau.
Odata am urmarit cu dusul (in baia dintr-o pensiune din Vama Veche) o ganganie timp de 15 minute pana am reusit s-o duc cu jetul de apa pe scurgere. Acela mi s-a parut cel mai mare act de curaj al meu din toate timpurile.
Despre cutremure - am fost martora unui singur eveniment, primul si ultimul (sper), ramanand traumatizata si cu multe vise urate dupa. Cred ca am realizat ca viata e scurta, ca oamenii mor si n-am ce face impotriva acestui lucru.
Am avut trei pseudo pasiuni in copilarie (pe la 9-11 ani), toate trei de la TV, dupa cum urmeaza: Adrian Paul (Highlander aka nemuritorul), George Vintila (Generatia pro) si Dj Bobo (cantaretul). Am facut un mare efort si-am marturisit despre ele, credeti-ma ... nu ma mandresc deloc!
Ma ia durerea de cap daca nu aranjez toate decoratiunile din casa, sau daca li se schimba locul. Asta e veche, si mania mea de aranja in continuu "coltisorul perfectiunii" posibil c-am mai scris despre asta la capitolul tabieturi.
Toate animalele mele de plus au cate un nume (uneori imi vine greu sa mi le amintesc chiar eu) si acum ca am o herghelie le tin ascunse in dulap, mai ales ca de unele m-am plictisit si mi se par urate. Stiu, nu-i corect fata de ele, cateodata imi cer scuze, si le promit o baie spumanta in masina de spalat si o defilare glorioasa pe rafturile din hol...
Stiati ca nu ma pot concentra la cuvinte? Conversatiile mi se par mult mai dificile si prefer sa scriu... Niciodata nu stiu despre ce voi scrie, n-am cum sa-mi setez un subiect mental, n-am cum sa-l dezvolt, n-am cum sa-l planuiesc. Inspiratia vine pe loc sau nu vine...deloc.
Imi doresc (cand o fi timpul si momentul) sa am doi baieti, Victor si David. Uneori ma gandesc la ei ca la doi copii roscati cu pistrui si ochi verzi. Partea cu ochii ar fi realizabila, dar pistruii si parul rosu n-au sanse. N-am nici o legatura de sange cu vreun Lepricon irlandez.
Inca unul dintre "secretele existentiale" ar fi ca incerc sa ghicesc gandurile oamenilor (si uneori chiar imi iese). Oriunde as fi, incerc sa citesc pe fetzele oamenilor din jurul meu expresii si trairi ascunse. Am senzatia ca fiecare ascunde un secret care ar putea fi frumos sau interesant, depinde ce ochii si conceptiile celor ce analizeaza.
Florile mele preferate sunt ghioceii. In general iubesc toate florile (mai putin garoafele) insa primii mentionati sunt capabili sa-mi genereze o mare emotie. Au o frumusete sensibila, atat de delicata incat am impresia ca fiecare buchet are suflet si personalitate. Oare exista un parfum de ghiocei?
Ma pregatesc sa inchei aici seria destainurilor mai putin normale, nu inainte de-a va marturisii un ultim secret (dar n-o sa vedeti poze niciodata!) ; primii trei ani de liceu am fost in echipa de majorete! Si dansam cu alte 8 fete cate 3 ore zilnic, iar in weekend aveam spectacole. Eram varf de piramida :))

Acum ca am scapat si de aceasta piatra de moara ce-mi coplesea memoria (mint) va las sa faceti misto...

7 comentarii:

LiaLia spunea...

Hahahahahaha! Eu te-am văzut majoretă în poze :D Şi rozându-ţi unghiile. Şi urlând la vederea unui biet gândac. Şi lăcrimând şocată la cutremur. Dar altceva vreau să-ţi spun :) Cu jucăriile alea mai urâţele, fă şi tu un bine. Spală-el, mi le dai şi eu le duc unor copii care mă aşteaptă zilele astea :) Copiii sunt săraci şi orfani. Faci şi tu ceva tare frumos!

Sabbra spunea...

Super cu ideea de jucarele!Facem!
Dar pariu ca nu stiai de Adrian Paul si DJ Bobo?
:)))

gigix spunea...

eu vreau papusi cu/ca tine!:)

Buddha spunea...

Hahahaha :))

Sabbra spunea...

gigixule, nu-s cleopatra strata si nici barbie :)
va trebui sa va multumiti cu pozele de pe blog :)
Buddha :P faci misto di mini?

Sonia spunea...

Doar povestea cu broasca m-a socat, nu ma asteptam la asa ceva de la tine, iubitoarea tuturor vietuitoarelor :).
Oricum, apreciabil efortul tau de a pune sub bisturiu ceea ce esti, si totusi am convingerea ca bisturiu'(in mana ta exersata sic!) doar zgarie putin suprafata.
Hai cris, tu chiar numesti asta un exercitiu de sinceritate ?! Poti mai mult, draga mea :))

Sabbra spunea...

Nu le dau pe toate din casa chiar asa cu una cu doua :)
in fond publicul tre sa ma placa, nu pun defectele pe tava :))
pup Sonia!