Cele din urma zile de martie

Dusa e si luna martisorului, cea ce trebuia sa fie intaia luna de primavara...

S-a aratat bacoviana, fastacita, amanta a gerului cu multe fasoane, fiori reci, ploi gri si soare viclean.

Stiu ca a trecut martie pentru ca mai am o zi pana sa-l pun pe EL sa-mi rupa snurul de martisor de la mana...sa-mi pun o dorinta, sa-l leg apoi de o crenguta de copac.

Doar ca inca n-am vazut nici un copac inmugurit...parca nimic viu - foarte mult praf purtat pe aripi de vant ; si cateva raze ce tin neaparat sa arate ca ard.

Multi oameni cad prada asteniilor.

Anul acesta toata vina e data pe astenia de primavara, doar ca n-am avut inca primavara!

Astenia mea a fost surprinsa de o ignoranta de proportii. Mi-am permis sa-mi vars naduful in scris de cateva ori iar acum am o aura protectoare care-mi permite sa fiu intangibila.

Nu sunt din cale-afara de energica, insa ma automotivez pe cat posibil...

Ma simt din ce in ce mai transparenta, la fel ca si ultimele zile de martie.

Nu in sensul ca incetez sa simt, sa exist ci nu-mi mai pasa atat cat imi pasa. Devin oare superficiala?
Lama aceea rece de bisturiu pe alocuri ruginita se vrea stralucitoare si intens utilizata. Da apoi ii raspund plictisita: "la ce sa merite efortul?"

Avem amandoi ganduri de vara, vrem sa fugim in lume, pe-o plaja doar de noi stiuta, unde n-avem nevoie de haine sociale, imagini corporatiste...

Cu-aceste ganduri sub nori imi savurez ultimele zile din intaia luna de primavara.

Fugind de astenie!

Mai exista cate o dimineata in care ridic oblonul, rad la geam si-mi spun "azi o sa fie o zi buna!". In acele momente imratisez orice decizie ar lua viata legata de mine si de existenta mea. Suntem muuult prea mici si nesemnificatici sa stam in calea celor menite sa se intample.

Avem totusi sclipiri de geniu si putem invata de la viata cum s-o dirijam, ce sa savuram, ce sa ignoram, de ce sa ne bucuram, cand sa ne ascundem lacrimile si cand sa urlam din toti plamanii!

Amuzant mi s-a parut cand o prietena ii vorbea altei prietene despre placuta astenie ce are sa vina. Ea crezand ca astenia de primavara e un fel de stare euforica de imbratisare a vietii, natura cazand prada soarelui si veseliei...

Scriind acestea realizez ca pentru prima oara in viata mea sung gri. Nu gri in sensul trist, ci gri in sensul de mijloc. Pana acum eram alb sau negru, eram zi sau noapte, eram sus sau jos...

Astazi sunt gri.... (de fapt sunt imbracata in albastru si daca o spun in engleza tot trista iese..dar nu-s, pe cuvant ca nu-s!)

Va doresc sa vedeti primul copac inflorit si sa nu va pese de nimic!

Tu stii cine sunt eu?

De aproape doi ani am decis sa comunic deschis cu ceilalti utilizatori de internet. Am scris public si pana acum doi ani, aveam chiar un blog intunecat, cateva poezii postate pe site-uri, conturile din retelele sociale, etc. Cu toate acestea am decis sa fac coltul roz, cu bune, cu rele, cu starile mele de alb si negru, cu treceri in revista, ganduri care de care mai intime, sfaturi, ironii, amalgamul de idei batute-n cuie.
Incetul cu incetul, pe langa prietenii mei care ma citesc, pe langa familie, am adunat o gasca de noi oameni carora le multumesc din cand in cand pentru timpul care mi-l aloca. E drept, noile cunostinte n-au fost intotdeauna de zahar, am trait si "dezbateri" mai putin placute, in direct, pe blog.
Dupa aproximativ un an de la primul articol oamenii ma cautau, zilnic - pe messenger, prin e-mail - unii sa-mi ceara sfaturi, majoritatea sa discutam pur si simplu, cei cu intentii umane - bune raman, mi-am facut prieteni, oameni dragi, intotdeauna raspuns e-mailurilor (chiar daca uneori mai tarziu), sunt de gasit si ma fascineaza aceasta lista vesnic deschisa noilor trecatori prin universul meu roz.
Am avut cititoare care asteptau consiliere intr-ale dietelor, cititoare care aveau probleme sentimentale, cititori pasionati de fotografie (ca si mine), oameni obositi si satui de sistem, oameni pasionati de calatorit, de tatuaje, oameni care au vrut sa vada daca exist :) oameni care au vrut sa ma injure :) toti cu acces. Pentru ca exist!
M-am regasit cu amici si prieteni vechi, cunostinte de demult, am socat prin schimbare de look, prin schimbare de atitudine si de mentalitate...
Mi-am trait "in direct" deceptiile, dezamagirile, dar si victoriile, m-am indragostit "in direct" de viata, am invatat sa ma rog, am plictisit "audienta" cu teorii despre personalitatea mea, am varsat cascade intregi de cuvinte asezate in toate felurile. Am nascut propozitii si fraze pentru a ma elibera de povara lor din mintea mea.
Am urat lumea, am urat vremea, am urat oamenii si apoi tot eu i-am iubit pe toti in acelasi timp si separat.
Am spus "iarta-ma" pe blog pentru ca reprezinta cea mai mare dovada de parere de rau, sincera, a mea, un om pentru care aceasta afirmatie n-a existat.
Am tanjit dupa nelinistea unei tinereti, dupa agitatia unei vieti tumultoase, am tanjit dupa plictis si dupa liniste, m-am contrazis si m-am aprobat...
M-am dezbracat, m-am imbracat, v-am aratat pozele mele aproape nud fara intentia de-a "incita spiritele" ci pentru a dovedi ca sunt perfect confortabila cu sexualitatea mea ca pot fi dezbracata oricand din priviri si nu pot apartine nicicand cuiva anume.
Sunt convinsa ca nu sunt eu exceptia, nu sunt eu extrovertita, dotata spiritual, intelectual, ci poate sunt mai "guraliva" decat marea majoritate. Nu ma deosebesc de oamenii care ma abordeaza in fiecare zi.
Ma bucura cand exista persoane care cred in cuvintele mele. Ma emotionez in fiecare seara cand primesc raportarea de la sitemeter.com si vad zecile de accesari pe pagina mea. Chiar si a celor ce nu ma plac sau nu ma MAI plac.
Cu toate acestea, mai sus mentionate, recapitulate, reesalonate, va intreb : voi stiti cine sunt eu?
Am incercat acum ceva vreme sa pun un fel de sondaj aici pe blog intreband oamenii daca cred ca in urma celor scrise de mine ajung sa ma cunoasca mai bine? Au raspuns afirmativ, cu cateva exceptii.
Nu am dorit sa devin o "bloggerita de succes" , nu m-a interesat publicitatea pe blog, din acest motiv nu utilizez domeniul www.sabbra.ro , am colaborat doar cu cei in care am crezut, si ma recomand foarte rar ca Sabbra, desi mi s-a sugerat in repetate randuri sa-mi schimb numele :)
Stiu ca ceea ce fac eu - de ce o fac - cum o fac , nu este usor de inteles, nu este un hobby, nu este un job, este o deschidere fata de toti oamenii din jur. Una fara obligatii.
Eu citesc, inca citesc; carti, uneori reviste, bloguri, poezii si n-as putea sa traiesc intr-o lume in care accesul la mintea oamenilor ar fi restrictionat.
Sochez prin deschiderea mea fata de oameni. Sochez prin increderea pe care o am in oameni, atat de mare, atat de regenerabila.
Recunosc, am momente bune si muuulte momente rele. Exista insa un singur remediu pentru ambele: scrisul. E de fapt o comunicare a mea, cu mine, cu voi, cu universul pe care nu o pot exprima altfel. Daca as ramane undeva fara o coala de hartie si ceva de scris...atunci as putea spune ca sunt cu adevarat sub tortura.
Uneori imi vine sa-mi insiruiesc cuvintele si gandurile, fara sens, fara logica, doar pentru a le "downloada" din memoria mea supraincarcata.
E o povara in acelasi timp necesitatea asta de comunicare continuua. E o boala de care am ajuns sa ma indragostesc. Scrisul e viciul meu.
La 9-10 ani cred ca am inceput sa scriu in jurnal. Am schimat zeci de caiete, le umpleam paginile cu o aviditate incredibila. Apoi am inceput sa scriu poezii. Multe, foarte multe. Nu exista un tipar, exista un sentiment. Puteam sa scriu 10 poezii sau puteam sa ma chinui intr-un vers...zile in sir.
Nu ma intereseaza sa scriu bine, nu m-a interesat asta niciodata pentru ca ar trebui sa am un model de comparatie. Scriu bine in comparatie cu CE?Cu CINE? Da, pot scrie foarte corect. Aici am avut intotdeauna lacune, gramatical vorbind am avut de suferit datorita unei profesoare nebune din generala. Dar ma bucur cand oamenii imi sar in ajutor si ma corecteaza. Nicidecum nu ma simt ofensata. De ce m-ar deranja?
Nu stiu daca voi putea vreodata sa scriu un roman. Am incercat, dupa primele 35 de pagini ma plictisesc. A scrie un roman presupune sa pastrezi o ordine, o logica, o armonie catre mintea cititorului. Eu transmit stari de moment, euforie, indignare, iubire, ura, simtite pe loc, descarcate in pagini si inmagazinate acolo.
Fiecare scriere reprezinta strict momentul. O voi retine doar daca o recitesc.
Nu functioneaza nici un fel de reguli. Nu la mine. Nici macar cele pe care incerc eu sa mi le impun.
Am observat ca scriu mai mult si mai bine in momentul in care nu sunt in deplina armonie cu mine. Daca sunt foarte fericita am senzatia ca ma laud, prefer sa pastrez cu egoism momentele numai pentru mine.
As vrea sa ajung sa ma cunosc total. De fapt acesta este motivul articolului. Am fost nevoita in ultimele zile sa cenzurez cateva comentarii ale unor personaje care si-au permis sa creada ca "ma cunosc". Personaje care si-au permis sa-mi catalogheze modul de viata, sa-mi puna o eticheta, "this is who she is". Departe de mine ideea de-a incerca sa schimb opinii atat de bine formate. Departe de mine ideea de-a tese o aura narcisista, de-a poza intr-o maniera pozitiva.
Pentru ca eu nu am delimitat inca binele de rau, frumosul de urat, mai mult decat putem noi, rasa umana. Sunt intr-o continua cautare de sine fara a putea spune "this is it"...

Eu nu stiu cine sunt eu!

Tu stii?

Cui sa-i multumesc?

De dimineata eram taare suparata si nemultumita... Asa cum sunt cam des in ultima vreme. Din acest motiv prefer sa nu scriu. Absentez pana si din lumea mea virtuala deoarece vreau sa-mi amintesc insiruiri de cuvinte vesele....
Imi amintesc ca odata demult o buna prietena a mea care era mereu vesela, optimista, puternica si foarte curajoasa...a cazut intr-o pasa proasta. Cum aproape nimeni n-o mai vazuse in halul acela de deprimata si negativista, toti au incercat s-o "imbarbateze" la modul "pai se poate?tocma tu?nu fi proasta!"
Pana cand cineva i-a spus "descarca-te!plangi, tipa, urla, da cu pumnul! - pentru ca asta-i tot ce poti face in acest moment!"
Mi-am amintit de episodul acesta (si nu, nu sunt eu prietena :p) intr-o zi in care am nevoie sa multumesc pentru lucrurile bune din acest moment, pentru ca sunt sigura ca daca le insir aici ele vor coplesi numeric nemultumirile.
Sunt recunoscatoare ca exist. Sunt sanatoasa, mai am destula energie, putere, intelepciune, vointa, rabdare si am muulta iubire.
Ii multumesc dragului meu drag ca e langa mine de aproape un an, in fiecare zi, in fiecare secunda, in sufletul si in mintea mea, asa cum niciodata nimeni n-a reusit si asa cum niciodata nimeni n-o sa mai fie.
Le multumesc tuturor oamenilor dragi ca exista, ca sunt si ei sanatosi, ca au intotdeauna o vorba buna pentru mine, ca au rabdare sa ma asculte, la telefon, pe mess, pe mail, intotdeauna exista cineva care sa fie acolo pentru mine.
Trebuie sa multumesc ca am coltul meu frumos de liniste, acasa, zen-ul absolut.
Sunt multumita si fericita ca am cel mai adorabil motan din lume, care dimineata ma pupa cu nasul lui umed cand ma trezesc iar seara imi sare in brate vesel cand ma vede.
Multumesc ca am avut posibilitatea sa vad muuulte locuri frumoase in tara asta, s-o iubesc pentru locurile ei deosebite pe care le-am admirat inainte de-a fi distruse de noi oamenii.
Multumesc ca am biroul la geam si de data asta fac eu parte din categoria oamenilor "transparenti" (obisnuiam sa privesc cladirile de birouri din geam amuzata ca cineva ar putea avea biroul la geam si-ar avea o viata transparenta).
Multumesc oamenilor care ma citesc, am mai spus-o, faptul ca sunt citita si ca va faceti timp pentru a posta un comentariu inseamna enorm pentru mine.
Cu siguranta ca nu sunt singura care are astenie de toamna, un moment dificil, o criza existentiala, o depresie trecatoare, sau orice alt termen ar defini starea mai putin roz din acest moment. Este de asemenea cert ca daca voi contina sa bombani si sa fiu acida s-ar putea sa nu ma mai plac dimineata cand ma uit in oglinda.
Dar nici n-as vrea sa rad fortat doar de dragul aparentelor iar sub parul meu blond sa am de fapt o bomba cu ceas care ticaie ingrozitor de repede si va ajunge sa-mi spulbere mintea in milioane de bucati.Multumesc ca tanjesc spre echilibru!
Multumesc oamenilor care lanseaza provocari amuzante pe twitter si pe facebook de genul "povesteste-mi 3 chestii frumoase care ti s-au intamplat azi" , "enumerati 3 locuri deosebite" . Chiar daca nu raspund acestor provocari mintea mea se deconecteaza automat si reusesc sa zambesc!
Vreau sa invat sa traiesc fiecare clipa asa cum simt.
Vreau sa am in fiecare zi cel putin un motiv sa fiu recunoscatoare.
Vreau sa nu fie niciodata nevoie sa-mi cobor standardele.

Voi pentru ce sunteti recunoscatori azi?

Despre "pupincurism"

Este noul trend setat de criza financiara in piata de business.

Evident n-am inventat eu acum "gaura macaroanei", dar sunt inca ametita si clipesc delicat fiind pentru prima oara cand ma lovesc de sportul acesta atat de vulgar - acum practicat ostentativ in vazul meu de fata simpla.

In continuare voi incerca sa-mi raspund singura la cateva intrebari sau macar sa descriu in linii mari acest nou tip de cariera, in cazul in care anumiti cititori se gandesc serios sa se reprofileze.

Am delimitat in scrieri trecute categorii de oameni care mi-a fost dat sa-i intalnesc ; oameni frumosi, oameni malefici, oameni ignoranti, oameni fara personalitate si asa mai departe.

Cred ca pentru fiecare categorie ar merge o descriere care sa ne ajute sa-i identificam mai usor...dar as divaga de la subiect , n-as mai avea timp si spatiu sa corelez titlul articolului cu articolul in sine.

Ce inseamna "pupincurism"? Asa cum reiese din denumire, la figurat (daca s-ar putea la propriu as descrie orgii) arta de-a maguli dosuri superioare pentru beneficiile proprii.

E drept, uneori practica pupincurismului se manifesta pur si simplu fara motivatie/scop/mijloace, din simplul motiv ca practicantul nu dispune de alte tactici care sa-l reprezinte.

Cum recunoastem un practicant al pupincurismului? E simplu - daca nu iese in evidenta din prima datorita personalitatii infecte, frustrarii in ceea ce priveste aspectul exterior sau lipsei de bun simt, etica si profesionalism...un pupincurist va cauta in permanenta dosuri disponibile (asadar sta cu nasul pe sus, dosurile fiind la nivel superior si nu totdeauna accesibile) pe care sa le adulmece.

Daca mai exista urma de indoiala, priviti, studiati mijloacele marsave prin care un asemenea specimen calca peste cadavre si invenineaza intreg mediul inconjurator pentru a se face remarcat.

La ce bun acest sport? Sincer...oricat mi-as chinui suvitele blonde tot nu gasesc un singur aspect pozitiv al pupincurismului. Amuzant ar fi daca as gasi; nimeni n-o sa recunoasca niciodata "da nene, asa ma manifest eu!"

Poate ca e singura sansa de "covor rosu" singura modalitate sa ajunga in "lumina reflectoarelor" si atunci n-o sa incerc sa inteleg visul celebritatii de acest gen...

Cum ne afecteaza pe noi, ceilalti pupincurismul? E ca o picatura chinezeasca ; o vezi, o recunosti ca metoda de tortura, cu toate acestea esti legat (de maini si de picioare) si nu prea ai remedii imediate. Exista tactici de preintampinare...sau de eliminare definitiva a celui infectat? Cred ca exista insa "nu te pui cu prostu oricum" , asadar inainte de-a incepe tratamentul e nevoie de studiu de caz. Studiem situatia, gasim solutii, cu timp si munca avem sanse sa devenim imuni.

Exista metode de anihilare? Eu cred ca daca intram in contact cu specimene predispuse la pupincurism trebuie sa dam dovada de ignoranta.

S-au intalnit cazuri in care personajele ingrate bolnave dupa atentie devin stimulate de ignoranta semenilor si persista in practicarea jalnica a pupincurismului.

Inteleg aceste cazuri, le compatimesc chiar, pentru ca in aceasta ultima situatie stiu ca nu mai este o etapa, o boala, o frustrare, este chiar un stil de viata...

Unul trist e drept, dar pentru ca n-am incercat , n-am degustat, n-am trait in felul acesta pana acum n-o sa-mi permit sa cataloghez.

Eu imi duc traiul nestingherita, in continuare, la adapost de astfel de oameni.

Ma intereseaza cati dintre voi, si in ce fel, ati avut de suferit sau v-ati intersectat cu pupincuristi?

Cea mai buna istorisire castiga un premiu :P (inca n-am decis premiul, dar nu-i bai)

Update

Mi-a fost dor de blog...mi-e dor sa-mi tremur degetele in taste, sa insiruiesc cuvinte, chiar si fara sens, mai apoi sa descopar odorul creeat...sa-l pup pe obrajii rumeni, sa-l las apoi spre critica celor ce cateodata citesc...
Ce-am facut in ultimele doua saptamani?
Exist, traiesc, concentrat in cu totul alte directii decat pana acum...
Am parasit echipa Metromind. E metaforic spus...ca sa nu fiu acida cu o fraza de genul "mi-am dat demisia". Pur si simplu am hotarat ca nu vom mai colabora... Nu e vorba de criza, nici de mine ca fiind indecisa si teatrala...
De atunci am avut doua weekend-uri absolut superbe, departe de internet, departe de birou, departe chiar si de casa.
Am mii de ganduri care nescrise se pierd in ceata cotidiana...
Deocamdata nu detaliez nimic...vroiam doar sa-mi confirm in scris ca nu renunt la coltul meu de internet, ca sunt inca intre ganduri si nori...si ca pauza de blog ma va face sa revin cu noutati numai bune de devorat.

Ce-ati inteles pan-aici?

Thoughts and clouds

De ce mi-am numit eu blogul thoughts and clouds? De ce in engleza? Cum suna in dulcea limba romaneasca ganduri si nori? Sau nori si ganduri? Ganduri innorate? E drept ca e mult mai permisiva, sugestiva, maleabila, insa cateodata si de lemn...tre' sa recunoastem.
Da, sunt o snoaba careia-i plac englezismele, in conditia in care nu ma descurc laudabil, sunt pe genul furculition si lingurition, dau capul pe spate exclamand "oh my God!" (chiar si in unele momente intime) , colindele de Craciun imi incep cu Jingle Bells, port jeansi imi dau cu gloss si la cel putin doua propozitii taragnez ok-ul deja tabiet (da' macar stiu ca vin de la 0 kills, ceea ce multi nu cred vor intelege).
Anyways, macar nu vorbesc cu sh, k, tz, bm, plm, fb, ETC! Si nu-s emo!Ah, si nici fada!Doar narcisista, dar in limitele normalului.
Revenind la thoughts and clouds , e o subdenumire, deoarece internetul in maretia lui nu permite blondelor platinate sa foloseasca pauze in linkuri, si asa ca i-am zis SabbrasThoughts fara apostrof...continuand ideea, care or mai fi si gandurile fructului de cactus (aka Sabbra), printre nori...pufoase,roz, insa, atentie la grindina. Si desigur la ploi acide. Las tunetele si fulgerele in seama celor cu probleme de digestie, eu ma folosesc doar de nori, uneori grei alteori liberi in inaltul cerului, ca-n desene animate.
De fapt cam asa vad eu internetul asta...etern, nesfarsit, greu de priceput, prea rapid pentru fi inteles si totusi suficient de incapator pentru fiecare. Un fel de "mare-i gradina Doamne" la modul "e loc pentru toti"... si daca-s suficient de inteligenti nici n-au sa se intalneasca vreodata.
Prima mea postare se numea "roz" asta pentru ca nu-mi justificam inca denumirea cu norisorii, insa am stiu din totdeauna ca o sa vina ziua in care am sa gasesc o explicatie plauzibila si pentru culoare si pentru combinatia de cuvinte.
Am renuntat chiar si la "&" si-am fost darnica cu un al treilea englezism and pentru ca-mi pare mai viu asa.
Alegeti asadar ce doriti, fie ca sunt gandurile, ca sunt norii, important e ca e loc suficient pentru toata lumea (buna) between my thoughts and clouds.

Welcome!

think happy thoughts!

M-am trezit de dimineata (ipotetic vorbind dimineata) cu o melodie in minte http://www.youtube.com/watch?v=h6jOMn_KPCU&feature=related ,soundtrack intr-un film vazut zilele trecute, o comedie interesanta care iti tolereaza lenea de gandire si totodata iti destinde neuronii ramasi dupa o zi de Bucuresti.

Mi-a facut Sonia cinste cu un sandwich de pranz, taman ce-a sosit, o chestie giganto-extraterestra, pe care probabil o s-o consum in restul orelor de program incercand macar s-o injumatatesc :) Si bineinteles intre sosul de branza, inghituri mici si dese imi dezvolt abilitatile de comunicare aici :)

(to be continued...)

Nu pot sa ma laud cu intamplari profunde, de fapt nici macar cu intamplari, am o senzatie de robotizare, o constanta in nimic, care departe de-a fi plafonare sau linistea dinaintea furtunii ma stimuleaza in a lua fiecare detaliu pozitiv din atomii inconjuratori.

Tanjesc dupa mare, in fiecare miercuri caut solutia unei calatorii ideale fara un chior in buzunar. Imi aduc aminte de prietena mea Adina (pe la cei 14 anisori ai ei) care a coborat sa duca gunoiul (nu erau ghene in bloc) si a ajuns la mare. Timp de doua saptamani a lenevit la soare, prietena la catarama cu baiatul care vindea popcorn pe plaja.

De ce nu mai e fun sa peripetzim prin colturi de tara (aka "pune degetul pe harta") fara sa constientizam ca avem (sau nu) responsabilitati cotidiene. Cand a devenit concediul ceva planificat in detaliu? Iar imi vine in minte citatul lui George Constantza din Seinfield care credea cu desavarsire ca ar trebui sa ne nastem batrani si sa sfarsim intr-un intens orgasm. N-o sa detaliez, ca n-ar fi original, doar ca ii dau dreptate: vreau sa ma nasc la 84 de ani (atunci mi-a aratat un test pe net ca o sa dau coltu) sa lenevesc cu cele 100 de pisici pe care imi imaginez ca le am, sa ma intorc la cariera/familie/relatii, derulam pe repede inainte perioada wild din adolescenta si ma sting intr-un orgasm.

In alta ordine de idei recomand cu caldura filmul"the bucket list", pentru cei sceptici :)

Cam acestea sunt etapele/dezbaterile zilei, zau daca-mi vin in minte alte elemente inconjuratoare aducatoare de fericire. E atat de simplu. Nu stiu daca o scriu mai mult pentru mine incercand sa invat.

Totusi din cararile intunecate in care ma impleticesc zilnic, reusesc sa vizualizez universul roz "neglamouros" care-mi este la indemana.

Ah, era sa uit :) Fara sa vreau sa promovez, am aflat de existenta unei agentii de publicitate "dark advertising" si m-am gandit serios la o reorientare de cariera (in directia opusa) . Piesa de rezistenta o face vizita in shop-ul "new rock" unde in ciuda tututor predictiilor (hahaha) mi-au atras atentia o pereche de pantaloni scurti, rosii, in carouri.

Devin comerciala???

Mijlocul lui nicaieri

Daca pe celalalt blog reuseam oarecum sa-mi scutur gandurile negre, acesta in mod deliberat l-am facut roz, poate pentru a-mi fi impiedicate depresiile virtuale. Intru in pagina asta roz, parca e o bomboana fondanta, straluceste aberant, deviaza de la subiect si ma impiedica in a-i pune ochelari negri de soare.
Cu toate acestea mi-e greu sa nu ma exprim, parca vreau sa las toate cuvintele sa curga, fara noima, poate ca si de data aceasta va functiona, am sa ma descarc si descotorosesc totodata.
As incerca sa descopar mai intai unde ma aflu si cine sunt. Cum pot sa fac asta?Fizic, ma uit in jurul meu, imi constientizez locatia, ma uit in oglinda, sau chiar in buletin, ma strig pe nume, astept sa tresar. Mai aprind o tigara. La cum simt fumul inundandu-mi plamanii, greoi, imi dau seama ca fumez mult, reflex, nici nu stiu daca imi mai place.
Poate azi sunt mult prea obosita, ma gandesc ca maine n-o sa doara atat de tare. N-are voie sa doara, o stiu, o constientizez, incerc sa imi inserez in creier aceasta informatie. Nu trebuie sa te doara! Si in fond de ce sa ma doara admiterea realitatii? Stiam de la inceput fiecare particica pe care o voi parcurge, am halucinat, mi-am permis sa ma mint, sa deviez de la viata, sa cred ca voi putea scapa nepedepsita pentru naivitatea mea.
Nu gasesc insa explicatii, fie ele si masochitste, pentru subconstientul meu care tanjeste totusi la perseverenta asta. Rabdarea si psihicul meu sunt mult consumate, insa, evident o forta mult mai mare imi inlantuie sufletul, cateodata si mintea si ma conduce egoist pe caile total opuse celor logice.
Acestea fiind elementele mele inconjuratoare prefer sa ma implic si desfasor in aproape orice alta activitate decat cea ce presupune constientizarea problemelor mele psihice. E evident ca am una sau mai multe probleme psihice din moment ce una gandesc,alta spun,alta fac si cu totul alta simt. Sunt deja patru piese de puzzle, fiecare dntr-un puzzle diferit (si cu multe piese) iar eu incerc sa constuiesc un al cinci-lea puzzle din acestea patru. Do I make any sense?
Sa detaliem:
- ce gandesc? printre mii si mii de linkuri, pixeli de ganduri, ma consider totusi o fiinta cu gandire sanatoasa si pozitiva, care-si doreste liniste si echilibru, sentimental in primul rand (sa-i dam sufletului prioritate).Constiinta mea imi dicteaza totusi sacadat, ba epuizare psihica, ba ingaduinta.

- ce spun? incerc sa-mi redau intocmai gandurile, insa din moment ce eu nu ma inteleg, cum as putea sa fiu inteleasa de cei din jur?Incerc totusi sa ma limitez in functie de interlcutor. De obicei ajung sa spun ceva contrar gandurilor folosind vorbele ca o mantie de autoprotectie. Cuvintele sunt totusi arma mea cea mai de pret. Ajung uneori insa sa le dispretuiesc pentru ca exista deja o prapastie intre minte si voce, iar cea din urma pierde, devenind fara valoare.

- ce fac? nimic din ceea ce gandesc sau spun! Evident ca actiunile fizice ar trebui sa fie o reflexie a gandurilor, narata de cuvinte. No way! Contrar tuturor spuselor mele, actionez diferit. Diferit de cuvinte, diferit de dorinte. Am devenit oare o marioneta in bataia vantului? Ar fi umilitor sa spun ca nu mai sunt stapana pe corpul si mintea mea. Ar fi ironic sa-mi amintesc ca acum cea vreme mi-am dorit sa nu-mi mai calculez mintea,trupul, sufletul, ci sa le las in voia sortii...

- ce simt?Vreau sa iubesc cu toata fiinta, vreau sa fiu iubita. Nu pot sa detaliez.

(to be continued)

roz

Azi sufar de lipsa de imaginatie, am schimbat site-ul de blog, ma simt de parca as fi parasit "caietul celalalt" intr-un raft, si acum imi testez noua achizitie.
De fiecare data cand incepem un blog avem tendinta sa ne justificam virtual..."am inceput sa scriu pe blog" , "se poarta blogurile" , "ce mai zice lumea pe net" .
Imi foloseam (folosesc) blogul de pe 360 de fiecare data cand vroiam sa vorbesc cu mine, si sa retin conversatia, mi-e lene sa-i schimb layout-ul de pustoaica rebela, acolo pot fi atee, suferinda, amorezata de cantareti rock, sau de ce nu fericita si narcisista.
Azi pe la pranz am inceput de vreo 3 ori sa scriu ba cu titlul "weekend review" ba "thoughts and clouds" insa n-a iesit mai mult de-o propozitie si-am lasat-o balta.
Nu mai simt oboseala...asa ca o trecere in revista a weekendului. Vineri am gonit spre munte, n-am inteles nimic, sinaia,predeal,brasov, cafenea, acasa. Sambata la mare, "hai la corbu, ca e pustiu, ne prajim nudurile". La Corbu cetatenii testau plaja cu un ATV, vantul m-a inebunit, "hai in constanta". Am dormit in Vama, a doua zi "hai la bulgari" unde m-am minunat de tot si de toate, cel mai tare de calutii de mare de pe plaja ; unul mort (sorry...a fost primul pe care l-am gasit) si altul viu "da-i drumul in apa!!!" Seara s-a incheiat cu un festin exagerat (dupa ce salvasem calutul de mare si am recuperat masina care parcata ilegal a fost ridicata) la o carciuma misto unde am testat toate (absolut) fructele de mare, si specialitatile de peste.
Din nou goana, spre casa...
si azi:
Lucruri interesante intr-o zi de luni? A venit vara!Am facut sedinta sus pe terasa, fumam frenetic, tipam unii la altii din cauza aparatelor de aer conditionat care sunt montate pe cladire, si nu s-a tras nici o concluzie decat "haideti bai ca e prea cald aici".
Nah c-am scris :) Nemo Miauwington se tavaleste pe birou si-mi da cu labutele in taste asa ca ma retrag si dau save :)