Evident n-am inventat eu acum "gaura macaroanei", dar sunt inca ametita si clipesc delicat fiind pentru prima oara cand ma lovesc de sportul acesta atat de vulgar - acum practicat ostentativ in vazul meu de fata simpla.
In continuare voi incerca sa-mi raspund singura la cateva intrebari sau macar sa descriu in linii mari acest nou tip de cariera, in cazul in care anumiti cititori se gandesc serios sa se reprofileze.
Am delimitat in scrieri trecute categorii de oameni care mi-a fost dat sa-i intalnesc ; oameni frumosi, oameni malefici, oameni ignoranti, oameni fara personalitate si asa mai departe.
Cred ca pentru fiecare categorie ar merge o descriere care sa ne ajute sa-i identificam mai usor...dar as divaga de la subiect , n-as mai avea timp si spatiu sa corelez titlul articolului cu articolul in sine.
Ce inseamna "pupincurism"? Asa cum reiese din denumire, la figurat (daca s-ar putea la propriu as descrie orgii) arta de-a maguli dosuri superioare pentru beneficiile proprii.
E drept, uneori practica pupincurismului se manifesta pur si simplu fara motivatie/scop/mijloace, din simplul motiv ca practicantul nu dispune de alte tactici care sa-l reprezinte.
Cum recunoastem un practicant al pupincurismului? E simplu - daca nu iese in evidenta din prima datorita personalitatii infecte, frustrarii in ceea ce priveste aspectul exterior sau lipsei de bun simt, etica si profesionalism...un pupincurist va cauta in permanenta dosuri disponibile (asadar sta cu nasul pe sus, dosurile fiind la nivel superior si nu totdeauna accesibile) pe care sa le adulmece.
Daca mai exista urma de indoiala, priviti, studiati mijloacele marsave prin care un asemenea specimen calca peste cadavre si invenineaza intreg mediul inconjurator pentru a se face remarcat.
La ce bun acest sport? Sincer...oricat mi-as chinui suvitele blonde tot nu gasesc un singur aspect pozitiv al pupincurismului. Amuzant ar fi daca as gasi; nimeni n-o sa recunoasca niciodata "da nene, asa ma manifest eu!"
Poate ca e singura sansa de "covor rosu" singura modalitate sa ajunga in "lumina reflectoarelor" si atunci n-o sa incerc sa inteleg visul celebritatii de acest gen...
Cum ne afecteaza pe noi, ceilalti pupincurismul? E ca o picatura chinezeasca ; o vezi, o recunosti ca metoda de tortura, cu toate acestea esti legat (de maini si de picioare) si nu prea ai remedii imediate. Exista tactici de preintampinare...sau de eliminare definitiva a celui infectat? Cred ca exista insa "nu te pui cu prostu oricum" , asadar inainte de-a incepe tratamentul e nevoie de studiu de caz. Studiem situatia, gasim solutii, cu timp si munca avem sanse sa devenim imuni.
Exista metode de anihilare? Eu cred ca daca intram in contact cu specimene predispuse la pupincurism trebuie sa dam dovada de ignoranta.
S-au intalnit cazuri in care personajele ingrate bolnave dupa atentie devin stimulate de ignoranta semenilor si persista in practicarea jalnica a pupincurismului.
Inteleg aceste cazuri, le compatimesc chiar, pentru ca in aceasta ultima situatie stiu ca nu mai este o etapa, o boala, o frustrare, este chiar un stil de viata...
Unul trist e drept, dar pentru ca n-am incercat , n-am degustat, n-am trait in felul acesta pana acum n-o sa-mi permit sa cataloghez.
Eu imi duc traiul nestingherita, in continuare, la adapost de astfel de oameni.
Ma intereseaza cati dintre voi, si in ce fel, ati avut de suferit sau v-ati intersectat cu pupincuristi?Cea mai buna istorisire castiga un premiu :P (inca n-am decis premiul, dar nu-i bai)
Postări
2 comentarii:
Depinde de fiecare cum reactioneaza la maladie. La mine e destul de simplu pentru ca nu ma afecteaza, cel mult ma amuz facand pariuri referitor la cat de repede se trece peste o anume limita. Se intampla sa ma si insel: cat ai clipi ala urat care se gudura non-stop a si sarit parleazu' :) Np, io o iau ca o noua provocare pentru un nou pariu.
Tu fii tare ca binele va invinge si vorbeste in soapta, ca daca faci zgomot langa ala infectat se aude ecou cum ii alearga prin cap !
Ahhh, aş putea scrie romane! :D Numai ce ţi-am văzut titlul şi în cap mi-au revenit figuri (atât de multe!) mai trecute sau mai recente. Le-am revăzut rânjetul ăla de tip rictus pus pe mutră la apariţia posesorului de cur de pupat (şef, coleg, etc), le-am văzut iar spatele încovoiat, le-am simţit duhoarea vorbelor diabetic-mieroase. Înainte de mica mea poveste cea mai actuală, îmi permit să-ţi fac o corecţie: pupincuriştii nu ajung sa calce pe cadavre, ăia care cu venin şi şpârle şi combinaţii ajung să calce pe cadavre sunt cu mult mai sus decât pupincuriştii, dau dovadă că măcar îşi folosesc creierul la ceva, chit că la ceva negativ. Am şi eu acum chiar în birou o tanti, un model clasic :D Se agită f mult, urcă şi coboară pe la toate birourile, zâmbeşte laaarg cu rictus tuturor, plimbă hârtii, flutură în faţa şefilor rapoarte antice, trage nişte limbi aşa de scârboase, că toţi vor să scape de ea, astfel încât supravieţuieşte de minune fără să facă nimic! Nu prea întârzie dimineaţa, dar la terminarea programului, îţi poţi fixa ceasul după ea, e ca un ceas elveţian :)) Sunteţi fericiţi dacă spuneţi că nu vă afectează absolut deloc atitudinea asta, eu cred că doar vă lăudaţi :p Măcar greaţă şi tot vă provoacă ceva :)
Trimiteți un comentariu