Home sweet home

Am impresia ca daca impartasesc cu voi acum bucuria mea, mi-o veti fura. Si sunt egoista. Azi, ieri, poate chiar si maine ma simt traind intr-o lume atat de noua si fascinanta, atat de frumoasa, atat de a mea, incat uneori clipesc repetat pentru a indeparta visul in care cred ca ma aflu. Si daca e vis, cum de visez atat de frumos?
Lumea mea, a mea, a mea, sanctuarul meu personal, coltul meu de rai, cel mai minunat loc e acum casa mea!Si-mi place atat de mult, incat fug acasa in pauzele de pranz si ma asez pe perna mea, turceste, pe covorul rosu, aprind o tigara si nu fac altceva decat sa ma uit fascinata in jur! Cate cuvinte exista pentru adoratia pe care o manifest? E doar un loc, posibil, dar e atat de al meu (nostru) si ma simt atat de apartinand locului, incat nu concep ca au trecut atatia ani fara sa-mi dau seama cat de incompleta eram...
E parca un alt colt de Bucuresti, cand intru pe strada mea, linistita, usor invechita de timp, dar nobila prin trecerea anilor...zambesc inca din holul blocului "Bonjour!" catre receptia din lemn masiv, unde candva era poate un domn batran care dadea binete locatarilor. Liftul e intotdeauna la parter cand urc, si intotdeauna la etaj cand cobor...semn bun nu?
Linistea este uimitoare...nicidecum apasatoare, pentru ca s-a inventat Buddha Bar, iar seara adorm in sunetele naturii - greierii noaptea si tic-tac de ceas vechi, dar nou, adica retro :)
Si miroase bine, a flori indiene, a lemn dulce, betisoare aromate relaxante si de meditatie...lumanari de ciocolata amaruie, caramel si scortisoara...Lumina e calda, strabate prin hartia de orez, se reflecta in lemnul parchetului si in tavanul inalt croind parca o aura intima a caminului.
Inca un motiv sa ma bucur ca exist...inca un motiv sa zambesc oamenilor de pe strada, sa zambesc nebuniei, sa rad la viata, sa nu-i dau papucii, ci sa-i spun ca o iubesc, asa cum si ea ma iubeste pe mine! Si e bine sa fi iubita!