Scriu abia acum, zambind, analizand ultimele luni, ultimul an din viata mea, ma identific abia acum cu ultimele pagini ale cartii mele preferate, si realizez ca este atat de simplu...sa traiesti "din carti".
Cartea lui Elizabeth Gilbert a ajuns sa fie vanduta in milioane de exemplare, sa fie idolatrizata, sa inspire femei de pe intreaga planeta.
De ce?
Pentru ca fiecare femeie se identifica la un moment dat in ceea ce spune autoarea cartii "Mananca, Roaga-te, Iubeste!" , povestind anul decisiv al vietii ei.
Nici nu ma intereseaza daca e intradevar jurnalul ei, ceea ce conteaza cu adevarat e ca poti sa iei pe rand fiecare lucru cu care te confrunti si poti sa zambesti intr-un final cand faci "retrospectiva".
Cartea a ajuns la mine intr-un moment...foarte potrivit...in care trebuia sa fac orice altceva decat sa-mi analizez viata sau actiunile.
Dupa ce-am devorat primele 3 pagini plangeam si-mi spuneam "cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Nici nu stiam daca pot s-o citesc pana la capat...daca suport sa-mi regasesc gandurile imprastiate in paginile unei alte femei. Ma simteam dezgolita de idei, de sentimente, sau exact pe dos ; banala, etichetata ca si ceva atat de comun, incadrata in "tipologia feminina" de pretutindeni.
Nu vreau sa dedic cuvinte si noi pagini pentru a REaminti cum si de ce ajunsesem in situatia aceea pierduta... E cert ca eram desprinsa din primele pagini ale cartii.
A inceput Italia, prima tara in care eroina mea invata sa-si segmenteze trairile...sa detina controlul propriei persoane si sa...manance.
Avem si eu 40 de kilograme, si eram nevrotica...asa ca am pornit la drum...
Repet; fara sa fiu constienta ca parcurg un traseu anume, fara sa-mi doresc sa urmez vreun exemplu sau sa copiez o reteta de suflet!
Am vazut multe locuri frumoase, mi-am hranit mintea si sufletul cu ele, si apoi mi-am desfatat papilele gustative ca un copil ce are voie ciocolata pentru prima oara in viata.
Cred ca deja terminasem Cartea cand am sesizat...kilogramele.
Am invatat sa ma rog...in fiecare zi in care ma simteam singura si abandonata. Nefiind insa in India. Stiu ca oamenii tind sa se arunce in bratele religiei doar in momentele grele insa eu m-am abandonat intr-o lume mai buna, mai frumoasa, in care iti multumesti ca existi si ca iubesti pana si pietrele de pe drum.
Am cautat echilibrul ideal intre mintea si corpul meu, intre mine ca om si restul de oameni, intre ce reprezint eu si ce reprezinta lumea, eliminand conceptul de "element nesemnificativ" si strecurandu-ma in multime fara scut de protectie, crezand in existenta bunatatii simple.
Am invatat sa rad, sa ma bucur de viata, sa privesc cicatricile trecutului fara resentimente.
Citeam din nou ultimele paginii ale Cartii, cu naturaletea omului hranit, satul, fericit si pozitiv insa...curios... "Pana aici...asa a fost, dar...cand am sa si iubesc?!"
M-am desprins oarecum de traseul pe care-l urmaream inconstient si ma resemnam intr-o asteptare...a unui ceva pe care il constientizam ca existent dar mi se parea irealizabil. Si nici nu eram in Indonezia...
Dar, a venit! A venit si iubirea, i-am dat toate cuvintele mele, fiecare suflare, fara sa ezit, fara sa cuget, stiind ca e cel mai firesc mod sa exist...
Urlam la lume fara sa-mi pese, fara sa fiu constienta, fara sa-mi reprim emotiile, pentru ca nu-i asa, dragostea e oarba, nebuna, egoista dar cea mai frumoasa!
Coincidenta? Faptul ca am mancat, m-am rugat si ca iubesc, spune despre mine ca ma incadrez in tipologiile normalului sau ca sunt un caz aparte? Eu cred ca nu ma deosebesc cu nimic de autoarea cartii, avem chiar un lucru in comun ; amandoua ne-am "scris jurnalul", ea insa a stiut s-o scrie mai bine decat mine.
Recomand cu tot sufletul aceasta carte! Am facut-o pana acum, primind ulterior telefoane de genul "Cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Zambesc si spun "a fost scrisa pentru noi toate". Nu iti divulga vreun secret, nu-ti arata o cale nebanuita, ci doar te invita...prieteneste sa mananci, sa te rogi, si sa iubesti...constientizand ceea ce faci si acordandu-le atentia meritata fiecaruia in parte.
Lectura placuta!
Postări
6 comentarii:
Da, cand am citit cartea asta, acum vreo jumatate de an, asa am zis si simtit si eu: ca vorbeste despre mine, ca eroina cartii sunt eu, mai ales ca momentul ei de "groapa" a fost identic cu al meu... erau diferite doar numele personajelor.
N-am fost in Italia, nici in India si nici in Indonezia, si la momentul cand am citit cartea eram deja de multa vreme bine, foarte bine, mancand tot ce imi face bine, rugandu-ma la fiecare pas si multumind, cu recunostinta, la fiecare pas si iubind cu toata fiinta mea. Pentru mine a fost o reamintire, o rememorare, o confirmare...
Minunata carte!
Scrisa intr-adevar pentru si despre toata FEMEIA din fiecare dintre noi.
Nu am citit încă această carte de care am tot auzit, dar sunt convinsă că mă voi regăsi şi eu acolo :) Eu mă bucur enorm pentru tine, pentru că nu ai ars etape şi ai trăit întâi agonia ca să poţi iubi şi aprecia extazul :)
Sasha ma bucur c-ai citit cartea :) Si ma bucur c-ai citit-o intr-o perioada buna :)
Ai recomandat-o presupun mai departe, asa ca mine, plina de entuziasm.
LiaLia :) eu, cunoscand putin din viata ta iti spun ca stiu sigur cand ai mancat, te-ai rugat, si-ai iubit :) Dar mai bine sa o citesti, si sa te identifici singura, pentru ca nimeni nu stie mai bine ca tine ce ai simtit exact si cand :)
"For a reason..."
Cand am citit cartea tocmai ma despartisem de sotul meu.Din acest punct de vedere ma regasesc in povestea eroinei...mai putin motivul despartirii: el a ales aceasta cale, nu eu. Din acel moment cred ca am invatat sa ma rog din nou insa nu la modul religios...ci mai mult ca o aplecare spre mine. Insa de iubit...cred ca nu voi mai putea sa o fac vreodata...cred ca toata dragostea mea - daca o pot numi asa- am canalizat-o spre munca...
Draga Bianca, niciodata nu spune niciodata. Daca in acest moment viata ta se canalizeaza pe munca, nu incerca fortat sa te indrepti in alta directie. Dar asta nu inseamna ca nu exista alta directie.
Te vei focusa pe munca pana vei epuiza aceasta etapa si apoi vei intra intr-o alta etapa...nu stii deloc care este.
Poate ai sa iubesti...Acum nu ai energie suficienta sa-ti deschizi sufletul, insa pana la urma daca ai reusit sa te indrepti "spre tine" (asa cum ai spus si tu) eu cred ca vei putea si sa te daruiesti din nou.
Iti doresc numai bine!
Trimiteți un comentariu