Marti 12 august - detalii despre Gabriel Resources

Inca nu mi-e in clar daca sa specific ca am obrajii rumeni si creierii incisi de la afinata lui Tani Livia (de la cruce) la inceput de post sau sa las ca justificare pentru final de scriere...intelegeti voi (sper).
N-am prea multe detalii poate si pentru ca am decis sa incalc regula de-a scrie odata la trei zile cu rezumat. N-am cum sa scriu peste doua zile pentru ca am mintea atat de plina cu informatii noi incat daca nu le astern aici le pierd, desi sunt convinsa ca vor fi inlocuite cu altele valoroase, vreau sa le lipesc cat sunt calde.
Azi am fost lenesi, ne-am trezit tarziu, posibil ca ne-am acomodat cu divanul vechi, si la orele 10 inca motaiam lenesa.
Cand am reusit in sfarsit sa ma ridic din asternuturi am realizat ca era o zi chiar mai frumoasa ca precedenta, soarele deja incalzise jumatate de curte si se anunta viteaz peste zi.
Am pregatit un mic dejun copios cu oua de casa de la tanti Livia, branza tot de la ea, laptic si multe altele. Am reusit chiar sa fac un dus fierbinte in livada dupa ce in prealabil mi-am incalzit o oala de apa in care am pus cimbrisor cules din gradina, asta pentru efectul "herbal" cat mai natural cu putinta.
Toate tabieturile pseudo-matinale s-au intins pana dupa pranz asa ca am decis repede traseul ca s-o luam din loc : Rosia Montana. "pai nu suntem deja in Rosia Montana?" "suntem in satul Corna, peste deal e Rosia Montana".
Am luat aceeasi tenisi care deunazi imi facusera bataturi, am ciopartit doua ciomage dintr-un trunchi mai firav de copac (pentru a ne apara de cainii ce latrau in departare) si pe poteca pietruita tineam cararea care duce inspre Rosia. (sincer nu-mi venea sa cred ca ajunseseram cu masina pe-acolo)
Am ajuns la prima mina/cariera abandonata...strajer de seama a pustietatii - un buldozer enorm marca locul. In primele minute ne-am catarat amuzati pe masinaria de metal ne-am pozat fara sa tintuim locul cu privirea. Dupa ce ne-am plictisit de-a joaca cu "tractorul mare" am inceput sa exploram in jur ceea ce parea a fi mina abandonata. Am recunoscut apoi ca un flash-back secvente din reclamele "Gabriel Resources". Tineti minte primele spoturi cu care au intrat pe piata? Imagini alb/negru ale unor locuri parasite ce pareau uzine, hale, masinarii, apoi cateva cuvinte ale localnicilor care sustineau ca sunt putini, n-au locuri de munca si ca totul e pe duca?"Gabriel Resources are solutia." Cred ca toate spoturile lor mi-au bantuit instantaneu memoria. Am cercetat in amanut locul acela mort... o hala mai mare cu cateva zdrente putrede pe jos si doua caschete de miner aruncate dadeau intr-o galerie de mina. Cum ne-am dat sema?Dupa un ecou nesfarsit, un curent de aer rece ce navalea morbid prin aceea usa. (galeriile de mina sunt din ceea ce stiu eu tuneluri nesfarsite in subternan sau, dupa caz tuneluri prin munti )
Am facut cateva poze si am tinut poteca ce cobora. La scurt timp am mai dat peste cateva depozite parasite in aceeasi maniera, masinarii enorme zacand fara viata, ingropate in praf rosiatic si din loc in loc cate un ochi de balta cu apa clocita in care se reflectau mai sus mentionatele fiare. Mentionez ca de la prima ruina de mina totul in jur devenise sterp si cu aspect de desert. Soarele ardea toxic pe bucata aceasta de drum. Nu neaparat poluant insa lumina ce incalzea aceste ruine nu facea decat sa ofere acces vizual nelimitat intr-un peisaj deloc placut. Am mers mai departe.
Am ajuns repede la apogeul dezastrului. Daca ieri vazusem latura hipnotizant de frumoasa a locului, azi aveam sa vad latura otravitoare pentru suflete.
Senzatia de tristete absoluta mi s-a imbibat In suflet si minte in foarte scurt timp, cuprinzand metru dupa metru din raza mea vizuala. Inima carierei, abia oprite (acum vreo doi ani) din activitate, ceva ce fusese candva (asa am presupus eu) un ... MUNTE! Noi am gasit un CRATER ENORM in piatra. Incerc sa fiu cat mai obiectiva cu putinta, fara sa pozez in fiinta nevinovata si protectoare cu mediul, care vezi Doamne habar n-are despre holocaustul din mediul inconjurator. DA, stiu ce inseamna mineritul, stiu cum se exploateaza zonele acestea, si vin dintr-o regiune unde mineritul era ocupatie principala.
Stiu ca oamenii din zona Apuseni de cateva zeci de ani si-au castigat existenta scotand aur din pamant. Sa va explic strict vizual: o sfera - jumatate verde - jumatate maro. Cam asa sta situatia. Corna, priveliste de basm, Rosia, cimitir...in devenire. De ce spun in devenire? Pentru ca dupa ce au injumatatit MUNTELE cu exploatari neevoluate si fara cianuri au reusit totusi sa pustiiasca zona. Am avut un sentiment de neputinta si tristete care mi-a patruns fiecare centimetru din corp. Nu inteleg de ce s-a manifestat astfel. Am simtit o sete a pamantului, am simtit durerea naturii care a evoluat mii de ani, avand si oferind viata pentru animalul numit om, care in 30 de ani a reusit sa chiureteze pamantul in asa mod incat niciodata nu va fi mai mult de o gaura fara de final si un morman de praf fara valoare...
Am stat ceva mai mult la cariera abandonata, incercand sa gasesc un loc viu in tot acel peisaj. N-am gasit. E drept ca pentru unii amatori de imagine locul ar putea parea interesant...cat vezi cu ochii piatra galben-maronie-rosiatica, teren arid si roci ce se desprind incet din peretii zidului ce formeaza de fapt respectivul crater. E ironic sa ma intreb cati oameni au murit acolo in accidente, cati mineri au ramas blocati in subternan, cati s-au intoxicat cu substante, si cat aur s-a scos ca sa rasplateasca aceste vieti luate? Natura isi ia intotdeauna revansa imi veti spune. Pamantul acela nu parea insetat de sange, ci mai degraba insetat de verde. Stia mormanul acela de pietre ca exista cativa kilometri mai sus oaza de verde?
Ok, admit ca asta a fost sngura modaltate de a exista in respectiva zona, ca doar asa s-a putut ajunge in gratiile comuniste, ca acesta a fost pretul care a trebuit platit pentru ca anumiti oameni sa existe azi, sau si azi. DAR OPRITI-VA! Din cate stiu eu Uniunea Europeana a cerut oprirea exploatarilor miniere din Apuseni tocmai ca nu se incadrau in normele de mediu. Da stiu, screw UE :) cu regulile si normele lor, INSA aici au dreptate, si cand au dreptate... chiar AU!
Voi face un mic ocol de la subiect, pentru a continua cu activitatile prestate azi, dupa care ecuatia va ajuge la un numitor comun, promit.
Am parasit cariera oarecum obosita si infricosata. Daca peisajul devenea din ce in ce mai sinistru presupusa mea incarcare cu energia locului avea sa fie una negativa. In scurt timp poteca pietruita ne-a adus la drumul principal din Rosia Montana. Totul standard - drum national- case pe stanga si pe dreapta.
In Rosia casele cu inscriptia "Proprietate RMGC" erau mult mai des intalnite. De mentionat si de retinut e ca unele case din tinutul motilor sunt monument istoric!Cum o sa le darame RMGC? Hai ca cele din Corna au fost decapitate (li s-a daramat acoperisul pentru a fi siguri ca proprietarii n-or sa locuiasca in continuare acolo) si zac acum pustii, dar cum o sa va atingeti de monumentele istorice in baia romantica cu cianuri pe care o puneti la cale?
Am mers incet incet, ajutati de toiage pana la muzeul celebru din Rosia Montana. Vroiam sa vedem galeriile romane.
Plimbarea prin galeriile romane din anii 131 a fost extrem de...invioratoare, dat fiind ca erau am 10 grade in subsol. Galerii trapezoidale care atestau faptul ca din cele mai vechi timpuri localnicii se ocupau de minerit. Muzeul, a fost de fapt o mina, initial in 131, apoi si-a reluat activitatea undeva prin 1700, si din nou acum vreo 10 ani, inainte sa fie amanajat muzeul de azi. Am avut un ghid extrem de simpatic, un batran localnic, nea' Carol, care rabdator (desi face asta de 6-7 ori pe zi) ne-a explicat ce reprezinta fiecare obiect din muzeu. Evident diverse masinarii de extras aurul. Aur, aur, aur...acest metal mi-a banntuit zilele!
Am vazut si cateva pietre funerare tot din vremea stramosilor romani, care m-au fascinat, si am fost din nou tentata sa iau una acasa...ce-oi fi avand Doamne cu pietrele de mormant?
La un moment dat, ghidul a devenit foarte melancolic "uitati-va bine in jur, la toate aceste frumuseti, in 20 de ani... va fi..." "desert" am mentionat eu, si el m-a aprobat. Ne-am antrenat apoi intr-o conversatie stinghera despre RMGC, despre prelucrarea metalelor pretioase cu cianuri, despre cum va afecta zona, despre "cel mai inalt munte" adica craterul mentionat mai sus, si care a devenit asa in aproximativ 30 de minerit.
Corporatia canadiana isi doreste sa evacueze zona, sa construiasca un dig, dupa care sa formeze un fel de lac de cianura care dupa cum se stie este cel mai rapid mod de-a scoate cele trei tone de aur estimate c-ar exista in munti. Nu se poate lua in calcul efectul cianurii pentru zona. Mai bine s-ar arunca o bomba, zic eu, dar... imi aduc aminte ca n-ar scoate atata amar de aur ca efect secundar al bombei. N-ar mai exista nici riscul de ploi acide, de sol arid pentru totdeauna, daca s-ar arunca o bomba. Ce ii retine din a se apuca de treaba? Nimeni nu stie, insa dau de inteles ca sunt cu pipeta pregatita pentru a picura incet dar sigur moarte Apusenilor si oricarei urma de mot lasata in aceste pamanturi.
Cam trei sferturi din localnici au vandut, la preturi mici, unii se incapataneaza sa nu vanda, dar nu sunt prea convinsi. Conversatia s-a pierdut...poate am intrebat noi prea multe, eram cei mai curiosi din grupul de turisti. Nea' Carol ne-a multumit politicos ca am alocat din timpul nostru sa vizitam muzeul, ceea ce mi s-a parut mai mult decat straniu avand in vedere ca NOI plecam cu zeci de informatii noi de acolo... dar in fine :)
Ne-am intors relativ repede din Rosia. Drumul la dus a fost parcurs in doua ore, cu tot cu pauze, iar la intors am facut o ora, in urcare. Sprinteni, nu-I asa?
Am avut o senzatie ciudata la intoarcere, cand am trecut pe langa o galerie de mina inchisa, dar unde exista un paznic, care discret s-a furisat in urma noastra. Am dat binete, omul era politicos, ne-a spus ca se duce sus la intrarea in mine "sa o pazeasca de hoti". Am ras...cine naiba fura din pustietatea asta si mai ales CE? Facusem toata ziua glume cu "febra aurului" dar dupa ce am aflat cat de greu se prelucreaza si ce cantitate enorma de minereu rezulta abia un gram de aur mi s-a cam acrit de cautat aur prin Apuseni, ca sa nu mai mentionez ca nu-mi place aurul!
Oamenii din zona Apuseni se uita ciudat la straini. Nu ca n-ar fi ospitalieri si prietenosi si foarte omenosi, dar categoriile de vizitatori au fost impartite in: presa si RMGC (rosia montana gold corporation) ori in acest caz nici unii nici altii n-au fost decat niste intrusi. Turisti au fost mai mult cei care protestau impotriva proiectului. Si acestia din ce in ce mai rar, zona n-are nici o inclinatie spre turism...ceea ce ma lasa din nou cu gura cascata. Acesta a fost inca un motiv sa scriu detaliat despre subiect.
Ne-am intors la casuta noastra, extrem de osteniti, insa am gasit un dram de energie sa ii vizitam pe tanti Livia si pe nea' Daniel, vecinii. S-au bucurat sa ne primeasca, ne-au servit cu afinata si au promis maine un balmos (un fel de bulz) pentru masa de pranz. Evident ca le-am povestit si lor aventurile zilei, si ne-am lansat intr-o interesanta conversatie despre...AUR! Precizari: oamenii chiar fura si azi din galeriile de mina "filoane" de aur pentru ca e minereul cel mai usor de preparat manual astfel incat sa rezulte metalul pretios. Ne-au istorisit cateva intamplari vechi de zeci de ani pe vremea cand metalul era gasit cu mult mai multa usurinta dar n-aveai cum sa-l intrebuintezi, gratie comunismului. Mi-au parut destul de acomodati cu ideea ca locuinta lor de-o viata ar putea devenii piatra stearpa... n-am insistat asupra subiectului pentru ca am invatat ca pana nu traiesc pe pielea mea n-am cum sa inteleg nimic.
Apoi ne-am intors usor mai rumeni spre casa, ghidati de lanterna. Azi am avut un musafir sperios: o vulpe! Nu stim cine a fost mai surprins, vulpea de om sau omul de vulpe :)
Am mai apucat 5 pagini de carte, ma identific atat de mult cu Liz Gilbert incat mi-e teama ca am sa plec in Italia, India sau Indonezia...