Ziua Mondiala a Laptelui

Planificasem pentru sambata o vizita la targul de antichitati de la Obor... Singura modalitate sa nu innebunesti in capitala e sa te comporti precum un turist. Asadar in fiecare weekend "vizitam" ceva... Ne facem poze, ne minunam, incercam sa rupem bucati frumoase dintr-un oras ce ...sincer...devine nelocuibil...

Am aflat apoi ca sambata are loc un eveniment in Parcul Tineretului - Ziua Mondiala a Laptelui, si mi-a suras ideea. Cu atat mai mult cu cat in articolul precedent marturiseam pasiunea pentru bunatatea laptelui!

M-am documentat pe site-ul dedicat evenimentului, m-am entuziasmat, desi nu sunt mamica, mi-am propus sa ma incadrez in sectiunea dedicata adultilor, sa aflu "mai multe despre lapte", sa fac testul de osteoporoza, sa sa ma imbrac in alb si sa petrec Milk Cocktail Day la Cafeneaua Actorilor, pe lacul din parc.

Zis si facut, matinali (sau nu prea) pe la orele pranzului eram in locatie, eu vesela si alba, cu chef de cascat ochii in jur.

Ma abat putin de la subiect pentru a aduce "la cunostinta" ca Parcul Tineretului a devenit un semi-strand ; spatiul verde fiind impanzit de oameni in costume de baie care stateau la plaja...

M-am minunat de intrecerile sportive acvatice, in jurul pancardei "Interzis SCALDATUL in lac!". Am facut poze, asa, de amintire...

Am ajuns la locul de joaca al copiilor...Erau cateva echipe de personaje de poveste ce pictau copii pe fata, vreo doi clowni ce imparteau baloane cu UHT , am primit si eu unul, ca aveam doua codite, si nu purtam tocuri :)

M-am dus la standul de testare a osteoporozei - am aflat ca sunt bagate in seama persoanele de la 40 de ani in sus. Ok, m-am incapatanat si-am luat un pliant, incercand sa dau de inteles ca astept "sfaturi de preventie si combatere a acesteia" precum mentiona programa site-ului...Intre timp o doamna, trecuta de 40 de ani a ajuns la stand cu aceleasi intentii, si norocul ei ca se si incadra in target.

"Ne pare rau, nu functioneaza aparatul...Incercati mai tarziu!"

Am plecat spre Cafeneaua Actorilor...cu gandul sa poposim la un cocktail de lapte, din partea casei.

In locatie exista o masa cu pliante UHT (am tras eu cu ochiul) dar nu s-a sinchisit nimeni sa ni le ofere! Ne-am asezat la masa, am asteptat vreo 10 minute sa fim bagati in seama (desi nu era aglomeratie si eram cam singurii cu articole vestimentare ALBE conform "intelegerii") iar apoi am decis ca nu vrem sa mai fim clientii lor...

Ne-am ridicat si am plecat...fara sa fi fost tratati conform programei (in caz ca mai exista dubii).

Dezamagire? Putina... M-am bucurat ca s-au distrat cei mici (desi n-o sa aflu cat).

La un calcul simplu, eveniment, perioada de vara SI de criza, rezultatele ar fi? As putea sa fiu mult mai critica, sa exemplific CE inseamna organizarea unui eveniment si care sunt pasii corecti pentru ca acesta sa aiba un rezultat masurabil, pentru ca in spatele acestei reusite (sau nu) sta o companie cu un nume mare, ce-a fost promovat pe fiecare balon alb...

Dansul cuvintelor mele preferate

Liniste - a devenit un cuvant aproape sfant pentru mine...
De fapt cuvintele ce-mi plac mie cel mai mult si mai mult sunt: liniste, noi, doi, acasa, miros, atins, ascuns, vant, ploaie, apa, lapte, degete...ar mai fi, nu le vizualizez eu acum...
Cand spun "liniste" primul lucru care-mi vine in minte este rasaritul din Sfantu Gheorghe, apoi trec prin gandul meu toti oamenii frumosi care m-au indrumat de-a lungul anilor...si in cele din urma cuvantul liniste poposeste azi in bratele mele atunci cand sunt la randu-mi luata in brate (ma joc cu toate cuvintele).
"Noi" a luat locul lui "eu", a devenit o fiinta vie, format din bucati ce se completeaza perfect, se imbina si devin functionale ca un intreg...puternic, mai puternic cu fiecare secunda, plin de personalitate, distinctiv in toata existenta umana, noi-ul arogant caruia i se cuvine lumea iar daca lumea e totusi prea mica va inalta o alta doar pentru a-si asigura traiul etern...
Gandesc in "doi", dar, fiind si oarecum pasionata de numerologie stiu ca numarul doi este simbolul opozitiei, al conflictului, al rasfrangerii, este cifra tuturor ambivalentelor si dedublarilor.
Este prima si cea mai radicala dintre diviziuni:creatorul si creatura albul si negrul,masculinul si femininul,materia si spiritul,etc.Pentru ca semnifica principiul feminin era ,in antichitate atribuit mamei.Numarul doi exprima, prin excelenta, un antagonism care din latent devine manifest:o rivalitate, o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii, o opozitie care poate fi contrara si incompatibila sau, tot atat de bine complementara si fecunda. Ma reprezinta deoarece imi place sa ating mereu ambele capete ale oricarei situatii...
"Acasa" e cuvantul melodios pe care eu l-am impartit cu generozitate fiecarui loc minunat pe care l-am vazut. E greu sa devina "acasa" dar odata ce devine, primeste o farama de suflet si ne face sa apartinem universului din mai multe laturi, nefiind inlantuiti unui singur acasa...cu incapatanare (sau cel putin asta simt eu).
Am avut multi de "acasa", nu stiu daca ma face nestatornica sau poate inseamna ca ma atasez usor si ma abandonez cu drag in fata a ceea ce-mi pare mie un camin cald.
Sunt inzestrata cu un simt al mirosului deosebit...Pentru mine mirosul este un criteriu natural de selectie. Cand rostesc orice alt cuvant trebuie sa-i asociez un miros, indiferent de cuvant...Stiu ca pare ciudat, imposibil chiar, insa imaginile sunt pe locul secund, primand "mirosul". Imi place cum suna, cum se pronunta, ce ascunde, ce delimiteaza. Fac referinta la partea pozitiva a mirosului, iubind cuvantul in sine, nu tot ceea ce reprezinta el.
Revenind la cuvinte placute auzului, buzelor si limbii mele, "atins" face parte din gama cuvintelor intime. Nu-l asociez doar cu un anumit tip de atingeri, de fapt "a atinge" imi suna ca o muzica pe care o ascult doar eu..."Atins" invadeaza spatiul intim si trebuie sa aiba conotatii pozitive...rime placute, soapte discrete, delicatea gestului pe care-l imparti rareori.
"Ascuns" sta in fiecare detaliu al mintii si al corpului meu. Poate ca isi are explicatia in afinitatea pentru cifra doi, reprezentand dualitatea, insa "ascunse" sunt toate gandurile, sunt personalitatile fiecaruia din noi. Cititul printre randuri, atentia la detalii, perfectiunea individuala, intelesurile diverse ; toate acestea pot fi asociate cuvantului "ascuns". Aproape niciodata nu lipseste dintr-un peisaj...Nu-mi plac fatadele prea evidente si rareori cred in simplitatea pusa pe tava...Exista ceva ascuns in fiecare atom...Ma joc descoperind detalii, le ascund la randu-mi asteptand cu interes sa fie sesizate sau macar intuite...
Vant, ploaie si apa, sunt cele trei cuvinte care se unesc, fac amor, se despart, le iau pe rand, le rostesc, ma imbrac cu ele, le soptesc, le ascult, le ador, le dezmierd...Vantul, imi bantuie auzul, ma biciuie cu rautate uneori asprindu-mi buzele, ravasindu-mi parul, inundandu-mi plamanii...Vantul inseamna putere, vantul inseamna zbor, vantul nu cunoaste limitele intimitatii, patrunde prin haine, prin geamul usor deschis, poarta in bratele-i invizible miresme, parfumuri, fiori, si ...picaturi de ploaie...
Inchid ochii, si spun cu voce tare: ploaie, APA, a-pa, ploa-ie, le rostesc iar si iar si iar (il pun pe iubit sa-mi desparta in silabe cuvintele acestea doua, si-mi spune ca "apa" o singura silaba, dar...). Suna frumos, am senzatia ca tin intreaga omenire intr-o picatura de apa...un strop de ploaie...
Simt mirosul si aud ploaia de vara din satul bunicii ce a ravasit un intreg camp cu picaturile mari si agresive...A transformat o pajiste intr-o platforma de namol, a biciuit cu tunete si fulgere tot satul, a inspaimantat pe toata lumea, mai putin trei copii zurlii ce alergau ca tampitii prin ploaia mare de vara, uzi pana la piele razand si tavalindu-se in namol. Urlam "vine ploaia, bine-mi pareeeeee!!!"
De-ge-te ; degete!Degetele, mititele, ne jucam cu ele! Oamenii sunt compusi din apa si din degete...Eu vad toate degetele din lume, le analizez, le cataloghez, le invidiez...V-am mai spus ca am o fixatie referitoare la mainile interlocutorilor.
Am si niste degete preferate, am si niste labute preferate, se stiu ele, se lasa pupate si dezmierdate si studiate si alintate! Final de om: final de deget!
Nu in ultimul rand, mentionez unul dintre cele mai frumoase si delicioase cuvinte: lapte! Aici cei cu lacto-intoleranta sa ma ierte, dar, incercati sa pronuntati totusi inocentul cuvant, ma uimeste rezonanta, chiar si in limba romana a acestui cuvant...
Laptele insemna sanatate... As bea un pahar de lapte stand intr-o cada cu lapte si tot asa...
Imi incep ziua cu un pahar de lapte inainte de orice altceva...Ceea ce va recomand si voua!

Cam asa arata poezia cuvintelor mele preferate...Care sunt ale voastre?Si de ce?

Fetele mele cucuiete

E o leapsa-concurs, sau altfel spus un imbold pe care l-am primit de la Lia, dupa ultimul ei articol, in care se dedica exclusiv doamnelor si vorbeste despre cele ce ii sunt aproape de suflet.

Eu pot sa ma laud cu cea mai durabila (si de suflet) prietenie a mea care are peste 20 de ani...nu spun exact cati, asta scrie in profilul meu de blogger...E drept ca de cand m-am mutat in Bucuresti ne vedem o data, de doua ori pe an, insa vorbim zilnic la telefon, ca fetele, cucuietele, nu exista detaliu nesemnificativ pentru noi si nici secrete intre noi.

Vorbesc despre mama mea, cea mai buna prietena, cel mai frumos om (si cine-o cunoaste, aproba).

In mintea si-n sufletul meu, un caz ideal in care sa fi devenit eu parinte ar fi fost sa-i urmez tiparul...sa fiu o mama tanara, sa am timp sa devin cel mai de gasca prieten al copilului meu. Stiu ca exista pareri contrare care sustin ca oricat de mult efor s-ar depune exista divergente de opinie, conceptii diferite si ca parintele trebuie respectat, iar o eventuala prietenie releva de fapt o buna comunicare...

Dragii mei, mama mea e cea mai cool/trendy/de gasca tipa pe care o stiu, si-mi permit sa-i fiu cateodata prietena inainte sa-i fiu copil. Si viceversa! Sfaturile "parintesti" au venit intotdeaua in urma unor discutii de la "fata la fata", n-am avut palme transpirate, emotii, nod in gat in fata ei.

Recunosc, mi-a fost uneori teama sa n-o dezamagesc insa am constientizat de fiecare data ca are toleranta si ingaduinta in ceea ce ma priveste, iar acestea sunt nelimitate...nu cunosc dezamagirea.

In fata ei sunt eu, omul, copilul, femeia, fara sa fie nevoie de cuvinte, am certitudinea ca ea exista pentru a-mi diminua orice stare negativa si pentru a savura fiecare mica victorie pe care o am.

Nu stiu daca aceasta relatie deosebita se datoreaza faptului ca este o mama tanara (mie mi-a plecat trenul...demult :p) sau poate se imbina perfect cu felul ei de-a fi, personalitatea puternica, adaptabilitatea la orice situatie si energia nesecata de care da dovada.

Asadar, mama, femeia constanta in viata mea, cea mai statornica si mai rabdatoare ma face norocoasa sa o am, prietena care-mi va fi (fie ca vrea fie ca nu) alaturi in toate zilele viitoare.

Am avut noroc sa cunosc inca doua femei minunate, foste colege de munca, Sonia si Mioara.

In ciuda timpului extrem de scurt pe care-l avem la dispozitie, in ciuda faptului ca vorbim mai rar, ne vedem si mai rar, ele sunt si vor ramane model de prietenie pentru mine.

Sonia este constiinta mea lucida, precisa si sfatul in care am cea mai mare incredere. Este "mana de fier" care ma trage de urechi (culmea ca si stau sa fiu trasa) si nu se sfieste sa-mi ofere cele mai sincere si necenzurate pareri. Departe de personalitatea si femeia puternica are un suflet mare, prea mare, si o vorba buna care vindeca orice rana. Sunt mandra ca o am!

Mioara este modelul meu de cariera, optimismul fara margini, si super-woman! Am avut o norocul s-o cunosc la inceputurile mele profesionale, ea a fost suficient de rabdatoare sa ma ghideze, ramanand totusi "fana" ei cea mai mare. In acelasi timp, a avut puterea sa spulbere miturile "femeii de cariera" si sa-si pastreze optimismul si carisma unui om vesnic cu chef de viata. Bonus c-as lua-o de nevasta, are toate calitatile si la randu-i e o mama deosebita.

As mai avea de mentionat, multe femei frumoase, speciale, pe care ma bucur ca le-am cunoscut, chiar cea de la care am pornit acest articol ; care m-a primit ca pe un pui de cuc, si sta martor al ultimilor sase ani, cu care in trecut am impartit bune si rele, depasind de fiecare data etapele negative din dorinta de-a ne umple vietile cu lucruri pozitive si frumoase. Rebela vulpe tatuata, LiaLia.

Regret ca am exclusivitate pe prietene, caci stau bine si la capitolul prieteni, dar promit ca daca e sa fie victorie in cadrul concursului (leapsa cu premii) HotCity, impart trofeul cu voi!

Dau leapsa mai departe spre Sonia, Diana si Sasha :) daca are timp :)

Epilog - Vama,Corbu,Vadu - hai sa emigram!

Exista momente cand imi iubesc tara, natia, semenii, am afectiune fata de cei din jur, mila fata de neputiciosi, intelegere fata de prostie...ati prins ideea... Exista si momente in care as juisa daca as putea fi Hitler...pentru cateva zile, sa am posibilitatea sa ii scutesc de suferinta vietii pe cei ce se chinuie in prostie, marlanie si aroganta...

Vineri seara am decis sa mergem la mare, sa profitam de weekendul prelungit, sa aterizam in Vama...
Cu bagajele facute,porniti spre autostrada, undeva pe la Morarilor, blonda suspina pofticioasa ea vrea cartofi prajiti de la MacDonald...In respectiva locatie, parea a fi pomana dupa mortul clown, dupa cum se inghesuiau subspecia de cocalari, de parca vroiau sa prinda toti o bucata de coliva si-un happy-meal.
La "mac-drive" era deja o coada de masini tunate din care se auzeau melodios manele cu bani,dusmani,parfumuri fine, fara organe genitale si creiere... Inauntru se inghesuiau flamanzii la tejghea duhnind a copii ieftine de parfumuri "originale" si inzorzonati cu bijuterii "D&G" toti iesiti cu pitzipoancele la o cina romantica, la restaurant...la Mac!
Eh, am zis pas, n-aveam nervi si nici rabddare sa astept fie si 5 minute in acelasi spatiu cu astfel de rebuturi sociale...hai sa plecam, trecand scarbita (in drumul spre parcare) pe langa monumentele de inteligenta care se usurau (da, faceau pipi) in pubela de gunoi de pe spatiul verde din CURTEA macDonalds-ului!!!
Cateva ore mai tarziu, pe autostrada, ( sa fi fost 1...) mergeam constant in bezna, eu motaiam in dreapta, iubitul atent la volan, Vali in spate cuminte, ascultam toti Amza Pelea si ai lui olteni de seama...
BRUSC din bezna vad un baston reflectorizant, si-o parasuta (aka fufa) atarnata de el, isterica aproape sa sara in fata masinii. Era atat de disperata sa opreasca o masina incat statea in mijlocul autostrazii, cu fustita-i scurta si maieu-i transparent, accesorizata de bastonul reflectorizant... Langa ea, alta fufa, in pozitia "capra" incerca sa schimbe o roata fara cric...
Socul unei aparitii bruste in fata masinii noastre a fost atat de mare incat o si vedeam din plin luata pe capota. Iubitul meu a incetinit, si-a oprit cativa metri mai incolo, crezand ca e vreo problema grava...nu sesizate pana...de inteligenta, si era la fel de speriat de agitatia bastonului in mijloc de banda...
Am pornit la drum cateva secunde mai tarziu, dupa ce si-a dat seama de situatia ornata cu idiotenie, si dupa ce l-am rugat insistent sa lase soarta pasaricilor in seama unor soferi de tir care-ar putea fi mai interesati de mecanica...
Am ajuns in Vama pe la 3...muzica, aglomeratie, alei cimentate, personaje colorate, ce mai, ca-n Vama...de ceva vreme-n coace.
2-3 ore mai tarziu, cu soarele rasarit, am tras fermoarul la cort, si-am zis "somn usor".
Mic dejun la Corsaru, ora 09:45, primim meniul fara micul dejun...
"Ah pentru micul dejun avem meniu separat..dar nu stiu daca se mai serveste..."
"POFTIM?!?!?!?!?!Anul trecut se servea pana la ora 11, e 10 fara un sfert, va rog, meniul de omlete!Nu-mi comand platou taranesc si musaka, la prima ora!"
Am prins doua ore de plaja, dupa micul dejun, si-apoi, cu dragalasenie, am fost acostati de cateva...(nu stiu daca sa le zic fete sau femei) personaje...
Ideea era: noi eram campati in fata terasei Spice, in seara respectiva urma sa aiba loc o nunta pe plaja, si chipurile ne rugau sa ne mutam masina...Nu prea erau rugaminti, dar am vrut noi sa ne simtim importanti, si educati, asa ca ne-am mutat masina.
Ne-au asigurat ca e ok, cermonia dureaza o ora, masina era cativa zeci de metri mai incolo, corturile nu vor fi deranjate...etc.
Juma de ora mai tarziu, de data asta fara rugaminti, ca deh, ni se comunica asa...de sus..ca ar trebui sa ne mutam cortul, ca la nunta or sa vina peste o suta de persoane, ca "n-o sa va convina"...
As fi vrut sa protestam...macar asa de forma, fetele fiind insotite de cativa " ajutanti de pasarici" , masculi feroce, la pieptul gol, misunand cu lopeti pe plaja, sapand in nisip locul ce urma sa serveasca drept altar...
Of...hai sa plecam d-aici...sa ne beep-beep in ea de Vama!
N-am terminat de zis bine asta...ca s-a facut intuneric...Cerul a devenit negru, vantul s-a intetit, si s-a pus de furtuna, de-abia am reusit sa strangem cortul si sa-l aruncam in portbagaj.
"Va doresc o ceremonie minunata, pe malul marii, o furtuna reusita, ca daca tot va doare-n dos de cate corturi mutati ca sa faceti circoteca asta ieftina de-i zice nunta, poate ma bucur si eu nitzel ca mi-ati stricat uichendu' da'...aveti o vreme de cacat!"
Pauza de mancat rapane in 2 Mai, dupa care am luat-o spre Corbu...
Ajunsi pe plaja din Corbu, surpriza ; era destul de mare gradul de ocupatie...insa toti pareau linistiti, calmi, civilizati...
Am campat exact in capatul opus celor doua gherete cu muzica...romaneaca...si personaje pitoresti zise "dah haur" , "dah vito", "minune", etc.
Era atat de liniste, de calm, de frumos, iar noi obositi dupa o zi plina, incat am adormit cu urechile pline de zgomot de valuri, undeva pe la orele 22:00.
M-am trezit ca dintr-un cosmar, tipand chiar, speriata, intr-un zgomot infernal de muzica, rasete, urlete, pocnituri...
Eram speriata, confuza, am scos capul din cort, si-am vazut in apropierea acestuia o gasca de oameni, galagiosi, care se pregateau sa faca focul, si spargeau lemne... M-am uitat la ceas...era 1 noaptea...si ei pesemne ca abia venisera...
Muzica urla dintr-o masina, acoperea cel putin 20 de metri in jur, exact spatiul nostru de pustietate din jurul cortului...
S-a trezit si al meu, ne-am uitat confuzi unul la celalalt..."macar n-asculta manele!"
I-a rugat sa se mute cu focul 3 metri mai departe de cortul nostru, deoarece deja simteam fumul invadandu-ne. Au zis ok, au dat chiar muzica putin mai incet, eu am respirat usurata, si m-am cuibarit la pieptul lui...adormind...
Aproximativ 3 ore mai tarziu, desi iubitul imi tinea urechile acoperite, m-am trezit cu aceeasi stare de spirit ; speriata, confuza, in tipete, urlete, injuraturi, urinat pe langa cort, oameni in calduri ce urlau ca vor sex si...manele...
Gasca de afara era alcoolizata, si de ceva vreme schimbasera ritmul...urland si injurand...Vama Veche...
In jur de ora 5, nedormit aproape deloc, al meu imi apune sa-mi strang tot ce pot lua, sa ma duc spre masina, urmand ca el si Vali sa adune cortul, sa ne caram dracului din perimetru.
Zis si facut...insa personajele pitoresti, s-au simtit alarmate de brusca noastra atitudine si-au devenit agresive...verbal...
"Ce bah, de ce plecati, aici nu-i Vama Veche! Nu va plac manelele?Credeti ca suntem cocalari?"
ACESTA fusese planul lor, sa puna manele si sa raga precum animalele, doar - doar or sa ne provoace...ei 10 insi, noi 3...
Am plecat linistiti, ignorand provocarile infecte ce veneau din partea frustratilor.
Da baieti, sunteti niste cocalari...Faptul ca femeile (chiar si cele platite) refuza sa se imperecheze cu voi, e absolut normal.
Uneori cand va suflati nasul dati drumul si la bucati de creier? Nici o problema, e atat de silk&smooth incat v-ar ingreuna degeaba carcasa craniana...
S-auzim de bine!
Experienta Corbu ne-a facut sa vedem rasaritul din masina, in drum spre Vadu...
Plaja Vadu - nedescoperita - dar totusi populata, accesul fiind mai dificil din soseaua principala, era gazda catorva corturi, si l-a primit si pe-al nostru...
Am petrecut jumatate de duminica acolo, apoi am decis sa ne intoarcem, si sa ne odihnim totusi in acest weekend prelungit, dar s-o facem in propriul pat.
Romania e frumoasa, inca nu stiu care ar fi metoda de "selectie naturala" ce i se aplica...
Mi-e rusine de natia asta, de prostia ce-o invaluie, mi-e greata de semenii mei...insa de surprins... nu ma surprinde nimic...
Ma lasa rece...ma stimuleaza in a crede in NIMIC! Nu merg la vot, nu cred in justitie, in turism, in medicina, in romani, in sistemul luat per total!
Nici o problema, sunt sigura ca ceea ce simt eu acum e mult prea comun, e in tiparul si-n standardele noastre de zi cu zi...
Nu dragilor, nu-s frustrata ca mi s-a dus de rapa weekend-ul, eu am reusit printre picaturi sa-mi savurez momentele frumoase, pentru ca sunt obisnuita sa calc peste prosti si sa disec incapabilii, ca sa nu-i mai mentionez pe cei cu probleme psihice...care ne ies in cale la tot pasul...

Asadar, cel mai frumos moment din tot weekend-ul...a fost drumul de intoarcere...Campul de flori mov (care-n poze au iesit albastre), lanurile de grau, pozele de final, mancarea buna din Lumina de "La botul calului" , pielea bronzata de soare+vant si ...patul linistit de acasa!

Despre Rosia Montana Gold Corporation...din nou

Azi dimineata, in drum spre birou, ascultam radio Guerilla...privind pe geam tulpinile taiate de trandafiri, cu gandul la cetatenii onorabili care vand florile prin intersectii dupa ce primaria o fi investit ceva in plantarea lor...dar...ce sa-i faci, tara-i grajd, noi animale, si stapanul...lipsa...

Aud o reclama la radio...imi fuge rapid prin urechi, raman doar cele "patru miliarde de dolari" si "rmgc"(rosia montana gold corporation)...cat de mult ar trebui sa conteze pentru noi acesti bani...pe care ei ii aduc in Romania...

First shoc: Iar voi nenica?!

Second shoc: In halul acesta se vand Guerilla?!

Am inteles, e criza, toti facem publicitate, dar ei militau pentru niste cauze...nobile pana acum de salvare a diverse locatii din tara...acum fac gingle-uri pentru RMGC?!

N-o sa fac pe suparata, imi place postul asta de radio, si pana la urma nu stiu cine tine la valori intr-o piata atat de corupta, dar mai ales...nu acesta este subiectul pe care doresc sa-l abordez acum.

Am intrat pe site-ul cu pricina, si-am ramas uimita de tupeul lor ; erau prezentate urmatoarele : "Rosia Montana ieri" - poze de acum 20-30 de ani, un orasel de munte frumos, cu potential, personaje pitoresti, peisaje vechi, mirifice...

"Rosia Montana azi" - poze actuale, de la vechiile mine, case daramate, locuri pustii...

Eh, da, cu 4 miliarde de dolari v-ati putea curata constiinta de a creea un lac de cianura pe un perimetru de cateva hectare!

Casele darmate sunt asa datorita angajatilor RMCG, care au daramat acoperisurile caselor pentru a fi siguri ca oamenii nu locuiesc acolo si dupa ce au vandut, pentru a impulsiona psihic ceilalti locatari!

Au ars terenuri intregi de iarba, imediat ce le-au cumparat , pentru ca oamenii sa nu-si culeaga fanul si sa nu-si hraneasca animalele!

Ne comunicati "gramajul de cianura dintr-o ceasca obisnuita de cafea" comparativ cu gramajul pe care doriti sa-l utilizati pentru extragerea aurului...ei bine....oamenii n-au prea murit de la cafea, dar nici dumneavoastra nu ati primit inca aprobarea DE MEDIU!

E trist ca oamenii din zona si-au vandut casele si amintirile, e trist ca au cedau promisionilor de case noi si ansamble rezidentiale pentru ei in judetul Alba...

E trist ca uitam de casele monument istoric din zona, de alte atractii turistice ce nu sunt mentionate nicaieri, e trist ca ne vindem pe 300 de tone de aur pamantul acela ce-a inghitit atata sange de-a lungul timpului, dar inca mai pastrezeaza frumuseti ale naturii...

Unii mai sceptici ar putea spune "de ce nu se valorifica turistic?statul n-o va face niciodata, asa ca mai bine luam banii, si facem altceva pentru tara"

Eu spun ca acei 4 miliarde de dolari nu vor fi niciodata investiti pentru binele poporului! Eu spun ca nici o viata de om nu merita banii otraviti...si ca desi neexploata turistic, zona Apuseni ramane o valoare inestimabila, o binecuvantare a naturii pentru oamenii care inca mai cred in frumos, in calm, in pace, in libertate, in verde, in viata!

Am incercat vara trecuta sa redau cate ceva din intentiile celor de la Gabriel Resources, sa arat poze cu locul, cu distrugerile lor...si-a acestei lacomii...aici (link). Nu stiu daca am miscat pe cineva, conteaza ca mi-am aerisit sufletul de atatea nemultumiri...

O fac si de aceasta data, rugandu-ma in sinea mea ca unii...sa aiba urechi, altii ochi, altii suflet ; stiu ca toate deodata sunt o povara prea mare...

Nu vreau sa moara locul acela, nu inca!Nu niciodata!

Aventuri pe final de concediu (partea III)

Iata-ne parasind Grecia, matinali, bronzati cu "tolba" plina de amintiri frumoase...

La indrumarea unui nene batran si grec care nu prea vorbea engleza am luat-o pe un traseu ce ocolea Turcia deoarece subsemnata n-are (inca) pasaport si nu poate calatori decat in UE. Cautam asadar un traseu Grecia - Bulgaria, unul care sa ne duca mai rapid spre Varna...spre Golden Sands (gospodin).

Traseul era Didimotiho - Orestiada -Soufli cu iesire prin Ormenio. Aveam harta desenata de omul in etate :)

Dupa zeci, sute de kilometri, initial grecesti, mai apoi bulgaresti, aveam totusi sansa sa prindem apusul pe malul Marii Negre.

De aceasta data n-am fost deloc voioasa pe drum, mai degraba plictisita si oarecum suparata ca "nu-mi pot petrece restul vietii pe insula" lucrand doar un sezon pe an...

Am traversat paduri dupa paduri, am razbit pe niste sosele in lucru, am tolerat soferii bulgari sinucigasi, am zarit chiar si intunecata noastra mare, dar Varna parea un punct indepartat, o fata morgana pretioasa...

N-am oprit aproape deloc pe tot drumul, eram cu burtile goale, pentru ca "stiu eu o carciuma buna unde o sa papam fructe de mare"

Am ajuns in Varna pe la orele 18:30, aglomeratie ca in capitala noastra prafuita...

"De data asta e musai sa ne convertim la leva"

Ramasesem cu euro in portofel si lei (just in case) pe card...

Socoteala din targ nu e niciodata aidoma celei de acasa...si-am sa va transmit si voua (stimati cititori) vasta mea intelepciune, poate ne amuzam impreuna...

Nerabdatori,obositi, infometati si nesabuiti, am cautat in Varna un Exchange...

Ora de vara, cu marea aproape, pesemne ca domnitele angajate au rupt usa pe final de program...asa ca erau inchise casele de schimb valutar... Mi-a sarit in ajutor un batranel, simpatic, oferindu-se sa schimbe euro in leva, ca un favor pentru noi, cetatenii confuzi si infometati...

Zis si facut...ultimii euro i-au fost inmanati domnului cu pricina, am luat mana de leva, si-am pornit spre a cumpara ceva de ale gurii la primul chiosc...

...cu leva vechi de mai bine de un deceniu... dupa cum a constatat tanara care servea...

Ce lei am fost, ce javre de rasul curcilor bulgare am ajuns... Cu buzunarele pline de leva expirate si coditele intre picioare ne-am intors faliti spre masina...rugandu-ne sa ne ajunga rezerva de pe card pentru benzina pana in iubita si frumoasa Romania!

Restul traseului s-a desfasurat regulamentar, dupa ce-am tusit injuraturi in toate limbile pe care le stiam, ne-am invinovatit pentru naivitatea si increderea pe care o avem in oameni, am dat-o pe haz de necaz...pe ritmurile vechi romanesti...

Am intrat in tara ascultand "am muncit si nopti, am muncit si zileeee" a lui Dinica, iar cand am fost intrebati la vama romaneasca daca avem ceva de declarat am raspuns in cor:

"ne-au furat bulgariiiiii!!!"

O ridicare prieteneasca din umeri ne-a dat de inteles ca "asta-i sistemul si n-avem ce face" , de altfel deloc surprinzator...

Prima asezare mioritica...Vama Veche!

"hai in vama!"

Imi revenea in cap o amintire amara a mea din 008 cand mi-am varsat of-ul pe blog criticand Vama Veche si ridicand in slavi Golden Sands. Ce-am realizat eu e ca turistii trebuie sa ajunga acolo! Daca ei sunt jefuiti pe drum...slabe sanse sa mai investeasca in turismul local!

Am dormit studenteste in Vama, in masina, pe plaja...nu inainte sa luam o cina copioasa si pe masura de ieftina (comparativ cu ce cheltuisem pana atunci) la Bibi.

Au fost draguti chelnerii si ne-au facut hamsii cu mamaliguta la orele 23:00 trecute, fix!

A doua zi ne-am baut cafeaua de la tonomatul magazinului alimentar , intrand deja pe buget de austeritate/criza ...dar cu mare pofta de viata...de mare, de plaja, de casa noastra...

N-am pornit spre casa inainte de-a vizita Corbu' ...

Am un filmulet, documentar, trist, despre ...ce-a fost si ce-a ajuns Corbu, plaja odinioara plina de melci maaari, de scoici, pustie, gata sa adaposteasca gandurile vizitatorilor cuminti, gata sa-ti bantuie ochii cu o priveliste energizanta...

Acum...macinata de plugurile de nisip, din scoici au mai ramas farame triste...melcii ii gasesti rar, doar daca ii cauti bine, iar pe nisip au inflorit doua chioscuri de unde urla trist manele...

Am cules 21 de melci, si-am fugit spre casa!

Avem o tara superba...stiu ca e o concluzie la care am ajuns de-atatea ori, uneori entuziasta, alteori trista, indragostita de pamantul romanesc...

N-o valorificam deloc, mai mult, o degradam in fiecare zi de parca am vrea s-o ucidem...

Noua ne-a fost dor de casa...de Nemo, de Cismigiu, de patul nostru, de plimbarile noastre la Zoo (unde-am si mers imediat ce ne-am intors in tara), de prieteni si de familie...

Data viitoare cand plecam in concediu nu mai schimbam banii decat cu precautie, si vom aduce mai multe cadouri pentru prieteni, promitem!

Pana atunci...la munci!

Zile de vacanta (partea II)

Ne-am trezit devreme, odihniti, in ciuda faptului ca ne-am inghesuit intr-un singur pat (din cele doua) doar pentru a putea dormi imbratisati.
Asa cum fusesem asigurati de catre personalul hotelului, furtuna fusese "de vara" iar acum soarele se juca in balconul nostru, marea era limpede si calma, linistea din jur ne facea sa credem ca suntem izolati de restul insulei...de celelalte locatii...desi evident ca nu era asa.
Am schimbat camera, am obtinut o alta camera, la ultimul etaj (3) al hotelului, mare, frumoasa, pat gigant, cu baldachin, un balcon infinit, de fapt era o terasa cu o priveliste...deosebita, si cu un jacuzzi tentant... Ne-am declarat multumiti, si-am pornit seria explorarilor de vacanta...
Am foarte multe de povestit, pe nerasuflate chiar, insa pentru a-mi pastra coerenta voi schita in cateva cuvinte programul fiecarei zile si micile detalii picante petrecute pana la plecarea din Thassos ;

Luni - am inchiriat un scuter, mititel si rosu, de 125, si-am "demarat" pe serpentinele locale. Aratam ca doi extraterestrii cu castile gigant pe care doar turistii le primeau... Am gasit un prim loc de popas, o constructie din marmura a tuturor semnelor zodiacale...ne-am pozat cu ale noastre, si goana mai departe. O noua ploaie de vara ne-a calit in mers, imi doream stergatoare la casca pana am oprit la o taverna in Aliki...unde am infulecat niste bunatati locale, si ne-am uscat de ploaie.
Prima dupa-amiaza de concediu, s-a incheiat la plaja, la piscina hotelului, iar apoi doua ore in jacuzzi-ul spumant!
Marti - am schimbat scuter-ul, ne-am ales cu unul masiv de 250, mai stabil, mai curajos, am gonit mai tare, spre disperarea mea care aveam deja bronz cu maieu si pantaloni scurti...
Am gasit prima plaja abandonata unde am alergat in cucul gol si m-am tavalit in nisip pana am obosit...
Spre seara eram deja incinsa, aspirina si crema "de dupa" m-au salvat si m-au vitalizat!
Miercuri - am gasit Archangelo Beach - un golf cu o plaja incredibil de frumoasa...Accesul era mai greu, insa cu putina indeletnicire, am reusit sa ajungem cu scuter-ul, pe el, pana jos la nisip...
Mi-am adunat colectia de pietre de pe plaja, care de care mai fina, mai alba, mai stralucitoare.
Spre seara am dat un tur complet de insula si-am cinat in taverna "The Twins" din motive evidente...romanesti...
Joi - am aterizat pe nissipul "cel mai fin" si in cele mai frumoase valuri din Paradise Beach. Cred ca era singura plaja unde nu aveai nevoie de swimming shoes, nici o piatra, nici un arici de mare... ca sa nu mai vorbim de valuri...
Desi temperaturile erau intre 22 - 27 de grade parea ca arde soarele nemaipomenit (amice)...asa ca n-am rezistat fara umbra maslinului (cliseu...)
Am ales sa lenevesc toata dupa amiaza de dupa plaja in balconul nostru, in spuma si apa calduta, care sa ma hidrateze deoarece ma parlisem cam peste tot...Norocul meu ca scapasem de bronzul cu urme de haine si-mi uniformizasem culoarea pielii.
Vineri - a fost ziua de plimbare...Am cutreierat insula in lung si-n lat...Cu aceasta ocazie am aflat cum pot grecii in doar doua zile sa faca 4-5 km de strada excelenta!
Am vizitat orasul "de munte" (din varful insulei) Panagia, cel mai reprezentativ pentru natia si cultura locala...

Am primit cadoul de vacanta :p, un superb inel (fara conotatii da?!) ales dintr-un butic de bijuterii unde-am zabovit pana m-a luat cu lesin! Am aruncat banuti in fantana cu dorinte, nu stim inca daca se implinesc, dar stim ca am aruncat ultimii centi si nu ne-au ajuns de merdenele grecesti :)

Sambata si duminica de buna voie si nesiliti de nimeni ne-am conturat bronzul in Paradise Beach si la piscina hotelului gazda din Tripiti...

Am incercat sa alung urmele de melancolie care-mi sopteau ca e pe sfarsit concediu, sa respir aerul de vacanta al insulei, sa memorez fiecare loc frumos vazut...

N-am sa uit niciodata mirosul acela local, venind din arbustii cu flori galbene (posibil iasomie salbatica) care umplea aerul de prospetime...curtile pline de cei mai mari si colorati trandafiri, apa limpede si foooarte sarata care-mi facea pielea aspra...tavernele cochete si prietenoase imbibate de cele mai delicioase arome...si muzica noastra greceasca din masina care-a devenit obsedanta intre timp...

Toate aceste intamplari frumoase ale zilelor noastre impletite cu noi-ul (care de fapt a facut totul posibil)...au devenit combinatia de care m-am indragastit inca o data...Mi-a placut de noi in vacanta, de noi pe plaja construind castele din nisip cu jucarelele mele de plastic...de noi tolaniti in patul cu baldachin, de noi tarziu in noapte pe terasa, in jacuzzi...de noi sarati de la apa de mare, imbratisati pe scuter, as putea continua...insa anumite lucruri le vreau doar in mintea mea :)

Din nou luni, decisi sa plecam din Grecia cu o zi mai devreme ...pentru a savura "nisipurile de aur" ale bulgarilor...asa ca iata-ne imediat dupa micul dejun gonind nebuneste spre portul Thassos, de unde urma sa luam vaporul.

Eram in criza de timp, avem o jumatate de ora sa ajungem, ceva trafic "de vacanta" si vreo 40 de kilometri pana in port...

Am ajuns la ora 09:29, cu doar UN minut inainte de plecare...si-am reusit sa ne imbarcam!

Aceeasi pescarusi, vicleni, hraniti de pasageri, ne-au insotit pana in celalat mal, apoi, in scurt timp, ne indreptam cantand spre Bulgaria...

(aventuri noi cu bulgarii in urmatorul articol...)

Ah...concediul!(partea I)

S-a dus...

Aproape...

Dar am inca pielea maronie, aud in minte muzica populara greceasca... mi-e pofta sa zac seara cu un Mythos rece intr-o mana si dosul in jacuzzi :)

Snobish? neaaah!

Hai sa o luam de la inceput, vreau sa parcurg mental ultimele doua saptamani, sa zambesc lenesa, sa impart cu cei ce n-au renuntat inca sa ma citeasca...

Primele doua saptamani din mai, la fel de nebune ca ultima perioada (de cand cu noul job, respir mai putin) m-au innebunit ca o menghina ; pe o parte strangea euforia concertului Depeche Mode, pe cealalta ideea de Thassos - Grecia, soare, plaja, vacantaaaaa! Am reusit sa-mi pastrez entuzismul de robotel corporatist, sa ma concentrez la birou, sa strang din dinti la fiecare concert pe care-l mai anulau idolii mei...

Am trecut peste ultimele doua zile de inainte de concediu cu un ritm nazist, organizat, falci inclestate si minte clara...se schimbase programul ; doliu la Bucuresti, doliu la Bulgaria, doua serii de bilete complet inutile, n-am sa-mi recuperez banii pe ele, asa ca am doua variante - le inramez si spun nepotilor de teapa luata SAU sper ca vor reprograma...Asadar plecarea din Romania s-a produs cu o zi mai devreme, duminica 17 mai al lui 009.

Dis de dimineata, bagajele facute, entuziasmul la subrat, ustensile si device-uri atasate masinii, noi cu somnu-n nas, spre Ruse gospodin!

Bulgaria e frumoasa...pana in Sofia, si dupa Sofia...au ei sechele la drumuri, dar cine suntem noi romanii sa vedem paiul din lanurile lor de castraveti, cand barna din mamaliga noastra...are mai putin de 300 km de autostrada?

Am vazut jumatate de tara prin obiectivul camerei, verdeata, munti, paduri parfumate de salcami, campii intinse inrosite de maci, soarele dogorind, autostrazi si tunele luminate, rauri curate si zgomotoase, indicagtoare intr-o limba incalcita de care ma amuzam inainte sa vad Grecia...

Fara leva in buzunar, am traversat Bulgaria, am iesit prin punctul de frontiera Kulata si-am dat de 33 de grade ale grecilor...cu panorama lor semi-arida (de luna mai), stanci, praf si boscheti...

Am ajuns in Kavala , o statiune - port, prima remarcabila dupa zecile de kilometri de dealuri si maslini... cautand ferry-boat-ul care urma sa ne duca pe insula Thassos.

N-am avut prea mult timp de analizat orasul deoarece am urcat cu tot cu masina pe ferry, am luat cate un frappe si ne-am instalat "la ultimul etaj" pivind marea albastra, ce nu mirosea a mare (surprizator), n-avea valuri si nici nu avea acel vant sarat caracteristic marii autohtone...

Pescarusii au urmarit vaporul tot drumul (o ora si jumatate) croncanind prosteste, si uimindu-ne cu dimensiunile lor de pasari supraponderale (am aflat mai tarziu de ce).

La 18:30 trecute, fix, am coborat pe ritmurile lui Zorba de pe gigantul vapor, gonind pe stradutele inguste ale insulei unde viteza legala era de: 80 km/h!

Pentru mine, neumblata prin lume...insula mi-a parut (desi eram obosita dupa mai bine de 10 ore de drum) un colt de rai... Soarele strabatea timid de sub un strat subtire de nori si ceata...Apa...cat vezi cu ochii, marginind soseaua in dreapta, iar in stanga munti...si maslini.

Maslini peste tot...pe fiecare colt de stanca, in fiecare gradina, livezi intregi...maslini si iar maslini!

Apa albastra - verzuie, incredibil de curata...peisaje de plaja mirifice, nisip auriu, si muuulti copaci pana aproape in mare... Asta e ceea ce am reusit sa vad pana am ajuns in Tripiti la hotel...

Blue Dream Palace, deschis abia la finele lui aprilie, a fost gazda noastra pentru urmatoarele zile pe insula. Hotelul a fost intradevar de 4 stele, demipensiune, cu facilitati pe masura. Vreau din suflet sa-l recomand deoarece am petrecut cea mai frumoasa vacanta alaturi de cele mai ospitaliere gazde.

Ni s-a pregatit initial o camera la etajul intai, cu vedere la mare (cred ca toate camerele au fost construite astfel incat sa aiba vedere la superba intindere de apa). Ajunsi pe la orele 19:00 in timp pentru cina, am savurat pofticiosi si abia apoi ne-am dus in "inspectie"... Ireprosabil cu o mica exceptie : patul era compus din alte doua paturi...cu roti...care...patinau pe gresia din camera...

"maine schimbam camera"

Am petrecut prima seara pe insula admirand din balcon furtuna teribila ce lumina cerul si asurzea totul in jur. "it's just a summer rain" ni s-a spus, si noi n-am contestat...Spectacolul era fascinant!

(to be continued)

Enjoy the sileeeenceee...

Imi amintesc momentul in care am aflat ca vin in Romania... euforie, emotii,lacrimi...vise...muzica, amintiri...

Imi amintesc noaptea in care concertul a devenit oficial, biletele au fost puse in vanzare...cautand acel prim click care sa ma aduca cu un pas mai aproape de ei, un bilet: PRIMUL!

Cele sapte zile pana mi-a fost livrat biletul...emotii...

Toate articolele mele de dupa, scaldate in suflet, mintea plina de ei, de muzica lor, imaginatia zburand in fata scenei, cu pieptul plin de cuvinte...urland apoi bucuria!

Am numarat lunile, zilele, orele, minutele, secundele...

Acum o saptamana, aveam doar un bilet (gazon A). Am gasit cel de-al doilea bilet...l-am cumparat la supra-pret zambind si multumind soartei ca pot sa tip alaturi de jumatatea mea la concert...

Acum 3 zile am gasit o solutie mai buna: bilet "special guest", intrarea la concert mai devreme, mai aproape de scena!!!

Am vandut biletele mele, cu emotii...mai ieftin decat le cumparasem...pe amandoua...Ne-am luat biletele si cardurile de "special guest"!

Avem si biletele pentru Sofia, rezervarea la hotel, totul e planificat! TOTUL! Pana in cel mai mic detaliu...

"Ai auzit stirea?"

"Nu!Ce stire?"

"Dave..."

"CE E CU DAVE?!?!"

"Au anulat concertul din Atena! Dave e in spital"

Am ametit...mi s-au infundat urechile...m-am asezat, am incercat sa respir...

Poate parea ciudat, superficial, nesemnificativ. Poate parea ORICUM, pentru oricine! Pentru mine nu este posibila anularea acestui concert!

Eu am stiu din primul moment ca voi fi ACOLO, in fata scenei!

Am stat ore in sir pe internet, uitand de orice altceva, am frunzarit zeci de site-uri, am vorbit cu zeci de oameni, resurse, jurnalisti, oragnizatori, speculanti, fani...am vorbit apoi cu mine, plangand, mi-am dat curaj, le-am spus ca e WRONG!

Nimic oficial!

Asteptarea imi intinde nervii in fiecare secunda...O parte din mine, mai putin egoista, e alaturi de Dave, dorindu-i sa fie bine!Orice i s-ar fi intamplat!O alta parte din mine, infocata, innebunita urla: Don't LET us DOWN!!!

Sper...sper...sper...

Nu mai cred in zvonuri, nu mai aud speculatii, nu ma intereseaza ce altceva s-a intamplat!

Ne vedem la concert?!

Caii subnutriti de la herghelia Homorod

Probabil unii dintre cei ce citesc au aflat deja stirea, altii (asa ca mine, care n-au tv si nu citesc presa) n-au aflat, insa incerc sa contribui eu acum.

Stirea am aflat-o acum trei zile, pusa la curent de mama mea, ea fiind la fel de pasionata de aceste animale superbe...

Puteti sa cititi rezumatul aici.

Tot de trei zile mi-am frant mintea...am facut cercetari, am cautat articole, cat mai multe detalii despre poveste...pentru a o intelege, si mai apoi...daca e loc...pentru a face ceva.

Tot ce pot sa fac...in acest moment, e sa transmit povestea mai departe...

Sa sper ca exista oameni la fel de pasionati ca si mine, ca vor putea sa ajute acesti cai lipitani.

Vor fi scosi la licitatie, si dupa cum banuiesc eu, sistemul birocratic din Romania nu va permite mare tevatura...pe scurt - cine se va tine cu dintii de subiect o sa aiba poate acces mai departe.

Daca exista oameni care pot achizitiona, sau isi doresc sa achizitioneze, sa salveze, sa iubeasca specia, pot sa consider ca am facut un gest pentru a le transmite informatia.

Pe langa revolta si repulsia pe care o simt la adresa unor proprietar de cai care-si abandoneaza animalele...si-a facut loc, totusi, o usurare, stiind ca desi tarziu ,(mai bine decat niciodata) autoritatile noastre s-au sesizat....

Sunt, am fost, si voi continua sa fiu, indragostita de cai. Nu pot admite suferinta lor, stiu ca exista violenta la adresa lor, nu se poate face nimic, insa acest abandon m-a bulversat si a starnit in mine o ura si-o sila cum putine alte cazuri au reusit...

Situatia aceasta, si poate multe altele care n-au ajuns la ochii si urechile noastre, fac parte dintr-un sistem DEFECT! Un sistem infectat in mintile oamenilor, un sistem care hraneste sufletele oamenilor cu cruzime si ucide sufletele animalelor nevinovate...

Ganditi-va oameni buni...ca aveti in fata...un cal...care va priveste cu niste ochi mari, blanzi, tristi, ca pe stapanul sau, de care depinde...si spune doar atat: "mi-e foame".

Ce faceti?

Vinerea Mare

In ultimii ani am inceput sa percep (si eu) aceasta zi ca fiind una sacra...

Nu ma intrebati de ce, dar cand rostesc cu voce tare "Vinerea Mare" mi se face pielea de gaina...mi se pierd cuvintele in gat...

Ca un facut, imi propun de vreo 3-4 ani incoace in Saptamana Mare sa am si eu o zi, cu sufletul linistit...fara ganduri negative, intotdeauna imi doresc ca Vinerea sa devina o zi pasnica, spiritual vorbind, sa compenseze pentru toata agitatia dinaintea ei...

Semnificatia religioasa si istoria din spatele acestei zile e mare. Nu vreau sa marsez prea mult aici, pentru ca eu nu sunt in masura sa vorbesc...

N-am reusit sa imi pastrez gandurile bune si sufletul deschis pana acum... Imi amintesc detalii ale acestei ultime zile de vineri din anii precedenti si imi simt pieptul greoi, ochii ameninta sa planga, asa ca stopez sirul amintirilor...

Ce-a fost, nu mai conteaza.

Incarcatura emotionala, poate mai mult subconstient, e mare. Ma trezesc inecata in furie, balmajesc cuvinte grele al adresa oricui si a orice, privesc incruntata in jur, adormita de oboseala, apoi ma rog "Doamne, umple-mi sufletul de ganduri bune!Macar ajuta-ma sa le alung pe cele rele!"

Pana la urma o zi in care sa-mi reprim furia n-ar conta mai mult decat toate celelalte. Nu-mi pot pune cenusa-n cap, nu-mi pot impune sa simt sau sa nu simt ceva deosebit...

Imi doresc sa fiu alaturi de cei dragi, imi doresc sa-mi tin barbatul de mana, sa stiu cat de mult ma iubeste, sa stie cat de mult il iubesc, sa ii vad pe ai mei, osteniti dupa pregatirile de sarbatoare ca-si trag sufletul, sa ne bucuram ca stam toti la aceeasi masa, care inseamna mai mult decat bucate traditionale indesate-n stomac...

Cred cand spun "Hristos a Inviat!" chiar daca-i dau o alta semnificatie... Cred ca Dumnezeul din noi ne lasa sa ucidem tot raul si sa inviem intr-o secunda, daca nu cu totul diferiti, macar cu un licar de speranta...ca maine...ar putea fi mai bine... ca toti dintre noi avem suflete, ca suntem capabili sa le umplem, ca putem sa iertam, sa fim iertati, sa uitam cateva momente de greutati...

Sa facem toate acestea, sa nu uitam totusi de... cei ce nu mai sunt printre noi...si de cei mai putini norocosi...Ganditi-va cat de norocosi suntem noi (unii) si ca intotdeauna exista oameni intr-o situatie...mai grea.

Va doresc Sarbatori frumoase!

Update

Mi-a fost dor de blog...mi-e dor sa-mi tremur degetele in taste, sa insiruiesc cuvinte, chiar si fara sens, mai apoi sa descopar odorul creeat...sa-l pup pe obrajii rumeni, sa-l las apoi spre critica celor ce cateodata citesc...
Ce-am facut in ultimele doua saptamani?
Exist, traiesc, concentrat in cu totul alte directii decat pana acum...
Am parasit echipa Metromind. E metaforic spus...ca sa nu fiu acida cu o fraza de genul "mi-am dat demisia". Pur si simplu am hotarat ca nu vom mai colabora... Nu e vorba de criza, nici de mine ca fiind indecisa si teatrala...
De atunci am avut doua weekend-uri absolut superbe, departe de internet, departe de birou, departe chiar si de casa.
Am mii de ganduri care nescrise se pierd in ceata cotidiana...
Deocamdata nu detaliez nimic...vroiam doar sa-mi confirm in scris ca nu renunt la coltul meu de internet, ca sunt inca intre ganduri si nori...si ca pauza de blog ma va face sa revin cu noutati numai bune de devorat.

Ce-ati inteles pan-aici?

Aproape infern

Eram in autobus...ma intorceam acasa...
Inghesuiala si transpiratia celor din jur ma faceau sa ma tin chircita cu o mana de bara, privind absenta pe geam. Abia asteptam sa ajung acasa, sa scap de hainele pe care le simteam lipite de piele.
Acasa, liniste, scap de haine, fug la dus, raman 20 de minute sub apa fierbinte, pana am pielea rosie si neteda...apoi ma infasor in prosop si ies.
Dau drumul la laptop, nu este net...ah, uitasem, probleme tehnice...
Iau pe mine o pereche de pantaloni scurti, o bluza, trag draperia...astept sa vina el acasa...
Aud soneria...stau o secunda pe ganduri (sa pun ceva pe mine - oare am inchis usa de la intrare?), soneria se opreste, o bataie scurta la usa, apoi clanta apasata, si usa se deschide...
"O fi EL?"
Dau cu ochii de un tanar, slab, inalt, creol, care ma priveste nerusinat...
"Buna ziua, de la firma de net..."
"Cum iti permiti sa intrii in casa mea?IESI!"
"Nu va retin mult, vroiam sa lamuresc cu pana de internet"
"Iubitul meu nu e acasa, te suna el, iesi!" Spunand acestea ma indreptam spre el...silindu-l sa dea inapoi pe hol, spre iesire.
El se uita la mine...zambeste si intinde o mana, sa ma atinga...
"Arati foarte bine!"
"Ce faci?!!!Ce dracu faci?Iesi afara, n-auzi?!?!"
Incepusem sa simt o oarecare panica, un tremur, gandurile mi-o luasera razna, unde mi-e telefonul, de ce nu mai ajunge el, oare o fi plecat de la birou, cine naiba e baiatul, ce dracu se intampla???
Tanarul ma ia silit in brate si incearca sa ma sarute..."Hai ca nu-ti fac nimic rau!"
Ma smulg cu lacrimi in ochi din imbratisarea aceea, il trag un sut, nu stiu unde l-am nimerit, fug in camera, inchid usa lasandu-l pe el in hol. Apuc telefonul cu maini tremurande, dau sa caut in agenda (neintelegand DE CE caut in agenda numarul LUI, el e primul in telefon). Din cauza fricii nu nimeresc decat greu (secundele ca anii), suna, suna, suna, deja tipul impingea de usa : "sa vezi ce-ti fac acum javra!"
"ALO!ALO!A intrat cineva peste mine in casa!!!Nu stiu cine e, un nebun, s-a dat la mine, cu forta!CE FACI?UNDE ESTI?CAND AJUNGI?"
Urlam in telefon, il panicasem de tot si pe el, il auzeam sacadat cum imi spune sa sun la politie, repede, el blocat in trafic...
Brusc, cedez, usa se deschide, tipul navaleste peste mine in camera, imi smulge telefonul din mana, il arunca, imi tranteste un dos de palma, care ma lasa pe jos, si incepe sa traga de hainele (putine) de pe mine...injurand printre dinti.
Urlam, ma zvarcoleam, plangeam, nu intelegeam nimic...
Imi imaginam ca daca ajunge la piele, sa ma dezbrace, sa ma atinga, sa-mi faca ceva, prefer sa mor!
Un puseu de adrenalina m-a face sa ma smulg cumva din tevatura aceea, s-o iau la fuga pe hol, ies din casa, in holul blocului urland cat ma tineau plamanii...
El iese dupa mine, cu un ranjet aproape diabolic:
"Urla cat vrei, cine sa te ajute?Babele din bloc?Haha!"
"Cine dracu esti bah?!Iubitul meu ajunge imediat si-ti rupe picioarele!!!"
"Iubitul tau e blocat in trafic, si pana-ajunge el, ma distrez si eu putin"
Venea amenintator spre mine...am incercat sa fug pe scari, mi-a luat-o inainte blocand calea...
Ne-am luptat putin, eu il impingeam, zgariam, el m-a luat de gat, ma tragea inspre in casa...
In acel moment cu cata energie imi ramase...tintesc din toata forta si sutez spre prohabul lui.
Cade fulgerat in genunchi.
Fug in casa, in dementa mea, direct spre telefon...uitand sa inchid usa dupa mine. Iau telefonul, ma indrept spre usa, s-o inchid, lipsea cheia din yala... Urlu cat pot, trantesc usa, ma pun cu spatele in ea si incerc sa-mi deschid telefonul.
Suna, suna, suna!
"UNDE ESTI?O sa mor!Asta vrea sa ma violeze, nimeni nu e in bloc, l-am lovit, nu gasesc cheia, nu stiu ce sa fac?!!!!!"
El innebunit imi spune ca e foarte aproape, a sunat la politie...aia cica sunt pe drum...
"CE POLITIE???Nu e nici o politie, nu stiu ce dracu se intampla, cred ca visez!Da Doamne sa visez!Te implorrr faaa cevaaaaaaaa!!!"
Aud bufnituri in usa...Puternice!
"Curva, te omor!Iti rup capul!"
Eu inca in telefon, plangeam, EL era innebunit, totul devenea sufocant...Simteam ca lesin, spaima, teroarea...zgomotul surd din usa, totul devenea cetos...
Din telefon ii auzeam vocea innebunita, timpul parca se oprise, totul era cu incetinitorul, sughitam, respiram sacadat, ca-n filme, stiam ca e ultima bufnitura in usa pe care o pot sustine...
"Te iubesc!" i-am spus in telefon, apoi in timp ce usa era aproape sparta, am alunecat la podea, sufocata, inchizand ochii, cu acel...nebun...navalind peste mine...


Deschid ochii! Intuneric!Plang, respir repede...Tip!
El, ma ia in brate...ma tine acolo "Ai visat"
"am visat ca...si tu...nu erai..si m-a batut!"
"Te iubesc!Sunt aici, nu plec niciodata!"
M-am pus in bratele lui, mica, infundata in pieptul lui, acoperita cu pupici pe crestet...

Doamne...Dumnezeule!As innebuni!

End of blog!

Nu mai pot tine blogul...a devenit un efort prea mare...
renunt la el...
am o nelamurire...sa il sterg de tot sau sa-l las asa...abandonat intr-un colt de internet?

Traiesc! Traiesc!

Traiesc in fiecare zi ca si cum maine ar fi ziua cea mare... Mereu maine, niciodata azi!
Am nasu' prins in laptop, urechile prinse-n telefon, zilele notate-n agenda, clientii organizati in calendar, sifonierul geme prelung dupa toale business, eu urlu spre oglinda ca intineresc si ca vreau jambiere roz in dungi, pantaloni galbeni cu ursuleti si tricou cu Nemo, ala din "finding Nemo" ca motanu-mi nu mai sade la pozat...
Nu mai am timp sa-mi insir gandurile-n taste, de fapt mint, nu mi se zbuciuma mintea defel!
Dar pot sa ma laud c-am facut chestii noi, in ultimele zile, adica in weekend ;
Sambata dis de dimineata (sa tot fie trecut de '12) vazand cum soarele se zbate sa ne intre in casa, am scos copchilu balai (adica subsemnata) afara...
Surpriza weekendului - pana de la masina - facuta intentionat cu un surub, de vecinu' taximetrist!
De-ar fi fost prima oara, sa zicem ca i-am fi scrijelit tandru cu un cui "ai lav iu" pe solentza lui galbena si jerpelita! Dar omul tine la manie si iata ca ne-am gandit sa fim mai destepti, n-o sa-i dam foc la casa, n-o sa-i violam copiii, o sa-l reclamam la compania angajatoare, l-am dat deja la politie, si-l lasam somer pe timp de criza...
Trecem peste incident, bem cafeaua pe terasa de vis a vis de vulcanizare si-apoi cu tari straine in minte...pornim la drum.
Ne gandeam la Ruse, o muratura, un gospodin, dar n-a fost sa fie, am luat-o prin satele sudiste si-am zarit o mandra asezare: Palatul Brancovenesc de la Potlogi.
"In drumul de la Targoviste la Bucuresti, Brancoveanu se oprea de fiecare data la mosia sa din Potlogi (judetul Dambovita) unde, in anul 1698, construise un minunat palat, daruit fiului sau cel mare, Constantin, dupa cum glasuieste pisania: "Aceste case din temelia lor sunt inaltate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului sau Constantin Brancoveanul, incepandu-le si sfarsindu-le la leat 7206 (1698) si la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul". De cate ori avea ocazia, domnitorul supraveghea si controla lucrarile de constructie. Potlogii au fost prima mosie de care este legat Constantin Brancoveanu inainte de a deveni domn al Tarii Romanesti. Domeniul a apartinut, in secolul al XVII-lea, postelnicului Dima si jupanesei sale Dragna, care vor construi aici casa veche din care se mai pastreaza azi doar pivnitele de plan patrat, cu patru calote sprijinite pe arce dublouri descarcate pe un stalp central."(citat explicativ)
Daca aveti ocazia sa vizitati locul, faceti-o, merita!
Duminica, pe acelasi printzip, ne-am trezit in poligon... "sa invete blonda sa stea la volan"
Ei bine, blondei nu-i prea place, ca sa nu vorbim de faptul ca habar n-are cum se struneste o bestie pe patru roti...
Trageam cu ochiul la motocicletele din poligon in timp ce iubitul imi explica cu patos tainele condusului. Fara tragere de inima, cu ochii inmuiati in lacrimi de emotie am incercat sa-l mituiesc complimentand-ul ca el este un sofer exceptional...asa ca familia noastra nu mai are nevoie si de mine la volan...poate doar la ghidon...
Totusi, voi invata sa conduc (aici sta dovada scrisa).
Ca sa nu ma intorc cu mintea goala, pardon, cu mana goala, din poligon, am defrisat (recunosc, sunt o bruta) un corcodus abia inmugurit. Dovada, sta pe masa din casa, cu cele mai frumoase si mai parfumate flori.
Peste noapte...a venit si primavara (ca tot o asteptam cu ofrande) asa ca prima zi a saptamanii m-a primit cu o alee parfumata a parcului, ciripit de pasarele, raze blande de soare si...viata! Lume vie!
Cam asa arata o frantura-n litere a ultimelor mele intamplari...
Cu un zambet in coltul gurii...vinovat, poznas, declar: ziua de maine...e plina de ganduri de concediu...
...doar ganduri!

Gina fii barbata!

Cand credeam c-am auzit toate replicile stupide de agatat, ma uimeste baietul din filmuletul de mai jos...
Unii pur si simplu ca nu renunta...
Noroc cu Gina Pistol care isi infige elegant piciorusu-i fin...in zona "cerebrala" a amorezului....

A inflorit copacul

Am vazut primul copac inflorit...in Cismigiu!
Bietul de el...mititel, o tulpina firava, cateva ramuri timide, cred ca e un cires salbatic, are flori...si deja a fost impopotonat cu fire de martisor...
Posibil ca sta in bataia razelor de soare, langa poarta parcului fara a fi umbrit de ceilalti frati ai lui, mai mari si mai batrani...
De vreo trei saptamani tot caut cu speranta-n suflet anotimpul asta al vietii...de-i zice primavara. Iesim si noi la plimbare, locul secret - padurea Baneasa (Hetoooo-Vetooo) unde dintre zecile de mii de frunze moarte au rasarit albastrele/zambile salbatice si chiar ghiocei (daca ii cauti insistent).
In rest...soare printre nori, vant puternic, coafuri ciufulite, nasuri reci si rosii...
Mi-e frig! Aproape tot timpul mi-e frig, mi-a inghetat sangele in vene de cat vant si cata ploaie am prins anul asta...
Am testat rezistenta fizica de vreo doua ori cu rolele-n Herastrau... Dupa 15 minute de alergat pe roti lipite-n talpa, hai ca mi-am incalzit sufletul!
Am incercat si plimbari mai lungi...insa numai cuibarita la pieptul lui, cu nasu-ascuns! Ne dezmortim?
M-au incercat trei astenii de prin februarie si pana-acu, toate trei au renuntat de la sine. Astenie se cheama cand e si primavara-n propozitie!
Ca niciodata, am racit de doua ori, si-acum ma simt iar victima simptomelor "raceala si gripa", imi simt capul greu/inutil, nasul infundat...n-are rost sa detaliez!
Partea buna a frigului e ca n-au inviat insectele...Lasasem geamul deschi la bucatarie, a intrat o...chestie, si-a murit de frig! Chit ca era moarta cand am vazut-o m-am panicat...
Nemo n-are voie pe balcon ca raceste la rinichi...drept urmare miauna fara oprire pe langa geam...nostalgic dupa zilele lungi in care-si clatea ochii de felina cu raze de soare, copiii si alte vietati...
Incerc din rasputeri sa nu devin prada tematicii apatice din jur...Peste tot aud doar "criza financiara", depresii, intamplari nefericite... si unii mai melancolici (asa ca mine) asteapta primavara...
Evenimente, maxime, cugetari, invataturi, n-am de data asta...vroia doar sa-mi vars aici naduful, sa-mpart cu voi o veste...a inflorit copacul, ala mic, din Cismigiu!

Voi cum va faceti primavara?(la voi in suflete...)

Viata in revers

Am cazut pe ganduri...si gandurile pe mine...dupa o lupta lunga, am ajuns la o idee geniala...
Vreau sa-mi traiesc viata in revers!
Poate cineva sa ma contrazica?
Anul acesta voi implinii din nou 24 de ani, la anul voi ajunge la 23, in doi ani o sa primesc iar 22 de pupicei, o sa ma decid sa-mi fac un tatuaj...
Pe la 21 de ani o sa-mi doresc o cariera, am sa incep sa ma orientez cu speranta-n priviri carte o companie care sa mearga mana-n mana cu facultatea pe care-o urmez...
La 20 de ani o sa bat cluburile, dansand nebuna pana dimineata, tot mi-era dor de Club A si de Barfly. Nu m-as satura niciodata sa transpir pe mese!
Pe la 19 ani o sa caut si-o sa gasesc Bucurestiul ca fiind cel mai mare si inspaimantator oras. Are sa-mi fie teama de el, dar promit sa-l invat si sa-l cuceresc!
La 18 ani, s-ar putea sa-i anunt pe-ai mei ca vreau sa ma intorc acasa...la rock-ul meu, la posterele de pe pereti, la pierce-ul din spranceana...oare ce-au sa spuna?
La 17 ani am de gand sa ma focusez pe liceu, e un an decisiv :)promit sa nu mai chiulesc!
La 16 ani o sa am toate problemele adolescentei, frustrarile societatii, o sa ma simt neinteleasa si-o sa ascult rock in timp ce "scriu poezii sangeroase". Toti demonii din lume...
La 15 ani am sa ma indragostesc...prima oara...si-am sa sufar prima oara, dupa care-am sa-mi promit ca nu ma mai indragostesc niciodata!
La 14 ani o sa-mi fac din nou buletinul! De data asta poate scap de tata si-mi trag un machiaj bun.
La 13 ani o sa fumez prima tigara...bineinteles am s-o pufai, si n-are sa-mi placa, asa c-o sa ma las! Pacat ca ai mei nu mai fumeaza, asa aveam de la cine sa...sustrag.
Stiu...va intrebati ce am sa fac mai jos de-atat...? La 5 ani? La 2? Va intreb...ati citit "copilul divin" al lui Bruckner? Poate va lamuriti putin...
Mai am zece ani la dispozitie de sarbatorit in revers, pana sa-mi dau seama ce-o sa fac cand scad sub limita adolescentei. E mai bine decat sa ma gandesc ca as putea sa am 25, 26, ...27?!?!
Ce stiu eu, copil nebun sa fac la 27 de ani? Dar la 30?! Sa ma apuc sa folosesc creme antirid, sa am probleme de oameni mari, sa planuiesc ascensiuni carieristice si sa am probleme locative?
Va rog sa ma sustineti in procesul viitor de tinerete, sa va bucurati alaturi de mine de pierderi controlate ale maturitatii si responsabilitatii.

La mai putini ani! Am mai scazut unul!

D'ale mele, de demult

"Nu stiu altii cum sunt, dar cand ma gandesc la copilarie"...imi vine in minte casa bunicii...
Si-as vrea sa iau multele amintiri, sa le scriu pe toate, ca sa nu-mi fie teama ca o sa ajung vreodata sa le uit...
Cat am fost copil, si nu numai, n-am mers in tabere, in excursii, in vacante platite de ai mei. Aveam insa un loc, unde-mi petreceam fiecare vacanta (fara exceptie!) din prima pana-n ultima zi. Uneori si weekend-urile. La tara, la bunica mea...
Era raiul meu personal, locul in care daca nu ajungeam simteam ca nu mai traiesc...
Si-au fost atatea aventuri, din gama Ion Creanga, pe care promit c-am sa le impartasesc in timp...
Desi la doar 15 kilometri de oras, ma desprindeam de ai mei, faceam bagajul, si stiam ca o vara intreaga urma sa ma dezlantui si sa ma rasfat, acasa la "buni". Aveam toate campiile, toate padurile, raul, animalele, libertatea imaginatiei noastre, a mea, a sora-mii si-a varului meu, toate puse la dispozitie zi de zi.
Eu eram cea mai mare dintre "ghiavolii de copchii" care nu rezistau o singura zi fara o aventura. De la saritul cu "parasuta" (punga de plastic) de pe acoperis, la mancatul fructelor necoapte din copac, la mulsul caprelor pe camp, mormantarea puilor de gaina, constructia de masina de curse dintr-o scandura si-o ratusca de cauciuc, bataia cu apa in curte, cautarea fulgerelor in mijlocul furtunei, cules mure dis de dimineata pentru tarta (reteta proprie) cu delicioasele fructe...
Mentionez la delicte minore si furatul de "marasesti" de la unchiul batran si ragusit...
Seara ne bagam toti in pat langa buni, si o rugam sa ne spuna o poveste..."aia cu nucaaaa" , "nu aia cu mosu si baba", "nu ...alea de cand erai dumneata mica, cu evreul si beciul din camp"...
Pana la urma bunica incepea sa povesteasca, cu voce moale, usor obosita...din ce in ce mai incet, pana-i auzeam respiratia sacadata, semn c-a adormit. Atunci chicoteam...si-o coteam "buni, ai adormit?". "Unde-am ramas?" ne intreba ea...iar noi ii aminteam.
Dupa doua povesti, noi inca misunam in pat, mai gadilandu-ne reciproc, asa ca bunica ne potolea "hai sa ne culcam, ca maine ne trezim devreme"...
Inchideam ochii, ascultam greierii de la fereastra, latratul cainilor din vecini, uneori un soricel in pod...ticaitul ceasului...tic-tic-tic-tic...un sunet indepartat de tren...si adormeam cu toate zgomotele astea dragi in minte.
Dimineata la 4, buni se trezea, se ruga pana pe la 6...apoi dadea drumul la radio...Radio-ul nostru, unul electric, cu ceas, mic, alb, sus pe o tablie de lemn, scotea un sunet plin de purici si prindea doar Radio Romania Actualitati.
Auzeam ca prin somn : bip, bip, bip, la semnalul urmator a fost ora...
Imnul Romaniei...
Cotele apei Dunarii...
Deschideam un ochi, vedeam cateva raze de soare ce strapungeau fereastra si se jucau pe masa, cu urme de perdea...
"ce vreti sa va faca bunica de mancare?"
Toti trei vroiam cate ceva...uite asa existau mereu trei variante de mic dejun...
Cel mai greu era sa ma ridic din pat. Oricat de bine ar fi mirosit micul dejun, oricat de prietenos parea soarele...parca-mi venea sa lenevesc in asternuturi...
Ma trezea bunica, ma indemna sa merg afara la fantana sa ma "spal pe ochi"... Cu greu ma lasam convinsa, dar pana la urma alergam in curte, trageam o galeata cu apa rece...si ma clateam pe fata, apoi stateam pe prispa pana ma uscam de la soare...
Fiecare zi era o noua lume plina de posibilitati...
Posibilitatile copilariei mele, care-mi umpleau inima de soare, de aer curat, de bunatatile de pe soba bunicii, de sarbatoarea fiecarei zile de acolo, chipul ei, de care mi-e dor, atat de dor, incat amintirile devin cel mai valoros bun al meu.

"De ce mi-ati luat-o biblici hoti?
Acolo-n raiul vostru,
Cat va urasc acum pe toti...
Cu sufletu-mi sihastru!"

Despre rabdare si citit printre randuri

Ma tot gandeam...la virtutea asta numita rabdare...
Imi amintesc "din frageda pruncie" cand se intorcea mama de la munca, ii saream in cale si-o intrebam "ce mi-ai adus?ce mi-ai adus?" iar ea imi raspundea uneori "rabdari prajite"...
De cele mai multe ori primeam o mica atentie, o bomboana, o ciocolata...dar existau si "ocaziile" in care mintea mea de copil se frangea pe ideea de "rabdari prajite".
Nu ma pot lauda ca sunt un om rabdator...n-am avut niciodata aceasta calitatate...
Am avut rabdare de la 14 la 18 ani pe o singura fraza "cand o sa ma fac majora, am sa plec in lume". O repetam zilnic, ca o rugaciune, am facut un apogeu existential din aceasta dorinta, si mi-a reusit.
Daca-mi cereti alte dovezi de rabdare...nu cred ca am...nici macar cu mine insami.
N-am avut rabdare sa-mi traiesc adolescenta, am tras chiulul la traiul celor de seama mea si-am tins sa-mi depasesc anii ce-i aveam mereu. Intotdeauna minteam cand eram intrebata cati ani am...vroiam sa par mai mare, sa stiu mai multe, sa "am voie" sa fiu mai libera...
De fapt, cautand in scrierile mele vechi ma bantuie mereu si mereu acelasi cuvant ca o stema "libertatea mea", ma lovesc de aceleasi gratii (pe care azi le apreciez) "nu am voie".
Iar pentru toate acestea mai sus mentionate, vrand-nevrand a trebuit sa am...rabdare.
Fiecare mica dorinta, fiecare punct de atins, fiecare sentiment, toate au necesitat timp, uneori sacrificii, uneori intelepciune (de care n-am dat dovada).
Din punct de vedere carieristic rabdarea n-a fost niciodata o aptitudine a mea. N-am avut in plan o asceniune profesionala nemaipomenita, am invatat sa vreau ce-i mai bun pentru mine, sa-mi doresc sa excelez fara a pune mult accent pe timp. De altfel in ceea ce priveste exprimarea profesionala am considerat timpul ca fiind in detrimentul luptatorilor.Exista, e drept, momentul potrivit, locul potrivit si lucrul potrivit, insa toate aceste aspecte merg mana in mana cu ceea ce numim noi fler. Privesc asadar acest segment al vietii (cariera) cu optimism, in continua miscare, o lupta in contra-timp pentru afirmare. Niciodata nu e destul, niciodata nu e prea mult, intotdeauna e loc de mai bine.
Din punct de vedere sentimental...inca incerc sa deslusesc misterele rabdarii...
Avem sau nu nevoie de rabdare ca pansament sufletesc?
Desigur, e nevoie de rabdare pentru a ajunge la maturitatea sentimentala, e nevoie de timp pentru a intalnii jumatatea perfecta despre care se scrie in carti...
Pana la urma dragostea inseamna rabdare? Rabdare sa ce? Rabdare sa cultivam sentimentul suficient de puternic in sufletele noastre ca el sa prinda niste radacini de nedesprins? Rabdare sa cunosti in totalitate partenerul si rabdare sa-i accepti partile bune si partile mai putin bune? Rabdare sa ti se dedice trup si suflet pentru totdeauna asa cum v-a fost scris, asa cum ati visat?
Mie mi-e greu sa cred in toate acestea scrise mai sus...Eu le vreau pur si simplu, pentru mine trebuie sa se intample fara ca eu sa-mi dau seama, nu vreau sa stiu sau sa planific nimic.
Nu vreau sa am rabdare pentru ca nu vreau sa am nevoie de ea...
Daca este imposibil sa ma manifest fara rabdare atunci vreau sa o am inconstient. N-as suporta sa-mi reprim porniri si dorinte, sa ma asez cuminte pe banca timpului, capul plecat spunandu-mi "ai rabdare Cristina". Nu!
In ceea ce ma priveste, la nivel intim, prea intim, adanc in mintea si-n sufletul meu, intotdeauna mi-am ingaduit mici exceptii de la regula. Cu dezvoltarea mea ca fiinta, cu existenta mea ca specie, cu transformarile mele fizice, posibil sa am rabdare...insa in dragoste...ca si-n razboi, timpul e in defavoarea noastra...rabdarea nu e un atu. Parerea mea. In dragoste traiesti fiecare moment ca si cum ar fi ultimul, iei ce iti doresti, oferi ceea ce ti se cere, actionezi in nestiinta doar de dragul clipei nebune...
Despre cititul printre randuri, ar fi chiar penibil sa vin cu "tips and tricks". Cei curiosi inteleg, cei ce nu inteleg poate n-ar trebui sa fie curiosi.
Sub fiecare cuvant se asterne un gand. Gandul e mai lung decat cuvantul. Gandul e sadit in timp si radacina gandului e ori o traire, ori o dorinta...Nu luati de buna o fraza pentru ca ea are de cele mai multe ori o explicatie scrisa cu cerneala invizibila...
Cu cat ajungi sa cunosti un om mai bine, cu atat cuvintele lui scrise negru pe alb sunt doar note muzicale...Cuvintele n-au insemnatatea simpla a unei compuneri, cuvintele sunt chei spre labirintul mintii si poate al sufletului.

Acum va intreb...cati ma cunoasteti, citind ce-am scris aici?