Ce-mi doresc eu de ziua mea?

Initial am zis ca nu-mi doresc nimic, nu vreau cadouri, nu vreau surprize, vreau ca oamenii din jurul meu sa-mi ramana alaturi si sa fim toti sanatosi... optimist nu?

Booon, m-am razgandit, am intors-o pe toate partile, am gandit-o si razgandit-o incercand sa o pun frumos astfel incat sa transmit EXACT CEEA ce imi doresc.

Dar, pentru ca scorpiuta inainteaza in varsta si nu mai are timp de bla-bla-uri frumos impachetate, voi trece direct la subiect mizand pe faptul ca oamenii care-mi citesc blogul sunt oameni carora le sunt cat de cat simpatica si care pricep cum "bat eu saua".

IMI DORESC, chiar imi doresc sa ajut cu donatii un adapost de CAI abandonati. Asta e ceea ce imi doresc eu din tot sufletul si asta e singurul lucru care m-ar face fericita!
Stiu ca nu e politicos sa-mi cer cadourile in avans (asta daca exista cadouri :P) insa scopul scuza mijloacele nu-i asa? Iar scopul meu este sa ajut aceste animale pe care le ador!
Oamenilor care au de gand sa-mi cumpere diverse cadouri sau pur si simplu cei ce vor sa participe la planul meu, le cer sa NU IMI CUMPERE MIE personal nimic! Sa ma ajute sa-mi implinesc aceasta dorinta, sa transform banutii de cadouri (suma este total irelevanta) intr-o donatie pentru a ajuta adapostul Tei-Toboc cu ceva, simbolic :)

Nu este INCA o campanie pro animale, nu vreau sa urlu in gura mare pe facebook, sa strang fonduri sau sa apelez la sentimentele iubitorilor de animale... Asta este pentru MINE si pentru oamenii care ma plac si carora le pasa ce-mi doresc eu.

Asadar... planuiesc inca o vizita la adapost...cat mai curand (posibil in weekendul 4-6 noiembrie). Cei ce vor sa ma insoteasca sunt mai mult decat bineveniti. In felul acesta veti vedea cat de frumos e locul si cat suflet se pune in munca cu nobilele animale ce si-au gasit adapostul acolo.

Puteti sa vedeti site-ul aici, poze cu calutii si detalii despre programele lor de recuperare.
Dar, daca doriti sa "cedati santajului meu sentimental" , astept opinii,sfaturi,cadouri, donatii :)

Va multumesc pentru toate urarile frumoase si pentru faptul ca doar datorita oamenilor din viata mea sunt astazi EU :)

Nici o diferenta!

Am tot sustinut diverse cauze de salvare a animalelor fara stapan in ultima perioada, atat in viata de zi cu zi cat si pe facebook sau aici pe blogu-mi...
Nu vreau sa ma transform intr-o fanatica cu wall-ul plin de anunturi si intotdeauna promovez cazurile cele mai speciale (toate sunt importante dar exista unele situatii urgente).
Cel mai urat mi se pare atunci cand abandonul se intampla la modul "gasit o cutie de carton cu pui de catelusi/pisicute". Asta mi s-a intamplat si mie, asta s-a intamplat si unor prietene bune...
Daca gasesti bietele animale alergand printre masini e posibil sa fie pui ai cainilor/pisicilor fara stapan si asa stiu ei sa supravietuiasca...urban...
Ei bine, cand sunt INTR-O cutie...e diferita situatia. CINEVA (un om) a avut suficient de multa umanitate (folosesc cu greu cuvantul umanitate) incat sa-i puna intr-o cutie, sa ramana oarecum protejati. Dar... totusi i-a abandonat.
Declar deschis ca din punctul MEU de vedere nu exista NICI O DIFERENTA intre a abandona un COPIL (un pui de om) intr-o cutie si abandonul de animale in aceeasi maniera...
E drept ca sunt oameni saraci (cu duhul sau la propriu) pe care mintea ii duce pana acolo (la ambalajul de carton) si sunt plini de optimism ca va exista cineva mai milostiv.
Dar noi (oamenii) spre deosebire de ele (animalele) avem darul vorbirii si putem sa ne folosim de acest dar pentru a incerca sa oferim adapost acestor suflete...
Asadar sunt complet indignata de cei ce-si abandoneaza copii. Asa ii voi considera de acum inainte! Abandonezi un suflet cu blana = abandon de suflet fara blana!
Si tot din punctul meu de vedere (intr-o lume ideala) ar trebui sa existe aceeasi pedeapsa!
Cum ar fi sa ne trezim peste noapte cu wall-urile de la facebook pline de anunturi de genul: "gasit 2 copii de 2-3 luni, cautam familii iubitoare!" sau "Urgent! Avem un bebelus de maxim 3 luni care o sa doarma la noapte afara daca nu-l adopta cineva" sau " avem doi fratiori gemeni care au fost abandonati pe strada si le cautam casa"...
Daca am umple facebook-ul de poze cu sugari dezbracati, aruncati in frig, in cutii de carton urland dupa mancare?
Pentru ca NU E NICI O DIFERENTA!

Recapitulare: escapada prin tara

Vineri aveam un chef de mare...Cum zacea ea, canicula, pe fiecare bucata de asfalt din Bucuresti aproape ca auzeam valurile frante din Vama, ma vedeam pe mine tolanita pe nisip, anticipam bauta din Expirat de dupa lasarea intunericului...

Totusi am plecat spre munte. Veneau ai mei, mama, tata si sora-mea, undeva pe langa Piatra Neamt; la mare pot ajunge oricand, exista atatea alte weekenduri, mi-era dor de familie, asa ca am decis.

Am pornit sambata dupa pranz, agale prin fiecare sat, lasand in urma apatiile de capitala.

Aveam muzici de toate felurile, aveam picioarele pe bord si ochelarii acoperindu-mi jumatate de fata. Aveam barbatul langa mine si un mare chef sa evadam undeva intr-o pustietate.

Drumul a fost relativ greoi...de indata ce-am trecut de Urziceni in fiecare localitate lasata de Dumnezeu era cate o masina a militiei. Militieni peste tot, in sate in orase, in afara, asteptand ca vulturii.

Evident ca am fost si noi opriti si amendat pentru cei 85 km/h "in localitate" dupa cum spunea cucul de la sapca, noi fiind convinsi ca eram in afara localitatii.

Ultimul loc canicular a fost Bacau. Acolo unde semafoarele tin cate 90 de secunde!

De cum am intrat in Piatra Neamt temperatura a coborat de la 34 de grade la ... 20. Spre Targul Neamt (unde era punctul de intalnire) termometrul indica 18 grade si o ploaie deasa ne batea continuu in parbriz plina de tupeu ...

Subsemnata (adica io) avem in bagaj doua rochite de-o palma, una chiar fara spate, un costum de baie, si o pereche de slapi. Fustita mea roz volanata devenise un petec deloc protector...

Noroc cu mama care mi-a imprumutat o pereche de jeansi si-o jacheta. N-are sens sa va spun ca aratam mult prea hip-hop in hainele de imprumut...

Ne-am cazat la poalele Cetatii Neamtului, am lasat bagajele la casuta si pentru a aveam deja zgomote amenintatoare in stomac am pornit in cautarea bucatelor cu iz moldovenesc.

Uimitor dragii mei a fost ca pe o raza de mai bine de 50 de kilometri fiecare terasa, restaurant, pensiune sau hotel (si nu erau putine) aveau cate un covor rosu intins pe trepte. Si stiti ce inseamna asta? Nunta!

Nunta pentru ei, foame pentru noi, caci n-aveam cum sa ne amestecam printre nuntasi...

Cand credeam ca o sa mancam fornetti am zarit un pub, mai ascuns, unde-am intrat si spre bucuria noastra aveau de-ale gurii.

Acum imi pare rau ca nu i-am retinut numele, vroiam sa vi-l recomand si voua daca aveti drum vreodata prin Targul Neamt. Am mancat pana amenintau burtile sa ni se sparga. Ati dedus ca erau delicioase toate si asta nu din cauza ca ne era noua foame ci pentru ca oamenii de acolo chiar isi faceau treaba cu drag.

Prima seara s-a inchiat cu focuri de artificii, la propriu :) noi am cazut toropiti de aerul proaspat, murmurand la unison cu greierii ce se incapatanau sa cante si pe ploaie.

Duminica, dis de dimineata (aproape de ora 11) cu ochii bulbucati de somn am pornit in pas vioi spre cetatea Neamtului.

Desi nu erau mai mult de 20 de grade afara si o ploaie marunta se incapatana sa cada, experienta cu vizitarea cetatii a fost una foarte energizanta.Vroiam sa vizitam cat mai multe obiective turistice din imprejurimi pentru ca dupa-amiaza urma drumul spre casa.

Cei 500 de metri abrupti pana la cetate ne-au convins ca trebuie sa ne apucam serios de sport si sa renuntam la viciul cu fum.

Urmeaza Humulestiul, devenit acum "Parcul Tematic Ion Creanga". Mi-am dorit mereu sa vad pe unde se aventura Nica in copilarie pentru ca tare ne asemanam la nazdravenii, doar ca eu nu le-am povestit inca pe ale mele :)

Am vizitat apoi manastirea Agapia pentru ca in muzeul manastirii era o expozitie a pictorului Nicolae Grigorescu. Pentru vizitatorii viitori trebuie mentionat ca exista taxa de vizita atat la intrarea in manastire cat si la intrarea in muzeul din incinta manastirii. O taxa modica e drept...dar exista.

Am pornit spre Piatra Neamt (nea Pinalti, cand repari si tu centura orasului?) unde

ne-am dat cu telegondola (pai nu?), o senzatie pe care eu am incercat-o intaia oara in viata. Noroc ca nu mi-e frica de inaltime. Asa am vazut si noi orasul, fara sa-i mai facem turul de onoare, petrecand cam jumatate de ceas in cabina cu geamuri albastre-transparente.

A urmat Bicazul, nu inainte de un pranz copios luat intr-o pensiune-restaurant din drum spre. Ma amuza cum de fiecare data cand intreb chelnerii "ciorba cutare nu are carne nu?" ei ma privesc cu o brusca ingrijorare " vai ne cerem scuze, dar chiar nu contine carne" iar eu incerc sa le zambesc cu ochi, cu dinti, cu tot: "E perfect! nu mananc carne de asta va intreb".

Chelnerita din locatia aceasta mi-a adus un bulz "asa cum ati cerut, fara carne" iar eu privindu-l cu ochii mari am cerut lamuriri : "pai n-are carne prin el, are doar bucatile acestea de muschiulet...cum nici asta nu doreati?"

Amuzant.

Barajul Bicaz si Lacul Rosu (cu al lui eveniment maghiar cu tot) au fost ultimele doua locatii vizitate.

Recunosc ca a fost un maraton turistic in mai putin de 24 de ore insa va asigur ca a fost unul deosebit.

Locurile acestei tari, frumoase, proaspete, din ce in ce mai putine ma surprind de fiecare data insa in weekendul acesta m-am concentrat pe oamenii dragi.

Mi-e drag de ai mei, de mama, de tata, ii vad atat de energici si de vii, ar complexa orice lenes de capitala :) De fiecare data cand ma vad cu ei parca as vrea sa le spun "gata, vin sa stau cu voi, nu mai plec la Bucuresti!".

Ma uit apoi langa mine, la omul care adoarme cu nasul in ceafa mea, omul care face fiecare loc sa fie acasa omul care ma face sa urlu " e al meu!" si-mi dau seama ca drumul nostru merge intr-o singura directie :)

Ne-au placut satele verzi, rupte de lume. Vrem si noi o casuta din lemn (poate chiar vopsita in roz), o capita de fan, toate animalele din lume (care sa moara de batranete dupa 1000 de ani) , cerul cu stele aproape, linistea coplesitoare, vrem basmul nostru in care nimeni n-are cum sa patrunda.

Dar pana atunci...am ajuns iara acasa, aci, in Bucu.

Voi ce-ati mai facut?

DE CE sa ucizi animale nevinovate?

...domnule prefect al capitalei Mihai Cristian Atănăsoaei?

Pana in momentul de fata autoritatile au privit de sus initiativele ONG-urilor de-a steriliza animalele fara stapan.
Adaposturile de animale apartin majoritatea tot ONG-urilor si voluntarilor iubitori de animale desi cu siguranta exista un buget dat de UE pentru astfel adaposturi.
In ultimii ani problema animalelor fara stapan care bantuie pe strazile capitalei (si nu numai) a devenit una tot mai dureroasa.
Pe de-o parte exista iubitorii de animale (CARE iau atitudine) si la celalalt capat de franghie stau autoritatile cu ghimpele in coaste.
Nu este estetic sa avem animale pe strazi.
Sunt periculoase, bolnave, agresive, imprastie microbi. Nu-i asa?

Eu personal nu sunt o fanatica, inteleg si aspectele negative ale animalelor fara stapan insa am tot sperat ca acel proiect de lege pentru infiintarea Politiei Animalelor (pe modelul americanilor) va fi aprobat si ca se vor lua masuri din "fruncea tarii" asa cum ar fi normal intr-o tara europeana.
E adevarat ca peste "7.000 de bucureşteni au fost muşcaţi de câini fără adăpost, în 2009" dar nu am gasit nici o statistica despre animalele ucise cu cruzime sau maltratate de cei ce se autodenumesc "specie superioara"...
N-ati vrea sa vedeti imagini nici voi cei ce nu iubiti animalele pentru ca nu sunt deloc placute.
Alegem sa privim in cealalta directie cand vine vorba de un caine batut, de o pisica ucisa (de niste progenituri de om!) de un cal infometat, pentru ca sunt PREA DURE PENTRU NOI CEI CU SUFLET MARE! Pentru ca ei nu pot sa vorbeasca, sa se roage pentru viata lor si pentru mila celor care POT face ceva!
Iar acum...ca o masura extrema...alege cineva (platit,votat de noi) calea drastica. De ce domnule prefect? Pentru ca vrei sa motivezi iubitorii de animale sa adopte cat mai mult?
E mult de discutat aici, despre cultura noastra ca romani, despre ce inseamna un animal in casa, despre CUM ar trebui sa ne comportam cu animalele, despre protectia lor, despre...offf... despre atat de multe incat poate abia generatiile viitoare (daca parintii vor educa!) vor putea sa puna in practica acest tip de comportament.
DAR pana atunci mie mi se va interzice sa ajut un biet animal fara adapost? Trebuie sa aleg intre a-l adopta si a-l ucide? Optiunile de A-L AJUTA, a-l hrani si A-L STERILIZA mi-au fost luate?
Pentru ca nu e estetic sa existe caini pe strada? Pentru ca vin oameni muscati de cainii pe care incearca sa-i bata? Pentru ca exista animale atat de traumatizate incat ataca ca metoda de supravietuire?
DA, stiu ce inseamna sa fi muscat de caine (de catea cu pui mai bine spus) dar totusi niciodata nu m-a muscat un caine vagabond...desi am circulat si noaptea, si prin locuri populate de maidanezi agresivi sau pasnici!
La arhicunoscuta intrebare "Daca copilul tau ar fi muscat de un caine?" voi raspunde : NU, copilul meu n-ar putea sa fie muscat de un caine, sunt absolut SIGURA! Pentru ca el VA FI EDUCAT sa nu puna mana pe animale, sa nu le mangaie, sa nu le traga de coada decat daca ii sunt colegi de camera :) Exista dispozitive de protectie, exista parinti care trebuie sa-si insoteasca copii (chiar si la joaca datorita societatii in care traim) asa ca un biet caine e ultima mea grija!

In alta ordine de idei, din simpatie pentru ideea care a stat la baza, m-am alaturat astazi celor ce s-au strans in fata prefecturii Bucuresti sa protesteze impotriva celor ce vor sa ucida:
"Maidanezii din adaposturile speciale ale Municipalitatii Bucuresti vor fi eutanasiati daca nu sint adoptati in termen de sapte zile, conform unui proiect de lege prezentat marti de prefectul Mihai Cristian Atanasoaie si inaintat saptamina trecuta Comisiei pentru Administratie Publica din Camera Deputatilor. Cainii bolnavi si agresivi vor fi eutanasiati imediat dupa ce ajung in adaposturile speciale, evaluarea urmind sa fie facuta de medicii veterinari de la adapost. In acest moment, ONG-urile sustin ca pe strazile din Bucuresti sint 40.000 de ciini maidanezi, in timp de Primaria sustine ca sint circa 100.000 de maidanezi."

Nu se va intampla asa ceva niciodata domnule prefect!

Viata in revers

Am cazut pe ganduri...si gandurile pe mine...dupa o lupta lunga, am ajuns la o idee geniala...
Vreau sa-mi traiesc viata in revers!
Poate cineva sa ma contrazica?
Anul acesta voi implinii din nou 24 de ani, la anul voi ajunge la 23, in doi ani o sa primesc iar 22 de pupicei, o sa ma decid sa-mi fac un tatuaj...
Pe la 21 de ani o sa-mi doresc o cariera, am sa incep sa ma orientez cu speranta-n priviri carte o companie care sa mearga mana-n mana cu facultatea pe care-o urmez...
La 20 de ani o sa bat cluburile, dansand nebuna pana dimineata, tot mi-era dor de Club A si de Barfly. Nu m-as satura niciodata sa transpir pe mese!
Pe la 19 ani o sa caut si-o sa gasesc Bucurestiul ca fiind cel mai mare si inspaimantator oras. Are sa-mi fie teama de el, dar promit sa-l invat si sa-l cuceresc!
La 18 ani, s-ar putea sa-i anunt pe-ai mei ca vreau sa ma intorc acasa...la rock-ul meu, la posterele de pe pereti, la pierce-ul din spranceana...oare ce-au sa spuna?
La 17 ani am de gand sa ma focusez pe liceu, e un an decisiv :)promit sa nu mai chiulesc!
La 16 ani o sa am toate problemele adolescentei, frustrarile societatii, o sa ma simt neinteleasa si-o sa ascult rock in timp ce "scriu poezii sangeroase". Toti demonii din lume...
La 15 ani am sa ma indragostesc...prima oara...si-am sa sufar prima oara, dupa care-am sa-mi promit ca nu ma mai indragostesc niciodata!
La 14 ani o sa-mi fac din nou buletinul! De data asta poate scap de tata si-mi trag un machiaj bun.
La 13 ani o sa fumez prima tigara...bineinteles am s-o pufai, si n-are sa-mi placa, asa c-o sa ma las! Pacat ca ai mei nu mai fumeaza, asa aveam de la cine sa...sustrag.
Stiu...va intrebati ce am sa fac mai jos de-atat...? La 5 ani? La 2? Va intreb...ati citit "copilul divin" al lui Bruckner? Poate va lamuriti putin...
Mai am zece ani la dispozitie de sarbatorit in revers, pana sa-mi dau seama ce-o sa fac cand scad sub limita adolescentei. E mai bine decat sa ma gandesc ca as putea sa am 25, 26, ...27?!?!
Ce stiu eu, copil nebun sa fac la 27 de ani? Dar la 30?! Sa ma apuc sa folosesc creme antirid, sa am probleme de oameni mari, sa planuiesc ascensiuni carieristice si sa am probleme locative?
Va rog sa ma sustineti in procesul viitor de tinerete, sa va bucurati alaturi de mine de pierderi controlate ale maturitatii si responsabilitatii.

La mai putini ani! Am mai scazut unul!

Cea mai frumoasa declaratie de dragoste