Viata in revers

Am cazut pe ganduri...si gandurile pe mine...dupa o lupta lunga, am ajuns la o idee geniala...
Vreau sa-mi traiesc viata in revers!
Poate cineva sa ma contrazica?
Anul acesta voi implinii din nou 24 de ani, la anul voi ajunge la 23, in doi ani o sa primesc iar 22 de pupicei, o sa ma decid sa-mi fac un tatuaj...
Pe la 21 de ani o sa-mi doresc o cariera, am sa incep sa ma orientez cu speranta-n priviri carte o companie care sa mearga mana-n mana cu facultatea pe care-o urmez...
La 20 de ani o sa bat cluburile, dansand nebuna pana dimineata, tot mi-era dor de Club A si de Barfly. Nu m-as satura niciodata sa transpir pe mese!
Pe la 19 ani o sa caut si-o sa gasesc Bucurestiul ca fiind cel mai mare si inspaimantator oras. Are sa-mi fie teama de el, dar promit sa-l invat si sa-l cuceresc!
La 18 ani, s-ar putea sa-i anunt pe-ai mei ca vreau sa ma intorc acasa...la rock-ul meu, la posterele de pe pereti, la pierce-ul din spranceana...oare ce-au sa spuna?
La 17 ani am de gand sa ma focusez pe liceu, e un an decisiv :)promit sa nu mai chiulesc!
La 16 ani o sa am toate problemele adolescentei, frustrarile societatii, o sa ma simt neinteleasa si-o sa ascult rock in timp ce "scriu poezii sangeroase". Toti demonii din lume...
La 15 ani am sa ma indragostesc...prima oara...si-am sa sufar prima oara, dupa care-am sa-mi promit ca nu ma mai indragostesc niciodata!
La 14 ani o sa-mi fac din nou buletinul! De data asta poate scap de tata si-mi trag un machiaj bun.
La 13 ani o sa fumez prima tigara...bineinteles am s-o pufai, si n-are sa-mi placa, asa c-o sa ma las! Pacat ca ai mei nu mai fumeaza, asa aveam de la cine sa...sustrag.
Stiu...va intrebati ce am sa fac mai jos de-atat...? La 5 ani? La 2? Va intreb...ati citit "copilul divin" al lui Bruckner? Poate va lamuriti putin...
Mai am zece ani la dispozitie de sarbatorit in revers, pana sa-mi dau seama ce-o sa fac cand scad sub limita adolescentei. E mai bine decat sa ma gandesc ca as putea sa am 25, 26, ...27?!?!
Ce stiu eu, copil nebun sa fac la 27 de ani? Dar la 30?! Sa ma apuc sa folosesc creme antirid, sa am probleme de oameni mari, sa planuiesc ascensiuni carieristice si sa am probleme locative?
Va rog sa ma sustineti in procesul viitor de tinerete, sa va bucurati alaturi de mine de pierderi controlate ale maturitatii si responsabilitatii.

La mai putini ani! Am mai scazut unul!

Despre rabdare si citit printre randuri

Ma tot gandeam...la virtutea asta numita rabdare...
Imi amintesc "din frageda pruncie" cand se intorcea mama de la munca, ii saream in cale si-o intrebam "ce mi-ai adus?ce mi-ai adus?" iar ea imi raspundea uneori "rabdari prajite"...
De cele mai multe ori primeam o mica atentie, o bomboana, o ciocolata...dar existau si "ocaziile" in care mintea mea de copil se frangea pe ideea de "rabdari prajite".
Nu ma pot lauda ca sunt un om rabdator...n-am avut niciodata aceasta calitatate...
Am avut rabdare de la 14 la 18 ani pe o singura fraza "cand o sa ma fac majora, am sa plec in lume". O repetam zilnic, ca o rugaciune, am facut un apogeu existential din aceasta dorinta, si mi-a reusit.
Daca-mi cereti alte dovezi de rabdare...nu cred ca am...nici macar cu mine insami.
N-am avut rabdare sa-mi traiesc adolescenta, am tras chiulul la traiul celor de seama mea si-am tins sa-mi depasesc anii ce-i aveam mereu. Intotdeauna minteam cand eram intrebata cati ani am...vroiam sa par mai mare, sa stiu mai multe, sa "am voie" sa fiu mai libera...
De fapt, cautand in scrierile mele vechi ma bantuie mereu si mereu acelasi cuvant ca o stema "libertatea mea", ma lovesc de aceleasi gratii (pe care azi le apreciez) "nu am voie".
Iar pentru toate acestea mai sus mentionate, vrand-nevrand a trebuit sa am...rabdare.
Fiecare mica dorinta, fiecare punct de atins, fiecare sentiment, toate au necesitat timp, uneori sacrificii, uneori intelepciune (de care n-am dat dovada).
Din punct de vedere carieristic rabdarea n-a fost niciodata o aptitudine a mea. N-am avut in plan o asceniune profesionala nemaipomenita, am invatat sa vreau ce-i mai bun pentru mine, sa-mi doresc sa excelez fara a pune mult accent pe timp. De altfel in ceea ce priveste exprimarea profesionala am considerat timpul ca fiind in detrimentul luptatorilor.Exista, e drept, momentul potrivit, locul potrivit si lucrul potrivit, insa toate aceste aspecte merg mana in mana cu ceea ce numim noi fler. Privesc asadar acest segment al vietii (cariera) cu optimism, in continua miscare, o lupta in contra-timp pentru afirmare. Niciodata nu e destul, niciodata nu e prea mult, intotdeauna e loc de mai bine.
Din punct de vedere sentimental...inca incerc sa deslusesc misterele rabdarii...
Avem sau nu nevoie de rabdare ca pansament sufletesc?
Desigur, e nevoie de rabdare pentru a ajunge la maturitatea sentimentala, e nevoie de timp pentru a intalnii jumatatea perfecta despre care se scrie in carti...
Pana la urma dragostea inseamna rabdare? Rabdare sa ce? Rabdare sa cultivam sentimentul suficient de puternic in sufletele noastre ca el sa prinda niste radacini de nedesprins? Rabdare sa cunosti in totalitate partenerul si rabdare sa-i accepti partile bune si partile mai putin bune? Rabdare sa ti se dedice trup si suflet pentru totdeauna asa cum v-a fost scris, asa cum ati visat?
Mie mi-e greu sa cred in toate acestea scrise mai sus...Eu le vreau pur si simplu, pentru mine trebuie sa se intample fara ca eu sa-mi dau seama, nu vreau sa stiu sau sa planific nimic.
Nu vreau sa am rabdare pentru ca nu vreau sa am nevoie de ea...
Daca este imposibil sa ma manifest fara rabdare atunci vreau sa o am inconstient. N-as suporta sa-mi reprim porniri si dorinte, sa ma asez cuminte pe banca timpului, capul plecat spunandu-mi "ai rabdare Cristina". Nu!
In ceea ce ma priveste, la nivel intim, prea intim, adanc in mintea si-n sufletul meu, intotdeauna mi-am ingaduit mici exceptii de la regula. Cu dezvoltarea mea ca fiinta, cu existenta mea ca specie, cu transformarile mele fizice, posibil sa am rabdare...insa in dragoste...ca si-n razboi, timpul e in defavoarea noastra...rabdarea nu e un atu. Parerea mea. In dragoste traiesti fiecare moment ca si cum ar fi ultimul, iei ce iti doresti, oferi ceea ce ti se cere, actionezi in nestiinta doar de dragul clipei nebune...
Despre cititul printre randuri, ar fi chiar penibil sa vin cu "tips and tricks". Cei curiosi inteleg, cei ce nu inteleg poate n-ar trebui sa fie curiosi.
Sub fiecare cuvant se asterne un gand. Gandul e mai lung decat cuvantul. Gandul e sadit in timp si radacina gandului e ori o traire, ori o dorinta...Nu luati de buna o fraza pentru ca ea are de cele mai multe ori o explicatie scrisa cu cerneala invizibila...
Cu cat ajungi sa cunosti un om mai bine, cu atat cuvintele lui scrise negru pe alb sunt doar note muzicale...Cuvintele n-au insemnatatea simpla a unei compuneri, cuvintele sunt chei spre labirintul mintii si poate al sufletului.

Acum va intreb...cati ma cunoasteti, citind ce-am scris aici?