Pe
28 mai 1935 s-a nascut bunica mea care m-a crescut. Ea nu mai este printre noi, Dumnezeu a luat-o la el pentru ca a fost gelos.
Atunci l-am urat tare mult pe Dumnezeul in care ma incapatanam sa nu cred. De fapt cred ca am constientizat existenta mortii abia cand ea s-a stins. Pana atunci am sfidat acest proces (pana la urma natural).
N-am putut sa stau langa ea in ultima ei seara printre oameni. Am fost egoista si-am incercat sa ma protejez pe mine de durerea de-a o vedea cedand...
Poate din acest motiv mintea mea n-a admis niciodata ca ea nu mai este. Vorbesc cu ea de cate ori vreau si parca o aud vorbindu-mi. Parca...
Dar destul cu amintirile dureroase!
De fapt ziua in care ea a venit pe pamant conteaza. Si toate celelalte zile in care ne-a dat tot sufletul ei, ne-a iubit, ne-a ocrotit, ne-a oferit cea mai frumoasa copilarie...
Trebuie doar sa inchid ochii si sunt acolo, intru in casa cu pereti grunjosi de culoare verde crud, trec de holul racoros unde pe pereti stau frumos cateva farfurii din lut pictate manual, ajung in bucataria cu soba veche, plita maaare si gri-inchis care uneori scoate fum cand pui cartofii la copt direct pe plita. Mobilierul e unul vechi, vernil, de fapt toate obiectele din casa au cate o istorie lunga si cate o poveste interesanta, iar pentru mine este un
colt de rai.
Ma gandesc ce are
buni in camara intunecata cu podea din ciment inchis la culoare? Nu prea-mi place sa intru in camara pentru ca e intunecoasa si friguroasa, dar de cate ori intra buni acolo aduce ceva bun. Si ca de fiecare data are ceva pus deoparte pentru mine...
O sa ma intrebe daca mi-e foame. O sa-mi spuna cate feluri de mancare are si-o sa liciteze cu inca vreo 3 pe care mi le poate prepara pe loc :) Apoi imi spune ca zmeura sau capsunii din gradina s-au copt si ma intreaba daca vreau sa-mi culeaga...
Asa e, m-a rasfatat peste masura...
Mananc ceva, in timp ce ea vine cu o farfurie plina de zmeura proaspata, spalata si parfumata.
Dar nu mai am rabdare, am chef sa ies la joaca, cat mai repede, sa alerg pe ultita prafuita, sa verific daca toti ceilalti copii sunt pe la bunici in vacanta, daca pe campul de alaturi au inflorit garofitele salbatice, cate poame verzi sunt in copacii din livada, daca iepurii au pui (si daca da, cati?), ce mai face cainele ala dement, cat de rece e apa din fantana, cat mai au nucile pana sa devina cat de cat comestibile, dar agriesele?cand facem vinul de coacaze? (stiu, stiu ca n-am voie sa beau, dar n-o sa stii tu buni de cate ori am tras cu furtunul pe furis cate un borcan de vin de coacaze si-am baut pana statea sa-mi explodeze inima ca "e bun pentru tensiune").
Ajung pe inserat, intru in goana in casa, miroase a lapte proaspat fiert, dar iti spun ca vreau sa mai stau putin "
La cruce" (monument ridicat de raposatul bunic la rascrucea de drumuri din sat) cu ceilalti prieteni veniti si ei la bunici.
Nu-ti prea place ca vreau sa ma lungesc in noapte, dar imi dai voie buni, ti-am promis ca nu stau mult. Imi spui in drum spre plecare de cel putin doua ori ca poate telefoneaza mama sau tata, sa nu cumva sa nu fiu prin zona. Rad in gand stiind ca n-ai putea niciodata sa "ma dai de gol" si le spui de fiecare data (nevrand sa fiu certata de ei) ca sunt la matusa peste drum, ma uit la desene animate :) Televizorul ei nu e "pe lampi" si merge mai bine...
Ajung acasa poate pe la 11, trecute. Ai lasat lumina in curte, sa nu-mi fie frica cand vin pe ulita. Mi-ai pus cheia pe geamul dinspre gradina, ca sa nu te trezesc. Deschid usile din lemn vopsite in alb; vopseaua de pe usi se cojeste masiv si toate balamalele suiera usor. Inchid iar cu cheia.
Acum parca mi-e pofta de zmeura de mai devreme...
"buni dormi?"
Nu dormi, ci doar atipisei, imi spui sa mananc, am ceva cald pe soba in care mocnesc carbunii desi afara e vara. Ai vrut sa imi pastrezi mancarea calda.
Infulec ceva, dar tot mi-e pofta de zmeura , asa ca...o caut in camara. Nu-mi prea place camara (am mai spus-o) asa ca deschid mai intai lumina, imping grijulie usa, astept 2-3 secunde apoi incerc s-o cuprind dintr-o singura privire si sa iau rapid ce am nevoie.
In sfarsit, m-am foit peste tot, ma incearca somnul. Ma schimb in hainele de noapte si ma sui in divanul tau vechi si denivelat. Ii aud toate arcurile dar ma crezi ca asa somn bun n-am mai avut de atunci?
"spune-mi o poveste buni...da' de fapt... zi-mi cu razboiul...cand erai tu mica"
Imi povestesti balmajind si atipind povesti pe care le stiu deja dar de care nu ma satur niciodata pana cand adorm si eu.
Dimineata, ma trezesc si ma las cu greu convinsa sa ma spal pe ochi cu apa rece-rece de la fantana. Imi spui ca e "soarele pe cer de-o sulita" ceea ce inseamna ca e ora 10. Ma amuza sa-mi vorbesti asa, stiu ca ti-e dor de mama ta, care va vorbea asa cand erati copii.
O luam de la capat cu micul dejun, am 3 sau mai multe variante, depinde de ce mi-e pofta.
Molfai incet si lenes gris-ul in lapte presarat cu scortisoara, cacao si putin zahar pe care te-am rugat sa mi-l faci intentionat cu cocoloase ....
Ma gandesc...ce-as putea sa mai fac azi?
Asta vad, aud, miros, simt cand inchid ochii si ma gandesc la tine.
Pentru ca
28 de mai e ziua in care a ajuns pe Pamant cel mai bland suflet.
cu "seara sfanta de craciun".
au cat vor sta in grija Primariei Fierbinti. Au nevoie de ingrijire medicala, de curatenie, de asternuturi, de ingrijitori permanenti.
ramaneti alaturi de ei in aceste 6 luni, ajutati-i sa supravietuiasca, donand in continuare, lunar, un ban pentru ei. 10 ron, 50 ron, oricat puteti!
Postări
