Memoria selectiva

Am observat ca de o perioada incoace am flashback-uri cu intamplari din viata mea pe care le credeam demult apuse.
Cred ca fiecare om are o "cutiuta" cu amintiri urate sau dureroase sau rusinoase pe care o pastreaza incuiata cu lacatul mintii, ascunsa atat de bine incat uita ca exista.
De obicei n-avem cum sa ne eliberam de aceste posesiuni cerebrale pentru ca procedeul ar fi mult prea greoi.
Daca am un stoc de amintiri dureroase prefer sa nu ma supun torturii de-a le dezgropa. Daca exista intamplari jenante (sunt sigura ca fiecare dintre voi puteti scotoci cel putin cateva amintiri extrem de rusinoase din care ati invatat ceva dar pe care nu vreti nici macar sa le destainuiti) preferam sa tragem ponoasele intern pana cand mecanismul nostru de selectie le cicatrizeaza.
E aproape la fel ca si in cazul cosmarurilor. Oricat de infricosator ar putea sa fie un vis il pastram putine zile apoi ne descotorosim de el.
Ei bine, in cazul unui exercitiu de memorie pot sa-mi amintesc de exemplu ca unul dintre cele mai stranii vise ale mele a fost acela in care eram jupuita de vie si crucificata de o gasca de calugarite.
Dar sa nu vorbim despre exercitii de memorie, sa vorbim despre flashback-uri (DEX: Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut ). Sa vorbim despre aceasta "cutiuta" posibil supra-aglomerata cu dejectiile memoriei care acum da pe-afara.

Eu am o memorie destul de buna si chiar daca trece o perioada buna de timp intre anumite intamplari pot sa pun cap la cap piesele de puzzle si sa fac legatura intre ceva vazut/auzit/intamplat acum 6 luni (de exemplu) si ceva petrecut acum 12 luni (iarasi de exemplu). Dat fiind faptul ca timpul atenueaza aproape orice, perioada aceasta lunga intre piesele mele de puzzle imi pot diminua impactul informatiei?

Irelevant.

Cum m-as putea eu manifesta (ca om) daca toate amintirile (cele selectate spre a ma descotorosi de ele) revin brutal in mintea mea?

Ajung oare sa-mi pun intrebari daca sunt pure iluzii fabricate de mine?

N-as putea sa va vorbesc despre CE anume imi bantuie gandurile. Unele intamplari sunt atat de vechi incat le-as altera mai mult daca as incerca sa le relatez.

Sunt compusa din suma intamplarilor prin care am trecut, dar v-am mai spus asta. Uneori sunt o fiara salbatica, alteori sunt bunatatea intruchipata, de cele mai multe ori sunt absurda si irationala, uneori nu sunt decat o fiind nedefinita asteptand amprenta timpului pentru a-mi contura personalitatea...

Totusi exista dorinta de-a ma elibera. Vreau sa ma simt libera de orice fel de amintiri neplacute sau dureroase. Vreau sa imi dovedesc eu mie ca nu sunt compusa din acele elemente...

As vrea sa fac acest exercitiu de sinceritate, cu mine, in oglinda.

Suntem ce fel de oameni ne dorim sa fim.