Superlativ cu 14-n coadă

...așa aș descrie eu anul ce tocmai se încheie.
Recunosc că mă gândesc de ceva vreme la retrospectiva lui 2014. Pentru că a fost anul meu :) Dar...nu l-aș mai trăi din nou. De ce? Simplu: sunt curioasă. Știu că se poate mai bine, mai mult sau...mai rău, mai nebun. Habar n-am. Necunoscutul e atât de incitant!
Dar, hai să vorbim despre ce știu și ce a fost.

Mi s-au împlinit TOATE dorințele. De fapt, eu le-am împlinit.
Am trăit fiecare moment, fiecare zi, fiecare întâmplare cu toată ființa mea. Am fost vie. Am învățat să râd, am plâns, am suferit și m-am bucurat. Ca orice om normal. Normalul ce mie îmi era străin.

Începând din ianuarie, când am simțit pentru prima oară în viața mea că mă întorc acasă (la revenirea în București) totul a fost nou pentru mine.
Am călătorit. Cel mai mult de când mă știu. Am bătut țara asta în lung și în lat. I-am vizitat și pe frații bulgari și mă pregătesc să încep 2015 tot la ei din bătătură. Am lăsat soarele Greciei să mă ardă și mi-am regăsit zen-ul în Thassos. Mi-am împlinit anii în verdele Irlandei. Mi-am umplut sufletul de Dublin. Pentru că mi-am recuperat sufletul. Cu 7 flori de mac. Scrijelite în piele.

Am învățat multe. M-am învățat pe mine mult. Am înțeles multe. Am cunoscut mulți-mulți-mulți oameni noi. Mi-am lipit de suflet oameni dragi și m-am dezbrăcat de multe prejudecăți.

Mi-am depășit limite și am trăit senzații incredibile, pline de adrenalină. Și bune și rele. Pentru că 2014 a fost anul în care eu am avut cele mai multe probleme de sănătate din toți anii mei de până acum. Am ajuns de 4 ori la urgență, dintre care de 3 ori cu accidente fizice - mai grave sau mai puțin grave.
Totuși, m-am vindecat. De toate. Și mental și fizic. Am depășit dereglarea hormonală ce a durat aproape un an întreg. Și am reușit să fac pace cu tot trecutul meu, fără să am niciun sentiment negativ. E mult pentru mine. Enorm de mult.

N-aș vrea să dau o notă dramatică acestei retrospective, însă a fost un an plin. De viață și de revelații.
Și tot ce am scris pe 30 decembrie 2013 s-a întâmplat. Mi-am dorit să trăiesc, să călătoresc și să mă îndrăgostesc (eu) în anul ce tocmai se încheie.

Și așa a fost. (exact așa am făcut, deși, exceptând partea cu trăitul, restul părea imposibil)

Vine 2015. Zâmbesc. Parcă mi-e puțin teamă să-mi doresc lucruri, știind că se vor întâmpla :) Dar nici nu vreau să nu-mi doresc nimic pentru că am învățat cât de mult te poate motiva să știi ce vrei.

Vreau un 2015 în care să evoluez. Pe toate planurile. Vreau să fiu mândră de mine, să nu stagnez și să-mi finalizez proiectele ce m-ar ajuta pe plan profesional. Permis de conducere, diplomă de instructor, hârțogării necesare bunului trai în societate.
Pe plan personal...vreau să fiu fericită. Și liniștită. Și iubită. Merit să fiu iubită. Să învăț în continuare să trăiesc frumos. Și calm. Și vreau să vreau mai mult.

Vreau să am în continuare oameni frumoși alături și să cunosc oameni noi, interesanți. Îi vreau pe cei dragi fericiți, asta se sub-înțelege.

Și vreau ca în 2015 să nu-mi mai fie frică. Hai că e destul.

Să ne citim cu bine, să ne trăim revelațiile, să ne invățăm lecțiile si să nu ne fie frică să cerem ceea ce credem că ni se cuvine. Dorințele se împlinesc. Trebuie doar să stim ce să ne dorim.

La mulți ani!

2011 spre 2012

Anul trecut nu am apucat sa-mi pun pe "hartie" gandurile... Erau oricum atat de multe si atat de amestecate incat mai mult m-as fi obosit incercand sa le deslusesc.

Dar, uite-ma, acum, cateva ceasuri ma despart de un 2012 mult-discutat si mi-am respectat toate traditiile mintii mele nevrotice: casa curata, mancare pe saturate, bautura cat sa ne veselim, gandurile asezate, planuri pentru diseara dar si pentru la anul.

Ce-am vrut de la 2011...s-a cam intamplat. Am intrat in anul ce tocmai trece confuza si destul de irascibila. Cand am inceput sa ma incred in mine, in ce vreau, in ce stiu, in ce pot...lucrurile au devenit limpezi.

Acum, pentru prima oara in viata mea, nu ma mai sperie viitorul. Nu sunt euforica (am mai spus asta) dar sunt "precisa" (ca marmota din reclama) .

Am invatat ca TOATE dorintele ni se implinesc, doar ca nu prea stim noi ce sa ne dorim. De cate ori am trecut printr-un moment urat (au cam fost si din astea) am invatat sa-mi constientizez vina, sa-mi admit in primul rand greseala MEA si sa imi asum consecintele. Cea mai importanta decizie a lui 2011 a fost sa fiu sincera, in tot, in toate, indiferent ce. Sa nu mai fac implozii, sa ma iubesc pe mine, sa nu accept aproape nici un compromis si sa admit ca uneori narcisismul e bun.

Nu cred in perfectiune dar asta nu inseamna ca nu pot sa construiesc perfectiunea momentului.

In 2012 imi propun sa invat sa CRED. Asta-mi cam lipseste in momentul de fata :)

Am renuntat la fumat, asadar in 2012 vreau sa "plesnesc de sanatate", sa invat sa fac galop (cu calul - si sa stapanesc situatia) , sa termin cu bine scoala, sa-mi mearga la fel de bine la job, sa cunosc oameni multi si frumosi, iar daca toate dorintele se implinesc la finele lui 2012 as vrea sa am un cal (sau o iapa) ...

Suna bine nu?

Mi-am dat seama ca sunt caracterizata aproape total de cuvintele "eu vreau". Nu prea am exemple de data in care "eu vreau-ul" sa nu se conformeze... E o afirmatie destul de orgolioasa insa pentru mine aceste "dorinte" sunt de fapt ca niste obstacole intr-o cursa de calarie pe care TREBUIE sa le sar si nu oricum: frumos, elegant, intr-un timp perfect. Pe scurt ; eu vreau-ul pentru mine inseamna evolutie.

Va doresc un 2012 in care sa VRETI !

Mamei mele, din tot sufletul

... la multi ani!

In fiecare an imi spun ca o sa fiu cu tine pe 26 ale lui mai. In fiecare an nu admit nici macar pe ultima suta de metri ca nu am cum sa-mi iau 2-3 zile libere ca sa strabat jumatate de tara, sa fiu acolo in ziua in care trebuie sa te strang in brate, sa-ti urez sa ne traiesti si sa incerc sa fac o singura zi mai frumoasa decat toate celelalte...

Cativa ani am reusit sa-ti pun la posta felicitari umplute cu petale de flori si cuvinte din suflet... Uite ca iar timpul a fost in detrimentul meu si singura modalitate prin care pot sa-ti trimit cateva cuvinte este asta.
Dar tu stii ca esti cel mai frumos om din lume, ca distanta nu face decat sa ne apropie, ca timpul pe care nu-l petrecem impreuna ne intretine dorul constant...
Sau oare ne consolam cu toate acestea? De fapt, mami, eu ma consolez stiind ca ai acolo langa tine cealalta jumatate de familie si ca ei vor fi langa tine de ziua ta. Mai stiu ca in fiecare an incearca sa-ti faca aceasta zi de mai cat de speciala se poate.
De obicei imi gasesc cuvintele extrem de usor, as putea sa scriu despre orice, dar uite ca acum nu stiu ce anume as putea sa-ti scriu ca sa intelegi ce simt cu adevarat...
Iti multumesc ca esti cea mai buna prietena a mea, ca mi-esti mama asa cum putine mame stiu sa fie copiilor lor. Iti multumesc ca stii sa-ti rupi oricand timp ca sa-mi asculti bodoganelile si ca inca reusesti sa ai rabdare cu mine desi de-acum ar trebui eu sa am rabdare cu tine :)
Iti multumesc ca vezi in mine copilul rebel si il incurajezi. Iti multumesc ca n-a fost niciodata nevoie sa muncesc pentru iubirea si aprecierea ta, le-am stiut acolo, prezente, neconditionat.
As vrea ca timpul sa treaca mai incet cand sunt cu voi, cu tine si sa zboare cand sunt departe de voi. Dar parca timpul nu ma asculta, asa cum n-a ascultat niciodata pe nimeni. Din contra, de cate ori ajung acasa parca nisipul din clepsidra se scurge mai repede. Din pacate da, ne sunt contorizate si conditionate momentele impreuna. Nu sunt deloc trista, pentru ca m-ai invatat sa-mi placa viata mea, s-o traiesc asa cum stiu, uneori cu incapatanare si slava Domnului materialul genetic este din belsug.
Vezi, stiu s-o scald in tot felul de fraze care sa-mi ascunda emotiile.
Sunt emotionata, recunosc! Putin frustrata...n-as mai fi vrut sa-ti trimit petale de flori uscate ci poate sa te scot la o piesa de teatru... aici, la mine acasa...in orasul asta care nu-ti prea place pentru ca nu-l stapanesti atat de bine.
Totusi, nu e dupa cum m-as fi asteptat, nici ceea ce mi-as fi dorit, astazi e ziua ta, o zi ce trebuie sarbatorita, o zi ce pentru mine are o importanta aparte.
Sa-mi fi TU, mama, prietena, suflet aproape, in toate celelalte zile, in toti ceilalti ani, iar lunile de mai, toate ce vor urma, vreau sa te stiu fericita!

Asta iti doresc din tot sufletul!

01.01.09 Noul meu an :)

Am inchis capitolul! Am ars cartea! I-am ingropat cenusa in nisip, si-apoi am fugit cu o sticla de sampanie in mana urland "Sayonara mother..., bye fucking bye, adios amigos, arrividerci, PA"

In toata tevatura lui 008 mi-am propus stingher ca pana la finele lui, sa-mi...iau...o...casa :)
Si cum nu puteam sa las sa treaca anul fara sa fac si acest lucru, ca in rest le facusem pe toate...am dat o fuga la Ikea si mi-a luat o mandrete de casuta.
Casuta din turta dulce! Daca toate celelalte fapte "simbolice" ale lui 008 au fost facute sub taisul ascutit al ironiei si al nebuniei temporare, macar casa mea cea noua are un gust dulce si aromat.
N-aveam nimic planificat de Revelion (apropo, stie careva istoria cuvantului revelion?) asa ca ne-am lasat purtati de val. La propriu! In loc sa ajungem acasa cu cele doua pahare pentru sampanie ce isi asteptau inaugurarea, lumanarelele rosii de fructe de padure si bineinteles casa mea din turta dulce cu nasurei de bombonele, am ajuns pe...autostrada soarelui...directia...Vama Veche!Doar noi doi.
Tot drumul n-am putut sa-mi stapanesc disperarea cu care-mi doream sa treaca minutele, orele, sa treaca de miezul noptii!Pentru ca ar fi singura modalitate prin care pot invinge timpul. Am rabdare, el trece oricum.
Mi-am amintit de Revelionul in care, copil fiind, m-am trezit, m-am ascuns sub masa, pentru ca cei mari petreceau, nu m-au observat, iar de acolo de sub masa le sterpeleam tiptil paharele de sampanie...pana m-am ametit destul de bine.
Prima mea petrecere de Revelion, pe la 12 ani, am invitat toti colegii de scoala, si-am pus-o pe mama in fata faptului implinit. Au cedat si m-au lasat sa-mi organizez party-ul. La miezul noptii am iesit toti pe balcon cu stelute/artificii in mana, iar eu, accidental i-am infipt in coltul ochiului Oanei, capatul unei stelute. Totul s-a terminat insa cu bine, nimeni n-a ramas cu handicapuri.
Imi mai amintesc cand pe la 15 ani, avand o pasiune nebuna pentru un...tanar, le-am spus parintilor mei ca am fost invitata la o petrecere, undeva in oras, dar de fapt eu urma sa merg cu grupul lui de prieteni la o cabana in afara orasului, pentru trei zile. Dupa prima zi, ai mei, innebuniti de spaima mi-au gasit agenda cu numere de telefon, au sunat toti prietenii mei si intr-un final au aflat de mica mea escapada. "Las-o ca se intoarce ea,cand i-o fi foame". Si asa a fost. M-am intors spasita, si dezamagita din punct de vedere sentimental. Si mi-am savurat pedeapsa alor mei timp de o luna.
Acum imi vine sa rad cand imi aduc aminte : "N-ai voie la tv".
Revenind la ultimele ore de 008, am ajuns pe plaja in Vama, la minus 9 grade, sub un cer extraordinar de aproape, plin de stele, cum n-am vazut niciodata intr-o noapte de vara. Nisipul era amestecat cu zapada inghetata, iar marea gri batea din valuri spargand cumva pustiul.
Am ras de ultimele minute din an, ne-am propus cativa primi pasi de facut in 009, si-apoi am desfacut sampaniile pe plaja, tremurand de frig si privind artificiile ce impanzeau cerul.
Anul cel vechi si ponosit ne-a pus incercarile infinite la picioare, iar acum intram in noul an ce are ca principala tinta perfectiunea noastra ca fiinta. Asta cred eu.
Drumul de intoarcere a fost placut, linistit, am ras si-am cantat cu Abba "Happy New Year" cu sticla de sampanie in mana.
Am ajuns dimineata acasa, cu o sacosa plina de tortillas de la singurul loc deschis, un restaurant mexican.
Acasa am mai deschis o sticla de sampanie, am ciocnit, pentru ca acest nou inceput merita sarbatorit atat cat pot duce...(in doi)
Cu sampanie la micul dejun, pe masuta roz bombon, langa cele mai frumoase citate de iubire din lume!

La multi ani!

De ziua ei...

eu nu sunt acolo...nu c-ar fi o noutate, cred ca in ultimii cinci ani n-am reusit s-o pup decat telefonic,sa-i trimit felicitari scrise frumos, si acum ceva vreme chiar i-am scris un post pe blogul de 360.
E vorba de sora mea, Casandra. Noi ii spunem Andra, ei nu-i place, dar n-a reusit sa ne dezobisnuiasca :)
11 Octombrie, '86, ziua cand a venit pe lume; toata familia se astepta sa fie baiat. Tata si mama chiar stabilisera ca o s-o cheme Vlad (Vladut). Eu urma sa implinesc 2 ani, pe 31 ale lunii, dar ea a decis ca vrea sa vina pe lume tot in luna octombrie, parca pentru a fi cadoul meu...
Un bebelus aproape creol, cu parul negru negru, ciufulit si zburlit, pe care n-avea cum sa-l cheme Vlad a venit in familia noastra. Tata a fost cam nefericit, nici de data asta nu era fecior, si un al treilea iesea din discutie.
Mititica s-a deschis la piele, avea o fatzuca mica si frumoasa, insa parul negru nu era chip sa-l pieptene sau sa-l aranjeze, el se incapatana sa ramana ciufulit. I-au spus Arici Pogonici, si mai apoi Pogo.
Cel mai cuminte copil frumos. Ea nu plangea niciodata, ea dormea mereu, papa tot, era linistita, opusul meu de copil dracusor care tipa, urla, sparge, face dezordine si strica toate jucariile.
Andra era cel mai dragalas copil mic pe care l-am vazut vreodata. Si acum ma uit la pozele ei si imi vine s-o pup, si s-o iau in brate.
Parul i s-a deschis la culoare, a devenit blond, ochii verzi, migdalati, pielea alba alba cu usoara tenta rozalie, si constitutie delicata.
Nu-mi aduc aminte multe lucruri din copilarie, stiu ca de la o anumita varsta ne cam certam, ne cam alergam prin casa, amenintand ca ne param la mama reciproc. O trageam de par, o imbracam cu hainele mamei si o machiam, o puneam sa sara in pat, si o trageam de picioare pana cadea. Odata s-a lovit destul de rau la cap si am improvizat un pansament gigant din toate rochitele papusilor si pe deasupra o pernuta. Arata ca un extraterestru...asa ca am pus-o in pat si-am acoperit-o cu plapuma sa doarma si sa n-o vada mama cand vine de la munca :)
Azi (imediat azi, ca e aproape miezul noptii) are 22 de ani...asta-mi aduce aminte ca eu fac 24...
As fi vrut sa fiu acolo, vreau in fiecare an, azi insa as fi vrut sa ma trezesc mai devreme, sa-i cumpar un buchet de flori de toamna, sa i-l aduc. Sa-i fac micul dejun, ce vrea ea, si apoi sa ne plimbam prin oras...As vrea sa ne fi facut poze impreuna, sa-i cumpar o carte cadou, sa luam un tort delicios si seara sa iesim undeva frumos, la un restaurant. Mi-am imaginat toate astea in timp ce ma intorceam acasa de la munca... Stiu ca o sa fie soare, ca o sa fie o zi linistita de toamna, o zi care pentru mine conteaza, o zi speciala, numai a ei!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o familie asa frumoasa si unita. Vreau sa ma bucur de ei, de zilele cu ei, atat cat putem toti impreuna. Cele mai frumoase zile de Craciun, cele mai frumoase zile de vara, cele mai frumoase amintiri.
De ziua ei as vrea fac totul mai special, mai al ei, mai pentru ea! Ce pot sa-i dau?Toata dragostea mea?Toata atentia mea? Nu stiu de ce am senzatia ca toate cuvintele din lume nu ar fi de ajuns...
Mi-e dor de tine Andra!Si te iubesc!Si vreau din suflet sa ai cea mai frumoasa zi, cei mai frumosi 22 de ani, rad si-mi amintesc cand mi-ai trimis "22 de pupicei" acum doi ani .
La multi ani!