Primele chestii pe care mi le amintesc incep pe la 3 ani; tortul de ziua mea, nasul meu fotograf, mama care-mi spunea sa pun degetul pe tort si tata care ma invata sa numar...
Din ce nu-mi amintesc au fost experientele cu tutunul lui taica-mio, joaca de frizerul sau tentativa de-a o sufoca pe sora-mea :)
De pe la 4 - 5 ani (culmea) nu-mi amintesc mare lucru...o cazatura in paraul de langa casa bunicii - eu purtand vreo 5 paltoane - o alta cazatura de pe cal :) si cred ca...prima pereche de schiuri de lemn :))
Pe la 6 - 7 ani eram deprimata...M-am mutat cu ai mei la oras, nu mai eram cu bunica, nu-mi placea deloc si colac peste toate a trebuit sa incep si clasa intai...Partea buna a fost ca odata cu inceperea scolii m-am apucat si de inot.
In rest primii patru ani de scoala au trecut repede si multe sechele pentru mine deoarece mi se parea totul ca un vis urat...uniforme, bastonase, teme de casa multe, putine zile de vacanta, teme de vacanta...copchii tembeli...bleah!
La 11-12 ani eram deja o semi-adolescenta, clasa a -5- a, am renuntat la inot pentru ca devenise o povara oarecum si nu vroiam sa fiu sportiv de performanta. M-as fi apucat de handbal dar aveam mainile cam mici si oricum capitanul echipei baietilor era deja indragostit de mine :)
Pe la 14 ani am intrat in era antisociala/roacherita/poeta neinteleasa... Primul sarut, primul baiat de care m-am indragostit (si m-a tinut un an de zile amorul acesta). Scriam poezii, scriam povestiri, scriam in jurnal, scriam de fapt peste tot chiar si pe bancile scolii sau pe peretii blocului...
La 16 ani la fel de neagra si rebela am intrat in prima relatie adevarata din viata mea. O numesc asa pentru ca a durat 2 ani si jumatate si pentru ca din toate lucrurile care-au mers prost (si cand spun toate nu ma zgarcesc) am reusit sa invat cate ceva...
La 18 ani eram deja plictisita de Baia Mare si ma vroiam in cel mai opus colt de lume...
La 19 ani am "emigrat" in Bucuresti cu dor de "faculta". Mi-am facut loc cu coatele intr-o gasca misto de oameni si-am zis ca-i mai bine sa incerc sa ma intretin singura mai intai si sa dau la faculta mai apoi :)
Tot la 19 ani am intrat in cea de-a doua relatie serioasa din viata mea. Apoi am renuntat la cerceii din sprancene si la tricourile black-metal :P . Le am inca in sifonier nu intrati in panica.
Pe la 21 - 22 de ani ma comportam si credeam ca sunt mult mai in varsta :) Focus pe cariera si pe femeia de casa care incercam sa fiu. Uitasem cati ani am.
Mi-am amintit la 23...insa fiind un om al extremelor...am cam dat cu nasu-n zid.
Totusi am reusit sa-mi trag invataturile de minte datului cu nasu-n zid, sa ma iubesc in cotinuare si sa-mi placa sa traiesc.
La 24 de ani l-am cunoscut pe el . N-am avut nici un fel de revelatie, ne-am vazut, ne-am placut si nimic n-a mai contat. Asta e povestea mea de dragoste...
Cumva restul intamplarilor s-au asezat, eu am inceput sa fiu mai eu, viata mai viata.
La 25 m-am/ne-am casatorit. Eu care radeam de casnicie, o boicotam chiar. Nu pledez nici acum in favoarea-i insa a mea (casnicia) e exceptia!
In sfarsit...la 26 de ani (de curand impliniti) dorm mai mult, vorbesc mai putin, scriu mai putin. Nu am mari planuri de cariera desi stiu ca in curand o sa-mi fac (trebuie doar sa-mi gasesc jobul) . Am cativa prieteni buni si alte cateva sute de cunostinte. Am un barbat al meu si sunt foarte-foarte multumita de cum stau lucrurile in acest moment fara sa vreau sa schimb sau sa adaug nimic.
Ah si inca ceva :nu ma simt deloc de 26 de ani, merg pe 17 :P
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu