Ce scriam la 14 ani?

"De ce stau tolanita pe masina de spalat in baie?
Scriu!
Am nevoie de liniste...asta insemnand mai mult singuratate. Nu sunt totusi singura in casa. Nici in suflet nu sunt singura, dar...asta e o alta poveste si nu voi scrie despre ea acum.
Acum m-am mutat...nici baia nu mai e un loc linistit :)
Am gasit Ingerul...Asa...aaa, o sa scriu povestea ingerului meu!
Iarna, printre vise moarte si iluzii desarte (rima), acelasi drum, zi de zi, de acasa, la scoala.
Urasc chinul matina, patul e cald si apetisant iar eu trebuie sa plec...la scoala.
14 ani si tot ce vreau e atentie! De fapt...nu stiu daca o vreau...in mod sigur stiu sa o atrag, dar eu tanjesc dupa altceva de indata ce mi-am implinit o dorinta.
Nu vreau sa vorbesc cu nimeni, nu imi place sa spun ce vreau si ca sa completez acest tablou ai celor 14 ani, sunt bineinteles indragostita!
Asa...asta explica totul, insa trebuie sa stii cand iubesti ; cat iubesti si CE iubesti!
Ei bine, eu nu stiam...cam orice as fi iubit, ar fi ajuns aproape de mine...dar atunci mi-as fi dorit ceva ce inca nu cunosc...asa sunt eu, mereu alta dorinta...
Pe scurt, un copil tembel, plin de sine, care nu este niciodata multumit!
Sa revenim...
Acelasi drum, aceeasi apa amestecata cu zapada, aceleasi gunoaie peste tot...
Era dimineata, devreme, inca nu se luminase bine iar eu imi taram picioarele prin zapada...
Intr-o clipa de neatentie...cad (cred ca am alunecat) ma lovesc de pamant, atingand ceva cu mana. Incerc sa ma ridic din mlastina aceea, dar ceva straluceste langa mine printr-o punga de plastic;
Ingerul meu...fara aripi.
Il strivisem in palma, sub palma, nu stiu...
Un copil de plastic, auriu...si o pereche de aripi...separat. I-am rupt ingerului aripile!
L-am luat acasa si i le-am lipit.
De fiecare data cand ma uit la el i se frang aripile. Uite! chiar ACUM, in timp ce scriu, il tineam in mana, si i-au cazut aripile!
Probabil mama l-o fi lipit din nou, eu ma plictisisem sa le tot lipesc si l-am abandonat...
E banal...nu am crezut niciodata in divinitate, superstitiile mi se par niste coincidente amuzante, nu sunt atinsa atat de puternic de intamplare...dar totusi...I-am rupt aripile. Da!Eu!
Nu am sa incerc sa caut nici o explicatie psihologica, sa acuz amintiri, drame...nimic! E o simpla poveste a unei papusi de plastic pe care eu am distrus-o...
Poate...nu vreau sa distrug?!Poate vreau numai sa pastrez!? "






Am gasit cateva file ofilite de caiet, scrise cu pix verde...habar n-aveam ce ascund. Le-am impartasit cu cei ce ma citesc, in speranta ca n-o sa fiu catalogata drept emo-kid :) De ce credeti ca am fost atat de afectata de incident? Ma refer la ingerul cu aripile frante...

Toti ne vindem...

Pana la urma toti ne vindem sufletele...
Ne ferim s-o spunem tare, s-o recunoastem, chiar sa acceptam ipocrizia, falsitatea si intr-un final contractul de vanzare-cumparare pe care-l semnam mental.
Nu va incruntati, e de bine, vorbesc din perspectiva unui om care lupta pentru acceptarea de sine, si-a constientizat existenta intr-o oarecare masura, tind spre armonia cu mediul inconjurator (oameni si natura...same).
De fapt nici nu pot sa numesc aceste manifestari inconstiente ca fiind realizari sa esecuri, cred ca sunt adanc infipte in ADN-ul nostru.
Ma voi limita in a dezbate (cu cele mai sincere si optimiste intentii) subiectul urmator :vanzarea de suflete!
Ati auzit de zicala "si-a vandut sufletul necuratului"? In toate formele posibile, adaptata la secolul nostru?
Eu cred, ca aproape toate actiunile pe care le facem pot fi traduse in simple procedee de vanzare-cumparare. Depinde de care parte stam.
Este imposibil sa dezbat toate actiunile umane (aici ma bazez pe voi sa-mi dati idei) insa pot sa-mi sustin afirmatiile in cateva cazuri.
Doua mari exemple imi sar in minte acum: carieristic vorbind :P si din punct de vedere sentimental :)
Omul se va vinde intotdeauna unei noi oportunitati. Vanezi un job, iti ceri pretul, il negociezi, te vinzi. O faci pe fata, sau diplomat, tot aia e! Am cunoscut oameni fara perdea care au declarat "sunt scump, si ma vand din ce in ce mai scump!" Toata stima! Pana la urma in functie de cat de bine ne vindem aptitudinile, obtinem cel mai bun pret pentru ceea ce prestam!
De ce n-ar functiona aceeasi logica si in plan sentimental si social?
Pentru ca nu ne place s-o admitem?
Cunosti o persoana, sa zicem ca o "vanezi" (sau nu, tot acolo) ajungi sa (cuvant de aur in vanzari) convingi aceasta persoana ca "serviciile tale" (farmec, sarm, inteligenta, aspect) sunt ceea ce isi doreste. Aici dragii mei punem punctul pe i. Se produce vanzarea! Te cumpara! Cu ce pret?
Ok, eu sunt fun, tu esti smart, eu sunt sociabila, tu esti gentleman, si putem sa enumeram cateva alte calitati sau defecte (in functie de ce anume apreciaza fiecare dintre noi) care dupa la finalizarea unui bun contract (invizibil) intre oameni.
Cumparam si vindem tot, incepand de la ei, saruturi, atingeri, sentimente, si in cele din urma ajungem sa cumparam vieti!
Cum poti sa cumperi un om pentru o viata intreaga? Convingadu-l ca daca se vinde ("se ofera" in termen diplomat) de-a intregul, pe termen lung, "serviciile" lui vor fi rasplatite.
E prea complicat?
In relatiile interumane procedam la fel...
Am ajuns sa cred ca fiecare om isi are pretul lui, in bani, produse, servicii, actiuni. Poate m-a pocnit pe mine prea tarziu ideea, insa am incercat sa corelez actiuni - interactiuni umane cu alte mecanisme, gen PR, marketing, si n-am reusit decat in mica masura...
Daca n-ati mai gandit din aceasta perspectiva pana acum, repet, departe de mine dorinta de-a sugera ceva negati (e umana abordarea), incercati totusi sa analizati in particular situatii similare...

Toti ne vindem, important e pretul!

Wrong!

Depeche Mode...Wrong - 2009.

Cuvintele mele nu sunt necesare...
Traiesc prin cuvintele lor ....

Poveste de Dragobete

Eu...am aproape toate șosetele roz, roșii sau de pluș. Le port după cum le găsesc, aproape niciodată perechi.
Tu ai toate șosetele negre, le alegi atent, mereu pereche.
Am zeci de perechi de chiloți, care de care mai mici, mai pestriți, mai roșii, mai roz, mai tărcați...
Tu ai perechile tale de boxeri, toate aceeași marcă, obsesiv aș spune :P
Eu merg la duș atentă, când apa e fierbinte, mă săpunesc cu gelul meu din flori de cireșe pe față cu gel scrub pe picioare cu săpun de picioare, apoi ies atentă să nu fac apă pe jos...lăsând baia ordonată...
Tu mergi la duș, te speli stropind toată baia, apoi mânjesti chiuveta cu pastă de dinți, arunci prosopul ud pe pat, și-l uiți acolo.
Eu vin și verific, bălmăjesc o critică, deși știu că îmi place să strâng după tine. Dacă ai fi prea ordonat, mi-ai "fura" din lucrurile de făcut când sunt agitată :)
Eu sunt copilul plângăcios care are o jenă din cinci în cinci minute. Tu ești maturul speriat care îmi scoate soarele pe cer de sub orice cortină.
Eu sunt fetița rasfățată care țipă și dansează doar ca să-ți atragă atenția. De cele mai multe ori funcționează...
Sunt fetiță mai des decat sunt femeie? Și ce dacă? Acolo, în brațele tale e întotdeauna cald, liniștitor și mai bine decât în orice alt loc de pe planetă.
În fiecare moment dificil trebuie doar să-mi imaginez că-mi înfund nasul în pieptul tău...că te respir și mintea mea devine senină...
Tu ești serios, tu ești grijuliu, tu esti responsabil, tu esti atent. Eu sunt nebună, am lumea mea, universul meu paralel unde piticii aduc internetul în spinare, animalele vorbesc, plantele au personalitate, ceilalti oameni sunt bule de energie...
Tu imi vorbești matematic, eu îmi frâng ideile încercand să fac calcule...
Ajungem la punctul comun, tu mergi, eu plutesc. Acolo, în punctul nostru comun nu contează cum am ajuns, contează că suntem una și aceeasi persoană. Un TOT!
Tu pregătești baia cu spuma,bețisoare parfumate,lumânări, eu vreau să mă balacesc până mi se încrețeste pielea...
Și stăm amândoi...roșii în obraji, fumăm, bem șampanie, și ne uitam la filme pe laptop...
Știu că nu-ți place să mă cațăr pe marginea căzii, dar o fac reflex. Și-n plus, tare mă amuză cât esti de grijuliu. Și dacă am să cad ce? TU ai să-mi oblojești rănile! Și-ai să poți spune "ți-am spus eu!".
Aștept să mă înfășori în prosop, să mă usuci, să mă ții strâns în brațe așa udă și tremurând.
Nu mi-e frică! Nu-mi mai e frică că n-am să găsesc pe nimeni acasă, că n-are sa fie acasă, că n-are cine să mă întrebe ce mă doare, că n-are cine să se uite în ochii mei, că n-am pe cine să caut, pe cine să cicălesc, pe cine să aștept, pe cine să adulmec!
Tu ești acela care-mi pune o mie de întrebări vrând să cotropească micul meu univers. Eu zic ca ești pisălog, încercând să-ți citesc mințile...Nu-ți pun întrebări, nu pentru că nu vreau să știu, ci pentru că privind în sufletul tău...văd atât de multă iubire, încât mă sperie uneori.
Avem de construit lumea noastră...și-am venit fiecare cu uneltele lui, Eu din doua lumi, una reală și rea, alta de basm dar mult prea privată...
Cum era lumea ta? Nu știu, și nici nu vreau să știu. Văd in fiecare zi cat lupți pentru noi...pentru universul nostru, rupt de tot dintre ceilalți.
Nebuna și rebela din mine are de învățat un numar: 2! Copilului din mine îi trebuie multă atenție și răsfăț. Femeia din mine știe însă un singur lucru : TU.
Cum e să-ți construiești o lume întreagă în brațele celui de lângă tine? Cum e să-l respiri în fiecare moment? Cum e sa devii dependent de el...?
Avem lumea noastră, ritualurile noastre, noi-ul creeat și hrănit cu iubire, nesătul uneori.
Te vreau acolo. În lumea mea, în patul nostru, în cada noastră...în vacanțele noastre, în amintirile noastre...
în tot ce e in doi!

Despre vecinii de la bloc

Cred ca am promis o istorisire de genul nu?
Nu cred sa fi avut vreo problema cu vecinii din fostele mele locatii de pana acum...
Acasa la ai mei aveam in stanga si-n dreapta doua familii care ne-au devenit prieteni de familie...iar ceilalti au ramas la stadiul politicos de "buna ziua" sau "vecino da si tu muzica mai incet" (pe vremea cand ascultam Cradle Of Filth - ironic sa bag link roz nu?).
De cand am venit in Bucuresti, printre singurele intamplari cu vecini pe care mi le amintesc ;
in vremea cand stateam la Lia, se fisurase o teava pe coloana comuna, nu stiam, tocmai imi pregatisem o cada cu spuma si inainte sa intru in apa...eram pe..."tron"...aud o voce "vecino?!" ... ma uit in stanga-n-dreapta...vocea venea de sub chiuveta (o gaura de aerisire) "daaa???"
"vecino...opreste apa, ca ma inunzi!"
Era sa intru in vasul de toaleta de emotie si spaima!
Dupa mutarea in Rahova, vecinii de scara si de balcon au devenit de-ai casei. Dan era doctor veterinar, eu il aveam pe Nemo..se subintelege treaba.
Tot din Rahova, merita mentionata, doamna Mincu...vecina de la 1 care-mi furniza lunar cosmeticele de la Avon...Cu stimata doamna Mincu (avea 60 de ani) ma intretineam uneori la un pahar de suc, o prajitura si o barfulita.
In scurta perioada de locuit in Dristor, vecinul(vecina?!) in voga era Zdreantza...
Avea cam 190cm ,130-140 kg, par luuung blond, radacinile nevopsite... Locuia la etajul 1.
Zdreantza uita cateodata sa se barbiereasca, dar nu uita niciodata sa-si puna un decolteu generos cu implanturile din silicoane. Uita prea des sa se spele, dar avea intotdeauna oja colorata rosu/roz-sidef, atat la maini cat si la picioare.
De altfel vecina era foarte politicoasa, intotdeauna gata sa oripileze vreun tip mai mic de statura pe care l-ar fi putut viola numaidecat.
Apoi am locuit in Titan, dar am fost mai mult prin calatorii, asa ca rarele ocazii de a-mi cunoaste batranelele simpatice care susoteau in fata scarii fara incetare, au fost ratate din lipsa de interes.
Recunosc, n-am dat atentie niciodata vecinilor...Nu ma intereseaza socializarea de acest gen.
Din clipa in care incepi sa socializezi mai mult cu locatarii...intervin vizite la domitzil, barfe, interes sporit fata de persoana mea, datorii morale, etc. Am suficienti prieteni incat sa n-am timp sa socilizez cu toti...n-am nevoie de vecini.
Eeeehe! M-am mutat in Cismigiu, dragilor, pi shentru!
Vecinii mei de bloc, toti in etate, genul de oameni care oricat de tare ar urla unii la altii o fac cu respectuosul "dumneavoastra" in fata. Genul de vecini care odata pe saptamana se intalnesc in holul imens al blocului pentru cate o sedinta de bloc...sedinta in care sunt expuse problemele urgente ale locatarilor...dupa care se urla politicos injurii nuantate.
Vecinele mele, doamne respectabile, macar m-au intrebat cum ma cheama, inainte sa-mi povesteasca ele de fapt ce si cum...
Nu mica mi-a fost mirarea cand mi-au aparut "intamplator" in cale, si m-au intrebat "asa din senin" lucruri intime, DIN CASA! Celelalte probleme administrative, intretinere, curent, gaze, cablu, le stiu toti, din somn sa-i trezesti, cat am eu, pe ce perioada sau daca sunt restanta.
Am decis sa raman la stadiul de amuzament, femei trecute de menopauza, fara activitate, ce sa le faci maica, isi amintesc de tinerete...
Chiar si cand i s-a comunicat iubitului meu "ca se aude" de la noi din casa, am ramas in continuare calma si plina de armonie...reducem zgomotul draga, dar se poate?! Sunt intradevar o femeie...zgomotoasa...intr-un bloc prea linistit!
Ceea ce a pus cu adevarat capac a fost corespondenta desfacuta. Noroc ca nu era a mea...dar totusi..ar fi putut sa fie! Aveam in casuta postala de jos o scrisoare pentru fosta chiriasa...Am gasit-o IN USA, desfacuta! M-au apucat toti dracii cu dintii de creier...si-am inceput sa tip, cand prin baie (ca pe-acolo se asculta cu borcanul) cand pe langa usa de la intrare ca fac "ceva" pe inactivitatea lor! Incep sa suspectez acum de ce nu mi-au venit de doua luni mostrele de cosmetice comandate de la lumene.ro? Oare vecinele mele sunt multumite de hidratarea arctica???
N-am avut incotro insa, a trebuit sa ma linistesc ; vineri seara, muzica, weekend, relaxare...
Am culturalizat weekend-ul cu soundtrack-ul din Rome, la un volum acceptabil...suficient cat sa para ca efectuam ritualuri pagane :)

Ce mai fac piticii satanisti?

Am avut si am o saptamana isterica!
Luni dimineata m-am trezit dupa ce alarma telefonului i-a consumat juma' de baterie...M-am trezit aproape mai obosita decat adormisem seara...
Am constientizat ca e inceputul unei noi saptamani si mi s-au strepezit buzele...Am iesit din casa cu un bot tzuguiat, si o fata schimonosita-acra.
La birou dau ureche-n ureche cu oamenii care se plang de criza si de bugete mici...
Ziua de luni mi s-a parut incredibil de lunga, mi-am trait adolescenta, tineretea si intram in menopauza, imi venea sa google-uiesc azile de batrani...sau macar tovarasi de table/sah.
Marti a fost un copy-paste...cu un plus de trei ceasuri rele, undeva spre finalul zilei.
Asta din punct de vedere al activitatilor zilnice in miez de capitala europeana.
Din punct de vedere psihic...ma intretin de minune cu piticii satanisti...nu le scapa nimic. Au grija sa-mi furnizeze suficienta crima in priviri pentru toata lumea...
Sa dam vina pe pms (pre menstrual sindrom) si sa consideram o femeie in aceasta stare l-ar diseca pe Superman cu o mana, in timp ce cu cealalta isi reface delicat machiajul.
Dupa trei zile de indispozitie fizica si psihica, fara o explicatie anume, imi oblojesc ranile sperand la un weekend linistit...
Azi, dis de dimineata (not!) ridic capul din perna, parca putin mai odihnita, asteptand o raza de soare, dupa cum spuneau cei de la meteo ieri...Afara, viscol, ninsoare, cer gri, parca ar fi spumegat iarna de turbare!
O imagine numai buna de pus pe youtube ar fi fost a mea (tot dimineata), traseul casa-birou, cand o rafala de vant mi-a luat umbrela si a aruncat-o cat colo. Umbrela se rostogolea pe strada, iar blonda, cocotzata pe niste tocuri de 10 cm, alerga cu pletele-i in vant sa recupereze umbrela din trafic...Da, recunosc, am injurat de mi-au amortit buzele!
Nimic iesit din comun asadar...Zilele trec, eu fac pusee de tensiune, intru si ies din depresii, iau sah mat de la piticii satanisti, tanjesc dupa armonia spirituala si calmul care ma caracterizau in vremurile calde...

Explicatie simpla? Sa vina vara!!!

Jocul meu preferat

Am primit iar leapsa, de la Lia :) Sunt innebunita sa ma joc, sa raspund la intrebari, asa ca stric sirul si n-o dau mai departe nimanui...sau...o poate lua oricine, cu conditia sa ma atentioneze, sunt curioasa ce mai zice lumea.
Asadar:

SUNT: Cristina
AS VREA: sa calatoresc prin toata lumea!
PASTREZ: mii si mii de ganduri, si toate cadourile primite din suflet.
MI-AS FI DORIT: sa traiesc in anii '30, sau in Roma antica
NU IMI PLACE: Bucurestiul mohorat, verdeata(in ciorba) si oamenii falsi
MA TEM: de cutremure, de insecte, de mine
AUD: doar cu urechea dreapta (dupa stufstock 2007)
IMI PARE RAU: ca am ranit cativa oameni
IMI PLAC: toate animalele
NU SUNT: in deplinatatea facultatilor mintale :)
DANSEZ: cu mare drag de cate ori am ocazia
NICIODATA: n-as vrea sa ma lovesc de cuvantul "niciodata"
RAR: ajung sa ma deschid cu adevarat
PLANG: foarte foarte greu...
NU SUNT INTOTDEAUNA: cea mai suportabila fiinta
NU IMI PLACE DE MINE: cand devin dramatica
SUNT CONFUZA: cand trebuie sa vorbesc, si nu sa scriu...
AM NEVOIE: de El (mine all mine) si de Nemo, zilnic!
AR TREBUI: sa lucrez mai mult la mine :P


Thats all folks'

Huston...we have a problem!

Se dau un el si-o ea.
N-o sa vorbesc prea mult despre ei, ca nu-i cunosc foarte bine,nu fac judecati in necunostinta de cauza...(totala necunostinta) insa situatia, des intalnita de altfel, ma crispeaza si ma face sa-mi pun o intrebare: De ce?!?
Continuam...
Sunt impreuna de ceva timp, nici prea mult, ca sa fie "mentalitatea" nici prea putin ca sa fie totusi relevant...
Se iubesc, asa sustin, asa apar pentru public...e si normal, au ajuns impreuna de comun, matur acord...
Sabbra: ce faceti?cum sunteti?
XXXX: crizam, ca toata lumea :P dar cu drag
Sabbra: eu nu crizez, ca-s dezinformata
XXXX: tu esti exceptia care intareste regula :P
Sabbra: eu sunt exceptia care intareste toate regulile :P
Sabbra: i'm inlove, by the way!
XXXX: daaa, se vede, eu deja am trecut la partea practica :)
Sabbra: adica?scoti bani din asta?hahaha!
XXXX: nu fata, am niste ani, vreau sa stiu incotro...
Sabbra: ai niste ani?incotro?
XXXX: mi s-a pus pata pe el
Sabbra: foarte bine!asa si trebuie
XXXX: dar vreau mai mult :)
Sabbra: mutati-va impreuna
XXXX: ar fi o idee, dar vreau sa-mi dea inelul!
Sabbra: pe bune...lasa omu, toate la timpul lor!
XXXX: nu ma pot abtine sa n-am fantezii, mai ales acum cu Valentines
Sabbra: sunt anti...n-am idei, sorry
XXXX: am citit la tine, dar eu sunt mai romantica asa
Sabbra: si eu sunt romantica, insa tu le depasesti pe toate
XXXX: de ce?
Sabbra: vrei sa-ti dea inelul? imi amintesti de mama, doar ca ea n-a fost deloc romantica...
XXXX: l-a cerut pe tatal tau?
Sabbra: poveste lunga...
Sabbra: anyways, eu te sfatuiesc sa nu stresezi omul, te iubeste, sunteti fericiti, lasa-l sa se acomodeze...
XXXX: nu vreau sa-l stresez, nu-l duc la popa cu forta, dar asta simt!
Sabbra: simti ce?
XXXX: ca vreau sa fiu cu el
Sabbra: ESTI cu el!
XXXX: casatoriti!
Sabbra: daca nu-ti musti limba, il sperii, o sa fuga rupand pamantul!

Discutia a fost mai lunga si complexa, am cenzurat-o si-am pus doar esentialul (de invatat din...) cu riscul ca prietena mea sa se supere, si sa ma certe (daca se recunoaste in text).
Femeile inca mai fac asta si azi?! Tare sunt curioasa, CE anume se naste in mintea si sufletul unei femei, in momentul in care se stie intr-o relatie (sa zicem stabila) , ce anume o aduce in pragul acestor fantezii?
Aici mi se pare mie ca se traseaza linia aceea extrem de subtire intre discernamant si sentimente. O ea, care incepe sa viseze la "moment" devine altfel (parerea mea). Devine o ea, euforica, insistenta, o ea cu un scop precis, tinand cont doar de nevoia ei...si uitand sa ia in considerare cealalta persoana, a carei implicare e totusi majora.
Daca istoricul cererilor in casatorie ar fi fost egal de ambele parti, posibil ca acestea ar fi fi fost mai usor de manevrat: de cate ori femeia se vrea mireasa, arunca cu intrebarea.
Ei bine, in acest caz, rata divorturilor ar fi fost mai mare, stiu sigur.
Tocmai din acest motiv barbatii trebuie sa o faca. De ce? Pentru ca ei se urnesc mai greu, pentru ca o fac numai cand sunt foarte convinsi ca "she's the one", pentru ca (trebuie sa recunoastem) ei n-o fac doar de dragul de-a se imagina intr-o rochie alba frumoasa...
Cu cat dorinta ta de-a avea acel inel pe deget e mai mare, cu atat fapta lui nu este una semnificativa. De ce? Pentru ca TU ti-a dorit acel inel (de fapt e doar o shaiba) , fara sa-ti pese ce-ar fi simtit el cu adevarat daca ar fi venit din suflet, la momentul ales de el.
Poate si pentru tine, ar fi insemnat mai mult!
Casatoria nu vine pentru ca vrei doar tu, pentru ca vrea doar el, ea trebuie sa vina de acord comun, atata timp cat implica doua persoane. E drept, nu poti sa dezbati subiectul ca pe un contract de business, sa decideti ca semnati, se strica magia...nu poti nici sa astepti la infinit, poate esti genul care sa-si faca planuri si calcule, insa fi constienta, in sinea ta, in interiorul tau, ca daca vine la momentul potrivit, fara ca tu sa fortezi acest moment, e o mare dovada de iubire.
Ai dovada ca el e decis, ca te vrea, ca...tot...
N-as vrea sa fiu eu cea care face instructajul, tine lectii de morala (cu atat mai mult cu cat la un anumit moment am fost chiar eu entuziasta pentru un inel) insa am ajuns sa cred cu tarie ca momentul face evenimentul.
Ceremonia in sine nu reprezinta decat un ritual, iti acapareaza memoria cu bagaj emotional, dar te angajezi intr-un mars "nuptial" pentru tot restul vietii...Nu conteaza rochia (desi Doamne ce-au scos astia de la pronovias :P), nu conteaza inelul, nu conteaza cererea...conteaza DACA esti dispusa...sa-ti imparti TOT restul vietii cu un om!

Am spus ce-aveam de spus!

Cea mai frumoasa declaratie de dragoste

Stimul de primavara

De data aceasta sunt zgarcita la vorbe, si darnica la imagini...

Am gasit doua poze de exceptie, pe cardul de memorie al aparatului foto, si imi plac atat de mult incat nu ma pot abtine sa nu le impartasesc cu cititorii :)

Primul buchet de ghiocei din an, unul gigant care a venit pe inserate...pe neanuntate...(nu azi)



Cum, necum, am zis sa nu sufoc gingasele flori, asa ca am desfacut buchetul in 35 de mici buchete, pe care le-am pus prin casa.





Masuta din camera e o adevarata capodopera...





Enjoy!

Let me kill your Valentine!

Probabil ca era de asteptat pe un asemenea blog roz, de blonda platinata, sa gasiti stimati cititori, acum in aceasta perioada plina de naduf, o droaie de inimi si inimioare, care de care mai roz si rosii...nu?
NU!
Am cateva motive bune sa ma rastesc la acest Valentin, american, sa-i trag un mare sut in boase, si sa-i spun ca e agasant si comerical!
S-o luam pe rand: badea Valentin, mosneag, sfant, protector al indragostitilor? Nu se pupa deloc cu imaginea de azi, trasa prin zahar sau in forma de bomboana cu lichior...
Acum vreo 12-14 ani (Doamne nu pot sa cred ca am amintiri mai vechi de atat) la orele de engleza tocmai aflasem noi de "Ziua Indragostitilor" si faceam de mana cateva inimioare de hartie, creionate frumos in roz, pe care le dadeam mai apoi tuturor colegilor cu mesajul "Be my Valentine", indiferent daca le ofeream fetelor sau baietilor...
Pe atunci era o chestiune amuzanta, stimulai imaginatia copiilor, lucru manual inca in vigoare, iar felicitarea hand-made era simbolica.
Azi...pretext pentru tigancile din colt "ia zambila, ia ghiocelu, simbolul dragostei"...
Sunt asaltata pe strazi de fluturasi, "targul indragostitilor...bla bla", declara-ti dragostea, si ultima bombonica de pe coliva "de ziua indragostitilor vino sa-ti mobilezi casa"...reclama la nustiuce magazin de mobila!
Mda...maine mai mult ca niciodata, amorezii isi vor redecora casele cu mobila roz?!
De cativa ani buni incoace in jurul datii de 14 februarie Bucurestiul e impanzit de tarabe cu plusuri, targuri si evenimente dedicate iubirii. Teoretic, e o chestie buna, hai sa ne sarbatorim public sentimentele...
Mie personal mi se pare un nou prilej comercial de-a ne imbuiba cu ciocolati, bomboane fondante, de-a maltrata animalele urate de plus, care odata trase de coada chitzaie un "i love you" sfarsit de bateria jumate consumata.
Fiti atenti, maine, pe strazi, pariu ca fiecare tanar (amorez) va avea cate o floare in mana, si-o punga cu un mutzunache!
Cei care n-au intra in doua categorii: n-au gagici (tocilarilooor!) sau nu tin cont de eveniment (asa va vreau!).
Fetele dau pernute in forma de inimioare, isi schimba religiile din amor, sau isi fac un tatuaj "Georgica" scris in araba..."uite iubi, mi-am scris numele tau pe buca, in caz ca ne-ntalnim cu Osama, sa stie cine esti".
Uite-asa cu tevatura roz, declaratii siropoase, manelistice, muuult masacru in plus, bani florareselor (in plina criza) vom trece dragilor si de batranul si comercialul Valentin.
Vin dragobetele! Sunt curioasa, cum petrecem? O bombonica?Un urs injunghiat?Un cupidon castrat ceva?
Eu imi sarbatoresc sentimentele zilnic!N-am nevoie sa-mi spuna americanii cand sa impart cadouri, cand sa-i fac declaratii, si nici macar de-o zi reprezentativa pentru ceea ce simt.

Acestea fiind spuse... Would you let me kill your valentine?

Poveste reala

De ce ar conta povestea asta mai mult decat oricare alta? Poate ca este una din multele, insa a ajuns la mine, acum ceva timp, am avut acces in sufletul ei, am incercat sa lupt pentru ca povestile noastre se asemanau cumva...
A fost odata o fata (si inca mai este)...frumoasa. O fata vie, cu sufletul firav, gata sa-l puna in palma cuiva...fara masuri de precautie (as spune eu).
Nu-i era teama de durere, nu se hranea cu suspiciuni, era decisa sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi fost ultima. Vroia sa-si dea frau liber nebuniei din priviri, sa rada in hohote, sa faca dragoste, facand abstractie de lumea gri.
Pentru ca nu se poate altfel...a cunoscut un barbat. Da, un barbat, pentru ca n-avea nevoe de un baiat...baietii ii dovedisera ca-i pot frange fericirea c-un strop de incostienta.
In nebunia momentului...au facut un pact : fara obligatii (cum ar spune americanii - no strings attached). S-au gandit ca daca-si ofera reciproc suficienta pasiune, omitand cu buna stiinta de existenta sufletului, se vor diferentia de gloata normala si suferinda.
Povestea a mers ca pe roate, aproximativ un an de zile. Ea femeia pasionala, el barbatul incitat. Fara cuvinte, fara simtire, chirurgical as spune...prietenia lor (caci nu gasesc alt termen) se baza pe ocazionale devorari trupesti.
Cine a incalcat pactul, si mai ales de ce?
L-a incalcat ea, din toate motivele scrise mai sus. Era femeie. Oricat si-ar fi cenzurat latura umana la un moment dat colapsul ar fi venit...a inceput sa iubeasca...Si-a facut din asta un secret! Secretul ei, vina ei, a incalcat pactul (bine stabilit de altfel) si n-avea tarie sa ii spuna barbatului (si nu baiatului) ca il vrea. Sa-i spuna ce? Ca-i vrea sufletul, ca ii vrea dragostea, ca tanjeste dupa un alint, ca sexul animalic a apus, si-ar visa poate la clipe de tandrete, la povesti din filme...in care ei, amandoi, stabilisera ca nu cred...
Fata frumoasa a plecat capul... Pastrand un secret, ascunzand o dorinta, povara i-a intristat privirea, i-a sters licarul nebun de pe chip.
Incet, fara sa-si dea seama, cauta in fiecare gest al lui urme de tandrete, franturi de sentimente... Ajunsese sa le caute facand sacrificii. Sa lase senzualitatea, pasiunea, nebunia, sa puna in loc o vorba calda, sa-i asterne la picioare o femeie de casa, o femeie disponibila in orice moment, chiar si pentru curatenie, pentru calcat, spalat, gatit, ce mai...menaj...servicii.
N-a observat diferenta?Sau poate ca el primea un bonus...Cineva care-i oferea amor, dar si menaj, respectandu-i conditiile, nici o obligatie, nici o expunere, nici un cuvant.
Cu pasi siguri fata indragostita a devenit un caine supus. Un caine care-si venereaza stapanul, care ii stie de frica, care lupta pentru atentie dar lupta de fapt doar in sinea ei, caci de primit n-o primea.
Dupa alt an, de data aceasta unul plin de durere (pentru ea) si indiferenta (pentru el) fata si-a luat in brate ramasitele-i de energie ramasa si i-a declarat pentru prima oara ce simtea.
Cat de greu ar fi fost pentru el sa-si dea seama? Marioneta cu suflet, femeia cu ochii tristi, care te slujeste la propriu, iti marturisete ca te iubeste...ca o sclava, ca o boala, ai ajuns sa-i conduci existenta fara ca tu, barbate, sa stii???
Povestea are detalii multe, umilinte de nedescris, care ar strapuge orice urma de logica umana. Purtand acest stindard al dragostei, fata din poveste a uitat sa traiasca, sa zambeasca, sa vorbeasca... Fata si-a pierdut putin cate putin orice urma de echilibru, de ratiune, de intelepciune si-a devenit vie doar prin cuvintele (comenzile lui). Sa ne intelegem: vizita scurta, menaj, sex, acasa! Asta inseamna o comanda ferma, iar ea nevoita s-o execute.
Nevoita? De ce, ma veti intreba crispati...Pentru ca dragostea e oarba, rad, si nu pot decat sa-i accept aceasta explicatie...
Ce-a spus barbatul cand fata i-a marturisit povara ce-o apasa de-atata timp?
"Nu ma intereseaza"
Ea n-are insa suficienta putere sa se desprinda din poveste... Nu poate sa se rupa din acest univers bolnav care o inconjoara...care o subjuga, care-i rumega viata ca un virus de netratat...
As folosi cuvinte reci, si-as spune ca este o poveste clasica de misoginism si masochism. El misogin, ea masochista, insa nu pot sa ma dau batuta inainte de-a intelege ce simte...
E o poveste fara final, caci el (oricare-ar fi) se lasa asteptat...
Fata priveste fiecare noua zi cu speranta inclesatata in minte. Se lupta cand cu demonii ce-o fac sclava lui, cand cu frica de-al pierde...atat cat il are...
Nebunia, dragostea, frica, suferinta, pasiunea, dorinta, speranta, sunt cuvinte care-i par bolnave...cuvinte care inlantuie de fapt o poveste, o drama, fara titlu...fara logica, fara final?
De ce am scris? Pentru ca omitem sa credem in astfel de intamplari, pentru ca pastram distanta, pentru ca nu dam pareri...nu dam sfaturi...Pentru ca eu refuz sa cred ca n-o putem ajuta...

Hai sa nu catalogam, sa cautam un raspuns (un final ipotetic)...care sa redea viata fetei din povestea reala...

Reguli antisociale:

Sunt antisociala!
Va evit, ma fofilez, n-am chef de vorbe pe mess, la telefon, pe mail, prin sms, nu-mi arde de nimic!
S-o luam pe rand: esti in gama celor pe care ii consider deja obsedati? Urmatoarele semnalmente ; nu ti-am raspuns la telefon de mai bine de sase luni, la sms niciodata, pe messenger niciodata, ai ajuns deja sa ma suni cu diferite numere, iar cand o faci eu te recunosc greu si-ti spun ca sunt foarte ocupata? Ok, fugi la psiholog! De regula nu mai raspund la telefon dupa circa trei refuzuri. Cat de bolnav trebuie sa fi sa ma suni si dupa SASE LUNI?
Ce-ar trebui sa fac eu in aceasta situatie? Sa devin brusc interesata?
Din categoria acolitilor in lista de messenger precizez: nu dau add doar pentru ca imi citesti blogul! Esti un cititor?Multumesc, ma flatezi, si dupa ce ma asigur ca n-ai ramas doar cu ochi-n pozele de pe blog, poate mai schimbam o vorba. Dar nu caut flirt, aventurele, intalniri online, zau asa!
Am si eu, ca tot omu' cateva persoane in lista de mess cu care nu vorbesc niciodata. Unii nu i-am sters din motive simple: ne stim de prea mult timp, vreau sa stiu daca au murit sau ba, mi-e lene sa-mi updatez lista de yahoo messenger.
Ce rost are sa ma ai in lista ta de prieteni doar pentru a-mi viziona poza de la avatar? Pentru a-mi vedea statusurile psihotice si pentru a ma bombarda cu mass-uri? Vrei sa intri in lista de ignore?
Lista de ignore : e mare!
In grupul de prieteni imi permit sa integrez oamenii cu care m-am vazut cel putin odata. Oameni cu care vorbesc la telefon cel putin o data la doua saptamani, oameni cu care ma vad minimum o data pe luna.
Nu duc lipsa de amici, cunostinte, nu ma intereseaza sa devin amic virtual, sa fac cybersex, sa fiu sunata, comentata, controversata!
Sunt antisociala!
Peste tot ce-am scris de-a lungul timpului aici pe blog, chiar daca m-am deschis, m-am lasat citita si analizata, descompusa in piese de puzzle, etc, am un dram de ratiune, cateva kilograme bune de venin, si decamdata ma abtin la le injectez.
Sunt pur si simplu satula sa fiu asaltata in toate felurile posibile cu replici siropoase (si stupide) sau cu tentative de prietenii iesite din neant.
Am o viata, zau asa...chiar daca nu pare, ma duce capul, chit ca uneori o iau pe aratura.
Hai ca m-am lungit aiurea, am deviat de la ideea de baza, asa ca ma repet: ANTISOCIALA!

Beteaga

N-am inspiratie...asadar citind ce urmeaza va asigurati cateva minute de plictis...
Imi permit sa-mi fie lene de cuvinte, sa am degetele amortite, sa imi simt incheieturile incatusate de durere si sa respir sacadat.
Am racit. Rau. Stiu...lichide, calmante, bomboane de gat, fara tigari...ochii imi sunt infundati in cap, sau cel putin in malformatia rotunda si blonda ce-o port pe umeri cu greutate.
N-am energie nici sa ma ridic din pat daramite sa jonglez cu vorbe frumoase, sa astern aici bucati de suflet si apoi sa ma bucur de coltul roz.
Daca tot sunt apatica ma gandeam sa fac o lista cu lucrurile de facut in perioada urmatoare :
- vreau sa citesc mai mult ; de cand nu mai circul cu metroul n-am mai citit, "Intoarcerea din Rai a lui Eliade sta la pagina 54, asteptand cuminte depunerile de praf, pe masuta roz.
- trebuie sa mergem la patinoar ; am fost doar o singura data iarna asta si la cat de schimbatoare e vremea va fi nevoie sa scot rolele mai degraba.
- vreau sa ma vad cu fetele. Cu toate, pe rand, sau in acelasi timp. Am chef de povesti si chicoteli...so, care ma scoate in oras, dupa ce-mi revin?
- vreau sa-l duc pe Nemo la nenea doctorul. E cam ciudatel in ultima vreme si mi-e sa nu-l fi apucat nabadaile acum spre miezul vietii. Nemo are patru ani si e virgin...n-a intrat niciodata in calduri, dar in ultima vreme pare agitat...
- vreau sa-mi caut haine pentru personalizat ; vine concertul Depeche Mode si mi-am promis un tricou imprimat si-o pereche de pantaloni in ton cu concertul (concertele).
- trebuie sa ma apuc de renovarea bucatariei ; stil japonez...sper eu...Ar trebui sa caut sfaturi si sugestii pe internet.
- vreau sa ma dau si sa iau examenult moto.Am amanat din cauza iernii, insa ard de nerabdare!
- sa ma apuc de sport...reiau pilates si tae-bo, sau chiar merg la o sala ceva...in functie de timp si lene.
- sa pun in functiune storcatorul de fructe! it's a MUST!
- vreau sa merg la gradina zoologica...mi-e dor de ratoni.Ii iubesc!
Vreau sa vina primavara! Fara astenie de data asta...Plimbari prin Cismigiu, flori de cires in par, ghiocei si zambile la coltul blocului, chiar si insecte vii pentru liliecii din fata blocului care-au dat in anorexie acum cu frigul.
Cam atat...momentan imi ajung, hai sa le bifam in timp, si punem altele in loc...
Ma duc sa-mi desfund nasul, sa iau aspirinele, si bomboanele de gat!

Nu va zgarciti cu sugestiile :)

Ce nu stiti despre mine?

Ca mi-am ros unghiile pana la 22 de ani...Eram extrem de complexata de mainile,degetele mele, dar nici ca puteam sa-mi stapanesc acest tic uracios.
Ma uitam admirativ la toate mainile, si incercam sa compensez prin pedichiura. Intotdeauna am vrut sa am o pedichiura exemplara. Tot de la acest obicei urat am ramas cu un fetis ; ma uit la mainile si picioarele interlocutorului extrem de critic, caut perfectiunea!
Ca am vrut sa devin medic legist stiati? Pe pricipiul "nu vreau sa stric ceva" am zis c-ar fi mai bine sa "operez" cadavre.
Am tot citit carti despre medicina legala, am ajuns sa ingrop un pui de gaina (murise dupa nastere) si sa-l dezgrop dupa 3 zile, sa vad ce s-a intamplat. Am facut o disectie precisa cu un topor, pe o broasca verde, si mare mi-a fost dezamagirea ca jumatate de broasca a sarit cat colo...
Am aflat apoi ca medicii legisti au si pacienti vii, ca trebuie sa concluzioneze violente si violuri, rani si schingiuieli, ceea ce m-a facut sa-mi treaca pofta de medicina legala.
Doua dintre cele mai mari fobii ale mele sunt insectele si cutremurele. La capitolul insecte, paralizez de spaima, indiferent cat de mica e lighioana, nu-i pot face nici un rau.
Odata am urmarit cu dusul (in baia dintr-o pensiune din Vama Veche) o ganganie timp de 15 minute pana am reusit s-o duc cu jetul de apa pe scurgere. Acela mi s-a parut cel mai mare act de curaj al meu din toate timpurile.
Despre cutremure - am fost martora unui singur eveniment, primul si ultimul (sper), ramanand traumatizata si cu multe vise urate dupa. Cred ca am realizat ca viata e scurta, ca oamenii mor si n-am ce face impotriva acestui lucru.
Am avut trei pseudo pasiuni in copilarie (pe la 9-11 ani), toate trei de la TV, dupa cum urmeaza: Adrian Paul (Highlander aka nemuritorul), George Vintila (Generatia pro) si Dj Bobo (cantaretul). Am facut un mare efort si-am marturisit despre ele, credeti-ma ... nu ma mandresc deloc!
Ma ia durerea de cap daca nu aranjez toate decoratiunile din casa, sau daca li se schimba locul. Asta e veche, si mania mea de aranja in continuu "coltisorul perfectiunii" posibil c-am mai scris despre asta la capitolul tabieturi.
Toate animalele mele de plus au cate un nume (uneori imi vine greu sa mi le amintesc chiar eu) si acum ca am o herghelie le tin ascunse in dulap, mai ales ca de unele m-am plictisit si mi se par urate. Stiu, nu-i corect fata de ele, cateodata imi cer scuze, si le promit o baie spumanta in masina de spalat si o defilare glorioasa pe rafturile din hol...
Stiati ca nu ma pot concentra la cuvinte? Conversatiile mi se par mult mai dificile si prefer sa scriu... Niciodata nu stiu despre ce voi scrie, n-am cum sa-mi setez un subiect mental, n-am cum sa-l dezvolt, n-am cum sa-l planuiesc. Inspiratia vine pe loc sau nu vine...deloc.
Imi doresc (cand o fi timpul si momentul) sa am doi baieti, Victor si David. Uneori ma gandesc la ei ca la doi copii roscati cu pistrui si ochi verzi. Partea cu ochii ar fi realizabila, dar pistruii si parul rosu n-au sanse. N-am nici o legatura de sange cu vreun Lepricon irlandez.
Inca unul dintre "secretele existentiale" ar fi ca incerc sa ghicesc gandurile oamenilor (si uneori chiar imi iese). Oriunde as fi, incerc sa citesc pe fetzele oamenilor din jurul meu expresii si trairi ascunse. Am senzatia ca fiecare ascunde un secret care ar putea fi frumos sau interesant, depinde ce ochii si conceptiile celor ce analizeaza.
Florile mele preferate sunt ghioceii. In general iubesc toate florile (mai putin garoafele) insa primii mentionati sunt capabili sa-mi genereze o mare emotie. Au o frumusete sensibila, atat de delicata incat am impresia ca fiecare buchet are suflet si personalitate. Oare exista un parfum de ghiocei?
Ma pregatesc sa inchei aici seria destainurilor mai putin normale, nu inainte de-a va marturisii un ultim secret (dar n-o sa vedeti poze niciodata!) ; primii trei ani de liceu am fost in echipa de majorete! Si dansam cu alte 8 fete cate 3 ore zilnic, iar in weekend aveam spectacole. Eram varf de piramida :))

Acum ca am scapat si de aceasta piatra de moara ce-mi coplesea memoria (mint) va las sa faceti misto...

Codul relelor maniere

Sa vorbim despre serviciile de proasta calitate, ce spuneti?
Stiu ca s-a facut propaganda, s-a scris, s-a protestat, s-a aratat cu degetul, ce mai, ne apucam de greva, persoanele care lucreaza cu publicul ar trebui sa mearga la o scoala de specialitate...
Am vizualizat mental un interviu pentru un astfel de job:
- Buna ziua, sunteti bun(a) in a comunica cu oamenii?
- Nu
- Sunteti capabil sa prestati un serviciu (platit fiind) si sa tratati clietul cu respect?
- Nu
- Aveti cea mai mica idee despre politete, socializare, amabilitate?
- Nu
- Perfect, sunteti angajat(a)!
De preferat pe un salariu caldut...
N-o sa fac o insiruire prea mare de exemple ; mi-e sila sa-mi reamintesc.
Aproape zilnic, in drumul spre birou ma opresc la un magazin alimentar, sa-mi iau tigari. Domnisoara vanzatoare, mereu aceeasi, privire pierduta, rictus inghetat, emanand sictir prin fiecare por - vorbeste la telefon...
Eu ma postez in fata tejghelei, ii observ privirea vizibil deranjata, astept sa ma bage in seama.
Termina de vorbit la telefon, se uita la mine,ridica barbia, un gest al capului care-mi "permite" sa vorbesc:
"Buna ziua, un pachet de tigari va rog"
Intotdeauna ii pregatec banii si ii pun pe tejghea, astept restul, multumesc, urez o zi buna. Niciodata nu mi-a raspuns. Intotdeauna vorbeste la telefon si inainte si dupa.
Alte intamplari din acelasi cerc stupid ; angajatii de la benzinariile OMV care-si tutuiesc clientii...
Ca sa fac abstractie de faptul ca ni s-a luat comanda de catre o tinerica plictisita care tinea cu tot dinadinsul sa ne faca ea sa comandam ce ne indica, vorbea agitata, spre isterica, si ne tutuiam de parca am fi facut "armata impreuna".
Asta da client service!
Ce sa mai spun despre evenimentul neplacut de-a ajunge la urgenta si de-a fi ghidati de catre femeia de serviciu (care mai avea putin si ne plesnea) spre doctorul de garda?
O asistenta oarecare ne intreaba "Ce s-a intamplat?Ce aveti?" (la plural, ca eram doi)
"pai DACA stiam, nu mai veneam la doctor!"
Iar tutuiala...
I-am facut cateva observatii, s-a iritat vizibil si-a plecat ofuscata.
Multumesc pe aceasta cale sistemului medical romanesc! Imi ofera garantia ca as putea sa mor in orice clipa, ca viata mea nu valoreaza nimic, si ca personalul e de mare exceptie.
Un ultim exemplu din gama relelor maniere al fi acela de chelnerita ratata de club fandosit.
Am fost intr-un club ( e drept, nu in Bucuresti) si-am avut deosebita placere sa fim serviti de o pustoaica foarte frumoasa dar tot pe atat de mofturoasa.
Solar, radiant gloss, unghii false, haine de firma pe sub sortulet, si o atitudine de diva care-si invita sclavii la contributie baneasca.
Am zis sa nu-i spulberam visele...N-avea rost sa-i comunicam ca va ajunge la 30 de ani rascolita si cu patru puradei, spaland vase si tivindu-si barbatul transpirat pe la buzunare. Pana atunci frumusetea adolescentina dispare pisi!
Traim in mocirla, dupa cum spunea la un moment dat Cabral ne place si uneori chiar participam la ea.
Dar ce facem atunci cand n-avem nici o vina? Ce ne facem atunci cand in fiecare zi incercam sa fim mai buni intr-o adunatura de gunoi?

Reinventam conduita?Astept exemple de rele maniere de la voi :)

Ludovic...un cactus pierdut

..."ma cheama Ludovic... sunt doar un cactus mic"

Il plang dragilor! Pe el, pe micul meu tzepos, micul si timidul Ludovic.
Saptamana trecuta intr-o seara...motanul negricios pe nume Nemo, s-a strecurat pe raftul cu diverse...Diverse, printre care si un ghiveci galben cu sclipici, desenat vesel, care adapostea trei brate firave aparent, insa de neatins.
L-am placut pe Ludovic inca din noaptea aceea in hypermarket, cand parea singurul atat de tzepos, avea ceva nobil in varfurile rosiatice ale fiecarui ac. L-am asezat acasa, in raftul inferior al mesei de camera, insa el, vigilent, de vita nobila, era atat de sensibil la atingere, incat nu se sfia sa ne lase cate 2-3 ace in degete de fiecare data cand ii invadam spatiul...Fie ca-l atingeam, fie ca nu...acele tasneau spre degetele noastre, si se infigeau chirurgical.
Dupa cum spuneam, Nemo, si-a unduit dosul prin spatiul cactusului...iar cactusul l-a taxat.
Am zis ca-si invata lectia, am tras motanul de coada, l-am atentionat sa nu-si mai faca veacul prin rafturi de mobila.
Atunci, in apararea motanului a intervenit jumatatea-mi: sa schimb locul cactusului, e periculos, tzepii in sus, tzepii in jos, nu e bine...
"Nu-l mut domle' nu e zen!Aici e feng-shui, armonios, placut la vedere si-l iubesc!"
O discutie in contradictoriu mai tarziu...m-am umflat ca o albie de rau, mi-au sarit toti piticii satanisti in cap, l-am apucat pe Ludovic de...ghiveci si l-am scos pe holul blocului, pe prag...
Apoi cu pasi apasati si furiosi, m-am trantit in pat bosumflata.
"nah ca l-am mutat!"
Am adormit, gandind in sinea mea..."dupa ce adoarme el, ma duc si-l iau pe bietul Ludovic din frig, de pe prag, il mut undeva, sa nu bata la ochi"

L-am visat pe Ludovic...ma rasuceam pe toate partile....
M-am trezit...
Ceasul arata orele 0:30. "am dormit doar o ora?!"
Tiptil...m-am dat jos din pat...cu pasi de pitic...pashi-pashi...spre hol...
Ajung la usa de la intrare...incet, incet, rasucesc cheia, trag cu urechea inspre dormitor, sa nu se trezeasca iubitul...si daca m-ar fi vazut, ce-ar fi zis?Ca evadez?!
Deschid usa, fara zgomot, scot un cap ciufulit si blond prin deschizatura si-l caut pe mititel...
NU E!!!
"Ludovic!!!!!???"
Cine sa-l fi rapit intr-o ora de stat pe prag?
Buimaca si cu suspine, ma uit la ceas din nou: se oprise...de fapt era dimineata, cam devreme, 7:15
Am inceput sa ma zmiorcai, am trezit gagicul, cu suspine si vaicareli: "Il vreau pe Ludovic, l-a furat cinevaaaaa!!!"
"asa-ti trebuie daca-l scoti pe prag"
Dupa cateva cercetari am deslusit misterul: vecina de langa (cea cu lada) l-a inhatat. Era frumusel, stralucitor, ghiveci vesel, si abandonat...cum sa nu-l iei?!
"O sa-l iau pe Ludovic al-II-lea"
"Si ai sa ajungi la al-XIV-lea...dupa ce aprovizionezi toate vecinele de pe palier cu ludovici"


Vreaaau un cactus mic...
Pe nume...Ludovic...
al doilea! :P