A fost odata o fata (si inca mai este)...frumoasa. O fata vie, cu sufletul firav, gata sa-l puna in palma cuiva...fara masuri de precautie (as spune eu).
Nu-i era teama de durere, nu se hranea cu suspiciuni, era decisa sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi fost ultima. Vroia sa-si dea frau liber nebuniei din priviri, sa rada in hohote, sa faca dragoste, facand abstractie de lumea gri.
Pentru ca nu se poate altfel...a cunoscut un barbat. Da, un barbat, pentru ca n-avea nevoe de un baiat...baietii ii dovedisera ca-i pot frange fericirea c-un strop de incostienta.
In nebunia momentului...au facut un pact : fara obligatii (cum ar spune americanii - no strings attached). S-au gandit ca daca-si ofera reciproc suficienta pasiune, omitand cu buna stiinta de existenta sufletului, se vor diferentia de gloata normala si suferinda.
Povestea a mers ca pe roate, aproximativ un an de zile. Ea femeia pasionala, el barbatul incitat. Fara cuvinte, fara simtire, chirurgical as spune...prietenia lor (caci nu gasesc alt termen) se baza pe ocazionale devorari trupesti.
Cine a incalcat pactul, si mai ales de ce?
L-a incalcat ea, din toate motivele scrise mai sus. Era femeie. Oricat si-ar fi cenzurat latura umana la un moment dat colapsul ar fi venit...a inceput sa iubeasca...Si-a facut din asta un secret! Secretul ei, vina ei, a incalcat pactul (bine stabilit de altfel) si n-avea tarie sa ii spuna barbatului (si nu baiatului) ca il vrea. Sa-i spuna ce? Ca-i vrea sufletul, ca ii vrea dragostea, ca tanjeste dupa un alint, ca sexul animalic a apus, si-ar visa poate la clipe de tandrete, la povesti din filme...in care ei, amandoi, stabilisera ca nu cred...
Fata frumoasa a plecat capul... Pastrand un secret, ascunzand o dorinta, povara i-a intristat privirea, i-a sters licarul nebun de pe chip.
Incet, fara sa-si dea seama, cauta in fiecare gest al lui urme de tandrete, franturi de sentimente... Ajunsese sa le caute facand sacrificii. Sa lase senzualitatea, pasiunea, nebunia, sa puna in loc o vorba calda, sa-i asterne la picioare o femeie de casa, o femeie disponibila in orice moment, chiar si pentru curatenie, pentru calcat, spalat, gatit, ce mai...menaj...servicii.
N-a observat diferenta?Sau poate ca el primea un bonus...Cineva care-i oferea amor, dar si menaj, respectandu-i conditiile, nici o obligatie, nici o expunere, nici un cuvant.
Cu pasi siguri fata indragostita a devenit un caine supus. Un caine care-si venereaza stapanul, care ii stie de frica, care lupta pentru atentie dar lupta de fapt doar in sinea ei, caci de primit n-o primea.
Dupa alt an, de data aceasta unul plin de durere (pentru ea) si indiferenta (pentru el) fata si-a luat in brate ramasitele-i de energie ramasa si i-a declarat pentru prima oara ce simtea.
Cat de greu ar fi fost pentru el sa-si dea seama? Marioneta cu suflet, femeia cu ochii tristi, care te slujeste la propriu, iti marturisete ca te iubeste...ca o sclava, ca o boala, ai ajuns sa-i conduci existenta fara ca tu, barbate, sa stii???
Povestea are detalii multe, umilinte de nedescris, care ar strapuge orice urma de logica umana. Purtand acest stindard al dragostei, fata din poveste a uitat sa traiasca, sa zambeasca, sa vorbeasca... Fata si-a pierdut putin cate putin orice urma de echilibru, de ratiune, de intelepciune si-a devenit vie doar prin cuvintele (comenzile lui). Sa ne intelegem: vizita scurta, menaj, sex, acasa! Asta inseamna o comanda ferma, iar ea nevoita s-o execute.
Nevoita? De ce, ma veti intreba crispati...Pentru ca dragostea e oarba, rad, si nu pot decat sa-i accept aceasta explicatie...
Ce-a spus barbatul cand fata i-a marturisit povara ce-o apasa de-atata timp?
"Nu ma intereseaza"
Ea n-are insa suficienta putere sa se desprinda din poveste... Nu poate sa se rupa din acest univers bolnav care o inconjoara...care o subjuga, care-i rumega viata ca un virus de netratat...
As folosi cuvinte reci, si-as spune ca este o poveste clasica de misoginism si masochism. El misogin, ea masochista, insa nu pot sa ma dau batuta inainte de-a intelege ce simte...
E o poveste fara final, caci el (oricare-ar fi) se lasa asteptat...
Fata priveste fiecare noua zi cu speranta inclesatata in minte. Se lupta cand cu demonii ce-o fac sclava lui, cand cu frica de-al pierde...atat cat il are...
Nebunia, dragostea, frica, suferinta, pasiunea, dorinta, speranta, sunt cuvinte care-i par bolnave...cuvinte care inlantuie de fapt o poveste, o drama, fara titlu...fara logica, fara final?
De ce am scris? Pentru ca omitem sa credem in astfel de intamplari, pentru ca pastram distanta, pentru ca nu dam pareri...nu dam sfaturi...Pentru ca eu refuz sa cred ca n-o putem ajuta...
Hai sa nu catalogam, sa cautam un raspuns (un final ipotetic)...care sa redea viata fetei din povestea reala...
Postări
23 de comentarii:
Finalul povestii mele va fi unul fericit, in ciuda începutului neinceput.
Dureros sa ma vad prin ochii unor litere asternute
Nu pozez in victima doar ca tot timpul am crezut ca il iubesc cu fidelitatea cu care patratul isi construieste unghiurile de 90 de grade...chiar daca initial asta ma facea sa "par nobila"..mai tarziu am realizat "obsesia"..
Inca mai cred in asta...pana cand imi voi aminti ca trebuia sa il uit pana acum.
Ce am citit mai sus e o poveste banala a unui om, fie el barbat sau femeie, care isi ofera sufletul, neconditionat, unui calau. Asa se intampla cand ai parte de o adolescenta tarzie, cand tanjesti (inconstient) la "voluptatea durerii", cand te simti nobil in suferinta ta. Nu po sa spun decat ca, din punctul meu de vedere, acest om isi merita crucea.
Daca se va maturiza vreodata, va spune "STOP" si va alege o alta cale sau va sfarsi inghitind un pumn de pastile ca un "erou" in propria-i imaginate bolnava, asta ramane de vazut.
Eu cred ca dragostea nu are limite, indiferent ce forma ar adopta.
EU SPER ca fata mea din poveste va spune stop, si-am sa-i pot contura un final fericit!
Pana la urmă ea decise că totul se petrecea doar în mintea ei, ca de obicei și că ceea ce i se păruse a fi dragoste pentru omul respectiv nu era decât reacția obsesivă la lipsa de lui de implicare afectivă. Și după ce decise că așa era, ea renunță să-l mai iubească. Prea târziu. El fusese deja convins de puterea sentimentelor ei și decisese să-i răspundă la fel. El o iubea...:P
Mda..Anonim de la comment-ul 4..cat optimism in finalul tau ipotetic :) dar imposbil.
Nu mai scrieti sub anonimat...pe bune, asumati-va o identitate :)
mai putin fata mea din poveste :)
Din pacate stiu o parte micuta din realitatea din spatele povestii...
Vin cu o alta poveste pentru eroina din rolul principal:
A fost odata ca niciodata o pasare cantatoare care uimea pe toti cu voiosenia si pofta de viata. La soare te puteai uita, la ea ba. Ce era insa cel mai uimitor la aceasta pasare…era ca putea zbura! Se inalta in vazduh, pana in inaltul cerului de unde isi dadea drumul cu o viteza uluitoare. Ii placea senzatia de abandon total pe aripile vantului, dansau asa de mii de ori, uitand tot ce e in jur. Pana intr-o zi cand vantul, uituc, sau doar nepasator, a uitat sa sufle suficient de tare incat sa o mentina in plutire si pasarea maiastra isi franse aripile de bolovanii aspri ce-i gasi pe pamant; luata prin surprindere uitase sa bata din aripi.
Cantecul minunat deveni tanguitor iar zborul pe aripile vantului o amintire demult apusa. Pasarea incercase de multe ori sa se ridice, spre visele pe care si le amintea, insa aripile n-o mai ajutau. Induiosati de tristetea din glas, multi prieteni din neamul ei, si din alte neamuri, venire cu alifii din toate colturile lumii, pentru a-i lega la loc aripile frante. O vreme aripile dadeau semne de vindecare, insa la primul salt mai ridicat se frangeau in lacrimi amare. Vantul fugise in lume, sa ia pe sus praful din alte zari, suflul lui n-o mai ajuta sa se ridice la nori. Rapusa de dor de zbor, pasarea uita incet incet visele ce le avusese candva, in apropierea norilor, si se uita fara speranta la aripile pline de rani.
Vazand ca nici o alifie n-o ajuta, se hotari intr-o zi sa se duca pe jos in cautarea vantului. Asa credea ea, ca pe el il cauta. Nu stia sa mearga iar primii pasi i-au provocat dureri si mai mari. Dar era insufletita de dorinta de a-l gasi, asa ca merse mai departe. Dupa o vreme intalni pe drum un mosneag mai ciudat, dar se intovarasi cu el, sa mai aiba cu cine schimba o vorba. Intr-o dimineata isi vazu aripile ranite bandajate intr-o atela, i le pusese mosnegutul cel misterios. Le lasa acolo, chiar daca la inceput au incomodat-o nitel. Intr-o alta dimineata, dupa ceva vreme, nu le mai gasi in jurul aripilor iar mosneagul disparuse peste noapte, in timp ce ea dormea. In timp ce se dezmortea sub lumina soarelui bland de primavara, bataia usoara din aripi o inalta sus. Din ce in ce mai sus. Ajunse la nori! Privi in jur in lungul pamantului, poate il vede pe vant. Dar apoi uita o clipa de el, ametita de zborul lin in care se avantase.
Nu stim ce s-a intamplat cu vantul, e posibil ca el s-i fi zarit iar sclipirea aripilor. Stim insa ca pasarea invata sa zboare singura, si-i incanta din nou pe cei din jur cu ciripit vesel.
Intelege eroina noastra singura…
no a cata prostie, domne... no daca-i place, pai sa steie. no daca nu, apai sa plece maica.
Ce final? Decat sa traiesti prost acompaniat mai bine singur..pana te vindeci si o iei de la capat:)
Cum vad eu povestea? Cand te indragostesti iti fileaza niste lampi si nu mai gandesti deloc...deci am 2 variante:
1.Fetei ii va fila o lampa si eventual se va indragosti toata viata de persoanele cele mai nepotrivite care ii seamana LUI;sau
2. Daca e putin realista si insista in a-si folosi totusi acea parte amortita a mintii indragostite, isi gaseste pe cineva care sa o iubeasca si isi traieste iubirea la maximum.
Semnat : ma-sa lu' Diana
Cristina, ai zis că dragostea nu are limite. Dragostea e ceva ce te bucură, te înalţă, te face să simţi, chiar atunci când nu e împărtăşită. Când ajungi să faci şmotru prin casă, să te laşi umilit, călcat în picioare, asta nu mai e dragoste, e boală. Gravă. Obsesie, după cum spunea chiar personajul poveştii. Apropo, tu, personajule, nu trebuie să îl uiţi, că e un good reminder de cum NU trebuie să te comporţi. Trebuie doar să vrei să te rupi, cu riscul de a tăia din sufleţel (apropo, sufletul se regenerează, greu, în timp, dar creşte la loc). Dacă eşti victimă şi el călău, e doar pentru că tu ai ales rolurile astea. Şi doar tu poţi să schimbi ceva. Baftă! Şi putere.
multumesc oameni buni :)
vezi tu, fata din poveste...sufletul creste la loc, si multe altele pe care le poti citii printre randuri :)
citeste-le!
Cu cateva zile in urma am scris un comment si mi-ai raspuns foarte frumos.Iti datorez un multumesc pentru ca nu am facut-o pana acum.Comentez iarasi pentru ca am aceeasi
parere : nu credem in intamplari,pastram distanta,etc.Inainte de a posta,am citit si ce au spus ceilalti in commenturile lor,si firesc in opinia mea,barbatii-pragmatici,femeile-
empatice.nu vreau sa intru in nici una din "tabere" as vrea sa spun ca am puterea sa inteleg si sa exprim asta.de ce?pentru ca am trait situatii asemanatoare.pe tema asta as
putea sa fac un blog separat cu intamplari,explicatii,motivatii,psihologii,filozofii,etc.Asadar,asemanarea provine din faptul ca in trecut in doua momente diferite am avut 2 relatii
incepute cum altfel decat prin pasiune,prin "hai sa fim altfel,unici".A fost placut din multe puncte de vedere insa in mod absolut normal as spune pasiunea obosise intr-un fel,
aparuse iubirea.in cazul lor bineinteles(sa nu se faca confuzia cum ca erau in acelasi timp).Si atunci m-am transformat inevitabil intr-un calau cu o secure in mana si femeia in
genunchi.Ce a urmat nu are rost sa spun,cred insa ca am avut decenta sa ma opresc la timp incat sa nu mutilez.Acum sa fiu on-topic...Ce aduce o femeie in starea asta?
Categoric dragostea fata de el,ofera foarte mult sperand macar la putin.Ar mai fi sigur si alte motive mai mult psihologice gen o tendinta de supunere,"placerea" de a-si trai
drama,etc dar nici nu merita amintite cand e vorba de dragoste.Cum este barbatul in situatia asta?El in mod evident nu iubeste pentru ca NU POATE iubi,nu pentru ca nu ar vrea.
De ce nu poate iubi?pentru ca traieste prea mult prin orgoliu,prin egoism si de ce nu prin desfrau.Se poate el schimba?Foarte greu de spus,as zice ca nu,mai ales atat timp cat este
alimentat de naivitatea femeii.Naivitatea este speranta ei,este asteptarea ei.Nu ma pot desfasura prea mult,simt ca nu spun cat as vrea, ma simt limitat de spatiu.Ok,ce poate face ea,
ca el,barbatul,asemenea unui dependent isi ia doza si o asteapta pe urmatoarea.In primul rand cred ca trebuie sa inteleaga ca pentru a scapa de demonii altuia trebuie sa scapam
de cei proprii.sa isi goleasca mintea,sa gaseasca placerea intr-un mic hobby,sa caute apropierea altor oameni cu care sa isi petreaca timpul,sa nu caute multi umeri pe care sa planga,
ar putea fi periculos si inutil.Sa se descarce in tacere dar sa-si impuna cat mai putina suferinta,nu sa o alimenteze.Si nu in ultimul rand sa aiba acces la o cunoastere superioara.Va afla
astfel ca sufletul ESTE regenerabil,ca de la echilibru si nu de la pasiune/extreme/ se naste sensul in viata,in nici un caz de la ceva "original",ne mai vazut.In conditiile astea,o explicatie
cum ca o "adolescentza tarzie",o dorinta de a forta limitele in contextul unei societati care te banalizeaza sunt perfect indreptatite,dar ea are nevoie sa isi stabileasca alte
prioritati.Chiar sunt atatea de facut..de ce sa nu calatorim,de ce sa nu avem o cariera,de ce sa nu ne facem un cerc de prieteni,de ce sa nu traim un concert,de ce sa nu ajutam
pe cineva..lista e lunga rau,fiecare poate aduga ce crede important.Pentru astea e nevoie de energie,de putere interioara.Ma adresez tie acum,sper ca iti citesti povestea(ce a facut
semnatara blogului mi se pare o mana intinsa catre tine la cel mai sincer mod posibil) "Nu este drept ce ti se intampla,indiferenta este un pacat al dragostei.dar chinul..chinul este..nu zic
cuvantul..Nu este drept sa primesti suferinta cand TU oferi tot ce ai mai bun.Nu este drept sa continui in jocul asta pervers.Gaseste curajul sa renunti la tot si sa o iei de la capat,se poate.
Ti-o spune un om care a provocat la randul lui suferinta.Inchei aici.. am recitit..mi se pare ca nu am zis mare lucru,as renunta sa postez dar sper ca ea sa vada macar putin printre randuri,
sa se gandeasca,sa gaseasca un gram de forta.P.S. poate am provocat curioziate..de ce am zis ca am fost un calau,lovind dupa bunul plac,nu un om ci doi si acum am scris ce am scris?ei bine..
pe mine,intr-o zi,m-a lovit o stanca fix in cap.Ar fi un happy end ca si pe el sa il loveasca asa ceva in acelasi loc.Ea sa continue sa traiasca in asta,sa riste enorm sa o cuprinda boala definitiv.
Apropo,jocul in care sunt prinsi ESTE o boala.Pentru mine,ce a urmat dupa lovitura de stanca a fost Golgota mea,incercarea mea de vindecare
9lives..am citit (chiar si printre randuri).
Incep prin a ii multumi Cristinei pentru ca a scris ca apoi sa iti multumesc tie pentru ceea ce ai raspuns.
Iti zic asa : " As vrea sa cred despre el multe rele, as vrea sa cred ca nu poate vedea cat de curata si pura este dragostea mea pentru el. As vrea sa cred despre el ca este meschin, ca nu stie sa-si dezveleasca sufletul, ca nu poate sau ca nu este in stare sa iubeasca.As vrea sa cred ca vede in mine doar partea fizica si ca nu vede inauntrul meu si zice doar..aah, una dintre multele..as vrea sa il vad calau..dar gandurile asstea m-ar transforma decat in CEVA RECE...la fel ca el! "
Sunt o fraiera!!!..dar care lupta cu propria-i iubire..contra propria-i ratiunii.
Şi totuşi, nu ar fi un capăt de lume pentru nimeni...
E trist, dar nu atât de trist...
Insist sa dau un raspuns,dar sper sa nu fiu insistent,nu vreau.Ceea ce ai spus imi face impresia ca jocul murdar in care traiesti se rezuma la anumite sperante pe care ti le da
o perioada(o ora,o zi,o saptamana) si cand incepi sa ridici privirea ai si primit lovitura..poate ma insel.dar daca e asa ai incercat vreodata nu mai ridici privirea?poate vei evita lovitura,
poate s-ar putea intampla si altceva.nu stiu daca mai bun sau nu dar altceva.Incearca sa faci un efort de imaginatie..uita-te la o poza a ta de peste 2-3 ani..ce vezi acolo,o femeie
mai vlaguita decat este acum,o privire mai trista,un zambet mai sters?..daca in mijlocul vietii tale troneaza un lucru incapabil de a te alimenta intr-un sens pozitiv,de a inflori,se va transforma
in venin si te va distruge.va distruge si femeia din tine care acum gaseste puterile sa lupte " cu propria-i iubire..contra propriei ratiuni".Nu privi doar la ziua de azi in care lupti,priveste si in trecut,
priveste si in viitor.Ti-e teama de CEVA RECE?eu as spune ca nicaieri nu e mai rece decat la doi metri sub pamant.Si m-am exprimat metaforic..adica va muri si puterea ta de a lupta.asta e cam tot ce mai
ai si dovada adevarata ca sufletul tau inca mai traieste(exact ca si un om care traieste atat timp cat ii bate inima indiferent daca ii bate incet el are o sansa de supravietuire pentru ca ea bate).Iar imi vine
sa spun o gramada dar vreau sa ma limitez.Sper sa pot auzi vreodata de la tine ca ai depasit momentul pentru ca iarasi spun..nu meriti,nu este drept,este ilogic,este contrar firii.Si daca vei dori sa fii in
continuare o imblanzitoare de lei asigura-te macar putin ca nu vei sfarsi intr-o suferinta cumplita.
9Lives nu te considera insistent daca apari si comentezi aici :) imi face placere sa citesc ce scrii intotdeauna (de la doua ori in sus e intotdeauna).
Cat despre fata mea din poveste, incep sa cred ca trebuie sa lupta impotriva ei...
Cred ca era momentul ca "fata ta din poveste" sa plateasca pentru toate greselile care le-a facut in ultimii ani, sa simta UMILINTA iubirii neimpartasite. Roata functioneaza...
"Nu mai pot cu" fata din poveste, cu drama ei. Fuck! Deja pagina asta scoate la iveala dereglari patologice.
@9lives - (cum ar zice amicul gigix) GET A FUCKIN' PAIR OF BALLS, U FREAK!
@ fata - fa ceva sau impusca-te dar ia o decizie si ia-o rpd!
@ toti ceilalti - PEACE!
Nu vreau sa zic decat ca fiecare isi merita soarta si cata vreme exista libera alegere .. nu plang pe nimeni pentru alegerile neinspirate.
Tot ce stiu din experienta personala este ca nu-mi place sado-maso drept pentru care nici nu l-am practicat vreodata. Am intalnit insa femei (si nu putine) ce nu pot pasi in ziua de maine fara povara unei suferinte reale sau ireale. E absurd, dar asa functioneaza ele.
Nu-mi spuneti ca nu stiu ce e iubirea, stiu si ca e de mai multe feluri clar (fiecare cu a lui), insa singura pe care o cunosc/accept (si traiesc evident) e cea impartasita si fara suferinta/e.
Si iubirea e frumoasa. Atunci doar e iubire.
Sunt multe de spus, nu fac analize si nici nu judec, zic doar ca treaba ei daca alege asta.
Pacat.
ceva de genu, (fara partea cu sclavia) am trait si eu. imi dadeam seama de cat de inutile ra totul si ma agatam de situatie doar din lipsa de altceva care sa imi umple gandurile. m-am putut desprinde abia cand am cunoscut pe altcineva, care m-a rupt complet de tot ce insemna viata mea la momentul acela. si a venit partea frumoasa a iubirii.
Si a trecut 1 an de atunci :). Si l-am iubit, si l-am urat, si ne-am despartit si ne-am impacat. Si iar..si iar...si inca il vreau si inca ma vrea
Si trebuia sa ne casatorim si i-am dat inelul inapoi, si trebuia sa ne despartim dar nu ne-a iesit niciodata mai mult de 24 h. Si acum ar trebui sa facem un copil si nici unul nu cedeaza ideii "ca nu e bine"...Si de fiecare data cand plec el ma opreste si de fiecare data cand pleaca il opresc. Cand urlu el tace, cand urla eu tac, cand plang..plange cu mine, cand plange ..plang cu el.
Hai sa luam o pauza! Sigur, a zis el..dar de maine. Azi hai sa traim.
Bine, am spus el.
Si a venit maine.
Mi-e dor de tine i-am zis la prima ora.
Nu mai luam nici o pauza nu-i asa? a zis el.....
Sunt 3 ani deja....cati vor mai trece?
Si cand ma gandesc cat imi doresc un Mihnea, o Maia..(ne stim si numele cipiilor0..pacat ca uitam de noi doi...
De ce?!
Doare....fara el. Doare..cu el.
Un Mihnea sau o Maia trebuie sa vina cand toate aceste jocuri confuze au incetat. Un Mihnea sau o Maia trebuia sa vina pe lume intr-un camin STABIL si cald fara riscul de a creste doar cu mama sau doar cu tatal pentru ca ei nu au fost amandoi convinsi ca se vor pentru tot restul vietii sau ca pot sa traiasca impreuna in armonie.
Jocul si nelinistea voastra pot continua la nesfarsit, iubire, lacrimi, intamplari, esecuri, bucurii, pasiuni, toate sunt permise pana apare acel suflet nevinovat a carui destin trebuie sa fie unul armonios de COMUN acord decis!
In povestea reala copilul poate aparea doar daca e un final fericit.
Un copil nu va inchega o relatie daca aceasta n-are radacini extrem de stabile, din contra...
te imbratisez cu cele mai bune intentii, iar tu sper sa stii asta!
Trimiteți un comentariu