Fara de...

magie :)
Cu cat ne concentram mai mult pe o perfectiune anume (una anume, caci una generala este aberant de imposibila) cu atat pierdem de fapt din esenta nebuniei.
Asa si cu mine... ma regasesc din ce in ce mai putin printre paginile propriului meu blog. Jurnalul meu de trairi a devenit un autentic majordom britanic. Este cu nasul pe sus, acid, uneori nepoliticos si are din ce in ce mai putini prieteni.
Bine, anti-sociala din mine recunoaste ca n-am vrut blog ca sa am prieteni... Totusi, unde mi-s povestile?
M-am obisnuit atat de mult sa folosesc ciornele atunci cand scriu, sa nu-mi scape nimic fara sens, logica sau corectura...
Gandurile mele pline de profunzime sunt parca in razboi cu pragmatismul.
Sau copila cu versuri in suflet si-a pierdut rima?
Totusi, am vazut eu intr-un film, la un moment dat, ca explicatiile cele mai simple sunt deseori si cele mai adevarate.
In curand blogul meu are sa implineasca 6 ani. Daca analizam omul ce-a scris aici an de an...s-ar putea sa-i descoperim vreo...6 personalitati :) Iar cel dintai nu este nicidecum cel din urma.
Cine eram eu aum 6 ani? Cine sunt eu astazi?
Ar fi fost chiar trist sa raman aceeasi eu, este incitant cat de noua si necunoscuta ma simt fara sa-mi pun gandurile pe blog :) Nu spun ca vreau sa renunt la blog, dimpotriva. Vreau sa-l fac al meu, cel de-al 6-lea om.


Curand

La multi ani Nemo!

Azi e ziua lui, cel mai frumos motan din lume, cel mai iubit si cel mai snob :)

Acum cinci ani, intr-o seara de club A (revenim si cu istoria clubului) imi sarbatoream prietena (Adina la multi aaaaniii!!!) in gasca de fete iar Lia mi-a dat vestea ca o mamica-pisica are 4 pui pe care putem sa-i vedem de indata ce fac ochi (asta pentru ca stia ca-mi doresc o pisica alba).
N-am ales pisica alba, am ales motanul negru, cel mai slab si amarat, avea doar 3 saptamani dar era adorabil.
Asa a inceput viata noastra impreuna. Evident au urmat multe peripetii. Unele mi-au oprit inima-n loc, altele m-au facut sa-l iubesc si mai mult (daca o fi posibil).

Nemo este mai mult decat un motan destept si frumos, e un membru al familiei, un sufletel rasfatat, un motiv in plus sa zambesc seara sau dimineata cand ii vad pozitiile de somn...sau sa-l cert pentru nazbatiile lui caraghioase.
A invatat sa-si ia sigur de mancare (daca imi permit sa ajung mai tarziu acasa), a invatat sa dea pupici musafirilor, sa raspunda cand il certi, si mai ales a invatat cam cat poate sa intinda coarda pana sa devin furioasa de-adevaratelea.

Astazi implinim cinci ani si ne dorim sa ne bucuram de urmatorii ce vin in aceeasi formula, cocolosul de blanita urmand a fi rasfatat cum se cuvine diseara.



Va pupam pisiceste! (cu nasucul umed si cald)