The End

Se întâmplă...am ajuns la finalul lui 2013. Anul în care eu îmi propusesem să descopăr calmul meu şi răbdarea cu mine. Aşa scriam la finele lui 2012.
Ca să fiu sinceră...n-am niciun chef de nicio retrospectivă. A fost un an cu 13 in coadă. Un an lung care a trecut totuşi repede. Un an greu dar care m-a facut puternică.
Am învăţat multe, prea multe. Şi...cel mai important: am început să mă învăţ pe mine. Ceea ce-mi propun să fac şi in 2014. După ce revin din vacanţă . Pentru că merit să-mi încep anul cu o vacanţă :)

Trebuie să vorbim şi de rezoluţii. De obicei "eu vreau-ul" mi s-a concretizat până acum binişor. Aceste rezoluţii mă ajută - dacă le citesc un an mai târziu - să îmi dau seama dacă mai sunt acelaşi om. Azi, când am recitit cele scrise în ianuarie 2012 mi-am dat seama că mi-am împlinit dorinţa fără ca măcar s-o conştientizez :)

Aşasar...în 2014 vreau să fiu mai cuminte :) Mi-am dat frâu liber rebeliunii, mi-am dat voie să ...orice şi a fost bine.
De fapt...pe măsură ce scriu şi citesc ce-am scris mai sus...îmi dau seama că...nu mai pot. Nu pot să-mi pun reguli, nu pot să-mi fac planuri, nu pot să am aşteptări...Nu mă mai caracterizează :)

În 2014 vreau să trăiesc, să călătoresc şi să mă îndrăgostesc. Nu neaparat în ordinea asta...dar...cam astea sunt reperele.
Fără reguli, fără (prea multe) compromisuri, fără aşteptări şi fără planuri. Voi lăsa lucrurile să se întâmple. Asta am făcut şi până acum şi a fost bine. Atât de bine încât nici n-am mai simţit nevoia să mă laud.
Nu vreau să marchez acest an ca fiind un nou început însă cumva...ciudat...asta simt că va fi. Pentru că eu nu mai sunt aceeaşi Cristina.

Dar...vom vedea pe parcurs.

Să ne citim cu bine oameni dragi! La mulţi ani!

Fericit sau nu, Craciunul se intampla

Au inceput sa curga in valuri pozele cu brazi impodobiti,cozonaci, urari care mai de care, luminite, Mosi Craciuni si multi-multi-multi reni cu nasuri rosii.
In seara asta, in drum spre casa am vazut zeci de balcoane impodobite cu luminite colorate, iar la iesirea din metrou se inghesuiau vanzatorii ambulanti cu tot-ce-ti-trece-prin-minte via Dragonul Rosu, via China.
Cand am ajuns acasa mi-am dat seama ca anul asta nici n-am scos decoratiunile de Craciun din cutiile lor. In frigider ma asteaptau "traditionalele" fructe de avocado, un iaurt cu capsune, un suc de mere si niste Camembert...
E primul an in care mi-am epuizat "spiritul" Craciunului in felicitarile pline de "magie si suflet" scrise pentru clientii agentiei. In ultimele doua saptamani am scris atat de mult despre Craciun incat acum, pe ultima suta de metri, faceam eforturi sa-mi pastrez renii calmi si Mosii veseli.
N-o sa fiu eu Grinch, degeaba va asteptati la asta. E drept, mi-e ciuda pe mine, privind in urma la anii trecuti in care am fost capabila sa animez atatea si atatea situatii cu si despre Craciun.
Anul acesta aleg sa fiu Elvetia :) Neutra dragii mei.
Craciunul...ei bine il declar o victima colaterala.
Cand eram mica...ii scriam Mosului ca prefer sa nu-mi aduca niciun cadou decat sa-mi aduca un cadoul pe care nu l-am cerut. Iar acum, prefer sa nu simt deloc Craciunul decat sa-l simt superficial.

Si, cum nu fac parte nici din categoria gospodinelor care isi decoreaza salata boeuf cu oameni de zapada din jumatati de ou, dar nici din categoria hipsterilor care "traiesc magia" etalandu-si "fashionul" prin mizeria din Cetrul Istoric al Bucurestiului...nu-mi ramane altceva de facut decat sa ...las lucrurile sa se intample.

Totusi, n-am sa va trimit sms-uri cu "praf de magie" si nici n-am sa va raspund la ale voastre. Fericirea din spatele Craciunului n-are nicio legatura cu aproape nimic din ceea ce traim (traiam/traiti) noi astazi.

Eu inca mai sper ca fiecare dintre voi/noi/ei/ele vom avea cateva "revelatii" (asa-mi numesc eu mai nou ideile bune si trairile profunde) pro-sarbatori.
Daca aveti cu cine sa va pierdeti timpul in vacanta de iarna e perfect :) Daca nu...nu se stie niciodata ce v-aduce Mosul :)
Vedeti? Cine-a zis ca mi-am pierdut Craciunul din suflet?

Re Ve La Tii

Se tot intampla. Aproape zilnic. N-am ce sa le fac altceva decat sa le traiesc. Cu toata fiinta mea.
Pe ele - revelatiile.
Bine, o sa fiu putin aroganta si-o sa va marturisesc ca, undeva in adancul mintii mele, stiam ca revenirea va fi asa. Nu se putea altfel, doar vorbim despre mine :) Nimic nu e normal la mine.

Asa si cu ele - Re Ve La Tii Le - sunt orgasmice!

Voi incepe cu cea mai simpla dintre ele: toate dorintele ni se implinesc. Am mai spus-o de o mie de ori insa nu ma satur s-o repet. Asa este. Din pacate, sau din fericire, nu decidem noi cand. Dar, cu siguranta la timpul potrivit. Sau, cand suntem noi pregatiti sa ne traim dorintele implinite. Chiar si dupa multi ani, dorintele raman, undeva in univers, cu sarcina precisa de a deveni realitate.

Tot ceea ce faci ti se intoarce. Pozitiv sau negativ. Fiecare gand si fiecare actiune ne este platita sau rasplatita. Din nou: nu decidem noi cum si nici cand. Dar cu siguranta nicio polita nu ramane neplatita. De aici si concluzia: suntem fericiti sau nefericiti in avans :) (Da Sonia, multumesc pentru)

Suntem ceea ce gandim. Atragem ceea ce suntem. Asta e proaspata, mi se intampla chiar acum. Stiam oarecum ca eu sunt reflexia mea in ceilalti. Ca prin comportamentul celor din jurul meu (vis-à-vis de mine) imi dau seama daca eu, ca om, sunt ok sau "under construction". Cand intalnim oamenii nepotriviti nu ne simtim confortabil. Cand intalnim oamenii potriviti nu ne mai saturam de ei. Reactiile pe care le primesc din partea oamenilor din jurul meu sunt direct generate de cat de BINE sunt eu acum. Si nu vorbesc despre adevarul evident ci despre profunzmea de sub.

Trebuia sa invat lectia socializarii. Marele meu defect: teama de oameni. Sau, poate o fuga din fata propriei reflexii m-a adus mereu in acelasi loc - ferit si ascuns de oameni. Azi ii descopar. Si nu ma mai satur. Mi-este inca greu sa ma adaptez situatiei in care eu sunt un om sociabil...dar...senzatia e una atat de frumoasa incat ma copleseste.

Nu stim care ne sunt limitele pana nu le depasim. Din nou, asta e proaspata...o traiesc "in timp real". Cum spuneam zilele trecute "as fi pariat cu mana in foc" ca eu "nu pot sa traiesc intr-un ritm atat de viu si nebun"  si nu numai ca o fac...dar ma simt ca si cum as avea super-puterea de-a opri timpul in loc...Si cand opresc timpul in loc o fac nu pentru a-mi trage sufletul ci pentru a trai SI MAI MULTE.

Uneori e bine sa nu detii controlul. Asta venind din partea mea e ...wow. Sunt control-freak si spun "sunt" pentru ca ma tratez.  Sunt la dezintoxicare. Pentru mine a nu mai incerca sa controlez, sa dirijez, sa cunosc, sa stiu, sa influentez absolut TOTUL din jurul meu era imposibil. Azi nu mai e. E adevarat, in fiecare zi invat cum sa "las lucrurile sa se intample"  si e un process intens de re-educare, insa...surpriza : functioneaza!

Maine va fi mai bine. Intotdeauna e asa. Nu mai actionez in urma primului impuls si astept cuminte acel "maine" metaforic sa ma vindece. De cele mai multe ori functioneaza. Daca nu funtioneaza...ei bine...asta e. Asta nu face decat sa ma conduca spre concluzia cu care as vrea sa finalizez acest articol: n-are rost sa alergi dupa perfectiune. E mai placut sa traiesti micile imperfectiuni decat sa-ti petreci viata nefericta asteptand perfectul din mintea ta.

The End :)

Cristina prin ochii vostri

S-a intamplat. De mult timp mi s-a cerut sa-mi "public" auto-portretul. Sa ma asez in fata oglinzii si sa desenez in cuvinte ceea ce vad.
Despre mine, cea de azi, inca nu stiu cat de bine ma cunosc. Nu cred c-as putea s-o descriu pe Cristina cea updatata vietii ei de acum. Asa ca am "trisat" si am intrebat...publicul. Am avut o singura conditie: oamenii care au avut dreptul la replica sa ma fi intalnit fata in fata cel putin o data. Am intrebat familia, prietenii, amicii, unii cunoscuti si chiar cativa colegi.
Iata ce a iesit:

Lacramioara (ne cunoastem de...un an, iar de cateva luni ne si iubim):

Cristina intr-un cuvant: Cuvinte

Cristina fata in fata: Cool

Critici pentru Cristina: None - Imi pare rau, dar chiar nu am. Si asta pentru ca de ceva vreme nu mai judec oamenii ci doar ii descopar, atat. Deci la categoria critici, imi pare rau, dar nu am. Daca totusi iti trebuie ceva, ala este: work in progress

Remus(ne cunoastem de vreo 3 luni?):

Cristina intr-un cuvant: Zbor.

Cristina fata in fata ... delicatete, zambet, fragilitate, lumina, prospetime, frumusete. Putere, ambitie si durere.

Surpriza a fost sa vad intrand in Vilacrosse tot soarele de afara.

N-am vazut scoarta dura, am vazut delicatete. Cum naiba reusesti sa fii asa intre betoanele alea, habar n-am.

Zambetul, plin de incredere si lumina din ochii nedormiti. Erai al naibii de obosita, asta nu mi scapa niciodata:)

Prin ceea ce faci si prin ce lasi sa se vada, definitia puterii e bine data. Trebuie sa fii puternica sa rezisti acolo si o faci cu succes deocamdata.

Ai caracteristici de dur de cartier combinate cu Alba ca Zapada.

Durerea...o ai, o duci cu tine si o s-o mai duci mult timp, indiferent de cate zile bune vs zile rele o sa ai. Pentru omul avizat, se vede. Pentru unul neavizat, e o aura de mister, care sta bine. O femeie cu secrete nasoale...ce poate fi mai interesant?:)

Critici pentru Cristina? Hm, evita sa ti pierzi sufletul, sa-l pervertesti sau sa-l mai lasi calcat in picioare.

Lia (ne cunoastem de mai bine de 10 ani, dintre care vreo 2 ani am locuit impreuna)

Cristina intr-un cuvant: Intensa

Cristina fata in fata: Intensa la bune si la nebune :-) :)

Critici pentru Cristina: Din cand in cand, mai opreste-te si trage adanc aer in piept.

Love you!

Iuliana(ne cunoastem si suntem prietene de 4 ani)

Cristina intr-un cuvant,al meu : Geniala!

Cristina fata in fata cu ea: O scorpie ce tanjeste in tacere sa fie imblanzita.

Cristina fata in fata cu mine: Un om rar,cu un suflet mult prea fragil si gingas pentru lumea artificiala si comerciala de azi!

Critici /recomandari pentru Cristina: Lasa-te iubita, in orice mod, fara teama de durere. “Veninul” pune-l putin deoparte, intr-o sticluta, pentru moment! Risca, indrazneste sa simti, sa crezi in tine, esti exagerat de iubibila!

Adrian (ne cunoastem de 6 ani iar 6 luni am fost colegi):

Cristina, intr-un cuvant: Nerabdatoare

Cristina, fata in fata: An inocent with a dirty mind:)

Critici pentru Cristina: Niciodata sa nu te mai tunzi scurt!

Irina (ne cunoastem de 7 ani, am fost colege,suntem prietene)

Cristina intr-un cuvant: Controversata (sper ca asta e cuvantul in romana)

Crstina fata in fata: Sofisticata

Critici pentru Cristina: Infrunta-ti temerile odata si fa-te mare! Dar eu te iubesc oricum!

Tony (ne cunoastem de 5 ani,am fost colegi de facultate)

Cristina intr-un cuvant: super-optimista

Cristina fata-in-fata: Discreta si totusi poti vedea multe.

Critici pt Cristina....: Nu am, dar pot inventa!

Prea grijulie :)) Destul?

Sora-mea (ne prea cunoastem)

Cristina intr-un cuvant: Tigru

Cristina fata in fata: Exploziva, expansiva, coplesitoare, empativa.

Critici pentru Cristina: Esti usor egoista, deseori inconstanta si prea putin receptiva la critici:)

Ghiuli (ne cunoastem si suntem prietene de 7 ani)

Cristina intr-un cuvant? Nusardapenicioaltafemeie! (E un singur cuvant)

Cristina fata in fata? Vin fiert si miros de portocale

Critici pentru Cristina? Ma enervezi ca nu ai niciodata timp sa vii la mine.

Alexandra (colega de munca de 2 ani si jumatate, prietena in timpul liber)

Cristina intr-un cuvant: Mega-organizata

Cristina fata in fata: Energica, politicoasa cu cei pe care ii vede prima data, sincera si naturala cu apropiatii.

Critici pentru Cristina: Prea incapatanata cateodata.

Stefan (prieteni buni de 10 ani)

Cristina intr-un cuvant - Alive - pentru ca e printre singurii oameni care probabil traiesc asa cum vor si cand vor, and make the most of it.

Cristina fata in fata - Debordanta si infectioasa - e imposibil sa nu o placi cand stai cu ea de vorba despre orice.

Critici - Mai usor cu bautura :))) Si incearca sa fii un pic mai rezervata fata de oameni, nu toti sunt ceea ce par a fi.

Oana (colega, prietena de 7 ani)

Cristina intr-un cuvant? Omul potrivit la locul potrivit.
Cristina fata in fata? Esti undeva, ACOLO, dar totusi langa mine.Esti persoana pe care o pot ridica la rangul de PRIETENA pentru ca meriti!
Critici pentru Cristina? Habar nu am daca eu as fi cea mai in masura sa fac asta... Am stat si m-am gandit - NU AM CE CRITICA. Nu vreau sa arunc cu epitete iar ca sa inventez, ar insemna sa nu fiu obiectiva.

Marius (ne cunoastem de 6 luni)

Cristina intr-un cuvant?  Originala.

Cristina fata in fata?  Deschisa.

Critici pentru Cristina:  Nu as spune ca am critici pentru ca nu te cunosc asa de bine si la prima vedere nu pot sa zic ca am critici pentru ca nu ar fi sustinute , asa ca deocamdata fara critici :)
Mihaela (suntem prietene si ne cunoastem de 5 ani)
Cristina fara s-o cunosti,doar vorbind cu ea, pare o doamna atotstiutoare cu pretentii de diva ...

Cristina dupa ce o cunosti : Adevarul subiectiv.

Cristina fata in fata: In ciuda energiei si agitatiei pe care o manifesta, este o fiinta extrem de linistitoare.

Critici: A incerca sa se traiasca mai mult pe ea nu cred ca are sa o raneasca. Pot spune si faptul ca iti vine manusa starea de fericire?- de aici sa intelegi ca autosabotajul ala dulce te dezavantajeaza.

Si-s multe de zis, da' ma pui pe scurt...pot sa fac un intreg articol despre tine,doar din opinia proprie :)) ... Cand se coroboreaza cu alte multe opinii,mai ales ale celor foarte apropiati, ai deveni roman :))

Da,uite ...tu intr-un cuvant: Roman - de orice gen,pe placul oricarui cititor si pe care criticii l-ar savura.

Florena (prietena, ne cunoastem de 7 ani)
Cristina intr-un cuvant? Indrazneata

Cristina fata in fata? In ciuda criticilor ce ti le aduci singura(uneori parca de desconsideri) sau ti le-a adus altcineva si ti-e greu sa revii la acea Cristina de odinioara, personal face to face te vad total diferit. Esti o femeia superba, ai trasaturi frumoase si-mi place nespus ca putem discuta orice, nu pui niciun zid intre noi, nu te feresti. Asta ador la o persoana, sa-si asume ceea ce face, ce spune.

Critici pentru Cristina? Te vreau mult mai increzatoare, pentru ca ai cu ce, pentru ca stiu ca poti, pentru ca esti o femeie puternica si acest lucru sunt convinsa ca-l stii deja. Ramai asa cum esti doar ca, putin mai optimista si cu zambetul pe buze indiferent ce!

 

 

Daca mai sunt oameni care isi doresc sa contribuie la "portretul" de mai sus, va invit pe toti sa o faceti, fara ezitati si cu sinceritate deplina. Singura conditie este (asa cum v-am mai spus) sa ne fi cunoscut si face-to-face.

In rest..promit sa analizez bine spusele oamenilor de mai sus si incerc sa lucrez la "auto-portretul" Cristinei de azi :)

 

Despre fluturi

Când eram mica, la ţară, după câte o ploaie de vară ieşeam la vânătoare de fluturi. Erau nişte fluturi albaştri mititei care mişunau pe deasupra băltoacelor lăsate în urmă de ploaie.
Şi, pentru că nu aveam niciun fel de ustensile de "vânătoare" trebuia să stăm nemişcate minute în sir până când un fluture ni se aşeza în palmă.
N-am ucis niciodată niciun fluturaş, chiar dacă i-am cam chinuit...
Cei mai frumoşi erau aceia cu aripi mari "coadă de rândunică". La doar câţiva metri de casa bunicii mele era o câmpie oarecum sălbatică, iarbă mare, flori de vară şi, bineînţeles, fluturi cu aripi imense, colorate, fascinante. Zilnic pierdeam timpul acolo, ascunsă în iarba înaltă, urmarind fluturii. Pe aceia nu-i vânam, erau oricum de neatins. Îi admiram, contemplam la seninătatea lor, veselia cu care plateau parcă prin aer.
Nu poţi spune despre un future că zboară. Este mult prea seacă o astfel de afirmaţie. Un fluture dansează pe un ritm stabilit doar de el. Aripile lui colorate nu au mişcarea aceea banală de zbor, sus-jos ci, mai degrabă e un tremurat vesel, energic. În universul lui de o zi fluturele dansează cu vântul, se contopeşte cu fiecare floare, este îmbăiat de soare şi alintat de frunze.
O formă de viaţă atât de frumoasă, sensibilă şi totuşi rebelă a reuşit şi încă reuşeşte să capteze admiraţia oricui caută frumosul.
Dacă vorbim despre culori extraordinare ne gândim la aripile lor, dacă vorbim despre a trăi totul la superlativ ne gândim la viaţa lor de o zi, dacă vrem să descriem euforia unei iubiri, plasăm fluturii în interiorul nostru.
Îi descriem, îi urmărim, îi purtăm, scriem poezii cu şi despre ei. Mini-zei coloraţi în faţa cărora rămânem muţi...
Nu ne putem refuza acest drept - acela de-a fi inundaţi de fluturi, aşa cum nici ei nu se lasă copleşiţi de viaţa lor de o zi.
Se nasc dimineaţa, cuceresc dintr-o singură privire şi apoi se contopesc cu pământul din care-au răsărit.
De parcă ar ştii că mor la final de zi, delirează şi dansează etalând cel mai viu ritual posibil. Nu poţi să vezi un fluture şi să te gândeşti că îl vezi doar AZI. Momentul în care te-a captat devine o eternitate. Eternitatea aceea flămândă merită orice sacrificiu.

Merită să-ţi simţi stomacul gol şi flămând o viaţă întreagă dacă există şansa ca o singură zi acesta să fie plin-plin-plin cu...fluturi?

Oboseala

Te trezesti cand urla alarma telefonului. Realizezi egoist ca mai poti profita de o jumatate de ora de stat sub plapuma. "Nu-mi mai aranjez parul, merge si asa" -  e scuza perfecta ca sa-ti procuri cateva minute in plus de somn. 15, mai precis.
Vine si mâţul vietii tale peste tine in pat. Are nevoie de afectiune. Si mancare. Il iei in brate, il pupi intre urechi si speri ca l-ai pacalit sa mai doarma cu tine cele 13 minute care ti-au ramas.
Suna iar alarma...cu 4 minute mai devreme.
Mintea ta trebuie sa decida: mai dorm 4 minute?
Nu, hai, misca-te.

In incercarea ta de a sta biped, realizezi ca te-ai pricopsit cu o minunata durere de gat.
Ajungi in baie. Te uiti in oglinda.
Nu prea iti place ce vezi, dar te gandesti ca te ascunzi sub machiaj.
Nu mai e vara, e normal sa fii palida. N-ai prea dormit, e normal sa ai cearcane.
Nu te mai plange, ai sa dormi la batranete.

Un pahar cu apa, un dus fierbinte si un machiaj mai tarziu arati bine. Esti chiar multumita. Il iubesti putin pe miaunache pentru ca ti-a fost dor de el, l-ai neglijat in ultimele doua zile si tocmai urmeaza sa pleci de acasa.
"Pa Nemo. Te iubesc!"

E frig afara? Habar n-am. Nu mai simt daca e frig sau nu. Stiu doar ca e lumina, nu suport lumina, deci ochelari de soare, ca sa nu-ti arda retina.
La metrou e deja o rutina sa te sufoci. Oameni multi, monotonie maxima. De ce nu rad oamenii in metrou? E o tristete aberanta. Cred ca esti singura care rade dimineata in metrou. Chiar daca te sufoci. Chiar daca nu iti place sa fii sub pamant, intr-un tub de metal, fara aer si cu o multime de oameni urati si imputiti in jur. Razi, ce cacat sa faci, doar n-ai sa plangi.

Hai, ca ai iesit la lumina si la aer. Aerul il respiri cu drag, de lumina te protejezi cu ochelarii. Respiri cu pofta dar te arde in gat.
Si..dintr-o data simti cum pulsul ti-o ia razna. Mainile incep sa-ti tremure, ochii ti se umezesc si nu, nu e de la vant. Iti vine sa urlii. Vrei sa spargi ceva. Vrei sa lovesti ceva pana te dor pumnii. Vrei sa fii transpirata si epuizata si sa n-ai putere sa mai gandesti. Vrei sa o iei la fuga si sa nu te mai opresti. Ai maxilarul inclestat pana la durere, simti cum nu poti sa inspiri, sa expiri, nu-ti mai vezi pasii, ai pumnii stransi cu o sete turbata de a face rau. Sa curga sange!

In isteria momentului te intrebi "iar?atac de panica?"
Te opresti putin. Te uiti spre soare. Nici n-ai remarcat cat de frumos e afara, in ciuda gerului. Dai ochelarii de pe ochi, respiri incet, incet, inhalezi aerul. "Te calmezi acum!".
Aminteste-ti toate motivele pentru care ieri radeai, erai linistita, fericita, calma, aveai rabdare, erai mandra de tine, ai avut zeci de revelatii, sute de idei, prieteni in jur, planuri de viitor.

Nu te calmezi, dar iti reiei pasii, stii drumul cu ochii inchisi.

Motive? Ai nevoie de motive?
Sunt fie nebuna, fie obosita.

Azi aleg sa fiu obosita.

Dar imi iubesc motanul!

Azi, atunci si maine (lamuriri)

Episoadele povestii mele s-au consumat. Nu pot sa continui scrierile pentru ca ar insemna sa reconstruiesc din amintiri trecutul si nu asta este intentia mea. Le-am postat pentru ca le pastram de prea mult timp cu mine (la propriu si la figurat). M-am eliberat de ele, m-am dezbracat de ele, am facut pace in sfarsit cu gandurile si cu intrebarile legate de aceasta poveste. Mi s-a implinit dorinta: am avut closure. Mi-am dorit in fiecare zi sa reusesc sa inchid acest capitol. Nu din punct de vedere sentimental, ci pur si simplu sa nu mai existe intrebari care sa-mi bantuie mintea.

Atunci, acum cativa ani buni, am scris chiar si un epilog. Nu il pot posta decat pe bucati pentru ca in momentul in care il scriam eram inversunata si otravita de ganduri dureroase.

Atunci:
"Cercul s-a inchis. Mi-e usor teama de ciclicitatea vietii, de faptul ca daca persistam intr-o anumita greseala fara sa incercam macar sa o corectam ea devine un fel de simbol al nostru.
Nu pot sa trec peste acest an ca si cum n-ar fi fost, oricat as vrea. Nu pot sa pretind ca inca am 23 de ani, ca n-am experimentat agonia si extazul, ca n-am ajuns ca azi sa-mi pun intrebari de genul "ce-ar fi fost daca...?".
Azi toate zilele ce-au trecut sunt doar intamplari care ma contruiesc pe mine. Am scris cu ceva timp in urma "totul e permis in dragoste si razboi" dupa care am completat cu "ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" .Acolo am oferit franturi vagi de realitate care sa ma ajute sa-mi construiesc prezentul si sa supravietuiesc viitorului."

Acum, daca ar trebui sa vorbesc despre trecut n-as sti ce sa spun. As concluziona oarecum simplu: s-a incheiat. A fost incredibil de frumos, s-a sfarsit infiorator de dureros. Dar, nu sunt oare toate povestile la fel? Ba da.
Ce spuneam atunci despre final?

"Ai sa-mi apartii intotdeauna!"
Credeam ca minunile tin 3 zile, sau poate 3 luni?sau trei ani?
N-are rost sa gandesc matematic. Spun doar ca prea curand pasiunea a devenit una malefica.
Ne-am imbolnavit. Si la propriu si la figurat. Acel noi devenea in fiecare zi ceva mai putred. Si oricat am fi incercat noi sa-l resuscitam, socurile electrice ii daunau.
Fugeam cateva zile, apoi ma intorceam flamanda...plangand de ciuda ca am cedat. Ma intorceam fie sa-mi fac o doza soc cu "fericire" fie sa ma conving inca odata ca putrezim...putin cate putin."

Atunci credeam ca eu am fost victima. Ca mi-am daruit sufletul iar el a fost aruncat la cos. Credeam ca am trait in "luni de fiere" a lui Bruckner si ca TREBUIE sa ma razbun. Am reusit sa-mi "detoxific" mintea de sentimentele ce i le purtam convingandu-ma eu pe mine ca il urasc.

Astazi ma uit in oglinda si imi zambesc. "Cristina, ce copil tembel erai! Ai invatat sa iubesti!" Am CERUT NEBUNIE! M-am rugat si mi-am dorit cu toata puterea mintii mele de atunci sa TRAIESC nebunia. Iar el a (re)aparut in viata mea o jumatate de ora mai tarziu :) Teoretic mi s-a implinit dorinta. A fost prima mea "frunte data asfaltului"...ce rost are sa mai dezbat acest subiect?

Ajungem acum la partea cu "de ce ai dezgropat mortii Cristina?" De ce, dupa atata timp ai scris/postat despre el? Am primit mesaje, telefoane, comentarii de la oameni care erau complet confuzi: DE CE ACUM? Tanjesti dupa el? Traiesti din amintiri?
Si, cum explicatia cea mai simpla e de cele mai multe ori si cea adevarata, am sa va fac o ultima confesiune (apoi ne reintoarcem la articolele acide, filosofice, etc).

Am postat ACUM aceste scrieri vechi pentru ca le-am gasit intamplator pe un stick pe care-l purtam in portofel. Cand le-am recitit, in loc sa ma doara, m-au bucurat. Mi-au aratat ca SUNT capabila sa simt. Si, am stat destui ani amortita :)
Apoi, am mai purtat o dorinta ascunsa in mine, in toti acesti ani: vroiam sa fac pace cu omul acela. Sa vad cat de om e el, cat de om sunt eu si, in ciuda finalului...teatralo-dramatic, abia cand pui trecutul pe tapet si NU mai doare/enerveaza/inciudeaza, abia atunci "arunci bricheta in benzinarie" si pleci.
Ceea ce s-a intamplat. Si a fost bine! As putea spune fantastic, minunat, incredibil, dar cred ca "bine" e cuvantul cel mai potrivit.

Si, in cele din urma, ca sa nu ma dezic de la cele ce spun despre mine (si anume ca sunt 100% sincera) trebuie sa recunosc ca...mi-e dor de fluturi. Putini oameni reusesc sa iti umple stomacul cu fluturi, mintea cu fluturi, pleoapele cu fluturi...
Dar, dupa cum mi-a spus mie cineva, candva (cand mi-a facut bine): "take your hands off the wheel"

Am promis ca voi face asta. Si...mi-am cumparat o bratara cu un fluturas.


Deocamdata :)

Craciun (partea a-XII-a)

Primul Craciun petrecut impreuna avea deja o semnificatie...hmm..daca-i spun divina o fi exagerat?
El isi dorea mai mult ca niciodata un Craciun cu mine. Stiam ca nu avusese alt Craciun plin de dragoste, ca fusese singur, sau insotit de cate cineva irelevant. Nu traise in familie, nu iubise, nu se bucurase asa cum numai in carti sau in filme se poate.

Dar...eu...ii puteam oferi toate acestea...
"Sa fie Craciun, sa fim noi, sa mirosim a noi"

Eram ca doi copii care asteptau cu nasurile lipite de geam prima zapada. Colindasem magazinele dupa cadouri, ii scriam lui Mos Craciun...rumegam dulciuri, cantam colinzi.
Eu ma umanizasem.

Deja il vedeam ca o prelungire a mea, ceva indispensabil...Lasasem putin din orgoliul feminin, eram mai dragastoasa, mai putin sexuala, mai mult calda, mai putin femeie, mai mult iubita.
Am facut o groaza de cumparaturi...cadouri si-am planificat un Craciun alaturi de familia mea.
A fost atat de natural, atat de cald, atat de in familie incat eram parca la al nu stiu catelea Craciun petrecut impreuna.
S-a integrat in familia mea. Eram amandoi copii nebuni care starneau rasetele celor din jur.
Pusi pe nebunii, ornam casa cu zapada artificiala, despachetam si impachetam cadouri, aranjam invers bradul de Craciun, furam bunatatile din frigider, pandeam pe la usi, cantam fals colinzile...
Excursii la partiile de schi, vin fiert, vizite pe la cei dragi...si noi excentrici, exotici, tinandu-ne de mana....

Am spus..."te iubesc".
Nu alesesem strategic sarbatoarea, doar ca n-am mai putut sa rabd o zi fara sa-l las liber.
Imi ardea buzele, imi pangarea pieptul.
Acel te iubesc a iesit atat de natural din mine, s-a asezat pe trupu-i, in timp ce stateam tolaniti pe covorul din sufrageria parintilor mei...luminati alternativ de beculetele bradului...de Craciun.
S-a ridicat, s-a uitat la mine si apoi m-a sarutat apasat, mi-a muscat buza pana la sange. [...]

"DA, te iubesc! Chiar te iubesc si-mi simt inima mai usoara, acum c-am spus-o"
"Si eu te iubesc frumoasa mea"
Nimic nu mai conta.
Pamantul putea sa se roteasca invers, moartea putea sa inlantuie intreaga umanitate...eu imi simteam fiecare bucata din trup si pentru prima oara in viata mea imi vizualizam sufletul, vedeam "noi-ul" cum exista COMPLET ca un intreg!

"Sunt numai si numai al tau!"
"Tot!" a completat.

Era perfect.
Definisem perfectiunea intaia oara. Perfectiunea eram noi, era Craciunul, era iubirea...
Si toti cei din jurul nostru ne priveau fascinati...
Craciunul a devenit un fel de juramant...al sentimentelor noastre...

Muta-te cu mine! (partea a-XI-a)

"Muta-te cu mine"
...asa mi-a spus.

Am ramas muta.
"Fie ca decizi si o faci acum, fie ca tragi de timp, rezultatul va fi acelasi"

I-am spus ca nu pot, ca mi-e frica, ca nu trebuie...Nu i-am dat nici o sansa. Nu credeam in el, in noi, in relatie, in nimic. Credeam in atractia sexuala dintre noi, poate.

Nici macar nu credeam ca ma iubeste, dar nici nu-mi permiteam sa cred prea multe atata timp cat ma hraneam cu fiecare secunda ca si cum timpul cu el ar fi fost un drog.

De fapt ce era palpabil?Faptul ca eram vesnic nesatui fizic? Faptul ca traiam intr-un univers rupt de realitate, ca eram zei, ca ne inchinam unul la celalalt?

M-am cuibarit in bratele lui, strans lipita de pieptul lui, inspirand insetata mirosul lui. Respiram incet, neregulat ca un om pe jumatate sufocat.

"Daca ma mut la tine...renunt la orice bucata de mine, imi pun sufletul in palmele tale si ai sa-l strivesti fara sa-ti dai seama macar..."
"Noi n-o sa existam niciodata altfel decat impreuna"
"De unde stii?"
"O simt!"
"Ce simti?"
"Simt...simt tot,stiu ce simt si trebuie sa ai incredere in mine"

N-aveam incredere in el. Fara nici un fel de justificare.
Nu il interesa ca nu cred in el, in noi, ca nu spun te iubesc.

"Te iubesc neconditionat!Nu incerc sa te conving de nimic!Te vei convinge singura."

Ma credeam defecta...
Eu, cea fara de suflet, care nu se poate deschide, nu poate sa ofere sentimente atat de nobile, n-aveam capacitatea umana de-a oferi ceva neconditionat....Ma manifestam animalic, fizic, fara sa am sentimente atat de inaltatoare precum ale lui...Asa credeam...Asa-mi spuneam...
"Te pui de-a curmezisul...nu lasi acest NOI sa se manifeste"

Eram acolo! Zi si noapte!Raspundeam la atingeri, la saruturi, eram langa el.
Si-mi cerea totusi ceva...care odata dat, n-aveam nicio garantie ca nu mi-ar fi frant sufletul....

Dar, aveam sau n-aveam suflet?

Obsesii fizice (partea a-X-a)

Latura "psihica" a cuplului nostru era una ostentativa, de trimis la psihiatru. Aveam propriul limbaj, ne maimutaream in continuu, eram singurii care ne intelegeam glumele si tot singurii care radeam la ele.
Umorul nostru comun devenise unul agresiv, ironic, acid. Eram de-a dreptul competitivi si ne intreceam in care se imbraca cel mai traznit, care face cele mai demente farse, care rade mai mult, care iese din orice tipar...Concursurile noastre nu aveau nicio limita...

Incetul cu incetul oamenii din jurul nostru au fost exclusi...Pur si simplu traiam intr-o alta lume, in care nimeni in afara de noi nu avea acces. Ni se spunea mereu ca "Sunteti in lumea voastra, aveti propria limba".
Ideile rasarite peste noapte ne incitau si am fi fost in stare sa punem in practica aproape orice pentru a revolutiona normalul. Desi nimic nu se incadra in limitele normalului de cand "Noi" luase nastere.
Aveam propriul ritual de "trezire" dimineata. Ne apropiam din ce in ce mai mult unul de celalalt cu ochii inchisi, ne "adulmecam" reciproc pentru ca "miroseam a nanitza" si imi mormaia somnoros in ureche "buna dimineata iubita mea"...
Acesta era ritualul fiecarei dimineti.
Ziua ne vedeam de cel putin doua ori, uneori ma "rapea" de la munca si sfarseam in cine stie ce oras, luam cina, apoi ne intorceam obositi...si adormeam.

A explora limitele sexualitatii noastre parea o calatorie nesfarsita...corpurile noastre dornice sa ne implineasca orice fantezie nastea mintea.

Noi ajunsesem sa credem ca functionam ca UNUL, devenisem maniaci.
[...]

Nu mai puteam concepe sa facem ceva separat, sa treaca fie si un moment nedevorat in doi ni se parea o adevarata catastrofa. Si eram constienti ca trebuie sa pastram interzis accesul oricui "in lumea noastra". Asta se intampla nu pentru ca am fi fost sociopati, ci pentru ca eram egoisti in a imparti timpul NOSTRU cu altcineva.
[...]

"Decretasem" impreuna ca suntem reciproc obsedati de intimitatea noastra.

Poate ca tot ceea ce traiam atunci noi, este de altfel in limitele normalului, intalnit in toate cuplurile. Nu puteam sa concepem ca exista alti oameni in afara de noi care simt si experimenteaza totul atat de mult, atat de profund, atat de des si cu o placere aproape diabolica.

TREBUIA sa fim unici! Si nu ne-am fi dat inapoi de la nimic pentru a ne intarii aceasta convingere.

Mos Nicolae (partea a-IX-a)

Tot mai des simteam nevoia acuta sa-i raspund acelui "te iubesc". N-o faceam.
Uneori adormeam cu capul pe umarul lui si ramaneam cu buzele intre deschise soptind acele cuvinte magice.
Deja somnul alaturi de el devenise un ritual. Nu puteam sa adorm decat daca ma lua in brate si-l auzeam spunand "noapte buna iubita mea".
Daca dormeam singura il visam, ma trezeam, il sunam, sau ma urcam in taxi indiferent de ora si porneam spre el, spre patul lui, acolo unde-mi era cald, unde mirosea a noi, unde dormeam ca o singura fiinta.

Incepuse cel mai frumos decembrie al nostru, luna cadourilor, a planurilor, a Craciunului si nu puteam sa nu fiu uimita de acest noi care prinsese contur.
Credeam in noi, deja teama disparea...se evapora cate putin, inlocuita fiind de o stare euforica generala.

Aveam micile noastre tabieturi...si nasteam altele noi zilnic. Ne intreceam in copilarisme si in nebunie. Ieseam noaptea la cumparaturi in supermarket imbracati de vara, tremuram de frig, dar ne cumparam inghetata si-o lingeam pofticios pentru a oripila clientii.
Ne jucam de v-ati-ascunselea printre rafturi numarand "rauri de mississipi" interminabile pana celalalt se ascundea printre pungi de orez si sticle de bere.
Ne imbracam unul in hainele celuilalt si ne pozam ca mai apoi sa ne deranjam prietenii din somn la ore tarzii cerandu-le pareri precise.
Dimineata cumparam cafeaua de la chioscul din fata blocului si o sorbeam impreuna cantand in blocajele din trafic...
In weekend-uri stateam in pat dezbracati contempland lumea noastra...

Totul devenise absolut rupt de lume si de realitate, o realitate numai si numai a noastra,egoista dar exagerat de pasionala.

M-a speriat insa putin o propunere a lui "muta-te cu mine"
Am discutat-o indelung...vreo doua zile intorcand-o pe toate partile, pana cand el a concluzionat:
"n-ai decat s-o amani, da, s-o amani, pentru ca de intamplat, se va intampla"

Eram amandoi emotionati ca vom petrece primul Craciun impreuna...

 

Inainte de asta a fost insa Mos Nicolae...
In stilul nostru caracteristic, ne-am facut cadou, unul celuilalt, impachetati in hartie igienica.
Eu m-am transformat intr-un sul gigant de hartie igienica, apoi el la fel si toata casa era imbracata in hartia galbena ce parea o panglica enorma, greu de rupt mai apoi pentru a "despacheta cadoul" si a "profita de jucarii".

Exista un noi. Noi-ul era hranit zilnic, se dezvolta ca un sugar, alimentandu-se cu energia si cu sufletele noastre.
Noi-ul vroia Craciun!


P.S. stiu ca am utilizat de prea multe ori "noi" , "nostru" dar am facut-o intentioat pentru a sublinia nebunia acestor cuvinte si exagerearea lor spre infinit...
nimic nu ni se parea prea mult, totul era inspre "mai vreau!"