Te rog să nu...

îmi fuți zen-ul!

Da, știu că e prima oară când vorbesc așa pe blogu-mi, dar, dacă vreau să fie un blog adevărat și real, trebuie să mă reflecte pe mine. Iar eu nu-s o prințesă virginală și neajutorată. Nu știu să dau din gene și nici n-am ochi de căprioară. Am limba ascuțită și afurisită. Și buze de femeie rea. Deși nu-s.
Îs genul ăla care-ți acorda o mie de șanse pentru că te crede de fiecare dată. Totuși, am să știu când e ultima.
Îs genul ăla care poate fi vrăjită cu poezii siropoase. Totuși, natura m-a blestemat cu o intuiție a naibii de încăpățânată. Așa că...lucrează la poezia ta pentru că nu accept orice rahat. Dacă tot mă minți, măcar hai s-o faci frumos.
N-am nevoie de tine, sper că știi. Și nu, nu vreau să-ți calc orgoliul în picioare sau să-ți mutilez bărbăția, dar e corect să fim sinceri unul cu celălalt. Înafară de vrăjitoriile tehnologice cu Lenuț și iPhonică cel Viteaz (laptopul si telefonul) cred că pot, fac sau învăt și voi face de toate.
Așadar, pornești (îmi pare rău) din start cu un dezavantaj.

Dacă n-aș vorbi despre mine și aș vorbi despre o cunoștință...ți-aș spune să-ți iei picioarele în spinare și să fugi. E o combinație pe care fie o stăpânești (da' bine!), fie te ucide (pe bune!). Femeia e clar ostentativă, o mai și duce capul, are și suficient de multă experiență încât nu te poți juca cu ea, a trăit destul de mult încât n-o mai schimbi acu la anii ăștia. În plus...hai să fim sinceri: o să-ți facă loc în viața ei fix când vrea ea. N-o să alerge după tine și nici n-o să ți se topească în brațe. Așa că mai bine încerci să modelezi una mică, poate chiar mai frumușică, fără stres, fără filozofie, fără bătaie de cap.

Dar, pentru că vorbesc despre mine, trebuie să vorbesc frumos si subiectiv :) (nu-mi vine să cred că mă gândesc de 5 minute și n-am nicio idee care să argumenteze DE CE aș fi eu o femeie mișto)

Ah, da! Ăsta nu e un articol matrimonial. Pentru că nu încerc să te conving de nimic, nici că-s bună, nici că-s rea, nici că merit, nici că nu merit atenția ta.
Încerc să mă conving pe mine că pot să mă detașez și să privesc obiectiv situația. Încerc să-mi explic niște "de-ce-uri" care chiar nu țin de tine. Încerc să gândesc matematic când eu urăsc matematica.

Iar tu - da, tu - deși ai fost avertizat, te încăpățânezi să mă contrazici exact în momentul în care (oricât de mult iubesc contradicțiile) am decis că nu mai vreau să fiu contrazisă.

Și uite așa mă silești să nu mai fiu obiectivă. Și să văd distorsionat situația.
Deci nu!

Te rog să nu-mi fuți zen-ul!