Încet, încet...

În 2007 - 2008 am citit prima oară despre yoga și meditație și am fost extrem de atrasă de idee. N-o să vă descriu sau susțin nimic din ceea ce cred eu despre yoga sau meditație pentru că nu-mi doresc să conving pe nimeni. Ceea ce eu am încercat - foarte puțin de altfel - m-a ajutat într-o perioadă dificilă să revin cu mintea pe linia de plutire.
Noi oamenii avem tendința să căutam explicații iraționale și sprijin divin doar atunci când toate celelalte soluții eșuează. Avem senzația ca putem să-i spunem minții "meditează" și  sufletului "eliberează-te" și totul să fie luminos, să începem să vomităm curcubee și o să ne crească o aură deasupra capului.
Adevărul este că habar n-am cum se practică yoga corect. Din tot ceea ce am citit, cel mai util sfat mi-a fost acela al guru-ului indonezian care spunea că, dacă reușești să stai în liniște, tu cu tine și să-ți zâmbești sincer măcar 30 de minute pe zi, ești pe drumul cel bun. Și, credeți-mă, dacă ești vulcanul extremist, cum sunt eu, 30 de minute de STAT singură și în liniște...e o provocare. Să nu mai vorbim despre zâmbit. "Cum adică să zâmbesc? păi ce? am rictus sau ce?" Și după vreo 5 minute în care aștepți...să se întâmple ceva...să ai vreo revelație...să ...simți ceva, orice... îți dai seama că NU, nu se întâmplă nimic. Dar că e o gălăgie în capul tău...de n-ai aer. "Acum stai și meditezi, apoi duci gunoiul, vezi că ai uitat să-i iei lui Nemo mâncare, aaaa...ce melodie mișto era aia de pe facebook, vezi să nu uiți să-i duci lui friend aia de făcut țigări, dacă îmi sună telefonul, cu ce mă îmbrac mâine, eh, lasă că o să fii bine" și toooot așa până când începe să te doară curul cel operat. Și apoi începi să te foiești...și să te miști...
"TACI CRISTINA!T A C I ! Crezi că este posibil să nu te gândești la ABSOLUT NIMIC câteva minute?"
"?!?!"
....

Nu există mantre de rostit sau sfaturi de urmat cu sfințenie, nu există reguli de acceptat și nici pași de călcat. E un simplu exercițiu de a-ți educa mintea și corpul să nu facă nimic câteva momente. Este mai greu decât pare pentru că suntem într-o continuă forfotă, fie că o conștientizăm, fie nu.
Astăzi dimineață m-am trezit din nou în metrou cu respirația sacadată și cu amețeli. Nu suport locurile aglomerate, nu-mi place să merg cu mijlocul de transport în comun, mă simt extrem de închisă și uneori când durează prea mult...ajung la anxietate. Am așteptat numărând secundele să ajung la stația universitate și m-am trezit alergând pe scări, cotind în dreapta și în stânga să îmi fac loc, să ies și să respir aer. Când am văzut prima geană de lumină mă simțeam de parcă plutesc, nu mă mai săturam să inhalez și aveam o mie de șcenarii în cap despre cum o sa le spun prietenilor că eu nu mai merg cu metroul niciodată, despre cum o să mă trezesc mai devreme ca să merg pe jos, and so on, and so on.
"Cristina ce faci acum?"
"Mă bucur că respir aer și văd soare"
"Nu Cristina, nici măcar nu te bucuri...Te gândești la o mie de alte chestii. Oprește-te și bucură-te"
Abia atunci am reușit să simt momentul. Când nimic altceva nu a fost în capul meu.

Nu știu dacă e o altă etapă, nu știu ce voi face mâine, dacă voi fi tristă sau fericită, nu am niciun plan, în continuare am o mie de întrebări, în continuare sunt eu, nu înțeleg altă mie de chestii, n-am nicio soluție care să-mi relateze secretul fericirii și, din contră, încă nu mă pot declara o femeie fericită și încă îmi lipsesc multe până să ajung acolo.
Dar sunt mult-mult-mult-mult mai calmă și mai relaxată. Am un sentiment inexplicabil de bine. În acest moment sunt mulțumită de familia mea, cu singurătatea mea, de jobul, cu prietenii, cu timpul liber și cu lipsa totală de euforie. Poate-i de vină magneziul pe care îl iau în fiecare dimineață sau poate pur și simplu reușesc să mă simt din ce în ce mai confortabil cu mine.

N-am reușit încă să meditez. De asta nu vreau să dau o tentă spirituală acestui articol. Și nici nu e genul meu să mă retrag într-o lume mistică. Dar cred că fiecare om își are propria rețetă de fericire. Și n-o găsim decât dacă facem liniște în gălăgia ce-o purtăm pe umeri :)