Ce nu știam despre mine

Că sunt adrenalin junkie :) Adică dependentă de adrenalină. O fi bine, o fi rău, se pare că-mi place teama. Deci...partea aia cu "renunți la frică" trebuie ajustată...cumva...constructiv.

Și, ce nu mai știam despre mine? Că am o familie foarte-foarte-foarte faină. Și-am trăit destul de interesant până acum. Și că am o relație foarte-foarte-foarte mișto cu familionul meu. Și amintiri pe măsură.

Altceva, ce nu mai știam: că trebuie să trec mai ușor peste prejudecata aia cu prima impresie. Adică...să nu-mi fac nicio impresie. Să pun întrebări și să descopăr singură ce mă interesează.

Încă ceva: să fiu eu. Bun, habar n-am cine sunt eu în acest moment, daaaaar, ca să mă citez pe mine - după cum m-am prezentat unui om foarte fain întâlnit în weekendul ce tocmai a trecut: "Măi...nu știu ce să-ți spun despre mine...cred că îmi place să fac CE vreau, cum vreau și când vreau. Sună egoist?"

Ce-am re-concluzionat? Că lucrurile sunt simple întotdeauna. Cu da și cu nu. Fără poate, fără nu știu, fără cred, parcă și alte confuzii. Place, faci, nu place, nu faci/spui/poți. 

Ah...și mai e partea aia cu sinceritatea. Dar am zis-o de-atâtea ori că par obsedată. Dar tot e fain. Deci o mai zic: fii sinceră, fii sinceră, fii sinceră. 

Cum am ajuns la revelațiile astea fără să stau 7 ani în Tibet? Am petrecut un weekend extraordinar de frumos și de activ alături de niște oameni despre care nu știam absolut nimic. Ba mai mult, am avut și câteva prejudecăți în ceea ce-i privește pe unii dintre ei. Să mă ierte omul zen că l-am amenințat că-l bat. Asta dacă-mi citește acest articol. Promit să nu-l mai ameninț pe nedrept :)

Am o sută de idei acum în minte și nu prea știu cum să le ordonez sau să le exprim. Aș vrea și să vă povestesc despre prima mea experiență într-un Aventura Park și cam cât de mândră sunt că am reușit să parcurg cel mai greu traseu de acolo după o lungăăă pauză de sport și fără antrenament în prealabil. Sună ca și cum m-aș lăuda? Păi...cam asta fac. Daaar înainte să-mi dați peste nas vă rog să parcurgeți Traseul Negru de la Aventura Park Brașov. Complet. Și apoi vorbim. 

Aș vrea și să vă descriu senzațiile noi pe care le am (și nu știam că sunt așa) atunci când accept provocări necunoscute pentru a-mi testa limitele fizice. Poate, pe larg, într-un alt articol. Dar...dacă aveți supărări sau melancolii...din nou, vă rog să încercați să vă epuizați fizic, constructiv. Vă garantez eu că vă faceți bine la cap :)

Și...ca să facem un final de articol frumușel, explicăm puțin latura nouă a sincerității: adică să fiu eu. Fără să pozez, fără să vreau să seduc, fără să vreau să cuceresc, fără să bravez. Fără să demonstrez ceva altcuiva decât mie. Cristina vrei? Da sau nu? Cristina poți? (aici avem voie să zicem nu știu) Hai să aflăm.
A fost primul weekend (după vacanța din Thassos) în care n-am simțit nicio secundă nevoia să impresionez pe nimeni. Nu mi-a păsat cum îmi stă părul, dacă-mi vin bine hainele, dacă mă consideră cineva nebună sau dacă vine prințul pe cal alb.
EVIDENT că am avut în minte - în permanență - dorința de a fi cat mai pozitivă și de învăța ce înseamnă calmul împăcării cu sinele.

Asta nu înseamnă că sunt acum alt om. Sau că am vreo concluzie copleșitoare. Asta înseamnă doar că (așa cum am spus mai sus) am petrecut un weekend extraordinar de frumos și de activ, care mi-a făcut bine.

Extrem de bine!

Ceea ce vă dorim și dumneavoastră. Din belșug și cu sinceritate :)