marți, 29 iulie 2014

E normal?

Când se arde becul din baie e simplu. Rămâi câteva secunde în întuneric, te enervezi pe moment, apoi te duci și-ți cumperi un bec nou. Gata, s-a rezolvat, "s-a făcut lumină" ... în baie.
Când vine vorba de tine, de mintea ta...

VREAU să-mi pun un diagnostic. Așa cum acum câteva zile am privit în gol vreo oră încercând să-mi storc o emoție. Ascultam valurile, vedeam cerul și încercam să identific CE simt. Și nu puteam să-mi răspund. Nici furie, nici tristețe, nici euforie, nimic pur și simplu. Mă rugam de mine să mă exprim oricum. Și nu știam cum.

Iar când ajungi în punctul culminant...ăla pe care-l recunoști prea bine...cu transpirații reci, respirație sacadată și o dorință acută de-a o lua la goană și de-a te ascunde...începi să-ți pui întrebări.

Ieri am trăit un nou atac de panică. M-am gândit mult dacă să scriu despre asta sau nu, însă, în ultima perioadă auto-cenzura nu face altceva decât să-mi creeze frustrări care, mai devreme sau mai târziu, produc fie o explozie, fie o implozie. Și nu-s fanul acestor trăiri.

M-am simțit sufocată de toți oamenii din jurul meu. Și nu mi-am dorit decât să existe cineva care să îmi citească gândurile și să știe exact ce să-mi spună ca să mă calmez. Pentru că de mine nu mai ascultam.
E greu să explic ce-am simțit. Cu atât mai greu e să trăiești ceva incontrolabil. Și...dacă nu-i cunoști cauza, n-ai cum să-i găsești nici remediu.

Sunt genul de om care consideră că frica este un sentiment irațional. Am un orgoliu prea mare pentru a mă expune ca fiind vulnerabilă. Îmi face plăcere să ajut oamenii din jurul meu și mă simt flatată când aceștia au încredere să mi se confeseze. Dar...atunci când "bateriile" mele se epuizează...am NEVOIE de o "priză".

Faptul că în momentul de față nu-mi pot pune niciun diagnostic, nu mă pot exprima emoțional, nu mă pot ancora într-un prezent confortabil mental...mă face să-mi consum rapid ultimele resurse și să vreau să elimin orice consider eu că este nociv. Evident că nici aprecierile nu-mi sunt tocmai raționale.
Și uite așa se creează haosul.
Acela în care nu pot să vorbesc, să gândesc, vreau doar să fug. Încotro?Habar n-am.

Nu este cel mai logic moment al meu, știu. Din foarte multe puncte de vedere viața mea în acest moment este extrem de frumoasă. Am o mulțime de motive să consider că n-am mai fost până acum atât de liberă, de zâmbitoare, de încrezătoare și de independentă. Deci există o mulțime de plusuri valoroase.
Ce mă sperie sunt aceste...momente (hai să le numim așa) cand chiar și un singur minus mă poate propulsa câțiva metri în spate. Furtunile astea de vară care fac ravagii în mintea mea și mă abandonează apoi obosită și incoerentă.
Ca acum.

Sunt obosită. Pot să trag de mine. Pot să zâmbesc, să fiu alături de oamenii care au nevoie de mine, să-mi fac jobul, pot chiar să dansez goală prin casă în fiecare dimineață. Doar că nu simt nimic atunci când o fac.

E normal?


2 comentarii:

bluedrop spunea...

my beautiful sabbra...fie ca vrem sau nu, uneori, din motive pur ilogice, anormale si puerile, trecem si prin astfel de stari, oricat de echilibrata si frumoasa am crede ca ne avem viata de acum.tocmai faptul ca am supravietuit uratului si suferintei, durerii, de orice fel, la orice nivel si dimensiune si ne-am luptat si ne-am tarat prin noroi ca sa stam la suprafata si sa ne bucuram iar de curat si de soare, ne-a epuizat cu totul, oricat am crede ca am reusit si am castigat batalia. e un paradox, desigur, inexplicabil, ca multe alte emotii si ganduri ce ne blocheaza cu totul, in diferite momente ale existentei noastre si carora ne lasam prada, fara a fi capabili sa ripostam in vreun fel. chiar si asa, eul nostru este o resursa inepuizabila de emotii si ganduri, ce fix in momentul cand tindem sa cedam cu totul, se auto-resusciteaza, fara voia noastra, de cele mai multe ori,ce ne ia total prin surprindere, oricat am nega ori ne-am impotrivi.si, din nou,ne revenim, ca printr-o scamatorie banala,la normalul, oricat ar putea parea de absurd, al existentei noastre de zi cu zi, un amalgam de emotii si ganduri inexplicabile, asa cum ne este eul nostru interior, asa cum ii este lui cel mai bine, caci daca incercam sa-l intelegem si sa-l explicam, ii piere toata stralucirea.oricat ne impotrivim lui, el ne invinge de fiecare data, pentru ca eul nostru este creat sa ne faca pe noi sa alegem intre a fi sau a nu fi, a crede sau nu, a trai sau doar de a ne perpeli in incercarea de a fi rationali si de a intelege tot si toate cele ce ne-nconjoara.nu, nu asa functioneaza acest eu, uneori prea egoist, alteori prea generos, oricum ar fi, noi ii cedam de cele mai multe ori, fara vreo reactie.
beautiful, emotiile si gandurile pe care nu le putem controla sunt de fapt cele ce ne definesc acest eu.fie ca vrem sau nu, suntem niste pierzatori in ale ratiunii si normalitatii cotidiene.tot ce ne mai ramane de facut este sa-ncercam sa ne adaptam cat mai repede si mai bine acestei situatii absurde, inexplicabile, care ne scapa printre maini si de sub controlul cu care doar credem ca suntem obisnuiti sa co-existam.
poate, in anumite momente trebuie doar sa credem, si sa nu mai cercetam, sa ne lasam purtati de emotii si ganduri, fara sa ne mai impotrivim cu atata vehementa, fara sa le mai trecem prin filtrul ratiunii.rezultatul ar putea sa ne surprinda al naibii de mult, sa ne blocheze iar, dar intr-un mod in care sa-l putem accepta,oricat ar putea parea de ridicol, absurd si ilogic.
hai, respira adanc, nu te panica peste masura, va trece si iti vei reveni din nou la capacitatile tale ce te fac pur si simplu ...sabbra mea frumoasa si geniala!
bluedrop este aici, langa tine,zambeste si redevino tu, cea care inima i-a furat definitiv si irevocabil! nu pentru el, ci pentru tine!!!
:) <3

Lexa Axinte spunea...

E normal sa fii uneori "numb" fiindca ai acumulat, poate, foarte multe trairi la turatie maxima, in ultimul timp. Dupa punctul culminand (mereu exista o "bomboana pe coliva"), ramai usor paralizat emotional.Sau poate mai mult, fiecare simte diferit. Totusi, nu te speria. Starea de perplexitate inconstienta e absolut naturala si apare de mai multe ori in viata ca urmare a suprasolicitarii corazonului. :) O sa fie bine, ca sa nu fie rau.