Riscă!

Vă mai amintiți de cursanta mea de la sală, distinsa doamnă în căutare fluturi? V-am povestit despre ea aici.
Ei bine, aseară am repetat experiența.
M-a întrebat imediat după oră dacă o iau spre Universitate și dacă vreau să mergem împreună. Bineînțeles că am vrut.
Am discutat despre sală, sport, Pilates, exerciții de respirație și așa mai departe și...de la pasiunea pentru mișcare până la a-mi spune că ea este un om foarte pasional n-a fost decât un pas.
"Sunt o persoană extrem de pasională, mă dăruiesc total și...să te ferească sfântul să îmi stârnești gelozia..."
Am zâmbit și i-am spus că nu prea sunt de acord cu gelozia. Dar că, la rândul meu, pot să fiu și eu pasională și că, dacă-mi dau frâu liber, pot să ajung la trăiri foarte intense.

"Cum adică dacă-ți dai voie? Nu e ca și cum ai o telecomandă care te schimbă pe canalul pasional, ori trăiești totul cu pasiune, ori înseamnă că nu ești implicată"
I-am explicat că sunt destul de masculină în anumite privințe și că pot să fiu sau să nu fiu implicată dar să trăiesc și să savurez în același timp ceea ce mi se întâmplă.
A râs de mine și m-a întrebat dacă mă comport ca un bărbat: "Adică te poți ridica în miez de noapte și poti spune: there's no sleeping over?"
Când i-am povestit că pentru mine este instinctual să am un scut protector în aproape toate relațiile interumane m-a privit uimită : "Adică îți este frică să fii fericită?"
M-a cam deranjat afirmația ei... De câte ori trebuie să-mi recunosc fricile sau existența temerilor devin incoerentă. Am încercat să-i spun că mi se pare natural și firesc să nu-mi doresc să sufăr și să merg oricât de departe ar fi necesar pentru a preveni astfel de situații.
Se uita la mine din ce în ce mai uimită. Stăteam la o trecere de pietoni fără semafor așteptând să se facă verde pentru pietoni.
"De ce stăm noi aici?" mă întreabă.
"De vorbă" îi răspund eu și începem amândouă să râdem.
"Cristina tu vrei doar binele și fericirea fără nimic rău?"
"Păi...nu așa e normal?
"Așa ceva nu există! Trebuie să accepți că vor mai exista situații urâte, vei fi rănită, la fel cum vei mai fi și fericită...Binele există pentru că există răul și viceversa. Este un cerc vicios. Se completează. Doar prin comparație putem să le trăim și percepem cu adevărat".

M-am încăpățânat și am încercat să o conving că nu este nicio diferență între idealismul meu de a crede că putem să trăim încercând să fugim de nefericire și idealismul ei de-a crede în fluturi și că musai trebuie să cauți dragostea în oamenii pe care-i întâlnești.
Era foarte vehementă și îmi repeta la fiecare frază a mea: "Riscă și ai să vezi ce se întâmplă".

Într-un final ne-am dat seama că stăm la intrarea în Metrou de o jumătate de oră și riscam să pierdem ultimul tren. Ne-am tutuit și ne-am promis că vorbim cu o cană de cafea în față, cât de curând.

Dacă mă împrietenesc cu ea mai mult de-atât...va trebui să-i spun oare că scriu despre micile noastre discuții?

Să risc? :)