Beția cu apă rece

Ați observat oare că, atunci când vrem noi să credem ceva, căutăm și ne legăm de toate chichițele doar-doar s-o întâmpla. Căutăm să ne dăm singuri dreptate. Căutăm să ne convingem noi pe noi.
Eu numesc asta beție cu apă rece. Apă rece pentru că, de obicei, apa călâie e scârboasă la gust și ți se apleacă.
Alegem să vedem doar anumite piese de puzzle și să construim scenarii favorabile minții noastre, iar mai apoi, când dăm cu capul de perete, ne declarăm uimiți. De parcă ne-ar fi lovit brusc realitatea.
Nu arăt cu degetul pentru că am trecut și eu pe-acolo.
Am ales să văd și să cred doar ce-mi convenea mie în momentul respectiv. Pentru că îmi era teamă de realitate. Când nu VEZI ceea ce vrei să vezi instinctul de conservare și de auto-protecție funcționează automat și construiește o himeră. E perfect natural.
Nu e ca și cum te uiți în jur, vezi o situație de căcat și poți spune: e de căcăt, ce trist... Mintea ta îți dictează să vezi "jumătatea plină a paharului" și să gândești pozitiv. Creierul ce face? Extrage aspectele pozitive ale situației și, uite așa, se creează un scenariu greșit.

Așa că preferi să pari beat de fericire. Fericire închipuită. Sau, mă rog, te mulțumești cu puțin. Ca să "fiu optimistă".
Până aici nimic nou. Am totuși o curiozitate...
Dacă din tot ceea ce ți se întâmplă, alegi să conștientizezi SELECTIV și să înțelegi doar ceea ce-ți hrănește orgoliul, la final, când te dai cu capul de zid, de ce mama mă'sii nu alegi să faci aceleași lucruri?

Ți-ai irosit ceva timp încercând să vezi în omul din fața ta un zeu, i-ai ignorat greșelile și l-ai urcat pe un piedestal construit de mintea ta. Te-ai antrenat să fii mulțumită cu puțin. Să n-ai nevoie de atenție, să nu vrei profunzime, să fii permisivă până în pânzele albe, să fii tolerantă, bla-bla fucking bla...și, cu toate astea, nu ești femeia perfectă.
De ce, în loc să-ți plângi de milă, în loc să plângi după acele calități fabricate de mintea ta și atribuite gratuit lui, nu alegi DIN NOU să vezi partea bună? Aia în favoarea TA. Aia care-ți poate spune că, deși e o situație de căcat, ai să treci peste. Pentru că EȘTI CAPABILĂ.

La naiba, ai fost capabilă să vezi în el un zeu, n-oi fi capabilă să-l vezi om? Poți fabrica himere atunci când vine vorba să-ți alimentezi o fericire inexistentă, dar nu poți fabrica himere atunci când vine vorba să-ți tratezi o depresie reală?
Și atunci mă întreb... oare cu ce trece mahmureala după apă rece?