Aș umple pagini întregi cu idei, mai mult sau mai puțin folositoare pentru cei ce le citesc - din purul meu egoism de a nu reține niciun gând sub frunte.
Totuși, totuși - în ultima perioadă - mi se întâmplă să încep să scriu, să șterg, să scriu iar, să mă contrazic și apoi să renunț.
Oricât de confortabil mi-ar fi să mă exprim în scris, vreau să învăț să vorbesc. Cei ce mă cunosc vor râde acum și-mi vor sugera să caut noi modalități de a-mi ține gura închisă :) "Oricum trăncăni ca o moară stricată Cristina"
Deși noi oamenii, la nivel declarativ, suntem avizi după noutate și explorare a necunoscutului, de fapt, cred, suntem sclavii obișnuinței. Preferăm tabieturile confortabile unei provocări incerte.
Și, dacă tot ne place să postăm citate americanizate pe Facebook, ar fi bine să le și înțelegem. Unul dintre ele spune că "Viața începe înafara zonei tale de confort".
Subscriu.
Nu-mi doresc ca acest articol să fie unul motivațional. Însă trebuie să recunosc că, începând de la cele mai mărunte întâmplări și până la schimbări radicale ale vieții mele, am început să trăiesc sau, am simțit că trăiesc de fiecare dată când am pășit înafara zonei mele de confort.
De câte ori am cedat confortabilul inconfortabilului și mi-am depășit câte o limită auto-impusă, am avut revelații.
Dar, pentru că trebuie să existe un "dar", nimic nu se întâmplă peste noapte și nimic nu poate fi trăit impus.
Ce vreau să spun? Că nu TREBUIE să-ți ieși din zona confortabilă doar pentru că așa îți spun eu, te sfătuiește cel mai bun prieten sau așa spun postările motivaționale de pe Facebook.
Mai întâi trebuie să știi ce îți dorești cu adevărat (nu, nu vorbesc despre "vreau să câștig la loto" sau "vreau să-mi trag o super-gagică") și apoi să realizezi că n-o să fie simplu să faci o schimbare.
Pentru mine, până acum, zona de confort a fost aceea în care eu eram prințesa Xena cu un scut impenetrabil și n-aveam nevoie de nimeni sau de nimic ca să supraviețuiesc. Tot ce mi-am dorit a fost să nu mai fiu niciodată vulnerabilă emoțional, să nu depind de alți semeni și să pot fi stăpânul meu absolut. Să-mi cunosc calitățile, să-mi identific defectele și să conviețuiesc în armonie deplină eu cu mine. Echilibrul este Mecca.
În zona mea de confort dorințele se împlinesc dacă "eu vreau-ul" este suficient de categoric. Tot în zona mea de confort nu există eșec și nu suport înfrângeri. Aș fi preferat să trăiesc o viață întreagă izolată de lume decât să îmi asum riscul că, POATE, există posibilitatea să mai fiu și tristă uneori.
În zona mea de confort râd, nu plâng, mă distrez, nu mă plictisesc, mă protejez - pentru că nimeni altcineva n-o face - ce mai, sunt propriul meu dumnezeu, într-o bulă de sticlă în care tot ce-mi trebuie ca să supraviețuiesc este siguranța de sine și certitudinile.
Și a fost bine...să-mi hrănesc ambiția în modul ăsta o bucată de vreme.
Prima oară când am ieșit din zona mea de confort a fost oarecum brusc, mi-am depășit propria prejudecată - cum că eu sunt o antisocială. Ok, n-o să mă auziți nici acum spunând că îmi plac oamenii...dar nici că nu-mi plac. Hai să zicem că nu îmi mai este teamă de ei. Azi am prieteni.
Nu-mi iau niciun angajament public. Pentru că este confortabil pentru mine să cred că dețin controlul. GLUMESC! :)
Ba tocmai că mi-am propus să-mi scriu aici, eu, câtre mine din viitor: Cristina ai să fii vulnerabilă emoțional în fiecare zi, poți să stai și-n cap și-ntr-o groapă, tot o să-ți pese! Ai să depinzi de oameni, ai grijă totuși să nu depinzi de cei mai slabi dintre ei :) Nu esti stăpânul tău absolut, până și Nemo știe cum să te joace pe lăbuțe :) Vei pierde, vei eșua, important e să te ridici și să mergi mai departe - you know the fucking drill better than anyone!
N-ai cum să trăiești izolată pentru că - stupoare - îți place lumea ta de azi.
Certitudini? Vorbește femeie! Învață să vorbesti și ai încredere în cuvinte. Certitudinile se nasc din incertitudini...e un joc care te amețește, joacă-l măcar!
Și...cam atât pentru azi.
Și, dacă tot ne place să postăm citate americanizate pe Facebook, ar fi bine să le și înțelegem. Unul dintre ele spune că "Viața începe înafara zonei tale de confort".
Subscriu.
Nu-mi doresc ca acest articol să fie unul motivațional. Însă trebuie să recunosc că, începând de la cele mai mărunte întâmplări și până la schimbări radicale ale vieții mele, am început să trăiesc sau, am simțit că trăiesc de fiecare dată când am pășit înafara zonei mele de confort.
De câte ori am cedat confortabilul inconfortabilului și mi-am depășit câte o limită auto-impusă, am avut revelații.
Dar, pentru că trebuie să existe un "dar", nimic nu se întâmplă peste noapte și nimic nu poate fi trăit impus.
Ce vreau să spun? Că nu TREBUIE să-ți ieși din zona confortabilă doar pentru că așa îți spun eu, te sfătuiește cel mai bun prieten sau așa spun postările motivaționale de pe Facebook.
Mai întâi trebuie să știi ce îți dorești cu adevărat (nu, nu vorbesc despre "vreau să câștig la loto" sau "vreau să-mi trag o super-gagică") și apoi să realizezi că n-o să fie simplu să faci o schimbare.
Pentru mine, până acum, zona de confort a fost aceea în care eu eram prințesa Xena cu un scut impenetrabil și n-aveam nevoie de nimeni sau de nimic ca să supraviețuiesc. Tot ce mi-am dorit a fost să nu mai fiu niciodată vulnerabilă emoțional, să nu depind de alți semeni și să pot fi stăpânul meu absolut. Să-mi cunosc calitățile, să-mi identific defectele și să conviețuiesc în armonie deplină eu cu mine. Echilibrul este Mecca.
În zona mea de confort dorințele se împlinesc dacă "eu vreau-ul" este suficient de categoric. Tot în zona mea de confort nu există eșec și nu suport înfrângeri. Aș fi preferat să trăiesc o viață întreagă izolată de lume decât să îmi asum riscul că, POATE, există posibilitatea să mai fiu și tristă uneori.
În zona mea de confort râd, nu plâng, mă distrez, nu mă plictisesc, mă protejez - pentru că nimeni altcineva n-o face - ce mai, sunt propriul meu dumnezeu, într-o bulă de sticlă în care tot ce-mi trebuie ca să supraviețuiesc este siguranța de sine și certitudinile.
Și a fost bine...să-mi hrănesc ambiția în modul ăsta o bucată de vreme.
Prima oară când am ieșit din zona mea de confort a fost oarecum brusc, mi-am depășit propria prejudecată - cum că eu sunt o antisocială. Ok, n-o să mă auziți nici acum spunând că îmi plac oamenii...dar nici că nu-mi plac. Hai să zicem că nu îmi mai este teamă de ei. Azi am prieteni.
Nu-mi iau niciun angajament public. Pentru că este confortabil pentru mine să cred că dețin controlul. GLUMESC! :)
Ba tocmai că mi-am propus să-mi scriu aici, eu, câtre mine din viitor: Cristina ai să fii vulnerabilă emoțional în fiecare zi, poți să stai și-n cap și-ntr-o groapă, tot o să-ți pese! Ai să depinzi de oameni, ai grijă totuși să nu depinzi de cei mai slabi dintre ei :) Nu esti stăpânul tău absolut, până și Nemo știe cum să te joace pe lăbuțe :) Vei pierde, vei eșua, important e să te ridici și să mergi mai departe - you know the fucking drill better than anyone!
N-ai cum să trăiești izolată pentru că - stupoare - îți place lumea ta de azi.
Certitudini? Vorbește femeie! Învață să vorbesti și ai încredere în cuvinte. Certitudinile se nasc din incertitudini...e un joc care te amețește, joacă-l măcar!
Și...cam atât pentru azi.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu