Nemo Miaunache si Seven Aeroplanul

De data asta...m-au scos din monotonia zilei de luni cei de la Hotcity cu leapsa lor pisiceasca, vreau sa le multumesc si poate sa le fur unul din tricourile cadou.

Mi-am dorit tricou cu pisici, ca tot am pijama cu pisici, sosete cu pisici, decoratiuni cu pisici...si chiar...pisici.

Pe Nemo, si pe Seven.

Eh..pe Seven il are Vali acum, dar mama "biologica" tot eu ii sunt :P

Iaca...poze:

Eveniment Esquire & Dunhill

Mie imi plac cei de la Sanoma, pe bune, chiar imi plac. Am citit si Esquire, le-am pus un clip destept pe blogu-mi (acum ceva vreme), am lucrat cu ei pentru niste virale FHM ( e drept, nu le-am facut eu personal) dar le-am impartit "cititorilor" , citesc Cosmo ocazional, si celelalte publicatii ale lor...

Eh, din acest motiv am stat pe ganduri daca sa fiu sincera si carcotasa saaau sa...tac ? Ei bine, tacerea nu mai e o virtute, asadar, baieti-fete (daca cititi) si va devin brusc antipatica incercati sa intelegeti ca pana la urma e parerea mea (umila-blonda), saaau..doar un sfat.

Am primit o invitatie, pe email la un eveniment intitulat "Fine experience by Esquire".

Prima chestie pe care am remarcat-o a fost ditamai pagina de email cu muuuulte muuuulte adrese ale unor oameni (importanti evident) din companiile autohtone, multinationale si luate in ordine alfabetica.

"N-or fi auzit de BCC?" mi-am spus. Dar, pentru ca mi s-a intamplat si mie, si pentru ca am luat-o drept strategie de marketing din gama ; "uite ce de invitati sunt, o sa vada toata lumea pe toata lumea, hai sa mergem".

Prin surse proprii am aflat ca era vorba de un party intr-o locatie usor neobisnuita, o surpriza pentru invitati. La orele 20:00 (trecute, fix).

Am ajuns acolo, pe la fara cinci minute, eu, al meu iubit, si colega lui de la PR (ei venind amandoi din partea companiei mama, eu de la 121).

Adresa exacta, cladire mare de birouri, nedata in folosinta inca, receptie imensa, pereti de sticla, si angajatii Sanoma la receptie pregateau pachetele cu daruri pentru invitati...

"Nu-s prea punctuali, ca deh, invitatii vin direct de la birou, chit ca ni s-a dus buhul ca intarziem la evenimente, uneori suntem exceptia care intareste regula"...

"hai sa mai fumam o tigara, mai asteptam p-afara 10 minute, sa nu fim primii"

Dupa 10 minute, am intrat, odata cu noi un mic alt puhoi de lume...

Cineva ne-a spus "buna seara" , altcineva ne-a facut o poza, intre timp ei tot mai impachetau cadouri...

Am urcat pe cladire, pe terasa amenajata superb, in stil japonez, canapele din perne albe, podea neagra, mese gen clepsidra, mancare japoneza, un bar amenajat...o muzica excelenta, niste hostese Dunhill imbracate in costume cam ciudate... Prima impresie ... foarte stilat!

Am asteptat putin sa fim bagati in seama, sa remarcam o fata cunoscuta, sa...apara restul de invitati...in fine, dupa 10-15 minute ne-am oprit in dreptul unei mese testand calitatea sushi-ului si dexteritatea in a manevra betisoarele japoneze (cele coreene si cele chinezesti sunt demult incercate).

In acelasi ambient minunat ne-a gasit...prima rafala de vant...

"Asta o fi surpriza?November rain?"

Cred ca am cobit (iertare!); in 10 minute era...devastata terasa...Cum asa? Uite asa:

Rafalele de vant au contenit sa apara, oamenii insarcinati in a monta niste perdele protecoare s-au miscat oarecum greu (e drept, era si dificil), insa ploaia a patruns rapid printre, a imprastiat pernele canapelelor, a spart paharele de pe mese, a daramat barul, si-a impins mare parte din invitati spre singurul perete disponibil...

"Cu meteo nu te pui frate!"

Norocul nostru a fost ca vijelia n-a tinut mult...poate un sfert de ora...cerul s-a eliberat de nori, iar oamenii lor s-au miscat rapid si-au curatat terasa...au redat o oarecare ordine amintind de ambientul initial.

Oamenii socializau, am savurat platoul de sushi, cocktailul cu pepene galben, pe la orele 21:30 a urcat pe scena (neanuntati) cativa oameni, o mini-orchestra care si-au inceput recitalul cu un cover Depeche Mode - World in my eyes, absolut genial, am innebunit!

O hostesa impartea tigari...

Am stat putin peste orele 22 , asteptand...un semn (divin) al organizatorilor ; un bun venit, o glumita referitoare la furtuna, un "enjoy the party", un "motiv", un concept...CEVA?!

Cum nimic de genul nu s-a petrecut...am decis sa ne retragem, cu atat mai mult cu cat trebuia sa fim matinali pentru a doua zi.

Ultima etapa ciudata a fost aceea ca nimeni nu s-a sesizat (si NU eram singurii care plecau)!

Nu ne-a condus nimeni, nu ne-au spus "la revedere", iar jos...in receptie...era gol, cu maldarul de pungi cadou (ce probabil asteptau sa fie oferite invitatilor la plecare) stand acolo...fara ca nimeni sa le pazeasca...sau...ofere...

After party thoughts: (ori probabil sunt eu obsedata de strategii de marketing) sa fi avut cineva din Sanoma ideea ca oaspetii sunt de obicei sufocati cu astfel de evenimente si blazati de atata "ospitalitate" iar ei au vrut sa faca un party cu un concept de genul "nu ne pasa, nu va bagam in seama, am vrut sa stiti ca existam"?!?!?

Ceva care sa para atat de autentic prost realizat incat sa se vorbeasca muuult timp despre asta?!

Daca e asa, jos palaria, a iesit perfect!

Daca nu...well guys...ati cam dat iama-n buget...degeaba...

Tips&Tricks pentru viitoare evenimente:

1. identificati targetul!

2. pastrati discretia cu adresele de e-mail!

3. FITI PUNCTUALI!

4. Intampinati invitatii intr-un mod placut si elegant, in ton cu petrecerea

5. Fiti mai atenti ca exista predictii meteo, si modalitati rapide si eficiente de back-up (just in case?)

6. SOCIALIZATI cu invitatii vostri.

7. Comunicati conceptul petrecerii...motivul, programul, etc...

8. Atentie mare la cei ce pleaca...?!

9. Spune-ti "multumim pentru prezenta, blabla" si aveti grija sa nu aiba impresia ca ies dintr-o "Casa parasita"

10. De obicei organizarea unui eveniment trebuie sa aiba un rezultat masurabil, o posibilitate de feedback si sa genereze...CEVA.

11. S-auzim de bine!

Mananca, Roaga-te, Iubeste!

Am mancat, m-am rugat, si-am ajuns sa si iubesc.

Scriu abia acum, zambind, analizand ultimele luni, ultimul an din viata mea, ma identific abia acum cu ultimele pagini ale cartii mele preferate, si realizez ca este atat de simplu...sa traiesti "din carti".

Cartea lui Elizabeth Gilbert a ajuns sa fie vanduta in milioane de exemplare, sa fie idolatrizata, sa inspire femei de pe intreaga planeta.

De ce?

Pentru ca fiecare femeie se identifica la un moment dat in ceea ce spune autoarea cartii "Mananca, Roaga-te, Iubeste!" , povestind anul decisiv al vietii ei.

Nici nu ma intereseaza daca e intradevar jurnalul ei, ceea ce conteaza cu adevarat e ca poti sa iei pe rand fiecare lucru cu care te confrunti si poti sa zambesti intr-un final cand faci "retrospectiva".

Cartea a ajuns la mine intr-un moment...foarte potrivit...in care trebuia sa fac orice altceva decat sa-mi analizez viata sau actiunile.

Dupa ce-am devorat primele 3 pagini plangeam si-mi spuneam "cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Nici nu stiam daca pot s-o citesc pana la capat...daca suport sa-mi regasesc gandurile imprastiate in paginile unei alte femei. Ma simteam dezgolita de idei, de sentimente, sau exact pe dos ; banala, etichetata ca si ceva atat de comun, incadrata in "tipologia feminina" de pretutindeni.

Nu vreau sa dedic cuvinte si noi pagini pentru a REaminti cum si de ce ajunsesem in situatia aceea pierduta... E cert ca eram desprinsa din primele pagini ale cartii.

A inceput Italia, prima tara in care eroina mea invata sa-si segmenteze trairile...sa detina controlul propriei persoane si sa...manance.

Avem si eu 40 de kilograme, si eram nevrotica...asa ca am pornit la drum...

Repet; fara sa fiu constienta ca parcurg un traseu anume, fara sa-mi doresc sa urmez vreun exemplu sau sa copiez o reteta de suflet!

Am vazut multe locuri frumoase, mi-am hranit mintea si sufletul cu ele, si apoi mi-am desfatat papilele gustative ca un copil ce are voie ciocolata pentru prima oara in viata.

Cred ca deja terminasem Cartea cand am sesizat...kilogramele.

Am invatat sa ma rog...in fiecare zi in care ma simteam singura si abandonata. Nefiind insa in India. Stiu ca oamenii tind sa se arunce in bratele religiei doar in momentele grele insa eu m-am abandonat intr-o lume mai buna, mai frumoasa, in care iti multumesti ca existi si ca iubesti pana si pietrele de pe drum.

Am cautat echilibrul ideal intre mintea si corpul meu, intre mine ca om si restul de oameni, intre ce reprezint eu si ce reprezinta lumea, eliminand conceptul de "element nesemnificativ" si strecurandu-ma in multime fara scut de protectie, crezand in existenta bunatatii simple.

Am invatat sa rad, sa ma bucur de viata, sa privesc cicatricile trecutului fara resentimente.

Citeam din nou ultimele paginii ale Cartii, cu naturaletea omului hranit, satul, fericit si pozitiv insa...curios... "Pana aici...asa a fost, dar...cand am sa si iubesc?!"

M-am desprins oarecum de traseul pe care-l urmaream inconstient si ma resemnam intr-o asteptare...a unui ceva pe care il constientizam ca existent dar mi se parea irealizabil. Si nici nu eram in Indonezia...

Dar, a venit! A venit si iubirea, i-am dat toate cuvintele mele, fiecare suflare, fara sa ezit, fara sa cuget, stiind ca e cel mai firesc mod sa exist...

Urlam la lume fara sa-mi pese, fara sa fiu constienta, fara sa-mi reprim emotiile, pentru ca nu-i asa, dragostea e oarba, nebuna, egoista dar cea mai frumoasa!

Coincidenta? Faptul ca am mancat, m-am rugat si ca iubesc, spune despre mine ca ma incadrez in tipologiile normalului sau ca sunt un caz aparte? Eu cred ca nu ma deosebesc cu nimic de autoarea cartii, avem chiar un lucru in comun ; amandoua ne-am "scris jurnalul", ea insa a stiut s-o scrie mai bine decat mine.

Recomand cu tot sufletul aceasta carte! Am facut-o pana acum, primind ulterior telefoane de genul "Cartea asta a fost scrisa pentru mine!" Zambesc si spun "a fost scrisa pentru noi toate".

Nu iti divulga vreun secret, nu-ti arata o cale nebanuita, ci doar te invita...prieteneste sa mananci, sa te rogi, si sa iubesti...constientizand ceea ce faci si acordandu-le atentia meritata fiecaruia in parte.

Lectura placuta!

Ziua Mondiala a Laptelui

Planificasem pentru sambata o vizita la targul de antichitati de la Obor... Singura modalitate sa nu innebunesti in capitala e sa te comporti precum un turist. Asadar in fiecare weekend "vizitam" ceva... Ne facem poze, ne minunam, incercam sa rupem bucati frumoase dintr-un oras ce ...sincer...devine nelocuibil...

Am aflat apoi ca sambata are loc un eveniment in Parcul Tineretului - Ziua Mondiala a Laptelui, si mi-a suras ideea. Cu atat mai mult cu cat in articolul precedent marturiseam pasiunea pentru bunatatea laptelui!

M-am documentat pe site-ul dedicat evenimentului, m-am entuziasmat, desi nu sunt mamica, mi-am propus sa ma incadrez in sectiunea dedicata adultilor, sa aflu "mai multe despre lapte", sa fac testul de osteoporoza, sa sa ma imbrac in alb si sa petrec Milk Cocktail Day la Cafeneaua Actorilor, pe lacul din parc.

Zis si facut, matinali (sau nu prea) pe la orele pranzului eram in locatie, eu vesela si alba, cu chef de cascat ochii in jur.

Ma abat putin de la subiect pentru a aduce "la cunostinta" ca Parcul Tineretului a devenit un semi-strand ; spatiul verde fiind impanzit de oameni in costume de baie care stateau la plaja...

M-am minunat de intrecerile sportive acvatice, in jurul pancardei "Interzis SCALDATUL in lac!". Am facut poze, asa, de amintire...

Am ajuns la locul de joaca al copiilor...Erau cateva echipe de personaje de poveste ce pictau copii pe fata, vreo doi clowni ce imparteau baloane cu UHT , am primit si eu unul, ca aveam doua codite, si nu purtam tocuri :)

M-am dus la standul de testare a osteoporozei - am aflat ca sunt bagate in seama persoanele de la 40 de ani in sus. Ok, m-am incapatanat si-am luat un pliant, incercand sa dau de inteles ca astept "sfaturi de preventie si combatere a acesteia" precum mentiona programa site-ului...Intre timp o doamna, trecuta de 40 de ani a ajuns la stand cu aceleasi intentii, si norocul ei ca se si incadra in target.

"Ne pare rau, nu functioneaza aparatul...Incercati mai tarziu!"

Am plecat spre Cafeneaua Actorilor...cu gandul sa poposim la un cocktail de lapte, din partea casei.

In locatie exista o masa cu pliante UHT (am tras eu cu ochiul) dar nu s-a sinchisit nimeni sa ni le ofere! Ne-am asezat la masa, am asteptat vreo 10 minute sa fim bagati in seama (desi nu era aglomeratie si eram cam singurii cu articole vestimentare ALBE conform "intelegerii") iar apoi am decis ca nu vrem sa mai fim clientii lor...

Ne-am ridicat si am plecat...fara sa fi fost tratati conform programei (in caz ca mai exista dubii).

Dezamagire? Putina... M-am bucurat ca s-au distrat cei mici (desi n-o sa aflu cat).

La un calcul simplu, eveniment, perioada de vara SI de criza, rezultatele ar fi? As putea sa fiu mult mai critica, sa exemplific CE inseamna organizarea unui eveniment si care sunt pasii corecti pentru ca acesta sa aiba un rezultat masurabil, pentru ca in spatele acestei reusite (sau nu) sta o companie cu un nume mare, ce-a fost promovat pe fiecare balon alb...

Dansul cuvintelor mele preferate

Liniste - a devenit un cuvant aproape sfant pentru mine...
De fapt cuvintele ce-mi plac mie cel mai mult si mai mult sunt: liniste, noi, doi, acasa, miros, atins, ascuns, vant, ploaie, apa, lapte, degete...ar mai fi, nu le vizualizez eu acum...
Cand spun "liniste" primul lucru care-mi vine in minte este rasaritul din Sfantu Gheorghe, apoi trec prin gandul meu toti oamenii frumosi care m-au indrumat de-a lungul anilor...si in cele din urma cuvantul liniste poposeste azi in bratele mele atunci cand sunt la randu-mi luata in brate (ma joc cu toate cuvintele).
"Noi" a luat locul lui "eu", a devenit o fiinta vie, format din bucati ce se completeaza perfect, se imbina si devin functionale ca un intreg...puternic, mai puternic cu fiecare secunda, plin de personalitate, distinctiv in toata existenta umana, noi-ul arogant caruia i se cuvine lumea iar daca lumea e totusi prea mica va inalta o alta doar pentru a-si asigura traiul etern...
Gandesc in "doi", dar, fiind si oarecum pasionata de numerologie stiu ca numarul doi este simbolul opozitiei, al conflictului, al rasfrangerii, este cifra tuturor ambivalentelor si dedublarilor.
Este prima si cea mai radicala dintre diviziuni:creatorul si creatura albul si negrul,masculinul si femininul,materia si spiritul,etc.Pentru ca semnifica principiul feminin era ,in antichitate atribuit mamei.Numarul doi exprima, prin excelenta, un antagonism care din latent devine manifest:o rivalitate, o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii, o opozitie care poate fi contrara si incompatibila sau, tot atat de bine complementara si fecunda. Ma reprezinta deoarece imi place sa ating mereu ambele capete ale oricarei situatii...
"Acasa" e cuvantul melodios pe care eu l-am impartit cu generozitate fiecarui loc minunat pe care l-am vazut. E greu sa devina "acasa" dar odata ce devine, primeste o farama de suflet si ne face sa apartinem universului din mai multe laturi, nefiind inlantuiti unui singur acasa...cu incapatanare (sau cel putin asta simt eu).
Am avut multi de "acasa", nu stiu daca ma face nestatornica sau poate inseamna ca ma atasez usor si ma abandonez cu drag in fata a ceea ce-mi pare mie un camin cald.
Sunt inzestrata cu un simt al mirosului deosebit...Pentru mine mirosul este un criteriu natural de selectie. Cand rostesc orice alt cuvant trebuie sa-i asociez un miros, indiferent de cuvant...Stiu ca pare ciudat, imposibil chiar, insa imaginile sunt pe locul secund, primand "mirosul". Imi place cum suna, cum se pronunta, ce ascunde, ce delimiteaza. Fac referinta la partea pozitiva a mirosului, iubind cuvantul in sine, nu tot ceea ce reprezinta el.
Revenind la cuvinte placute auzului, buzelor si limbii mele, "atins" face parte din gama cuvintelor intime. Nu-l asociez doar cu un anumit tip de atingeri, de fapt "a atinge" imi suna ca o muzica pe care o ascult doar eu..."Atins" invadeaza spatiul intim si trebuie sa aiba conotatii pozitive...rime placute, soapte discrete, delicatea gestului pe care-l imparti rareori.
"Ascuns" sta in fiecare detaliu al mintii si al corpului meu. Poate ca isi are explicatia in afinitatea pentru cifra doi, reprezentand dualitatea, insa "ascunse" sunt toate gandurile, sunt personalitatile fiecaruia din noi. Cititul printre randuri, atentia la detalii, perfectiunea individuala, intelesurile diverse ; toate acestea pot fi asociate cuvantului "ascuns". Aproape niciodata nu lipseste dintr-un peisaj...Nu-mi plac fatadele prea evidente si rareori cred in simplitatea pusa pe tava...Exista ceva ascuns in fiecare atom...Ma joc descoperind detalii, le ascund la randu-mi asteptand cu interes sa fie sesizate sau macar intuite...
Vant, ploaie si apa, sunt cele trei cuvinte care se unesc, fac amor, se despart, le iau pe rand, le rostesc, ma imbrac cu ele, le soptesc, le ascult, le ador, le dezmierd...Vantul, imi bantuie auzul, ma biciuie cu rautate uneori asprindu-mi buzele, ravasindu-mi parul, inundandu-mi plamanii...Vantul inseamna putere, vantul inseamna zbor, vantul nu cunoaste limitele intimitatii, patrunde prin haine, prin geamul usor deschis, poarta in bratele-i invizible miresme, parfumuri, fiori, si ...picaturi de ploaie...
Inchid ochii, si spun cu voce tare: ploaie, APA, a-pa, ploa-ie, le rostesc iar si iar si iar (il pun pe iubit sa-mi desparta in silabe cuvintele acestea doua, si-mi spune ca "apa" o singura silaba, dar...). Suna frumos, am senzatia ca tin intreaga omenire intr-o picatura de apa...un strop de ploaie...
Simt mirosul si aud ploaia de vara din satul bunicii ce a ravasit un intreg camp cu picaturile mari si agresive...A transformat o pajiste intr-o platforma de namol, a biciuit cu tunete si fulgere tot satul, a inspaimantat pe toata lumea, mai putin trei copii zurlii ce alergau ca tampitii prin ploaia mare de vara, uzi pana la piele razand si tavalindu-se in namol. Urlam "vine ploaia, bine-mi pareeeeee!!!"
De-ge-te ; degete!Degetele, mititele, ne jucam cu ele! Oamenii sunt compusi din apa si din degete...Eu vad toate degetele din lume, le analizez, le cataloghez, le invidiez...V-am mai spus ca am o fixatie referitoare la mainile interlocutorilor.
Am si niste degete preferate, am si niste labute preferate, se stiu ele, se lasa pupate si dezmierdate si studiate si alintate! Final de om: final de deget!
Nu in ultimul rand, mentionez unul dintre cele mai frumoase si delicioase cuvinte: lapte! Aici cei cu lacto-intoleranta sa ma ierte, dar, incercati sa pronuntati totusi inocentul cuvant, ma uimeste rezonanta, chiar si in limba romana a acestui cuvant...
Laptele insemna sanatate... As bea un pahar de lapte stand intr-o cada cu lapte si tot asa...
Imi incep ziua cu un pahar de lapte inainte de orice altceva...Ceea ce va recomand si voua!

Cam asa arata poezia cuvintelor mele preferate...Care sunt ale voastre?Si de ce?

Fetele mele cucuiete

E o leapsa-concurs, sau altfel spus un imbold pe care l-am primit de la Lia, dupa ultimul ei articol, in care se dedica exclusiv doamnelor si vorbeste despre cele ce ii sunt aproape de suflet.

Eu pot sa ma laud cu cea mai durabila (si de suflet) prietenie a mea care are peste 20 de ani...nu spun exact cati, asta scrie in profilul meu de blogger...E drept ca de cand m-am mutat in Bucuresti ne vedem o data, de doua ori pe an, insa vorbim zilnic la telefon, ca fetele, cucuietele, nu exista detaliu nesemnificativ pentru noi si nici secrete intre noi.

Vorbesc despre mama mea, cea mai buna prietena, cel mai frumos om (si cine-o cunoaste, aproba).

In mintea si-n sufletul meu, un caz ideal in care sa fi devenit eu parinte ar fi fost sa-i urmez tiparul...sa fiu o mama tanara, sa am timp sa devin cel mai de gasca prieten al copilului meu. Stiu ca exista pareri contrare care sustin ca oricat de mult efor s-ar depune exista divergente de opinie, conceptii diferite si ca parintele trebuie respectat, iar o eventuala prietenie releva de fapt o buna comunicare...

Dragii mei, mama mea e cea mai cool/trendy/de gasca tipa pe care o stiu, si-mi permit sa-i fiu cateodata prietena inainte sa-i fiu copil. Si viceversa! Sfaturile "parintesti" au venit intotdeaua in urma unor discutii de la "fata la fata", n-am avut palme transpirate, emotii, nod in gat in fata ei.

Recunosc, mi-a fost uneori teama sa n-o dezamagesc insa am constientizat de fiecare data ca are toleranta si ingaduinta in ceea ce ma priveste, iar acestea sunt nelimitate...nu cunosc dezamagirea.

In fata ei sunt eu, omul, copilul, femeia, fara sa fie nevoie de cuvinte, am certitudinea ca ea exista pentru a-mi diminua orice stare negativa si pentru a savura fiecare mica victorie pe care o am.

Nu stiu daca aceasta relatie deosebita se datoreaza faptului ca este o mama tanara (mie mi-a plecat trenul...demult :p) sau poate se imbina perfect cu felul ei de-a fi, personalitatea puternica, adaptabilitatea la orice situatie si energia nesecata de care da dovada.

Asadar, mama, femeia constanta in viata mea, cea mai statornica si mai rabdatoare ma face norocoasa sa o am, prietena care-mi va fi (fie ca vrea fie ca nu) alaturi in toate zilele viitoare.

Am avut noroc sa cunosc inca doua femei minunate, foste colege de munca, Sonia si Mioara.

In ciuda timpului extrem de scurt pe care-l avem la dispozitie, in ciuda faptului ca vorbim mai rar, ne vedem si mai rar, ele sunt si vor ramane model de prietenie pentru mine.

Sonia este constiinta mea lucida, precisa si sfatul in care am cea mai mare incredere. Este "mana de fier" care ma trage de urechi (culmea ca si stau sa fiu trasa) si nu se sfieste sa-mi ofere cele mai sincere si necenzurate pareri. Departe de personalitatea si femeia puternica are un suflet mare, prea mare, si o vorba buna care vindeca orice rana. Sunt mandra ca o am!

Mioara este modelul meu de cariera, optimismul fara margini, si super-woman! Am avut o norocul s-o cunosc la inceputurile mele profesionale, ea a fost suficient de rabdatoare sa ma ghideze, ramanand totusi "fana" ei cea mai mare. In acelasi timp, a avut puterea sa spulbere miturile "femeii de cariera" si sa-si pastreze optimismul si carisma unui om vesnic cu chef de viata. Bonus c-as lua-o de nevasta, are toate calitatile si la randu-i e o mama deosebita.

As mai avea de mentionat, multe femei frumoase, speciale, pe care ma bucur ca le-am cunoscut, chiar cea de la care am pornit acest articol ; care m-a primit ca pe un pui de cuc, si sta martor al ultimilor sase ani, cu care in trecut am impartit bune si rele, depasind de fiecare data etapele negative din dorinta de-a ne umple vietile cu lucruri pozitive si frumoase. Rebela vulpe tatuata, LiaLia.

Regret ca am exclusivitate pe prietene, caci stau bine si la capitolul prieteni, dar promit ca daca e sa fie victorie in cadrul concursului (leapsa cu premii) HotCity, impart trofeul cu voi!

Dau leapsa mai departe spre Sonia, Diana si Sasha :) daca are timp :)

Epilog - Vama,Corbu,Vadu - hai sa emigram!

Exista momente cand imi iubesc tara, natia, semenii, am afectiune fata de cei din jur, mila fata de neputiciosi, intelegere fata de prostie...ati prins ideea... Exista si momente in care as juisa daca as putea fi Hitler...pentru cateva zile, sa am posibilitatea sa ii scutesc de suferinta vietii pe cei ce se chinuie in prostie, marlanie si aroganta...

Vineri seara am decis sa mergem la mare, sa profitam de weekendul prelungit, sa aterizam in Vama...
Cu bagajele facute,porniti spre autostrada, undeva pe la Morarilor, blonda suspina pofticioasa ea vrea cartofi prajiti de la MacDonald...In respectiva locatie, parea a fi pomana dupa mortul clown, dupa cum se inghesuiau subspecia de cocalari, de parca vroiau sa prinda toti o bucata de coliva si-un happy-meal.
La "mac-drive" era deja o coada de masini tunate din care se auzeau melodios manele cu bani,dusmani,parfumuri fine, fara organe genitale si creiere... Inauntru se inghesuiau flamanzii la tejghea duhnind a copii ieftine de parfumuri "originale" si inzorzonati cu bijuterii "D&G" toti iesiti cu pitzipoancele la o cina romantica, la restaurant...la Mac!
Eh, am zis pas, n-aveam nervi si nici rabddare sa astept fie si 5 minute in acelasi spatiu cu astfel de rebuturi sociale...hai sa plecam, trecand scarbita (in drumul spre parcare) pe langa monumentele de inteligenta care se usurau (da, faceau pipi) in pubela de gunoi de pe spatiul verde din CURTEA macDonalds-ului!!!
Cateva ore mai tarziu, pe autostrada, ( sa fi fost 1...) mergeam constant in bezna, eu motaiam in dreapta, iubitul atent la volan, Vali in spate cuminte, ascultam toti Amza Pelea si ai lui olteni de seama...
BRUSC din bezna vad un baston reflectorizant, si-o parasuta (aka fufa) atarnata de el, isterica aproape sa sara in fata masinii. Era atat de disperata sa opreasca o masina incat statea in mijlocul autostrazii, cu fustita-i scurta si maieu-i transparent, accesorizata de bastonul reflectorizant... Langa ea, alta fufa, in pozitia "capra" incerca sa schimbe o roata fara cric...
Socul unei aparitii bruste in fata masinii noastre a fost atat de mare incat o si vedeam din plin luata pe capota. Iubitul meu a incetinit, si-a oprit cativa metri mai incolo, crezand ca e vreo problema grava...nu sesizate pana...de inteligenta, si era la fel de speriat de agitatia bastonului in mijloc de banda...
Am pornit la drum cateva secunde mai tarziu, dupa ce si-a dat seama de situatia ornata cu idiotenie, si dupa ce l-am rugat insistent sa lase soarta pasaricilor in seama unor soferi de tir care-ar putea fi mai interesati de mecanica...
Am ajuns in Vama pe la 3...muzica, aglomeratie, alei cimentate, personaje colorate, ce mai, ca-n Vama...de ceva vreme-n coace.
2-3 ore mai tarziu, cu soarele rasarit, am tras fermoarul la cort, si-am zis "somn usor".
Mic dejun la Corsaru, ora 09:45, primim meniul fara micul dejun...
"Ah pentru micul dejun avem meniu separat..dar nu stiu daca se mai serveste..."
"POFTIM?!?!?!?!?!Anul trecut se servea pana la ora 11, e 10 fara un sfert, va rog, meniul de omlete!Nu-mi comand platou taranesc si musaka, la prima ora!"
Am prins doua ore de plaja, dupa micul dejun, si-apoi, cu dragalasenie, am fost acostati de cateva...(nu stiu daca sa le zic fete sau femei) personaje...
Ideea era: noi eram campati in fata terasei Spice, in seara respectiva urma sa aiba loc o nunta pe plaja, si chipurile ne rugau sa ne mutam masina...Nu prea erau rugaminti, dar am vrut noi sa ne simtim importanti, si educati, asa ca ne-am mutat masina.
Ne-au asigurat ca e ok, cermonia dureaza o ora, masina era cativa zeci de metri mai incolo, corturile nu vor fi deranjate...etc.
Juma de ora mai tarziu, de data asta fara rugaminti, ca deh, ni se comunica asa...de sus..ca ar trebui sa ne mutam cortul, ca la nunta or sa vina peste o suta de persoane, ca "n-o sa va convina"...
As fi vrut sa protestam...macar asa de forma, fetele fiind insotite de cativa " ajutanti de pasarici" , masculi feroce, la pieptul gol, misunand cu lopeti pe plaja, sapand in nisip locul ce urma sa serveasca drept altar...
Of...hai sa plecam d-aici...sa ne beep-beep in ea de Vama!
N-am terminat de zis bine asta...ca s-a facut intuneric...Cerul a devenit negru, vantul s-a intetit, si s-a pus de furtuna, de-abia am reusit sa strangem cortul si sa-l aruncam in portbagaj.
"Va doresc o ceremonie minunata, pe malul marii, o furtuna reusita, ca daca tot va doare-n dos de cate corturi mutati ca sa faceti circoteca asta ieftina de-i zice nunta, poate ma bucur si eu nitzel ca mi-ati stricat uichendu' da'...aveti o vreme de cacat!"
Pauza de mancat rapane in 2 Mai, dupa care am luat-o spre Corbu...
Ajunsi pe plaja din Corbu, surpriza ; era destul de mare gradul de ocupatie...insa toti pareau linistiti, calmi, civilizati...
Am campat exact in capatul opus celor doua gherete cu muzica...romaneaca...si personaje pitoresti zise "dah haur" , "dah vito", "minune", etc.
Era atat de liniste, de calm, de frumos, iar noi obositi dupa o zi plina, incat am adormit cu urechile pline de zgomot de valuri, undeva pe la orele 22:00.
M-am trezit ca dintr-un cosmar, tipand chiar, speriata, intr-un zgomot infernal de muzica, rasete, urlete, pocnituri...
Eram speriata, confuza, am scos capul din cort, si-am vazut in apropierea acestuia o gasca de oameni, galagiosi, care se pregateau sa faca focul, si spargeau lemne... M-am uitat la ceas...era 1 noaptea...si ei pesemne ca abia venisera...
Muzica urla dintr-o masina, acoperea cel putin 20 de metri in jur, exact spatiul nostru de pustietate din jurul cortului...
S-a trezit si al meu, ne-am uitat confuzi unul la celalalt..."macar n-asculta manele!"
I-a rugat sa se mute cu focul 3 metri mai departe de cortul nostru, deoarece deja simteam fumul invadandu-ne. Au zis ok, au dat chiar muzica putin mai incet, eu am respirat usurata, si m-am cuibarit la pieptul lui...adormind...
Aproximativ 3 ore mai tarziu, desi iubitul imi tinea urechile acoperite, m-am trezit cu aceeasi stare de spirit ; speriata, confuza, in tipete, urlete, injuraturi, urinat pe langa cort, oameni in calduri ce urlau ca vor sex si...manele...
Gasca de afara era alcoolizata, si de ceva vreme schimbasera ritmul...urland si injurand...Vama Veche...
In jur de ora 5, nedormit aproape deloc, al meu imi apune sa-mi strang tot ce pot lua, sa ma duc spre masina, urmand ca el si Vali sa adune cortul, sa ne caram dracului din perimetru.
Zis si facut...insa personajele pitoresti, s-au simtit alarmate de brusca noastra atitudine si-au devenit agresive...verbal...
"Ce bah, de ce plecati, aici nu-i Vama Veche! Nu va plac manelele?Credeti ca suntem cocalari?"
ACESTA fusese planul lor, sa puna manele si sa raga precum animalele, doar - doar or sa ne provoace...ei 10 insi, noi 3...
Am plecat linistiti, ignorand provocarile infecte ce veneau din partea frustratilor.
Da baieti, sunteti niste cocalari...Faptul ca femeile (chiar si cele platite) refuza sa se imperecheze cu voi, e absolut normal.
Uneori cand va suflati nasul dati drumul si la bucati de creier? Nici o problema, e atat de silk&smooth incat v-ar ingreuna degeaba carcasa craniana...
S-auzim de bine!
Experienta Corbu ne-a facut sa vedem rasaritul din masina, in drum spre Vadu...
Plaja Vadu - nedescoperita - dar totusi populata, accesul fiind mai dificil din soseaua principala, era gazda catorva corturi, si l-a primit si pe-al nostru...
Am petrecut jumatate de duminica acolo, apoi am decis sa ne intoarcem, si sa ne odihnim totusi in acest weekend prelungit, dar s-o facem in propriul pat.
Romania e frumoasa, inca nu stiu care ar fi metoda de "selectie naturala" ce i se aplica...
Mi-e rusine de natia asta, de prostia ce-o invaluie, mi-e greata de semenii mei...insa de surprins... nu ma surprinde nimic...
Ma lasa rece...ma stimuleaza in a crede in NIMIC! Nu merg la vot, nu cred in justitie, in turism, in medicina, in romani, in sistemul luat per total!
Nici o problema, sunt sigura ca ceea ce simt eu acum e mult prea comun, e in tiparul si-n standardele noastre de zi cu zi...
Nu dragilor, nu-s frustrata ca mi s-a dus de rapa weekend-ul, eu am reusit printre picaturi sa-mi savurez momentele frumoase, pentru ca sunt obisnuita sa calc peste prosti si sa disec incapabilii, ca sa nu-i mai mentionez pe cei cu probleme psihice...care ne ies in cale la tot pasul...

Asadar, cel mai frumos moment din tot weekend-ul...a fost drumul de intoarcere...Campul de flori mov (care-n poze au iesit albastre), lanurile de grau, pozele de final, mancarea buna din Lumina de "La botul calului" , pielea bronzata de soare+vant si ...patul linistit de acasa!

Despre Rosia Montana Gold Corporation...din nou

Azi dimineata, in drum spre birou, ascultam radio Guerilla...privind pe geam tulpinile taiate de trandafiri, cu gandul la cetatenii onorabili care vand florile prin intersectii dupa ce primaria o fi investit ceva in plantarea lor...dar...ce sa-i faci, tara-i grajd, noi animale, si stapanul...lipsa...

Aud o reclama la radio...imi fuge rapid prin urechi, raman doar cele "patru miliarde de dolari" si "rmgc"(rosia montana gold corporation)...cat de mult ar trebui sa conteze pentru noi acesti bani...pe care ei ii aduc in Romania...

First shoc: Iar voi nenica?!

Second shoc: In halul acesta se vand Guerilla?!

Am inteles, e criza, toti facem publicitate, dar ei militau pentru niste cauze...nobile pana acum de salvare a diverse locatii din tara...acum fac gingle-uri pentru RMGC?!

N-o sa fac pe suparata, imi place postul asta de radio, si pana la urma nu stiu cine tine la valori intr-o piata atat de corupta, dar mai ales...nu acesta este subiectul pe care doresc sa-l abordez acum.

Am intrat pe site-ul cu pricina, si-am ramas uimita de tupeul lor ; erau prezentate urmatoarele : "Rosia Montana ieri" - poze de acum 20-30 de ani, un orasel de munte frumos, cu potential, personaje pitoresti, peisaje vechi, mirifice...

"Rosia Montana azi" - poze actuale, de la vechiile mine, case daramate, locuri pustii...

Eh, da, cu 4 miliarde de dolari v-ati putea curata constiinta de a creea un lac de cianura pe un perimetru de cateva hectare!

Casele darmate sunt asa datorita angajatilor RMCG, care au daramat acoperisurile caselor pentru a fi siguri ca oamenii nu locuiesc acolo si dupa ce au vandut, pentru a impulsiona psihic ceilalti locatari!

Au ars terenuri intregi de iarba, imediat ce le-au cumparat , pentru ca oamenii sa nu-si culeaga fanul si sa nu-si hraneasca animalele!

Ne comunicati "gramajul de cianura dintr-o ceasca obisnuita de cafea" comparativ cu gramajul pe care doriti sa-l utilizati pentru extragerea aurului...ei bine....oamenii n-au prea murit de la cafea, dar nici dumneavoastra nu ati primit inca aprobarea DE MEDIU!

E trist ca oamenii din zona si-au vandut casele si amintirile, e trist ca au cedau promisionilor de case noi si ansamble rezidentiale pentru ei in judetul Alba...

E trist ca uitam de casele monument istoric din zona, de alte atractii turistice ce nu sunt mentionate nicaieri, e trist ca ne vindem pe 300 de tone de aur pamantul acela ce-a inghitit atata sange de-a lungul timpului, dar inca mai pastrezeaza frumuseti ale naturii...

Unii mai sceptici ar putea spune "de ce nu se valorifica turistic?statul n-o va face niciodata, asa ca mai bine luam banii, si facem altceva pentru tara"

Eu spun ca acei 4 miliarde de dolari nu vor fi niciodata investiti pentru binele poporului! Eu spun ca nici o viata de om nu merita banii otraviti...si ca desi neexploata turistic, zona Apuseni ramane o valoare inestimabila, o binecuvantare a naturii pentru oamenii care inca mai cred in frumos, in calm, in pace, in libertate, in verde, in viata!

Am incercat vara trecuta sa redau cate ceva din intentiile celor de la Gabriel Resources, sa arat poze cu locul, cu distrugerile lor...si-a acestei lacomii...aici (link). Nu stiu daca am miscat pe cineva, conteaza ca mi-am aerisit sufletul de atatea nemultumiri...

O fac si de aceasta data, rugandu-ma in sinea mea ca unii...sa aiba urechi, altii ochi, altii suflet ; stiu ca toate deodata sunt o povara prea mare...

Nu vreau sa moara locul acela, nu inca!Nu niciodata!

Aventuri pe final de concediu (partea III)

Iata-ne parasind Grecia, matinali, bronzati cu "tolba" plina de amintiri frumoase...

La indrumarea unui nene batran si grec care nu prea vorbea engleza am luat-o pe un traseu ce ocolea Turcia deoarece subsemnata n-are (inca) pasaport si nu poate calatori decat in UE. Cautam asadar un traseu Grecia - Bulgaria, unul care sa ne duca mai rapid spre Varna...spre Golden Sands (gospodin).

Traseul era Didimotiho - Orestiada -Soufli cu iesire prin Ormenio. Aveam harta desenata de omul in etate :)

Dupa zeci, sute de kilometri, initial grecesti, mai apoi bulgaresti, aveam totusi sansa sa prindem apusul pe malul Marii Negre.

De aceasta data n-am fost deloc voioasa pe drum, mai degraba plictisita si oarecum suparata ca "nu-mi pot petrece restul vietii pe insula" lucrand doar un sezon pe an...

Am traversat paduri dupa paduri, am razbit pe niste sosele in lucru, am tolerat soferii bulgari sinucigasi, am zarit chiar si intunecata noastra mare, dar Varna parea un punct indepartat, o fata morgana pretioasa...

N-am oprit aproape deloc pe tot drumul, eram cu burtile goale, pentru ca "stiu eu o carciuma buna unde o sa papam fructe de mare"

Am ajuns in Varna pe la orele 18:30, aglomeratie ca in capitala noastra prafuita...

"De data asta e musai sa ne convertim la leva"

Ramasesem cu euro in portofel si lei (just in case) pe card...

Socoteala din targ nu e niciodata aidoma celei de acasa...si-am sa va transmit si voua (stimati cititori) vasta mea intelepciune, poate ne amuzam impreuna...

Nerabdatori,obositi, infometati si nesabuiti, am cautat in Varna un Exchange...

Ora de vara, cu marea aproape, pesemne ca domnitele angajate au rupt usa pe final de program...asa ca erau inchise casele de schimb valutar... Mi-a sarit in ajutor un batranel, simpatic, oferindu-se sa schimbe euro in leva, ca un favor pentru noi, cetatenii confuzi si infometati...

Zis si facut...ultimii euro i-au fost inmanati domnului cu pricina, am luat mana de leva, si-am pornit spre a cumpara ceva de ale gurii la primul chiosc...

...cu leva vechi de mai bine de un deceniu... dupa cum a constatat tanara care servea...

Ce lei am fost, ce javre de rasul curcilor bulgare am ajuns... Cu buzunarele pline de leva expirate si coditele intre picioare ne-am intors faliti spre masina...rugandu-ne sa ne ajunga rezerva de pe card pentru benzina pana in iubita si frumoasa Romania!

Restul traseului s-a desfasurat regulamentar, dupa ce-am tusit injuraturi in toate limbile pe care le stiam, ne-am invinovatit pentru naivitatea si increderea pe care o avem in oameni, am dat-o pe haz de necaz...pe ritmurile vechi romanesti...

Am intrat in tara ascultand "am muncit si nopti, am muncit si zileeee" a lui Dinica, iar cand am fost intrebati la vama romaneasca daca avem ceva de declarat am raspuns in cor:

"ne-au furat bulgariiiiii!!!"

O ridicare prieteneasca din umeri ne-a dat de inteles ca "asta-i sistemul si n-avem ce face" , de altfel deloc surprinzator...

Prima asezare mioritica...Vama Veche!

"hai in vama!"

Imi revenea in cap o amintire amara a mea din 008 cand mi-am varsat of-ul pe blog criticand Vama Veche si ridicand in slavi Golden Sands. Ce-am realizat eu e ca turistii trebuie sa ajunga acolo! Daca ei sunt jefuiti pe drum...slabe sanse sa mai investeasca in turismul local!

Am dormit studenteste in Vama, in masina, pe plaja...nu inainte sa luam o cina copioasa si pe masura de ieftina (comparativ cu ce cheltuisem pana atunci) la Bibi.

Au fost draguti chelnerii si ne-au facut hamsii cu mamaliguta la orele 23:00 trecute, fix!

A doua zi ne-am baut cafeaua de la tonomatul magazinului alimentar , intrand deja pe buget de austeritate/criza ...dar cu mare pofta de viata...de mare, de plaja, de casa noastra...

N-am pornit spre casa inainte de-a vizita Corbu' ...

Am un filmulet, documentar, trist, despre ...ce-a fost si ce-a ajuns Corbu, plaja odinioara plina de melci maaari, de scoici, pustie, gata sa adaposteasca gandurile vizitatorilor cuminti, gata sa-ti bantuie ochii cu o priveliste energizanta...

Acum...macinata de plugurile de nisip, din scoici au mai ramas farame triste...melcii ii gasesti rar, doar daca ii cauti bine, iar pe nisip au inflorit doua chioscuri de unde urla trist manele...

Am cules 21 de melci, si-am fugit spre casa!

Avem o tara superba...stiu ca e o concluzie la care am ajuns de-atatea ori, uneori entuziasta, alteori trista, indragostita de pamantul romanesc...

N-o valorificam deloc, mai mult, o degradam in fiecare zi de parca am vrea s-o ucidem...

Noua ne-a fost dor de casa...de Nemo, de Cismigiu, de patul nostru, de plimbarile noastre la Zoo (unde-am si mers imediat ce ne-am intors in tara), de prieteni si de familie...

Data viitoare cand plecam in concediu nu mai schimbam banii decat cu precautie, si vom aduce mai multe cadouri pentru prieteni, promitem!

Pana atunci...la munci!

Zile de vacanta (partea II)

Ne-am trezit devreme, odihniti, in ciuda faptului ca ne-am inghesuit intr-un singur pat (din cele doua) doar pentru a putea dormi imbratisati.
Asa cum fusesem asigurati de catre personalul hotelului, furtuna fusese "de vara" iar acum soarele se juca in balconul nostru, marea era limpede si calma, linistea din jur ne facea sa credem ca suntem izolati de restul insulei...de celelalte locatii...desi evident ca nu era asa.
Am schimbat camera, am obtinut o alta camera, la ultimul etaj (3) al hotelului, mare, frumoasa, pat gigant, cu baldachin, un balcon infinit, de fapt era o terasa cu o priveliste...deosebita, si cu un jacuzzi tentant... Ne-am declarat multumiti, si-am pornit seria explorarilor de vacanta...
Am foarte multe de povestit, pe nerasuflate chiar, insa pentru a-mi pastra coerenta voi schita in cateva cuvinte programul fiecarei zile si micile detalii picante petrecute pana la plecarea din Thassos ;

Luni - am inchiriat un scuter, mititel si rosu, de 125, si-am "demarat" pe serpentinele locale. Aratam ca doi extraterestrii cu castile gigant pe care doar turistii le primeau... Am gasit un prim loc de popas, o constructie din marmura a tuturor semnelor zodiacale...ne-am pozat cu ale noastre, si goana mai departe. O noua ploaie de vara ne-a calit in mers, imi doream stergatoare la casca pana am oprit la o taverna in Aliki...unde am infulecat niste bunatati locale, si ne-am uscat de ploaie.
Prima dupa-amiaza de concediu, s-a incheiat la plaja, la piscina hotelului, iar apoi doua ore in jacuzzi-ul spumant!
Marti - am schimbat scuter-ul, ne-am ales cu unul masiv de 250, mai stabil, mai curajos, am gonit mai tare, spre disperarea mea care aveam deja bronz cu maieu si pantaloni scurti...
Am gasit prima plaja abandonata unde am alergat in cucul gol si m-am tavalit in nisip pana am obosit...
Spre seara eram deja incinsa, aspirina si crema "de dupa" m-au salvat si m-au vitalizat!
Miercuri - am gasit Archangelo Beach - un golf cu o plaja incredibil de frumoasa...Accesul era mai greu, insa cu putina indeletnicire, am reusit sa ajungem cu scuter-ul, pe el, pana jos la nisip...
Mi-am adunat colectia de pietre de pe plaja, care de care mai fina, mai alba, mai stralucitoare.
Spre seara am dat un tur complet de insula si-am cinat in taverna "The Twins" din motive evidente...romanesti...
Joi - am aterizat pe nissipul "cel mai fin" si in cele mai frumoase valuri din Paradise Beach. Cred ca era singura plaja unde nu aveai nevoie de swimming shoes, nici o piatra, nici un arici de mare... ca sa nu mai vorbim de valuri...
Desi temperaturile erau intre 22 - 27 de grade parea ca arde soarele nemaipomenit (amice)...asa ca n-am rezistat fara umbra maslinului (cliseu...)
Am ales sa lenevesc toata dupa amiaza de dupa plaja in balconul nostru, in spuma si apa calduta, care sa ma hidrateze deoarece ma parlisem cam peste tot...Norocul meu ca scapasem de bronzul cu urme de haine si-mi uniformizasem culoarea pielii.
Vineri - a fost ziua de plimbare...Am cutreierat insula in lung si-n lat...Cu aceasta ocazie am aflat cum pot grecii in doar doua zile sa faca 4-5 km de strada excelenta!
Am vizitat orasul "de munte" (din varful insulei) Panagia, cel mai reprezentativ pentru natia si cultura locala...

Am primit cadoul de vacanta :p, un superb inel (fara conotatii da?!) ales dintr-un butic de bijuterii unde-am zabovit pana m-a luat cu lesin! Am aruncat banuti in fantana cu dorinte, nu stim inca daca se implinesc, dar stim ca am aruncat ultimii centi si nu ne-au ajuns de merdenele grecesti :)

Sambata si duminica de buna voie si nesiliti de nimeni ne-am conturat bronzul in Paradise Beach si la piscina hotelului gazda din Tripiti...

Am incercat sa alung urmele de melancolie care-mi sopteau ca e pe sfarsit concediu, sa respir aerul de vacanta al insulei, sa memorez fiecare loc frumos vazut...

N-am sa uit niciodata mirosul acela local, venind din arbustii cu flori galbene (posibil iasomie salbatica) care umplea aerul de prospetime...curtile pline de cei mai mari si colorati trandafiri, apa limpede si foooarte sarata care-mi facea pielea aspra...tavernele cochete si prietenoase imbibate de cele mai delicioase arome...si muzica noastra greceasca din masina care-a devenit obsedanta intre timp...

Toate aceste intamplari frumoase ale zilelor noastre impletite cu noi-ul (care de fapt a facut totul posibil)...au devenit combinatia de care m-am indragastit inca o data...Mi-a placut de noi in vacanta, de noi pe plaja construind castele din nisip cu jucarelele mele de plastic...de noi tolaniti in patul cu baldachin, de noi tarziu in noapte pe terasa, in jacuzzi...de noi sarati de la apa de mare, imbratisati pe scuter, as putea continua...insa anumite lucruri le vreau doar in mintea mea :)

Din nou luni, decisi sa plecam din Grecia cu o zi mai devreme ...pentru a savura "nisipurile de aur" ale bulgarilor...asa ca iata-ne imediat dupa micul dejun gonind nebuneste spre portul Thassos, de unde urma sa luam vaporul.

Eram in criza de timp, avem o jumatate de ora sa ajungem, ceva trafic "de vacanta" si vreo 40 de kilometri pana in port...

Am ajuns la ora 09:29, cu doar UN minut inainte de plecare...si-am reusit sa ne imbarcam!

Aceeasi pescarusi, vicleni, hraniti de pasageri, ne-au insotit pana in celalat mal, apoi, in scurt timp, ne indreptam cantand spre Bulgaria...

(aventuri noi cu bulgarii in urmatorul articol...)