Liniste - a devenit un cuvant aproape sfant pentru mine...
De fapt cuvintele ce-mi plac mie cel mai mult si mai mult sunt:
liniste,
noi,
doi,
acasa,
miros,
atins,
ascuns,
vant,
ploaie,
apa,
lapte,
degete...ar mai fi, nu le vizualizez eu acum...
Cand spun "
liniste" primul lucru care-mi vine in minte este rasaritul din
Sfantu Gheorghe, apoi trec prin gandul meu toti oamenii frumosi care m-au indrumat de-a lungul anilor...si in cele din urma cuvantul liniste poposeste azi in bratele mele atunci cand sunt la randu-mi luata in brate (ma joc cu toate cuvintele).
"
Noi" a luat locul lui "
eu", a devenit o fiinta vie, format din bucati ce se completeaza perfect, se imbina si devin functionale ca un intreg...puternic, mai puternic cu fiecare secunda, plin de personalitate, distinctiv in toata existenta umana, noi-ul arogant caruia i se cuvine lumea iar daca lumea e totusi prea mica va inalta o alta doar pentru a-si asigura traiul etern...
Gandesc in "
doi", dar, fiind si oarecum pasionata de numerologie stiu ca numarul doi este
simbolul opozitiei, al conflictului, al rasfrangerii, este cifra tuturor ambivalentelor si dedublarilor.
Este prima si cea mai radicala dintre diviziuni:creatorul si creatura albul si negrul,masculinul si femininul,materia si spiritul,etc.Pentru ca semnifica principiul feminin era ,in antichitate atribuit mamei.Numarul doi exprima, prin excelenta, un antagonism care din latent devine manifest:o rivalitate, o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii, o opozitie care poate fi contrara si incompatibila sau, tot atat de bine complementara si fecunda. Ma reprezinta deoarece imi place sa ating mereu ambele capete ale oricarei situatii...
"
Acasa" e cuvantul melodios pe care eu l-am impartit cu generozitate fiecarui loc minunat pe care l-am vazut. E greu sa devina "acasa" dar odata ce devine, primeste o farama de suflet si ne face sa apartinem universului din mai multe laturi, nefiind inlantuiti unui singur acasa...cu incapatanare (sau cel putin asta simt eu).
Am avut multi de "
acasa", nu stiu daca ma face nestatornica sau poate inseamna ca ma atasez usor si ma abandonez cu drag in fata a ceea ce-mi pare mie un camin cald.
Sunt inzestrata cu un simt al mirosului deosebit...Pentru mine mirosul este un criteriu natural de selectie. Cand rostesc orice alt cuvant trebuie sa-i asociez un miros, indiferent de cuvant...Stiu ca pare ciudat, imposibil chiar, insa imaginile sunt pe locul secund, primand "
mirosul". Imi place cum suna, cum se pronunta, ce ascunde, ce delimiteaza. Fac referinta la partea pozitiva a mirosului, iubind cuvantul in sine, nu tot ceea ce reprezinta el.
Revenind la cuvinte placute auzului, buzelor si limbii mele, "
atins" face parte din gama cuvintelor intime. Nu-l asociez doar cu un anumit tip de atingeri, de fapt "a atinge" imi suna ca o muzica pe care o ascult doar eu..."Atins" invadeaza spatiul intim si trebuie sa aiba conotatii pozitive...rime placute, soapte discrete, delicatea gestului pe care-l imparti rareori.
"
Ascuns" sta in fiecare detaliu al mintii si al corpului meu. Poate ca isi are explicatia in afinitatea pentru cifra doi, reprezentand dualitatea, insa "ascunse" sunt toate gandurile, sunt personalitatile fiecaruia din noi. Cititul printre randuri, atentia la detalii, perfectiunea individuala, intelesurile diverse ; toate acestea pot fi asociate cuvantului "ascuns". Aproape niciodata nu lipseste dintr-un peisaj...Nu-mi plac fatadele prea evidente si rareori cred in simplitatea pusa pe tava...Exista ceva ascuns in fiecare atom...Ma joc descoperind detalii, le ascund la randu-mi asteptand cu interes sa fie sesizate sau macar intuite...
Vant,
ploaie si
apa, sunt cele trei cuvinte care se unesc, fac amor, se despart, le iau pe rand, le rostesc, ma imbrac cu ele, le soptesc, le ascult, le ador, le dezmierd...Vantul, imi bantuie auzul, ma biciuie cu rautate uneori asprindu-mi buzele,
ravasindu-mi parul, inundandu-mi plamanii...Vantul inseamna putere, vantul inseamna zbor, vantul nu cunoaste limitele intimitatii, patrunde prin haine, prin geamul usor deschis, poarta in bratele-i invizible miresme, parfumuri, fiori, si ...picaturi de
ploaie...
Inchid ochii, si spun cu voce tare: ploaie, APA, a-pa, ploa-ie, le rostesc iar si iar si iar (il pun pe iubit sa-mi desparta in silabe cuvintele acestea doua, si-mi spune ca "apa" o singura silaba, dar...). Suna frumos, am senzatia ca tin intreaga omenire intr-o picatura de apa...un strop de ploaie...
Simt mirosul si aud ploaia de vara din satul bunicii ce a ravasit un intreg camp cu picaturile mari si agresive...A transformat o pajiste intr-o platforma de namol, a biciuit cu tunete si fulgere tot satul, a inspaimantat pe toata lumea, mai putin trei copi
i zurlii ce alergau ca tampitii prin ploaia mare de vara, uzi pana la piele razand si tavalindu-se in namol. Urlam "vine ploaia, bine-mi pareeeeee!!!"
De-ge-te ;
degete!Degetele, mititele, ne jucam cu ele! Oamenii sunt compusi din apa si din degete...Eu vad toate degetele din lume, le analizez, le cataloghez, le invidiez...
V-am mai spus ca am o fixatie referitoare la mainile interlocutorilor.
Am si niste degete preferate, am si niste labute preferate, se stiu ele, se lasa pupate si dezmierdate si studiate si alintate! Final de om: final de deget!
Nu in ultimul rand, mentionez unul dintre cele mai frumoase si delicioase cuvinte:
lapte! Aici cei cu lacto-intoleranta sa ma ierte, dar, incercati sa pronuntati totusi inocentul cuvant, ma uimeste rezonanta, chiar si in limba romana a acestui cuvant...
Laptele insemna sanatate... As bea un
pahar de lapte stand intr-o cada cu lapte si tot asa...
Imi incep ziua cu un pahar de lapte inainte de orice altceva...Ceea ce va recomand si voua!
Cam asa arata poezia cuvintelor mele preferate...Care sunt ale voastre?Si de ce?
Postări
