Wake me up when September ends...

Am avut o mare curiozitate...ce faceam anul trecut la sfarsitul lui Septembrie? Evident sta scris pe undeva. Sunt franturi de cuvinte pe care doar eu le pot descifra...
Mi-am propus sa fac aceste pauze binemeritate si sa-mi amintesc cum eram candva...in circumstante total diferite.
"Nu vreau sa mai uit nimic, vreau sa pastrez toate amintirile! Construiti-ma voi, caci eu am obosit... haha!Deja ma uit in gol spre monitor si fac propriul puzzle cu fiecare amintire...o Doamne am prea multi ani, prea multe zile, prea multe ore, cate din toate acestea au fost semnificative, cate le-am trait fara sa stiu, cate le-am dormit, cate le-am pierdut? Cine ma stie vreodata euforica urland ca vreau sa traiesc, sau ca traiesc? Eu nu-mi aduc aminte...Pot sa-mi incep povestea acum?
Pot...."
SAU:
"Adio vara, adio soare, adio zile lungi, adio canicula!
Adio an urat si lung...pentru mine deja ai murit, te vor spala toate ploile de toamna, o sa te usuce apoi un vant rece si taios, o sa te ascunda zapada...pentru ca asa imi doresc eu!
Poate am sa ma ascund la limita dintre moartea ta si nasterea celuilalt an...poate am sa petrec o eternitate intr-o secunda...in ultima secunda vie...sau prima secunda moarta."
Am adormit aseara cerandu-mi iertare de la toti oamenii pe care mi-i aminteam. Pe unii i-am ranit, cu nestiinta, insa am vrut sa ma asigur ca imi pare rau. In acelasi context i-am iertat pe toti cei care m-au ranit si m-au dezamagit. Chiar si pe cei la care am renuntat.
Azi dimineata, m-am trezit somnoroasa, dormisem putin, dar primul lucru pe care l-am observat a fost soarele. Un soare frumos (desi cu dinti) de toamna. Exact ceea ce-mi dorisem de cand m-am intors. O zi de toamna! Calda!Luminoasa! Mi-a parut rau ca n-am bantuit pe strazile Bucurestiului mai mult.
Cred ca Bucurestiul imi place in finalul lui Septembrie si poate si-al lui Octombrie cel mai mult. Cu toate ca e aglomerat, cu toate ca e racoros si batut de vant, mizerabil si plin de stres, in soarele de toamna capitala devine vesnica. Orasul pare functional si viu, praful si mizeria nu ma sufoca la fel de mult ca-n lunile caniculare, oamenii nu se lipesc transpirati de mine, la metrou nu duhneste, si nici nu trebuie sa vad prin fustele pitipoancelor de pe hi5.
Si cu acest zambet de toamna am inceput sa-mi rastalmacesc prin memorie intrebari de genul "ce-oi fi facut anul trecut?".
Imi amintesc ca asteptam sa-mi treaca zilele, una cate una, in graba, erau zile mult mai frumoase de toamna decat cele de anul acesta. Imi promisesem o ultima rebeliune, de ziua mea, un cadou, un tatuaj. Si ma saturasem de rutina in care ma scaldam. imi doream sa ma las contruita de oameni, sperand ca ei vor avea de spus numai vorbe placute auzului meu. M-am perceput ca fiind aproape de fericire, sau de falsa fericire, indiferent in ce forma mi s-ar fi aratat vroiam sa ma las sedusa si abandonata. Sau sa seduc si sa abandonez. Sau doar sa seduc, sau doar sa abandonez. M-am dezgolit si m-am aratat vulnerabila si capabila sa fiu impresionata, sensibilzata.
Situatia e asemanatoare evenimentului de "serial pilot" concept american de testare a publicului receptiv (sau nu) unui nou serial tv. Doar ca la serialul meu pilot nu s-au prezentat nici actori nici spectatori. Imi doream cu ardoare sa-mi incep povestea!A mea! Povestea mea!
Apoi am avut un fel de premonitie care ma avertiza asupra ultimei secunde din an. Ultima secunda vie, sau prima secunda moarta? Imi doream sa ucid eu toate regulile naturii si sa sarbatoresc anul departe de data calendaristica.
Vroiam sa ma scald intr-o secunda, sa o savurez si sa faca diferenta pe langa toate celelalte scurse degeaba.
Povestea mea de Septembrie s-a scurs, s-a bifurcat, a devenit una atat de complexa si atat de nebuna incat din toate secundele ei nu-mi doresc decat frumusetea unei zile racoroase de toamna.
Sa ma trezesc si sa rad de finele lui Septembrie, de mijlocul lui octombrie si sa-mi numar anii ce-mi vin...urland de fericire!

Prietenie ; viciu sau capriciu?

O vorba veche din popor spunea ca "Rudele ti le da Dumezeu dar prietenii ti-i alegi singur" si in acelasi context nu uit sa mentionez si de zicala "Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc singur".
Imi aduc aminte de revolta mea antisociala de acum cativa ani cand cu greu m-am lasat convinsa de cineva ca traiesc intr-o societate umana si n-am cum sa-mi reprim setea de oameni iar pustnicia nu mai e la moda intr-o era a tehnologiei moderne...Mi s-au adus argumente solide impotriva dorintei mele de autoizolare si mi s-au combatut una cate una ideile mele impotriva omenirii.
Aveam reguli stricte de urmat, autoimpuse, care-mi dictau un comportament rece, antisocial, fara a tanjii dupa oameni, fara a atrage oameni in jurul meu ci mai degraba construind mental baricade si obstacole care sa impiedice orice forma de conectivitate cu semenii mei.
Am invatat pe propria piele (cum altfel) ca interactiunea umana e uneori benefica. Si n-are rost sa mint, am intalnit oameni de care m-am legat sufleteste in timp si am devenit dependenta de interactiunea cu ei. In general oameni frumosi (sufleteste desigur, dar nu numai).
Exceptiile care mi-au intarit regulile au fost pasagere prin traiul meu, si astfel am invatat sa-mi dezvolt un miros ascutit in ceea ce privesc hotii de prietenie. Niciodata nu suntem indeajuns de invatati si ajungem sa esuam. Totusi destinul ne mai da o sansa si ne spune "Din greseli se invata" sau "un sut in fund, un pas inainte".
Daca ne place sa invatam si din lucrurile mai putin palpabile, la o analiza rece asupra oamenilor care ne inconjoara sfarsim prin a ne intreba : "Cati prieteni adevarati am?" Unii vor spune, ce-am facut sa-i merit? Raspunsul e : prietenia nu are reguli, se ofera neconditionat...cel putin asta e parerea mea.
Am ajuns astazi la o concluzie: vreau sa fiu inconjurata numai de oameni frumosi (sufleteste, din nou). Vreau sa renunt la oamenii toxici din viata mea. Vreau sa-i flamanzesc pe cei care se hranesc cu energia mea. Vreau sa renunt in a-i purta in minte si in suflet pe cei care ma disconsidera.
Ma bazez pe principiul reciprocitatii atunci cand imi doresc sinceritate,caldura, frumusete interioara si mai ales intelepciune de la oamenii pe care i-am primit in sufletul meu.
Sunt bantuita de fantome din ciclul "for a reason" , "for a season" si ajung sa fiu dezamagita de existenta speciei false.
Pentru mine viata abia a inceput. Consider ca m-am nascut matura si inteleapta. Am toate motivele din lume sa ma bucur de viata mea de azi si s-o impart cu cei ce ma iubesc pentru ca sunt EU. Eu cea construita din greseli si realizari.
Nimic altceva nu mai conteaza!

Cursuri organizate de Ministerul Sanatatii in colaborare cu Ministerul Educatiei si Invatamantului

(nu sunt deloc originala, textele de mai jos nu-mi apartin, insa sunt extraordinare, si vreau sa le impartasesc aici cu voi)

Curs special pentru barbati
Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau.

Program: 4 module dintre care unul obligatoriu:

Modulul 1: (curs obligatoriu)

1. Sa invat sa traiesc fara mama mea (2000 ore)

2. Sotia mea nu este mama mea (350 ore)

3. Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport

Modulul 2: Viata in doi

1. Sa am copii fara sa devin gelos (pe ei) (50 ore)

2. Sa nu mai zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore)

3. Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore)

4. Sa inteleg ca pantalonii nu se duc nici o data singuri pana la dulap
(800 ore)

5. Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore)

6. Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez

Modulul 3: Timpul liber

1. Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de doua ore (exercitiu practic)

Modulul 4 : Curs de bucatarie

1. nivelul 1 (incepatori) : Electrocasnicele : ON deschis ; OFF inchis

2. nivelul 2 (avansati): prima mea supa instant fara sa ard cratita

Exercitiu practic: fierbe apa inainte de a adauga pastele

CURS INTENSIV

Din ratiuni de dificultate si de intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi.

Tema 1: Calcatul, acest proces misterios: de la masina de spalat pana la dulap

Tema 2: Riscurile umplerii tavii pentru gheata (demonstratie sustituta de diapozitive)

Tema 3: Tu si electricitatea. Avanta je le economice de a angaja personal calificat pentru reparatii (chiar si cele elementare)

Tema 4: Ultima descoperire stiintifica. A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie. (Practica laborator).

Tema 5: De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea

Tema 6: Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa veceu. Expozitii cu tema "generatia spontana"

Tema 7: Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas (Teleconferinta cu Universitatea Harvard)

Tema 8: Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti? (Marturisiri)

Tema 9: Masina de spalat, acest mare mister din casa.

Tema 10: Diferente fundamentale: cosul pentru rufe murdare si podeaua (exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala)

Tema 11: Barbatul in scaunul pasagerului. Este posibil sa nu vorbeasca sau sa se agite compulsiv in timp ce ea parcheaza?

Tema 12: Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta

Curs special pentru femei

Tema: Dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna.

Scop: Participantele vor fi confruntate cu o experienta fascinanta (folosirea creierului).

Conditii: Vointa de a invata ceva nou (chiar daca se va dovedi a fi ceva greu)

Durata: Brunete 1,5 luni fiecare modul
Roscate 3 luni fiecare modul
Blonde 6 luni fiecare modul
Cursul contine 4 module

Modulul I

1. Acceptarea soartei: m-am nascut femeie

2. Cunoasterea locului de desfasurare a vietii: bucataria

3. Cum pastrez ordinea in poseta? (sub control strict)

4. Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore: notiuni elementare

5. Pastrarea limitelor: Cum ma machiez corect

6. Curs de programare I (toate categoriile): folosirea cuptorului cu microunde

7. Curs de programareII (numai brunetele si roscatele): Videorecorderul

Modulul II

1. Ecuatia cu o necunoscuta: Automobilul

2. Exercitii de dinamica grupului: Ce trebuie sa fac cand stam in masina

3. Parcarea, ParteaI: Notiuni elementare

4. Parcarea, Partea II: Manevre

5. O adevarata provocare: Frana si acceleratia.

6. Cutia de viteze. Descriere completa (pentru blonde numai cutia automata)

7. Folosirea corecta a semnalizatorului.

8. Notiuni elementare de fizica: Corpuri in miscare

9. Adevaruri optice: Luminile rosie, galbena si verde ale semaforului.

10. Curs special: Parcarea in garaj.

11. Ecuatia cu mai multe necunoscute: Cutia de scule

12. Curs de supravietuire I: Unde se afla lumina de avarie

13. Curs de supravietuire II: Schimbarea unui cauciuc

14. Curs de supravietuire III: Schimbarea mai multor cauciucuri (Da, este posibil!!)

15. Curs de supravietuireIV: Verificarea cu succes a nivelului uleiului si a apei.

Modulul III

1. Notiuni elementare: Nici o cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului

2. Vocabular I: Definitia cuvantului "DA". Corectarea exercitiului "Esti gata?"

3. Vocabular II: Definitia notiunii "5 Minute"

4. Sociologie: Fotbalul nu este un sport ci o religie.

5. Drept cetatenesc si morala I: Discutii barbatilor despre tema fotbal

6. Drept cetatenesc si morala II: A nu te amesteca nicicodata in aceste discutii

7. Cum evit intrebarile inutile (de ex. "Ma iubesti?", "Sunt frumoasa?", "Am ceva special?")

8. Adevaruri zilnice: Si femeile ragaie, exercitii in grup.

9. Adevaruri zilnice: Barbieritul (curs intensiv pentru brunete): Partea arbateasca a femeii

10. Comportamentul la cumparaturi: Cardul Visa, Definirea notiunii de limita de suma

11. Comportamentul la cumparaturi: Si eu pot cara naveta de bere

12. De ce mama nu e binevenita la noi? (1000 de studii de caz)

Modulul IV

1. Telefonul: Cand trebuie sa inchid? Exercitii de grup: 4 femei/telefon(nu uitati sacul de dormit)

2. Machiajul: Metamorfoza femeii

3. Terapie TV I: Si fara telenovele se poate trai!

4. Terapie TV II: Filmele de dragoste sunt pura fictiune si nu realitate

5. Eu si corpul meu: Legea gravitatiei

6. Oglinzile nu mint: Ma accept asa cum sunt.

Buna dimineata!

... trebuia sa-mi spun la 4 am cand am adormit...
Suna telefonul!Suna!Suna!Suna!
"mdaaaa"
"Da-mi codul numeric Personal!"
"Cine e?"
"Mamaaaa!"
M-am uitat la telefon, aparea pe ecran "mama".
""Nu-l stiu" si-am inchis.
M-am cuibarit la loc. Telefonul suna imediat!Suna! Mama!
"Da-mi CNP-ul ACUM!Sunt la banca sa iti PLATESC TIE RATA!"
"Ahhha.Stai sa-l caut...2..841031..."
Era ora 10.
Inchid telefonul ma cuibaresc repede in asternutul inca caldut. Mi-era un sooomn...
Pentru necunoscatori: dimineata sunt o compilatie intre Hannibal si Freddie Kruger ...Nu ma trezesc pana la prima gura de cafea, nu comunic, nu inteleg ce mi se comunica, nu-mi place sa comunic sau sa inteleg!Si in ultima vreme nu ma trezesc inainte de ora 12. Pentru ca POT!
Deja ma instalasem in lumea viselor de maximum 5 minute. Suna telefonul! Suna!Suna!
"Da!!!"
"Buna dimineata!"
"CE VREI?"
"de ce nu mergea wireless-ul aseara?"
"What?Eu dorm!Si te urasc!"
"Trezeste-teeee!Trebuie sa-ti reglezi programul!"
"I hate you!!!!Lasa-ma sa dorrrrmmm!Inca o ora!!!Te rooog!"
O conversatie IT mai tarziu...eram evident in picioare...avand (cum altfel) crima in priviri. Nemo mancase peste noapte frunzele florii din ghiveci, iar acum vomita peste tot. O priveliste de invidiat.
Am inchis telefonul, m-am apucat sa curat frunze partial digerate amestecate cu saliva.Odata incheiata operatiunea am decis sa ma pun in functiune, asa ca am coborat pana la chioscul din spatele blocului sa-mi iau o cafea. Probabil ca n-ar fi trebuit sa cobor in pijama. Cu atat mai putin intr-o pijama de plus, iar pe dosul meu scria cu litere mari "Sleeping Beauty". Mi-era doar groaznic de rece!Am decis sa ma zidesc in casa si sa ies la primavara. Pana atunci hibernez!
Mi-a deschis usa vecinul dragut si amabil de la etajul 3 (abia l-am cunoscut). I-am zambit de sub ochii umflati de somn si parul ciufulit. Sper sa nu fi remarcat ca sunt in pijama...dar e putin probabil. Am ajuns sus si m-am baricadat la adapost de vant.
Batai puternice in usa!
Deschid usa...un domn in varsta cu un morman de facturi. Factura la electricitate.
"buna ziua, lasati-mi factura" i-am spus
"Pai nu o platiti?"
"Ba da...dar Nu acum"
"De ce?"
Imaginati-va fata mea! "Pentru ca NU am bani"
"Cum se poate?O domnisoara asa draguta?"
Mi-am proptit cotul de tocul usii, cu o vaga tentativa de scarpinat la organele sexuale masculine invizibile...si-am grait din adancuri:
"Eh!Se poate!Va explic eu luna viitoare!"
Am luat factura...am intrat in casa, am inchis usa de doua ori!Daca se putea de trei...n-as fi ezitat!
La orele matinale ale pranzului (cand ma trezesc eu de obicei) e atat de liniste peste tot...incat ai crede ca nimic nu se intampla.
Sa nu uit ca dupa amiaza am interviu. De job!

De ce iubesc femeile? (cu drag pentru Amal)

- pentru ca pot!
Nu ma refeream la mine :) Eu iubesc femeile pentru ca sunt mai frumoase decat barbatii.
Ce anume sta ascuns in pantecul fiecarei femei?Sau intre coastele ei? Sau in circumvolutiunile ei?
O voi cita pe autoarea mea preferata care spunea ceva de genul "Eu cand iubesc iti dau totul, casa mea, vecinii mei, cainele meu, si daca nu e de ajuns atunci imi vand vecinii, imi vand cainele si iti dau banii pe care i-am obtinut" e un citat aproximativ, deoarece nu gasesc pagina din carte pentru a reda exact continutul.
Tot ea mai spune "Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale. Totul incepe in momentul in care obiectul adoratie tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit - un amestec de droguri afective, o cursa infernala a dragostei. Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insatiabila a oricarui drogat. In lipsa drogului, te imbolnavesti subit, o iei razna, devi depresiv (pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat dependenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atata nevoie - pe care sigur o are ascunsa pe undeva, fir-ar sa fie, pentru ca pe vremuri o primeai si gratis de la el)."
Ce ma amuza pe mine este similitudinea oricarei iubiri feminine. Masochismul care imbraca intr-un final dragostea purtata de-o femeie... Nu stiu cum iubesc barbatii sau cat seamana iubirea lor cu a noastra, insa stiu ca prea putini ar fi capabili sa descifreze cu adevarat sentimentele unei femei.
Exista o tipologie demna de redactat: femeia indragostita. Femeia care respira iubire, femeia care iubeste cu fiecare milimetru din corpul ei de femeie. Ea care tanjeste dupa mirosul lui, ea care se imbraca cu vocea lui, ea care nu doarme pana nu-i aude lui respiratia odihnita de somn, ea care se trezeste si-l priveste dormind pentru a-l adora in liniste...
Ea care e frumoasa in fiecare dimineata, chiar daca asta inseamna sa se trezeasca devreme sa-si faca dus, sa-si parfumeze corpul, sa se machieze pentru a arata in prima secunda dupa ce isi deschide ochii, proaspata si plina de viata...
Aici ar fi trebuit sa deschid o paranteza pentru carcotasii care imi vor amintii de femeile cicalitoare, femeile isterice, geloase, posesive, infidele, dizgratioase, reci, avare, etc. Dragilor...despre ele puteti sa scrieti voi. Eu vorbesc despre femeile frumoase!
Sa vorbim putin despre limitele unei femei indragostite: - nu exista -
Ajungem sa ne hranim cu propriul masochism de indata ce "doza de afectiune" ne este redusa.
Imi spunea o buna prietena: "Cristina tu il iubesti pe el, mai mult decat te iubesti pe tine!el se iubeste pe el, mai multe decat te iubeste pe tine.El este de doua ori mai iubit..." Nu am inteles atunci nimic. Cum as fi putut? Plangeam pe fiecare umar disponibil si solicitam privind in gol orice sfat. Si culmea...n-ascultam nici unul. Nu-mi ascultam nici mintea, nu-mi ascultam nici sufletul pentru ca mintea era revoltata si sufletul meu era in mii de bucati.
Dependenta mea era una puternica,nevrotica care nefiind alimentata ma introdusese intr-un sevraj violent. Nu mai conta nimic. Vroiam sa-mi fie alimentate simturile. Mirosul, vazul, auzul...
Ajungem sa ne imbolnavim...sa devenim maniaco-depresive, sa ne dezvoltam obsesii care se transforma lent...dar sigur...in sechele.
Ajungem sa oferim noi iubire...sa inlocuim chiar si partea pe care ar trebui s-o primim. Iubim atat de mult incat iubim in locul lor.
Boala se agraveaza cand incepem sa iertam. E un joc pervers al iertarii. Te iert, ii pun punct, te iert, ii pun punct. Aproape ca iti doresti ca EL sa te paraseasca pentru ca tu nu esti in stare si nu vei fi niciodata in stare sa pleci, sa te rupi, sa fugi.
Te uiti in oglinda doar ca sa-ti reamintesti ca existi, ca ierti, ca tanjesti, ca iubesti.
Invitabilul se intampla si ne trezim goale, sleite, bolnave, in mijlocul lui nicaieri. Povestea s-a incheiat, nu mai conteaza daca ti-ai adunat toate puterile si i-ai pus punct, sau daca intreg universul a contemplat spre a ucide aceasta poveste. Incerci sa-ti ridici privirea, sa aduni dramul de viata din tine si sa faci un pas...inainte..inapoi...nu mai conteaza. Nu poti... Nu poti, ai vrea sa zaci acolo, in mizerie si suferinta, sa nu vezi sa nu auzi, si mai ales sa NU simti.
Sa nu simti, sa nu gandesti. Crezi ca in locul acela din pieptul tau nu mai e nimic, poate doar cenusa, insa daca e atat de gol cum il crezi de ce naiba te doare pana la lacrimi?
Asta e...drama...postmortem, asa o numesc eu. Daca atunci ar veni cineva si ti-ar spune "Va fi bine!Crede-ma pe cuvant, vei trece si peste asta, pentru ca esti puternica, pentru ca esti frumoasa, pentru ca esti desteapta, si pentru ca nu de fiecare data cand ai sa iubesti o sa te si doara" ce-ai spune?
Femeile sunt frumoase cand iubesc, si sunt frumoase si cand sufera din iubire. Cand iubesc le infrumuseteaza sentimentul de implinire pe care-l poarta ca o aura. Cand sufera le infrumuseteaza dorinta de-a lupta si de-a trai pentru dragoste.
Eu nu cred in jumatati, sau in suflete pereche, sau ca oamenii se potrivesc pur si simplu, eu cred ca oamenii se invata, oamenii ajung sa se completeze, ajung sa formeze un puzzle dupa ce se cunosc si se accepta.
Nu pot sa impartasesc din experientele mele pentru a fi de folos cuiva, poate pentru ca fiecare are un stil individual. Fiecare trebuie sa-si traiasca si sa-si invete lectia. Pot doar sa va spun ca odata ce deschideti ochii cu adevarat...veti vedea o alta lumea, una in care aveti acces nelimitat la orice...chiar si la o noua...iubire!
Pentru ca se poate!

Emo si rochiile de mireasa

Mi-a fost atat de dor de Bucuresti incat in primele doua zile de cand am ajuns n-am iesit nicaieri.Pe o vreme atat de gri, cu ploaie, vant si astenii, ma inteleg perfect. Am si multumiri speciale pentru lipsa mea de haine de toamna, dar o sa le adresez cu alta ocazie.
M-am trezit matinala ca de obicei, putin (cu doua ore) dupa pranz. Afara existau cateva raze de soare dar evident era unul cu dinti. Ce sa faci pe vremea asta?
Sa probezi rochii de mireasa! Exactly.
M-a rugat Irina sa o insotesc atat eu, cat si Sonia, la cumparaturi. Exista undeva pe Mosilor un magazin care e deschis "numai cu programare" viitoarelor si fericitelor mirese.
M-am entuziasmat pe loc (nu ma intrebati de ce) si i-am spus ca am de gand sa ma probez cu tot ce-mi iese in cale! Era prima oara cand intram intr-un astfel de magazin, prima oara cand ma apropiam de rochiile de mireasa.
Buticul era micut, cochet, peste tot rochii de toate felurile si marimile, plus celelalte mici detalii (extrem de scumpe) necesare unei zile atat de semnificative.
"Si prietena mea se marita, asa ca va proba si ea cateva rochii" le-a spus Irina vanzatoarelor.
Eu am inghitit in sec "da, doar ca nu...atat..de curand" am spus. Aveam totusi o curiozitate inexplicabila de-a ma vedea in oglinda imbracata intr-o rochie de mireasa.
Pe principiul "look!something shiny!" m-am invartit in tot magazinul curioasa si entuziasta atingand toate rochiile.
Irina si-a ales cateva rochii si asistata de tanara vanzatoare a inceput proba. Din cand in cand iesea in fata noastra si se privea in oglinda.
Dupa vreo 4-5 rochii probate...a gasit-o pe ...cea care ii dadea "the feeling". O rochie cu adevarat minunata.
"tu nu probezi?" m-a intrebat Irina.
Nu puteam sa probez. Era "ziua ei" asta odata. Si desi imi placeau cateva rochii si as fi vrut sa ma strecor in ele...ceva m-a retinut.
Cat timp am stat acolo au intrat mai multe tinere insotite de prietene sau chiar de viitorii soti, toate emotionate, toate agitate, toate pe acelasi stil ca si Irina. Ele se casatoreau...pe bune. Ele isi alegeau atent rochiile, manusile, colierele, voalurile. Pentru ziua lor.
Eu n-aveam nimic in comun cu ele...asa la o scurta privire, nu m-as fi putut vedea pe mine atat de absorbita de o viitoare nunta, atat de decisa. Pentru mine erau doar niste rochii altfel care ar fi dat bine in poze.
Mi-am adus aminte de ce mi-a spus Lia cand i-am impartasit ca o sa probez rochiile albe : "ai grija sa nu faci alergie...ca si mine". Oare chiar exista doua tipologii de femei? unele sunt mirese altele ce?
Am fost totusi profund emotionata de cum arata Irina in rochia ei, cat de frumoasa, cat radia, cum i se potrivea de parca pe ea o asteptase ca sa-i scoata toate atuurile in evidenta.
Dupa ce am rezolvat cu rochia, voalul si alte detalii...am poposit intr-o cafenea calduta pentru a ne rasplati eforturile.
M-am emotionat la povestile lor frumoase despre cum si-au cunoscut jumatatile. M-am emotionat atat de mult ieri incat am tras concluzia ca sunt emo :)
Cand apare persoana potrivita pur si simplu stii...Si tot universul contempla pentru ca voi DOI sa va gasiti.
Dar ce stiu eu? Eu sunt doar emo cu fear of commitment....

5 Ani de la prima petrecere a burlacitelor

Mi-am obisnuit audienta cu amintiri din tinerete. Azi chiar e o zi speciala asa ca voi face un compromis.
Aveam de gand sa abordez urmatoarele subiecte: "Femeile maramuresence", "Drumul de intoarcere", "De ce vreau sa fiu motociclista?"...si inca cateva... Toate ideile imi bantuie prin minte, dar azi vreau sa sarbatoresc cinci ani de la prima petrecere a burlacitelor.
Evident ca ma desconspir si voi da un pasaj din proiectul "ultimii cinci ani". Pe scurt? Eram proaspat venita in capitala...si am facut prima "baie de multime". Pentru mine e foarte semnificativa aceasta seara deoarece o consider radacina tuturor celorlalte ce i-au urmat.
Acestea fiind spuse, lectura placuta:

"

M-am dus si mi-am strans cele cateva haine imprastiate in camera in care dormeam. Devenise parca reflex sa imi tot fac bagajul, sa tot “calatoresc” fara sa am o destinatie sau o stabilitate. De fapt nici nu ma interesa unde avea de gand sa ma duca. Eram decisa sa imi petrec urmatoarele zile sunand pana la epuizare pentru ca TREBUIA sa imi gasesc o casa.

“unde mergem?”

“Te duc la o prietena buna, am vorbit cu ea si e ok sa stai cateva zile acolo, pana cand rezolvam problema cu locuinta. La mine nu se poate sa stai, vin ai mei, o sa am casa plina”

“da, inteleg”

Chiar intelegeam. Mi se parea destul de correct. Dar ma ingrozeam la idea ca voi cunoaste o alta persoana! Femeie?! N-aveam chimie cu nici o femeie. Aveam de cand ma stiu doua prietene de sex feminin.

*

Lia era un baietel adorabil. M-a intampinat cu un zambet copilaresc, m-a studiat discret de jos pana sus, mi-a intins o mana si s-a prezentat:

“eu sunt Lia, hai cu mine!”

Daca n-ar fi purtat tricou cu Metallica, n-ar fi fost tunsa scurt, par rosu, fata rotunda de copil strengar, si n-ar fi pufait o tigara n-as fi urmat-o.

Cand am auzit-o injurand cu pasiune usa de la lift m-am luminat la fata. Era NORMALA!

“sper sa nu te sperie fandositele care dau party la mine acasa” mi-a spus.

Ma uitam la ea si-mi placea. Era picatura de apa care imi zambea in desert. Arata normal, vorbea normal, se comporta normal, totul intr-o lume care mie mi se parea constipate rece si incruntata.

N-a vrut sa stie prea multe despre mine. Nu initial.

Am prins-o la o petrecere a burlacitelor, era casa plina de femei care vorbeau despre orice altceva decat despre nunta. Pareau plictisite si acrite de viata, asa ca m-am asezat cuminte pe canapéa, le priveam de sub suvitele care-mi acopereau fata, sorbeam din bere si fumam.

La finalul serii Lia mi-a spus:

“maine eu trebuie sa merg la birou, iti las cheile pe masa, si poate speli si tu paharele alea” a ras mi-a aratat camera unde urma sa dorm si s-a inchis in dormitor.

Am ras si eu. Ma simteam acasa. Habar n-aveam de ce ma simt acasa, in acel apartament mare si dezordonat, in camera aceea cu pereti albastru deschis, plina de ziare si cd-uri aruncate peste tot sau facute morman.

Pe biroul din camera era un carnetel cu o poza…nu m-am putut abtine sa nu trag cu ochiul Am vazut un tip serios cu cei mai albastrii ochi din lume. “Doamne ce ochi albastri”

Eram atat de plina de fum si de bere, mi-am aruncat toate hainele de pe mine langa canapea si m-am tolanit in asternuturi unde am adormit imediat.

Dimineata m-am trezit speriata. Visasem numai tampenii. Am iesit din camera, si incet am traversat tot apartamentul cercetandu-l. Era mare, avea trei camera, un hol spatios, o bucatarie luminoasa. Pe hol, in baie si in bucatarie podeaua era din marmura rosiatica cu model alb.

Ah, si Lia il avea pe Miki! Miki era un motan batran, negru, blanos. Era un mic aparat de facut miau-miau, pufos si posac. Miki a inspectat fata care inspecta casa. L-am luat in brate si m-am indragostit de el.

M-am dus in sufragerie, am luat toate paharele de pe masa si m-am apucat sa le spal. Am reusit sa fac ceva ordine in dezordine, apoi mi-am aprins o tigara si stateam ghemuita pe fotoliul verde privindu-l pe Miki si ascultand linistea. De cand venisem in Bucuresti n-auzisem deloc liniste. Oriunde eram se auzeau sirene de politie, pompieri sau salvare la intervale incredibile de timp. Masinile claxonau in continuu, era un zumzet asurzitor pentru o provincial ca mine.

Dar aici era liniste. M-am uitat pe geam si am vazut ca apartamentul n-avea vedere la strada, ci la o curte interioara. M-am gandit ca oamenii care locuiesc acolo sunt cei mai odihniti din tot Bucurestiul.

Am auzit o cheie in usa si-am tresarit privind spre intrarea in apartament. A intrat un barbat masiv imbracat intr-un costum albastru inchis, cu o geanta din piele in mana.

Pentru cateva secunde s-a uitat la mine socat, apoi a zambit.

“Sarumana!”

Ma uitam la el speriata. Cine e?O fi iubitul Liei?

Era inalt, foarte inalt, bine facut, tuns foarte scurt, ochelari dreptunghiulari. Avea o fata de recuperator rus. Si totusi mi-a zambit…si m-a salutat cu cea mai puternica voce calda.

“Buna…” am spus lasand privirea in jos. Aveam o pereche de jeansi largi, un tricou negru si parul imi atingea genunghii in pozitia aia de ghemuit in care stateam. As fi vrut sa ma fac mica. Sa devin invizibila.

El s-a dus familiar in camera in care dormisem eu, si-a schimbat hainele, s-a scuzat cateva minute (de parca conta) si a facut un dus. Apoi s-a intors cu acelasi zambet pe fata:

“Eu sunt Titi, locuiesc aici cu Lia”

“ma bucur…sa te…cunosc…stii, eu am venit aseara…” Ma trezeam incercand sa dau explicatii.

“Din cauza ta am rabdat un frig teribil” a ras el uitandu-se la mine cu…ceea ce recunosteam a fi ochii aceia albastrii din poza de pe biroul camerei cu pereti albastru pal.

Ma uitam la el confuza.

“Ai dormit in camera mea, si cand m-am intors azi noapte de la petrecerea burlacilor era sa ma asez peste tine in pat. Ai avut noroc ca n-am fost suficient de beat si-am remarcat claia de par rosu. Am dormit in sufragerie pe canapea, dar mi-a fost al naibii de rece”

Nu puteam decat sa ma gandesc ca EU dormisem GOALA, in camera lui. Acum imi venea sa ma fac si mai mica.

Am schitat un zambet timid, mi-am aprins nervos alta tigara si m-am prefacut absorbita de televizor.

“ti-e foame?”

“poftim?”

“am intrabat daca ti-e foame, vreau sa-mi pregatesc ceva, si poate vrei sa-mi tii de urat?”

“aaa…nu mi-e foame…multumesc” am mintit eu. Mi-era foame rau, dar am refuzat. Eram mahmura parca, n-aveam chef sa socializez…si ma timora prezenta lui impunatoare.

Asa l-am cunoscut pe Titi. El si Lia erau prieteni foarte bun si colegi de apartament. Cum Lia era plecata aproape tot timpul, am impartit mai mult eu apartamentul cu el, cat am stat acolo.

Alte doua saptamani de oameni noi pentru mine.

In aceiasi seara Lia m-a intrebat diresct:

“acum esti responsabilitatea mea?

Ma uitam la ea si ma inrosisem toata.

“Stai linistita, iti gasim noi ceva…pana la urma, mai intai un job, apoi o casa” mi-a spus ea relaxata.

"

end (for now)