miercuri, 17 septembrie 2008

5 Ani de la prima petrecere a burlacitelor


Mi-am obisnuit audienta cu amintiri din tinerete. Azi chiar e o zi speciala asa ca voi face un compromis.
Aveam de gand sa abordez urmatoarele subiecte: "Femeile maramuresence", "Drumul de intoarcere", "De ce vreau sa fiu motociclista?"...si inca cateva... Toate ideile imi bantuie prin minte, dar azi vreau sa sarbatoresc cinci ani de la prima petrecere a burlacitelor.
Evident ca ma desconspir si voi da un pasaj din proiectul "ultimii cinci ani". Pe scurt? Eram proaspat venita in capitala...si am facut prima "baie de multime". Pentru mine e foarte semnificativa aceasta seara deoarece o consider radacina tuturor celorlalte ce i-au urmat.
Acestea fiind spuse, lectura placuta:

"

M-am dus si mi-am strans cele cateva haine imprastiate in camera in care dormeam. Devenise parca reflex sa imi tot fac bagajul, sa tot “calatoresc” fara sa am o destinatie sau o stabilitate. De fapt nici nu ma interesa unde avea de gand sa ma duca. Eram decisa sa imi petrec urmatoarele zile sunand pana la epuizare pentru ca TREBUIA sa imi gasesc o casa.

“unde mergem?”

“Te duc la o prietena buna, am vorbit cu ea si e ok sa stai cateva zile acolo, pana cand rezolvam problema cu locuinta. La mine nu se poate sa stai, vin ai mei, o sa am casa plina”

“da, inteleg”

Chiar intelegeam. Mi se parea destul de correct. Dar ma ingrozeam la idea ca voi cunoaste o alta persoana! Femeie?! N-aveam chimie cu nici o femeie. Aveam de cand ma stiu doua prietene de sex feminin.

*

Lia era un baietel adorabil. M-a intampinat cu un zambet copilaresc, m-a studiat discret de jos pana sus, mi-a intins o mana si s-a prezentat:

“eu sunt Lia, hai cu mine!”

Daca n-ar fi purtat tricou cu Metallica, n-ar fi fost tunsa scurt, par rosu, fata rotunda de copil strengar, si n-ar fi pufait o tigara n-as fi urmat-o.

Cand am auzit-o injurand cu pasiune usa de la lift m-am luminat la fata. Era NORMALA!

“sper sa nu te sperie fandositele care dau party la mine acasa” mi-a spus.

Ma uitam la ea si-mi placea. Era picatura de apa care imi zambea in desert. Arata normal, vorbea normal, se comporta normal, totul intr-o lume care mie mi se parea constipate rece si incruntata.

N-a vrut sa stie prea multe despre mine. Nu initial.

Am prins-o la o petrecere a burlacitelor, era casa plina de femei care vorbeau despre orice altceva decat despre nunta. Pareau plictisite si acrite de viata, asa ca m-am asezat cuminte pe canapéa, le priveam de sub suvitele care-mi acopereau fata, sorbeam din bere si fumam.

La finalul serii Lia mi-a spus:

“maine eu trebuie sa merg la birou, iti las cheile pe masa, si poate speli si tu paharele alea” a ras mi-a aratat camera unde urma sa dorm si s-a inchis in dormitor.

Am ras si eu. Ma simteam acasa. Habar n-aveam de ce ma simt acasa, in acel apartament mare si dezordonat, in camera aceea cu pereti albastru deschis, plina de ziare si cd-uri aruncate peste tot sau facute morman.

Pe biroul din camera era un carnetel cu o poza…nu m-am putut abtine sa nu trag cu ochiul Am vazut un tip serios cu cei mai albastrii ochi din lume. “Doamne ce ochi albastri”

Eram atat de plina de fum si de bere, mi-am aruncat toate hainele de pe mine langa canapea si m-am tolanit in asternuturi unde am adormit imediat.

Dimineata m-am trezit speriata. Visasem numai tampenii. Am iesit din camera, si incet am traversat tot apartamentul cercetandu-l. Era mare, avea trei camera, un hol spatios, o bucatarie luminoasa. Pe hol, in baie si in bucatarie podeaua era din marmura rosiatica cu model alb.

Ah, si Lia il avea pe Miki! Miki era un motan batran, negru, blanos. Era un mic aparat de facut miau-miau, pufos si posac. Miki a inspectat fata care inspecta casa. L-am luat in brate si m-am indragostit de el.

M-am dus in sufragerie, am luat toate paharele de pe masa si m-am apucat sa le spal. Am reusit sa fac ceva ordine in dezordine, apoi mi-am aprins o tigara si stateam ghemuita pe fotoliul verde privindu-l pe Miki si ascultand linistea. De cand venisem in Bucuresti n-auzisem deloc liniste. Oriunde eram se auzeau sirene de politie, pompieri sau salvare la intervale incredibile de timp. Masinile claxonau in continuu, era un zumzet asurzitor pentru o provincial ca mine.

Dar aici era liniste. M-am uitat pe geam si am vazut ca apartamentul n-avea vedere la strada, ci la o curte interioara. M-am gandit ca oamenii care locuiesc acolo sunt cei mai odihniti din tot Bucurestiul.

Am auzit o cheie in usa si-am tresarit privind spre intrarea in apartament. A intrat un barbat masiv imbracat intr-un costum albastru inchis, cu o geanta din piele in mana.

Pentru cateva secunde s-a uitat la mine socat, apoi a zambit.

“Sarumana!”

Ma uitam la el speriata. Cine e?O fi iubitul Liei?

Era inalt, foarte inalt, bine facut, tuns foarte scurt, ochelari dreptunghiulari. Avea o fata de recuperator rus. Si totusi mi-a zambit…si m-a salutat cu cea mai puternica voce calda.

“Buna…” am spus lasand privirea in jos. Aveam o pereche de jeansi largi, un tricou negru si parul imi atingea genunghii in pozitia aia de ghemuit in care stateam. As fi vrut sa ma fac mica. Sa devin invizibila.

El s-a dus familiar in camera in care dormisem eu, si-a schimbat hainele, s-a scuzat cateva minute (de parca conta) si a facut un dus. Apoi s-a intors cu acelasi zambet pe fata:

“Eu sunt Titi, locuiesc aici cu Lia”

“ma bucur…sa te…cunosc…stii, eu am venit aseara…” Ma trezeam incercand sa dau explicatii.

“Din cauza ta am rabdat un frig teribil” a ras el uitandu-se la mine cu…ceea ce recunosteam a fi ochii aceia albastrii din poza de pe biroul camerei cu pereti albastru pal.

Ma uitam la el confuza.

“Ai dormit in camera mea, si cand m-am intors azi noapte de la petrecerea burlacilor era sa ma asez peste tine in pat. Ai avut noroc ca n-am fost suficient de beat si-am remarcat claia de par rosu. Am dormit in sufragerie pe canapea, dar mi-a fost al naibii de rece”

Nu puteam decat sa ma gandesc ca EU dormisem GOALA, in camera lui. Acum imi venea sa ma fac si mai mica.

Am schitat un zambet timid, mi-am aprins nervos alta tigara si m-am prefacut absorbita de televizor.

“ti-e foame?”

“poftim?”

“am intrabat daca ti-e foame, vreau sa-mi pregatesc ceva, si poate vrei sa-mi tii de urat?”

“aaa…nu mi-e foame…multumesc” am mintit eu. Mi-era foame rau, dar am refuzat. Eram mahmura parca, n-aveam chef sa socializez…si ma timora prezenta lui impunatoare.

Asa l-am cunoscut pe Titi. El si Lia erau prieteni foarte bun si colegi de apartament. Cum Lia era plecata aproape tot timpul, am impartit mai mult eu apartamentul cu el, cat am stat acolo.

Alte doua saptamani de oameni noi pentru mine.

In aceiasi seara Lia m-a intrebat diresct:

“acum esti responsabilitatea mea?

Ma uitam la ea si ma inrosisem toata.

“Stai linistita, iti gasim noi ceva…pana la urma, mai intai un job, apoi o casa” mi-a spus ea relaxata.

"

end (for now)

2 comentarii:

LiaLia spunea...

Haoleo! Au trecut 5 ani! Multe s-au mai intamplat, mai bune, mai rele, mai tari, mai banale. Schimbari mai mici sau mai importante, oameni, multi oameni ... 5 ani...

SabbraCadabbra spunea...

Da pisi...acusica ma gandeam...ca acum 5 ani eram in aproximativ aceeasi situatiune ca azi :)) nu dau detalii :))
5 ani, atatia oameni, atatea zile, atatea amintiri,atatea schimbari!
si al naibii sa fiu daca azi nu mi-e la fel de frica de orasul asta :))