Calatorii in timp...

Am iesit si noi din Bucurestiul incins si prafuit...(cred ca toate articolele mele de calatorie incep asa)

Sambata pe la pranz, aerul conditionat cu filtrul schimbat, fara sa-mi bata totusi in fata (asta ca sa nu-mi stimulez nevralgiile contactate in ani de munca prin birourile autohtone), o ora de mers din semafor in semafor pana sa dam de "autostrada" ce duce spre Pitesti.

Despre soferi inconstienti cu permisul luat pe spagi...n-am sa vorbesc, am sa le urez doar viata lunga, indiferent de gradul de mutilare in care s-ar afla la finalul traseului de iad!

Well...revenind la tonul uman ; ne-am dat intalnire cu ai mei (mama&tata) la Caciulata.

Parintii mei frumosi si tineri isi fac concediul prin Romanica, cautand locuri deosebitein care sa poposeasca, batand tara in lung si-n lat, inca "turisti in Romania" (minunata campanie de outdoor by sweet MT).

Pentru ca erau la mai putin de 300 de km departare si nu in zona litoralului sau a hiper-populatului Brasov, am decis sa ne urnim noi inspre ei.

Caciulata desi o statiune ce pare uitata de timp/schimbari/evolutie s-a dovedit a fi neincapatoare pentru puhoiul de turisti.

Strandurile pline, pensiunile arhipline, terase, discoteci, buticuri, manastiri, ce mai...pana si la baile termale era coada...

Partea mai putin frumoasa (apropo de bai termale) era ca o data la jumatate de ora urla sirena de ambulanta. De ce? Cardiacii varstnici + apa termala (fara recomandare medicala ci la discretie) + temperaturile de afara.

Pentru mine a contat de fapt un singur lucru : ca i-am revazut pe ai mei (dupa cateva luni). Puteam sa fi fost in costum de cosmonaut pe Marte si tot m-as fi bucurat. Contextul a fost totusi favorabil, mai putin solicitant decat in cosmos :)

Sambata seara am alergat dupa licurici in parcul Caciulata, zona fantanii cu apa termala.

Nu eram singurii care au renuntat la zacutul pe terasa, sau la discotecile in aer liber.

Pe potecile intunecate ce margineau frumosul Olt misunau in bezna oameni, copii, animalute, si din loc in loc speriati si licuricii.

Am incercat sa pozam ganganiile fluorescente si la declansarea blitului s-au napustit spre noi in haita.

Am dedus de aici ca in starea lor de excitare licuricii clipesc repetat din...codite.

Departe de lumea mirifica din "povesti nemuritoare" in ramasitele de spatiu verde, facand abstractie de zgomotul muzicii house, exista INCA momente magice. Si licurici. Adevarati!

Duminica mi-am trait scurtul moment spiritual la manastirea Cozia, mai apoi la manastirea Turnu.

Spun scurtul moment deoarece l-am inghesuit in cateva secunde, suficiente cat sa aprind o lumanare pentru sufletul celor plecati dintre noi si o alta pentru sufletele ce-si cauta inca linistea pe pamant.

O revelatie nemaipomenita nu am avut oricat mi-as fi dorit. Dumnezeu salasuia in manastire, printre oamenii multi, unii faceau trafic cu bijuterii "sfintite", altii se spalau pe maini (sau isi racoreau pur si simplu cefele transpirate de multime) in fantana cu apa "Sfanta", altii cerseau (foarte multi), altii se inghionteau pur si simplu din curiozitatea de-al vedea pe preot...in cele din urma m-am scarbit cand am vazut cum se "sfinteste" un Logan, rosu (ca focu' , sa-i surada norocu'); parintele stropind motorul cu apa si busuioc iar proprietarii privind spasiti ritualul...

Aglomeratie si afaceri cu cele sfinte...in timp de criza. Caci Dumnezeu are taxa de protectie?!

Am decis sa vizitam imprejurimile, mai exact Voineasa, in speranta ca vom gasi un loc cu de-ale gurii.

Impresionant peisaj, popasul turistic Voineasa isi are "cireasa de pe munte" in spatiul dintre cele doua hoteluri comuniste. Unul poarta numele de Hotel Lotrisor, celalalt...since nu-mi amintesc.

Doua cladiri gigant - timpul s-a oprit cu urale si inscrieri patriotice in perioada Ceausista.

La parterul hotelului era o alimentara, un magazin de cadouri si-o cofetarie. Marcate cu fontul clasic, litere mari lipite pe geamurile murdare.

Zona pustie!

Am intrat in cofetarie mai mult pentru a poza relicva ce tinea loc de cantar ; din acela triunghiular de la Gostat. Tovarasa vanzatoare ne-a intampinat irascibila spunandu-ne pe un ton pitigaiat ca i s-au terminat prajiturile de sambata si ca duminica nu aprovizioneaza. Poate vroiam un cico? Brifcor?

"Am vrut doar sa pozam"

"N-aveti voie!"

Asa ni s-a spus si la Alimentara dupa ce tovarasul vanzator ne-a chestionat.

Locul gemea de tristete, ruinile scaldate de soare lacrimau dupa o perioada de glorie apusa, astazi intr-un sistem turistic bolnav de cancer neputand sa ofere curiosilor altceva decat legenda tichetelor de vacanta oferite de impuscatu'.

Am aflat ca spre Petrosani, pe o alta culme de munte, in paragina domnesc alte doua viitoare-foste hoteluri comuniste. Au fost construite de raposatu' pentru lotul olimpic dar nu si-au implinit niciodata scopul maret.

Mi-am adus aminte de vecinii greci care isi valorifica si cea mai nesemnificativa pietricica facand din istorie un atuu si inventand legende ce atrag turistii.

Doar ca noua nu ne plac maslinele si Ion nu e Zorba, iar mioarele noastre sunt rahitice si nu dau un iaurt atat de cremos...

Dupa scurta excursie la Voineasa am gasit (cu greu) un hotel privat la care sa luam masa. Una copioasa.

Dupa-amiaza de duminica am petrecut-o la o terasa, inapoi in Caciulata, cu o cafea marea cu gheata in fata. Da, recunosc, a trebuit sa educam si trainuim chelnerul in spiritul "ice-coffee" , insa acum ca a invatat ce inseamna latte si ce inseamna ice, presupun c-o sa aiba clienti mai multumiti. Si bacsis mai gras.

Uite-asa s-a incheiat un ultim weekend de iulie... Linistit, frumos, alaturi de cei dragi, cu mintea odihnita, si cu multa multa ingaduinta fata de semeni.

Voi ce-ai facut in weekend?

5 Ani de la prima petrecere a burlacitelor

Mi-am obisnuit audienta cu amintiri din tinerete. Azi chiar e o zi speciala asa ca voi face un compromis.
Aveam de gand sa abordez urmatoarele subiecte: "Femeile maramuresence", "Drumul de intoarcere", "De ce vreau sa fiu motociclista?"...si inca cateva... Toate ideile imi bantuie prin minte, dar azi vreau sa sarbatoresc cinci ani de la prima petrecere a burlacitelor.
Evident ca ma desconspir si voi da un pasaj din proiectul "ultimii cinci ani". Pe scurt? Eram proaspat venita in capitala...si am facut prima "baie de multime". Pentru mine e foarte semnificativa aceasta seara deoarece o consider radacina tuturor celorlalte ce i-au urmat.
Acestea fiind spuse, lectura placuta:

"

M-am dus si mi-am strans cele cateva haine imprastiate in camera in care dormeam. Devenise parca reflex sa imi tot fac bagajul, sa tot “calatoresc” fara sa am o destinatie sau o stabilitate. De fapt nici nu ma interesa unde avea de gand sa ma duca. Eram decisa sa imi petrec urmatoarele zile sunand pana la epuizare pentru ca TREBUIA sa imi gasesc o casa.

“unde mergem?”

“Te duc la o prietena buna, am vorbit cu ea si e ok sa stai cateva zile acolo, pana cand rezolvam problema cu locuinta. La mine nu se poate sa stai, vin ai mei, o sa am casa plina”

“da, inteleg”

Chiar intelegeam. Mi se parea destul de correct. Dar ma ingrozeam la idea ca voi cunoaste o alta persoana! Femeie?! N-aveam chimie cu nici o femeie. Aveam de cand ma stiu doua prietene de sex feminin.

*

Lia era un baietel adorabil. M-a intampinat cu un zambet copilaresc, m-a studiat discret de jos pana sus, mi-a intins o mana si s-a prezentat:

“eu sunt Lia, hai cu mine!”

Daca n-ar fi purtat tricou cu Metallica, n-ar fi fost tunsa scurt, par rosu, fata rotunda de copil strengar, si n-ar fi pufait o tigara n-as fi urmat-o.

Cand am auzit-o injurand cu pasiune usa de la lift m-am luminat la fata. Era NORMALA!

“sper sa nu te sperie fandositele care dau party la mine acasa” mi-a spus.

Ma uitam la ea si-mi placea. Era picatura de apa care imi zambea in desert. Arata normal, vorbea normal, se comporta normal, totul intr-o lume care mie mi se parea constipate rece si incruntata.

N-a vrut sa stie prea multe despre mine. Nu initial.

Am prins-o la o petrecere a burlacitelor, era casa plina de femei care vorbeau despre orice altceva decat despre nunta. Pareau plictisite si acrite de viata, asa ca m-am asezat cuminte pe canapéa, le priveam de sub suvitele care-mi acopereau fata, sorbeam din bere si fumam.

La finalul serii Lia mi-a spus:

“maine eu trebuie sa merg la birou, iti las cheile pe masa, si poate speli si tu paharele alea” a ras mi-a aratat camera unde urma sa dorm si s-a inchis in dormitor.

Am ras si eu. Ma simteam acasa. Habar n-aveam de ce ma simt acasa, in acel apartament mare si dezordonat, in camera aceea cu pereti albastru deschis, plina de ziare si cd-uri aruncate peste tot sau facute morman.

Pe biroul din camera era un carnetel cu o poza…nu m-am putut abtine sa nu trag cu ochiul Am vazut un tip serios cu cei mai albastrii ochi din lume. “Doamne ce ochi albastri”

Eram atat de plina de fum si de bere, mi-am aruncat toate hainele de pe mine langa canapea si m-am tolanit in asternuturi unde am adormit imediat.

Dimineata m-am trezit speriata. Visasem numai tampenii. Am iesit din camera, si incet am traversat tot apartamentul cercetandu-l. Era mare, avea trei camera, un hol spatios, o bucatarie luminoasa. Pe hol, in baie si in bucatarie podeaua era din marmura rosiatica cu model alb.

Ah, si Lia il avea pe Miki! Miki era un motan batran, negru, blanos. Era un mic aparat de facut miau-miau, pufos si posac. Miki a inspectat fata care inspecta casa. L-am luat in brate si m-am indragostit de el.

M-am dus in sufragerie, am luat toate paharele de pe masa si m-am apucat sa le spal. Am reusit sa fac ceva ordine in dezordine, apoi mi-am aprins o tigara si stateam ghemuita pe fotoliul verde privindu-l pe Miki si ascultand linistea. De cand venisem in Bucuresti n-auzisem deloc liniste. Oriunde eram se auzeau sirene de politie, pompieri sau salvare la intervale incredibile de timp. Masinile claxonau in continuu, era un zumzet asurzitor pentru o provincial ca mine.

Dar aici era liniste. M-am uitat pe geam si am vazut ca apartamentul n-avea vedere la strada, ci la o curte interioara. M-am gandit ca oamenii care locuiesc acolo sunt cei mai odihniti din tot Bucurestiul.

Am auzit o cheie in usa si-am tresarit privind spre intrarea in apartament. A intrat un barbat masiv imbracat intr-un costum albastru inchis, cu o geanta din piele in mana.

Pentru cateva secunde s-a uitat la mine socat, apoi a zambit.

“Sarumana!”

Ma uitam la el speriata. Cine e?O fi iubitul Liei?

Era inalt, foarte inalt, bine facut, tuns foarte scurt, ochelari dreptunghiulari. Avea o fata de recuperator rus. Si totusi mi-a zambit…si m-a salutat cu cea mai puternica voce calda.

“Buna…” am spus lasand privirea in jos. Aveam o pereche de jeansi largi, un tricou negru si parul imi atingea genunghii in pozitia aia de ghemuit in care stateam. As fi vrut sa ma fac mica. Sa devin invizibila.

El s-a dus familiar in camera in care dormisem eu, si-a schimbat hainele, s-a scuzat cateva minute (de parca conta) si a facut un dus. Apoi s-a intors cu acelasi zambet pe fata:

“Eu sunt Titi, locuiesc aici cu Lia”

“ma bucur…sa te…cunosc…stii, eu am venit aseara…” Ma trezeam incercand sa dau explicatii.

“Din cauza ta am rabdat un frig teribil” a ras el uitandu-se la mine cu…ceea ce recunosteam a fi ochii aceia albastrii din poza de pe biroul camerei cu pereti albastru pal.

Ma uitam la el confuza.

“Ai dormit in camera mea, si cand m-am intors azi noapte de la petrecerea burlacilor era sa ma asez peste tine in pat. Ai avut noroc ca n-am fost suficient de beat si-am remarcat claia de par rosu. Am dormit in sufragerie pe canapea, dar mi-a fost al naibii de rece”

Nu puteam decat sa ma gandesc ca EU dormisem GOALA, in camera lui. Acum imi venea sa ma fac si mai mica.

Am schitat un zambet timid, mi-am aprins nervos alta tigara si m-am prefacut absorbita de televizor.

“ti-e foame?”

“poftim?”

“am intrabat daca ti-e foame, vreau sa-mi pregatesc ceva, si poate vrei sa-mi tii de urat?”

“aaa…nu mi-e foame…multumesc” am mintit eu. Mi-era foame rau, dar am refuzat. Eram mahmura parca, n-aveam chef sa socializez…si ma timora prezenta lui impunatoare.

Asa l-am cunoscut pe Titi. El si Lia erau prieteni foarte bun si colegi de apartament. Cum Lia era plecata aproape tot timpul, am impartit mai mult eu apartamentul cu el, cat am stat acolo.

Alte doua saptamani de oameni noi pentru mine.

In aceiasi seara Lia m-a intrebat diresct:

“acum esti responsabilitatea mea?

Ma uitam la ea si ma inrosisem toata.

“Stai linistita, iti gasim noi ceva…pana la urma, mai intai un job, apoi o casa” mi-a spus ea relaxata.

"

end (for now)