Despre omul potrivit

(nu-i frumos sa incepi cugetarea cu parateza ; ati vazut ca-n ultima vreme imi denumesc toate articolele cu "despre ... " ?)

Noi, oamenii, nu suntem deloc fiinte singuratice, asta o stiu sigur. Oricati dintre noi am opta uneori pentru momente de singuratate, izolati de comunitati, devenim completi ca fapturi abia in momentul in care incepem traseul in doi.

Am primit cadou o carte (multumesc tusi!) care se numeste Dragoste si Respect si este dedicata cuplurilor. Intr-o oarecare masura face parte din gama cartilor "terapeutice" , dar in alta ordine de idei face propaganda unor invataturi pentru cele doua parti care doar impreuna ajung sa formeze intregul: femeia si barbatul.

Initial am zambit si mi-am spus ca n-ai cum sa-ti traiesti viata "ca-n carti" chiar daca-ti place atat de mult sa-ti insiri gandurile in scris (paradoxal nu?). Nu refuz niciodata o carte, asa ca "profitand" de raceala ce-a pus stapanire pe mine, tolanita in pat am devorat in cateva minute 20 de pagini. Paginile m-au facut captivat (va voi face recenzie dupa ce-o termin) dar mi-au dat totusi o noua bataie de cap: oare principiile se aplica fiecarui cuplu? DACA pur si simplu nu esti langa omul POTRIVIT?

Cartea spunea "dragostea nu e totul , pe langa aceasta mai e mult de munca", ok, nimic nou, am depasit momentul in care chiar credeam ca dragostea tine de foame si de sete. Nu sunt sceptica, din contra, viata mea personala se poate cataloga ca fiind extrem de roz acum, insa pe langa muntele de suflet, iubire si devotament intr-un cuplu (asa cum spune cartea) e nevoie si de respect, plus o sumedenie de alte ingrediente, totul "bine amestecat" trebuie sa rezulte ceva usor de digerat...placut de consumat, pardon, delicios (daca tot am dat-o pe termeni culinari).

"Cum stiu daca omul de langa mine e omul potrivit?Jumatatea mea?"

Nu cred in suflete pereche sau in iubiri predestinate insa cred ca exista oameni cu care putem petrece o viata intreaga completandu-ne reciproc si oameni cu care n-am putea indiferent cat am incerca.

Lasand la o parta iubirea (sa presupunem ca in toate ipotezele mele el si ea se iubesc enorm) , sa zicem ca putem am castigat respectul celuilalt, dar mai departe?

Comportamentul partemerilor trebuie sa fie identic? Tebuie sa le placa aceleasi filme, aceeasi muzica, aceleasi mancaruri? Trebuie sa fim total opusi (nu-i asa contrariile se atrag) si unul dintre parteneri sa se straduiasca sa treaca de partea celuilalt sau sa isi inchipuie in zadar ca poate sa-l schimbe? Trebuie sa existe cate putin din toate?Trebuie ca el/ea de langa tine sa te completeze, sa fie prelungirea gandurilor tale, sa-ti ghiceasca fiecare respiratie? O fi necesar sa-ti suporte orice capriciu cu justificarea sentimentelor?

E o loterie la mijloc...? Am devenit confuza dupa doar cateva pagini de carte si-am inceput sa-mi pun intrebari? (ia te uita ce de semne de intrebare)

Apoi, ca tot sunt cel mai relevant exemplu, am inceput sa-mi vizualizez propria viata. De iubit il iubesc, de respectat il respect, incredere am ca si el simte la fel. Cat suntem noi de asemanatori? Sau cat de diferiti? Am avut un scurt moment de panica, admit. Scurt, am spus.

Mi-am dat seama ca principiile dupa care functionez eu sunt uneori privite stramb, dar asta nu inseamna ca ele n-au sens, sau ca n-ar exista.

Pentru mine functioneaza ACCEPTAREA! A accepta un om, ASA cum este el, 100 % (desi nu pot cataloga sentimentele umane in procente, e prea stupid) este de fapt teoria dupa care ma ghidez eu.

Daca as incerca sa "avem cat mai multe lucruri in comun" cu siguranta as da gres, unde mai pui ca eu ador unicitatea si individualismul nostru. El este unic, irepetabil, ar fi ironic sa incerc sa-i fiu o copie.

Daca l-as fi ales ca este "atat de diferit" ar fi insemnat ca mi-am pus singura limita, pentru ca subconstientul meu m-ar fi intrebat "diferit fata de CE?" , "fata de mine?". Eu nu mi-am delimitat inca evolutia, inca ma definesc ca persoana, cat voi trai voi fi intr-o continua ascensiune, cum as putea sa cred ca la doar 25 de ani as putea alege un om pentru ca este "contrariul" meu?

L-am ales pentru ca el este EL, iar eu il accept exact asa cum e! Ii accept si partile bune si partile rele pentru ca e perfect natural si uman ca ele sa existe.

M-am acceptat pe mine (si inca lucrez la asta) iar omul cu care aleg sa pornesc la un drum atat de lung... trebuie sa-mi inspire armonie totala.

Imi este aproape imposibil sa gandesc o ipoteza in care as fi pornit la drum cu cineva pe care sa incerc sa-l schimb. Sau sa nu-l accept total?!

Iubirea si respectul (cele despre care va spuneam la inceput, sus de tot) pornesc de la aceasta initiala acceptare.

Putini inteleg ca daca omul din fata ta nu iti este COMPLET acceptat de minte si suflet ... nu va functiona. Trebuie sa te uiti la el/ea si sa-i accepti fiecare molecula, fiecare gand, fiecare bucatica de piele, fara sa fi in disconfort cu ceva din intreaga lui existenta. Orice fel de disconfort este de fapt un impediment care va lua amploare in timp. Ca un bulgare de zapada ce sarneste o avalansa.

Un test realmente simplu pentru voi/noi ar fi urmatorul: uita-te bine/atent la omul de langa tine si raspunde-ti SINCER la urmatoarea intrebare: Daca ai putea sa schimbi ceva la omul de langa tine, ce ar fi acel ceva?" (a se intelege ca nu ma refer la tunsori, culoarea unghiilor, sau hainele de duminica)

Daca exista un raspuns - vrei sa schimbi ceva - il vei justifica "as vrea sa-l schimb pentru a imbunatatii relatia/pentru a ne potrivi perfect/pentru ca e singurul lucru care-i lipseste/pentru ca ne-ar implinii/etc" si-ai sa te simti chiar bine cand o spui, nimeni nu schimba in negativ ceva, veti vedea.

Doar ca eu imi permit sa vin si sa-ti spun: DACA tu vrei sa schimbi ceva inseamna ca in acest moment nu-ti accepti jumatatea?Ca va lipseste ceva?Ca nu sunteti completi? Ca nu esti impacata/fericita si ca ai nevoie de o ajustare sau de un adaos. Treci la urmatorul/urmatoarea care n-au nevoie de ajustari si de adaos.

Nu are sens sa ma lungesc cu teorii care sa-mi confirme/demonstreze cele scrise.

Omul potrivit este acela pe care il accepti total. Acela pe care nu vrei sa-l schimbi. Caruia ii iubesti pana si defectele si caruia ii adori calitatile. Nu conteaza daca aveti lucruri in comun, daca sunteti asemanatori sau total diferiti, daca suntem capabili sa acceptam total omul de langa noi si sentimentul de acceptare este reciproc toate celelalte se invata.

Voi ce-ati schimba la omul de langa voi? :)

De vreme rea...

...ma dor tamplele, apoi parca durerea ar face dragoste in creierul meu, unduindu-se lenes printre marea de neuroni morti.
Muzica de chillout devine o tortura pentru urechile mele confuze. Se imbina atat de grotesc cu zecile de sirene de afara, claxoanele furibunde, picaturi de ploaie, turturi care se topesc si mor in ciuda ... doar-doar se vor desprinde si vor secera un scalp nevinovat.
Cat de apocaliptic arata orasul acesta... Niciodata nu mi-a parut mai lipsit de energie.
Iernile pana acum au fost intense si rapide ca un viol pe o alee intunecata sau n-au fost deloc si am ramasi innecati cu praf asteptand Craciunul ; mai mult o blasfemie a ceva ce trebuia sa fie sfant.
Cat am fost ingropati in nameti, albul de pretutindeni nu mi-a parut deloc pur sau inocent, a parut un soi de revolta toxica a naturii care si-a revarsat cu ultima suflare praful inghetat. Ne-a acoperit incercand sa orbeasca pe oricine cuprindea cu privirea patura luminoasa. Apoi soarele cu razele lui taioase si pline de ger a biciuit si-a slefuit stratul de zapada pana l-a facut de-a dreptul mortal.
Sirene plangeau pe toate strazile incercand sa salveze membre rupte si capete sparte.
Aveam fantezii ca m-am transformat intr-o soparla si ca sunt proptita pe un bolovan, incercand sa-mi incalzesc maruntaiele. Ca mi-e sufocant de cald si ca astept sa transpir pentru ca prima adiere de vant sa-mi para racoroasa...
Ca mi-e lene de vara, tolanita in patul imens de acasa. Iar...imbratisari transpirate, caci pentru fierbinte nu am limita.
Gandeam eu...in timp ce priveam tamp spre acoperisul casei de vis-a-vis ...cel cu un strat perfect de zapada...de aproximativ un metru. Acoperisul este alb de multe zile...
Intr-o zi m-a agasat perfectiunea lui de gheata si cautam in minte metode prin care s-o spulber. Am facut un bulgare si l-am aruncat apatica facand o gaura in patura alba si intinsa.
Azi de dimineata slutenia naturii a atins apogeul. A plouat pesemne toata noaptea. A plouat peste gramezile de zapada naclaite de poluarea din trafic. A plouat si-a dizolvat aproape fiecare munte de mizerie.
As fi ales frisoare si febra doar sa pot evita iesirea din dragul adapost. N-a fost sa fie.
Cred ca nu mi-a inghetat de tot sangele, nu inca.
Am calcat tacticos pe fiecare bucata de asfalt dezvelita de ploaie, si cand am ajuns la capatul rabdarii am pornit in linie dreapta cu apa rece inclestata pe glezne. Cu sau fara incaltari era la fel. Poate-ar fi fost mai bine fara caci picioarele mi-au devenit greoaie si nu ma mai ascultau.
Ca si cum n-ar fi fost destul... orasul a inceput sa fumege. Ceata era densa si puteam sa-i simt gustul. A intoxicat cladirile, si-a inclestat bratele deasupra cerului de parca n-ar fi existat niciodata soare.


Iar eu in cubul meu de sticla, semi-umana, cand privind acra in gol, cand incercand sa vad nuante de roz. Gandurile mele sunt diametral opuse azi.





O fi de la migrena?

Viata (mea) sub lupa

Lepsa dragilor: Cat din viata personala expui scriind un blog? Cu ce iti dauneaza? Cu ce te ajuta? Ce reactii permiti?

Dedicatia este pentru Lia, pentru Sasha si pentru Misaki (stiu ca ele se vor explima mai frumos si cu mai mult suflet).

Eu sunt genul de om despre care stii dupa prima intalnire daca vrei sa-l revezi sau nu. Daca nu facem click, nici macar n-o sa ti-o iau in nume de rau, nu ma astept sa fiu placuta de toata lumea si pot sa accept ca exista erori de conexiune.

Asadar pe mine - Cristina, ca om, ma vei cunoaste abia dupa ce bem o cana de cafea, fumam o tigara, mancam o salata...Asa cum ma vei cunoaste, asa am sa fiu pentru tot restul vietii. Nu

exista alte fete ascunse in maneca.

Nu sunt deloc genul de om care sa-ti arate defectele de personalitate abia dupa ce "ti-am castigat simpatia". Genul de om care "sa-si arate adevarata fata", despre care sa tot descoperi ani de zile cate ceva...

De ce vreau sa fiu EU, toata, deschisa, cu cartile pe masa, in fata indiferent cui? Pentru ca nu mi-e frica! Pentru ca foarte putini oameni sunt obisnuiti cu atat de multa deschidere, cei ce ma trateaza cu reciprocitate vor ramane langa mine si toti ceilalti sunt prea putin importanti.

Haideti acum sa onoram leapsa:

Modul la care mi-am expus viata personala in ultimii doi ani:

Primele lucruri pe care le-ati aflat despre mine in 2008 au fost ca am "fear of commitment", ca stiu ca toate dorintele se implinesc, ca am cateva tabieturi obsesive (inclusiv motanul meu Nemo) si ca incerc in ciuda zilelor mai putin bune sa raman o persoana pozitiva.

Cateva alte luni din 008 le-am trasformat in jurnal de calatorie transmitand imagini in cuvinte si starile de spirit transmise de fiecare loc in parte.

La sfarsit de an m-am indragostit, fapt care m-a transformat intr-o faptura euforica si nerabdatoare sa-ti strige "la lume" sentimentele impartasite.

In 2009 am "filosofat" pe toate subiectele posibile si imposibile, cand despre bucuria vietii in doi, cand despre viata in general, cand despre suprizele si intrebarile oamenilor din jurul meu...

Si da, v-am lasat sa trageti cu ochiul la intamplarile din concediile noastre.

Ultima "mare felie de viata personala" a fost servita in articolul "Am spus DA" .

Cu ce imi dauneaza?

Trebuie sa recunosc ca ma las tachinata uneori de oamenii supusi prejudecatilor, oamenii care catalogheaza, oamenii care traiesc in anonimat pentru ca nu au nimic de spus.

Exista (rar ce-i drept) persoane care isi permit sa traga concluzii dintre cele mai intime despre mine. Pana sa imi dau seama ca de fapt asta este selectia naturala a oamenilor frumosi, recunosc, sunt afectata de usurinta cu care oamenii incearca sa dea semnificatie zicalei "informatia inseamna putere".

Ai aflat despre mine ca am mai toate perechile de sosete roz? Asa si? Ai citit ca imi iubesc la nebunie sotul si motanul? Wow, extrem de intima informatia! Stii ca valorific trairile spirituale si ca gandesc mai mult cu sufletul ? Incredibil, ce expusa ma simt!

Aceste concluzii vin in general de la oamenii introvertiti si oamenii cu foarte multe frustrari. Spun asta pentru ca am avut si critici din partea unor oameni open-minded dar diferenta a fost ca nu si-au permis niciodata sa catalogheze actiunile mele fara a fi in totala cunostinta de cauza. Am primit indrumari, sfaturi, explicatii plauzibile si daca am fost de aceeasi parere nu i-am contrazis.

In afara de cateva mici momente de tristete, nu gasesc nici un alt element daunator al "vietii mele publice".

Cu ce te ajuta?

Simplu (pentru ca am spus-o de prea multe ori) ; ma ajuta sa ma descarc de toate gandurile negative. Ma ajuta sa-mi pastrez amintirile, sa le impart cu oamenii dragi (cei de acasa, cei din alte tari, cei cu care ma vad extrem de rar). Ma ajuta sa-mi exersez tehnica de scris, poate sa fiu cu cativa pasi mai aproape de visul meu maret - acela de-a scrie o carte - ma ajuta sa-mi pastrez cuvintele, sa-mi analizez (in timp) gandurile si trairile.

Ce reactii permiti?

Am permis si voi permite in continuare tot soiul de reactii. Cineva in postura mea, trebuie sa-si asume si erorile de judecata ale semenilor. Trebuie sa-mi asum ca voi castiga simpatia multor oameni, ca voi ajuta cu un gand bun, un sfat, un exemplu de viata , DAR si ca voi bantui gandurile oamenilor care inca poarta ochelari de cal si cred ca virginitatea trebuie pierduta in noaptea nuntii.

O cantareata (Pink parca) spunea ceva de genul " Cu cat esti tu mai socat de cum arat si cum ma comport - cu atat ma simt mai bine ; stiu ca n-ai sa ma ajungi niciodata".

Asa de final, un citat de pe tricoul meu preferat (cel cu 3 capsoare de animalutze hazlii):

Feel free to be as you are!

Cuvintele cititorilor mei

Dupa cum probabil stiti (sau nu stiati dar aflati acum) pe blogul meu exista sitemeter, un sistem de masurare a traficului, vizitatorilor, destul de destep el ca tracking device.
Dragul de el nu doar ca-mi spune de unde vin vizitatorii pe blogul meu dar imi si reda exact cuvintele dupa care sunt cautata eu sau articolele mele in motoarele de cautare, IP-uri, localitate, etc , (daaa...va cunosc identitatea cititorilor anonimi hahaha ).


Pentru mine unele sunt extrem de amuzante asa ca am decis sa le pun la dispozitia voastra si sa va lamuresc curiozitatile.
Evident cele mai folosite cuvinte sunt : sabbra si blog. Google, Yahoo, sau Facebook ma recunosc imediat si indruma curiosii spre coltul meu de internet.
Pe locul doi urmeaza cu falnicie articolul "Pacuiul lui Soare" care ofera cateva detalii importante pentru iubitorii de liniste, de frumos, de istorie...si sper ca sunt mai norocosi decat am fost eu atunci :)
Foooarte multi viciosi bantuie pe internet, astfel incat aproape zilnic oamenii aterizeaza in blogu-mi dupa ce cauta "tigari Glamour" si-mi citesc minunata confesiune despre "Viciul meu". Sunt si eu uimita si intreb la randu-mi: DE CE ati cauta o marca anume de tigari prin google? Eh, cate case, atatea obiceiuri, cate vicii atatea raspunsuri pe google.
Cel mai amuzata am fost de urmatoarea cautare prin google: "rochie de mireasa Emo". Aterizeaza bietele fete triste pe articolul meu "Emo si rochiile de mireasa" cautand probabil coliere din lame de ras, rochii sfasiate si patate de sange. In loc de asta gasesc o marturisire plina de emotii a unei fete care isi asista prietena la o proba de rochii de mireasa. Oh well...
Tot in top se alfa si grupul de cuvinte reprezentativ pentru diete: "cum slabesc?" ; "dieta sanatoasa" ; "anorexie" ; "bulimie" , etc. Am dat cateva ponturi celor ce vor sa duca o viata echilibrata, ma pricep si la nutritie, asa ca pot sa recomand diete sau exercitii fizice, insa dupa reactiile ciudate la articol va marturisesc ca o fac doar in privat.
Nici gama de cuvinte siropoase nu lipseste din cautarile cititorilor: iubiri obsesive ; declaratii de dragoste ; cum spui te iubesc? ; ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi (sorry dar nu gasiti referate pentru scoala).
Iubire si iar iubire, infidelitate, suferinta, toate combinatiile posibile dar surprinzator nimic vulgaro-pornografic... Ceea ce ma face sa cred ca sunt citita mai mult de femei... Nu vreau sa jignesc audienta masculina insa "remediu oral pentru baEti" n-o sa gasiti in nici o scriere :)
Presupun ca dupa cugetarile despre infidelitate e natural sa fiu gasita in motoarele de cautare si dupa "cum stii cand este infidel?" ; "cum pedepsesti infidelitatea?" ; "razbunari la inselat" .
Din pacate ce nu va spune google e ca n-am deloc aceste raspunsuri si ca povestile mele sunt luate din popor...cu scopul de-a duce la extrema si de-a ironiza acest fenomen numit infidelitate/posesivitate/gelozie.
Sunt deseori flatata de cei ce cauta "poveste de viata" ; "poveste reala" ; "povestea mea" , ajung pe blog si-mi citesc articolul apoi rascolesc in arhiva de scrieri si raman locului muuult timp. Site-meter-ul imi spune des ca vizitatorii mei petrec mai mult de 5 minute sa-mi frunzareasca prin ganduri.
Chiar si cei ce ajung la mine pe blog in urma albumelor foto de pe facebook isi fac timp sa citeasca sau sa lase o impresie. Iar eu rautacioasa ii acuzam ca sunt doar vanatori de fotografii. Si ca nu citesc.
Cuvintele si oamenii ma vor fascina intotdeauna, e drept uneori ma mai si agaseaza dar am invatat sa ignor categoria asta de "cititori". Per ansamblu ma declar multumita de comunicarea mea virtuala, ma simt rasfatata de curiosii care-mi devoreaza gandurile sau cei ce incearca sa citeasca printre randuri indiferent CE anume ar cauta ei sau cum ajung sa ma gaseasca...

Ca o concluzie a celor spuse mai sus tin sa mentionez urmatoarele (fara substrat): CINE cauta... gaseste!

"Ideea prohibitorie"

Asa se numea cartea pe care am visat-o. Fiecare pagina era plina de cuvinte care n-aveau neaparat o ordine, un inteles, ci mai degraba pareau desprinse direct din mintea mea...

Ma uitam la cartea mare cu coperta solida ce mirosea a piele, pagini maronii si scrisa parca in condei...

"O fi cartea mea?"

M-am trezit si-am cautat peste tot cartea cu acest nume. Ea nu exista. Totusi sub titlul ei se ascund multe ganduri de-ale mele. Stiu, n-are logica ceea ce spun... Gandesc cu sufletul, sau simt cu mintea, m-am bazat destul de mult pe instinct in loc sa ma bazez pe matematica.

Asa si cu acest vis. L-am considerat ca fiind o revolta a subconstientului meu. Dorinta mea de-a scrie CEVA persista de ani buni. Nu stiu insa CE sa scriu.

Am "gasit" raspunsul : gandurile, sentimentele nu trebuie sa aiba o ordine anume... Care e logica sufletului? Sa-mi ofere cineva o explicatie chirurgicala?

De ce ne doare pieptul cand suferim? Unde sta sufletul ascuns in om? Dar gandurile? De ce avem senzatia ca pastram gandurile in cap si sufletul in piept? De ce n-ar fi invers?

Cuvintele mele nu trebuie sa aiba un inteles pentru toti cei ce le citesc.Cuvintele mele sunt pentru cei ce cauta un raspuns si il gasesc aici.

Eu nu detin nici o solutie, pentru mine a scrie e aproape o necesitate... fiziologica. Trebuie sa o fac.

Uite ca n-am nevoie de sens, logica, ordine sau intelepciune. Am nevoie doar de suflet. Pentru cuvinte... pentru cititul printre randuri. Pentru ca de fiecare data exista povestea scrisa si povestea nescrisa. Cati dintr voi pot sa-mi citeasca povestea nescrisa?

Citind paginile cartii din vis descopeream:

" ...m-am uitat la tine pe sub razele de soare... uitam apoi de tine ca sa ma indragostesc de apus. Uitam si de apus ca sa ma indragostesc de cuvintele din vant, de cuvintele din valuri. Am stiut atunci ca viata mea se va schimba pentru totdeauna...Am stiut ca o sa traiesc pentru a descoperi mereu si mereu lucruri noi, simtitri noi, de nestapanit, fara sa apartin universului.

Iar ceea ce simt. Doamne am senzatia ca sunt construita din senzatii. Senzatii atat de puternice incat corpul meu este prea mic, prea putin capabil sa inmagazineze atat de multa energie... Milioane de ganduri se scurg din mine, hranesc nisipul, se dizolva in valuri, simt cum cineva isi face loc in mintea mea pentru a ma elibera de zecile de ipoteze.

Ajung iar sa te privesc pe sub raze.

Lasa-ma sa-ti insir toate cuvintele de care m-am indragostit..."

Au urmat cateva pagini in care erau asezate doar cuvinte, intr-o ordine ciudata, rebela : 2 cuvinte in pagina, 80 de cuvinte in pagina, 8 de cuvinte, 10, 1, sau o pagina goala pur si simplu.

Voi continua sa scriu. N-o sa ma rezum niciodata la o carte... (cu final)

Sau la chestii matematice :)