joi, 11 februarie 2010

De vreme rea...

...ma dor tamplele, apoi parca durerea ar face dragoste in creierul meu, unduindu-se lenes printre marea de neuroni morti.
Muzica de chillout devine o tortura pentru urechile mele confuze. Se imbina atat de grotesc cu zecile de sirene de afara, claxoanele furibunde, picaturi de ploaie, turturi care se topesc si mor in ciuda ... doar-doar se vor desprinde si vor secera un scalp nevinovat.
Cat de apocaliptic arata orasul acesta... Niciodata nu mi-a parut mai lipsit de energie.
Iernile pana acum au fost intense si rapide ca un viol pe o alee intunecata sau n-au fost deloc si am ramasi innecati cu praf asteptand Craciunul ; mai mult o blasfemie a ceva ce trebuia sa fie sfant.
Cat am fost ingropati in nameti, albul de pretutindeni nu mi-a parut deloc pur sau inocent, a parut un soi de revolta toxica a naturii care si-a revarsat cu ultima suflare praful inghetat. Ne-a acoperit incercand sa orbeasca pe oricine cuprindea cu privirea patura luminoasa. Apoi soarele cu razele lui taioase si pline de ger a biciuit si-a slefuit stratul de zapada pana l-a facut de-a dreptul mortal.
Sirene plangeau pe toate strazile incercand sa salveze membre rupte si capete sparte.
Aveam fantezii ca m-am transformat intr-o soparla si ca sunt proptita pe un bolovan, incercand sa-mi incalzesc maruntaiele. Ca mi-e sufocant de cald si ca astept sa transpir pentru ca prima adiere de vant sa-mi para racoroasa...
Ca mi-e lene de vara, tolanita in patul imens de acasa. Iar...imbratisari transpirate, caci pentru fierbinte nu am limita.
Gandeam eu...in timp ce priveam tamp spre acoperisul casei de vis-a-vis ...cel cu un strat perfect de zapada...de aproximativ un metru. Acoperisul este alb de multe zile...
Intr-o zi m-a agasat perfectiunea lui de gheata si cautam in minte metode prin care s-o spulber. Am facut un bulgare si l-am aruncat apatica facand o gaura in patura alba si intinsa.
Azi de dimineata slutenia naturii a atins apogeul. A plouat pesemne toata noaptea. A plouat peste gramezile de zapada naclaite de poluarea din trafic. A plouat si-a dizolvat aproape fiecare munte de mizerie.
As fi ales frisoare si febra doar sa pot evita iesirea din dragul adapost. N-a fost sa fie.
Cred ca nu mi-a inghetat de tot sangele, nu inca.
Am calcat tacticos pe fiecare bucata de asfalt dezvelita de ploaie, si cand am ajuns la capatul rabdarii am pornit in linie dreapta cu apa rece inclestata pe glezne. Cu sau fara incaltari era la fel. Poate-ar fi fost mai bine fara caci picioarele mi-au devenit greoaie si nu ma mai ascultau.
Ca si cum n-ar fi fost destul... orasul a inceput sa fumege. Ceata era densa si puteam sa-i simt gustul. A intoxicat cladirile, si-a inclestat bratele deasupra cerului de parca n-ar fi existat niciodata soare.


Iar eu in cubul meu de sticla, semi-umana, cand privind acra in gol, cand incercand sa vad nuante de roz. Gandurile mele sunt diametral opuse azi.





O fi de la migrena?

2 comentarii:

O Cireasa Amara spunea...

Foarte misto post-ul! Resimt si eu aceeasi repulsie pentru vremea de-afara... Nici nu se putea o descriere mai buna de-atat!

Sasha spunea...

Superb de frumos scris! M-am vazut in Bucuresti, pentru cateva minute. Minunta scriitura de azi!