My happy halloween! (31th)

Cred ca de la o anumita varsta ajungi sa privesti anii ce trec,sau anii ce-ti trec, ca niste experiente de viata prescurtate in evenimente, nicidecum un ansamblu de zile. Parca as avea o biblioteca cu ani, pe fiecare raft...
Pe raftul de jos am primii cinci ani de viata: primii doi au fost singuratici, dupa aia a venit sora-mea, la trei ani am inceput sa stochez amintiri, tortul meu de caramel, lumanarea, mobra lui tata, foarfeca cu care mi-am tuns bretonul, cafeluta mea cu lapte si cicoare,maimutica mea Coco, bunica mea, pietrisul din fata casei, mos craciunul rosu din blanita, schiurile de lemn...cozonacii in forma de vrabiuta pe care-i primeam de paste, proapat scosi din cuptor cu ochi de bob de fasole si traista alba de panza pentru mersul la colinat...
Urmatorii cinci ani, pana pe la 10 anisori: m-am mutat de la bunica, sandalutele maro de oras, camera mea si a surorii mele...prima zi de scoala, orele de caligrafie, fetele de la bloc, catelusii hraniti cu biberonul, puiul meu de vrabie mancat de pisica, primele ierni cu schiuri, orele de inot, si sanii care au inceput sa-mi creasca...
De la 10 la 15 ani, reprezentand al treilea raft de biblioteca, am parca o alta abordare asupra lucrurilor inconjuratoare. Pe langa amintirile de toate felurile, devenisem altcineva, cu prioritati bazate pe propria-mi persoana...Cum arat?Cum ma imbrac?Daca-mi cere prietenia? Parul lung, parul scurt, totul in functie de moda, apoi muzica, care a devenit punct de reper atat de semnificativ incat pana si cercul de prieteni era chestionat cu privire la preferintele muzicale. Am avut o adolescenta nebuna, poate usor prematura, o adolescenta diferita de ceea ce traiesc cei de acum...inca mai traiam pentru si la scoala, inca eram preocupati de ce invatam, chiuleam e drept, mai aprindeam o tigara prin parc, din care pufaiam fara sa ne dam seama cum, sorbeam o gura din cafeaua mamei cand nu era atenta...aveam pasiuni pentru solisti si actori, faceam colectii de reviste de moda si de muzica...mergeam la suc de dozator cu colegul din clasa vecina, era blond cu ochi albastri si ma tinea timid de mana...
Apoi m-am indragostit de un student, era mai mare decat mine, si avea buzele carnoase, si zambetul irezistibil...dar eu eram atat de timorata de prezenta lui incat nu puteam sa-i vorbesc de emotie...ii scriam insa poezii si scrisori de amor pe care le pastram parfumate intr-un caiet....
Am un raft cu doar 4 ani, de la 15 la 19 ani...biblioteca mea deja prinde contur, adolescenta devine una care se impleteste usor usor cu farame de maturitate. Departe de-a reprezenta o perioada matura, etapa aceea, este totusi una semnificativa care mi-a conturat personalitatea. Ultimii mei patru ani de camin parintesc m-au pregatit pentru gura de aer liber pe care urma s-o iau...
Raftul cu cele 4 carti, mari groase, despre cum "sa iti doresti libertatea", "sa nu ai incredere" ,"sa inveti sa lupti' si... prea putin despre "cum sa vrei sa iubesti"...in fiecare an raportat din ce in ce mai mult la psihic fara detalii inconjuratoare palpabile.
Ultimele cinci carti, scrise aici, ultimii cinci ani, ultimul raft al acestei biblioteci de trairi,amintiri,sentimente, dorinte, se finiseaza astazi...Lucrez la detalii...
Cum sunt eu la 24 de ani?Nici macar nu credeam ca o sa ma simt atat de copil...atat de noua,atat de la inceput in viata.
La 20 de ani eram poate mai hotarata, mai cu mintea in ceva stabil, la 21 am ras spunand ca pot sa beau prima bere in SUA, la 22 am primit primul party surpriza de la oameni dragi, si-am inteles atunci cat de bine e sa fi inconjurat de ei. La 23 de ani am invatat ca orgoliul este copilaresc, ca iubirea e ceva valoros, ca pot sa ranesc cu usurinta daca nu sunt foarte atenta...am invatat ca lucrurile materiale nu inseamna nimic, azi le ai, maine nu le ai, ca prietenii adevarati sunt extrem de putini, ca sufletele se nasc pentru a fi frumoase in esenta, ca Dumnezeu exista in mine mai mult ca niciodata, ca fericirea inseamna simplitate...
Poate aceasta ultima carte inseamna viata, toate celelalte reprezentandu-si fiecare locul in biblioteca fara a scrie prea multa istorie...
Pana anul trecut dadeam o semnificatie aparte zilei mele de nastere, diminetile primesc mesaje lungi si pline de amintiri din partea mamei, la 07:50, ora la care m-am nascut, amintindu-mi ce insemn eu pentru ea...
Niciodata nu stiu cum sa procedez...multumesc tuturor urarilor, ma simt bine ca sunt trecuta intr-o agenda, sau intr-un reminder, efortul celor care ma cunosc conteaza...fara a ma supara daca unii uita, e omeneste, semnificatia zilelor o dam noi prin ceea ce insemnam...
Mi-am facut totusi un ritual, de ziua mea, vreau intotdeauna sa fac orice imi trece prin minte...ca un rasfat personal...Anul trecut mi-am facut un tatuaj...anul acesta merg in poligon si ma dau cu motorul...chestii pe care eu le vad ca fiind mici rabufniri de libertate...
Apoi ma preschimb in Contesa mea favorita (Bathory) si ma duc la un party de Halloween...De fapt cred ca americanii au inventat sarbatoarea ca nu-mi puteau defini mie viitorul :)

P.S. pozele vin after party :)
P.S. 2. Si partea a doua de story :)
P.S. 3 Se pare ca blogul refuza sa publice la data de 31, asa cum e de fapt...

Dangerous Pleasure

Oare e posibil sa iubesc ceva sau pe cineva mai mult de atat?

Intrati pe link, si vizionare placuta!

He's perfect!

Am bilet(e) la Depeche Mode!

Lipsa de internet si pauza de relaxare m-au afectat intr-un singur mod:

"Fanul norocos care va plasa prima comanda de bilete pe myticket.ro in ziua de 27 octombrie, va avea ocazia sa vada cum este viata din spatele refelectoarelor, intr-un tur de backstage in seara concertului, inainte ca Depeche Mode sa urce pe scena! " sursa - Myticket

Cum era si normal am aflat "vestea" la orele 00:20. Pana am realizat in ce data suntem au mai trecut 5 minute. Pe site nu aparea nicaieri optiunea de cumparare a biletelor, asa ca dadeam "refresh" din minut in minut.
Intr-o lume perfecta nu exista calculatoare ramolite...care se misca cu viteza melcului fumat. Al meu insa imi testa nervii care si asa erau pe cale sa cedeze.
In tot acest timp eram si pe forumul Depeche Mode, impartind disperarea cu ceilalti fani, decisa sa imi fac un litru de cafea si sa astept toata noaptea in fata monitorului.
Pe de-o parte i-am blestemat pe cei de la myticket, care au lansat acest concurs dureros. Toti ar merita un tur backstage! Dar de ce nu puteam sa fiu deloc altruista?
Am inceput un lung sir de teorii conform caruia "marele premiu" e doar o strategie de marketing.
Pe la 01:10 la un refresh, vad site-ul updatat. In 57 de secunde am facut comanda...pe nerasuflate....
Dansul bucuriei...plus un mesaj pe forum despre comanda mea:
"Plata dvs. pentru comanda plasata la data
de 2008-10-27 01:10:47 a fost aprobata
Nume produs: DEPECHE MODE - TOUR OF THE UNIVERSE,Gazon A, 1 bilete"

Imediat dupa mesajul meu, apare un altul:

"Plata dvs. pentru comanda plasata la data
de 2008-10-27 01:05:56 a fost aprobata"

Cinci minute mai devreme, altcineva a facut o comanda...
Dulcele gust al frustrarii!
Asadar victoria mea e masurata intr-un bilet comandat deja, cu intentii serioase de livrare, pentru 16 Mai, si un bilet in posesie pentru 18 Mai, la vecini in Sofia.

Valuri de Octombrie

E ciudat cum timpul alege sa curga inimaginabil de repede atunci cand degustam bucuria. Cand vrei sa opresti timpul in loc el fuge, cand vrei sa treaca mai repede el se incapataneaza sa faca din sencunde ani...

Fericirea devine atunci ceva indepartat, care-ti scapa printe degete, secundele par franturi de lumina, totul devine bagaj emotional inmagazinat undeva intre minte si suflet...

Vineri am pornit spre Constanta. Asteptam weekend-ul la mare cu sufletul la gura. Nu am vazut niciodata marea in octombrie...Am vazut-o vara, o iubesc si in ianuarie, m-am indragostit de ea si acum muribunda in ultimele raze de toamna…

De data asta mi-am propus sa nu fac poze, sa fotografiez totul cu privirea, sa ma bucur prin atingeri, si sa tin cuvintele in varful degetelor fara a le da drumul in taste...
Tataroaica mea s-a rupt si ea de lume, si a decis sa devina turista in propriul oras, asa ca aveam deja o camera inchiriata la hotel, in plina Constanta...

Hotelul era cumva rupt de realitate (in interior) deoarece vroia sa creeze senzatia de han de munte, castel, popas vanatoresc, ceva rustic. In interior semana cu un labirint intr-un castel, iar camerele puteau fi confundate cu cele ale unei cabane de munte, daca nu priveai pe geam.

Vineri seara ne-am plimbat prin oras, suprinzator de linistita Constanta, desi oamenii misunau prin toate cluburile si carciumile, nu exista acel murmur de fond al aglomeratiei, specific noptilor capitalei.
Am mancat la Scoica (unde altundeva) pe la 2 noaptea, si cu burtile pline parca nu parea atat de atractiv clubul de vis a vis...asa ca ne-am intors "la cabana".
Sambata dimineata soarele strabatea prin draperii, in semn de zi buna, asa ca n-am pierdut prea mult timp cu micul dejun (desi servit in pat) si-am gonit spre...Vama Veche.
Vama de Octombrie e goala, e mare, e cuminte, e frumoasa. Marea din Vama e nelinistita, inspumata, curata, si poate mai libera ca niciodata.

Am primit cel mai frumos cadou (pe langa acest weekend), medalionul care a fost la Mecca. L-am admirat la gatul lui Ghiuli de cand l-am vazut, un mar rosu din cristal, si alaturi o frunzulita verde...Pe plaja, tolanite pe o barca veche, ea m-a rugat sa inchid ochii, si mi-a pus medalionul la gat...Cand l-am vazut m-am emotionat si i-am spus ca nu pot sa-l primesc....mi se parea atat de frumos, si insemna atat de mult...
"I l-am dat tatalui meu cand a fost la Mecca...impreuna cu cerceii. Tu vei purta medalionul, eu cerceii" mi-a spus ea. "Si nici un barbat nu ne va putea face rau".
Ne-am plimbat pe plaja pana cand vantul ne-a facut sa tremuram si apoi ne-am retras la singura carciuma deschisa unde am papat o ciorbita privind spre mare si nesaturandu-ne sa vorbim...
Sambata seara am decis sa ne bucuram de "hanul vanatoresc" si-am coborat la restaurantul cu specific. Muzica lautareasca, atmosfera boema, meniu cu delicatese din mistret si caprioara, si ciorba de miel. Ciudat pentru Marea Neagra nu?

Duminica dimineata, ca orice ultima zi, a fost una gri...
Planuisem deja o ultima plimbare pe faleza, pe langa Casino, asa ca am lenevit in voie privind pescarusii rataciti prin aer si valurile care aproape ca ajungeau peste balustrada. Se spargeau furioase si imprastiau un miros sarat in aer lasand chiar aburi peste pietrele gigantice dupa ce-si dadeau duhul iar si iar.

Drumul de intoarcere a fost unul linistit, intr-o lunga contemplare la cele traite. Cuvintele sunt mici si putine, important e ca am cunoscut inca un om frumos...din gama "for a lifetime".

Damaged week

Am fost muta saptamana asta, si la propriu si la figurat. Nici nu mi-as fi data seama de mutenia mea daca nu as fi primit cateva sesizari din partea celor ce ma citesc. "Nu mai scrii nimic?"
Poate ca depresia si bolile sufletului ma faceau sa vars aici in universul virtual zeci, sute de cuvinte frumos asezate, cu intelesuri multiple. Dar saptamana asta n-a fost vorba de o boala a sufletului, el fiind poate prea impietrit, a fost vorba de o problema medicala pe bune.
O sa supravietuiesc, nu dramatizez, o sa imi revin, doar ca fiind vorba de aspectul fizic, problema chinuitoare m-a rapus si am preferat sa tac. Sa tac si sa zac.
Cand trupul ti-e bolnav, indiferent care parte a lui doare, mintea se opreste, inca nu stiu unde-si alege locul de stagnare, insa e dureros sa existi doar fizic asta v-o spun eu, dupa ultimele 4 zile de existenta strict fizica.
Eu sunt o persoana comunicativa care se exprima atat in scris cat si verbal extrem de mult, si daca incetez sa vorbesc sau sa scriu devin doar o masa de carne plutitoare in neant cu mari sanse de putrezire. De astfel de manifestari vreau sa ma feresc pe cat posibil.
Am fost intrebata "de ce?". De ce sunt atat de "publica" de ce traiesc atat de mult aici in coltul meu de internet, de ce expun fiecare traire fara s-o tin egoist doar pentru mine?
Daca as expune fiecare traire, cu siguranta blogul ar deveni mai mult decat un jurnal, asta am raspuns. Pentru ca viata este un loc populat care-mi ofera zilnic evenimente picante. Eu fac selectia, care dintre acestea pot fi puse in vitrina si care nu. Nu exista niciodata vreo situatie in care sa "nu se fi intamplat nimic". Si cu toate acestea nu tratez aici decat cele mai generale subiecte ale vietii mele. Uneori sunt trairi intense, alteori relatari ironice, si de putine ori colapsuri interne.
Alta data, in pauzele mele de existenta scrisa, obisnuiam sa ma ofer pe mine, cu totul, neconditionat. Fizic si psihic ma abandonam in bratele sortii, imi ofeream sufletul cadou, fara sa ma gandesc ca ar fi vreun dar de recuperat. Ma am doar pe mine si ma pot oferi cadou numai pe mine, pe langa materialul uman, materialul spiritual.
Acum, acest nou EU, renascut din ramasite, scuturat de cenusa si slefuit de apele tarii noastre este rezultatul tuturor trairilor trecute. Este un rezultat in plina dezvoltare, insa totodata unul egoist si precaut.
In continuare sunt eu, ma ofer, vorbesc, traiesc, insa astazi exista o bariera, un geam rezistent care ma tine departe de atingeri, de orice fel. Pana acum tot ce aveam de oferit era si palpabil, acum este numai citibil.
Dar saptamana asta, am fost nevoita sa reprim pana si aceasta ultima manifestare a mea. Saptamana asta am plutit robotizata departe de mine, ma vedeam in fiecare trecator, caruia altadata posibil ca as fi incercat sa-i citesc gandurile. Incercam sa ma fac sa-mi zambesc...sa vorbesc cu mine...doar ca ma impiedica geamul acela din sticla...
Intangibila.
Am nevoie de somn!

Nunta Moto

Vineri seara am petrecut mai bine de doua ore in poligon. Teoretic am facut 4 sedinte, dar de fiecare data am stat mai mult de-o ora pe motor . Spre uimirea instructorului care e aproape jenat sa-mi spuna sa mai las si pe altii. Am schimbat 3 motoare, intial unul de 125, apoi unul de 250 si ultimul a fost celebru moto de examen...care mi-a pus nervii la incercare. Extrem de nervos si de sensibil, m-a zguduit bine, eu neavand reflexele formate uit de ghidonul cu aceleratia si-l strang pana fac bataturi...Ceea ce probabil mi-ar fi fatal in trafic. Am decis sa fac mai multe ore de condus, si dupa ce-mi iau carnetul (pentru ca il iau!) pana sa-mi iau motor poate mai fac ore suplimentare de condus, deoarece niciodata nu-s destule masuri de precautie luate.
Din aceeasi categorie de motoare, sambata am fost invitati la o cununie a unui membru Dac Motors, care-si dorea poze de calitate. Eu pe post de insotitor, ajutor co-fotograf, schema identica cu cea de la munte, care mi-a placut la nebunie.
Noi cei cu sculele, am mers pe patru roti, am ajuns acolo recunoascand multimea imbracata in piele de sarbatoare, toti branduiti cu Dac Motors, veseli si nerabdatori sa felicite tinerii insuratei.
Poze in stanga, poze in dreapta, buzunare pline cu orez, mirii veseli si frumosi, deloc emotionati, soarele promitea sa rasara.
In incinta ne-am straduit sa incapem cu totii, au fost atat de multi incat ofiterul de stare civila a asteptat ceva pana sa inceapa ceremonia. Eu intr-un colt, cu aparatul pregatit sa tintesc momentele memorabile si incercand sa-mi amintesc daca am mai participat vreodata la o nunta atat de implicata?
Ceremonia a durat putin, momentul artistic "Cetatene X...de buna voie si nesilit de nimeni o iei in casatorie pe X? DA!" Si in cor "mai dati-i o sansaaaaaa!!!" dupa care hohote de ras.
Tinerii extrem de hotarati s-au luat, au spus un DA hotarat, au si semnat pentru el, s-au sarutat si am fost poftiti cu totii intr-o alta sala pentru sampanie si piscoturi. Alte poze cu pupaturi si urari de fericire ale momentului.
La final, poze de grup, iesite din comun (cum altfel) fara obisnuitele clisee artistice de "hai sa stam la poze" ci mai degraba pline de oameni cu viata dornici sa se bucure de eveniment la o bere.
Motocicletele s-au grupat, si nu erau putine, au stat la poze, au turat motoarele, au claxonat in grup, frumosi si plini de nebunie sub privirile curiosilor care asistau de pe margine, si apoi au pornit inspre "Apashu"(locul cu berea).
"La Apashu" e un loc pentru prieteni (asa mi s-a spus, si am sesizat ulterior) unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, motoarele raman cuminti in poarta, sau unele inauntru, oamenii asculta ce muzica isi doresc, playlist-ul e la indemana, si e exclusivist fara fitele aferente.
M-am simtit intotdeauna bine acolo, chiar daca nu am fost de prea multe ori, e deschis abia de asta vara... insa zacutul la o bere cu panorama motociclista si miros de benzina si ulei este unul erotic pentru mine...in defectiunea mea caracteristica.
Sambata insa locul era pregatit altfel, dupa cum ni s-a si comunicat "facem atmosfera", in timp ce erau asezate pe mese lumanarele, si pregatit bufetul suedez.
Muzica buna, mai putini decibeli, un iz romantic de bon jovi, brian adams si guns 'n' roses. Bineinteles oamenii, nelipsiti, multi si insetati, descalecand, si cautand motive sa-si potoleasca setea si sa inchine in cinstea mirilor.
M-am dus la bar sa iau si eu ceva...
"Something strong....or something light?" ma intreaba Apashu
"Something hard!"
A pus doua pahare de tequilla, am ciocnit si le-am dat pe gat.
"Acum o bere, ca sa sting senzatia"
Am mai stat la un pahar de vorba, am mai facut cateva poze, si-am pornit spre casa. Petrecerea a continuat pana spre 3 dimineata, dupa cum am aflat azi...
Daca o fi vreodata sa ajung in fata ofiterului de stare civila, in scopuri personale, cred ca asa vreau s-o fac si eu...descalecand de pe motor!

Another Depeche Mode day

Nu stiu daca cineva intelege ce inseamna cu adevarat 16 Mai 2009 pentru mine, cum traiesc eu de cand am aflat de concertul Depeche Mode, si cat de tare CRED ca o sa fiu acolo, acolo nu fizic, nu inconjurata de mii de oameni, nu transpirata, nu emotionata, ci acolo in univerul lor, acolo cu sufletul in minutul care s-a oprit pentru totdeauna, timpul va fi devenit relativ,existenta umana sfarsita, bataile inimii mele in ritmul lor, si fiecare detaliu inconjurator devenind nesemnificativ.
Aseara am primit un newsletter "fan club for the Masses" cu detalii referitoare la concert, si la concertele de dupa Romania...
Am trimis inapoi urmatorul raspuns:

"De cel putin 2 ani aplic o data la 6 luni pentru fan clubul Depeche Mode.
Nu am primit niciodata raspuns...asa ca am ramas la stadiul de vizitator.
Azi primesc acest email care-mi pune la dispozitie bilete, dar eu inca nu stiu daca sunt sau nu in fan club!E chiar frustrant!
Inca sunt in sevraj dupa ideea ca Ei or sa vina a doua oara in Romania, acum daca mi se plimba pe la nas accesul la fan club, si apoi mi se ia..chiar ca inebunesc!"

Am primit un reply imediat, cu explicatiile de rigoare, evident ca momentul meu justificativ este unul nepotrivit, si intrebarile mele au ramas fara solutie (for the moment).Dar mi se permitea sa-mi cumpar bilete prin intermediul lor. Am decis sa-mi cumpar doua bilete, desi intentionez sa merg singura. Unul in fata scenei, si altul in tribuna.
Astazi, newsletter-ul "fan club for the Masses" era updatat, in sensul ca bilelte urmau sa fie comandate pana la ora 12 (17.10)... Astazi am vazut eu emailul, deoarece el era trimis ieri, si l-am citit la orele 13. DA!!!"S-a inchis lista, nu se mai fac comenzi"

(discutie cu un reprezentant al fan clubului)

Sabbra: oricum o sa fiu acolo ,asta o stiu

DM: am un prieten foarte bun, depeshar de suflet. mi-a trantit mesaj ca nu vine, ca este furt pe fata si din partea trupei ca face turneu fara album sau anuntare playlist, ceva cat si din partea cu locatia si preturile nesimtite

DM: pai daca in A este 190ron ,ma doare sufletul de ce va fi in rest

DM: mergem in sofia si in A la ei este pretul pe care l-am avut noi in 2006

Sabbra: pe mine nu ma intereseaza pretul.Cand e la Sofia?

DM: Sofia e la doua zile dupa buc

Sabbra: cred ca merg si acolo, nu m-am decis inca.

DM: problema e ca am rezervat cu chiu cu vai bilete in B

DM: si au deja posesori

Sabbra: ori merg cu voi cu fan clubul,ori merg pe cont propriu

Sabbra: nu e o mare problema ptr mine.

Sabbra: evident fan-club-ul se vrea unul exclusivist, dar asta nu inseamna ca nu exista fani si doncolo de ei.

Acum am sa ma prefac ca nu mi-a explodat mintea si sufletul, am sa ma prefac ca viata mea este la fel de minunata ca si azi dimineata cand ascultam "Somebody" cantat de Martin, si ca saptamanal pana pe 16 Mai 2009 va voi incanta cu cate un articol despre Depeche Mode.

Eu si...Dani

Asta vara, ma suna mama (in incercarea ei de-a ma destinde) intr-o dimineata, pe la 8, abia ce ma trezisem "fa-ti repede o poza si trimite-o pe adresa de email....xxxx@xxx".
"de ce???"
"pentru ca isi cauta Dani prietena, cu care sa-si petreaca vacanta"
"si cine naiba e Dani???"
"cum?!?nu stii?"
"NU!"
"Dani, de la razvan si dani, de pe antena?"
Am ezitat o secunda, incercand sa fac conexiunea...apoi am luat telecomanda si-am cautat Antena 1...
"mama...lasa matrimonialele!"
De atunci, cel putin o data la doua saptamani, in incercarile noastre de conversatii matinale, nu uita sa-mi faca propaganda, referitor la acest personaj.
Ba mai mult, cand am fost pe-acasa ii facea un lobby de zici c-o platise:
"E tinerel, e singur, e motociclist, e destept ( terminat politehnica), e frumusel, e carismatic"
"Si atunci ia-l tu!"
"Nu pot, ca l-as lua"
Am inceput sa ma uit si eu la matinalul lor. Desigur, cate maximum o jumatate de ora, pentru ca nu ma trezesc atat de devreme, si nici nu stau cu ochii-n televizor prea mult. N-am inteles intial care-i care, si oricum mi se par niste baieti galagiosi. E drept, sunt simpatici, dar departe de fanteziile mele...si eu cu atat mai departe de fanteziile lor.
Acum vreo luna apare iar miraculos intr-o conversatie cu mama:
"Isi cauta dani vecina"
"Ceee?!?!"
"vecina! co-prezentaroare"
"adica un fel de nicoleta luciu?"
"ia trimite-le o poza, trebuie sa-i convingi!"
"mama, nici n-are rost sa discutam despre asa ceva!"
Am reusit sa-i domolesc insistentele sustinand ca oricum apele erau deja aranjate si ca totul este facut in scop pur comercial. Asa ca sa nu mai vorbesc despre repulsia mea in ceea ce privesc pseudo-vedetele tv.
Tot intr-o dimineata, acelasi matinal, aparitia feminina bruna, monument de prostie, fals mimat. Si-au tras "vecina".
Nu m-am putut abtine sa n-o sun pe mama s-o trag de urechi.
"Pai asta-ti doreai tu pentru mine?sa fiu pusa sa fac pe proasta?la televizor?sa stau cu decolteul in cadru si sa dau din dos pentru toata tara?"
"Cu tine n-ar fi fost asa!Eu tot cred ca va potriviti..stii..e dragut, e moto..."
"Daaaa!Stiu!si nu ma intereseaza!"
Cam asta a fost singura tentativa a mamei mele de a-mi vorbii despre un barbat. Inca mai cred ca a facut-o la misto.
Aseara bombaneam internetul, care ba mergea, ba nu mergea, si la un moment dat fara sa vreau aud stirea de la observator "Mihaela Radulescu si Dani, au recunoscut!Sunt impreuna"
!?!
Am pus mana pe telefon (era destul de tarziu) si-am sunat-o pe mama!
"Ce vrei sa-mi spui?De dani nu?"
"Ba bine ca nuuuuuuuuuu!"
Am ras vreo un sfert de ora la telefon amandoua. Ca si concluzie de final, nu s-a putut abtine:
"N-o sa dureze relatia asta...sunt sigura!"

Un an...

Anul trecut (pe vremea asta)aveam o casa mare, luminoasa, frumoasa, si doua pisici...
In fiecare weekend ma trezeam tarziu, imi faceam o cana mare de cafea si leneveam cu ea in brate vreo 2 episoade de Friends... Apoi imi faceam un litru de suc de pomelo, proaspat stors si ma intorceam la tv-ul cu ecran maare din dormitor.
Pisicile se jucau prin casa, se alergau dintr-o camera in cealalta, apoi sareau peste mine in pat obosite si-si bagau boticul in sucul meu, de curioase ce erau...
Uneori sambata mergeam la piata, doar de dragul fructelor si legumelor proaspete intinse pe tarabe. Imi placea agitatia matinala a taranilor care-si puneau marfa la expozitie. Ma intorceam cu cate trei-patru sacose pline, niciodata nu stiam ce-am cumparat si de ce. Imi placea sa am un bol plin cu fructe in bucatarie pe masa, sa am separat fructe pentru suc, iar in frigider legume si verdeturi (desi mie nu-mi plac verdeturile).
Duminica dupa amiaza pisicile mieunau pe la usi, isi asteptau stapanul...si cand el se intorcea (era plecat aproape in fiecare weekend), Nemo ii sarea in brate si-l mirosea pe la urechi...Era ritualul lor. Eu ma prefaceam indiferenta, dar abia asteptam sa-l caut prin rucsac, dupa bunatati...
Ma tot leg de momente trecute aproape obsesiv. Caut acel mic detaliu care a facut diferenta totala intre atunci si acum. Viata mea de atunci era cu totul alta, si nu inteleg cand si ce s-a schimbat. Nu tanjesc dupa atunci, nu ma doare, am cel mult un zambet amar si o privire melancolica.
Cred ca ma prefer mai mult pe mine cea de-acum, blonda, zen, reconstruita, rebranduita, inca nebuna, poate mai matura.
Amintirile mele deja imi suna atat de indepartate incat uneori ma gandesc la personajul care-si petrecea weekendurile la Friends, ca la o buna prietena, si parca ea e inca acolo, imi vine s-o sun s-o chem la masa, s-o intreb ce-i fac motanii, sau ce face in weekendul viitor?
Ea nu stia atunci ca nebunia momentului e damnata sa ramana a momentului. Ea nu intelegea ce inseamna iertarea, nu putea sa-si atinga orgoliul sub nici o forma, acesta fiind infinit. Isi catalogase intreaga existenta ca fiind rebela, nu putea sa accepte normalitatea si simplitatea decat ca fiind doua cuvinte intr-un dictionar de care ea nu va avea nevoie niciodata...
A ranit....
Din pur egoism si egocentrism ea a ranit, si nu s-a oprit pana n-a rasucit cutitul in rana de cateva ori bune. Avida dupa libertatea imaginara, a uitat macar sa spuna "imi pare rau". De fapt n-a spus-o, pentru ca nu-i parea rau, pentru ca nici macar nu-si constientiza greseala.
Nu stiu de ce azi noapte la ora 2, am simtit nevoia sa trimit un mesaj de "imi pare rau"... Poate ca mai tarziu e mai bine decat niciodata, si exact acum un an cand aceste cuvinte s-au lasat asteptate, n-au venit.
Incerc doar sa imi imaginez ca eu as fi fost de cealalta parte a baricadei, ca eu mi-as fi dorit sa aud acele cuvinte, si pur si simplu mintea mi se opreste, renunta in a recontrui momentul acela infiorator de trist.
Acela a fost ultimul weekend in soare, cu o cafea mare si fierbinte, in patul meu din dormitor.
Mental am ramas cu un oarecare blocaj, de parca toti cei 23 de ani au fost un vis, si doar ultimul realitate, sau visez de-un an, si ma voi trezi tot la 23? Timpul pe care il blamam ca trece mai repede ca niciodata a devenit acum relativ. Constientizez orele, zilele, lunile ca fiind ceva indepartat insa sunt captiva unor amintiri pe care nu le pot rosti.
Saptamana ce urmeaza e plina de semnificatie pentru mine...plina de ganduri, plina de amintiri, plina de schimbari. Oricat as incerca sa nu dau zilelor alta nuanta, alta insemnare, nu pot (inca) sa ma desprind...

P.S. ma refer aici la omul cu care mi-am petrecut primii 4 ani de Bucuresti...ii multumesc si imi cer iertare totodata...
a avut dreptate :)

Weekend (foto) la munte

Prima saptamana de munca s-a dus repede si cu evenimente placute. Vineri seara eram la hotel Rin, la Ecommerce, am intrat in weekend dupa orele 22 cand am ajuns acasa...
Dupa bunul obicei, am adormit dimineata devreme, asta in conditiile in care stiam ca sambata la 8, cel mai tarziu, trebuie sa fiu cu bagajele gata, pentru un weekend (in doi) la munte.
Patru ore de somn, o sambata dimineata innorata, si 30 de minute de intarziere, mi-au fost suficiente pentru a-mi cladi "crima-n priviri". N-aveam tinta, porneam spre Brasov. Se pare ca latte machiato-ul fierbinte si-a facut efectul si m-am umanizat pana la iesirea din capitala.

Pe principiul "sa nu bazaie femeia isterica" Radu mi-a adus unul din aparatele lui foto, si mi-a dat mana libera dupa un scurt instructaj. Asa am devenit familia Canon, fiecare cu "scula" lui. El cu EOS 40D, eu cu EOS 400D.
Prima oprire, castelul Peles, Sinaia. O zi de toamna superba, calda, culori si lumina, oameni in numar acceptabil. Prima si ultima mea vizita la Peles a fost prin 2003, iarna, strict in muzeu. Sambata ne-am plimbat cam o ora, pozand detalii in exterior. Am vazut castelul prin obiectictivul aparatului foto si mi-a placut la nebunie.

Urmatoarea oprire, cetatea Rasnov. Imi place la cetate, e printre locurile mele favorite. Are un aspect bine conservat, restaurarea desi merge incet e una placuta, care mentine istoria locului.
Are un aer calm, pasnic, te indeamna sa visezi de acolo din varful lumii, la libertatea cerului, la dincolo de zidurile vietii, la norii care fug repede pe deasupra ta, locul acela pare atat de rupt de realitatea zilnica incat nici macar turistii nu m-au deranjat. Erau destul de multi vizitatori, dar cu toate acestea am reusit sa facem o multime de poze. Am testat si sepia, am invatat si eu cum sta cu incadrarea, ce inseamna lumina...nu prea multe setari, creierasul blond inca are fixatie pe scoala moto si nu retine detaliile inconjuratoare.

De la cetate am coborat in oras, era Sarbatoarea Recoltei, si un spectacol local care ne-a retinut pentru cateva poze cu oameni. Aglomeratie, scena, muzica populara, ansamblul Mugurelul, pastrama, mici si bere.
Dansul majoretelor de la liceul industrial Rasnov a fost unul de mare exceptie. Am pozat diverse (perverse) etape ale dansului, si am surprins cea mai frumoasa blonda autentica. Dupa dans a fost musai s-o cunosc personal. Ioana are 16 ani, si are cei mai frumosi ochi albastri din lume. Am rugat-o sa ne pozeze, vroiam sa-i facem cateva portrete. Mi-a fost greu sa n-o cer de nevasta! Avea o prospetime adolescentina care credeam ca s-a pierdut in multimea emo de azi. Nu-mi venea sa cred cat de naturala si timida era.

Am pornit apoi spre Plaiul Foii unde urma sa inoptam. Satucul e dupa orasul Zarnesti, avand o mare bucata din Piatra Craiului ca panorama. Am mai fost acolo la inceputul lunii august, am petrecut cateva zile de relaxare totala, insa eram atat de zdrucinata pe-atunci incat nu retin decat jumatate din Rem al lui Cartarescu, si balansoarul de pe veranda.
De data aceasta insa n-am ratat panorama iesita din comun, am pozat muntii, padurea, am vizitat chiar si-o crescatorie de animale salbatice unde am reusit sa pozez "mandria" cerbului in calduri.
Seara s-a incheiat la cabana-restaurant Plaiul Foii cu o delicioasa ciorba de fasole in paine, dupa care a trebuit sa-mi desfac atat cureaua de la pantaloni cat si primul nasture. Gata cu glumele despre anorexia mea, nu mai e cazul, va asigur.
Am adormit repede in camera copiilor,din mansarda (ceea ce mi s-a parut kinky) in patul mare de lemn, plin cu pernute colorate, incojurati de trenulete de jucarie si casute pentru papusi.
Dimineata am lenevit vreo doua ore cu genele pline de somn, era tare bine sub plapuma calduroasa, desi vedeam razele soarelui prin fereastra mi-am invins curiozitatea de a-mi umple plamanii cu aer proaspat.
Am reusit sa-mi inving lenea deoarece stiam ca urmeaza sa mergem sa vizitam grajdurile. Vorbisem cu ingrijitorul, si ne astepta.
Am vazut aproximativ 20 de cai de rasa, i-am mangaiat si le-am dat miez de paine printre gratiile spatiilor unde erau tinuti. Apoi ne-am dus in spate in curtea amenajata, unde erau doua iepe cuminti, un magarus si vreo 4 ponei cam timizi. Ador caii, poneii, magarusii! Caii au ceva nobil in ei, ceva ce urla a libertate. Poneii sunt o intruchipare mai plina de dragoste si personalitate, iar magarusii sunt amuzanti si credinciosi. N-ai cum sa nu-i sa nu-i iubesti. Dupa ce am petrecut o jumatate de ora pe pajiste, am decis sa pornim din nou la drum.
Pe tot drumul de intoarcere (printre alte opriri) am admirat in voie peisajele de toamna. Am decis ca luna octombrie e preferata mea. Toamna teoretic natura moare in fiecare zi cate putin...insa culorile acestui anotimp exprima totusi apogeul frumusetii. Rosu aprins, galben stralucitor, maroniu, verde pal, aramiu, un curcubeu tacut care vegheaza cat cuprinzi cu ochii. Moartea naturii e ca ultimul cantec al lebedei, cel mai incantator peisaj care-si atinge gloria inainte de a se ascunde sub povara zapezii.

Desi scurt, weekend-ul a fost pe deplin savurat...am intrat iar in mirajul calatoriilor, insa de data aceasta am gustat prospetimea lor fara a le cersi frumusetea pentru a-mi vindeca sufletul zdrobit...