31 pe 31

Mda...mă așteptam la asta. Saaau...poate anticipând am contribuit cumva la punerea în practică. Saaau...la cât de multe informații procesez ...totul este posibil.

Ar mai fi și puterea precedentului. În fine, ne aflăm azi, aici. Cu câteva zile înainte de ziua mea. Două. Și sunt oare ostentativă când avertizez lumea că nu-s un animăluț prea prietenos în preajma acestui eveniment?

Diferența dintre oamenii ostentativi și care trăiesc pentru aparențe și oamenii care chiar corespund clișeelor este că...aceștia din urmă au de suferit de pe urma primilor. Ce te mai poate reperzenta astăzi când deja toate stereotipurile și tiparele au fost populate de cineva fals înaintea ta? Cum te diferențiezi tu (care AȘA ești) de cineva care AȘA pozează?

M-au înnebunit petrecerile de Halloween. Pe meleaguri autohtone e încă un americănism preluat și folosit ca scuză de îmbătat. Ok, nu-s amuzantă, sunt cinică și acră. Pe bune? M-am născut de Halloween, de ziua spiritelor rele, ce dracu’ vreți  să fiu un inorog care se cacă curcubee? Saaau ar fi acceptabil să mă costumez într-o călugăriță porno cu chestii de latex și un vibrator atârnat de gât, dar devin brusc o constipată când nu mă incită ideea de party americănesc ?

Trecem peste. N-o fac ostentativ. Sunt fericită. Mi-au trebuit 30 de ani să aflu cum pot fi cu adevărat fericită iar acum, înțelegând secretul...vă spun sincer că mi-e lene să-l împart cu voi.

Fac diferența dintre ideal și rațiune, înțeleg și accept tot ceea ce mă înconjoară. Sunt adult? Nu mă consider adult.  Aspir înspre o normalitate pe care mulți o detestă. Dar am făcut pace și cu ideea că n-o să fiu niciodată normalul adjudecat de societate. (hai, numiți-mă aroganta în gând).

31 de ani înseamnă așa: să știi cine ești și cât te întinzi, să știi cât poți și să vrei ceva mai mult, să știi cine nu ești și să nu-ți pese că nu ești, să știi că trăiești o singură dată și să înceapă să te sperie timpul, să nu-ți mai pierzi vremea gândindu-te la ce cred ceilalți despre tine, să nu-ți fie jenă să refuzi, să înțelegi chiar și când nu accepți și când nu ți se pare drept, să știi că întradevăr ești de neînlocuit. Plus alte câteva, dar mi-e (din nou) lene să le înșir.

Ah și să începi să fii egoist.

E un stereotip deja să fiu întrebată ce-mi doresc de ziua mea. Îmi doresc un copil. (să vă văd acum). Îmi doresc o creatură de a cărei viață să fiu responsabilă și pe care să o iubesc necondiționat. În rest...cam am tot ce-mi doresc. Sau, pot să-mi construiesc.

Voi fi totuși rezonabilă și voi accepta convenția socială a oamenilor care susțin că îți manifești afecțiunea dăruind un cadou și sărbătorind ziua în care creatura vinovată a apărut pe lume.

Sărbătoriți-mă voi, dacă vi se pare că merit, iar eu am să fug departe (și anul acesta), să mă cațăr pe munte.

Să vă fie Halloween-ul autentic, și-al meu la fel. 

Dragii mei dragi,

Nu ma cautati...ca nu-s!

Va multumesc in avans pentru telefoane si urari de sfert de secol, eu am sa zbor maine la prima ora spre o locatie-surpriza pentru mine.
In acest moment al vietii mele ii multumesc lui Dumnezeu ca nu-mi doresc nimic mai mult decat am! Sunt fericita!

Ne auzim/citim luni!


Cristina

My happy halloween! (31th)

Cred ca de la o anumita varsta ajungi sa privesti anii ce trec,sau anii ce-ti trec, ca niste experiente de viata prescurtate in evenimente, nicidecum un ansamblu de zile. Parca as avea o biblioteca cu ani, pe fiecare raft...
Pe raftul de jos am primii cinci ani de viata: primii doi au fost singuratici, dupa aia a venit sora-mea, la trei ani am inceput sa stochez amintiri, tortul meu de caramel, lumanarea, mobra lui tata, foarfeca cu care mi-am tuns bretonul, cafeluta mea cu lapte si cicoare,maimutica mea Coco, bunica mea, pietrisul din fata casei, mos craciunul rosu din blanita, schiurile de lemn...cozonacii in forma de vrabiuta pe care-i primeam de paste, proapat scosi din cuptor cu ochi de bob de fasole si traista alba de panza pentru mersul la colinat...
Urmatorii cinci ani, pana pe la 10 anisori: m-am mutat de la bunica, sandalutele maro de oras, camera mea si a surorii mele...prima zi de scoala, orele de caligrafie, fetele de la bloc, catelusii hraniti cu biberonul, puiul meu de vrabie mancat de pisica, primele ierni cu schiuri, orele de inot, si sanii care au inceput sa-mi creasca...
De la 10 la 15 ani, reprezentand al treilea raft de biblioteca, am parca o alta abordare asupra lucrurilor inconjuratoare. Pe langa amintirile de toate felurile, devenisem altcineva, cu prioritati bazate pe propria-mi persoana...Cum arat?Cum ma imbrac?Daca-mi cere prietenia? Parul lung, parul scurt, totul in functie de moda, apoi muzica, care a devenit punct de reper atat de semnificativ incat pana si cercul de prieteni era chestionat cu privire la preferintele muzicale. Am avut o adolescenta nebuna, poate usor prematura, o adolescenta diferita de ceea ce traiesc cei de acum...inca mai traiam pentru si la scoala, inca eram preocupati de ce invatam, chiuleam e drept, mai aprindeam o tigara prin parc, din care pufaiam fara sa ne dam seama cum, sorbeam o gura din cafeaua mamei cand nu era atenta...aveam pasiuni pentru solisti si actori, faceam colectii de reviste de moda si de muzica...mergeam la suc de dozator cu colegul din clasa vecina, era blond cu ochi albastri si ma tinea timid de mana...
Apoi m-am indragostit de un student, era mai mare decat mine, si avea buzele carnoase, si zambetul irezistibil...dar eu eram atat de timorata de prezenta lui incat nu puteam sa-i vorbesc de emotie...ii scriam insa poezii si scrisori de amor pe care le pastram parfumate intr-un caiet....
Am un raft cu doar 4 ani, de la 15 la 19 ani...biblioteca mea deja prinde contur, adolescenta devine una care se impleteste usor usor cu farame de maturitate. Departe de-a reprezenta o perioada matura, etapa aceea, este totusi una semnificativa care mi-a conturat personalitatea. Ultimii mei patru ani de camin parintesc m-au pregatit pentru gura de aer liber pe care urma s-o iau...
Raftul cu cele 4 carti, mari groase, despre cum "sa iti doresti libertatea", "sa nu ai incredere" ,"sa inveti sa lupti' si... prea putin despre "cum sa vrei sa iubesti"...in fiecare an raportat din ce in ce mai mult la psihic fara detalii inconjuratoare palpabile.
Ultimele cinci carti, scrise aici, ultimii cinci ani, ultimul raft al acestei biblioteci de trairi,amintiri,sentimente, dorinte, se finiseaza astazi...Lucrez la detalii...
Cum sunt eu la 24 de ani?Nici macar nu credeam ca o sa ma simt atat de copil...atat de noua,atat de la inceput in viata.
La 20 de ani eram poate mai hotarata, mai cu mintea in ceva stabil, la 21 am ras spunand ca pot sa beau prima bere in SUA, la 22 am primit primul party surpriza de la oameni dragi, si-am inteles atunci cat de bine e sa fi inconjurat de ei. La 23 de ani am invatat ca orgoliul este copilaresc, ca iubirea e ceva valoros, ca pot sa ranesc cu usurinta daca nu sunt foarte atenta...am invatat ca lucrurile materiale nu inseamna nimic, azi le ai, maine nu le ai, ca prietenii adevarati sunt extrem de putini, ca sufletele se nasc pentru a fi frumoase in esenta, ca Dumnezeu exista in mine mai mult ca niciodata, ca fericirea inseamna simplitate...
Poate aceasta ultima carte inseamna viata, toate celelalte reprezentandu-si fiecare locul in biblioteca fara a scrie prea multa istorie...
Pana anul trecut dadeam o semnificatie aparte zilei mele de nastere, diminetile primesc mesaje lungi si pline de amintiri din partea mamei, la 07:50, ora la care m-am nascut, amintindu-mi ce insemn eu pentru ea...
Niciodata nu stiu cum sa procedez...multumesc tuturor urarilor, ma simt bine ca sunt trecuta intr-o agenda, sau intr-un reminder, efortul celor care ma cunosc conteaza...fara a ma supara daca unii uita, e omeneste, semnificatia zilelor o dam noi prin ceea ce insemnam...
Mi-am facut totusi un ritual, de ziua mea, vreau intotdeauna sa fac orice imi trece prin minte...ca un rasfat personal...Anul trecut mi-am facut un tatuaj...anul acesta merg in poligon si ma dau cu motorul...chestii pe care eu le vad ca fiind mici rabufniri de libertate...
Apoi ma preschimb in Contesa mea favorita (Bathory) si ma duc la un party de Halloween...De fapt cred ca americanii au inventat sarbatoarea ca nu-mi puteau defini mie viitorul :)

P.S. pozele vin after party :)
P.S. 2. Si partea a doua de story :)
P.S. 3 Se pare ca blogul refuza sa publice la data de 31, asa cum e de fapt...