Good girl vs bad girl

Abordarea asta extrem de pozitiva ori nu mi se potriveste ori o exersez intr-un oras prea mizerabil.
Prima halca de Bucuresti am tratat-o cu sictir, spaima, incercand sa ma iau in piept sau sa calc peste orice cadavru ar fi fost necesar ca sa am priveliste. Apoi ajunsesem s-o fac din reflex sau for fun. Era tot ceea ce stiam sa fac mai bine: sa musc din oameni, sa-i scuip pe cap si sa ma joc cu mintile lor. E drept, am fost norocoasa, n-am dat decat peste oameni prosti. Si cei care nu erau prosti, nu erau nici destepti. Lucky me ha? Asa ca am scapat de remuscari, oricum si-o luau, ce mai conteaza un sut in plus?
Ghinionul sau nesansa a facut sa ma molipsesc si eu de prostie. E drept, ajutata, chiar impinsa de la spate. N-o spun sa ma scuz, ca prostia n-are nici scuza, nici limite. (taman ce-am vazut un titlu: "cand te ocupi prea mult de defectele altora, n-ai timp sa le tratezi pe ale tale"- nu stiu ce concluzii sa trag, eu sau altii).
O perioada am incercat chiar sa-mi motivez stupizenia, crezand ca ma amestec in multime si-a unora e mult mai ridicola decat a mea. Ba mai mult, credeam ca mi se intorc suturile pe care le-am dat eu, le primesc acum inzecit. Am inceput sa ma tem. Am cautat explicatii, si cerandu-le numai din locuri mizere, am primit numai justificari mizere.
Intr-un final mi-am alimentat zen-ul si mi-am "curatat aura" hranindu-ma cu detalii simple si detasandu-ma total de jegul absolut. Aici am luat-o pe optimism si pozitivism. Am devenit sclava entitatilor fericite, si asta nu regret. Mi-au folosit sa fac diferenta.
Ma analizez putin, ca altii sunt prea prosti s-o faca, si descopar urmatoarele ;jumatatea dark, evil, sadistic, si jumatatea calma, relaxata, detasata plina de pace spirituala si bunatate sufleteasca. Ca pe vremurile cand faceam misto de hipioti "cu pacea-n suflet si zambetul pe buze".Mi-am interzis sa ma enervez, sa vad jumatatea goala a paharului, mi-am creat momente de fericire absoluta, m-am impacat cu mine, m-am detasat de toate aspectele negative, mi-am tamponat ranile, le-am inlaturat chirurgical cicatricile. Totul mirific pana aici.
Dilema mea, ca a oricarei personalitati extremiste: care fata sa o afisez? sfaturile irelevante sustin ca pot afisa fie partea neagra fie partea alba, alternativ.
Eu-ul interior are o maxima sete sa taie din radacina toate bubele infecte care graviteaza in jurul meu. Zau daca nu-mi vine sa le ard cu sete cate o palma peste ochi tuturor celor ce se alimenteaza cu detaliile existentei mele. Stiu, n-au viata proprie si personala, e musai sa se hraneasca cu hartie igienica, toti trebuie sa manance, inteleg :) Dar daca ma constip? Asta o fi solutia?
Jumatatea alba imi ordona sa nu-mi pangaresc si sodomizez coltul de rai deja existent. Trebuie sa imi cultiv ignoranta, sa-mi deschid sufletul pentru celelalte aspecte placute ale vietii mele, care sunt destule.
Ei bine ciudatentia e exact asta: cu cat sunt eu mai fericita, cu atat sunt altii mai nefericiti. Ii las sa stea in genunchi?Sau ma prefac ca nu-i vad?Le pun berea pe cap?Sau le arunc firmituri de paine?
N-ai simtit niciodata ca atunci cand totul se limpezeste, viata isi reia cursul normal, ai parte doar de satisfactii, atunci parca ti-e mila de cei care se sufoca de ciuda?Sa-i compatimesti?Sau sa le faci branci pe scari? Ganditi-va ca unii sunt deja batuti de soarta si n-ar mai ajunge la linia de plutire niciodata. Le fac sau nu felul?
Good girl, or bad girl?