joi, 23 octombrie 2008

Damaged week

Am fost muta saptamana asta, si la propriu si la figurat. Nici nu mi-as fi data seama de mutenia mea daca nu as fi primit cateva sesizari din partea celor ce ma citesc. "Nu mai scrii nimic?"
Poate ca depresia si bolile sufletului ma faceau sa vars aici in universul virtual zeci, sute de cuvinte frumos asezate, cu intelesuri multiple. Dar saptamana asta n-a fost vorba de o boala a sufletului, el fiind poate prea impietrit, a fost vorba de o problema medicala pe bune.
O sa supravietuiesc, nu dramatizez, o sa imi revin, doar ca fiind vorba de aspectul fizic, problema chinuitoare m-a rapus si am preferat sa tac. Sa tac si sa zac.
Cand trupul ti-e bolnav, indiferent care parte a lui doare, mintea se opreste, inca nu stiu unde-si alege locul de stagnare, insa e dureros sa existi doar fizic asta v-o spun eu, dupa ultimele 4 zile de existenta strict fizica.
Eu sunt o persoana comunicativa care se exprima atat in scris cat si verbal extrem de mult, si daca incetez sa vorbesc sau sa scriu devin doar o masa de carne plutitoare in neant cu mari sanse de putrezire. De astfel de manifestari vreau sa ma feresc pe cat posibil.
Am fost intrebata "de ce?". De ce sunt atat de "publica" de ce traiesc atat de mult aici in coltul meu de internet, de ce expun fiecare traire fara s-o tin egoist doar pentru mine?
Daca as expune fiecare traire, cu siguranta blogul ar deveni mai mult decat un jurnal, asta am raspuns. Pentru ca viata este un loc populat care-mi ofera zilnic evenimente picante. Eu fac selectia, care dintre acestea pot fi puse in vitrina si care nu. Nu exista niciodata vreo situatie in care sa "nu se fi intamplat nimic". Si cu toate acestea nu tratez aici decat cele mai generale subiecte ale vietii mele. Uneori sunt trairi intense, alteori relatari ironice, si de putine ori colapsuri interne.
Alta data, in pauzele mele de existenta scrisa, obisnuiam sa ma ofer pe mine, cu totul, neconditionat. Fizic si psihic ma abandonam in bratele sortii, imi ofeream sufletul cadou, fara sa ma gandesc ca ar fi vreun dar de recuperat. Ma am doar pe mine si ma pot oferi cadou numai pe mine, pe langa materialul uman, materialul spiritual.
Acum, acest nou EU, renascut din ramasite, scuturat de cenusa si slefuit de apele tarii noastre este rezultatul tuturor trairilor trecute. Este un rezultat in plina dezvoltare, insa totodata unul egoist si precaut.
In continuare sunt eu, ma ofer, vorbesc, traiesc, insa astazi exista o bariera, un geam rezistent care ma tine departe de atingeri, de orice fel. Pana acum tot ce aveam de oferit era si palpabil, acum este numai citibil.
Dar saptamana asta, am fost nevoita sa reprim pana si aceasta ultima manifestare a mea. Saptamana asta am plutit robotizata departe de mine, ma vedeam in fiecare trecator, caruia altadata posibil ca as fi incercat sa-i citesc gandurile. Incercam sa ma fac sa-mi zambesc...sa vorbesc cu mine...doar ca ma impiedica geamul acela din sticla...
Intangibila.
Am nevoie de somn!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pai bine mai tu chiar ne lasi asa , fara o fraza macar , zile intregi ?
Am deschis zilnic blogul sperand ca ai mai scris ceva si tu nimic nimic , ntz , ntz , ntz , nu se face asa ceva .
Noi te iubim si in stari euforice si in stari de deprimare si eu ma declar fana ta , tu esti singura persoana pe care am vazut-o coborand si ridicandu-se cu o viteza uimitoare .
Te admir sincer .
Roxanik

SabbraCadabbra spunea...

:) multumesc Roxana :)
Nu o sa treaca niciodata prea multe zile fara sa scriu :) promit!